Scurte observații critice privind unele prevederi ale legii de modificare a Codului penal

Statul de drept nu poate exista decât în condițiile supremației Constituției și a respectării legilor.

Principiul respectării legilor vizează calitatea actelor normative, astfel că orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții privind claritatea, precizia și previzibilitatea[1].

Nu vom insista asupra acestor cerințe dezvoltate în numeroase decizii ale Curții Constituționale și în decizii ale Curții Europene a Drepturilor Omului, dar vom menționa că, potrivit normelor de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, textul legislativ trebuie să fie formulat clar, fluent și inteligibil, fără dificultăți sintactice și pasaje obscure sau echivoce [art. 8 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative][2].

Adoptată sub semnul unor aprige dispute politicianiste, fără o dezbatere publică reală, ajunsă în fața controlului de constituționalitate, legea de modificare a Codului penal relevă existența unor prevederi care nu numai că vor genera noi confuzii, dar, mai mult, contravin prevederilor constituționale, deși intenția manifestată de inițiatorii acesteia a fost, afirmativ, punerea de acord a Codului penal cu prevederile deciziilor Curții Constituționale[3].

Pentru a ne face mai ușor înțeleși, vom pleca de la prevederile considerate de noi ca fiind neconstituționale:

I. Text

Potrivit art. 5 alin. (1), în forma modificată: „În cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă în integralitate, neputându-se combina prevederi din legi succesive”.

La art. 5, după alin. (1) se introduc patru noi alineate, alin. (11)-(14), cu următorul cuprins:

„(11) Legea penală mai favorabilă se aplică luându-se în calcul următoarele criterii:

a) se verifică conținutul infracțiunii și limitele de pedeapsă. Dacă în urma acestei verificări se constată că limitele de pedeapsă pentru infracțiunea stabilită, urmare a acestei verificări, sunt mai favorabile într-o lege, aceasta va fi considerată lege penală mai favorabilă;

b) se verifică circumstanțele de agravare și atenuare a răspunderii precum și modul de contopire al pedepselor în caz de concurs de infracțiuni sau de stabilire a stării de recidivă. Dacă în urma acestor verificări pedeapsa rezultantă este mai ușoară potrivit uneia dintre legile comparate, aceasta va fi considerată lege penală mai favorabilă;

c) se verifică termenele de prescripție. Dacă potrivit uneia dintre legi răspunderea penală este prescrisă, aceasta va fi considerată lege penală mai favorabilă.

(12) Ordinea legală de verificare de la alin. (11) este obligatorie.

(13) Textele de abrogare a unor norme de incriminare mai favorabile sunt supuse controlului de constituționalitate și, în cazul constatării constituționalității numai în parte sau a constatării neconstituționalității normei abrogatoare, textele abrogate sau modificate neconstituțional pot deveni normă penală mai favorabilă.

(14) În cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, limitele de pedeapsă aplicabile sunt cele din legea mai favorabilă precum și termenele și condițiile de prescripție din legea penală mai favorabilă”.

Comentariu

Alin. (11)-(14) ale art. 5 sunt neconstituționale, contravenind prevederilor art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (3) din Constituție și art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prin imprevizibilitatea și neclaritatea lor.

Dacă art. 5 alin. (1), în noua sa redactare, este transpunerea Deciziei Curții Constituționale nr. 265/2014, potrivit căreia nu pot fi combinate dispozițiile mai favorabile din legile penale succesive pentru a crea o lex terția[4], alin. (11)-(14) bulversează orice activitate logică de determinare a legii penale mai favorabile, stabilind criterii care se vor obligatorii, dar care se referă la instituții autonome cum sunt concursul, recidiva și prescripția, ori greșit considerate ca autonome, precum circumstanțele de agravare sau atenuare.

De altfel, în expunerea de motive a acestei legi se arată că „se impune reglementarea expresă a legii penale mai favorabile pe instituții, aspect care este de esența dreptului penal și a principiului constituțional al retroactivității legii penale mai favorabile: unei persoane nu îi poate fi negată aplicarea unei norme penale favorabile care o vizează. În plus, în prezent este extrem de dificil a se identifica în bloc care este legea penală mai favorabilă, atunci când vorbim de existența a două coduri penale, care s-au succes în timp”[5].

Sintagma „se verifică conținutul infracțiunii” este lipsită de claritate câtă vreme nu se precizează în ce fel, prin verificarea conținutului infracțiunii, se determină legea mai favorabilă.

Afirmația potrivit căreia este mai favorabilă legea ale cărei limite de pedeapsă sunt mai favorabile este la fel de inexactă, neprecizând care dintre limite se iau în considerare, cele minime sau cele maxime. Cum se determină legea mai favorabilă când limita minimă este mai mică iar limita maximă este mai mare sau, invers, limita minimă este mai mare și limita maximă mai mică?

Verificarea împlinirii termenelor de prescripție după contopirea pedepselor pentru infracțiunile concurente sau aflate în stare de recidivă este ilogică, deoarece prescripția înlăturând răspunderea penală, infracțiunile pentru care s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale neputând constitui termen al concursului de infracțiuni.

Stabilirea legii mai favorabile în caz de concurs de infracțiuni, în raport de modul de contopire al pedepselor”, este inexactă, deoarece pedepsele de natură diferită nu se pot contopi, în caz de recidivă postcondamnatorie, ele se cumulează, iar în cazul recidivei postexecutorii se majorează limitele speciale ale pedepsei pentru infracțiunea care constituie cel de-al doilea termen al recidivei.

Considerarea ca obligatorie a ordinii de verificare a criteriilor de determinare a legii mai favorabile, după criteriile indicate în noua redactare a art. 5 alin. (11) lit. a), b) și c), este contrară succesiunii logice de individualizare a pedepselor.

Prevederile art. 5 alin. (13) din noua redactare sunt la fel de confuze, nejustificând cu nimic modificarea actualelor prevederi cuprinse în art. 5 alin. (2) C. pen., conform cărora „dispozițiile alin. (1) se aplică și actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstituționale, precum și ordonanțelor de urgență aprobate de Parlament cu modificări sau completări ori respinse, dacă în timpul când acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziții penale mai favorabile”.

La fel de confuze și lipsite de claritate sunt și prevederile art. 5 alin. (14) din noua redactare, deoarece în cazul succesiunii de legi penale nu limitele de pedeapsă determină legea penală mai favorabilă, fiind necesară luarea în considerare și a altor criterii, așa cum vom arăta mai jos.

În literatura juridică, opinia majoritară[6] este aceea potrivit căreia determinarea legii mai favorabile se face de la caz la caz, în mod concret, în raport cu fapta și cu autorul ei, și nu în mod abstract prin compararea dispozițiilor cuprinse în legile succesive, independent de cauza și persoana dedusă judecății.

În mod similar a decis și Curtea Constituțională, statuând că „determinarea legii mai blânde nu presupune o activitate abstractă, ci una concretă, fiind indisolubil legată de fapta comisă și de autorul ei”[7].

Pentru identificarea concretă a legii penale mai favorabile trebuie avute în vedere o serie de criterii care tind fie la înlăturarea răspunderii penale ori a consecințelor condamnării, fie la aplicarea unei pedepse mai mici. Aceste elemente de analiză vizează în primul rând, condițiile de incriminare, apoi cele de tragere la răspundere penală și, în sfârșit, criteriul pedepsei.

În acest sens, Curtea Constituțională a statuat că „determinarea caracterului «mai favorabil» are în vedere o serie de elemente, cum ar fi: cuantumul sau conținutul pedepselor, condițiile de incriminare, cauzele care exclud sau înlătură responsabilitatea, influența circumstanțelor atenuante sau agravante, normele privitoare la participare, tentativă, recidivă etc. Așa fiind, criteriile de determinare a legii penale mai favorabile au în vedere atât condițiile de incriminare și de tragere la răspundere penală, cât și condițiile referitoare la pedeapsă. Cu privire la aceasta din urmă pot exista deosebiri de natură (o lege prevede ca pedeapsă principală amenda, iar alta închisoarea), dar și deosebiri de grad sau cuantum privitoare la limitele de pedeapsă și, evident, la modalitatea stabilirii acestora în mod concret”[8].

Aceasta înseamnă că, pentru determinarea legii mai favorabile în cazul dat, se vor examina comparativ și în mod succesiv consecințele pe care le‑ar putea avea asupra cauzei, condițiile de incriminare din cele două legi, condițiile de tragere la răspundere penală și condițiile de sancționare și în raport de toate acestea se va stabili că este mai favorabilă legea care instituie regimul juridic cel mai favorabil pentru inculpat.

Examinarea condițiilor de incriminare determină ca fiind mai favorabilă legea care condiționează existența infracțiunii tip sau a formei agravate sau calificate a acesteia de anumite împrejurări, pe care fapta dedusă judecății nu le îndeplinește.

Sintagma „conținutul infracțiunii” nu acoperă toate condițiile de incriminare a infracțiunii, conținutul infracțiunii cuprinzând doar latura obiectivă a acesteia (acțiune/inacțiune, urmare periculoasă/rezultat și legătura de cauzalitate) și latura subiectivă (vinovăția, mobilul ori scopul).

Condițiile de incriminare se referă și la situația premisă, la calitatea subiectului activ sau pasiv al infracțiunii, la locul și timpul săvârșirii faptei, toate acestea condiționând existența infracțiunii tip sau a formei agravate sau calificate a acesteia.

Criteriul condițiilor de tragere la răspundere penală poate duce și el la stabilirea legii mai favorabile, în măsura în care legile penale succesive instituie condiții diferite pentru promovarea și exercitarea acțiunii penale.

Sub acest aspect, se consideră a fi mai favorabilă legea care pune mai multe condiții (piedici) pentru promovarea și exercitarea acțiunii penale.

Este mai favorabilă legea care condiționează punerea în mișcare a acțiunii penale de plângerea părții vătămate, de autorizarea unui anumit organ și în cauza dată nu există asemenea sesizări ori autorizări ori a expirat termenul legal pentru depunerea acestora.

Este mai favorabilă legea care prevede posibilitatea retragerii plângerii prealabile sau împăcarea părților dacă în cauză există asemenea manifestări de voință.

Este mai favorabilă legea penală care prevede termene de prescripție mai scurte dacă în cauză se pune problema prescrierii răspunderii penale.

În fine, pentru stabilirea legii mai favorabile, al treilea criteriu utilizat după ce s‑a constatat că sunt întrunite condițiile de tragere la răspundere penală este examinarea comparativă a regimului sancționator.

În cazul în care legile succesive prevăd pedepse diferite (detențiune pe viață, închisoare, amendă), legea mai favorabilă este, evident, legea care prevede pedeapsa cea mai ușoară.

În cazul în care legile succesive prevăd pedepse de aceeași natură, determinarea legii mai favorabile nu se poate face în abstract, comparând limitele maxime sau minime ale pedepsei, ci trebuie să se determine regimul sancționator cel mai favorabil determinat de ansamblul criteriilor de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 74 C. pen.


[1] CCR, Decizia nr. 30 din 27 ianuarie 2016 (M. Of. nr. 117 din 16 februarie 2016).

[2] Republicată în M. Of. nr. 260 din 21 aprilie 2010.

[3] http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?idp=17241.

[4] CCR, Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, M. Of. nr. 372 din 20 mai 2014.

[5] http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?idp=17241.

[6] C. Bulai, B. Bulai, Manual de drept penal, Ed. Universul Juridic, București, 2006, pp. 137 și 138; C. Mitrache, în Explicațiile noului Cod penal sub coord. G. Antoniu, Ed. Universul Juridic, București, 2015, pp. 82-84 și 98; F. Streteanu, D. Nițu, Drept penal. Parte generală, Curs Universitar, Ed. Universul Juridic, București, 2014.

[7] CCR, Decizia nr. 834 din 2 octombrie 2007 (M. Of. nr. 727 din 26 octombrie 2007).

[8] CCR, Decizia nr. 834 din 2 octombrie 2007 (M. Of. nr. 727 din 26 octombrie 2007).

Scurte observații critice privind unele prevederi ale legii de modificare a Codului penal was last modified: noiembrie 8th, 2018 by Viorel Pașca

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii