Scurte consideraţii asupra procedurii divorţului pe cale notarială

Abstract

Some comments about divorce proceedings by notary procedure

From the outset we must say that divorce proceedings, regardless of how the parties choose to use to separate them, this is their legitimate right and moral to request the dissolution of marriage. 

Public perception of divorce as a legal entity and at the same time as the factual situation was and is inextricably linked to morality and religion, mental conception traditional, fundamental cell of the state unit – the family – the weight of the solution separation etc.

If history has proven that two people can not be forced to stay together in a family, the state was thus subjected to social pressure to legislate and, consequently, to establish the legal and normal in such a reality. 

Divorce – legal institution – the regulation of the Civil Code of 1865 had with the Code of Civil Procedure previous one form of it, namely the contentious proceedings held before a judge by filing an application for summons, pleas separation in public session, ensuring adversarial and right of defense.

With the entry into force of the new Civil Code in 2009, along with many of the novation of the legislature in essence were added and two new forms of divorce proceedings. 

Divorce proceedings by administrative procedure before the civil status officer concerned about divorce notary, procedure alternative to the other two. 

Divorce notary is about as simple, flexible, direct, discreet, characterized by speed and unpublished.

This way dissolution of marriage is available to any couple, whether in marriage or children resulted and, consequently, is whether they are minor or major. 

Clear condition sine qua non is that the spouses to reach consensus on all elements and aspects related to family and heritage. 

It remains therefore that the following lines to bring some comments and reviews about divorce notary.

Keywords: divorce, consent, notarized, spouses agree.

Divorțul, în oricare dintre formele sale, a făcut din totdeauna obiectul unor aprige dispute, mai ales pe tărâm social, moral și religios. Fiind în același timp o instituție juridică, aceste controverse s-au repercutat atât asupra acceptării sale legale cât și asupra modului de reglementare a divorțului.

Or, dacă secole de-a rândul chiar divorțul întemeiat, având caracter excepțional, a fost negat de societate și, pe cale de consecință, respins de legislația vremurilor, se pune întrebarea dacă divorțul pe cale amiabilă, ca rezultat al acordului soților, este o instituție juridică necesară. Răspunsul, în opinia mea, este unul afirmativ. Dreptul nu poate fi altceva decât un răspuns la cerințele societății. Iar dacă relațiile sociale se află la un asemenea nivel, legiuitorul nu poate avea o altă atitudine decât aceea de a le reglementa.

Trebuie să facem ab initio, distincția fermă dintre divorțul pe cale notarială și forma divorțului pe cale administrativă. Prima dintre acestea este dată în căderea notarului din circumscripția locului de căsătorie sau, după caz, ce de la locul ultimei locuințe comune. Cea de-a doua formă, vizează procedura desfășurată în fața unui ofițer stare civilă, funcționar al primăriei de la locul încheierii căsătoriei ori al ultimului domiciliu al soților. Pentru ambele forme de divorț este necesar să existe consimțământul liber exprimat și neviciat al soților dat fie în fața notarului public instrumentator, fie în fața ofițerului de stare civilă.

Procedura notarială împreună cu cea dată în competența ofițerului de stare civilă, deci realizată pe cale administrativă, reprezintă alternative la procedurile soluționate prin intermediul instanțelor judecătorești atât cea tradițional contencioasă, cât și cea ulterioară, necontencioasă. Măsura adoptării lor se înscrie în sfera hotărârilor luate pentru a se degreva sistemul judiciar de soluționarea unor cauze care pot fi rezolvate și pe cale de înțelegere a soților.

În altă ordine de idei procedura divorțului îndeplinită pe cale notarială asigură confidențialitatea dezbaterii, față de cea în fața instanței care are, prin esență, un caracter public. Procedura notarială și nepublicitatea dezbaterii procedurii divorțului este un câștig pentru justiția din România dar mai ales pentru cuplurile care doresc o procedură suplă, elegantă și totodată rapidă în rezolvarea acestei chestiuni de viața în primul rând și mai apoi de drept.

Varianta divorțului prin procedură notarială care se adresează oricărui cuplu, atât cel fără copii cât și cel în urma căruia au rezultat copii minori. În cadrul acestui tip de divorț părțile, prin acordul lor bilateral, pot să reglementeze toate aspectele pe care le implică desfacerea căsătoriei, atât cele ale divorțului ca atare cât și cele referitoare la copii sau la chestiunile patrimoniale. Problema copiilor a fost tranșată de Codul civil prevăzând că, prin această procedură se pot adresa notarului public atât cuplurile cu copii rezultații din căsătorie cât și cuplurile cu copii născuții din afara căsătoriei ori adoptați.

Reglementare în art. 375-378 NCC, presupune ca ambii soți să depună cererea de divorț împreună la notarul public, de la locul căsătoriei sau al ultimei locuințe comune a soților. La notarul public, cererea de divorț se poate depune și prin mandatar cu procură autentică.

Competența teritorială este alternativă, la alegerea soților între cele două premise impuse de cod, fie notarul de la locul încheierii căsătoriei, fie cel de la ultimul domiciliu comun al soților. Dovada ultimei locuințe comune a soților se face cu actele de identitate, acte de proprietate sau contracte de cedare a folosinței sau, când acest lucru nu e posibil, prin declarații autentice pe proprie răspundere date de ambii soți[1].

Soților li se acordă un termen de 30 de zile pentru reflecție, iar la expirarea termenului soții trebuie să se prezinte personal[2]. La termenul fixat, notarul va verifica și se va asigura că:

– sunt prezenți ambii soți, personal;
– stăruie în cererea de desfacere a căsătoriei;
– sunt de acord cu numele pe care îl veți purta după finalizarea procedurii;
– își mențin celelalte declarații date cu ocazia depunerii cererii;
– își pot exprima consimțământul liber și neviciat;
– niciunul dintre soți nu este pus sub interdicție.

Termenul de 30 de zile este prohibitiv și se calculează pe zile libere. Conform art. 5 alin. (2) din Instrucțiunile privind îndeplinirea procedurii divorțului de către notarii publici, elaborate de U.N.N.P.R., termenul nu poate fi prelungit, dar potrivit alin. (4) notarii pot acorda un termen mai lung, ținând seama de posibilitatea soților de a fi prezenți și cu acordul ambilor soți.

Acordarea unui termen mai mare sau mai mic de 30 de zile sau neacordarea termenului nu este sancționată prin nulitatea divorțului.

Totuși, pentru ca divorțul să se pronunțe în fața notarului, soții trebuie să fie de acord cu toate aspectele ce privesc desfacerea căsătoriei, aspecte referitoare la:

– numele de familie pe care să îl poarte după divorț;
– exercitarea autorității părintești obligatoriu de către ambii părinți;
– stabilirea locuinței copiilor după divorț;
– modalitatea de păstrare a legăturilor personale dintre părintele separat și fiecare dintre copii;
– stabilirea contribuției părinților la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copiilor.

Nu este prevăzut expres, dar rezultă din prevederile art. 375 alin. (2) NCC ca, atunci când există copii minori notarul va solicita înăuntrul termenului de 30 de zile efectuarea unei anchete sociale privind exercitarea în comun a autorității părintești și stabilirea locuinței copiilor.

Potrivit art. 229 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 71/2011, raportul de anchetă psihosocială este întocmit de autoritatea tutelară. Dacă din raportul de anchetă socială rezultă că acordul soților în aceste două privințe nu este în interesul copilului, notarul public emite o dispoziție de respingere a cererii de divorț și îndrumă soții să se adreseze instanței de judecată [art. 376 alin. (5) NCC].

Se pune problema dacă notarul public este cel care apreciază dacă din datele raportului de anchetă socială rezultă că acordul soților nu ar fi în interesul copilului sau dacă acest lucru trebuie să fie stabilit de autoritatea tutelară în raport[3].

Soluția cea mai bună ar fi ca soții să precizeze de la început la care din ei au stabilit locuința copilului pentru ca autoritatea tutelară să indice în concluziile raportului dacă acordul soților este în interesul copilului[4].

Conform art. 264 NCC, în procedurile administrative care îl privesc, ascultarea copilului care a împlinit 10 ani este obligatorie. Ascultarea copilului se face înăuntrul termenului acordat.

Dacă, din motive temeinice, nu s-a efectuat ancheta psihosocială sau nu a fost audiat minorul care a împlinit 10 ani, notarul poate acorda un nou termen, dar numai cu această motivație.

În cazul când soții stăruie în divorț se eliberează un certificat de divorț, fără a se face mențiune despre culpa soților.

Convenția soților cu privire la numele de familie pe care să îl poarte după divorț, exercitarea autorității părintești de către ambii părinți, stabilirea locuinței copiilor după divorț, modalitatea de păstrare a legăturilor personale dintre părintele separat și fiecare dintre copii, precum și stabilirea contribuției părinților la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copiilor va fi autentificată de notar și va fi menționată în certificatul de divorț[5]. Căsătoria este considerată desfăcută la data eliberării certificatului de divorț [art. 382 alin. (3) NCC]. În cazul constatării divorțului de către notarul public, acesta emite certificatul de divorț și înaintează, de îndată, o copie certificată de pe acesta la primăria locului unde s-a încheiat căsătoria, spre a se face mențiune în actul de căsătorie[6].

O problemă de interpretare a legii se naște dacă soții cu copii minori nu ajung la un acord cu privire la divorț, numele pe care să îl poarte după divorț și exercitarea în comun a autorității părintești, dar nu convin asupra stabilirii locuinței copiilor, modalității de păstrare a legăturilor personale dintre părintele separat și fiecare dintre copii sau asupra contribuției părinților la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copiilor[7].

Potrivit art. 375 alin. (2) coroborat cu art. 378 NCC, dacă nu sunt îndeplinite toate aceste condiții, cererea de divorț se respinge. Totuși, din prevederile art. 376 alin. (5) și (6) NCC rezultă că notarul public va emite dispoziția de respingere a cererii de divorț și va îndruma soții spre instanță dacă aceștia nu se înțeleg asupra numelui și a exercitării în comun a autorității părintești, soluționarea cererilor privind alte efecte ale divorțului asupra cărora soții nu se înțeleg fiind de competența instanței[8].

Se vor contura practici diferite ale notarilor.

Unii notari vor da eficiență art. 375 alin. (2) NCC care prevede că divorțul poate fi constatat de notar dacă soții convin asupra tuturor aspectelor sus menționate, iar neîndeplinirea condițiilor duce la respingerea cererii[9].

Alți notari vor proceda la interpretarea sistematică a codului și vor constata divorțul și în lipsa acordului asupra altor aspecte decât cele menționate expres în art. 376 alin. (5), lăsând soluționarea aspectelor litigioase în sarcina instanței conform alin. (6) (opinie împărtășită și de prof. Flavius Baias în Noul Cod civil – Comentarii pe articole.

Respingerea cererii de divorț se face prin dispoziție emisă de notarul public.

Dispoziția trebuie să fie motivată, în sensul menționării motivelor de respingere și nu argumentelor în acest sens.

Deoarece dispozițiile de respingere nu sunt atacabile, va fi dificil sa se unifice practica notarială pentru situațiile când soții nu au ajuns la un acord cu privire la stabilirea locuinței copiilor, modalitatea de păstrare a legăturilor personale dintre părintele separat și fiecare dintre copii sau contribuția părinților la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copiilor[10].

Refuzul abuziv de a constata divorțul prin acordul soților dă naștere dreptului la despăgubiri materiale și morale [art. 378 alin. (3) NCC].

Concluzii

Procedura divorțului pe cale notarială reprezintă modalitatea modernă, suplă, necontradictorie, nepublică și civilizată prin care doi soți au înțeles să pună capăt unei stări civile și să revină la statutul de persoană necăsătorită. Simplitatea și celeritatea procedurii notariale a divorțului sunt de esența acestuia fapt pentru care, se impune a sublinia aceste două aspecte deosebit de importante dat fiind faptul că majoritatea soților încearcă să evite prin aceasta procedura greoaie și anevoioasă din fața judecătorului, dar și duratele lungi pe care unele cauze de divorț le pot suporta. Termenele îndelungate, ședințele publice și rigiditatea procedurii civile judiciare, fac ca divorțul notarial să se impună foarte rapid în ordina instituțiilor de drept civil moderne. Nu este de neglijat nici faptul că procedura notarială a divorțului poate implica costuri mai reduse decât cele desfășurate în fața judecătorului. Prin scurta abordare a problemei divorțului am încercat să prezint câteva dintre beneficiile cât și inconvenientele procedurii divorțului în fața notarului public. Deși reticența și spiritul războinic și răzbunător al românului tinde mereu a se îndrepta către sala de judecată unde poate „să se răzbune” pe celălalt, în fața magistratului și a publicului, sperăm ca inteligența și dorința de libertate, a încă soților să răzbată ideii de a face rău. Procedura divorțului în fața notarului, consider că este modul cel mai „frumos” și demn prin care două persoane se pot separa dacă drumurile lor nu mai coincid. Este limpede că nu mă voi dezice de tot ceea ce înseamnă procedura în fața judecătorului, dar admit cu ușurință că anumite aspecte ale vieții trebuiesc tranșate cu moderație și sub altă formă. Nu putem cere altuia ceea ce noi înșine nu am putut dărui, nu putem forța pe altul la ceva ce nu este în simțirea lui. Lasă liber omul de lângă tine și chiar tu vei fi mai liber decât este el. Nu încerca să sufoci cu dorința ta și cu visele tale pe cel de lângă tine, lasă-l să își trăiască propriul său vis.

DOWNLOAD FULL ARTICLE


[1] Ioan Popa, Adrian Moise, Drept notarial. Organizarea activității. Statutul notarului. Proceduri notariale, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2013, p. 313.

[2] Ioan Leș, Elemente de drept notarial, Ed. C.H. Beck, București, 2014, p. 126.

[3] Carmen Nicoleta Bărbieru, Codrin Macovei, Repere ale activității biroului notarial. Redactarea înscrisurilor. Procedurile notariale. Activitatea de secretariat, Ed. Universul Juridic, București, 2011, p. 215.

[4] Daniela Negrilă, Divorțul prin procedură notarială, Ed. Universul Juridic, București, 2014, p. 148.

[5] Ioan Popa, Adrian Moise, op. cit., p. 320.

[6] Ioan Leș, Elemente de drept notarial, Ed. CH Beck, București, 2014, p. 126.

[7] Daniela Negrilă, Divorțul prin procedura notarială, Ed. Universul Juridic, București, 2014, p. 157.

[8] Carmen Nicoleta Bărbieru, Codrin Macovei, op. cit., p. 222.

[9] Ioan Leș, op. cit., p. 127.

[10] Ioan Popa, Adrian Moise, op. cit., p. 325.

Scurte considerații asupra procedurii divorțului pe cale notarială was last modified: noiembrie 24th, 2016 by Robert-Adrian Deliu

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii