Regulamentul privind concursul de admitere şi examenul de absolvire a INM – modificări (Hotărârea CSM nr. 475/2015)

Despre

  • M. Of. nr. 359 din 25 mai 2015
  • Hotărârea CSM nr. 475/2015
  • Modificarea şi completarea Regulamentului privind concursul de admitere şi examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii
Actul modificat Actul modificator Sumar
Regulamentul privind concursul de admitere și examenul de absolvire a INM,
aprobat prin Hotărârea CSM nr. 439/2006 (M. Of. nr. 560 din 28 iunie 2006; cu modif. și compl. ult.)
Hotărârea CSM nr. 475/2015
(M. Of. nr. 359 din 25 mai 2015)
introduce: art. 26 alin. (4)

modifică: art. 271 alin. (8) și (9), art. 273, art. 3010 alin. (7) și (8)


 

În M. Of. nr. 359 din 25 mai 2015, s-a publicat Hotărârea CSM nr. 475/2015 pentru modificarea și completarea Regulamentului privind concursul de admitere și examenul de absolvire a Institutului Național al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea CSM nr. 439/2006 (M. Of. nr. 560 din 28 iunie 2006; cu modif. și compl. ult.).

Art. 26 alin. (4) Regulament (modificat prin Hotărârea CSM nr. 475/2015)

Noua reglementare

La art. 26, după alin. (3) se introduce un nou alineat, alin. (4).

Potrivit noii reglementări, art. 26 alin. (4) prevede: „Plenul Consiliului Superior al Magistraturii poate suplimenta numărul de locuri scoase la concurs, astfel încât să poată fi declarați admiși toți candidații care au obținut note egale cu cea a ultimului candidat declarat admis după cele două etape ale concursului”.

 

Art. 271 alin. (8) și (9) Regulament (modificat prin Hotărârea CSM nr. 475/2015)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 271 alin. (8) prevedea faptul că pentru stabilirea condiției bunei reputații erau analizate faptele pentru care candidaților li se aplicaseră sancțiuni contravenționale, amenzi administrative, inclusiv cele aplicate conform art. 91 raportat la art. 181 din Codul penal, sancțiuni disciplinare în alte profesii în ultimii 3 ani anterior datei susținerii primei probe din cadrul primei etape a concursului, faptele pentru care candidaților li se aplicaseră sancțiuni de drept penal, precum și faptele pentru care candidații fuseseră eliminați din concursurile de admitere organizate de Consiliul Superior al Magistraturii, în ultimii 5 ani anterior datei susținerii primei probe din cadrul primei etape a concursului.

De asemenea art. 271 alin. (9) dispunea faptul că la verificarea condiției bunei reputații erau avute în vedere următoarele criterii: tipul și împrejurările de săvârșire a faptei, forma de vinovăție, tipul de sancțiune aplicată, conduita adoptată în timpul cercetării disciplinare sau al procesului judiciar, impactul asupra opiniei publice generat de fapta persoanei în cauză, precum și perioada de timp care trecuse de la aplicarea sancțiunii disciplinare, contravenționale, administrative sau de la rămânerea definitivă a condamnării.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 271 alin. (8) prevede: „Pentru stabilirea condiției bunei reputații sunt analizate:

– faptele pentru care candidaților li s-au aplicat sancțiuni contravenționale, amenzi administrative, inclusiv cele aplicate conform art. 91 [Când instanța dispune înlocuirea răspunderii penale, aplică una dintre următoarele sancțiuni cu caracter administrativ: a) mustrarea; b) mustrarea cu avertisment; c) amenda de la 10 lei la 1.000 lei] raportat la art. 181[(1) Nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. (2) La stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului, dacă este cunoscut. (3) În cazul faptelor prevăzute în prezentul articol, procurorul sau instanța poate aplica una dintre sancțiunile cu caracter administrativ prevăzute la art. 91] din Codul penal din 1968;

faptele pentru care, deși s-a dispus achitarea, neînceperea urmăririi penale sau scoaterea de sub urmărire penală a candidaților în temeiul art. 10 lit. b1) [fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni] din Codul de procedură penală din 1968, nu s-a aplicat o sancțiune cu caracter administrativ dintre cele prevăzute la art. 91 din Codul penal din 1968;

faptele cu privire la care s-a dispus clasarea sau achitarea candidaților în conformitate cu dispozițiile art. 19 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, cu modificările ulterioare;

faptele pentru care candidaților li s-au aplicat sancțiuni de drept penal ori pentru care s-au pronunțat soluții de renunțare la urmărirea penală sau la aplicarea pedepsei ori de amânare a aplicării pedepsei;

– faptele pentru care candidaților li s-au aplicat sancțiuni disciplinare în alte profesii în ultimii 3 ani anterior datei susținerii primei probe din cadrul primei etape a concursului;

– faptele pentru care candidații au fost eliminați din concursurile de admitere organizate de Consiliul Superior al Magistraturii în ultimii 5 ani anterior datei susținerii primei probe din cadrul primei etape a concursului”.

De asemenea, art. 271 alin. (9) dispune: „La verificarea condiției bunei reputații sunt avute în vedere următoarele criterii: tipul și împrejurările de săvârșire a faptei, forma de vinovăție, tipul de sancțiune aplicată sau tipul soluției dispuse față de candidat, conduita adoptată în timpul cercetării disciplinare sau al procesului judiciar, impactul asupra opiniei publice generat de fapta persoanei în cauză, precum și perioada de timp care a trecut de la aplicarea sancțiunii disciplinare, contravenționale, administrative sau de la rămânerea definitivă a soluției de condamnare, de renunțare la urmărire penală sau la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori a celorlalte soluții prevăzute la alin. (8)”.

 

Art. 273 Regulament (modificat prin Hotărârea CSM nr. 475/2015)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 273 stabilea faptul că lista definitivă a candidaților declarați admiși la INM se comunică pentru afișare la sediul INM, la sediul CSM și la sediile tribunalelor și parchetelor de pe lângă acestea și se publică pe paginile de internet ale CSM și INM.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 273 prevede: „(1) Pentru locurile ce au devenit vacante în condițiile art. 271 alin. (7) [Plenul Consiliului Superior al Magistraturii hotărăște cu privire la îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 27 alin. (1) și validează rezultatele concursului. Candidații inapți pentru exercitarea funcției din punct de vedere medical sau psihologic, precum și cei care nu se bucură de o bună reputație sunt declarați respinși.] pot opta, până la data validării concursului, candidații care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 16 alin. (4) [Lucrările se notează cu «Admis» sau «Respins», în funcție de punctajul obținut de candidat. Sunt declarați admiși la această probă candidații care au obținut minimum 70 de puncte, echivalentul notei 7], art. 22 alin. (4) [Lucrările se notează cu „Admis” sau „Respins”, în funcție de punctajul obținut de candidat. Pentru a fi declarat admis la această probă, candidatul trebuie să răspundă corect la minimum 30 de întrebări din cele 100 de întrebări ale căror răspunsuri se punctează] și art. 23 alin. (31) [Sunt declarați admiși la această probă candidații care au obținut nota minimă 7], în ordinea descrescătoare a notei obținute la concurs, stabilită conform art. 25 [Nota obținută la concurs este suma notelor obținute în cele două etape, calculată în raport cu următoarea pondere: nota de la prima etapă 75%, interviul 25%]. La note egale, departajarea candidaților se face conform art. 26 alin. (3) [Departajarea candidaților cu note egale se face în ordinea descrescătoare a notelor obținute la cele 3 probe de concurs, în succesiunea susținerii acestora. Când notele obținute de candidați la toate cele 3 probe de concurs sunt identice, departajarea se face în funcție de vechimea în specialitate juridică, de deținerea titlului științific de doctor în drept, a calității de doctorand în drept, de activitatea publicistică de specialitate.].

(2) Dispozițiile art. 27 [(1) După afișarea rezultatelor definitive ale concursului, candidații admiși după cele două etape ale concursului vor fi verificați sub aspectul îndeplinirii condiției bunei reputații prevăzute la art. 14 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și vor fi programați pentru a se prezenta la vizita medicală și la testarea psihologică. (2) Testarea psihologică constă în susținerea unui test scris și a unui interviu în fața unui psiholog desemnat de Consiliul Superior al Magistraturii din rândul specialiștilor din cadrul CSM, ÎCCJ, curților de apel, precum și din tabelul psihologilor acreditați de Colegiul Psihologilor din România. Rezultatele testării psihologice sunt concretizate într-un raport, care cuprinde profilul psihologic al fiecărui candidat, precum și calificativul «Admis» sau «Respins». (3) În funcție de numărul candidaților, aceștia vor putea fi repartizați pe grupe după criteriul alfabetic, urmând ca fiecare grupă să susțină testarea psihologică în fața câte unui psiholog. (4) În vederea publicării rezultatelor testării psihologice, fiecărui candidat îi va fi atribuit un cod alcătuit dintr-o literă și 4 cifre. Calificativul acordat se aduce la cunoștință prin publicarea pe paginile de internet ale CSM și INM. (5) Candidații nemulțumiți de calificativul acordat pot formula, în termen de 48 de ore de la publicarea rezultatelor, contestații, care se transmit prin fax CSM. (6) Contestațiile se soluționează de comisia de reexaminare psihologică, formată din 3 psihologi, alții decât cei care au examinat candidații inițial. Reexaminarea psihologică se realizează prin reevaluarea testului scris, aplicarea unui nou test scris și susținerea unui nou interviu. (7) Calificativul acordat de comisia de reexaminare psihologică este definitiv și se publică în condițiile alin. (4)] și 271 [(1) Verificările privind îndeplinirea condiției bunei reputații se vor face cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, cu modificările și completările ulterioare. (2) În vederea verificării îndeplinirii condiției bunei reputații, candidații au obligația de a depune la tribunalele, respectiv la parchetele de pe lângă tribunalele în a căror circumscripție domiciliază, în termen de 10 zile de la data publicării rezultatelor definitive ale concursului, următoarele documente: curriculum vitae care să cuprindă datele de identificare, datele de stare civilă, datele cu privire la studiile absolvite și locurile de muncă anterioare; caracterizarea de la ultimul loc de muncă sau, după caz, caracterizarea de la unitatea de învățământ absolvită, pentru candidații care nu au fost anterior încadrați în muncă, care să cuprindă inclusiv mențiuni privind existența ori inexistența unor eventuale sancțiuni disciplinare sau administrative; adeverințe eliberate de primării și/sau, după caz, de administrațiile financiare de la domiciliile avute în ultimii 3 ani anterior datei susținerii primei probe din cadrul primei etape a concursului, din care să rezulte, dacă este cazul, natura și tipul contravențiilor comise și sancțiunile contravenționale aplicate în această perioadă; declarația pe propria răspundere privind precizarea domiciliului avut în ultimii 3 ani anterior datei susținerii primei probe din cadrul primei etape a concursului; orice alte înscrisuri pe care le consideră relevante pentru verificarea îndeplinirii condiției bunei reputații. (3) La expirarea termenului prevăzut la alin. (2), tribunalele, respectiv parchetele de pe lângă tribunalele în a căror circumscripție domiciliază candidații centralizează documentele depuse în vederea verificării îndeplinirii condiției bunei reputații și le transmit de îndată comisiei de admitere a concursului. (4) În vederea verificării îndeplinirii condiției bunei reputații, comisia de admitere a concursului solicită Inspectoratului General al Poliției Române comunicarea datelor rezultate din evidența operativă a organelor judiciare cu privire la candidați, Direcției resurse umane și organizare din cadrul CSM date privind o eventuală eliminare a candidatului, în ultimii 5 ani anterior datei susținerii primei probe din cadrul primei etape a concursului, din concursurile de admitere organizate de CSM și poate solicita, în măsura în care consideră necesar, relații și de la alte instituții. (5) Comisia de admitere a concursului verifică documentele prevăzute la alin. (2) și (4) și, atunci când este cazul, sesizările primite cu privire la candidați. În cazul persoanelor care au mai îndeplinit anterior funcția de judecător sau procuror, vor constitui obiect al verificării privind buna reputație și datele cuprinse în dosarul profesional al acestora. (6) Rezultatele verificării se consemnează în cuprinsul raportului referitor la îndeplinirea condițiilor de admitere la INM, care se înaintează Plenului CSM. (7) Plenul CSM hotărăște cu privire la îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 27 alin. (1) și validează rezultatele concursului. Candidații inapți pentru exercitarea funcției din punct de vedere medical sau psihologic, precum și cei care nu se bucură de o bună reputație sunt declarați respinși] se aplică în mod corespunzător.

(3) Lista definitivă a candidaților declarați admiși la INM se comunică pentru afișare la sediul INM, la sediul CSM și la sediile tribunalelor și parchetelor de pe lângă acestea și se publică pe paginile de internet ale CSM și INM”.

 

Art. 3010 alin. (7) și (8) Regulament (modificat prin Hotărârea CSM nr. 475/2015)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 3010 alin. (7) prevedea faptul că pentru stabilirea cerinței bunei reputații erau analizate faptele pentru care absolvenților li se aplicaseră sancțiuni contravenționale, amenzi administrative, inclusiv cele aplicate conform art. 91 raportat la art. 181 din Codul penal, sancțiuni disciplinare pe durata urmării cursurilor în cadrul INM, faptele pentru care acestora li se aplicaseră sancțiuni de drept penal, precum și faptele pentru care candidații fuseseră eliminați din concursurile de admitere în magistratură organizate de CSM pe parcursul celor 2 ani de formare în cadrul INM.

De asemenea, art. 3010 alin. (8) dispunea faptul că la verificarea cerinței bunei reputații erau avute în vedere următoarele criterii: tipul și împrejurările de săvârșire a faptei, forma de vinovăție, tipul de sancțiune aplicată, conduita adoptată în timpul cercetării disciplinare sau al procesului judiciar, impactul asupra opiniei publice generat de fapta persoanei în cauză, precum și perioada de timp care a trecut de la aplicarea sancțiunii disciplinare, contravenționale, administrative sau de la rămânerea definitivă a condamnării.

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 3010 alin. (7) prevede: „Pentru stabilirea cerinței bunei reputații sunt analizate:

– faptele pentru care absolvenților li s-au aplicat sancțiuni contravenționale, amenzi administrative, inclusiv cele aplicate conform art. 91 [Când instanța dispune înlocuirea răspunderii penale, aplică una dintre următoarele sancțiuni cu caracter administrativ: a) mustrarea; b) mustrarea cu avertisment; c) amenda de la 10 lei la 1.000 lei] raportat la art. 181[(1) Nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. (2) La stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului, dacă este cunoscut. (3) În cazul faptelor prevăzute în prezentul articol, procurorul sau instanța poate aplica una dintre sancțiunile cu caracter administrativ prevăzute la art. 91] din Codul penal din 1968;

faptele pentru care, deși s-a dispus achitarea, neînceperea urmăririi penale sau scoaterea de sub urmărire penală a absolvenților în temeiul art. 10 lit. b1) [fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni] din Codul de procedură penală din 1968, nu s-a aplicat o sancțiune cu caracter administrativ dintre cele prevăzute la art. 91 din Codul penal din 1968;

faptele cu privire la care s-a dispus clasarea sau achitarea absolvenților în conformitate cu dispozițiile art. 19 din Legea nr. 255/2013, cu modificările ulterioare;

– faptele pentru care absolvenților li s-au aplicat sancțiuni de drept penal ori pentru care s-au pronunțat soluții de renunțare la urmărirea penală sau la aplicarea pedepsei ori de amânare a aplicării pedepsei;

faptele pentru care absolvenților li s-au aplicat sancțiuni disciplinare pe durata urmării cursurilor în cadrul Institutului Național al Magistraturii;

– faptele pentru care absolvenții au fost eliminați din concursurile de admitere în magistratură organizate de Consiliul Superior al Magistraturii pe parcursul celor 2 ani de formare în cadrul Institutului Național al Magistraturii”.

De asemenea, art. 3010 alin. (8) prevede: „La verificarea cerinței bunei reputații sunt avute în vedere următoarele criterii: tipul și împrejurările de săvârșire a faptei, forma de vinovăție, tipul de sancțiune aplicată sau tipul soluției dispuse față de absolvent, conduita adoptată în timpul cercetării disciplinare sau al procesului judiciar, impactul asupra opiniei publice generat de fapta persoanei în cauză, precum și perioada de timp care a trecut de la aplicarea sancțiunii disciplinare, contravenționale, administrative sau de la rămânerea definitivă a soluției de condamnare, de renunțare la urmărire penală sau la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori a celorlalte soluții prevăzute la alin. (7)”.

 
ISTORIC

Act modificat Acte modificatoare
Regulamentul privind concursul de admitere
și examenul de absolvire a INM
, aprobat prin Hotărârea
CSM nr. 439/2006 (M. Of. nr. 560 din 28 iunie 2006; cu modif. și compl. ult.)
Hotărârea CSM nr. 144/2007 (M. Of. nr. 236 din 5 aprilie 2007)
Hotărârea CSM nr. 475/2007 (M. Of. nr. 540 din 8 august 2007)
Hotărârea CSM nr. 538/2008 (M. Of. nr. 444 din 13 iunie 2008)
Hotărârea CSM nr. 869/2009 (M. Of. nr. 400 din 12 iunie 2009)
Hotărârea CSM nr. 228/2011 (M. Of. nr. 344 din 18 iunie 2011)
Hotărârea CSM nr. 381/2011 (M. Of. nr. 431 din 21 iunie 2011)
Hotărârea CSM nr. 278/2012 (M. Of. nr. 261 din 20 aprilie 2012)
Hotărârea CSM nr. 513/2012 (M. Of. nr. 405 din 18 iunie 2012)
Hotărârea CSM nr. 546 bis/2013 (M. Of. nr. 365 din 19 iunie 2013)
Hotărârea CSM nr. 715/2013 (M. Of. nr. 431 din 16 iulie 2013)
Hotărârea CSM nr. 652/2014 (M. Of. nr. 446 din 18 iunie 2014)
Hotărârea CSM nr. 1131/2014 (M. Of. nr. 900 din 11 decembrie 2014)
Hotărârea CSM nr. 475/2015 (M. Of. nr. 359 din 25 mai 2015)

 

Regulamentul privind concursul de admitere și examenul de absolvire a INM – modificări (Hotărârea CSM nr. 475/2015) was last modified: iunie 8th, 2015 by Redacția ProLege

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii