Regulamentul pentru organizarea și desfășurarea examenului sau a concursului pentru dobândirea calității de notar stagiar din 19 octombrie 2017

Abstract

In November 2017, certain amendments were enforced regarding several legal acts, such as Law
no. 227/2015 regarding the Fiscal Code, The National Education Law no. 1/2011, Law no.
550/2004 on the organization and functioning of the Romanian Gendarmerie, Law no. 263/2010 on
the public pension unitary system, G.E.O. no. 6/2009 on the establishment of the guaranteed
minimum social pension, Law no. 411/2004 on privately managed pension funds, G.E.O. no.
9/2017 regarding certain budgetary measures in the year 2017, the extension of certain deadlines, as
well as the amendment and supplement of certain legal acts, G.E.O. no. 111/2010 on parental leave
and child care monthly allowance, Law no. 196/2016 regarding the minimum inclusion income,
Law no. 223/2015 on state military pensions, Law no. 62/2011 on social dialogue.
Moreover, several legal acts were issued, such as: OMJ no. 2792/2017 on the approval of the
Regulation on the organization and development of the exam or contest to acquire the capacity as
trainee notary, Law no. 207/2017 on the approval of the G.E.O. no. 56/2017 regarding the
supplement of art. II of Law no. 152/2017 on the approval of the G.E.O. no. 99/2016 regarding
certain measures for the remuneration of the staff paid from public funds, the extension of certain
deadlines, as well as certain fiscal and budgetary measures, Decision of the Constitutional Court
of Romania no. 2/2017 on the enforcement of the service procedure by publication in the
proceedings before the Constitutional Court, the Regulation on the organization and development of
the exam or contest to acquire the capacity as trainee notary of 19 October 2017, approved by the
OMJ no. 2792/2017, Government Decision no. 788/2017 to supplement the Government
Decision no. 294/2015 on the approval of the National Program for cadastre and land register
2015-2023, Decision no. 3/2007 of the Congress of the National Union of Insolvency
Practitioners from Romania regarding the approval of the Status on the organization and exercise
of the profession of insolvency practitioner and of the Code of professional ethics and discipline of the
National Union of Insolvency Practitioners from Romania.

Actul normativ publicat în Monitorul Oficial Sumar
Regulamentul pentru organizarea și desfășurarea examenului sau a concursului pentru dobândirea calității de notar stagiar
(M. Of. nr. 861 din 01 noiembrie 2017)
Cap I. („Dispoziții generale”)
Cap. II („Condițiile legale și procedura de înscriere la examenul sau la concursul pentru dobândirea calității de notar stagiar”)
Cap. III („Organizarea, funcționarea și competența comisiilor constituite pentru examenul sau concursul pentru dobândirea calității de notar stagiar”)
Cap. IV („Stabilirea subiectelor și desfășurarea examenului sau concursului”)
Cap. V („Notarea lucrărilor”)
Cap. VI („Stabilirea și comunicarea rezultatelor examenului sau concursului”)
Cap. VII („Formularea și soluționarea contestațiilor”)
Cap. VIII („Validarea examenului sau concursului”)
Cap. IX („Dispoziții tranzitorii și finale”)

În M. Of. nr. 861 din 1 noiembrie 2017, a fost publicat Regulamentul pentru organizarea și desfășurarea examenului sau a concursului pentru dobândirea calității de notar stagiar din 19.10.2017, aprobat prin OMJ nr. 2792/2017.

👍Vezi și : OMJ nr. 2792/2017

În continuare, vom prezenta dispozițiile respectivului Regulament.

Anexa din OMJ nr. 2792/2017

Anexa cuprinde Regulamentul pentru organizarea și desfășurarea examenului sau a concursului pentru dobândirea calității de notar stagiar.

În continuare, vom prezenta structura respectivului regulament.

Cap I. („Dispoziții generale”)
Cap. II („Condițiile legale și procedura de înscriere la examenul sau la concursul pentru dobândirea calității de notar stagiar”)
Cap. III („Organizarea, funcționarea și competența comisiilor constituite pentru examenul sau concursul pentru dobândirea calității de notar stagiar”)
Cap. IV („Stabilirea subiectelor și desfășurarea examenului sau concursului”)
Cap. V („Notarea lucrărilor”)
Cap. VI („Stabilirea și comunicarea rezultatelor examenului sau concursului”)
Cap. VII („Formularea și soluționarea contestațiilor”)
Cap. VIII („Validarea examenului sau concursului”)
Cap. IX („Dispoziții tranzitorii și finale”)

Redăm în continuare prevederile respectivului regulament.

Cap I. („Dispoziții generale”)

Art. 1 din Regulamentul pentru organizarea și desfășurarea examenului sau a concursului pentru dobândirea calității de notar stagiar

Potrivit art. 1, Institutul Notarial Român, denumit în continuare INR, organizează de regulă anual, într-o zi lucrătoare, la solicitarea Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, denumit în continuare Consiliul Uniunii, examenul sau, după caz, concursul pentru dobândirea calității de notar stagiar, în condițiile Legii notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale respectivului regulament.

Examenul sau concursul pentru dobândirea calității de notar stagiar se desfășoară la București, pe posturile destinate dobândirii calității de notar stagiar, aprobate de Consiliul Uniunii, după consultarea colegiilor directoare ale Camerelor Notarilor Publici.

Astfel, examenul sau concursul pentru dobândirea calității de notar stagiar se susține în limba română și constă într-o probă scrisă, cu caracter teoretic. Durata probei este stabilită de Comisia de examinare în funcție de complexitatea subiectelor și nu poate depăși 4 ore.

Art. 2 din Regulamentul pentru organizarea și desfășurarea examenului sau a concursului pentru dobândirea calității de notar stagiar

Conform art. 2, tematica și bibliografia de examen sau concurs se stabilesc și se aprobă, prin hotărâre a Consiliului Uniunii, cu consultarea unui membru al corpului didactic din învățământul superior de specialitate din următoarele domenii: drept civil, procedură civilă, procedură notarială și legislație notarială și se comunică de îndată Ministerului Justiției în vederea avizării acestora. La elaborarea tematicii și bibliografiei se are în vedere ca acestea să nu conțină trimiteri la aspecte controversate la nivel teoretic și practic.

Tematica și bibliografia avizate de către ministrul justiției se publică pe paginile proprii de internet ale INR, Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, denumită în continuare Uniunea, și Camerelor Notarilor Publici, denumite în continuare Camere, cu cel puțin 90 de zile înainte de data desfășurării examenului sau concursului.

Astfel, tematica și bibliografia de examen sau concurs se actualizează anual de către Consiliul Uniunii, dacă se impune. În situația în care într-un an se apreciază că nu se impune modificarea tematicii și a bibliografiei, Consiliul Uniunii adoptă o hotărâre în acest sens, pe care o comunică Ministerului Justiției, în vederea avizării.

Avizul Ministerului Justiției împreună cu hotărârea Consiliului Uniunii se publică pe paginile de internet ale Uniunii, INR și Camerelor.

Cap. II („Condițiile legale și procedura de înscriere la examenul sau la concursul pentru dobândirea calității de notar stagiar”)

Art. 3 din Regulamentul pentru organizarea și desfășurarea examenului sau a concursului pentru dobândirea calității de notar stagiar

În art. 3 se stabilește faptul că poate deveni notar stagiar persoana care îndeplinește următoarele condiții:

a) are cetățenia română, a unui stat membru al Uniunii Europene, a unui stat aparținând Spațiului Economic European sau a Confederației Elvețiene și are domiciliul sau, după caz, reședința în România;
b) are capacitatea de exercițiu deplină;
c) este licențiată în drept;
d) nu are antecedente penale rezultate ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul ori a săvârșirii cu intenție a unei alte infracțiuni;
e) se bucură de o bună reputație;
f) cunoaște limba română;
g) este aptă din punct de vedere medical și psihologic pentru dobândirea calității de notar stagiar;
h) achită taxele pentru susținerea examenului sau concursului;
i) se angajează să încheie cu INR contractul de pregătire, dacă va fi declarată admisă la examen sau concurs;
j) este declarată admisă la examenul sau concursul pentru dobândirea calității de notar stagiar.

Art. 4 din Regulamentul pentru organizarea și desfășurarea examenului sau a concursului pentru dobândirea calității de notar stagiar

Art. 4 dispune faptul că Președintele Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, denumit în continuare președintele Uniunii, stabilește, prin dispoziție, data desfășurării examenului sau concursului pentru dobândirea calității de notar stagiar, pe care o comunică directorului INR.

Data susținerii examenului sau concursului pentru dobândirea calității de notar stagiar și lista care cuprinde posturile pentru care se organizează examenul sau concursul se comunică fiecărei Camere de către directorul INR. Informațiile se publică pe pagina de internet a Uniunii, a INR și a fiecărei Camere, cu cel puțin 45 de zile înainte de data susținerii examenului sau concursului, în vederea înștiințării candidaților.

Cu cel puțin 15 zile înainte de data examenului sau a concursului, directorul INR stabilește, prin dispoziție, ora și locul desfășurării acestuia, care sunt comunicate Camerelor. Aceste informații se afișează, de îndată, la sediul Camerelor și se publică pe paginile de internet ale acestora și pe pagina INR.

Art. 5 din Regulamentul pentru organizarea și desfășurarea examenului sau a concursului pentru dobândirea calității de notar stagiar

În art. 5 se prevede faptul că persoanele care se înscriu la examenul sau concursul pentru dobândirea calității de notar stagiar depun, personal sau prin mandatar cu procură autentică și specială, dosarul de înscriere la Camera în a cărei circumscripție se află postul pentru care candidează, cu cel puțin 25 de zile înainte de data examenului sau concursului, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a solicita înscrierea în sesiunea respectivă.

Dosarul de înscriere cuprinde:

a) cerere-tip de înscriere conform anexei nr. 1

b) copii certificate pentru conformitate cu originalul de pe actul de identitate, eliberat de autoritățile române competente, din care să rezulte domiciliul și cetățenia și, după caz, de pe actele de stare civilă. Pentru cetățenii unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparținând Spațiului Economic European sau ai Confederației Elvețiene care au domiciliul sau, după caz, reședința în România, copia certificată pentru conformitate a actelor eliberate de autoritățile române competente;

c) declarație pe propria răspundere a candidatului, conform anexei nr. 2, din care să rezulte că:

1. nu a pierdut și nu i-a fost restrânsă capacitatea de exercițiu a drepturilor civile, în condițiile legii;

2. a luat cunoștință de prevederile Legii nr. 36/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale Regulamentului de aplicare a Legii notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 2.333/C/2013, cu modificările și completările ulterioare, ale Statutului Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, aprobat prin Hotărârea Congresului Notarilor Publici din România nr. 10/2014, cu completările ulterioare, ale respectivului regulament, precum și de tematica și de bibliografia de examen sau concurs;

3. în cazul în care va fi declarat admis la examenul sau concursul pentru dobândirea calității de notar stagiar, va încheia contractul de pregătire cu INR, care i-a fost pus la dispoziție de către Cameră și de al cărui conținut a luat cunoștință și se angajează să îl respecte;

4. nu a depus cerere de înscriere la examen sau concurs și la o altă Cameră;

d) copie certificată pentru conformitate cu originalul de pe diploma de licență în drept obținută în România, însoțită de foaia matricolă, respectiv suplimentul la diplomă sau adeverință din care să rezulte media examenului de licență și media anilor de studii, iar în cazul obținerii în altă țară, copie certificată pentru conformitate cu originalul de pe actul de studii echivalat sau recunoscut de către autoritățile române;

e) certificatul de cazier judiciar sau echivalentul acestuia, eliberat de autoritatea competentă din statul sau, după caz, statele al cărui/căror cetățean este;

f) scrisoare de recomandare, de regulă, de la angajator, organizația profesională din care face parte, universități, instituții sau altele asemenea;

g) certificat de cazier fiscal sau echivalentul acestuia, eliberat de autoritatea competentă din statul sau, după caz, statele al cărui/căror cetățean este;

h) copie certificată pentru conformitate cu originalul după atestatul de cunoaștere a limbii române eliberat de catedrele de specialitate ale instituțiilor de învățământ superior. În cazul persoanelor cu cetățenie română cunoașterea limbii române se prezumă;

i) certificatul medical și avizul psihologic care atestă faptul că este apt pentru dobândirea calității de notar stagiar, prevăzute în anexa nr. 3 și 4, emise de către unitățile sanitare și cabinetele psihologice acreditate potrivit legii și cu care Uniunea sau Camerele au încheiat protocoale de colaborare. Detaliile cu privire la unitățile sanitare și cabinetele psihologice acreditate se pun la dispoziția candidaților de către Camere sau Uniune, după caz, prin publicare pe paginile de internet ale acestora; candidații pot obține certificatul medical și avizul psihologic de la oricare dintre unitățile medicale și cabinetele psihologice acreditate cu care au fost încheiate protocoale de colaborare, indiferent de Camera la care se depune dosarul de înscriere la examen sau concurs;

j) dovada achitării taxei de înscriere la examen sau concurs în contul INR.

Astfel, un candidat poate depune cererea de înscriere la examen sau concurs la o singură Cameră.

Copiile de pe documentele prevăzute la alin. (2) lit. b), d) și h) se realizează de către Cameră, se certifică pentru conformitate cu originalul și se semnează de persoana desemnată. Originalul documentelor prezentate se restituie după realizarea copiilor.

Documentele prevăzute la alin. (2) lit. b), d) și h) pot fi depuse și în copie legalizată, situație în care activitățile de certificare pentru conformitate cu originalul și de semnare de către persoana desemnată nu se mai realizează.

Art. 6 din Regulamentul pentru organizarea și desfășurarea examenului sau a concursului pentru dobândirea calității de notar stagiar

Conform art. 6, cu cel puțin 20 de zile înainte de data desfășurării examenului sau concursului, Camerele înaintează INR dosarele candidaților, însoțite de o adresă în care se face mențiune cu privire la: numărul dosarelor, numele și prenumele candidaților înscriși, data și numărul de înregistrare a cererilor de înscriere. INR transmite dosarele candidaților, de îndată, Comisiei pentru verificarea îndeplinirii condițiilor de înscriere la examen sau concurs, pe bază de proces-verbal de predare- primire.

De asemenea, cu cel puțin 10 zile înainte de data examenului sau concursului, Comisia pentru verificarea îndeplinirii condițiilor de înscriere la examen sau concurs verifică dosarele de înscriere ale candidaților și se pronunță cu acordul majorității membrilor săi asupra admisibilității cererilor de înscriere la examen sau concurs, prin hotărâre de admitere sau, după caz, de respingere. Hotărârile de respingere ale cererilor de înscriere la examenul sau concursul pentru dobândirea calității de notar stagiar se motivează în fapt și în drept pentru fiecare candidat în parte. În baza hotărârilor de admitere și, după caz, de respingere comisia întocmește situația centralizată a candidaților admiși sau respinși la înscriere, conform anexei nr. 5.

Situația centralizată a candidaților admiși sau respinși la înscriere se publică de îndată pe pagina de internet a INR și se transmite Camerelor la care s-au înscris candidații, însoțită, după caz, de copii ale hotărârilor de respingere a cererilor de înscriere la examen sau concurs. Camerele afișează situația centralizată a propriilor candidați la sediul acestora și o publică pe pagina proprie de internet, în termen de 24 de ore de la primire, întocmind un proces-verbal care cuprinde data și ora afișării, care se comunică INR.

Candidatului respins la înscriere i se eliberează de către Cameră, la cerere, o copie a hotărârii de respingere a cererii de înscriere la examen sau concurs.

În termen de 2 zile lucrătoare de la afișarea de către Camere a situației centralizate prevăzute la alin. (2), candidatul poate depune contestație împotriva hotărârii de respingere a cererii de înscriere la examen sau concurs, la Camera la care a depus cererea de înscriere. Termenul începe să curgă în prima zi lucrătoare ulterioară zilei în care a fost afișată situația centralizată și se împlinește în cea de-a doua zi lucrătoare, la ora 16,00. În termen de 24 de ore de la expirarea termenului, Camerele înaintează INR contestațiile, însoțite de o adresă în care se face mențiune cu privire la: numărul contestațiilor, numele și prenumele candidaților care au formulat contestații, data, ora și numărul de înregistrare a contestațiilor. INR pune, de îndată, contestațiile la dispoziția Comisiei pentru soluționarea contestațiilor formulate de candidații respinși la înscrierea la concurs, pe bază de proces-verbal.

De asemenea, în termen de 2 zile lucrătoare de la primirea contestațiilor, Comisia pentru soluționarea contestațiilor formulate de candidații respinși la înscrierea la examen sau concurs se pronunță asupra acestora, prin hotărâre de admitere sau, după caz, de respingere, adoptată cu acordul majorității membrilor săi. Hotărârile de respingere ale contestațiilor se motivează în fapt și în drept pentru fiecare candidat în parte. Hotărârea Comisiei este definitivă. În baza hotărârilor de admitere și, după caz, de respingere a contestațiilor comisia întocmește situația soluționării contestațiilor formulate de către candidații respinși la înscriere, conform anexei nr. 6, care se afișează la sediul Camerelor pentru proprii candidați și se publică pe pagina de internet a acestora și a INR. Un exemplar original al hotărârii de respingere a contestațiilor se comunică de către INR, la cerere, candidatului a cărui contestație a fost respinsă.

După soluționarea contestațiilor, comisia întocmește situația centralizată finală a candidaților ale căror cereri de înscriere la examen sau concurs au fost admise, conform anexei nr. 7, care se afișează la sediul Camerelor și se publică pe paginile de internet ale acestora și a INR.

În situația în care nu au fost formulate contestații în termenul prevăzut la alin. (5), hotărârile de respingere ale Comisiei pentru verificarea îndeplinirii condițiilor de înscriere la examen sau concurs prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. a) rămân definitive.

În situația prevăzută la alin. (8), precum și în cazul în care nu există cereri de înscriere la examen sau concurs respinse, situația centralizată prevăzută la alin. (2) este finală, aspect care se aduce la cunoștința candidaților odată cu publicarea acesteia pe paginile de internet ale Camerelor și a INR.

 

DOWNLOAD FULL ARTICLE

 

Regulamentul pentru organizarea și desfășurarea examenului sau a concursului pentru dobândirea calității de notar stagiar din 19 octombrie 2017 was last modified: decembrie 19th, 2017 by Redacția ProLege

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii