Remediile legale speciale aplicabile actelor juridice afectate de anumite categorii de vicii de consimțământ, în reglementarea Codului civil
Titus Prescure - decembrie 1, 2018I. Considerații de ordin introductiv și general cu privire la rolul voinței juridice în procesul de încheiere a actelor juridice
Nașterea și existența oricărui act juridic civil au ca fundamente și izvoare voința juridică, ca îngemănare a două elemente, respectiv: consimțământul și cauza. Procesul de formare si exteriorizare a voinței juridice, factor care determină nașterea unui anumit act juridic, este unul complex și cu implicații profunde, în plan mental și al consecințelor practice, social-economice și juridice, motive pentru care voința juridică trebuie sa fie formată și exprimată în mod liber și nedistorsionat de diverși factori perturbatori, de natură subiectivă și/sau obiectivă.
Realizarea voinței „implică folosirea tuturor resurselor psihice și morale, deliberare, puterea omului de a planifica (…) organiza, realiza, controla activitatea ce o desfășoară, puterea de a învinge obstacolele întâlnite, stăruință și mobilizare pe măsura solicitărilor impuse”[1].
Cât privește consimțământul, ca element component fundamental al voinței juridice, și totodată, ca o condiție de fond esențială la încheierea oricărui act juridic civil, alături de capacitate, obiect și cauză, ca și concept, acesta nu a făcut – până în prezent – obiectul vreunei definiții legale. În pofida unei astfel de situații, instituția consimțământului[2], beneficiază de o reglementare amplă în cuprinsul Codului civil, legiuitorul consacrându-i un număr de 43 de articole, respectiv art. 1182-1224.
Definit de către doctrină drept „hotărârea de a încheia un act juridic civil, manifestată în exterior”[3] ori „rezultatul a două sau mai multe voinți care se întrunesc”[4], consimțământul presupune acordul părților asupra „elementelor esenţiale ale contractului, chiar dacă lasă unele elemente secundare spre a fi convenite ulterior ori încredinţează determinarea acestora unei alte persoane”[5]. Această viziune este corectă, însă doar în ceea ce privește actele juridice bi sau multilaterale care presupun cu necesitate acordul de voințe pentru formarea lor valabilă.
Suntem de părere că, în cazul actelor civile unilaterale, expresia „consimțământ” nu este potrivită deoarece, pentru nașterea și existența unui act juridic unilateral nu este necesar un acord de voințe realizat între cel putin două părti, ci doar de o singură voință – a testatorului, spre exemplu – de a genera un act juridic de un astfel de tip, voință căreia legea îi recunoaște, de principiu, semnificație și eficiență juridică[6]. Așadar, credem că în cazul actelor juridic civile unilaterale termenul de „consimțâmânt” trebuie înlocuit cu acela de „manifestare de vointă”, pentru ca acest element fundamental al voinței juridice să aibă un sens și un conținut exact[7].
Cât privește forma de exprimare a consimțământului, aceasta poate fi verbală sau scrisă, dar poate fi exprimat, în anumite situații chiar și „printr-un comportament care, potrivit legii, convenţiei părţilor, practicilor statornicite între acestea sau uzanţelor, nu lasă nicio îndoială asupra intenţiei de a produce efectele juridice corespunzătoare”[8].
Legiuitorul stabilește în mod expres, în cuprinsul art. 1204 C. civ. și condițiile de valabilitate cumulative pe care trebuie să le reunească consimțământul de încheia un act juridic, respectiv: caracterul serios, liber și exprimat în cunoștință de cauză.
Va fi calificat ca fiind serios acel consimțământ (acea manifestare de vointă) care a fost exprimat/exprimată cu intenția de a produce efectele juridice reglementate de lege, în concordanță cu natura juridică a actului avut în vedere precum și de către parti ori parte, după caz. Sau altfel spus, este serios acel consimțâmânt care este dat de către persoana care este decisă să se oblige juridicește[9]. Va fi exprimat în cunoștință de cauză acel consimțământ care este exprimat de către o persoană care are discernâmânt, respectiv care are deplina capacitate de a aprecia efectele/consecințele unui anumit angajament juridic. Așa fiind, cerința legală a consimțământului de a fi serios trebuie să fie distinctă de acea de a fi exprimat în cunoștință de cauză, fiecare dintre ele având un conținut și un sens diferit (cele două cerințe nu sunt sinonime ci doar complementare).
Un consimțământ liber manifestat, așa cum impune legiuitorul este, din punctul nostru de vedere, un consimțământ neafectat de oricare dintre viciile de consimțământ reglementate de lege, voința juridică a părții/părților fiind astfel „netulburată în manifestarea ei”[10]. Considerăm o astfel de accepțiune este în deplină concordanță cu intenția legiuitorului, chiar dacă din interpretarea literală a textului art. 1204 C. civ., s-ar putea desprinde ideea că doar manifestarea de voință care este smulsă prin violență ar afecta libertatea de decizie și exprimare. Nu este mai puțin adevărat că, cuvântul „liber” ar putea fi înlocuit cu unul mai cuprinzător (ca sferă de cuprindere) cum ar fi cel de „neviciat”, spre exemplu.
Vom avea de a face cu un consimțământ viciat, în accepțiunea legiuitorului român, ori de câte ori o anumită manifestare de voință realizată cu scopul de a încheia ori emite un act juridic va fi „dat(ă) din eroare, surprins(ă) prin dol sau smuls(ă) prin violenţă”[11], precum și în cazul în care efectul ei pentru una dintre părți va fi unul lezionar (avem în vedere viciul de consimtămant consacrat sub denumirea de „leziune”)[12].
În concluzie, manifestarea de voință exprimată în scopul încheierii ori al emiterii unui anumit act juridic civil pentru a-și putea produce toate efectele urmărite de către părți/parte și care sunt reglementate de lege, trebuie să nu fie afectată de nici una din carențele/viciile pe care legiuitorul le consideră că ar putea afecta existența și eficacitatea acelui act juridic. În caz contrar, partea interesată va fi în drept să invoce pe cale directă nulitatea relativă a acelui act juridic.
În cazul în care un anumit act juridic civil este afectat la momentul încheierii sale de oricare dintre viciile de consimțământ reglementate de lege, partea a cărei voință juridică va fi afectată de un viciu cu semnificație juridică, poate utiliza un instrument/mijloc juridic special, reglementat în mod expres de lege, prin care se poate evita desființarea contractului și obținerea validării lui prin operațiunea juridică pe care legiuitorul o desemnează prin art. 1261 alin. (2) C. civ., sub denumirea de confirmare.
În esența ei, confirmarea, ca mijloc de validare a unui contract anulabil pentru vicierea consimțământului, constă în manifestarea voinței certe, exprese ori tacite, a părții afectate de oricare dintre viciile de consimțământ, de a renunța la invocarea cauzei de nulitate prezente (a se vedea prevederile art. 1262 C. civ.). Potrivit prevederilor art. 1263, confirmarea unui act juridic anulabil poate fi realizată doar dacă condițiile de validitate ale acelui act sunt întrunite la momentul confirmării. Așadar, confirmarea actelor anulabile pentru vicii de consimțământ presupune cunoașterea de către partea afectată a cauzelor de nulitate și înlăturarea ori încetarea (cum este cazul actelor și faptelor de violență) lor. Cu alte cuvinte, prin înlăturarea cauzelor de viciere a consimțământului se vor întruni condițiile de validitate impuse de lege, cu efect retroactiv, adică de la momentul încheierii actului afectat de viciu.
Din economia reglementărilor Codului civil referitoare la viciile de consimțământ, rezultă că remediul juridic general aplicabil pentru validarea actelor juridice anulabile sub motivul vicierii consimțământului uneia dintre părți, este confirmarea. În limitele acestui studiu, însă vom încerca, în cele ce urmează, să prezentăm și examinăm și alte remedii, pe care să le numim „speciale”, prin utilizarea cărora se poate atinge obiectivul validării/menținerii unor acte anulabile ca urmare a vicierii consimțământului.
II. Eroarea ca viciu de consimțământ. Sancțiune. Remedii legale speciale
Primul dintre viciile de consimțământ, în succesiunea enumerării pe care o face legiuitorul, este eroarea, pe care o definește doar doctrina calificându-o drept „falsa reprezentare a realităţii în conştiinţa persoanei care deliberează şi adoptă hotărârea de a încheia actul juridic”[13].
Fără a intra în prea multe amănunte legate de clasificarea erorii-viciu de consimțământ, ne mărginim a arăta că potrivit calificării legiuitorului, eroarea poate fi esențială (error in negotium, error in corpore, error in substantiam, error in personam) și neesențială; eroare scuzabilă și eroare nescuzabilă; eroare de fapt și eroare de drept; eroare de calcul; eroare de comunicare sau de transmitere.
Cu privire la consecințele juridice pe care le poate antrena eroarea care viciază consimțământul în mod esențial, respectiv cu privire la modul în care eroarea trebuie „tratată” sub aspect sancționator, legiuitorul prevede că „partea care, la momentul încheierii contractului, se afla într-o eroare esenţială poate cere anularea acestuia, dacă cealaltă parte ştia sau, după caz, trebuia să ştie că faptul asupra căruia a purtat eroarea era esenţial pentru încheierea contractului”[14]. Așadar, deși legiuitorul are în vedere doar eroarea esentială, adică un viciu al consimțământului care vizează unul sau mai multe elemente structurale ale unui act juridic (obiectul juridic, obiectul derivat ori identitatea sau calitățile persoanelor implicate în manifestarea de voință) a optat, fără echivoc pentru posibilitatea invocării de către partea aflată în eroare doar a sancțiunii nulității relative.
Deși, în principiu, este suficient ca doar una dintre părți să se afle în eroare la momentul încheierii actului juridic, pentru ca eroarea să poată antrena anularea actului este necesar ca și cealaltă parte să știe sau să fi trebuit să știe că elementul structural afectat de eroare este esențial în cadrul procesului de încheiere a tipului de act juridic dorit[15]. Autorii citați consideră că îndeplinirea acestei cerinte speciale aplicabilă doar în cazul actelor juridice bi sau multilaterale cu titlu oneros are ca scop asigurarea stabilității circuitului civil, fiind de natură să prevină abuzurile concontractantului care ar putea obține cu mai multă ușurință desființarea unui act juridic care nu-i mai este convenabil.
Pentru a putea invoca nulitatea relativă a actului juridic afectat de eroare, legiuitorul impune totodată și condiția ca eroarea să fie una scuzabilă, altfel spus, elementul asupra căruia a purtat eroarea să nu fi putut fi, „după împrejurări, cunoscut cu diligenţe rezonabile”[16]. Așadar, o eroare esentială va fi scuzabilă, adică acceptabilă ca o sursă de viciere a consimțământului, doar dacă va fi, in concreto, de neevitat și/sau de neînlăturat de către o persoană prudentă și responabilă.
Se impune a mai reține că invocarea nulității relative a actului juridic nu poate fi primită nici în ipoteza erorii de drept asupra unor dispoziții legale „accesibile şi previzibile”[17].
De asemenea, nu este susceptibil de anulare nici contractul afectat de o eroare asumată, altfel spus „eroarea care poartă asupra unui element cu privire la care riscul de eroare a fost asumat de cel care o invocă sau, după împrejurări, trebuia să fie asumat de acesta”[18] și nici simpla eroare de calcul, remediul în acest caz fiind „rectificarea”. Prin excepție, în această ultimă ipoteză, atunci când suntem în prezența unei erori asupra cantităţii, element esenţial la încheierea contractului, sancțiunea va fi anulabilitatea actului juridic[19].
Deși ne-am afla în ipoteza unui act juridic anulabil pentru viciul de consimțământ al erorii, pentru oricare dintre cauzele despre care am făcut referire în cele precedente, pentru a salva existența actului juridic legiuitorul a prevăzut și un remediu legal special la care pot apela părțile pentru a-i conferi validitate și eficiență, respectiv adaptarea contractului[20], instituție reglementată de art. 1213 C. civ.
Primul alineat al acestui text de lege fixează premisele care stau la baza utilizării acestui tip deremediu special, în sensul că, „dacă o parte este îndreptăţită să invoce anulabilitatea contractului pentru eroare, dar cealaltă parte declară că doreşte să execute ori execută contractul aşa cum acesta fusese înţeles de partea îndreptăţită să invoce anulabilitatea, contractul se consideră că a fost încheiat aşa cum l-a înţeles această din urmă parte”.
[1] I. Dogaru, Valențele juridice ale voinței, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1986, p. 18.
[2] Suntem de părere că această componentă a voinței juridice, nu este doar un concept psihologic și juridic ci și o adevărată instituție a dreptului civil, deoarece ea vizează ocrotirea unei valori juridice esențiale pentru circuitul juridic.
[3] Gh. Beleiu, Drept civil român, Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil, ed. a 10-a, revăzută şi a adăugită de M. Nicolae şi P. Trușcă, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2005, p. 154.
[4] D. Alexandresco, Principiile dreptului civil român, vol. III, Tipografia Curţii Regale, Bucureşti, 1926, p. 18.
[5] Art. 1182 alin. (2) C. civ.
[6] Pentru o examinare aprofundată a instituției actului juridic civil unilateral, a se vedea, spre exemplu, monografia M. Avram, Actul unilateral în dreptul privat, Ed. Hamangiu, București, 2006, lucrare care deși este elaborată anterior actulului Cod civil, își vădește importanța și actualitatea în materia de referință.
[7] A se vedea, pentru unele considerații relative la conținutul notiunii de consimtămant și C. Zamșa, în lucrarea colectivă Noul Cod civil. Comentariu pe acticole, art. 1-2664, Ed. C.H. Beck, București, 2012, p. 1262.
[8] Art. 1240 alin. (2) C. civ.
[9] Pentru o analiză a condițiilor de validitate ale consimțamântului, a se vedea, spre exemplu, și E. Lupan, S. Sztranyiczki, E. Veress, R. Arpad Pantilimon, Drept civil, Partea generală, Conform Noului Cod civil, Ed. C.H. Beck, București, 2012, p. 230.
[10] C. Hamangiu, I. Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu, Tratat de drept civil român, Vol I, Ed. All Beck, București, 2002, p. 81.
[11] Art. 1206 alin. (1) C. civ.
[12] A se vedea art. 1206 alin. (2) C. civ.
[13] O. Ungureanu, Drept civil. Introducere, ed. a 8-a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2007, p. 166.
[14] Art. 1207 alin. (1) C. civ.
[15] Pentru unele considerații privind această cerință specială aplicabilă doar în cazul actelor juridice bi și/sau multilaterale (spre exemplu, contractelor sinalagmatice) a se vedea, spre exemplu G. Boroi, C.A. Anghelescu, Curs de drept civil. Partea generală, Ed. Hamangiu, 2011, pp. 138-139.
[16] Art. 1208 alin. (1) C. civ.
[17] Ibidem.
[18] Art. 1209 C. civ.
[19] Art. 1210 C. civ.
[20] Pentru unele considerații privind instituția adaptării contractului în caz de eroare, a se vedea, spre exemplu C. Zamșa, op. cit., pp. 1274-1275.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.