Tehnologia informației și comunicațiilor în procesul judiciar

Dezvoltarea și îmbunătățirea continuă a instrumentelor informatice puse la dispoziția atât a celor care înfăptuiesc justiția, cât și a justițiabililor, sunt condiții sine-qua-non ale evoluției unui sistem judiciar. Mai mult, în situația noastră, a statelor membre, considerăm că trebuie să acordăm o atenție deosebită facilitării cu ajutorul tehnologiei a cooperării transfrontaliere europene[1].

1. Argument

A trecut aproape o lună de la instituirea stării de urgență pe teritoriul României[2], prelungită pentru încă 30 de zile, care a determinat crearea unui cadru legal mai ofertant în ceea ce privește tehnologizarea procesului judiciar, interval de timp suficient, iată, pentru apariția în spațiul public a multor articole, luări de poziție, puncte de vedere, unele pro, altele contra acestui proces. De fapt, pentru rigurozitate, argumentele contrare au fost aduse mai degrabă utilizării videoconferinței în procesul judiciar, și nu tehnologizării în sine, un proces mult mai amplu și mai complex.

Nu vom încerca în acest material să ne poziționăm neapărat de-o parte sau de alta a baricadei, pentru că în mod cert există argumente pro și contra, la fel de întemeiate. Vom încerca să prezentăm cât mai obiectiv tema aleasă, conștienți fiind că oricât de tare ne-am împotrivi progresului, oricât de multe argumente am încerca să găsim împotriva dezvoltării și implementării tehnologiei în procesul judiciar, nu vom reuși să îl menținem neatins. De asemenea, nu ne vom limita a aduce argumente tehnologizării procesului judiciar doar pentru durata stării de urgență, pledând pentru o analiză complexă a acestei noțiuni și pentru crearea cadrului legislativ adecvat în această direcție.

 

2. Înainte de instituirea stării de urgență

Se discută mult despre noțiunea de videoconferință, despre tehnologizarea procesului judiciar, despre avantajele și dezavantajele acestor noțiuni, marginalizându-se puțin modul în care se desfășoară actul de justiție în prezent, precum și celelalte activități în strânsă legătură cu acesta.

Ce înseamnă astăzi sau mai corect spus, până astăzi, aplicarea tehnologiei informației și comunicațiilor în procesul judiciar? Pe scurt, înseamnă utilizarea videoconferinței în anumite cazuri, implementarea și dezvoltarea dosarului electronic, comunicarea între instanța de judecată și justițiabil, avocat și orice alt participant la înfăptuirea actului de justiție, precum și invers, prin intermediul e-mailului sau utilizarea semnăturii electronice pe documentele transmise la dosarul cauzei.

În procesul penal, există deja o serie de dispoziții procesuale în această direcție. Prevederile art. 106 alin. 2, art. 204 alin. 7, art. 235 alin. 3, art. 364 alin. 1, art. 364 alin. 4 și art. 597 alin. 21 Cod de Procedură Penală, permit utilizarea videoconferinței ca modalitate de desfășurare a cercetării judecătorești. Apoi, art. 81 lit. d) Cod de Procedură Penală reglementează dreptul persoanei vătămate de a fi informată inclusiv prin intermediul unei adrese de poștă electronică sau mesagerie electronică, art. 230 alin. 41 și art. 231 alin. 2 Cod de Procedură Penală reglementează posibilitatea transmiterii mandatului de arestare organelor de poliție și prin poștă electronică, art. 257 alin. 5, art. 259 alin. 9 și 13 și art. 262 alin. 2 Cod de Procedură Penală reglementează posibilitatea citării și prin intermediul poștei electronice sau prin orice alt sistem de mesagerie electronică, art. 264 alin. 2 Cod de Procedură Penală reglementează în cazul persoanelor private de libertate, comunicarea actelor de procedură prin orice alt mijloc de comunicare electronică disponibil la locul de detenție, art. 289 alin. 5 Cod de Procedură Penală reglementează posibilitatea formulării plângerii în formă electronică, numai dacă este certificată prin semnătură electronică, în conformitate cu prevederile legale, art. 369 alin. 6 Cod de Procedură Penală reglementează dreptul părților de a obține o copie electronică a înregistrării ședinței de judecată în ceea ce privește cauza lor, art. 556 alin. 21 Cod de Procedură Penală reglementează transmiterea mandatului de executare sau a ordinului de interzicere a părăsirii țării și prin poștă electronică. De asemenea, art. 29 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal[3], art. 7 alin. 2, art. 37, art. 38 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal[4] reglementează audierile prin videoconferință, în timp ce art. 134 și art. 135 din Regulament reglementează dreptul persoanelor lipsite de libertate la comunicări on-line.

În procesul non-penal, deși nu este reglementată deloc utilizarea videoconferinței, există o serie întreagă de dispoziții care stabilesc regimul juridic al tehnologizării.

Să începem cu Codul de Procedură Civilă, unde dispozițiile art. 148 alin. 1 și 2 stabilesc obligația de inserare în cererea adresată instanței de judecată a adresei de poștă electronică, precum și posibilitatea formulării și înregistrării cererii sub forma unui înscris electronic. Art. 149 alin. 4 Cod de Procedură Civilă reglementează comunicarea cererii prin intermediul poștei electronice, art. 154 alin. 6 Cod de Procedură Civilă comunicarea citațiilor și a altor acte de procedură prin poștă electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia. De asemenea, art. 154 alin. 6 Cod de Procedură Civilă reglementează semnarea electronică a comunicării actelor de procedură, care va înlocui ștampila instanței și semnătura grefierului de ședință din mențiunile obligatorii ale citației, fiecare instanță urmând să dețină o singură semnătură electronică extinsă pentru citații și acte de procedură. Art. 154 alin. 8 Cod de Procedură Civilă permite accesul instanței de judecată la bazele de date electronice sau la alte sisteme de informare deținute de autorități și instituții publice. În același sens sunt și dispozițiile art. 199 alin. 1, art. 231 alin. 5, art. 241 alin. 3, art. 267 Cod de Procedură Civilă care reglementează utilizarea înscrisurilor electronice potrivit legii speciale, art. 268 alin. 2 Cod de Procedură Civilă, care reglementează utilizarea semnăturii electronice, în condițiile legii speciale, art. 287, art. 401 alin. 2 Cod de Procedură Civilă care reglementează ținerea registrului special al minutelor și în format electronic, art. 559, art. 577 Cod de Procedură Civilă în materie arbitrală, art. 664 alin. 2 Cod de Procedură Civilă în materia executării silite, art. 839 alin. 4 și art. 845 alin. 1 Cod de Procedură Civilă care vorbesc despre Registrul electronic de publicitate a vânzării bunurilor supuse executării silite, art. 1113 alin. 1 Cod de Procedură Civilă în materia arbitrajului internațional.

Potrivit art. 13 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară republicată[5], ședințele de judecată se înregistrează prin mijloace tehnice video sau audio.

În aceeași direcție, dispozițiile Legii nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor[6]. Astfel, potrivit art. 8 alin. 2, documentația de atribuire se publică în sistemul electronic de achiziții publice, potrivit art. 10, în cuprinsul contestației se indică în mod obligatoriu adresa de poștă electronică, potrivit art. 16 alin. 5, comunicarea actelor de procedură se realizează și prin mijloace electronice, potrivit art. 27 alin. 10, deciziile prin care Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor dispune luarea de măsuri de remediere se comunică către Agenția Națională de Achiziții Publice prin mijloace electronice, potrivit art. 501 alin. 4, notificările și actele procedurale în cadrul contestației judiciare se transmit și prin mijloace electronice.

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară a pus la dispoziția celor interesați posibilitatea solicitării și obținerii extrasului de carte funciară pentru informare în format electronic, prin utilizarea unei platforme în acest sens[7]. Agenția Națională de Administrare Fiscală a creat Spațiul Privat Virtual, SPV, pentru comunicarea dintre contribuabil și organul fiscal[8].

Dosarul electronic, implementat deja la anumite instanțe judecătorești din România, nu suficient de multe, nu suficient de eficient. Ce se înțelege astăzi prin dosarul electronic? Scanarea tuturor documentelor componente ale unui dosar înregistrat pe rolul instanței judecătorești, depozitarea acestora în spațiul virtual și acordarea permisiunii justițiabilului, avocatului, precum și celorlalți participanți la înfăptuirea actului de justiție, de a accesa acest dosar, prin utilizarea unei platforme, a numărului de dosar și a parolei de acces, comunicată de grefa instanței respective, împreună cu citația emisă.

Acest dosar electronic, așa cum este el astăzi implementat și utilizat, prezintă neajunsuri multiple. În primul rând, nu este utilizat la nivelul tuturor instanțelor judecătorești din România. În al doilea rând, în procesul penal, documentele dosarului de urmărire penală nu sunt scanate și nu sunt înmagazinate în spațiul virtual. Nici în procesul non-penal, nu sunt scanate toate documentele, caracterul complet sau incomplet al dosarului electronic depinzând exclusiv de factorul uman. Apoi, de multe ori, documentele sunt scanate și încărcate cu întârziere, raportat la momentul manifestării interesului celui care accesează dosarul electronic. În al treilea rând, justițiabilul sau avocatul, precum și ceilalți participanți la înfăptuirea actului de justiție, alții decât judecătorul și grefierul, nu au posibilitatea încărcării directe a documentului transmis instanței de judecată și necesar cercetării judecătorești.

Analizând dispozițiile legale enumerate mai sus, putem trage câteva concluzii:

A. Legislația procesuală română reglementează aplicarea tehnologiei informației și comunicațiilor în justiție.

B. Prin noțiunea de tehnologizare a justiției, așa cum este ea reglementată în prezent, se înțelege în mod aproape unanim reglementarea comunicării dintre instanța de judecată și justițiabil, avocat sau alt participant la înfăptuirea actului de justiție, precum și invers, prin intermediul mijloacelor electronice, respectiv adresă de poștă electronică, precum și utilizarea semnăturii electronice pe documentele comunicate.

C. Cu mici excepții, în procesul penal, care se referă exclusiv la situația justițiabilului lipsit de libertate și aflat într-un loc de deținere, este reglementată și videoconferința, ca mijloc tehnic, telematic de derulare a cercetării judecătorești.

 

3. În timpul stării de urgență

Starea de urgență a fost instituită prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României emis de Președintele României, care alocă un număr de 7 articole domeniului justiție, în Capitolul V, Anexa 1, de la art. 41 la art. 47. Prin Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, emis de Președintele României, se prelungește starea de urgență cu încă 30 de zile, acesta fiind mult mai generos în ceea ce privește domeniul justiție: 13 articole, în Capitolul VII, Anexa 1, de la art. 60 la art. 72. Vom reține doar dispozițiile art. 42 alin. 2 și 3 din Decretul nr. 195/2020 și, respectiv, art. 63 alin. 2, 3, 4, 5, 9 și 10 din Decretul nr. 240/2020 care interesează în mod direct studiul nostru.

Astfel, potrivit art. 42 alin. 2, pe durata stării de urgență, pentru judecarea proceselor prevăzute la alin. (1), instanțele judecătorești, ținând seama de împrejurări, pot fixa termene scurte, inclusiv de la o zi la alta sau chiar în aceeași zi, în timp ce, potrivit art. 42 alin. 3, în procesele prevăzute la alin. (1), când este posibil, instanțele judecătorești dispun măsurile necesare pentru desfășurarea ședinței de judecată prin videoconferință și procedează la comunicarea actelor de procedură prin telefax, poștă electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia.

Art. 63 alin. 2 din Decretul nr. 240/2020 reia identic prevederile art. 42 alin. 2 din decretul inițial, respectiv pe durata stării de urgență, pentru judecarea proceselor prevăzute la alin. (1), instanțele judecătorești, ținând seama de împrejurări, pot fixa termene scurte, inclusiv de la o zi la alta sau chiar în aceeași zi, în timp ce art. 63 alin. 3 reia identic prevederile art. 42 alin. 3 din decretul inițial, respectiv, în procesele prevăzute la alin. (1), când este posibil, instanțele judecătorești dispun măsurile necesare pentru desfășurarea ședinței de judecată prin videoconferință și procedează la comunicarea actelor de procedură prin telefax, poștă electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia.

Noutatea o reprezintă dispozițiile art. 63 alin. 4, potrivit cărora la solicitarea instanței învestite cu soluționarea unei cauze dintre cele prevăzute la alin. (1), instanța în a cărei circumscripție este situată localitatea în care se află părțile, reprezentanții părților sau alți participanți la proces asigură, dacă este posibil, echipamentele audio-video necesare participării acestora la ședințele de judecată prin videoconferință, și procedează la identificarea persoanelor menționate, cu respectarea tuturor dispozițiilor legale, printr-un judecător desemnat de președintele instanței, art. 64 alin. 5, potrivit cărora în aplicarea dispozițiilor referitoare la dispunerea măsurilor necesare pentru desfășurarea ședinței de judecată prin videoconferință și la identificarea persoanelor care participă la acestea nu se întocmesc încheierile de ședință specifice procedurii comisiei rogatorii, art. 64 alin. 9, potrivit cărora ascultarea persoanelor private de libertate se face prin videoconferință la locul de deținere sau în spații corespunzătoare din punct de vedere sanitar, fără a fi necesar acordul persoanei private de libertate și, respectiv, art. 64 alin. 10, potrivit cărora dacă există mijloace audio-video corespunzătoare, în cursul urmăririi penale, ascultarea altor persoane decât cele prevăzute la alin. (9) se face prin videoconferință cu acordul acestora. Dispozițiile art. 63 alin. (4) se aplică în mod corespunzător în procesele penale.

Este mai mult decât evident că fixarea de termene de la o zi la alta sau termene în aceeași zi, nu este o operațiune compatibilă cu comunicarea citațiilor și a actelor de procedură prin metode clasice, respectiv corespondență poștală sau agent procedural. În aceste împrejurări, cel mai eficient mijloc de comunicare rămâne comunicarea prin intermediul adresei de poștă electronică, în condițiile procedurale mai sus prezentate, în procesul penal, precum și în cel non-penal. Aceste particularități le-a avut în vedere și legiuitorul – (…) instanțele judecătorești (…) procedează la comunicarea actelor de procedură prin telefax, poștă electronică (…).

În practică au apărut deja probleme, de la lipsa semnăturii electronice extinse a instanței de judecată, la incapacitatea tehnică a adreselor de poștă electronică ale instanțelor de judecată de a recepționa comunicări de dimensiuni foarte mari, în condițiile în care serviciile de registratură și arhivă ale instanțelor au fost închise sau și-au redus drastic activitatea. De multe ori, un element negativ l-a reprezentat și factorul uman.

Soluții? În condițiile în care, spre exemplu, art. 154 alin. 6 Cod de Procedură Civilă a fost modificat la data de 21.12.2018, prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă[9], precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, stipulând că fiecare instanță va avea o singură semnătură electronică extinsă pentru citații și acte de procedură, și constatăm în primul semestru al anului 2020, că acest lucru nu a fost încă implementat, o primă soluție ar fi fost și este dotarea imediată a fiecărei instanțe de judecată din România cu semnătură electronică extinsă. Aceasta doar dacă nu cumva sintagma utilizată de legiuitor ’’fiecare instanță va avea’’ nu se referă la un viitor mult mai îndepărtat.

Apoi, identificarea unor soluții tehnice de recepționare în adresele de poștă electronică ale instanțelor de judecată a unor comunicări din partea justițiabililor, avocaților și celorlalți participanți la înfăptuirea actului de justiție, care ocupă mult spațiu de stocare. Evident că menținerea în aceste condiții a limitei de 10 MB[10], 4 MB[11] sau uneori 3 MB[12]/comunicare, limită preexistentă stării de urgență, este nerealistă, în condițiile în care serviciile de corespondență poștală și curierat funcționează la capacitate redusă, iar serviciile de arhivă și registratură ale instanțelor de judecată de asemenea sau sunt chiar închise.

În altă ordine de idei, dacă ne dorim cu adevărat extinderea tehnologizării procesului judiciar, măcar din perspectiva unei comunicări reale și eficiente prin intermediul adresei de poștă electronică, de asemenea această limită apare ca o piedică în calea realizării acestui deziderat. Este necesară o reglementare unică la nivelul întregii țări, pentru a răspunde cu adevărat principiului liberului acces la justiție și pentru a nu crea discriminări între justițiabilii care se adresează unei instanței sau alteia.

De asemenea, în condițiile sporirii numărului de comunicări prin intermediul poștei electronice, se impunea și se impune cu necesitate extinderea numărului de adrese de poștă electronică ale fiecărei instanțe de judecată, operațiune instituționalizată și unitară la nivelul întregi țări. Totodată, utilizarea în întreaga țară a unui regulament unic de comunicare a corespondenței prin intermediul poștei electronice, cu preluarea elementelor pozitive care funcționează numai la anumite instanțe[13], iar la altele nu.

Și acum, să ne oprim puțin asupra deja celebrului art. 42 alin. 3 din Decretul nr. 195/2020, reluat de art. 63 alin. 3 din Decretul nr. 240/2020, care cel puțin din punct de vedere teoretic, introduce cadrul legal necesar pentru utilizarea videoconferinței în procesul judiciar, penal și, respectiv, non-penal: în procesele prevăzute la alin. (1), când este posibil, instanțele judecătorești dispun măsurile necesare pentru desfășurarea ședinței de judecată prin videoconferință și procedează la comunicarea actelor de procedură prin telefax, poștă electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia.

Din punct de vedere teoretic doar, pentru că a trecut deja o lună de zile și, cu excepția Înaltei Curți de Casație și Justiție[14], a Tribunalului Municipiului București[15] și a unui proces simulat derulat la Tribunalul Timiș[16] la inițiativa Grupului pentru digitalizarea justiției[17], nicio altă instanță de judecată din România nu a constatat că este posibil și nu a dispus măsurile necesare. Am mai adăuga aici și realizarea grefelor dintre avocați și clienții aflați în stare de deținere în penitenciare prin intermediul videoconferinței oferită de o anumită platformă dintre cele exemplificate mai sus[18].

O scurtă analiză a textului prezentat duce la următoarele concluzii:

A. Litigiile în care se folosește videoconferința pentru desfășurarea ședinței de judecată, sunt cauzele de urgență deosebită, stabilite de către Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru cauzele de competența acesteia și, respectiv, de colegiile de conducere ale curților de apel pentru cauzele de competența lor și pentru cauzele de competența instanțelor care funcționează în circumscripția lor teritorială[19].

B. Videoconferința se poate utiliza atât în procesele penale, cât și în cele non-penale, instanțele de judecată dispunând măsurile necesare.

Am putea cataloga norma prezentată ca fiind incompletă, întrucât s-a limitat la a afirma că videoconferința se utilizează atunci când este posibil și, respectiv, că instanțele dispun măsurile necesare, fără să ne spună când este posibil și care sunt măsurile necesare. Evident, nu este preocuparea Președintelui României, legiuitor în cazul de față, să stabilească în detaliu acest lucru.

Videoconferința poate fi utilizată în procesul judiciar, penal și non-penal, dacă sunt îndeplinite două condiții cumulative: există cadrul legal și, respectiv, este posibilă din punct de vedere tehnic. În mod evident, astăzi ambele condiții sunt îndeplinite. Cadrul legal l-a creat Decretul nr. 195/2020, iar condițiile tehnice sunt de asemenea, îndeplinite. Fără a intra încă în detalii, este hazardant a afirma că în anul 2020, la nivelul de dezvoltare al științei, nu ar exista capacitatea tehnică pentru a permite utilizarea videoconferinței în procesul judiciar. Deși, între paranteze fie spus, instaurarea pandemiei globale, efectele produse de noul coronavirus COVID-19 și incapacitatea societății de răspunde acestuia altfel decât prin izolare și distanțare socială, s-ar putea să ne facă să ne răzgândim asupra nivelului ridicat al științei.

Ce înseamnă posibil din punct de vedere tehnic? Prin intermediul unei platforme, aplicații, judecătorul, grefierul, procurorul, justițiabilul, avocatul și orice al participant la înfăptuirea actului de justiție, sunt prezenți remote la apelarea cauzei, la desfășurarea cercetării judecătorești, respectiv fără a fi fizic în același loc, în același timp. Această descriere am avut-o în vedere atunci când am afirmat că utilizarea videoconferinței este posibilă din punct de vedere tehnic. Vorbind despre platforme, aplicații, avem în vedere platforma actuală oferită de Serviciul de Telecomunicații Speciale în procesul penal sau o serie de platforme și aplicații comerciale, dezvoltate de diverse companii și existente pe piață la ora actuală[20]. Nu intenționăm să facem reclamă niciunui dezvoltator și nici să prezentăm avantajele sau dezavantajele tehnice pe care le prezintă fiecare dintre aplicațiile prezentate exemplificativ. Cert este că toate răspund pozitiv întrebării anterioare, respectiv fac posibilă utilizarea videoconferinței în procesul judiciar, așa cum am descris-o mai sus. Aparent, mai puțin actuala platformă pusă la dispoziție de Serviciul de Telecomunicații Speciale, care nu permite interconectarea a mai mult de doi interlocutori în același timp. În această ultimă direcție, soluțiile propuse în spațiul public, respectiv autorizarea unor stații de comunicare de către Serviciul de Telecomunicații Speciale, care să fie amplasate în sediile instanțelor de judecată sau la sediile barourilor de avocați, și care se pare că au fost îmbrățișate și de redactorul Decretului nr. 240/2020, nu răspund acestor cerințe. Videoconferința în procesul judiciar nu presupune scoaterea din sala de judecată a participanților la înfăptuirea actului de justiție și mutarea lor într-o altă sală a instanței de judecată, din același oraș sau din altul sau a baroului. Poate doar dacă Serviciul de Telecomunicații Speciale ar putea autoriza stații de comunicare la sediile tuturor celor 30.000 de avocați din România. Evident, retoric, soluția nu este deloc realistă. La fel de evidentă ar fi însă implicarea Ministerul Justiției, Consiliul Superior al Magistraturii, Înaltei Curți de Casație și Justiție, celorlalte instanțe de judecată, împreună cu reprezentanții Serviciului de Telecomunicații Speciale, în crearea unei platforme, aplicații care să permită utilizarea videoconferinței în procesul judiciar, după modelul oferit de platformele comerciale enumerate anterior exemplificativ.

În opinia noastră, nici Decretul nr. 240/2020 nu aduce mai multă lumină în ceea ce privește utilizarea videoconferinței în procesul judiciar penal și non-penal.

Potrivit art. 63 alin. 4, la solicitarea instanței învestite cu soluționarea unei cauze dintre cele prevăzute la alin. (1), instanța în a cărei circumscripție este situată localitatea în care se află părțile, reprezentanții părților sau alți participanți la proces asigură, dacă este posibil, echipamentele audio-video necesare participării acestora la ședințele de judecată prin videoconferință, și procedează la identificarea persoanelor menționate, cu respectarea tuturor dispozițiilor legale, printr-un judecător desemnat de președintele instanței. Altfel spus, în ipoteza unui dosar aflat pe rolul unei instanțe din județul Timiș, a Tribunalului Timiș de exemplu, reclamantul și avocatul reclamantului, dacă se află în București, se vor prezenta la instanța în a cărei circumscripție se află care, interpelată de Tribunalul Timiș, dacă este posibil, va asigura reclamantului și/sau avocatului reclamantului echipamentele audio-video necesare participării acestora la ședințele de judecată prin videoconferință, procedând la identificarea acestora, cu respectarea tuturor dispozițiilor legale, printr-un judecător desemnat de președintele instanței.

Norma juridică analizată este neclară, este ineficientă și este discriminatorie. Este neclară pentru că nu indică care instanță în a cărei circumscripție este situată localitatea în care se află părțile, reprezentanții părților sau alți participanți la proces este competentă să asigure echipamentele audio-video. În exemplul utilizat anterior, în București există nu mai puțin de 6 judecătorii, tribunal, curte de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție, instanțe militare. Este ineficientă, întrucât sporește hățișurile și procedurile birocratice. Astfel, va fi nevoie de două verificări efectuate de două instanțe diferite, în legătură cu posibilitatea utilizării videoconferinței în procesul judiciar penal și non-penal. Mai întâi, instanța investită cu soluționarea cauzei, va proceda conform dispozițiilor art. 42 alin. 3 din decretul inițial și 63 alin. 3 din decretul ulterior, stabilind dacă este posibilă utilizarea videoconferinței. Apoi, instanța în a cărei circumscripție este situată localitatea în care se află părțile, reprezentanții părților sau alți participanți, procedează potrivit art. 63 alin. 4 din decretul ulterior, stabilind de asemenea, dacă este posibilă utilizarea videoconferinței. Nu în ultimul rând, stabilirea în sarcina acestei din urmă instanțe a obligației de identificare a participanților la proces, printr-un judecător desemnat de președintele instanței, reprezintă măsuri birocratice inutile care nu fac altceva decât să îngreuneze buna desfășurare a actului de justiție, în condițiile în care aceste operațiuni pot fi realizate automat de aplicația/platforma care oferă posibilitatea utilizării videoconferinței în procesul judiciar.

Trecând peste aceste neajunsuri, reținând că în ceea ce îi privește pe participanții la înfăptuirea actului de justiție aflați în București în exemplul dat, sporește protecția acordată dreptului la viață și la sănătate, aceștia nemaitrebuind să facă deplasarea la sediul instanței din Timișoara, norma apare ca fiind discriminatorie, întrucât părțile, avocații și participanții la înfăptuirea actului de justiție care se află în Timișoara nu vor putea utiliza sistemul de videoconferință, fiind obligați să se deplaseze la sediul instanței de judecată, punându-și astfel în pericol viața și sănătatea. Deși textul nu distinge într-adevăr, nu este posibilă nicio altă interpretare, respectiv părțile, avocații și participanții la înfăptuirea actului de justiție care se află în Timișoara nu vor avea niciun interes să se deplaseze la sediul unei instanțe în a căror circumscripție se află, alta decât cea la care are loc procesul respectiv, pentru a utiliza sistemul de videoconferință.

Art. 64 alin. 5 nu prezintă relevanță din perspectiva temei analizate, eliminând doar încheierile de ședință specifice comisiei rogatorii.

Pentru activitatea de urmărire penală, potrivit art. 64 alin. 9, ascultarea persoanelor private de libertate se face prin videoconferință la locul de deținere sau în spații corespunzătoare din punct de vedere sanitar, fără a fi necesar acordul persoanei private de libertate, iar potrivit art. 64 alin. 10, dacă există mijloace audio-video corespunzătoare, în cursul urmăririi penale, ascultarea altor persoane decât cele prevăzute la alin. (9) se face prin videoconferință cu acordul acestora. Dispozițiile art. 63 alin. (4) se aplică în mod corespunzător în procesele penale. Diferența o constituie calitatea persoanei ascultate, respectiv persoană privată de libertate, al cărei acord pentru ascultarea prin videoconferință nu se mai solicită, orice altă persoană urmând a fi ascultată prin videoconferință numai dacă există mijloace audio-video corespunzătoare și numai dacă își dă acordul în acest sens, potrivit procedurii anevoioase reglementată de art. 63 alin. 4.

Toate acestea în condițiile în care România încurajează folosirea tehnologiilor moderne – precum învățarea automată de către mașini, inteligența artificială – în susținerea activității sistemelor judiciare și, în egală măsură, se preocupă de asigurarea cadrului legal necesar pentru utilizarea acestora[21], așa cum s-a susținut în cadrul Conferinței „e – Justiție – provocări și oportunități în era digitală”, organizată anul trecut. Să mai reținem că la nivelul organismelor europene există vechi preocupări în direcția implementării videoconferinței în procedurile judiciare[22].
DOWNLOAD FULL ARTICLE


[1] Ion Popa, secretar de stat în cadrul Ministerului Justiției, Conferința e – Justiție Provocări și Oportunități în Era Digitală”, organizată de Ministerul Justiției și Comisia Europeană în perioada 20-21 mai 2019 – https://www.romania2019.eu/2019/05/22/conferinta-e-justitie-provocari-si-oportunitati-in-era-digitala-20-21-mai-2019/.

[2] Prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial cu numărul 212 din data de 16 martie 2020.

[3] Prin Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial al României cu numărul 311 din data de 14 aprilie 2020.

[4] Publicată în Monitorul Oficial cu numărul 514 din data de 14 august 2013.

[5] Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 271 din data de 11 aprilie 2016.

[6] Republicată în Monitorul Oficial cu numărul 827 din data de 13 septembrie 2005.

[7] Publicată în Monitorul Oficial cu numărul 393 din data de 23 mai 2016.

[8] https://epay.ancpi.ro/epay/SelectProd.action?prodId=1420.

[9] https://pfinternet.anaf.ro/my.policy.

[10] Publicată în Monitorul Oficial cu numărul 1074 din data de 18 decembrie 2018.

[11] http://portal.just.ro/30/SitePages/contact.aspx?id_inst=30.

[12] http://portal.just.ro/111/SitePages/contact.aspx?id_inst=111.

[13] http://portal.just.ro/59/Documents/Informatii%20de%20interes%20public/2018/Procedură%20de%20comunicare%20prin%20email%20a%20docum.pdf

[14] Spre exemplu, Curtea de Apel Timișoara a întocmit un Regulament potrivit căruia mesajul tip e-mail cu privire la care s-a reușit tipărirea documentelor ataşate va fi confirmat printr-un răspuns pozitiv, transmis tot prin e-mail, cu formula: „conţinutul mesajului dvs. e-mail a fost tipărit și depus la dosar”; mesajul tip e-mail la care nu s-a reușit tipărirea documentelor, întrucât nu au fost respectate cerinţele anterior expuse, va fi urmat de un mesaj transmis tot prin e-mail, cu formula: „conţinutul mesajului dvs. nu a fost tipărit și depus la dosar deoarece nu s-au respectat regulile de folosire a poştei electronice”.

[15] http://www.scj.ro/CMS/0/PublicMedia/GetIncludedFile?id=21566.

[16] http://www.tmb.ro/wp-content/uploads/2020/04/extras-procedura-videoconferinta.pdf.

[17] https://www.universuljuridic.ro/digitalizarea-justitiei-primul-proces-simulat-din-romania-realizat-exclusiv-printr-o-platforma-online/.

[18] Un grup format ad-hoc din profesioniști ai dreptului, fără scop lucrativ, bazat exclusiv pe voluntariat.

[19] SKYPE – https://www.skype.com/ro/.

[20] Art. 42 alin. 1 din Decretul nr. 195/2020. Suplimentar, Consiliul Superior al Magistraturii dă îndrumări, în vederea asigurării unei practici unitare, colegiilor de conducere ale instanțelor menționate cu privire la modul de stabilire a cauzelor care se judecă pe durata stării de urgență.

[21] Exemplificativ: ZOOM – https://zoom.us, TEAMS Microsoft – https://teams.microsoft.com/_#/guestLicense, GOOGLE MEET – https://www.softwareadvice.com/video-conferencing/google-meet-profile/, 8×8 – https://www.8×8.com, SKYPE – https://www.skype.com/ro/.

[22] https://www.romania2019.eu/2019/05/22/conferinta-e-justitie-provocari-si-oportunitati-in-era-digitala-20-21-mai-2019/.

[23] https://www.google.ro/url?sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=1&ved=2ahUKEwiggNbH1efoAhVwyaYKHXjABhkQFjAAegQIAxAB&url=https%3A%2F%2Fe-justice.europa.eu%2FfileDownload.do%3Fid%3Db7c8ebd6-8438-45db-85f6-534ae161d5d3&usg=AOvVaw0wi5Byw5AuxzaMolxS8qyB.

Tehnologia informației și comunicațiilor în procesul judiciar was last modified: mai 19th, 2020 by Sergiu I. Stănilă

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii

Despre autor:

Sergiu I. Stănilă

Este doctor în drept, lector universitar titular în cadrul Facultății de Drept și Științe Administrative a Universității de Vest Timișoara, decanul Baroului Timiș și practician în insolvență.