Rezerva succesorală – între necesitate și desuetudine
Daniela Negrilă - iulie 1, 2015Dintr-un alt punct de vedere, mergând pe teoria și practica anterioară și având la bază principiul „instituer c’est exclure”, s-ar considera că, odată dezmoșteniți, colateralii privilegiați nu mai au niciun rol în procedura succesorală și că, ab initio, trebuie să se facă abstracție de existența lor. Or, dacă în cazul unui testament olograf notarul trebuie să citeze și pe moștenitorii legali, chiar nerezervatari, pentru a îndeplini procedura validării testamentului – ceea ce ar obliga la citarea nerezervatarilor, care, prin simpla participare la validarea testamentului, ar îndeplini un act de acceptare tacită a moștenirii –, în cazul unui testament autentic există opinia[10] care afirmă că prezența colateralilor privilegiați este inutilă, nefiind impusă nici de prevederile legale. Mergând pe această cale, nu mai există pericolul ca rezerva succesorală și cotitatea disponibilă să se afle sub aripa hazardului, mai exact a felului în care se exercită opțiunea succesorală a colateralilor privilegiați, ci rămân, global, într-o limită de ½ pentru fiecare. În plus, îi absolvă pe practicieni de obligaţia respectării unor reguli procedurale ce pot genera multe dificultăți și neplăceri. Păcatul acestui punct de vedere constă însă în eludarea vizibilă a prescripției legale, pe care o nesocotește atunci când, în stabilirea rezervei, nu trece mai întâi prin etapa fictivă a determinării cotei ce i-ar reveni, ca moștenitor legal, în absența liberalității, rezervatarului în cauză, mai exact soțului supraviețuitor.
Găsirea soluției corecte necesită o analiză mai amplă, pentru că, rămânând doar la aceste aprecieri, nu facem decât să lăsăm fiecăruia posibilitatea de a alege, de a-și spune opinia și de a o aplica în practică. Or, legea nu are, principial vorbind, mai multe alternative sau, chiar dacă așa ar părea la un moment dat, numai una dintre variante este cea corectă. Nimic din ceea ce înseamnă aplicarea practică a unei prevederi legale nu trebuie lăsat la voia întâmplării, pentru că soluționarea unei cauze nu este un joc virtual, ci o situație concretă, reală, care aduce în scenă viața unor oameni, situația lor materială, confortul lor spiritual și, de ce nu, armonia unor familii.
Considerăm că varianta corectă este prima dintre cele prezentate și vom demonstra, matematic și logic, acest lucru.
Argumentul nr. 1. Pornind de la ideea că instituirea unui legatar înseamnă, inevitabil, dezmoștenirea succesorilor legali, mai ales a celor nerezervatari, ne vom opri mai întâi asupra efectelor pe care doctrina consideră că le are exheredarea. Observăm că cei mai mulți autori contemporani[11] consideră că dezmoștenirea nu desființează calitatea de succesor a celui dezmoștenit, ci îi răpește numai posibilitatea de a culege emolumentul succesoral. Așa stând lucrurile, este firesc să ținem seama, atunci când pornim la calcularea rezervei soțului supraviețuitor, de succesorii legali cu care vine în concurs în cadrul moștenirii legale, pentru că ei, deși îndepărtați de la culegerea patrimoniului succesoral, nu-și pierd, ca efect al voinței autorului, calitatea de moștenitor. Această calitate există în virtutea legii și nu poate fi înlăturată prin voința unei persoane. Este o prerogativă care se câștigă prin îndeplinirea condițiilor cerute de lege pentru a moșteni: capacitate, vocație și demnitate succesorală. Calitatea de moștenitor nu se confundă cu posibilitatea de a culege emolumentul succesoral, căci este îndeobște cunoscut faptul că o persoană poate avea o vocație universală la moștenire, dar nu poate să culeagă efectiv decât o mică parte din aceasta[12], sau, la polul opus, poate avea vocația unui legatar cu titlu particular care primește cele mai valoroase bunuri ce au aparținut unui defunct[13]. Calitatea de moștenitor este regula abstractă a devoluțiunii succesorale, cea care leagă materia moștenirii de alte instituții ale dreptului – familia și proprietatea –, iar emolumentul succesoral nu reprezintă decât ceea ce concret se poate dobândi ca urmare a existenței acestei calități. Între ele nu există întotdeauna o suprapunere exactă, ba, dimpotrivă, se pot afla uneori la poli opuși.
Argumentul nr. 2. Se extrage din analiza comparativă a două situații, în care premisa comună o reprezintă venirea concomitentă la moștenire a soțului supraviețuitor, a părinților și a fraților defunctului.
Într-o primă ipoteză, vom considera că soțul supraviețuitor și părinții au fost dezmoșteniți direct și total de autor, fără a se institui legatari. Prin urmare, frații vor fi chemați să succeadă în temeiul dispozițiilor art. 964 alin. (2) C. civ. Calculul rezervei soțului supraviețuitor se va face ținându-se seama de existența întregii clase a doua de succesori, deci va avea un cuantum de 1/6. Rezerva părinților va fi și ea de 1/6, iar frații vor beneficia de o cotitate disponibilă de 2/3. Acest rezultat este unic și nu ține seama – pentru că ipoteza nu o permite – de niciun punct de vedere, frații, beneficiari ai dezmoștenirii directe, fiind obligatoriu moștenitori și, prin urmare, luați în considerare atunci când se calculează cotele celorlalți rezervatari.
În cea de-a doua ipoteză, vom considera că fratele a fost instituit legatar universal, deci dezmoștenirea părinților și a soțului se produce în mod indirect. De această dată, dacă urmăm prima variantă, fratele – care, fără îndoială, va accepta moștenirea în ambele sale calități – beneficiază de o cotă de 2/3 din masa succesorală, deci egală cu cea care i-ar reveni și dacă dezmoștenirea ar fi una directă. În schimb, dacă urmăm cea de-a doua metodă de lucru, fratele va moșteni numai ½ din patrimoniul succesoral, deci o cotă diferită de aceea pe care ar primi-o în cazul unei dezmoșteniri directe.
Or, nu este posibil ca pentru aceeași situație juridică – exheredarea – să obținem două rezultate diferite, în funcție de natura dezmoștenirii, directă sau indirectă.
Argumentul nr. 3. Constă în lipsa de sustenabilitate a celei de-a doua opinii atunci când analizăm mai atent felul în care este tratată natura juridică a venirii la moștenire a clasei subsecvente în cazul dezmoștenirii directe – respectiv dispozițiile art. 964 alin. (2) C. civ.
Astfel, susținătorii primei opinii[14] consideră că temeiul venirii la moștenire a clasei subsecvente în cazul dezmoștenirii directe îl reprezintă legea, testamentul – fundament al vocației succesorale a legatarilor în cazul în care moștenitorii legali sunt dezmoșteniți indirect – fiind numai instrumentul care amorsează aplicarea dispozițiilor legale. Cu toate acestea, deși bazându-se pe temeiuri diferite, partea culeasă de colateralii privilegiați nu se modifică după cum este rezultat al unei dezmoșteniri directe sau al uneia indirecte a succesorilor legali.
În schimb, după cealaltă opinie[15], clasa subsecventă care succedă ca efect al dezmoștenirii directe își găsește temeiul vocației succesorale în testament, având obligatoriu calitatea de legatar, iar nu pe cea de moștenitor legal. Aşadar, temeiul în care succed colateralii privilegiați este, atât în situația dezmoștenirii directe, cât și în cea a dezmoștenirii indirecte, testamentul. Or, cu atât mai mult, având temei identic, partea colateralilor privilegiați ar fi trebuit să fie identică.
În concluzie, rezerva soțului supraviețuitor, atunci când vine în concurs cu ascendenți privilegiați și colaterali privilegiați sau când este chemat la moștenirea legală alături de clasa a treia sau a patra de moștenitori, suportă multe discuții și controverse, care amintesc de clasica dispută cu privire la modul de imputare a rezervei soțului – pe masa succesorală sau pe cotitatea disponibilă[16].
Nimic nu ar fi mai relaxant decât tranșarea chestiunii și poate cel mai viguros mod de a o face ar fi reevaluarea întregii concepții cu privire la rezerva succesorală. Nu este momentul și nici locul să pronunțăm soluții. Dar credem că nu ar fi deloc deplasat dacă legiuitorul și-ar îndrepta atenția asupra câtorva aspecte care țin de doctrină și de dreptul comparat. De exemplu, o reevaluare a naturii juridice a rezervei succesorale, care, în concepția unui mare civilist român, era „un drept de creanță civilă (…) căreia îi corespunde o obligație civilă, o obligație perfectă”[17] și care ar fi privită astfel ca pars bonorum, iar nu ca pars hereditatis. Consecința acestei viziuni s-ar regăsi imediat în ștergerea obligației de a întregi rezerva în natură și în varianta completării acesteia printr-un echivalent bănesc, similar raportului donațiilor, instituție care s-a așezat, sub reglementarea actuală, la polul opus celei anterioare[18]. Pe de altă parte, o revizuire a rezervei ascendenților privilegiați, rezervă care nu mai este justificată în condițiile declinului familiei extinse în raport de cea nucleară, și, eventual, o restrângere a ei numai la categoria bunurilor moștenite, ar fi o măsură nu numai necesară, ci chiar obligatorie.
Nu în ultimul rând, a nu observa evoluția lumii juridice – şi spun aceasta în contextul în care reglementările europene sunt la un pas de aplicarea lor generală – şi a nu observa migrația populației către alte zone, inclusiv mai avantajoase din punct de vedere al reglementărilor succesorale, reprezintă o gravă eroare, cu consecințe practice și economice vizibile pe termen lung.
[11] A se vedea I. Popa, op. cit., p. 422.
[12] A se vedea Fr. Deak, R. Popescu, op. cit., p. 185. În același sens, a se vedea D. Chirică, op. cit., p. 337.
[13] De exemplu, dacă autorul a instituit un legatar universal și mai mulți legatari cu titlu particular ale căror legate epuizează cvasitotalitatea bunurilor succesorale.
[14] De exemplu, un legatar cu titlu particular căruia i se lasă singurul bun important ce a aparținut defunctului, astfel încât un nerezervatar, deși are vocație universală la moștenire, nu primește decât câteva bunuri mobile de mică valoare.
[15] Fr. Deak, R. Popescu, Tratat de drept succesoral. Vol. I. Moştenirea legală, ed. a 3-a, actualizată şi completată, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013, pp. 23 și 144.
[16] D. Chirică, op. cit., pp. 38-39.
[17] Clasic, opinia prof. M. Eliescu a fost cea recunoscută de doctrină și jurisprudenţă: rezerva soțului supraviețuitor se impută pe cotitatea disponibilă, pe care o micșorează corespunzător. Sfârșitul anilor ‘80 a adus o altă opinie, care s-a impus datorită autorității promotorului său, astfel încât teoria a statuat că rezerva soțului se impută pe întreaga masă succesorală, astfel încât este de natură să diminueze rezervele celorlalți moștenitori.
[18] I. Micescu, Curs de drept civil – succesiunile ab intestat, Ed. Themis Cart, Slatina, 2005, p. 19.
[19] Raportul donațiilor, care se făcea, ca regulă, în natură și numai excepțional prin echivalent, se face acum, ca regulă, prin echivalent și numai excepțional în natură.
Arhive
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | ||||
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.