Scurte considerații asupra caracterului subsidiar al acțiunii în constatare
Anamaria Carmen Crețu - februarie 1, 2018Prin Decizia nr. 66/2015 pronunțată de secția a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a statuat în sensul: „Acțiunea în constatarea inexistenței unui drept, formulată, ulterior, de partea care a avut calitatea de pârâtă într-o cerere în realizarea aceluiași drept (în speță, suspendată), este inadmisibilă, cât timp reclamanta avea la îndemână o apărare în realizarea dreptului, prin formularea unei întâmpinări în dosarul în care era pârâtă și în care trebuia să opună pârâtei din noua cauză, reclamantă în dosarul anterior, exact aceleași apărări ca în cauza în care solicită să se constate inexistența dreptului”.
În opinia Înaltei Curți de Casație și Justiție, exprimată prin Decizia nr. 582/09.02.2012, pronunțată de secția a II-a civilă, „în aprecierea caracterului subsidiar trebuie avut în vedere că art. 111 se referă la toate mijloacele de realizare a dreptului, inclusiv o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 22 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului potrivit cărora înregistrarea mențiunilor se poate face și la cererea persoanelor interesate, în termen de cel mult 30 de zile de la data când au cunoscut actul sau faptul supus înregistrării”.
Care va fi soluția însă, în situația în care partea care a introdus acțiunea în constatare, a introdus anterior o acțiune în realizare, care a fost respinsă?! Într-o asemenea situație, Înalta Curte de Casație și Justiție reține, prin Decizia nr. 952/09.03.2010 pronunțată de secția a II-a civilă: „Instanțele au reținut corect că cererea în constatare nu poate fi primită întrucât reclamanta a avut deschisă acțiunea în realizarea dreptului – aceasta fiind soluționată prin sentința nr. 89/2008 a Tribunalului Neamț rămasă irevocabilă prin decizia nr. 20/2009 a Curții de Apel Bacău – și în cadrul căreia a formulat aceleași apărări, hotărâri care se bucură de autoritate de lucru judecat în ceea ce privește dreptul solicitat a fi recunoscut în favoarea reclamantei”.
În principiu, consider că soluția curții supreme este corectă, impunându-se însă anumite nuanțări. Astfel, simpla promovare a unei cereri în realizare, care a fost respinsă, nu consider că poate conduce automat la inadmisibilitatea unei cereri în constatare ulterioare. Se impune ca acțiunea în realizare respinsă să fi fost calea corectă de soluționare a litigiului respectiv.
Să ne închipuim situația în care o parte introduce în mod greșit o acțiune în realizare, care este respinsă ca neîntemeiată, deși calea juridică corectă era o acțiune în constatare. Ar fi injust și contrar intenției legiuitorului ca părții respective să îi fie refuzată judecarea unei acțiuni în constatare, dacă aceasta era de la început modalitatea de soluționare a litigiului. Spre exemplu, un proprietar posesor este tulburat în folosință de către un terț, care pretinde un drept de proprietate asupra aceluiași imobil, iar proprietarul posesor introduce o acțiune în revendicare (acțiune în realizare) împotriva terțului, care îi este respinsă ca lipsită de interes, acesta având posesia și fiind intabulat în cartea funciară. Ulterior, proprietarul posesor introduce o acțiune în constatare provocatorie împotriva terțului, aceasta fiind calea care trebuia urmată de la început, acțiune care, apreciem, este admisibilă și fondată, neputând fi respinsă ca inadmisibilă pe motiv că anterior reclamantului i-a fost respinsă o acțiune în realizare, care s-a judecat între aceleași părți.
Cu privire la ipoteza în care partea ar avea la dispoziție o procedură administrativă, în opinia noastră, este evidentă admisibilitatea unei acțiuni în constatare. Cu toate acestea, Înalta Curte de Casația și Justiție, prin Decizia nr. 1952/18.06.2014 pronunțată de secția I civilă, a respins ca nefondat recursul declarat împotriva Deciziei civile nr. 91/A/20.11.2013 a Curții de Apel Galați[18], reținând prin considerente: „Evident că, soluționarea nefavorabilă a acțiunii în realizare sau pierderea acestei căi procedurale din motive imputabile reclamantului, care nu s-a conformat existențelor legale (pentru exercițiul acțiunii în realizare în condiții de regularitate procedurală) nu poate justifica admisibilitatea acțiunii în constatare. Nu poate fi primită critica recurentei în sensul că instanțele de fond au făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 111 C. pr. civ., deoarece în mod corect instanța de fond și instanța de apel au constatat că recurenta-reclamantă a avut la dispoziție căi de realizare a dreptului pretins, astfel cum au fost expuse în considerentele hotărârilor pronunțate în cauză, astfel că acțiunea în constatare formulată de reclamată nu poate fi primită”. Soluția este susceptibilă de critici, curtea supremă, deși condiționează teoretic soarta acțiunii în constatare de cea a acțiunii în realizare, nu observă că, în speță, instanța de fond și cea de apel au constatat că reclamanta a avut la dispoziție o cale administrativă la dispoziție, iar nu calea unei acțiuni în justiție.
În urma unor soluții jurisprudențiale contradictorii vizând inadmisibilitatea unei acțiuni în constatare motivat de existența unei căi în realizare, reprezentată de contestația la executare[19], în doctrină s-a arătat, în mod oportun, faptul că „este impropriu să se spună că art. 111 Cod procedură civilă (actualul art. 35 C. pr. civ. – n.n.), stabilind caracterul subsidiar al cererii în constatare în raport cu cererea în realizarea dreptului, are în vedere și dispozițiile care reglementează contestația la executare, deoarece, prin definiție, este vorba de două faze distincte ale procesului civil”[20] Pentru ipoteza contestației la executare întemeiate pe prevederile art. 713 alin. (5) C. pr. civ., aflată la dispoziția terților care pretind un drept de proprietate asupra bunurilor supuse urmăririi, se apreciază că, într-adevăr, ar fi inadmisibilă o acțiune în constatare, însă motivat de faptul că terțul are la dispoziție acțiunea în revendicare, la alegerea cu contestația la executare[21].
Într-o opinie mai recentă, se apreciază că textul art. 35 C. pr. civ. prezintă o nuanță importantă față de fostul art. 111, care preciza doar că „cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului”, respectiv, apreciază că este vorba de orice cale de realizare a dreptului, deci, concluzionează autorul, inclusiv o contestație la executare[22].
Cu privire la interesul public urmărit de legiuitor prin interzicerea primirii unei cereri în constatare dacă partea are la îndemână o acțiune în realizare, s-a reținut că acesta ar consta în protejarea eficacității realizării actului de justiție, în sensul că împiedică desfășurarea a două litigii consecutive în cadrul cărora să se supună dezbaterii aceeași stare de fapt și aceleași aspecte de drept, această inadmisibilitate bazându-se, totodată, pe lipsa oricărui interes legitim al unui subiect de drept de a cere să i se constate existența unui drept, atâta vreme cât acesta ar putea cere realizarea dreptului[23].
Concluzionând, apreciem că acțiunea în constatare este, la acest moment, un tărâm nesigur, impunându-se adoptarea unei reglementări mai clare și mai ample. Din pricina aplicării necorespunzătoare a caracterului subsidiar al acestei acțiuni se ajunge ca, unele situații litigioase să nu își poată găsi rezolvarea nici pe calea unei acțiuni în realizare, nici pe calea unei acțiuni în constatare.
[18] Trib. Galați, prin sent. civ. nr. 1150/07.05.2013, a admis excepția invocată din oficiu și a respins acțiunea reclamantei ca fiind inadmisibilă, pe motiv că reclamanta nu a făcut niciun demers administrativ în sensul obținerii unui titlu de proprietate pentru clădirile în litigiu și pentru terenul pe care acestea se află situate, în temeiul Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților de stat în regii autonome și societăți comerciale, apreciind că este inadmisibilă solicitarea pronunțării unei hotărâri judecătorești care să constate existența unui drept de proprietate conferit de lege.
C. Ap. Galați, prin dec. civ. nr. 91/A/20.11.2013, a respins apelul ca nefondat, considerând că, atâta vreme cât procedurile administrative care îi permiteau realizarea dreptului asupra terenului au fost abandonate, promovarea acțiunii în constatarea dreptului de proprietate asupra construcțiilor în temeiul art. 111 C. pr. civ. apare ca fiind inadmisibilă, deși se reține faptul că procedura administrativă a fost blocată de refuzul pârâtei de a semna procesele-verbale de vecinătate, fapt pe care îl consideră însă lipsit de relevanță.
[19] În sensul inadmisibilității acțiunii în constatare în ipoteza în care este deschisă calea contestației la executare, a se vedea E. Oprina, op. cit., p. 77.
[20] A se vedea G. Boroi, D. Rădescu, op. cit., p. 193.
[21] Ibidem.
[22] A se vedea V.M. Ciobanu, M. Nicolae, op. cit., p. 123.
[23] A se vedea dec. civ. nr. 360/21.05.2014 a C. Ap. Timișoara, secția a II-a civilă, menținută prin dec. nr. 66/15.01.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.
Arhive
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | ||||
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.