Umanismul dreptului penal în materia pedepselor și măsurilor preventive
Angela Tatu - ianuarie 3, 2017Abstract
The principle of criminal law’s humanism is reflected in the criminal law regarding the criminal
penalties and in the calculation method of the penalties and preventive measures. Regarding the
calculation method the „full days” system is consecrated. In the same time the criminal law’s
humanism can also be found in the calculation of the penalties and the preventive measures executed
both on the territory of our country and aboard, but also regarding the possibility of probation before
the entire execution of a punishment under the conditions provided by the law. The criminal law
allows the calculation of the duration of the preventive measures of deprivation of liberty, the period
in which a person suffered a preventive measure of deprivation of liberty diminishing the length of
the pronounced prison sentence. The article is a study of these aspects, invoking certain problems of
the legal practice, especially related to the calculation of the duration of the preventive measures of
deprivation of liberty in case of concurrent crimes judged separately, in case of suspension of the
execution of the sentence, revoking the renunciation to the postponing of the sentence or revoking the
renunciation to the application of the sentence. We take into consideration the implications of thene
bis in idemprinciple and the compatibility of the criminal regulations in the field with the CEDO
provisions.
Keywords: criminal law’s humanism, criminal law, preventive measures
Principiul umanismului dreptului penal se reflectă în dreptul penal și în ce privește sancțiunile de drept penal. Acest principiu presupune ca legiuitorul să prevadă în legea penală doar acele sancțiuni care „sunt în deplină concordanță cu conștiința morală și juridică a societății”[1]. Aceasta înseamnă ca nicio pedeapsă, pedepsele constituind categoria cea mai aspră dintre sancțiunile penale, să nu provoace suferințe fizice, torturi ori să înjosească persoana condamnatului, să fie inumane sau degradante. Umanismul dreptului penal se regăsește și cu privire la modul de calcul al pedepselor și al măsurilor preventive, în materia computării pedepselor și măsurilor preventive executate atât pe teritoriul țării noastre, cât și în afara teritoriului țării noastre, dar și cu privire la posibilitatea liberării condiționate, înainte de executarea integrală a unei pedepse în condițiile prevăzute de lege.
În ce privește modul de calcul, este consacrat sistemul „zilelor pline”[2] atât în materia măsurilor preventive, cât și în materia executării pedepselor, ca sancțiuni de drept penal. Codul penal, în Titlul III – Pedepsele, Capitolul IV – Calculul duratei pedepselor, instituie în materia termenelor substanțiale, ca termene prevăzute în materia pedepselor, dar și în legătură cu luarea, menținerea, înlocuirea sau revocarea măsurilor preventive, următorul mod de calcul. Astfel, potrivit art. 71 C. pen. „durata executării pedepsei privative de libertate se socoteşte din ziua în care condamnatul a început executarea hotărârii definitive de condamnare [alin. (1)]. Ziua în care începe executarea pedepsei şi ziua în care încetează se socotesc în durata executării [alin. (2)]. Perioada în care condamnatul, în cursul executării pedepsei, se află bolnav în spital intră în durata executării, în afară de cazul în care şi-a provocat în mod voit boala, iar această împrejurare se constată în cursul executării pedepsei [alin. (3)]. Permisiunile de ieşire din penitenciar, acordate condamnatului conform legii de executare a pedepselor, intră în durata executării pedepsei [alin. (4)].
Aceleași dispoziții le regăsim și în ce privește măsurile preventive, calculul adoptat de către legiuitor fiind tot cel al „zilelor pline” sau unităților pline, sistem potrivit căruia ora sau ziua de la care începe și se sfârșește termenul intră în durata acestuia. Tot cu privire la modul de calcul, în Titlul X – Înțelesul unor termeni sau expresii în legea penală, legiuitorul prevede în cuprinsul art. 186 C. pen. că „la calcularea timpului ziua se socotește de 24 de ore, săptămâna de 7 zile, iar anul de 12 luni. Luna și anul se socotesc împlinite cu o zi înainte de ziua corespunzătoare datei de la care au început să curgă”. În materia măsurilor preventive și a altor forme de restrângere a libertății, sunt incidente dispozițiile art. 271 C. pr. pen., care statuează că „în calculul termenelor privind măsurile preventive sau orice măsuri restrictive de drepturi, ora sau ziua de la care începe și cea la care se sfârșește termenul intră în durata acestuia”.
Tot ca expresie a umanismului dreptului penal, legiuitorul a fost și este preocupat ca cel condamnat să nu suporte mai multe consecințe ale aceleiași fapte săvârșite, sens în care detenția preventivă, în oricare din formele ei, constituie ea însăși o „pedeapsă”. Dacă nu s-ar proceda la computarea duratei măsurilor preventive privative de libertate, s-ar ajunge în situația în care cel condamnat ar executa o pedeapsă mai mare decât cea pronunțată de către instanța de judecată. Astfel, deținerea preventivă nu mai constituie, ca în Codul penal din anul 1864, o custodia honesta[3], motiv pentru care în Codul nostru penal este reglementată instituția computării duratei măsurilor privative de libertate. Mai mult, este reglementată și situația computării pedepselor și măsurilor preventive executate în afara teritoriului țării noastre.
Astfel, în ce privește computarea duratei măsurilor preventive privative de libertate, potrivit art. 72 C. pen. „perioada în care o persoană a fost supusă unei măsuri preventive privative de libertate se scade din durata pedepsei închisorii pronunţate. Scăderea se face şi atunci când condamnatul a fost urmărit sau judecat, în acelaşi timp ori în mod separat, pentru mai multe infracţiuni concurente, chiar dacă a fost condamnat pentru o altă faptă decât cea care a determinat dispunerea măsurii preventive [alin. (1)]. Perioada în care o persoană a fost supusă unei măsuri preventive privative de libertate se scade şi în caz de condamnare la pedeapsa amenzii, prin înlăturarea în tot sau în parte a zilelor-amendă [alin. (2)]. În cazul amenzii care însoţeşte pedeapsa închisorii, perioada în care o persoană a fost supusă unei măsuri preventive privative de libertate se scade din durata pedepsei închisorii.” [alin. (3)].
Se observă că în linii mari Noul Cod penal păstrează reglementările din Codul penal din 1968, cu unele modificări în plus sau în minus. Astfel, ni se pare mai adecvată formularea din vechiul Cod penal potrivit căreia în art. 88 alin. (1) se prevedea că timpul reținerii și al arestării preventive se scădea din durata pedepsei închisorii pronunțate, scăderea făcându-se inclusiv atunci când condamnatul a fost urmărit sau judecat, în acelaşi timp ori în mod separat, pentru mai multe infracţiuni concurente, chiar dacă a fost scos de sub urmărire penală, s-a încetat urmărirea penală sau a fost achitat ori a încetat procesul penal pentru fapta care a determinat reținerea sau arestarea preventivă. Această reglementare privitoare la adoptarea unei soluții de netrimitere în judecată, de achitare sau încetarea procesului penal nu se mai regăsește în cuprinsul art. 72 NCP.
O reglementare mai explicită o constituie faptul că în noul Cod penal, spre deosebire de vechiul Cod, se arată cum se face scăderea duratei măsurii preventive privative de libertate în caz de condamnare la pedeapsa amenzii, prin înlăturarea în tot sau în parte a zilelor-amendă. Vechiul Cod nu explica cum se face această deducere.
Dispozițiile Codului penal se întregesc cu cele ale Codului de procedură penală, unde în art. 399 alin. (9) C. proc. pen. se prevede că „durata măsurii arestului la domiciliu se deduce din pedeapsa aplicată prin echivalarea unei zile de arest la domiciliu cu o zi de pedeapsă”. Deci scăderea operează și în cazul în care măsura preventivă dispusă este cea a arestului la domiciliu. De asemenea, toate aceste dispoziții se completează cu prevederile art. 393 alin. (2) C. proc. pen., deliberarea instanței de judecată trebuind să poarte și asupra deducerii duratei măsurilor preventive privative de libertate și a internării medicale”.
Legislația noastră, în art. 73 C. pen., cuprinde referiri privitoare și la computarea pedepselor şi măsurilor preventive executate în afara ţării, aceasta fiind tot expresia principiului umanismului dreptului penal. Astfel, în cazul infracţiunilor săvârşite în condiţiile art. 8, art. 9, art. 10 sau art. 11, partea din pedeapsă, precum şi durata măsurilor preventive privative de libertate executate în afara teritoriului ţării se scad din durata pedepsei aplicate pentru aceeaşi infracţiune în România [alin. (1)]. Dispoziţiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care pedeapsa executată în afara ţării este amenda [alin. (2)]. Și în aceste situații, instanţa va avea în vedere faptul că nu orice perioadă executată este susceptibilă a fi dedusă din pedeapsă, aceasta trebuie să fie prevăzută într-o hotărâre penală de condamnare, achitare ori încetare a procesului penal. Nu pot fi deduse toate perioadele în care a figurat arestat pe teritoriul altor state, dat fiind că este vorba de arestare preventivă dispusă în alte cauze, într-un stat străin, în absenţa unei hotărâri de condamnare, actele judiciare în cauză neputând face obiectul unei proceduri de recunoaştere în România, potrivit Legii nr. 302/2004, republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, pentru a li se da eficienţă în condiţiile art. 72 teza finală C. pen., în ipoteza în care ar fi vorba de infracţiuni concurente.
Unele probleme însă continuă să apară în practica judiciară, ridicând un semn de întrebare asupra acurateții normelor de drept penal sau de drept procesual penal care fac referiri la deducerea ori computarea duratei măsurilor preventive privative de libertate. În acest sens, aratam că am întâlnit situații în care prin îndreptarea unor erori materiale și prin înlăturarea unor omisiuni vădite, în baza procedurii reglementate de art. 278 și 279 C. pr. pen., instanța se pronunța asupra deducerii duratei măsurilor preventive ori de câte ori existau diferențe între minută și hotărârea pronunțată[4] (deducere greșită, alt număr de zile, altă lună, alt an) sau dimpotrivă, situații opuse, când acestea constituiau motiv de desființare ori casare a hotărârii pronunțate care cuprindea asemenea erori, fiind îndreptate pe calea apelului sau recursului.
În ce privește infracțiunile concurente, judecate separat, și nu în cadrul aceluiași dosar penal, au existat abordări diferite în practica judiciară, în sensul că unele instanțe au dedus durata măsurilor preventive privative de libertate anterior pronunțării unor hotărâri, chiar nedefinitive, cu privire la restul infracțiunilor concurente, iar altele, dimpotrivă, respingeau aceste cereri, mențineau măsurile preventive, justificate de faptul că nu exista o hotărâre, definitivă sau nu, cu privire la restul infracțiunilor concurente. De regulă, aceste solicitări ale condamnaților de deducere a duratei măsurilor preventive privative de libertate din pedeapsa pronunțată în caz de infracțiuni concurente se fac pe calea contestației la executare reglementată de art. 598 și urm. C. pr. pen. Astfel, poate constitui motiv de admitere a contestației la executare în baza art. 598 lit. d) C. pr. pen., putându-se invoca drept cauze de stingere sau micșorare a pedepsei nededucerea, prin hotărâre definitivă, a duratei arestării preventive ori deducerea perioadei cât a fost arestat sau privat de libertate condamnatul în vederea extrădării[5].
Astfel, având în vedere că în cauza în care condamnatul petent a fost arestat preventiv nu s-a adoptat o soluţie definitivă cu privire la faptele pentru care a fost urmărit penal şi apoi judecat, unele instanțe au apreciat că la acest moment computarea măsurii preventive nu poate opera. Scăderea duratei arestării preventive evident va fi dispusă după pronunţarea unei hotărâri definitive, pe baza căreia să se poată statua şi cu privire la concurenţa infracţiunilor, neavând relevanţă sub acest aspect dacă hotărârea va fi de condamnare, întrucât aplicarea dispoziţiilor art. 72 C. pen. nu presupune cu necesitate şi realizarea unor operaţiuni de contopire a pedepselor[6].
Deși art. 72 C. pen. nu face nicio precizare în materia pronunțării unei hotărâri definitive care să statueze cu privire la existența unor infracțiuni concurente, practica judiciară a decis în mod majoritar în acest sens, chiar dacă există situația unui concurs de infracțiuni ipotetic. Altfel spus, computarea din pedeapsă a perioadei în care un condamnat a fost supus unor măsuri preventive nu este posibilă decât după momentul în care acțiunea penală a fost soluționată în mod definitiv în cauza ce a determinat dispunerea măsurii preventive privative de libertate.
În sprijinul acestor orientări se încadrează, desigur, Decizia Curții Constituționale nr. 138 din 10 martie 2015 pronunțată ca urmare tot a unei contestații la executare formulată de către un condamnat aflat într-o situație similară cu cea descrisă anterior, care a criticat dispozițiile art. 72 C. pen., pe motiv că acest text nu permite computarea duratei măsurilor preventive privative de libertate dispuse într-un dosar nesoluţionat definitiv dintr-o pedeapsă definitivă pronunţată pentru săvârşirea unor infracţiuni concurente.
În susținerea Curții se reţine că „săvârşirea unor infracţiuni concurente, potrivit art. 72 alin. (1) teza a doua din Codul penal, poate fi stabilită prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă. Anterior datei pronunţării unei astfel de hotărâri, concursul de infracţiuni este unul ipotetic, existenţa sa, stabilită prin acte ale procurorului sau dedusă din acte procesuale specifice desfăşurării procedurii judecăţii în primă instanţă anterioare pronunţării unei hotărâri de soluţionare a acţiunii penale, conform art. 405 din Codul de procedură penală, fiind afectată de cauza suspensivă a constatării sale printr-un astfel de act. Prin urmare, din interpretarea gramaticală a prevederilor art. 72 alin. (1) din Codul penal, Curtea reţine că o persoană condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni şi urmărită penal sau judecată pentru o infracţiune concurentă, fapte al căror concurs nu a fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească, nu se încadrează în ipoteza normei de la art. 72 alin. (1) din Codul penal teza a doua şi nu poate beneficia de computarea duratei măsurii preventive privative de libertate executate ca urmare a săvârşirii infracţiunii în privinţa căreia nu s-a pronunţat o hotărâre judecătorească. Această concluzie rezultă şi din interpretarea sistematică a textului legal criticat, care este cuprins în titlul III – Pedepsele al Părţii generale a Codului penal, la capitolul IV – Calculul duratei pedepselor”.
[1] I. Pascu ș.a., Drept penal. Partea generală, ed. a 4-a, Ed. Hamangiu, București, 2016, p. 421.
[2] A.St. Tulbure, A. Tatu, Tratat de drept procesual penal, ed. a 2-a, Ed. All Beck, București, 2003, p. 272.
[3] C. Voicu ș.a., Noul Cod penal. Ghid de aplicare pentru practicieni, Ed. Hamangiu, București, 2014, p. 73.
[4] Indicarea corectă în minută, precum și în considerentele hotărârii a datei de la care se deduce din durata pedepsei pronunțate timpul arestării preventive și menționarea în dispozitivul hotărârii a aceleiași zile și luni, dar a altui an decât în minută, nu constituie motiv de casare, ci o evidentă eroare materială ce se îndreaptă de instanța de judecată care a pronunțat hotărârea potrivit procedurii prevăzute de art. 195 C. pr. pen. (ÎCCJ, dec. nr. 107/2004), V. Pușcașu, Noile proceduri penale, Ed. Universul Juridic, București, 2014, p. 551.
[5] V. Pușcașu, op. cit., p. 759-760.
[6] http://legeaz.net/spete-penal-ca-cluj-2014/contestatie-executare-deducere-arestare-preventiva-recurs-456-2014. Curtea reţine că, la acest moment procesual, solicitarea condamnatului este prematur formulată, întrucât sentinţa penală nr. 43/D/2012 din 02 februarie 2012 a Tribunalului Cluj, dată în dosarul nr. zzz/117/2011, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare şi prin care s-a dedus arestul preventiv pe perioada 10 noiembrie 2010 – 20 septembrie 2011, nu este definitivă, dosarul fiind în curs de soluţionare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Condamnatul a susţinut că sistemul judiciar, precum şi soluţiile care se aplică inculpaţilor într-un anumit gen de cauze trebuie să fie previzibile. În legătură cu această susţinere, Curtea învederează că deşi previzibilitatea soluţiilor penale poate constitui un deziderat din punct de vedere al politicii statale, datorită caracterului personal al răspunderii penale, dar şi particularităţii faptelor deduse judecăţii, precum şi individualităţii persoanelor acuzate de comiterea infracţiunilor, procesul de stabilire a pedepsei şi modul de rezolvare a cererilor accesorii are un pronunţat caracter de specificitate, aşa încât, deşi se poate discuta despre o similaritate a speţelor, nu se poate solicita aplicarea unor sancţiuni şi soluţii identice cu cele date în alte cazuri, pentru acelaşi tip de infracţiuni.
În plus, practica judiciară nu este statică, ci este supusă în timp unui proces de modificare, datorită evoluţiei relaţiilor sociale, dar şi schimbării formelor de comitere a infracţiunilor, a frecvenţei anumitor tipuri de fapte şi a consecinţelor sociale ale acestora.
Din aceste motive, în sistemul de drept românesc, care nu atribuie precedentului judiciar valoare de lege şi obligativitate, invocarea unei anumite practici judiciare are doar o valoare orientativă. Pentru instanţele judecătoreşti sunt obligatorii doar deciziile pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recursuri în interesul legii, deciziile Curţii Constituţionale şi deciziile Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Arhive
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | ||||
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.