Rolul cetățeniei – condiție generală a protecției diplomatice
Daniel Mazilu - octombrie 1, 2015“Citizenship role – a general condition of diplomatic protection”
The basic elements of diplomatic protection of citizens abroad were presented as the territoriality of law, the nationality (where there are mentioned four principles: legal attachment, exclusiveness of nationality, mutability and continuity) and the protective function of the State (protection abroad).
Nationality represents the core condition for diplomatic protection. Without its fulfillment, the State of alien’s nationality neither can show its legitimate interest, nor its intention or quality to start the procedure and espouse the claim of its national. Modern societies are characterized by many changes and dual or multiple nationality are becoming phenomena or rules.
The general rule is that a person, natural or juridical, must have the nationality of the State claiming injury at the time at which the injury is inflicted, in order that there may be an actual violation of the substantive rules of international law relating to injuries to aliens. The nationality principle has a series of ramifications depending on what is the situation occuring in practice. A State’s right to exercise diplomatic protection is based on the link of nationality between the injured individual and the acting State. Thus, the general rule is that a State may not extend its protection to or to espouse claims of non-nationals.
Keywords: relevance of nationality, natural persons: determination of nationality, continuous nationality, dual and multiple nationality, the effective link theory, legal or juridical persons.
Condiția fundamentală a admiterii protecției diplomatice este aceea ca statul acreditant să-și legitimeze calitatea de a întreprinde o asemenea acțiune, adică să demonstreze că persoana fizică are cetățenia, iar persoana juridică, naționalitatea sa – legătura de cetățenie, respectiv de naționalitate, fiind condiția sine qua non a protecției diplomatice.[1] În lipsă de acorduri speciale care să justifice demersul, numai legătura de cetățenie dă dreptul la protecție diplomatică. În acest sens sunt decizia Curții Permanente de Justiție Internațională în cauza Mavrommatis, ca și în deciziile în cauza Abbiati et Com. și în cauza Coravia, precum și în poziția Curții Internaționale de Justiție în avizul său consultativ dat în problema Prejudiciilor suferite în serviciul Națiunilor Unite (1949).
Cetățenia reprezintă cea mai importantă condiție, fără îndeplinirea căreia statul protector nu-și poate legitima interesul și nici calitatea de a face demersul („prima și cea mai importantă regulă”). Singura bază juridică care autorizează un stat să ceară de la altul îndeplinirea unei conduite prescrise de dreptul internațional cu privire la persoane este legătura de cetățenie. Protecția diplomatică reprezintă cea mai importantă consecință a cetățeniei individului.[2] Cu excepția unor circumstanțe speciale, statul nu poate să acorde protecție sau să susțină plângerea unui individ care nu posedă cetățenia sa, legătura de cetățenie fiind condiția esențială a protecției diplomatice. Persoana fizică sau juridică trebuie să aibă cetățenia, respectiv, naționalitatea statului care exercită protecția, începând din momentul când ea a făcut obiectul actului ilicit și până în cel în care se exercită protecția. Practica anuală a protecției diplomatice este complicată de faptul că, în timp ce protecția diplomatică constituie o chestiune de drept internațional, cetățenia intră în competența dreptului național. Această implicație internațională face ca legile statului referitoare la cetățenie să fie în concordanță cu principiile și normele dreptului internațional, adică statul nu are dreptul absolut de a determina cetățenia persoanei fizice. Instituția cetățeniei, în reglementarea sa actuală nu mai este o instituție care să aparțină în exclusivitate dreptului constituțional al statului național.[3] În aceeași ordine de idei, este menționată argumentația că cetățenia servește drept obiect de studiu pentru mai multe discipline juridice, cum ar fi: dreptul internațional public și privat, dreptul familiei, dreptul civil etc.
Pentru a concilia această divergenţă, şi anume cetăţenia ca act naţional să producă efectul internaţional al protecţiei diplomatice, Curtea Internaţională de Justiţie a aplicat teoria cetăţeniei efective, făcând apel la factori extra-legali. S-a spus că legătura de cetăţenie trebuie să fie reală şi efectivă.[4] Curtea Internaţională de Justiţie a respins astfel în cauza Nottebohm prin decizia din 1955 plângerea statului Liechtenstein, statutând că acordarea cetăţeniei de către un stat unei persoane nu este suficientă pentru ca acea persoană să obţină protecţia acestui stat în faţa Curţii.[5] În cele de urmă contactele lui Nottebohm cu statul Liechtenstein au fost atât de marginale, încât au încălcat standardul normal de conexiune. Aserțiunile Liechtensteinului de protecție diplomatică au fost considerate invalide în aceste circumstanțe. În această cauză recunoașterea internațională a fost căutată pentru o cetățenie pentru care nu a existat o reală conexiune între individ și statul în cauză. De aceea, John R. Dugard remarcă faptul că normal ar fi să existe o legătură „efectivă sau originală” între individ și Statul de naționalitate, nu numai acolo unde individul posedă o singură cetățenie, dar și în cazul dublei cetățenii ori pluricetățeniei.
1.1. Principiul cetățeniei efective
Principiul cetăţeniei efective a fost însă criticat, arătându-se că, în cazul în care condiţia efectivităţii legăturii de cetăţenie constituie un mijloc de limitare a exercitării protecţiei diplomatice de către statul naţional, s-ar ajunge – în practică – la distrugerea instituţiei.[6] Principiul cetăţeniei efective a fost adoptat în rapoartele cu privire la responsabilitatea statală prezentate de către Raportorul Special al Comisiei de Drept Internaţional, F.V. Garcia Amador. Articolul 21 aliniatul 4 al celui de-al treilea raport cu privire la răspunderea statelor prevede că „în caz de dublă cetăţenie sau pluricetăţenie dreptul de a înainta o reclamaţie îi aparţine doar statului cu care străinul are cele mai strânse sau reale legături juridice sau de altă natură”.[7]
Convenţia de la Haga privind reglementarea unor probleme ce ţin de conflictul de legi cu privire la cetăţenie, din anul 1930, reglementează cea de-a doua situaţie generală de dublă cetăţenie. Articolul 5 al Convenţiei prevede că „pe teritoriul unui stat terţ, individul care beneficiază de pluricetăţenie este tratat ca fiind cetăţeanul unui singur stat, fără prejudicierea normelor de drept din domeniul statului personal aplicabile pe teritoriul statului terţ şi sub rezerva convenţiilor în vigoare. Statul terţ va recunoaşte în exclusivitate pe teritoriul său fie cetăţenia statului în care individul îşi are reşedinţa sau domiciliul permanent, fie cetăţenia statului cu care, luând în considerare toate circumstanţele, individul are cele mai strânse legături”. Convenţia, deşi pare a fi în susţinerea principiului cetăţeniei efective, nu prevede expres aplicarea acestei reguli în scopul protecţiei diplomatice, dar nici nu exclude această posibilitate.[8]
Raportorul Special John R. Dugard nu susţine regula cetăţeniei efective în cauzele ce implică un stat terţ. Articolul 7, primul aliniat al proiectului de articole prezentat de către acesta Comisiei de Drept Internaţional prevede că „oricare stat, al cărui cetăţean este persoană cu dublă cetăţenie, în conformitate cu criteriile enumerate în articolul 5, poate exercita protecţia diplomatică în numele cetăţeanului împotriva statului a cărui cetăţenie acesta nu o posedă.”[9] Astfel, conflictul care există cu privire la obligativitatea cetăţeniei efective în scopul acordării protecţiei diplomatice împotriva unui stat terţ poate fi soluţionat pe baza unui compromis care presupune doar obligaţia legăturii de cetăţenie bona fide între statul reclamant şi cetăţeanul lezat în drepturi pe teritoriul statului terţ. Statul reclamat însă, are dreptul la obiecţii, iar în anumite circumstanţe poate să refuze reclamaţia dacă se va dovedi că persoana a obţinut cetăţenia mala fide în scopul de a beneficia de sprijinul şi protecţia unui anumit stat. Astfel, protecţia diplomatică a unui bipatrid împotriva unui stat terţ este condiţionată doar de legătura de cetăţenie bona fide între persoană şi statul reclamant. Dugard și alți teoreticieni consideră că nu există nici un impediment în exercitarea comună a protecţiei diplomatice de către cele două state naţionale, a căror cetăţenie persoana lezată a dobândit-o.
Dreptul internaţional nu interzice posibilitatea obţinerii dublei cetăţenii, dar nici nu obligă individul să renunţe la cetăţenia primară. Cele două cauze, care de cele mai multe ori generează dubla cetăţenie, sunt conflictele dintre legislaţiile interne, prin estimarea divergentă a principiilor jus sangvinis şi jus soli, sau prin reglementarea diferită a metodelor de dobândire şi pierdere a cetăţeniei. O cauză importantă, în acest sens, o are şi procesul de naturalizare fără pierderea cetăţeniei precedente. Dobândirea unei noi cetăţenii şi pierderea celei primare este doar consecinţa prevederilor legislaţiei iniţiale cu privire la cetăţenie. Atât timp cât statele sunt libere să adopte diferite modele ale legilor naţionale cu privire la cetăţenie, pluricetăţenie sau apatridie, acestea vor fi frecvent întâlnite.[10]
Astfel, obiecţia care însoţeşte dubla cetăţenie, şi anume ideea unei încălcări şi atentări la legătura dintre stat şi individ, este doar parţial validă şi este în limita în care decide statul naţional primar. Este evident însă că dubla cetăţenie presupune diluarea legăturii dintre individ şi statul naţional primar. Dubla cetăţenie creează o dublă apartenenţă care, în anumite circumstanţe, riscă a deveni o apartenenţă divizată. Respectarea condiţiei cetăţeniei în exercitarea protecţiei diplomatice, care aparent pare a fi simplă, se complică datorită fenomenului bipatridiei.
Exercitarea protecţiei diplomatice în favoarea cetăţenilor proprii reprezintă o modalitate de protecţie complexă şi controversată atunci când este prezent fenomenul dublei cetăţenii, deoarece cetăţeanul lezat poate fi concomitent naţional al statului reclamat şi, respectiv, al celui reclamant. Practica internaţională cunoaşte trei tipuri de abordare a dublei cetăţenii: recunoaşterea dublei cetăţenii, interzicerea ei şi admiterea acesteia.
[1] Anghel, I., M., Drept consular, 1978.
[2] Randeizhofer, A., Nationality, în R.Bernhardt (ed), Encyclopedia of Public International Law, 1997.
[3] Deleanu, I., Drept Constituțional și Instituții Publice, Ed. Europa Nova, București, 1996.
[4] Maryan Green, N., A., International Law-Law of Peace, 1973.
[5] Nottebohm era un cetățean german care își avea reședința de mai mulți zeci de ani în Guatemala. Imediat după începerea celei de-a doua conflagrații mondiale, acesta a primit cetățenia statului Lichtenstein, un stat cu care nu avusese decât contacte marginale. Ulterior, Guatemala a continuat să îl trateze ca fiind străin de statul german în acest fel determinându-l să caute protecție diplomatică din partea micuțului stat, Lichtenstein. Acesta din urmă a adus în fața Curții Internaționale de Justiție o cauză în care problema principală era dreptul său (al statului) de a urmări și cere remedii internaționale. Curtea a subliniat că cetățenia este un subiect pe care fiecare stat și-l stabilește în cadrul orânduirii sale interne prin legile sale. Totuși, acolo unde statul urmărește să exercite protecția diplomatică asupra cetățenilor săi, problema cetățeniei capătă aspecte internaționale. Ca urmare, instanța a fost obligată să revizuiască cetățenia acordată lui Nottebohm cu ajutorul naturalizării, în dorința de a determina dacă conexiunea reală dintre cetățeanul în cauză și statul Liechtenstein în perioada de dinainte, din timpul și după momentul naturalizării a fost suficient de apropriată, preponderentă și efectivă în legătură cu orice contact care ar fi putut exista între el și orice alt stat.
[6] Cuthbert, J., Nationality and Diplomatic Protection, Leyden, 1969.
[7] Garcia Amador, F.V., Third Report on International Responsibility, United Nations, Document A/CN.4/111, Anuarul Comisiei de Drept Internaţional, 1958.
[8] Cucoş, D., Protecţia Diplomatică: Metodă contemporană de protecţie a drepturilor cetăţenilor, în Revista Moldovenească de Drept Internaţional nr. 1-2, 2006.
[9] Dugard, J.R., op. cit. supra, nota 4.
[10] Diana C, Bipatridia şi natura reclamaţiilor înaintate în procesul de acordare a protecţiei diplomatice, în Revista Moldovenească de Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale, nr. 2, 2007.
Arhive
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | ||||
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.