Scurtă privire asupra cooperării consolidate în dreptul internațional privat al familiei

1. Preliminarii

1.1 Acte normative în discuție

Imposibilitatea de a întruni unanimitatea nu este un obstacol dirimant la aplicarea actelor normative europene, direct și prioritar, în dreptul statelor membre. Este vorba despre aplicarea regulamentelor europene, în acele state care au agreat participarea la cooperarea judiciară (în formă consolidată) în materie civilă. Intenția de a aplica prevederile regulamentelor, față în față cu refuzul unor state de a accepta actele normative se conjugă și dau naștere cooperării consolidate. Practica aplicării regulamentelor europene a validat această formă de cooperare, aflată „la jumătatea drumului”. Pe de o parte, unele state doresc să intre sub incidența reglementărilor europene (și, implicit, agreează unificarea în domeniul respectiv), în timp ce alte state nu au intenția de a permite, sub suveranitatea lor, aplicarea altor dispoziții legale decât cele naționale (și, după caz, convenționale, rezultate din tratatele bilaterale sau multilaterale pe care le-au ratificat).

1.2. Probleme în balanță. Domeniul relațiilor de familie (cu element extraneu)

Cooperarea consolidată „atinge” domenii diverse. Ne îndreptăm atenția spre raporturile juridice de familie și identificăm, la acest moment, trei acte normative, aplicabile în virtutea acestei forme de cooperare. De dată recentă, au devenit aplicabile Regulamentul (UE) 2016/1103 și Regulamentul (UE) 2016/1104. La pachet, cele două regulamente au fost fie acceptate, fie respinse la aplicare, pentru rațiuni pe care le putem bănui (o certitudine ar fi, poate, hazardată).

Cu vechime deja, regulamentul european cunoscut sub denumirea „Roma III” este primul act normativ care s-a înscris pe linia cooperării consolidate în domeniul relațiilor de familie. Regulamentul (UE) 1259/2010 a fost agreat de 14 state și a confirmat faptul că unificarea este posibilă, la nivel regional (cu participarea unei majorități), în materia divorțului și separării de corp.

Despre cooperarea consolidată se poate scrie din diverse unghiuri. Ea poate fi privită ca eșec sau – tot atât de bine, ca succes. Să verificăm ambele perspective, cu raportare la Roma III și privind spre regulamentele europene („regimuri matrimoniale” și „parteneriate înregistrate”), aplicabile începând cu 29 ianuarie 2019.

„Eșecul” se circumscrie dezavantajelor pe care statele le-au întrevăzut. Aceste dezavantaje au fost determinante (în sensul că au prevalat față de eventualele beneficii, în procesul decizional), de către statele care nu au intrat în cooperarea consolidată. „Succesul” este asimilat beneficiilor pe care le-au urmărit statele europene care au agreat cooperarea. În ce privește refuzul cooperării judiciare la aplicarea regulamentelor din 2016, persistă ideea că rădăcinile acestuia se găsesc în faptul că nu toate statele europene consacră parteneriatul civil și căsătoria între persoanele de același sex.

2. Elemente care ar putea semnifica o marjă de nereușită

Împrejurarea că anumite acte normative pot aspira doar la statutul formei consolidate este o temă de reflecție. Nu atât tiparul, în sine (forma consolidată) face discuția, cât rațiunile (motivele) care au condus la adoptarea acestuia. Forma ideală de adoptare a regulamentelor europene implică unanimitatea. Dacă se ajunge la compromisul formei consolidate, merită căutată motivația refuzului statelor în chestiune. Scopul demersului ar putea fi îndreptat spre eventuala revizuire a regulamentelor, așa încât acestea să prezinte atractivitate sporită și să antreneze, în perspectivă, unanimitatea.

Regulamentul (UE) 1259/2010 a parcurs un drum de pionierat în ce privește formele consolidate în cooperarea judiciară civilă. Prin ipoteză, reunirea aspectelor generate de elementul de extraneitate, în materia desfacerii căsătoriei, ar fi presupus un unic regulament european. În mod complet, acesta ar fi reglementat legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor străine. La acest moment, piesele conflictelor de legi și ale conflictelor de jurisdicții sunt dispersate, în cuprinsul a două regulamente europene: Regulamentul (UE) 1259/2010 și Regulamentul (UE) 2201/2003.

Cartea verde privind legea aplicabilă și competența judiciară în materia divorțului (2005) a precedat propunerea de revizuire, în 2006, a Regulamentului (UE) 2201/2003. „Motorul” proiectului de regulament a fost reprezentat de absența unor dispoziții de drept al Uniunii Europene, în domeniul legii aplicabile divorțului și intenția de a obține un act normativ complet, în ce privește componentele conflictelor de legi și de jurisdicții.

Într-adevăr, diversitatea și complexitatea normelor juridice naționale în materie de divorț nu sunt de natură să garanteze securitatea și previzibilitatea necesare soților. Intenția de includere în corpul aceluiași act normativ, a conflictelor de legi și a conflictelor de jurisdicții, era firească. Propunerea nu a întrunit unanimitatea, datorită obiecțiilor ridicate de unele state (2008). A urmat instituirea cooperării consolidate, pe probleme de lege aplicabilă, în forma Regulamentului (UE) 1259/2010[1]. Cel mai probabil, „dificultățile insurmontabile” au provenit din disparitatea sistemelor legislative naționale, în materia desfacerii căsătoriei și din reticența statelor față de unificare legislativă în acest domeniu.

La momentul 2008 se pare că statele nu erau pregătite pentru aplicarea unor norme uniforme în conflictele de legi generate de relațiile de familie transfrontaliere. Cu siguranță, este unul dintre cele mai sensibile domenii, așa încât, rezerva față de schimbare ori, după caz, față de înfrângerea tradițiilor, a avut un cuvânt determinant. Anul 2016 a reiterat faptul că, nu toate aspectele vieții de familie se pretează armonizării și unificării. Materia matrimonială a revenit în atenție (prin reglementarea propusă regimurilor matrimoniale europene) și, alături de aceasta, formele de conjugalitate netradiționale (parteneriatele înregistrate).

În ce privește Regulamentul (UE) 2016/1103 și Regulamentul (UE) 2016/1104, procesul adoptării acestora a fost de durată. 2011 a fost anul adoptării propunerilor de regulamente, dezbaterile întinzându-se pe o durată de patru ani. În 2015, „Consiliul a concluzionat că nu s-a putut ajunge la un acord unanim pentru adoptarea propunerilor de regulamente referitoare la regimurile matrimoniale și efectele patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate și că, prin urmare, obiectivele cooperării în acest domeniu nu pot fi atinse într-un termen rezonabil de Uniune, în ansamblul său” (considerentul 10 din fiecare regulament). În urma comunicărilor sosite din partea unor state (18 la număr)[2], Consiliul a adoptat, la data de 9 iunie 2016, Decizia (UE) 2016/954 de autorizare a cooperării consolidate. În consecință, regulamentele sunt obligatorii în toate elementele lor și se aplică direct în statele membre care participă la cooperarea consolidată în domeniul competenței, legii aplicabile, recunoașterii și executării hotărârilor judecătorești privind regimurile patrimoniale ale cuplurilor internaționale, care includ atât regimurile matrimoniale, cât și efectele patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate. De altă parte, de la data constituirii lor, „formele de cooperare consolidată sunt deschise tuturor statelor membre, sub rezerva respectării eventualelor condiții de participare stabilite prin decizia de autorizare. De asemenea, acestea rămân deschise oricând pe durata funcționării lor, sub rezerva respectării, pe lângă condițiile menționate anterior, și a actelor deja adoptate în cadrul lor. Comisia și statele membre participante la o formă de cooperare consolidată ar trebui să asigure promovarea participării unui număr cât mai mare de state membre” (considerentul 13 din fiecare regulament).

Cele două regulamente au fost propuse spre adoptare împreună, în dorința de a continua unificarea raporturilor de familie cu element de extraneitate. Literatura de specialitate consemnează faptul că unele state au refuzat participarea, nedorind să recunoască o altă formă de conjugalitate decât căsătoria, înțeleasă ca uniune între un bărbat și o femeie[3]. „Rezervele enunțate la art. 9 al fiecărui regulament nu au fost suficiente nici pentru a le oferi garanții, nici pentru a le convinge. De unde, se poate observa că diversitatea sistemelor de drept interne se repercutează asupra elaborării regulilor de drept internațional privat”[4].

Rezervele despre care se face vorbire vizează prevederile consacrate competenței alternative [art. 9 alin. (1) din fiecare regulament][5]. Pentru regimurile matrimoniale: „Cu titlu de excepție, în cazul în care o instanță judecătorească dintr-un stat membru competentă în temeiul art. 4, 6, 7 sau 8 dispune că, în temeiul dreptului său internațional privat, căsătoria în cauză nu este recunoscută în sensul acțiunii referitoare la regimul matrimonial, aceasta poate să își decline competența”. Pentru parteneriatele înregistrate: „În cazul în care o instanță judecătorească din statul membru care are competență în temeiul art. 4, al art. 5 sau al art. 6 lit. a), b), c) sau d) dispune că legea sa nu prevede instituția parteneriatului înregistrat, aceasta își poate declina competența”. Dacă intervine declinarea de competență, iar părțile convin asupra unei instanțe competente (alegerea forului trebuie să respecte art. 7 din fiecare regulament), litigiul privind regimul matrimonial sau efectele patrimoniale ale parteneriatului înregistrat, va reveni în competență acestei din urmă instanțe. În alte cazuri, competența de a se pronunța cu privire la regimul matrimonial aparține instanțelor judecătorești din oricare alt stat membru, în temeiul art. 6 sau 8, sau instanțelor judecătorești din statul membru în care s-a încheiat căsătoria. În alte cazuri, competența de a se pronunța cu privire la efectele patrimoniale ale unui parteneriat înregistrat le revine instanțelor judecătorești din oricare alt stat membru în temeiul art. 6 sau 8.

3. Elemente care legitimează adoptarea formelor consolidate

3.1. Câteva argumente

a. Toate cele trei regulamente vin în completarea tabloului vieții de familie transfrontaliere. Respectând cronologia, Regulamentul (UE) 1259/2010 este dedicat divorțului și separării de corp, Regulamentul (UE) 2016/1103 are ca obiect regimul matrimonial, iar Regulamentul (UE) 2016/1104 este incident unei instituții noi – parteneriatul înregistrat.

Lăsând la o parte cele trei forme consolidate de cooperare, raporturile de familie cu element străin fac și obiectul actelor normative europene, aplicabile direct și prioritar în dreptul tuturor statelor membre. Regulamentul (CE) 2201/2003 se referă la materia matrimonială și răspunderea părintească, Regulamentul (UE) 4/2009 privește obligațiile de întreținere. Regulamentul (UE) 650/2012 este consacrat succesiunilor internaționale, dar are strânse legături cu zona relațiilor de familie. Dreptul succesiunilor „Este, cu siguranță, nu numai partea cea mai conservatoare a dreptului civil, dar și una dintre părțile care reflectă și integrează cel mai profund tradițiile și obiceiurile țării al cărui sistem juridic îl deservește, chiar caracterul și «felul de a fi» al națiunii căreia îi aparține. (…) Poate și pentru că el este cel care reflectă cel mai profund familia. El ne spune cum trebuie să fie familia (…) Chiar dacă în primul plan apare defunctul (autorul moștenirii), cei cărora se adresează de fapt dreptul succesoral sunt, ca regulă, urmașii acestuia, familia sa. Și poate că nu există un moment mai edificator pentru a arăta cum este (cum se prezintă) familia celui plecat decât acesta, al deschiderii succesiunii. Acum este nu numai momentul regretului și a durerii, ci și cel al compasiunii și al solidarității familiale. Acum se poate vedea cu adevărat felul în care defunctul și-a trăit viața, felul și intensitatea legăturilor care îi unesc pe toți cei ce compun familia sa”[6].

S-a afirmat, în literatura de specialitate, că edificiul normativ în materie familială și, mai exact în dreptul patrimonial al familiei, este larg completat de către cele două regulamente recente, din anul 2016[7].

Regulamentele în formă consolidată operează corelări cu alte acte normative, menționează aspectele care intră sub incidența lor și excluderile. În special, interferențele cu alte regulamente europene, sunt de natură să delimiteze clar domeniul de aplicare, material și teritorial, al formelor consolidate.

Regulamentul (UE) 1259/2010 face trimitere la Regulamentul (CE) 2201/2203. Ambele se preocupă de aspecte consecutive căsătoriei: primul privește legea aplicabilă (divorțului, separării de corp), cel de al doilea se referă la competență, recunoașterea și executarea hotărârilor străine (în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești). Primul regulament (art. 2) prevede că dispozițiile sale nu aduc atingere Regulamentului (CE) 2201/2203[8]. Cele două acte normative sunt complementare, în sensul că aspectele pe care le reglementează alcătuiesc un întreg. Tabloul integral al problemelor implică legea aplicabilă, competența, recunoașterea și executarea hotărârilor străine (conflictele de legi și conflictele de jurisdicții).

Dezideratul ansamblului închegat, care să se regăsească (topografic) într-un singur act normativ, este atins în ultimele două regulamente, privind regimurile matrimoniale și parteneriatele. Atât Regulamentul (UE) 2016/1103, cât și Regulamentul (UE) 2016/1104 au prevederi pentru conflictele de legi și pentru conflictele de jurisdicții. Concepția care a stat la baza elaborării regulamentelor „regimuri matrimoniale” și „parteneriate” a vizat corelarea acestora cu alte regulamente europene dedicate relațiilor de familie. Rezultatul urmărit este acela de a pune la dispoziția cuplurilor internaționale un set complet de norme unificate, pentru gestiunea optimă a raporturilor de natură personală și de factură patrimonială (între soți, între parteneri, între soți și terți, între parteneri și terți).


[1] Istoricul Regulamentului (UE) 1259/2010 este prezentat în P. Franzina, The law applicable to divorce and legal separation under Regulation (EU) no. 1259/2010 of 20 december 2010, în Cuadernos de Derecho Transnacional, Vol. 3, nr. 2/2011, pp. 86-88; G. Florescu, Scurte considerații privind legea aplicabilă divorțului în dreptul internațional privat român. Analiza Regulamentului nr. 1259/2010 al Consiliului de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în domeniul legii aplicabile divorțului și separării de corp, material disponibil la adresa: http://www.euroquod.ro/dokuwiki/doku.php?id=r_1259_2010_lege_aplicabila_divort (consultat la data de 3 februarie 2019).

[2] La cooperarea consolidată participă Belgia, Bulgaria, Republica Cehă, Germania, Grecia, Spania, Franța, Croația, Italia, Luxemburg, Malta, Țările de Jos, Austria, Portugalia, Slovenia, Finlanda și Suedia. Printr-o scrisoare trimisă Comisiei, în martie 2016, Cipru și-a exprimat intenția de a participa la instituirea unei cooperări consolidate, intenție reiterată pe durata lucrărilor Consiliului.

[3] A se vedea, G. Lardeux, La portée matérielle des règlements (UE) du 24 juin 2016, în I. Barrière-Brousse, G. Lardeux (sous la direction de), Le patrimoine des couples internationaux saisi par le droit de lUnion Européenne: les règlements européens du 24 juin 2016, Presses Universitaires d’Aix-Marseille, 2018, p. 10.

[4] Ibidem.

[5] Textul art. 9 din fiecare regulament nu se aplică, atunci când părțile au obținut divorțul, separarea de drept sau anularea căsătoriei care poate fi recunoscută în statul membru al forului ori atunci când părțile au obținut desfacerea sau anularea parteneriatului înregistrat care poate fi recunoscută în statul membru al forului.

[6] D.A. Popescu, Dreptul european al moștenirilor sau cum să traversezi râul simțind pietrele. Dreptul succesoral între trauma tradiției și perspectiva modernității. Principiile Regulamentului european al succesiunilor, în Revista Română de Drept Privat, nr. 1/2014, p. 130.

[7] S. Corneloup, V. Egéa, E. Gallant, F. Jault-Seseke, Avant-propos, în Le droit européen des régimes patrimoniaux des couples. Commentaires des règlements 2016/1103 et 2016/1104, Société de législation comparée, Paris, 2018, p. 14.

[8] În acest sens, C. Dariescu, Propunere de lege ferenda privind normele conflictuale asupra desfacerii căsătoriei din noul Cod civil român, în Curierul Judiciar, nr. 6/2011, p. 322.

Scurtă privire asupra cooperării consolidate în dreptul internațional privat al familiei was last modified: aprilie 4th, 2019 by Călina Jugastru

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii