Solidarismul, noul fundament al contractului?
Sache Neculaescu - iulie 1, 20171. Declinul autonomiei de voință
Deşi contractul face parte din construcţiile juridice care aspiră la eternitate, fiind cunoscut încă din perioada Codului Hammurabi, din anul 1750 î.Cr., el a fost în permanenţă racordat la concepţiile filosofice, politice şi economice ale fiecărei epoci istorice din evoluţia socială milenară. Raportându-se la istoria ultimelor trei veacuri, doctrina românească afirmă că ea „este însăşi istoria liberalismului, a naşterii, ignorării şi combaterii lui”[1]. Teoriile privitoare la fundamentul contractului pendulează între „două concepţii filosofice, politice şi economice: liberalismul şi pozitivismul, cu varianta sa, utilitarismul social”[2].
Principiul autonomiei de voinţă, paradigmă juridică a epocii iluministe guvernată de motto-ul individualist kantian sapere aude, al cărui corolar în drept, pacta sunt servanda, face elogiul libertăţii individuale creatoare de drept. El îşi trage substanţa din imperativul moral al respectării cuvântului dat, ca fundament al contractului. Potrivit filosofiei individualiste care a constituit ambianţa ideologică în care a fost gândit Codul civil Napoleon şi mai apoi, după modelul său, Codul nostru civil, omul se naşte fundamental liber, astfel că nu poate fi obligat faţă de altul decât urmare a propriei voinţe. Societatea însăşi este văzută ca un contract, în condiţiile în care autorul teoriei contractului social, J.J. Rousseau aşează convenţia la baza oricărei autorităţi asupra omului. Legitimitatea oricărei obligaţii o dă voinţa, așa cum o spune celebra formulă „qui dit contractuel dit juste”[3], emisă de Alfred Fouillée, potrivit căruia „toute justice doit être contractuelle”.
Reflex juridic al liberalismului economic exprimat de formula „laisser faire, laisser passer”, teoria autonomiei de voinţă ne spune că nimeni nu obligă părţile să se lege juridic prin contract, dar că, odată ce l-au încheiat, contractul trebuie respectat întocmai, nefiind nevoie ca o altă normă să autorizeze producerea efectelor. Contractul este obligatoriu şi pentru judecător, „ministru al voinţei părţilor”[4], care, dacă va fi chemat să-l interpreteze, va fi obligat să se raporteze la intenţia comună a celor care l-au încheiat. Pentru aceleaşi motive, judecătorul nu putea interveni în contract, nu-l putea modifica sau revizui, chiar dacă s-au schimbat condiţiile avute în vedere la încheierea lui.
Declinul voinţei autonome începe încă de la formularea principiului pacta sunt servanda, când Portalis avea să sublinieze că libertatea de voinţă nu poate fi nelimitată, fiind supusă ordinii publice şi bunelor moravuri[5]. Influenţaţi de gândirea epocii, autorii Codului civil francez n-au preluat întocmai teoria autonomiei de voinţă, astfel că enunţul de la art. 1134 are în vedere „convenţiile legal formate”, sintagmă însușită și de Codul nostru civil de la 1864 în art. 969[6]. Ambele texte normative sugerează că forţa obligatorie a contractului n-o dă voinţa părţilor, ci doar legea, cea care îi conferă acordului de voință această valoare.
La puţină vreme s-a putut constata cum liberalismul transpus în drept avea să reprezinte o veritabilă utopie sau chiar „o himeră”, ceea ce a făcut ca, acestor jaloane primordiale ale voinţei în dreptul contractului, schiţate doar sumar, să li se adauge, de-a lungul celor două veacuri de evoluţie socială, tot mai multe limite şi condiţionări impuse de o serie de imperative morale, din ce în ce mai nuanţate, ceea ce a făcut ca însăşi denumirea principiului să fie contestată.
Doctrina sfârşitului de secol XIX a repudiat concepţia individualistă despre contract, constatând că, în condiţiile acumulărilor de capital, părţile din contract nu mai sunt egale, că partea mai slabă a contractului are nevoie de protecţie juridică. Contractul nu ne mai apare ca expresie a raportului de forţe, ci ca o uniune de interese echilibrate, instrumente de cooperare loială şi de executare cu bună-credinţă a obligaţiilor asumate. Ordinea publică şi bunele moravuri sunt tot mai des invocate printr-o serie de reglementări imperative. Excesele individuale sunt nivelate astfel de intervenţia judecătorului în contracte menită a restabili echilibrul prestaţiilor. Această nouă orientare avea însă nevoie de o nouă teorie care s-o legitimeze.
2. Solidarismul în gândirea politică[7]
Deşi se consideră că doctrina solidaristă, s-a născut la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, ideea solidarităţii între oameni, intrată târziu în vocabularul juridic, este cu mult mai veche. Ea „s-a născut cu aproape cinci secole înainte erei noastre”[8], traversând timpurile sub diverse forme de exprimare. Teoretizarea ideii de solidaritate a fost mult accelerată după descoperirea, în urmă cu peste 300 ani a celulei, ca formă fundamentală de organizare a materiei vii[9], descoperire care a fost transpusă în analizele politice şi sociale printr-o viziune organicistă, de către Auguste Compte, cel care vedea societatea ca un organism viu iar indivizii care o compun ca pe organele şi celulele acestuia.
În gândirea politică, solidarismul este îndeobşte legat de personalitatea omului politic Léon Victor Auguste Bourgeois, autorul lucrării „Solidarité”, apărută în anul 1896, a cărui analiză pleacă, nu de la individ ca titular al unor drepturi abstracte, ci de la raporturile dintre oameni, „legaţi unii de alţii în timp şi spaţiu”[10]. Dacă autonomia de voinţă, de expresie liberală, consideră că oamenii se nasc liberi şi egali, solidarismul vede oamenii inegali, de facto. Omul nu se naşte liber pentru că, trăind într-o societate dată, nu poate trăi fără ea. El devine „debitorul contemporanilor, nu doar în timpul vieţii ci se naşte debitor faţă de societate”[11]. Scopul declarat al autorului era acela de a prefigura un „vast sistem de asigurare colectivă vizând prevenirea şi mai ales repararea, prin punerea în operă a unei datorii sociale de solidaritate, a consecinţelor nefaste rezultate din survenirea unor riscuri sociale”[12]. În timp ce, după Revoluţia franceză din 1789, concepţia dominantă punea politicul înaintea socialului, curentul solidarist pleacă întotdeauna de la social, fiindu-i subordonat factorul politic. Dukheim în sociologie şi Léon Duguit în drept, văd normele de drept expresii ale unor realităţi de fapt, şi nu a voinţei politice a guvernanţilor. Evoluţia ulterioară a acestei doctrine n-a fost spectaculoasă, aşa cum era de aşteptat. După al doilea război mondial asemenea reflecţii au rămas circumscrise în special, discursului politic, ca simple referinţe rituale.
3. Solidarismul în contracte
În drept, contestarea autonomiei de voinţă s-a făcut simţită în a doua jumătatea a secolului al XIX-lea, când doctrina pozitivistă pune accent pe dreptul obiectiv[13]. Referindu-se la interpretarea în contracte, Raymond Saleilles susţinea, la începutul secolului al XX-lea, că trebuie avut în vedere „scopul social al acestui instrument al solidarităţii juridice, şi nu fantezia fiecărei părţi”[14], iar Louis Josserand, cel care avea să teoretizeze abuzul de drept, a susținut ideea că drepturile subiective se cer exercitate conform finalităţii lor sociale[15].
Prin urmare, solidarismul, transpus în drept, vede contractul ca un fapt social care exprimă relaţii solidare între indivizi. Autor al unui tratat monumental privind obligaţiile în general, reper obligatoriu pentru orice abordare doctrinară a acestei materii atât de importante pentru dreptul civil, René Demogue, consideră că orice contract este încheiat sub imperiul unei necesităţi sociale[16], expresie a diviziunii tot mai accentuate a muncii. Pentru el, finalitatea dreptului nu este individual, ci societatea. Dreptul trebuie să aibă în vedere, nu doar omul ale cărui drepturi trebuie respectate, ci mai ales oamenii, aflaţi în situaţii juridice diverse, bogaţi sau săraci, mai ales săraci”[17]. Fundamentul forţei obligatorii a contractului nu stă în voinţă, ci în utilitatea socială pe care o are orice contract[18]. Actul juridic unilateral este definit „cel la care scopul social urmărit este concordant cu voinţa individuală”[19], iar contractul este văzut ca „o mică societate unde fiecare trebuie să lucreze pentru atingerea unui scop comun, suma scopurilor individuale urmărite de fiecare, precum în orice societate civilă sau comercială”[20]. Plecând de la această analogie, Demogue se apropie de ideea unei juste repartizări a pierderilor, specifică societăţii, întrebându-se dacă n-ar fi mai echitabil ca, în cazul neexecutării contractului, ca urmare a forţei majore, consecinţele prejudiciabile să fie împărţite între debitor şi creditor[21]. Întrebarea rămâne doar retorică, pentru că autorul nu aderă totuşi la această idee izvorâtă din doctrina solidaristă elaborată de Bourgeois.
Tema solidarismului în contracte a fost reactualizată odată cu amploarea mişcării de protecţie a consumatorilor, când triada „loialitate, solidaritate, fraternitate” tinde să devină un nou slogan[22], înlocuind celebra formulă a lui Fouillé, qui dit contractual dit juste cu cea care spune entre le fort et le faible, c’est la liberté qui asservit, le juge qui affranchit[23], exprimare care legitimează intervenţia judecătorului în contracte pentru restabilirea echilibrului contractual încălcat, aşa cum se întâmplă la leziune, impreviziune, clauza penală, adaptarea contractului etc. Autorul recunoaşte însă, că totuşi, „contractul n-a devenit încă locul sociabilităţii şi solidarităţii, aşa cum unii speră, iar alţii se tem”, motiv pentru care, „încă nu este serios să pretindem că am intrat într-o eră a contractului-providenţă”[24].
Alteori, noua viziune solidaristă capătă accente patetice, ceea ce face ca, atunci când se analizează sensul bunei-credinţe în contracte, să se vorbească despre loialitate, colaborare etc., toate subsumate unei „legături puternice de sociabilitate şi prietenie”[25] între părţi, legătură asimilată iubirii, o „iubirea ca de frate”[26].
Uneori, solidarismul contractual este folosit într-un sens mai restrâns, recunoscând că termenul „fraternitate” este expresia unei viziuni idilice sau sentimentale şi deci nerealiste despre natura umană şi raporturile contractuale”[27].
Civilişti de prestigiu nu ezită să-şi manifeste rezerve faţă de acest nou concept, aşa cum este el uneori înţeles, întrebându-se dacă nu cumva partea mai slabă a contractului va fi prea mult favorizată, dictând propria-i lege, astfel că mult discutata „criză a contractului”, este de fapt criza solidarismului refuzat ca fundament al contractului”[28], în timp ce Jean Carbonnier, cu ironia care îl caracterizează, constată că, „într-o perioadă în care căsătoria a devenit excesiv transformată în contract, unii visează să transforme orice contract într-o căsătorie …”[29].
Autorii manualelor de obligaţii civile au poziţii nuanţate: fie resping solidarismul înţeles ca iubirea de aproapele nostru, afirmând că „a contracta nu înseamnă a intra într-o religie”[30], că realitatea ne înfăţişează interese ale părţilor, de cele mai multe ori divergente, chiar dacă, pe aspecte punctuale, ele pot fi convergente. Potrivit acestora, dacă vom subordona contractul unei asemenea viziuni utopice, vom asista la un „menaj în trei”, judecătorul putând interveni de fiecare dată în contract, substituindu-se părţilor, ceea ce n-ar putea însemna altceva decât o reîntoarcere la dirijism.
Alţi autori evită cu discreţie acest subiect, continuând a se raporta la voinţa părţilor, „o voinţă controlată, fundament al contractului”[31].
Dezbaterea este departe de a se fi încheiat. Colocviul organizat de Facultatea de drept din La Rochelle în anul 2002 intitulat „solidarismul contractual, mit sau realitate?”, la care au participat principalii susţinători ai acestei teorii, au evidenţiat atât argumentele care o susţin cât şi pe cele care o contrazic, toate fiind ulterior publicate[32].
[1] P. Vasilescu, Relativitatea actului juridic civil. Repere pentru o nouă teorie a actului de drept privat, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2003, p. 20.
[2] L. Pop, Tratat de drept civil. Obligaţiile. Volumul II. Contractul, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2009, p. 38.
[3] Sensul acestei formule celebre face obiect de dispută în doctrină. Dacă majoritatea autorilor consideră că ea este expresia cea mai legitimă a autonomiei de voinţă, sunt şi autori potrivit cărora acest dicton, atât de mult invocat, ar privi de fapt, contractul social, singura cale de a ajunge la justiţie şi nu contractul juridic, considerat ab initio just şi deci demn de respect absolut. În acest sens, a se vedea Cr. Jamin, Le procès du solidarisme contractuel: brève réplique, în volumul Le solidarisme contractuel, op. cit. p. 160.
[4] Fr. Terré, Ph. Simler, Y. Lequette, Droit civil. Les obligations, Paris, 10e Éd. Dalloz, 2009, p. 32.
[5] Portalis, Discours préliminaire pronounce lors de la presentation du Conseil d’Etat du projet de la commission du gouvernement, apud V. Pătulea şi Gh. Stancu, Dreptul contractelor, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2008, p. 21.
[6] Aceeași formulă este conservată de art. 1270 alin. (1) al actualului Cod civil, cât și de Ordonanța franceză din 10 februarie 2016 privind reforma dreptului contractelor și a regimului juridic al obligațiilor, intrată în vigoare la 1 octombrie 2016.
[7] A se vedea S. Neculaescu, Principiul pacta sunt servanda, mit sau realitate, universuljuridic.ro 3 iunie 2016.
[8] M. David, La solidarité comme contrat et comme éthique, Institut international d’études socials (Genève), coll. Mondes en devenir, Série points chauds, Paris, Imprimerie Berger-Levrault, 1982, p. 18.
[9] Celula a fost descoperită de englezul Robert Hook în anul 1665 iar teoria celulară a fost pentru prima dată enunţată de Mathias Jakob Schleiden şi Theodor Schwann în anul 1839.
[10] L. Bourgeois, Solidarité, Paris, Armand Colin, 1896, reeditată în anul 1998, Ed. Presses Universitaires du Septentrion, pp. 33.
[11] Ibidem, pp. 38-39.
[12] Ibidem, p. 25.
[13] A se vedea A.S. Courdier-Cuisinier, Le solidarisme contractuel, Paris, Litec, 2006.
[14] R. Saleilles, De la déclaration de volonté, Paris, Pichon, 1901, p. 229.
[15] L. Josserand, De l’abus des droits, Paris, Rousseau, 1905.
[16] R. Demogue, Notions fondamentales de droit privé. Essai critique, Paris, A. Rousseau, 1911, p. 169.
[17] Ibidem.
[18] R. Demogue, Traité des obligations en général, Sources des obligations, Paris, A. Rousseau, 1923, t. I, nr. 23, p. 69.
[19] Ibidem, t. VI, Effets des obligations, Paris, A. Rousseau, 1932, nr. 3, p. 9.
[20] Ibidem.
[21] Ibidem, nr. 274, p. 308.
[22] D. Mazeaud, Loyauté, solidarité, fraternité: la nouvelle devise contractuelle?, in L’avenir du droit, Mélange en homage à François Terré, Presses Universitaires de France, 1999, nr. 6, p. 608.
[23] Formula completă este Entre le fort et le faible, entre le riche et le pauvre, entre le maître et le serviteur, c’est la liberté qui opprime et la loi qui affranchit. Aparţine avocatului francez, prelat şi orator, Henri Lacordaire ( 1802-1861).
[24] D. Mazeaud, op. cit., p. 609.
[25] A. Sériaux, Droit des obligations, 2 édition, Éd. Presses Universitaires de France, 1998, nr. 55.
[26] Ibidem.
[27] Cr. Jamin, Pledoyer pour le solidarisme contractual, in Le contrat au début de XXI-e siècle. Études offerts à Jacques Ghestin, Éd. Librairie Générale de Droit et de Jurisprudence, Paris, 2001, p. 441.
[28] Ph. Malaurie, L. Aynès, Ph. Stoffel-Munck, Les obligations, 4e edition, Paris, Éd. Defrénois, 2009, p. 369.
[29] Jean Carbonnier, Les obligations, 22e éd., Paris, Éd. Presses Universitaires de France, 2000, p. 227.
[30] Fr. Terré, Ph. Simler, Y. Lequette, op. cit., nr. 42, p. 44.
[31] Ph. Malinvaud, Droit des obligations, Paris, Éd. Litec, 2007, nr. 75, p. 55.
[32] Sous la direction de L. Grynbaum, M. Nicod, Le solidarisme contractual, Paris, Éd. Economica, 2004.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.