Supravegherea tehnică (I)

Abstract

Technical surveillance (I)

This article is part of a series in which the author treats the subject of technical surveillance, as it is regulated in the Penal Procedure Code of Romania, namely in the chapter regarding special methods of surveillance and investigation.

The article’s structure and content reveal comments on the conditions in which the Justice of the Peace disposes said measure, on the conditions in which the prosecutor may authorize a maximum of 48 hours for measures of technical surveillance, and also on other relevant aspects, while also taking into consideration the doctrine elaborated by important names in the field of law (S. Grădinaru, A. Lupescu, C. Lupășteanu, A. Puiu, N. Volonciu, A. Barbu, D.L. Julean).

The author brings forth, with an exemplificative role, the case of Rompetrol, presenting jurisprudence from the Constitutional Court of Romania.

In closing, the author draws conclusions regarding the previous regulation.

Keywords: technical surveillance; judge; prosecutor; constitutional challenge; methods of investigation.

În art. 139 din Codul de procedură penală, adoptat prin Legea nr. 135 din 1 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 15 iulie 2010, modificat prin O.U.G. nr. 3 din 5 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98/07.02.2014, este reglementată, ca metodă specială, supravegherea tehnică.

Aceasta este dispusă de judecătorul de drepturi și libertăți[1] – ca magistrat independent – atunci când sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

– există o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale prevăzute de Codul penal și de legi speciale, precum și în cazul infracțiunilor de trafic de droguri, de trafic de arme, de trafic de persoane, acte de terorism, de spălare a banilor, de falsificare de monede ori alte valori, de falsificare de instrumente de plată electronică, contra patrimoniului, de șantaj, de viol, de lipsire de libertate, de evaziune fiscală, în cazul infracțiunilor de corupție și al infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, al infracțiunilor care se săvârșesc prin sisteme informatice sau mijloace de comunicații electronice ori în cazul altor infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare;

– măsura să fie proporțională cu restrângerea drepturilor și libertăților fundamentale, date fiind particularitățile cauzei, importanța informațiilor ori a probelor ce urmează a fi obținute sau gravitatea infracțiunii;

– probele nu ar putea fi obținute în alt mod sau obținerea lor ar presupune dificultăți deosebite ce ar prejudicia ancheta ori există un pericol pentru siguranța persoanelor sau a unor bunuri de valoare.

Supravegherea tehnică poate fi luată în cursul urmăririi penale, pe o durată de cel mult 30 de zile, la cererea procurorului, de judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripție se află sediul parchetului din care face parte procurorul care a formulat cererea[2].

Cererea prin care se solicită încuviințarea supravegherii tehnice se soluționează în aceeași zi, în camera de consiliu, fără citarea părților, dar cu participarea obligatorie a procurorului.

Încheierea prin care judecătorul de drepturi și libertăți se pronunță asupra măsurilor de supraveghere tehnică nu este supusă căilor de atac.

La cererea motivată a persoanei vătămate, procurorul poate solicita judecătorului autorizarea interceptării comunicațiilor ori înregistrării acestora, precum și a oricăror tipuri de comunicări efectuate de aceasta prin orice mijloc de comunicare, indiferent de natura infracțiunii ce formează obiectul cercetării (Art. 140).

Procurorul poate autoriza, pe o durată de maximum 48 de ore, măsurile de supraveghere tehnică atunci când:

a) există urgență, iar obținerea mandatului de supraveghere tehnică în condițiile art. 140 ar conduce la o întârziere substanțială a cercetărilor, la pierderea, alterarea sau distrugerea probelor ori ar pune în pericol siguranța persoanei vătămate, a martorului sau membrilor familiilor acestora; și

b) sunt îndeplinite condițiile arătate mai sus (art. 141).

Procurorul pune în executare supravegherea tehnică ori poate dispune ca aceasta să fie efectuată de organul de cercetare penală sau de lucrători specializați din cadrul poliției ori de alte organe specializate ale statului.

Furnizorii de rețele publice de comunicații electronice sau furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului sau de orice tip de comunicare ori de servicii financiare sunt obligați să colaboreze cu organele de urmărire penală, cu autoritățile prevăzute la alin. (1), în limitele competențelor acestora, pentru punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică (Art. 142).

Orice persoană autorizată care realizează activități de supraveghere tehnică, în baza prezentei legi, are posibilitatea de a asigura semnarea electronică a datelor rezultate din activitățile de supraveghere tehnică, utilizând o semnătură electronică extinsă bazată pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat.

Orice persoană autorizată care transmite date rezultate din activitățile de supraveghere tehnică, în baza prezentei legi, are posibilitatea să semneze datele transmise, utilizând și o semnătură electronică extinsă bazată pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat și care permite identificarea neambiguă a persoanei autorizate, aceasta asumându-și astfel responsabilitatea în ceea ce privește integritatea datelor transmise.

Orice persoană autorizată care primește date rezultate din activitățile de supraveghere tehnică, în baza prezentei legi, are posibilitatea să verifice integritatea datelor primite și să certifice această integritate prin semnarea datelor, utilizând o semnătură electronică extinsă bazată pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat și care permite identificarea neambiguă a persoanei autorizate.

Fiecare persoană care certifică datele sub semnătură electronică răspunde potrivit legii pentru securitatea și integritatea acestor date (Art. 1421, introdus prin Legea nr. 255/2013 de la data de 1 februarie 2014).

În dosarul „Rompetrol” s-a decis că interceptarea convorbirilor au avut bază legală, pentru că faptele comise de acesta afectau securitatea națională.

Anterior, în procesul cu S.R.I., o instanță civilă a acordat despăgubiri pentru interceptări ilegale. Magistrații au constatat că decizia irevocabilă a instanței civile, prin care s-a stabilit despăgubirea lui D. P. pe motiv că ar fi fost interceptat ilegal, este greșită. „Contrar apărărilor formulate de intimații inculpați în cauză, care au invocat nelegalitatea interceptărilor și au solicitat excluderea lor, Curtea constată … că interceptarea convorbirilor telefonice purtate de inculpatul P. D. C. a fost autorizată în baza ordonanței nr. 002034 din 31.10.2003, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Cabinet Procuror General, mandat solicitat în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 51/1991 privind siguranța națională a României și hotărârii 0034/2004 a Consiliului Suprem de Apărare a Țării”, se arată în motivarea instanței[3].

Solicitând daune morale pentru interceptarea ilegala a convorbirilor telefonice în perioada 2003-2004, cererea a fost admisă[4].

Instanța a reținut, în esență, existența „faptei” de ascultare a convorbirilor telefonice purtate de la posturi telefonice private sau afectarea vieții private, săvârșită „cu încălcarea art. 3 din Legea 51/1991”.

În schimb, în 2014, judecătorii de la Curtea de Apel București au stabilit că „Interceptările au avut bază legală”, în condițiile în care faptele comise de omul de afaceri în legătură cu Creanța Libia și cu procesul de privatizare și postprivatizare a Petromidia (cu privire la care cercetările au fost disjunse) sunt de natură a aduce atingere siguranței naționale a statului, astfel că nu se poate reține încălcarea articolului 3 din Legea 51/1991.

Interceptarea convorbirilor telefonice ale inculpatului P. D. C. a avut bază legală, fiind respectate prevederile procesual penale existente la momentul constatării infracțiunilor, „chiar în condițiile în care instanța de contencios european a reținut lipsa de previzibilitate a Legii 51/1991 privind siguranța națională a României, a fost validată, la acea dată, prin decizia Curții Constituționale nr. 766/16.01.2007, publicată în Monitorul Oficial nr. 25 din 16.05.2007, în sensul că măsurile de supraveghere în cazurile reglementate de Legea 51/1991 rămân supuse procedurii impuse de art. 13 din legea specială, care nu au fost abrogate implicit și nici modificate”.

Este vorba de decizia nr. 766 din 7 noiembrie 2006 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10, art. 11 alin. 1 lit. d), art. 13 și 15 din Legea nr. 51/1991 privind siguranța națională a României și art. 24 alin. (4) din Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 25 din 16 ianuarie 2007.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia arată că perioada de interceptare a convorbirilor lor telefonice a fost plasată între anii 2001 – 2004, intrând sub incidența unor norme procesual penale diferite. În exercitarea dreptului lor la apărare, inculpații au solicitat instanței de judecată în apel să se pronunțe asupra legalității interceptării convorbirilor și să dispună efectuarea unei expertize tehnice. Acest lucru nu a fost însă posibil, deoarece prevederile Legii nr. 51/1991 și ale Legii nr. 182/2002 împiedică instanța de judecată să declasifice autorizația emisă de procuror, aceasta intrând, potrivit art. 17 lit. f) și g) din Legea nr. 182/2002, în categoria informațiilor secret de stat cu nivelul de secretizare strict secret.

Autorii excepției mai arată că prin dispozițiile legale contestate se încalcă și principiul separației puterilor în stat atât timp cât puterea executivă poate îngrădi chiar și judecătorului accesul la informații necesare și utile înfăptuirii justiției și poate refuza declasificarea anumitor documente care, în opinia inculpaților, au fost în mod abuziv cartate ca documente clasificate secret de stat.

Curtea de Apel București – Secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie susține că excepția de neconstituționalitate este întemeiată pentru următoarele considerente:

Până la modificarea Codului de procedură penală prin Legea nr. 281/2003 înregistrările audio sau video se efectuau – potrivit art. 911 din acest cod – în baza unei autorizări motivate a unui procuror anume desemnat de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel, în timp ce interceptarea comunicațiilor în situațiile ce constituie amenințări la adresa siguranței naționale a României se efectua în baza unui mandat emis de procuror în condițiile art. 13 din Legea nr. 51/1991 privind siguranța națională a României. Conform art. 10 din Legea nr. 51/1991, activitatea de informații pentru realizarea siguranței naționale are însă caracter de secret de stat, iar accesul la astfel de informații este permis numai anumitor persoane, după o procedură de verificare a acestora de către Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat (O.R.N.I.S.S.).

Rezultă, așadar, că, în timp ce autorizațiile emise de procuror în condițiile Codului de procedură penală erau depuse la dosarul cauzei, fiind accesibile instanței de judecată și părților, mandatele emise de procuror în baza Legii nr. 51/1991 au caracter de secret de stat, ceea ce face practic imposibilă cenzurarea lor de către instanța de judecată, nefiind accesibile nici acesteia și nici părților.

Pentru aceste considerente, instanța de judecată apreciază că art. 10 din Legea nr. 51/1991 încalcă art. 16 alin. (1) și (2) și art. 124 alin. (2) din Constituție, existând o inegalitate în privința evaluării înregistrărilor audio între persoanele cercetate pentru infracțiuni ce atrag incidența Codului de procedură penală și persoanele cercetate în condițiile Legii nr. 51/1991. Această diferențiere are implicații în ce privește dreptul la apărare și la un proces echitabil al părților în procesul penal, întrucât poate conduce la o conduită abuzivă a autorităților statului, materializată prin interceptarea unor convorbiri telefonice, urmată de folosirea acestora ca mijloace de probă, fără a exista un mandat emis potrivit legii, situație ce nu poate fi verificată și, deci, cenzurată de instanța învestită cu soluționarea cauzei.

În ceea ce privește art. 13 din Legea nr. 51/1991, instanța de judecată arată că, în pofida modificărilor aduse Codului de procedură penală, textul legal criticat permite și în prezent ca, în cazul unor amenințări la adresa siguranței naționale a României, interceptarea comunicațiilor să se facă în baza unui mandat emis de procuror, ceea ce este de natură a aduce atingere art. 26 și 28 din Constituție.

Referitor la art. 15 din Legea nr. 51/1991 care permite în anumite situații și pentru o perioadă limitată să se procedeze la interceptarea comunicațiilor fără autorizarea prevăzută de lege, instanța de judecată apreciază că prin această dispoziție legală se eludează cadrul legal prevăzut de Codul de procedură penală în privința interceptărilor și înregistrărilor audio și video, inclusiv a garanțiilor oferite în această materie.

În sfârșit, instanța de judecată opinează că dispozițiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 182/2002 încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (4), art. 21 alin. (3) și art. 24, în măsura în care declasificarea vizează informații ce sunt necesare ca mijloace de probă ori ca acte procedurale într-un proces penal.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată pentru următoarele considerente:

Prevederile art. 10, art. 11 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 51/1991 și ale art. 24 alin. (4) din Legea nr. 182/2002 sunt contrare art. 21 alin. (3) și art. 24, art. 16 alin. (1) și art. 1 alin. (4) din Constituție, precum și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât limitează ori restrâng sistematic accesul instanțelor de judecată și al părților interesate la mandatul emis de procuror, ca urmare a clasificării acestuia ca document secret de stat.

Procedura de interceptare a comunicațiilor prevăzută de art. 13 din Legea nr. 51/1991 contravine art. 26 și 28 din Constituție, deoarece, din perspectiva interpretării acestor drepturi fundamentale prin prisma jurisprudenței CEDO, conține o serie de garanții esențiale de natură să limiteze la nivel minim amploarea ingerinței autorităților publice în sfera vieții private a indivizilor.

 

DOWNLOAD FULL ARTICLE



[1] Sandra Grădinaru, Supravegherea tehnică în Noul Cod de procedură penală , Editura C. H. Beck, București, 2014, pp. 42-43.
[2] Compară cu CEDO, cauzele Kruslin c Franța, hotărârea din 4 aprilie 1990 sau Huvig c Franța, hotărârea din 24 aprilie 1990, la www.coe.
[3] Potrivit Mediafax, M. Stoica, Condamnări cu executare în dosarul „Rompetrol”.
[4] Prin sentința civilă nr. 709 din 11.05.2007 pronunțată în dosarul nr. 12770/3/2006 de Tribunalul București Secția IV Civilă definitivă prin respingerea apelului (cu opinie separată) și irevocabilă, prin decizia nr. 1745 din 18.02.2011 a ICCJ Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală.

Supravegherea tehnică (I) was last modified: mai 18th, 2015 by Dorin Ciuncan

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii

Căutare

Despre autor:

Dorin Ciuncan

Dorin Ciuncan

Este licenţiat al Facultăţii de Drept din Cadrul Universităţii Bucureşti (promotia 1970), desfăşoară o intensă activitate publicistică, în revistele de specialitate („Revista română de drept”/„Dreptul” „Revista de drept penal”, „Drepturile omului” etc.), autor a peste 300 de articole şi studii de specialitate privind probleme de legislaţie, jurisprudenţă, practică investigativă în diverse ipostaze de aplicare a legislaţiei penale şi penal comerciale.