Revocarea de drept a donației pentru surveniență de copil – trecut și prezent; aspecte de drept comparat

1. Introducere

Potrivit vechiului Cod civil român, conform celor prevăzute de articolul 836, donațiile puteau fi revocate pentru ingratitudine și neexecutarea sarcinilor (prevederi care au fost preluate și de actuala reglementare), dar și pentru surveniență (naștere) de copil. Potrivit vechiului Cod Civil, donațiile se revocau de drept dacă donatorului, care în momentul încheierii contractului nu avea copii sau alți descendenți, i se năștea ulterior, chiar și postum, un copil viu[1]. Această prevedere de ordine publică devenea aplicabilă în temeiul legii, chiar dacă nu a fost cuprinsă în contractul de donație. Dacă donatorul avea deja unul sau mai mulți copii la data donației, atunci revocarea pentru surveniență de copil nu își găsea aplicabilitatea. Prevederile legale impun concluzia că dacă donatorul avea un copil la momentul donației, dar acesta a decedat ulterior, acesta fapt nu mai putea contribui la revocarea donației.

Menționăm că această cauză de revocare a contractului de donație nu mai este prevăzută de noul Cod Civil, care a menținut doar celelalte două cauze legale de revocare a donației, arătate anterior. Totuși, vechea reglementare prezintă importanță practică, pentru că ea se poate aplica actelor de donație care au fost încheiate pe durata de aplicabilitate a vechiului Cod civil; actualmente, legiuitorul, eliminând această cauză legală de revocare a donațiilor, a regândit și efectele în timp cât privește efectele ei.

În materie de donații, legea de punere în aplicare a Codului civil dispune expressis verbis prin art. 96[2], că prevederile din vechea reglementare referitoare la revocarea donației pentru surveniență de copil, caz de revocare care a fost prevăzut de vechiul Cod civil, dar care nu a mai fost reglementat de noul Cod civil, nu se aplică în ipoteza în care copilul s-a născut după intrarea în vigoare a Codului civil actual. Prin această prevedere, legiuitorul a înțeles să clarifice această situație, întrucât dacă această dispoziție specială nu ar fi fost reglementată în mod expres, firesc ar fi fost ca toate donațiile încheiate anterior intrării în vigoare a noului Cod civil să fie revocate de plin drept pentru surveniență de copil, pentru că așa prevedea legea în vigoare la data încheierii contractului, indiferent de data la care s-ar fi născut copilul, chiar și după intrarea în vigoare a noii legi.

Avem de-a face cu o veritabilă excepție specială în materie de donații, pentru că legiuitorul a considerat de actualitate clarificarea și simplificarea acestei situații juridice pentru viitor și nu a mai considerat necesară aplicabilitatea revocării donației pentru surveniență de copil, odată ce acest caz legal de revocare al donațiilor a fost eliminat de actuala reglementare.

Acest caz de revocare de donații mai subzistă încă în alte coduri civile străine, astfel încât se aduce în discuție care sunt necesitățile practice și temeiurile care au justificat, în opinia legiuitorului român, eliminarea acestei prevederi.

2. Scurtă perspectivă istorică asupra acestui caz de revocare de donație

Posibilitatea de revocare a donațiilor își are rădăcini adânci încă din dreptul roman. Inițial, pentru că în epoca veche donația devenise un instrument de exploatare a celor săraci, au fost adoptate unele măsuri de limitare a donațiilor, iar ingratitudinea a fost o cauză de revocare a donațiilor numai în cadrul raporturilor dintre patroni și clienți. Ulterior, toate donațiile au putut fi revocate de donator. Dacă patronul a făcut o donație libertului său, iar după aceea i s-a născut un copil, acesta putea să revoce actul de donație[3]. Din examinarea acestei prevederi, rezultă că donațiile nu se revocau de drept, ci la cererea donatorului.

În dreptul românesc, donațiile ca acte juridice irevocabile, au fost recunoscute încă din timpuri străvechi, însă prevederi exprese relative la revocarea donației pentru naștere de copil regăsim abia începând cu Codul Calimach.

Codul Calimach aplicabil în Moldova începând cu anul 1817, în art. 1287 stipulează următoarele: „Dacă dăruitorul ce n-are copii după facerea dăruirilor va naște copii, atunci se aplicarisește în această întâmplare regula așazată la art. 1283”. În art. 1283 se arată că dăruitorul nu poate face daruri peste jumătatea averii sale. După cum observăm, revocarea în acest caz are efecte mai restrânse, depinzând de valoarea donației. Prin urmare, deducem că în cazul în care donatorului fără copii i se naște ulterior primul copil, donația se va revoca de drept până la concurența valorii a jumătate din patrimoniul donatorului; legiuitorul a înțeles astfel să protejeze interesele copilului[4].

În Legiuirea Caragea, care s-a aplicat în Țara Românească începând cu 1818, în partea a IV-a intitulată „Pentru daruri”[5], găsim următoarea reglementare: (art. 6) „După ce se va da darul, nu sa mai cere înapoi, afara numai: a) De va fi dat darul cu legătură și cel ce l-au luat nu va urma legăturii (corespondentul revocării donației pentru neîndeplinirea sarcinii); b) De va necinsti priimitoriul darului pre dăruitor sau de-l va păgubi sau de va cugeta în faptă rău asupra-i sau de va da jalbă asupra-i cu pâră nedreaptă” (corespondentul revocării donației pentru ingratitudine). În cuprinsul textului normativ că nu există nicio referire la revocarea „darului” (donației) pentru surveniență de copil.

Începând cu anul 1864 a intrat în vigoare Codul civil al României, inspirat din Codul napoleonian, care a prevăzut în mod expres, că donațiile se revocă de drept dacă, după încheierea actului de donație, donatorului fără copii i se naște un copil (primul copil). Această prevedere a fost aplicabilă până la data de 01 octombrie 2011, când instituția a fost reformată prin eliminarea acestui caz de revocare a donațiilor; efectele în plan temporal se resimt și în prezent, deoarece vechiul cod se mai aplică și astăzi pentru donațiile încheiate pe durata cât a fost în vigoare, cu excepția situației când copilul s-a născut începând cu data de 01 octombrie 2011.

3. Temeiul justificativ al reglementării survenienței de copil, ca și caz legal de revocare a donațiilor

În ceea ce privește terminologia folosită de legiuitor, remarcăm că acesta folosea noțiunea de surveniență, ceea ce semnifica nașterea unui copil, prin urmare această situație excludea ipoteza în care, ulterior încheierii contractului de donație, donatorul adopta cu efecte depline un copil. Adopția unui copil nu atrăgea revocarea contractului de donație, cu atât mai mult cu cât, în acest caz, se putea admite revocarea donației prin voința donatorului, ceea ce contravenea irevocabilității donației.

Cu toate că textul vechiului Cod civil nu făcea nicio precizare, s-a considerat că se are în vedere nașterea unui copil al donatorului, atât în căsătorie cât și în afara căsătoriei[6]. Vechiul Cod al familiei, respectiv actualmente Codul civil care reglementează relațiile de familie, acordă aceeași protecție copiilor din afara căsătoriei cu aceea a copiilor din căsătorie. Revocarea donației pentru surveniență de copil nu trebuia cerută în justiție. Ea opera întotdeauna de drept, ope legis.

În cazul în care donatorul avea copii sau alți descendenți în viață la data încheierii contractului de donație, donația era irevocabilă. În acest caz, nu mai putea interveni revocarea donației, chiar dacă ulterior donatorului i se năștea un alt copil.

Prin urmare, pentru ca donația să fie revocată, potrivit articolului 836 din vechiul C. civ. era necesar, pe de o parte, ca donatorul să nu fi avut niciun copil sau alți descendenți în viață la momentul contractării, iar pe de altă parte, donatorului să i se nască un copil, ulterior donației.

În conformitate cu prevederile articolul 837 din vechiul C. civ., donația era revocabilă și în cazul în care copilul născut ulterior donației era conceput la data când aceasta a fost făcută. Erau exceptate de la revocare donațiile între soți în timpul căsătoriei, întrucât pentru copii este indiferent în patrimoniul căruia dintre părinți se află obiectul donației[7].

Nașterea ulterioară contractării, a unui descendent donatorului ducea la revocarea de drept a donației în momentul nașterii, chiar dacă stabilirea filiației se făcea mai târziu. Dacă copilul din afara căsătoriei s-a născut anterior încheierii donației, dar filiația față de donator s-a stabilit ulterior contractării, donația devenea irevocabilă[8].

În practica judiciară și literatura de specialitate s-au născut probleme controversate cu privire la revocarea donației în cazul adopției unui copil de către donator, ulterior încheierii contractului de donație. O primă opinie pleda în favoarea ideii că rudenia civilă dintre adoptat și adoptator producea aceleași efecte juridice întocmai ca rudenia firească, de sânge[9]. Astfel, dacă la data încheierii contractului de donație donatorul avea un copil adoptat, donația era irevocabilă, deoarece copilul adoptat era asimilat copilului firesc, așa cum statua și Codul familiei. În caz contrar, când donatorul adopta un copil ulterior contractării, donația urma a se revoca de drept, pentru surveniență de copil, potrivit prevederilor art. 836 C. civ. român.

Marea majoritate a autorilor nu au achiesat la această opinie izolată, susținând că textul articolul 836 din vechiul Cod civil nu avea în vedere decât copilul firesc, natural iar nu și cel adoptat.[10] Argumentul forte în susținerea acestei opinii pornea de la premiza că adopția depindea de voința donatorului, astfel încât donația ar deveni revocabilă tot prin voința donatorului. Astfel, admitem și noi că, dacă donatorul a adoptat un copil ulterior donației, aceasta era irevocabilă. Donația urma a fi revocată numai dacă donatorului i se năștea un copil firesc. În egală măsură, existența unui copil adoptat al donatorului la momentul încheierii contractului de donație nu împiedica revocarea contractului, dacă acestuia i se năștea ulterior un copil firesc.

Un autor a statuat că revocarea donației prin adopția unui copil contravine principiului irevocabilității donațiilor[11].

4.1 Condiții pentru revocarea donației pentru surveniență de copil.

4.1.1 Donatorul să nu aibă un copil în momentul donației

Pentru ca revocarea să se producă, se cerea în primul rând ca donatorul să nu aibă vreun copil sau alt descendent în viață în momentul încheierii contractului de donație. Dacă în momentul donației donatorul avea un copil, donația era irevocabilă, fără a avea importanță dacă este un copil sau alt descendent[12].

Prevederea legală nu se aplica nici măcar copilului conceput în momentul donației. Copilul conceput era considerat că nu există în acest caz. Potrivit prevederilor de drept comun în materie, copilul conceput este considerat născut numai în acele situații în care este vorba de interesele sale, ori în acest caz, nu era în interesul său să fie considerat născut. Așa cum s-a precizat, dacă donatorul a avut cunoștință de concepția copilului, nu se poate presupune că el a dispus de un bun important din patrimoniul său pentru că nu credea că va mai avea copii[13]. Această situație presupunea însă și dovada acestei cunoștințe, ceea ce putea fi întotdeauna mai dificil de probat.

Atunci când, în momentul donației, donatorul avea un copil declarat dispărut, nașterea ulterioară a unui copil permitea revocarea contractului de donație, deoarece, printr-o interpretare, copilul trebuia să fie existent[14] la data încheierii contractului. Cu toate că persoana dispărută este prezumată a fi în viața, atâta vreme cât nu a intervenit o hotărâre judecătorească declarativă de moarte rămasă definitivă, admitem că în acest caz, persoana declarată dispărută este, prin definiție, o persoană a cărei existență este puțin probabilă, ceea ce îl poate determina pe donator să facă donația.

Potrivit prevederilor articolului 836 din vechiul C. civ., revocarea donației avea loc chiar și în cazul în care se năștea un copil după moartea donatorului, deci postum[15].

Din examinarea prevederilor art. 836 din vechiul C. civ., putem deduce concluzia că referirea la copilul din căsătorie sau din afara căsătoriei viza numai copilul ce se va naște ulterior încheierii donației.

4.1.2. Donatorului să i se nască un copil după încheierea donației

A doua condiție pentru a opera revocarea donației era ca donatorului să i se nască un copil, ulterior momentului donației, chiar și după moarte, așa cum am precizat.

Cu privire la această condiție, precizăm că nu interesa durata de viață a copilului, condiția necesară și suficientă în acest caz fiind nașterea unui copil viu, nu și viabil[16].

În cazul în care copilul era din afara căsătoriei, filiația stabilită potrivit legii atrăgea revocarea donației, așa cum vom preciza în cele ce urmează. Ceea ce interesa cu precădere în acest caz nu era data stabilirii filiației, ci data nașterii copilului.

Nu s-a exclus nici posibilitatea ca un copil declarat mort prin hotărâre judecătorească, deci inexistent în momentul donației, în cazul reapariției să fie considerat copil dobândit în urma donației cu efecte revocatorii.[17] În ceea ce ne privește avem rezerve față de această opinie, deoarece reapariția persoanei declarate moarte prin hotărâre judecătorească atrage anularea respectivei hotărâri, astfel că respectiva persoană este considerată că a fost în viață tot timpul. Este aceeași situație cu ipoteza în care, la momentul donației, donatorul nu avea cunoștință de existența unui copil ori alt descendent al său.

Inclusiv nașterea unui nepot după facerea donației, dacă tatăl acestui copil, fiu al donatorului, a fost decedat în momentul încheierii contractului de donație, permitea revocarea donației pentru surveniență de copil.[18]

Această prevedere avea drept temei faptul că dacă ar fi avut cunoștință de nașterea unui copil, donatorul nu ar fi făcut donația. Fundamentul instituției este unul logic: având în vedere structura psihică complexă a naturii umane, donatorul nu ar fi putut cântări în mod adecvat gestul său gratuit, atunci când nu a experimentat încă sentimentul dragostei părintești; acest fundament este în deplină concordanță cu realitatea concretă a conformației noastre psihologice.

4.2 Temeiul justificativ pentru eliminarea survenienței de copil din Codul civil, ca și caz legal de revocare a donațiilor

Legiuitorul a reformat această cauză de revocare a donațiilor, prin eliminarea ei din Codul civil actual. Totodată, a înțeles să simplifice consecințele efectelor sale, în plan juridic, prin eliminarea efectelor directe ale revocării de drept a donației, dacă copilul donatorului s-a născut începând cu data de 01 octombrie 2011, data intrării în vigoare a noului Cod civil.

Rațiunea rezidă în necesitatea protecției circuitului civil, în contextul în care bunul donat este în circuitul civil, nefiind indisponibilizat și intabulat în cartea funciară, dacă bunul este imobil, iar donatarul proprietar având plenitudinea atributelor dreptului de proprietate, putând înstrăina bunul. În acest context, din punct de vedere practic, eliminarea acestei prevederi este măsură să consolideze dreptul de proprietate dobândit de donatar. Altfel, dreptul său ar fi fost permanent umbrit de posibilitatea ca donatorului fără copii să i se nască un copil, eveniment ce nu ar fi putut fi prevăzut de niciuna dintre părți, dar care ar fi planat indirect pe dreptul proprietarului de a dispune de bunul său. Din acest punct de vedere, considerăm că eliminarea acestei prevederi este în deplin acord cu cerințele societății contemporane și cu necesitatea de a asigura o certitudine cât mai mare a circuitului juridic civil, chiar dacă acest caz de revocare mai există încă astăzi în dreptul francez.

Considerăm că schimbările legislative trebuie adaptate vremurilor, iar eliminarea acestei prevederi tinde să consolideze securitatea circuitului juridic civil. Altminteri, asupra dreptului de proprietate al donatarului ar plana mereu incertitudinea posibilității de revocare ope legis a dreptului său, ca urmare a unui eveniment nesigur care nu depinde de voința donatorului și pe care acesta nici măcar nu l-ar fi putut prevedea.

S-a apreciat în doctrină[19] că această cauză de revocare a donației ar fi o excepție nejustificată de la principiul irevocabilității donației, fundamentată pe reconsiderarea gestului de gratuitate, ca urmare a faptului ca ulterior, donatorului i s-ar fi născut un copil, sau chiar ca urmare a luării la cunoștință de existența unui copil, ulterior încheierii actului de donație.

Întrucât potrivit legii, descendenții au la îndemână promovarea acțiunii în reducțiunea donației[20], prin care pot desființa actele gratuite ale autorului lor care i-a prejudiciat, considerăm că o atare reglementare nu are drept scop primordial protejarea interesului copilului.

Un alt aspect care justifică eliminarea acestei prevederi din actuala reglementare este necesitatea protecției terților dobânditori ai bunului donat, care prezintă o deosebită importanță în ceea ce privește revocarea donațiilor, tocmai pentru că bunul donat, aflat în patrimoniul donatarului se află în circuitul civil, nefiind indisponibilizat, iar acesta poate dispune de bunul său întocmai ca orice proprietar, înstrăinându-l cu titlu oneros sau gratuit. Spre deosebire de revocarea donației pentru ingratitudine sau pentru neexecutarea sarcinilor, care nu depind de voința donatorului, ci de comportamentul donatarului și care nu operează de drept, posibilitatea de revocare fiind lăsată la îndemâna donatorului, care are și posibilitatea de a-l ierta pe donatar[21], deci de a nu revoca donația, revocarea donației pentru surveniență de copil opera de drept, fiind un factor care nu depindea de voința donatorului; donatorul nu avea posibilitatea de a anihila efectele revocării, aceasta operând de drept. Prin urmare, dispozițiile legale nu prevăd posibilitatea ca donatorul să poată renunța anticipat la efectele revocării, pentru eventualitatea nașterii unui copil, în viitor, și nici să poată renunța la intervenirea de drept a acestui efect și anume, desființarea retroactivă a donației. Pe de altă parte, în materie de revocare a donației pentru ingratitudine, legiuitorul prevede în mod expres, în cuprinsul art. 1.026 C. civ., anumite efecte speciale ale efectelor retroactive ale revocării între părți a donației, care nu va produce efecte retroactive în ce-i privește pe terții de bună-credință, dobânditori de drepturi cu titlu oneros de la donatar, care s-au încrezut în cartea funciară.

Buna-credință este un concept definit vag de către legiuitorul contemporan[22], fiind o stare complexă, care cuprinde mai multe elemente, de fapt și de drept, rezultând într-un mănuchi de elemente prin care valorile morale ale onestității sunt transpuse în plan juridic. Buna-credință este întâlnită în toate sferele conviețuirii între oameni. În plan juridic, ea apare ca fiind o intenție dreaptă, prin care o persoană acționează având deplina convingere că ceea ce face este corect, nefiind susceptibil de a cauza vreun prejudiciu altei persoane. După părerea noastră, buna-credință se valorifică întotdeauna după intenția persoanei.

În raporturile juridice, buna-credință este obligatorie[23]. În materie de donație, buna-credință se manifestă prin convingerea terțului dobânditor privind viabilitatea titlului de proprietate al transmițătorului bunului, fiind convins că a contractat cu un proprietar al bunului, ceea ce implică și informarea prealabilă a acestuia cu privire la situația juridică a bunului, nefiind niciun impediment pentru transmiterea proprietății. Lipsa de bună-credință nu echivalează întotdeauna cu reaua-credință, întrucât încălcarea exigențelor bunei-credințe se poate datora și unei culpe a autorului, în funcție de împrejurări[24].

Dat fiind necesitatea formei autentice a actelor de înstrăinare a bunurilor imobile, este imposibil ca terțul cumpărător să nu aibă posibilitatea de a lua la cunoștință despre situația bunului, prin vizualizarea extrasului de carte funciară al imobilului. Totodată, este obligatoriu ca notarul public să îi aducă la cunoștință dobânditorului titlul de proprietate al proprietarului bunului și consecințele acestuia. Luând cunoștință despre aceste aspecte, terțul poate decide dacă dorește sau nu să achiziționeze acel bun.

Dincolo de prevederile legale privind rezerva succesorală și reducțiunea liberalităților excesive care pot afecta dreptul de proprietate al donatarului, ori obligarea acestuia de a restitui echivalentul rezervei succesorale, în cazul existenței unor moștenitori rezervatari ai donatorului decedat, contractul de donație implică anumite incertitudini ale proprietății. Chiar dacă nu ar exista moștenitori rezervatari ai donatorului și nu ar exista riscul desființării ulterioare a dreptului de proprietate al donatarului, totuși ingratitudinea nu poate fi prevăzută și poate surveni oricând, prin comportamentul donatarului, chiar și după ce acesta a înstrăinat bunul către un terț. În acest context, terțul de bună-credință este protejat de legiuitor, printr-o prevedere expresă.

Dispozițiile legale privind posibilitatea de revocare a donației pentru ingratitudine și cele privind surveniența de copil, în contextul vechii reglementări, sunt de ordine publică, chiar dacă în mod paradoxal ele ocrotesc un interes privat, iar contractele de donație încheiate anterior intrării în vigoare a noului Cod civil se revocă de drept pentru surveniență de copil, dacă copilul s-a născut pe perioada cât vechiul Cod civil a fost în vigoare[25]. Totuși, practica impune ca încrederea terțului în viabilitatea titlului transmițătorului, corelată cu mențiunile de carte funciară, să fie suficiente pentru buna-credință a acestuia. La fel cum, în cazul revocării de drept pentru surveniență de copil, încrederea terțului în declarația donatorului (prezent și el la actul de înstrăinare), că acestuia nu i s-a născut un copil, în intervalul cât vechiul Cod civil a fost aplicabil, constituie tot un element de natură a proba buna-credință a acestuia.

Posibilitatea revocării de drept a donațiilor încheiate sub imperiul vechiului Cod civil pentru surveniență de copil, este un element de risc de natură a periclita buna-credință a terților dobânditori. Donatorul poate declara că nu i s-a născut niciun descendent între momentul încheierii donației și data intrării în vigoare a noului Cod civil, dar nu este exclusă nici posibilitatea ca donatorul să nu cunoască faptul că i s-a născut un copil.

Un alt element care justifică eliminarea acestui caz de revocare a donațiilor, este contradicția sa cu principiul irevocabilității donațiilor; Codul civil și doctrina consacră caracterul definitiv, irevocabil al contractului de donație[26]. În acest context, apreciem că este just să prevaleze principiul irevocabilității donațiilor și eliminarea oricărui risc care ar putea afecta dreptul de proprietate al donatarului, altminteri ar trebui să presupunem că donatorul care nu are descendenți nu ar trebui să poată niciodată să încheie un contract de donație.

Nu excludem posibilitatea ca donatorul care nu a avut descendenți la data perfectării donației să fi deținut mai multe bunuri, astfel că efectuarea unui act de gratuitate nu ar fi fost în măsură să prejudicieze interesele unui copil, acesta rămânând cu suficiente bunuri pentru ca interesul copilului să fie protejat.

Justificarea eliminării acestei cauze de revocare o regăsim în dificultatea pe care o genera revocarea de drept a donațiilor, în caz de surveniență de copil, astfel că donatorul nu avea posibilitatea să renunțe la revocare, chiar dacă ar fi dorit să mențină donația ca valabilă. Singura soluție ar fi fost ca, odată revocată de drept donația și constatată revocarea prin hotărâre judecătorească definitivă, donatorul să încheie un nou contract de donație cu donatarul, având ca obiect același bun.

În literatura juridică s-a propus reintroducerea revocării donației pentru surveniență de copil, din considerente care vizează în principal, interesele copilului[27]. Cu toate acestea, acest caz legal de revocare constituie o sursă de insecuritate a circuitului civil, iar pe de altă parte, protejarea intereselor copilului depinde de la caz la caz, de fiecare situație particulară în parte, în raport cu persoana și situația financiară a dispunătorului. Prin urmare, considerăm că rațiunile de securitate a circuitului civil ar trebui să prevaleze în acest caz.

DOWNLOAD FULL ARTICLE

[1]  Camelia Toader, Drept civil. Contracte speciale, Ed. All Beck, București, 2005, p. 143.

[2]  Art. 96 din Legea nr. 71/2001, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009, privind Codul civil, suprimă revocarea de drept pentru îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 829 C. civ., relative la revocarea donației pentru surveniență de copil, în cazul în care copilul s-a născut după intrarea în vigoare a noului Cod civil.

[3]  Emil Molcuț, Drept roman, Ed. Press Mihaela S.R.L, București, 2000, p. 305.

[4]  A fost consultat articolul lui Teodor Matei, Revocarea donației pentru surveniență de copil, accesat la site-ul web: www.centrulrobertianum.ro/scoala-dreptului-organic/res/prelectiuni/ 2.teodormateirevocareadonatiei pentrusurvenientadecopil.pdf.

[5]  Legiuirea Caragea, Partea a IV-a, Capitolul 1 Pentru daruri, Ed. Academiei Republicii Populare Române, București, 1955, p. 111.

[6]  Eugeniu Safta Romano, Contracte civile. Încheiere. Executare. Încetare, ed. a III-a revăzută și adăugită, Ed. Polirom, Iași, 1999, p. 204.

[7]  Ion Dogaru, Drept civil. Teoria generală a actelor cu titlu gratuit, București, Ed. All, 2005, p. 285.

[8]  Francisc Deak, Tratat de drept civil. Contracte speciale, vol. III, ed. a IV-a actualizată de Lucian Mihai și Romeo Popescu, Ed. Universul Juridic, București, 2007, p. 182.

[9]  Eugeniu Safta Romano, op. cit., p. 184.

[10]  Ion Dogaru, op. cit., p. 287, Dan Chirică Drept civil.Contracte speciale, Ed. Lumina Lex, București, 1997, p. 168, Francisc Deak, op. cit., p. 255.

[11]  Ion Dogaru, op. cit., p. 287.

[12]  Eugeniu Safta Romano, op. cit., p. 204.

[13]  Dimitrie Alexandresco, Explicațiunea teoretică și practică a dreptului civil român. Cartea a III-a. Despre donațiuni și testamente, București, Ed. Atelierele Grafice SOCEC&CO, 1916, p. 483.

[14]  Ibidem.

[15]  Florin Moțiu, Daniela Moțiu, Contracte civile speciale. Prezent și viitor, Ed. Mirton, Timișoara, 2009, p. 222.

[16]  A se vedea, Codrin Macovei, Contracte Civile, Ed. Hamangiu, București, 2006, p. 115. În literatura de specialitate s-a mai precizat că faptul de a se fi născut viu, implică cerința ca copilul să fi respirat măcar o dată. Pentru recunoașterea drepturilor copilului, în dreptul român nu se pune problema, ca în alte sisteme de drept, a viabilității copilului conceput, adică a acelei însușiri a acestuia care implică faptul că dispune de toate mecanismele pentru a se dezvolta normal fără malformații sau alte afecțiuni.

[17]  Francisc Deak, op. cit., p. 255.

[18]  Ibidem.

[19]  Andreea Torente, La donazione, Milano, Dott A. Giuffré Editore, 2006, p. 693.

[20]  Dan Chirică, op. cit., p. 432 și urm.

[21]  Florin Moțiu, Contractele speciale, ed. a VIII-a, revăzută și adăugită, Ed. Universul Juridic, București, 2020, p.164.

[22]  Art. 14 C. civ. actual, denumit Buna-credință, prevede în cuprinsul alin. (1) căorice persoană fizică sau juridică trebuie să își exercite drepturile și să își execute obligațiile civile cu bună-credință, în acord cu ordinea publică și bunele moravuri”, iar alin. (2) statuează că „buna-credință se prezumă până la proba contrară”. Vechea reglementare cuprindea o definiție mai precisă și succintă a bunei-credințe, prevăzând în cuprinsul art. 1.898 alin. (1) Cod civil că buna-credință este „credința posesorului că, cel de la care a dobândit imobilul avea toate însușirile cerute de lege spre a-i putea transmite proprietatea”.

[23]  Legiuitorul a prevăzut în cuprinsul art. 1.170 C. civ. că „părțile trebuie să acționeze cu bună-credință atât la negocierea și încheierea contractului, cât și pe timpul executării sale. Ele nu pot înlătura sau limita această obligație”.

[24]  Marius Floare, Reaua-credință precontractuală în cazul contractelor negociate, în noul Cod civil și în dreptul comparat, în Revista română de drept privat nr. 3/2012, p. 106.

[25]  Aceste prevederi ar trebui corelate cu cele ale art. 908 alin. (2) C. civ., care prevede că „rectificarea înscrierilor în cartea funciară se poate face fie pe cale amiabilă, prin declarația autentică notarială a titularului dreptului ce urmează a fi radiat sau modificat, fie, în caz de litigiu, prin hotărâre judecătorească definitivă”. Revocarea donației intervenind de drept în caz de surveniență de copii, se pune întrebarea dacă donatorul are posibilitatea să renunțe la operarea revocării, sau în ultimă instanță părțile pot încheia un nou contract de donație, având ca obiect același bun.

[26]  Ioan Popa, Contracte civile, vol. 1, Ed. Notarom, București, 2018, p. 469.

[27]  Bujorel Florea, Reflecții critice cu privire la cauzele de revocare a donațiilor, în Dreptul nr. 7/2014, p. 83-85.

Revocarea de drept a donației pentru surveniență de copil – trecut și prezent; aspecte de drept comparat was last modified: mai 19th, 2020 by Irina Maria Lăpădat

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii

Despre autor:

Irina Maria Lăpădat

Este notar public în cadrul Biroului Individual Notarial IRINA-MARIA LĂPĂDAT din Timișoara.
A mai scris: