Scurte considerații despre (ne)constituționalitatea Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 5/2021
Mariana Grădinescu - august 8, 2022B) Repere de neconstituționalitate
1. Raportare la articolul 53 din Constituție ‒ Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți[10]
1.1. Din analiza acestui text constituțional rezultă faptul că prin chiar legea supremă legiuitorul constituțional a ținut să reglementeze principiul proporționalității, care comportă înțelesuri diferite în raport de domeniul de aplicare, fiind inerent funcției juridice a statului si care în esență presupune că regimul juridic general de garantare a drepturilor și libertăților fundamentale poate permite restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți, dar numai condiționat și cu titlu de excepție.
În alte cuvinte, acest principiu exprimă necesitatea ca sancțiunile sau măsurile juridice aplicate sau luate de autorități să fie adecvate situațiilor concrete de fapt cărora li se aplică.
În acord cu norma constituțională, legiuitorul a inserat, în Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, texte care prevăd aplicarea principiului proporționalității, respectiv ‒ art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001: „Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal” ‒ art. 5 alin. (5) și alin. (6) din O.G. nr. 2/2001: „(5) Sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite. (6) Sancțiunile complementare se aplică în funcție de natura și de gravitatea faptei” și art. 34 alin. (1) din același act normativ, care prevede că „instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice probe prevăzute de lege, necesare in vederea verificării legalității ți temeiniciei procesului verbal și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum si asupra măsurii confiscării”.
Principiul proporționalității reprezintă de fapt echilibrul sancționator care trebuie să existe între fapta contravențională, pericolul concret al acesteia și sancțiunile (principale sau complementare) aplicate de către autorități, prin raportare la două componente, respectiv la latura obiectivă a contravenției care ține de circumstanțele comiterii ei cât și la latura subiectivă a acesteia care ține de comportamentul și conduita făptuitorului.
Raportat la materia contravențională, unele dintre sancțiunile contravenționale complementare aplicate, pot afecta exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți, însă acestea așa cum rezultă din norma constituțională trebuie să fie proporționale prin raportare la gradul de pericol social concret al faptei contravenționale.
Tocmai în virtutea principiului proporționalității, instanța este chemată să verifice și în anumite cazuri să restabilească echilibrul sancționator, analizând în concret fapta, sancțiunile aplicate, precum și atitudinea făptuitorului și modalitatea sa de abordare a contravenției săvârșite. Sesizând o disproporție vădită dintre fapta comisă și sancțiunile aplicate în urma controlului de proporționalitate, o instanță trebuie să dețină toate pârghiile și instrumentele pentru restabilirea echilibrului contravențional între concretul faptei și gravitatea sancțiunilor aplicate.
1.2. Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudența[11] sa, a statuat asupra naturii penale a contravenției, în sensul interpretării acesteia ca noțiune autonomă, astfel încât dreptul contravențional a fost asimilat dreptului penal, intrând în sfera de aplicare a art. 6 din Convenție. Curtea a statuat de asemenea în soluțiile sale[12] că persoanele contraveniente nu trebuie să se afle într-o situație mai defavorabilă, doar pentru motivul că regimul juridic aplicabil lor respectiv cel din materia contravențională, este diferit de cel care se aplică în materie penală.
Instanța europeană, la rândul ei sesizată cu aplicarea unor sancțiuni în mod automat, s-a pronunțat în jurisprudența sa, în mai multe cauze[13], criticând modalitatea de aplicare a unei pedepse complementare în mod automat și fără a putea fi supusă aprecierii instanțelor judecătorești, care să poată exercita un control în ceea ce privește necesitatea aplicării ei, statuând că o asemenea reglementare nu este compatibilă cu prevederile Convenției.
Aplicabilitatea garanțiilor specifice materiei penale, astfel cum sunt ele prevăzute în art. 6 din Convenție, și în domeniul contravențional, s-a regăsit în analiza Curții de la Strasbourg si în cauze în care aceasta a pronunțat decizii de inadmisibilitate[14], reținând în considerentele exprimate că față de scopul pur punitiv al pedepsei amenzii aplicate și de caracterul general al normei incriminatoare, principiile/garanțiile specifice materiei penale sunt utilizabile și ilicitului contravențional. Așadar, în mod cert, sancțiunile aplicate în sfera ilicitului contravențional, fie ele sancțiuni principale, fie ele sancțiuni complementare au un caracter penal, în sensul autom al noțiunii așa cum este ea interpretată de instanța europeană în privința cărora este aplicabil regimul de garanții ce decurg din art. 6 al Convenției.
Aplicând aceste repere naționale și europene la problema în discuție, concluzionăm că sancțiunea complementara a suspendării dreptului de a conduce pentru diferite perioade de timp, are un caracter penal în sens convențional, rezultând de aici mai multe consecințe. În primul rând, că această sancțiune va fi analizată prin raportare la garanțiile și principiile din materia penală, în al doilea rând că instanța este chemată să verifice individualizarea sancțiunii aplicate, legalitatea și temeinicia acesteia, având în vedere circumstanțele faptice obiective, dar și cele subiective care țin de conduita petentului.
Instanța este chemată să asigure echilibrul contravențional dintre faptă, pericol social concret și sancțiunile aplicate, iar în cazul în care constată că acesta este vădit disproporționat va trebui să dețină mijloacele de a corecta această situație prin punerea în acord a celor trei factori.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, in jurisprudența[15] sa, a analizat în mai multe cauze sancțiunea complementară referitoare la limitarea temporară a unui drept respectiv a dreptului de a conduce autovehicule pe drumuri publice, prin suspendarea acestuia, indiferent de calificarea acesteia în dreptul intern, despre care a apreciat că prin gradul ei de gravitate și prin caracterul punitiv și descurajant, poate fi asemănată unei pedepse penale, supuse controlului instanței de judecată stabilind cu titlu de principiu că cerința proporționalității presupune ca ingerința în drepturile cetățenilor trebuie „să fie necesară într-o societate democratică”, să răspundă „unei nevoi sociale imperioase”, iar argumentele invocate în sprijinul ei să fie „pertinente și suficiente”
1.3. La rândul ei, Curtea Constituțională a luat în discuție principiul proporționalității atunci când a avut de analizat diferite excepții de neconstituționalitate.
Astfel, prin Decizia[16] nr. 661/04 iulie 2007, Curtea a apreciat în considerentele reținute că, prin pedepsele și măsurile stabilite și aplicate în cazul sancționării unor fapte ilicite, legiuitorul trebuie să se asigure că prin acestea nu vor fi încălcate drepturi fundamentale de care beneficiază persoanele făptuitoare. De asemenea, a mai arătat că în cazul în care imperativul apărării unor valori consacrate prin Constituție ar impune restrângerea unor drepturi sau libertăți, această măsură trebuie să respecte condițiile expres prevăzute de art. 53 alin. (2) teza a II-a din Constituție, respectiv „să fie proporțională cu situația care a determinat-o să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății”[17]. În aceeași decizie, Curtea a reținut că măsura complementară a confiscării vehiculelor cu tracțiune animală care a fost aplicată de autorități este vădit disproporționată față de scopul urmărit de legiuitor, scop care poate fi atins și prin utilizarea altor mijloace care să nu aducă în discuție existența și afectarea unor drepturi sau libertăți, indicând art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 referitor la aplicabilitatea principiului proporționalității.
Prin Decizia[18] nr. 732/20 noiembrie 2018, Curtea, în analiza excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. (5), alin. (6), alin. (7) și art. 34 din O.G. nr. 2/2001, cu referire la faptul că legiuitorul nu a prevăzut și posibilitatea înlocuirii sancțiunii complementare cu avertismentul, ci doar a sancțiunii principiale cu amenda, a arătat că aplicarea sancțiunilor contravenționale se face conform mai multor principii dintre care principiul legalității sancțiunilor, al individualizării (personalizării și proporționalității), al oportunității. Reține Curtea că „principiul proporționalității atestă că toate sancțiunile principale sau complementare aplicate unui contravenient, într-o anumită situație, trebuie să fie dozate în funcție de gravitatea faptei[19]”. A mai reținut Curtea, în analiza efectuată, că, în cazul contravențiilor rutiere, O.G. nr. 2/2001 permite ca făptuitorului să îi poată fi aplicată atât o pedeapsă principală, a amenzii sau a avertismentului, cât și o pedeapsă complementară, prevăzută de art. 96 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, însă „competența de a aprecia dacă, în cauză, legea a fost aplicată și interpretată corect revine instanțelor de judecată, în cadrul căilor legale de atac prevăzute de lege”[20].
În concluzie, Curtea a reținut că „în virtutea principiului legalității sancțiunilor contravenționale, dar și al liberului acces la justiție, instanța de judecată analizează legalitatea și temeinicia fiecărei sancțiuni contravenționale în parte, trebuind să analizeze pentru fiecare dintre aceste sancțiuni, caracterul oportun și proporțional al acesteia. Pe cale de consecință, instanța va putea decide asupra oricărei sancțiuni complementare, doar în acest fel individualizarea sancțiunilor contravenționale se poate realiza în mod corespunzător, cu respectarea principiului constituțional al rolului justiției, astfel încât niciunul dintre cetățeni să nu fie sancționat în mod injust și nelegal, fiecare sancțiune aplicată de organele statului prin agenții săi trebuind să fie proporțională cu fapta săvârșită”[21].
Curtea a analizat principiul proporționalității și în Decizia[22] nr. 197/09 aprilie 2019, raportat la sancțiunea complementară a confiscării mijlocului de transport cu care s-a realizat o contravenție silvică și a arătat că sancționarea acestor fapte se face atât cu o pedeapsa principală, care, de regulă, este amenda, cât și cu o pedeapsă complementară indicată în mod expres de lege, ambele fiind sancțiuni specifice dreptului contravențional, aplicabilitatea acestora efectuându-se conform principiilor legalității sancțiunilor contravenționale, al proporționalității sancțiunilor contravenționale și al unicității aplicării sancțiunilor contravenționale (non bis in idem). Curtea a reținut că „Potrivit principiului proporționalității, toate sancțiunile principale sau complementare aplicate contravenientului trebuie să fie dozate în funcție de gravitatea faptei”[23] și că acest principiu se regăsește în dispozițiile art. 5 alin. (5) și alin. (6) din O.G. nr. 2/2001 cu referire și la art. 21 din același act normativ din care rezultă criteriile ce trebuie avute în vedere la aplicarea de către autorități a pedepselor, care trebuie să fie în măsură să asigure echilibrul contravențional dintre faptă, pericolul social concret al acesteia și sancțiunile aplicate. Revine instanței de judecată ca atunci când constată că echilibrul contravențional a fost încălcat și a fost înfrânt principiul proporționalității „să adapteze sancțiunea la cerințele prevăzute de lege”[24].
Cu valoare de principiu, Curtea a mai reținut că proporționalitatea în aplicarea sancțiunii complementare a confiscării are în vedere natura și gravitatea faptei și că dacă actul normativ sancționator impune cu valoare imperativă aplicarea acestei pedepse complementare „agentul constatator, neavând la îndemână o marjă de apreciere, va trebui să aplice această măsură indiferent de circumstanțele faptei, cu toate că, și în acest caz, rămâne incident principiul proporționalității sancțiunii complementare raportat la natura și gravitatea faptei”[25].
Astfel, se concluzionează că și sancțiunile complementare aplicate, trebuie să se subsumeze principiului de proporționalitate, instanța fiind cea chemată să analizeze echilibrul dintre fapta ilicită, gradul ei concret de pericol și sancțiunile aplicate, iar în cazul constatării unei vădite disproporții între aceste elemente să poată interveni pentru restabilirea echilibrului.
Curtea a pronunțat ulterior, Decizia[26] nr. 152/06 mai 2020 reluând argumentele reținute în Decizia nr. 197/2019, referitoare la aplicarea sancțiunilor contravenționale principale și complementare si care trebuie să fie subsumată unor principii, similar sancțiunilor din dreptul penal apreciind că acestea trebuie să fie dozate în funcție de gravitatea faptei conform principiului proporționalității. A reiterat Curtea, faptul că proporționalitatea ca ;i cerință își găsește corespondentul în dispozițiile art. 5 alin. (5) și alin. (6) din O.G. nr. 2/2001, iar aplicarea sancțiunilor contravenționale trebuie să aibă în vedere criteriile din art. 21 același act normativ „la stabilirea proporționalității sancțiunii cu gradul de pericol social concret al faptei, agentul constatator care aplică sancțiunea trebuie să analizeze criteriile generale prevăzute de art. 21 O.G. nr. 2/2001, precum si alte criterii speciale, iar în cazul în care regula de proporționalitate este încălcată instanța va adapta sancțiunea la cerințele prevăzute de lege”[27].
Foarte recent, Curtea a pronunțat Decizia[28] nr. 381/08 iunie 2021, cu referire la faptul că în dispozițiile criticate, respectiv unele texte de lege vizând măsuri pentru combaterea pandemiei de Covid-19, nu sunt inserate acțiuni, inacțiuni care să aibă caracter ilicit și care ar putea constitui elementul obiectiv al unei contravenții, fiind greu de identificat faptele care constituie abateri de la lege, această apreciere rămânând la latitudinea agentului constatator, neexistând posibilitatea respectării caracterului proporțional al restrângerii exercițiului unor drepturi prin raportare la obiectivul stabilit de legiuitor și fapta săvârșită in concret.
În considerentele soluției a reluat argumentele din Decizia nr. 197/ 2019, cu privire la sancțiunile contravenționale și aplicarea acestora prin prisma principiilor de legalitate, proporționalitate, unicitate reiterând că toate sancțiunile aplicate trebuie să fie dozate în funcție de gravitatea faptei, iar în măsura în care „regula de proporționalitate este încălcată, instanța va adapta sancțiunea la cerințele prevăzute de lege”[29].
1.4. Concluzionând, apreciem că atât instanța europeană, cât și instanța constituțională au acordat o mare atenție testului de proporționalitate dintre măsurile luate/ aplicate de către organele statului și gradul concret de pericol social al faptelor ilicite comise, acestea urmând a se raporta doar la un scop legitim pe care autoritățile îl au în vedere în raport cu imperativul apărării interesului general. Ca atare, trebuie să existe si să fie respectat un just echilibru intre interesul general al societății si imperativul apărării unor drepturi si libertăți fundamentale, sancțiunile/măsurile aplicate de autorități, trebuind a fi subsumate respectării acestui echilibru.
În virtutea realizării acestui deziderat, un rol deosebit a fost acordat principiului proporționalității, avut în vedere atât de către instanța constituțională, cât și de cea europeană.
Cu referire la acest principiu al proporționalității în materie contravențională, apreciem că acesta este aplicabil tuturor contravențiilor și cu privire la orice sancțiune. Interpretarea oferită de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 5/2021, este în sensul că instanța de judecată, investită cu soluționarea plângerii contravenționale formulate împotriva unui proces-verbal de contravenție, prin care s-a aplicat măsura complementară a suspendării temporare a exercitării dreptului de a conduce un autovehicul, tractor agricol, sau forestier ori tramvai, nu are posibilitatea să examineze proporționalitate acestei sancțiuni complementare, din care rezultă că aplicându-se o pedeapsă contravențională principală, fie ea amenda sau avertismentul, pentru comiterea unor fapte ilicite la regimul circulației, în mod automat se va aplica și sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de timp, expres precizată de legiuitor. Este evident că o astfel de sancțiune complementară, prevăzută strict de lege, are în vedere exclusiv pericolul social abstract, și nu cel concret dezvoltat prin comiterea faptei, deoarece legea reglementează cu caracter general, abstract, rămânând în sarcina instanțelor de judecată analiza cazurilor particulare deduse judecății cu toate particularitățile lor, instanța fiind cea chemată să aplice textele normative raportat la toate circumstanțele faptice ale cauzelor.
Instituirea unei sancțiuni complementare fixe împiedică aplicarea principiului proporționalității cu privire la aceasta, nemaiputând fi avute în vedere și analizate circumstanțele comiterii faptei, concretețea gradului de pericol social, conduita persoanei, textul de lege criticat nereglementând criterii de individualizare în aplicarea sancțiunii complementare, acesta aplicându-se în mod automat.
Or, așa cum am arătat mai sus, principiul de proporționalitate a fost recunoscut ca un principiu ce se aplică în materie contravențională, care trebuie să vizeze toate sancțiunile aplicate și să permită instanței, în măsura in care apreciază că se impune, reindividualizarea sancțiunilor aplicate. Soluția astfel pronunțată de ICCJ lipsește atât agentul statului care aplică măsura complementară, cât mai ales instanța de judecată de orice fel de apreciere cu privire la sancțiunea complementară aplicată. Acest raționament conduce la situația în care instanța va analiza legalitatea sancțiunii principale în raport de toate circumstanțele în care a fost săvârșită fapta, adică prin aplicarea cerinței de concretețe, iar sancțiunea complementară ar rămâne neanalizată, respectiv supusă criteriului de abstractizare prevăzut de legiuitor atunci când edictează o normă juridică, apreciat ca atare la momentul incriminării contravenției și care nu face obiectul aprecierii instanțelor judecătorești, situație care contravine principiului proporționalității.
Lipsa unui control judiciar eficient al unei astfel de sancțiuni complementare prin prisma cerinței de proporționalitate, având în vedere multitudinea de fapte contravenționale săvârșite în varii contexte sociale, unde tipul și gradul de vinovăție, precum și circumstanțele comiterii lor diferă, precum și lipsa unor posibilități reale ale instanțelor de judecată de a doza sancțiunile complementare aplicate, față de interpretarea dată de ICCJ prin Decizia 5/2021, lezează în mod vădit drepturi fundamentale, interpretarea dată fiind atinsă de viciul neconstituționalității.
Vom mai avea în vedere că, prin Ordonanța 1/27 ianuarie 2022 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, au fost definite si individualizate si alte fapte contravenționale, extinzându-se astfel, plaja de aplicare a sancțiunilor, fie ele principale fie ele complementare, la mai multe abateri de la legislația rutieră, dar și că uneori sancțiunile complementare aplicate sunt mai împovărătoare decât sancțiunea principală aplicată. Așadar, cu atât mai mult apare ca absolut necesar ca instanța de judecată, prin pârghia pe care o presupune aplicarea criteriului de proporționalitate, să poată aduce în echilibru sancțiunile aplicate, cu gradul concret de pericol social al faptei săvârșite si circumstanțele comiterii ei, precum și cu conduita și comportamentul persoanei. Cu atât mai mult, apreciem că interpretarea dată de ICCJ prin decizia pronunțată este susceptibilă de neconstituționalitate, având în vedere că, în cazul constatării de către instanță a unui pericol social concret redus al faptei, pentru care s-ar impune o sancțiune principală mai blândă, aplicarea fără un control de proporționalitate a sancțiunii complementare a suspendării exercițiului dreptului de a conduce, va depăși ca și gravitate în mod considerabil sancțiunea principală aplicată, apărând a fi o pedeapsă vădit disproporțională față de circumstanțele concrete ale faptei comise.
[10] Articolul 53 Constituție – Restrângerea unor drepturi sau al unor libertăți „(…) al 2 Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății”.
[11] Cauza CEDO Anghel c. România, C 28183/03, Hotărârea din 4 octombrie 2007.
[12] Cauza CEDO Grecu c. România, C75101/01, Hotărârea din 30 noiembrie 2006.
[13] Cauza CEDO Sabou și Pârcălab c România, C46572/99, Hotărârea din 28 septembrie 2004, par 48, par. 54, Cauza CEDO Cumpănă și Mazăre c. România, C33348/96, Hotărârea din 17.12.2004, par. 117.
[14] Cauza CEDO Ioan Pop c România, C 40301/04, Decizia de inadmisibilitate din 28 iunie 2011.
[15] Cauza CEDO C 59.892/00 Maszni c. România – Hotărârea din 21 septembrie 2006, Cauza CEDO C 27.812/95 Malige c. Franța – Hotărârea din 23 septembrie 1998, Cauza CEDO C 73661/01 Nilson c. Suedia – Cererea nr. 73.661/01, 13 decembrie 2005.
[16] Decizia CCR nr. 661/04 iulie 2001 cu referire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 96, art. 97, art. 102 alin. (3) lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
[17] Decizia CCR nr 661/04 iulie 2001 cu referire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 96, art. 97, art. 102 alin. (3) lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, precizată, par. 7
[18] Decizia CCR nr 732/ 20 noiembrie2018 cu referire la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. (5), art. 5 alin. (6), art. 5 alin. (7) și art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
[19] Decizia CCR nr 732/ 20 noiembrie2018, precitată, par 23.
[20] Decizia CCR nr 732/ 20 noiembrie2018, precitată, par 26.
[21] Decizia CCR nr 732/ 20 noiembrie2018, precitată, par 27.
[22] Decizia CCR nr 197/09 aprilie 2019 cu referire la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 19 alin. (13), art. 19 alin. (14), din Legea nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice și ale art. 41 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
[23] Decizia CCR nr 197/ 09 aprilie 2019, precitată, par. 31.
[24] Decizia CCR nr 197/ 09 aprilie 2019, precitată, par 31.
[25] Decizia CCR nr 197/ 09 aprilie 2019, precitată, par 32.
[26] Decizia CCR nr 152/06 mai 2020 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9, art. 14 lit. c indice 1, lit. f), și ale art. 28 din O.U.G. nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență și a ordonanței de urgență în ansamblul ei, precum și a O.U.G. nr. 34/ 2020 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență și a ordonanței de urgență în ansamblul ei.
[27] Decizia CCR nr. 152/06 mai 2020, precitată, par. 121, 122.
[28] Decizia CCR nr. 381/08 iunie 2021 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (2) lit. d), ale art. 13 lit. a), ale art. 65 lit. h), ale art. 66 lit. a) în ceea ce privește trimiterea la art. 65 lit. h) ale art. 67 alin. (1) și alin. (2) lit. b), lit. c), lit. d) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.
[29] Decizia CCR nr 381/08 iunie 2021, par. 49.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.