Scurte considerații privind promisiunea unilaterală de vânzare sau de cumpărare şi promisiunea bilaterală de vânzare în viziunea Codului civil. Acțiuni în justiție puse la dispoziția părții interesate în cazul neîndeplinirii obligațiilor asumate prin promisiune
Ioana Nicolae - mai 1, 2017Mai precizăm că potrivit art. 1670 C. civ., în lipsă de stipulaţie contrară, sumele plătite în temeiul unei promisiuni de vânzare reprezintă un avans din preţul convenit. Așadar, sumele plătite în temeiul promisiunii unilaterale de vânzare sau de cumpărare, precum și sumele plătite în temeiul unei promisiuni bilaterale de vânzare, în lipsă de stipulație contrară, sunt apreciate de legiuitor a reprezenta un avans din prețul convenit de părți.
Potrivit art. 1669 alin. 4 C. civ., în cazul promisiunii unilaterale de cumpărare a unui bun individual determinat, dacă, mai înainte ca promisiunea să fi fost executată, creditorul său înstrăinează bunul ori constituie un drept real asupra acestuia, obligaţia promitentului se consideră stinsă. Această situație constituie un caz particular de stingere a obligației asumate prin promisiunea unilaterală de cumpărare, fiind vorba despre stingerea obligației asumate de promitentul cumpărător[13].
4. Concluzii
Promisiunea unilaterală de vânzare sau de cumpărare şi promisiunea bilaterală de vânzare ridică o serie de probleme practice, în ipoteza neîndeplinirii obligațiilor asumate prin promisiune, motiv care, alături de pronunțarea recentei decizii nr. 23/2017 a ICCJ, ne-a provocat la a analiza tipurile de acțiuni în justiție puse la dispoziția părții interesate. Ne-am oprit așadar asupra celor trei tipuri de acțiuni ce pot fi promovate de partea interesată, respectiv acțiunea având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare, acțiunea în rezoluțiunea promisiunii cu daune-interese și acțiunea având ca obiect acordarea de daune-interese, insistând în principal asupra primeia dintre acestea.
Bibliografie:
- Boroi, M.M. Pivniceru, C.A. Anghelescu, B. Nazat, I. Nicolae, T.V. Rădulescu, Fișe de drept civil, ed. a 2-a, revizuită și adăugită, Ed. Hamangiu, București, 2017;
- Moțiu, Contracte speciale, ed. a VI-a, revăzută și adăugită, Ed. Universul Juridic, București, 2015;
- Dincă, Contracte civile speciale în noul Cod civil, Ed. Universul Juridic, București, 2013;
- Stănciulescu, Curs de drept civil. Contracte, ed. a 2-a, revizuită și adăugită, Ed. Hamangiu, București, 2014;
- Matefi, Sinteze și aplicații de drept civil. Partea generală, Ed. Hamangiu, București, 2015.
Arhive
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | ||||
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.