Reprezentarea succesorală sau de ce nu este atât de simplu precum pare

Abstract

Representation of heirs or why it’s not as simple as it seems

 

In this article, the author examines the representation of heirs, deemed to represent perhaps one of the clearest institutions of the law of succession.

The structure and the content of the study reveal the comments on certain doctrinaire assertions which „help” the practitioner and, through the agency of two of its pillars, two significantly different statements are made.

First of them states that the representation operates regardless of whether there is one or several stems, so no matter whether the deceased person had a single descendant/brother/sister or had several such relatives, of whom at least some were in the situation of being represented. And the second statement considers that the representation operates only where there are several stems, so if only the author had several descendants/brothers/sisters, of whom some were in the situation of being represented.

Finally, the author formulates brief considerations regarding the nature of this article, which is not only a theoretical and practical analysis, but at the same time, it is deemed as a call for conciliation, for the unification of the theoretical opinions.

Keywords: representation of heirs; law of succession; doctrine; stem; conciliation.

După toate aparențele, reprezentarea succesorală reprezintă poate una dintre cele mai clare instituții ale dreptului succesoral. Ea este cea în temeiul căreia un moștenitor legal de grad mai îndepărtat (reprezentant) urcă în locul și în drepturile ascendentului său (reprezentat), pentru a culege partea de moștenire ce s-ar fi cuvenit acestuia dacă nu ar fi fost nedemn sau decedat la data deschiderii succesiunii.

Până aici, nimic nu pare a crea probleme. Cu toate acestea, doctrina vine în „ajutorul” practicianului și, prin două filoane ale sale, face două afirmații diametral opuse.

Prima dintre ele[1] spune că reprezentarea operează indiferent dacă există una sau mai multe tulpini, deci indiferent dacă defunctul a avut un singur descendent/frate/soră sau a avut mai multe astfel de rude, cel puțin unele dintre ele aflate în situația de a fi reprezentate. De exemplu, după această opinie, dacă defunctul a avut 2 copii predecedați, iar aceștia au la rândul lor câte 2 copii, cei patru nepoți de fiu/fiică vor putea moșteni prin reprezentare, patrimoniul lăsat de defunct împărțindu-se pe tulpini. Dar, tot prin reprezentare se va moșteni și dacă defunctul a avut un singur fiu predecedat, care are la rândul său doi copii.

Cea de a doua[2] consideră că reprezentarea operează numai atunci când există mai multe tulpini, deci numai dacă autorul a avut mai mulți descendenți/frați/surori, dintre care unii să se afle în situația de a fi reprezentați. De exemplu, după această opinie, dacă defunctul a avut 2 copii predecedați, iar aceștia au la rândul lor câte 2 copii, cei patru nepoți de fiu/fiică vor putea moșteni prin reprezentare, patrimoniul lăsat de defunct împărțindu-se pe tulpini. În schimb, dacă defunctul a avut un singur fiu și acesta este predecedat, având la rândul său doi copii, nepoții unicului fiu nu vor moșteni prin reprezentare ci în nume propriu.

Observăm că diferența se află în situația în care defunctul a avut un singur potențial succesibil aflat în situația de a fi reprezentat. Analizând, însă, cotele care ar reveni nepoților de fiu, observăm că ele sunt aceleași, indiferent dacă socotim că moștenesc prin reprezentare sau în nume propriu. Astfel, în exemplele date, cei doi nepoți ai unicului fiu predecedat vor primi fiecare câte 1/2 din masa sucesorală și atunci când se va considera că îl reprezintă pe tatăl lor, și atunci când se va considera că moștenesc în virtutea dreptului lor propriu. Pe cale de consecință, primul gând care apare este că disputa este una sterilă, fără consecințe practice majore și, prin urmare, nedemnă de a fi luată în seamă. În realitate, lucrurile nu stau chiar așa, iar divergența de opinii a celor doi remarcabili teoreticieni nu este deloc lipsită de efecte. Acestea se regăsesc în zona raportului donațiilor (art. 1146 și urm c.civ.) și în zona efectelor particulare ale reprezentării succesorale (art. 969 c.civ.). Ne vom explica în cele ce urmează.

Raportul donațiilor presupune obligația reciprocă a descendenților și soțului supraviețuitor de a readuce la masa succesorală acele donații care le-au fost făcute de defunct fără scutire de raport. Sub acest aspect vom analiza cele două opinii prezentate, luând ca exemplu situația în care autorul moștenirii a avut un singur fiu iar acesta a predecedat având la rândul său 2 copii. Vom mai adăuga speței și faptul că cei doi nepoți moștenesc în concurs cu soțul supraviețuitor al defunctului precum și faptul că fiul predecedat primise de la tatăl său o donație raportabilă. Prin urmare, după cea dintâi opinie, atâta vreme cât se consideră că nepoții moștenesc prin reprezentare, ei vor fi obligați la raportul donației primită de părintele lor reprezentat, dacă acesta va fi cerut de către soțul supraviețuitor. După cea de a doua părere, însă, nepoții nu vor fi obligați să raporteze donația primită de tatăl lor pentru că se consideră că ei moștenesc în nume propriu. Observăm, deci, că cea de a doua părere creează o situația juridică nefavorabilă soțului supraviețuitor al defunctului.

Efectul particular al reprezentării – element de noutate al codului civil actual – constă în aceea că, dacă reprezentarea operează ca efect al nedemnității, copiii care l-au reprezentat pe nedemn sunt obligați să raporteze la moștenirea acestuia bunurile culese prin reprezentare atunci când vin în concurs cu alți descendenți ai nedemnului, conceput după deschiderea succesiunii de la care a fost înlăturat nedemnul. Analizând cele două opinii, constatăm că și aici cea de a doua creează o situația nefavorabilă pentru acei descendenți ai necemnului pe care legea, de fapt, a dorit să-i protejeze. Astfel, dacă nedemnul a fost singurul copil al autorului moștenirii și a avut, la data deschiderii succesiunii, doi copii (A și B), iar ulterior i s-a mai născut un fiu (C), soluția va fi următoarea: după prima opinie, considerându-se că A și B moștenesc prin reprezentare, ei vor fi obligați să raporteze la moștenirea nedemnului, la care vin în concurs cu C, bunurile pe care le-au cules prin reprezentare; în schimb, după cea de a doua opinie, considerându-se că A și B au moștenit în nume propriu, ei nu vor mai fi obligați să facă raportul special pe care îl impune legea.

Or, legea nu este concepută pentru a crea situații dezechilibrate și nici pentru a lăsa hazardului posibilitatea de a decide care sunt drepturile unei persoane, căci ce altceva decât hazard am putea numi situația în care autorul are numai un copil/frate/soră sau are mai mulți descendenți/frați/surori. Reprezantarea în sine, ca și instituție, a fost gândită tocmai pentru a înlătura efectele negative ale hazardului, respectiv ale predecesului/codecesului/nedemnității unui descendent sau colateral privilegiat. Prin urmare, este absolut nefiresc să alegem, dintre cele două opinii exprimate în doctrină, pe cea mai echilibrată și care face față echitabil oricăror situații practice. De aceea considerăm că în practică trebuie să fie aplicată acea opinie care afirmă că reprezentarea operează în toate cazurile, indiferent de numărul tulpinilor existente.

Iar la final, revenind la titlul pe care l-am dat articolului, înțelegem de ce nu este atât de simplu pe cât pare: pentru că noi, practicienii, suntem obligați să navigăm între Scilla și Caribda, să analizăm opiniile din teorie, să le comparăm, să o alegem pe una dintre ele. Și, poate, nu totdeauna facem cea mai bună alegere. Iar în acest caz, cineva nu ajunge cu bine la capătul drumului, fie și numai pentru faptul că, în situații similare, doi practicieni diferiți pot lua decizii diametral opuse, creând în acest fel o practică inegală.

Iată de ce acest articol nu este numai o analiză teoretico-practică. Este, în același timp, și un apel la conciliere, la unificarea opiniilor teoretice, pentru ca, în final, să se poată realiza, în multe domenii ale dreptului, o practică unitară.


[1] Fr. Deak, R. Popescu, Tratat de drept succesoral , Ed. UJ, Buc. 2013 vol. 1 pag. 179

[2] Dan Chirică, op. cit. , pag. 46

DOWNLOAD FULL ARTICLE

Reprezentarea succesorală sau de ce nu este atât de simplu precum pare was last modified: august 19th, 2016 by Daniela Negrilă

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii