Reflecții sumare asupra Proiectului de Lege privind statutul magistraților

1. Precizări introductive

Marea inițiativă de „reparare” a legilor justiției se concretizează și în recentul Proiect de Lege privind statutul magistraților. Proiectul supus dezbaterii publice, până la finele lunii martie 2021, va conduce, dacă va fi adoptat, la înlocuirea actualei reglementări cuprinse în Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Legile justiției, denumire informală, care a intrat în limbajul curent, au fost supuse pe parcursul unui deceniu și jumătate unor multiple modificări, unele dintre ele discutabile, iar altele pozitive. Din păcate, nu reușim să avem o legislație stabilă nici în acest domeniu, iar o atare realitate nici nu trebuie să ne mai surprindă devreme ce un asemenea deziderat nu a fost realizat nici în cazul codurilor adoptate în urmă cu un deceniu (civil, penal, de procedură civilă și de procedură penală). Din păcate, interesele politice divergente sunt cele care mobilizează mari energii, chiar nebănuite, pentru „ameliorarea” unei legislații fundamentale și care este esențială pentru promovarea statului de drept și pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor[1].

Marile democrații nu au procedat la modificări repetate ale legislației în domeniul justiției, ci au tins să asigure o stabilitate firească unor asemenea reglementări. Iar acest lucru este valabil ori de câte ori există credința că legile sunt făcute pentru oameni și pentru prosperitatea națiunii, iar nu pentru „binele” guvernanților. Poate nu ar fi rău să ne amintim, din când în când, de afirmațiile lui Portalis, unul dintre cei mai importanți redactori ai Codului civil francez. Acesta remarca că: „Les lois ne sont pas des purs actes de pouissance; ce sont des actes de sagesse, de justice et de raison. Le législateur exerce moins un autorité qu’un sacerdoce. Il ne doit point perdre de vue que les lois sont faits pour les hommes, et non les hommes pour les lois; qu’elles doivent etre adaptées au caractère, aux habitudes, à la situation du peuple pour lequel elles sont faites”.

Într-o viziune globalistă a lumii de azi s-ar putea acredita ideea că aserțiunile lui Portalis sunt depășite. Dar, credem că afirmațiile lui Portalis sunt mereu actuale, dar sunt mai greu de observat și de urmat de o lume care tinde spre negarea valorilor tradiționale și pentru care drepturile omului sunt importante atunci când ele corespund unor interese de putere sau de grup.

Proiectul de Lege supus dezbaterii publice are în titlu sintagma „statutul magistraților”. În forma sa inițială, Legea nr. 304/2004 avea aceeași titulatură. În anul 2005 denumirea acestui act normativ, din dorința legiuitorului de a evoca probabil faptul că procurorii nu sunt magistrați, a fost schimbată și a primit titulatura de Lege privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Revenirea la denumirea inițială este, în opinia noastră, una judicioasă și ține seama de faptul că și procurorii desfășoară o activitatea de mare interes pentru eficiența justiției. Fără îndoială că deosebirea dintre judecător și procuror este una esențială, căci doar primul este cel care înfăptuiește justiția, iar cel de-al doilea este mai apropiat de executiv, iar în unele sisteme de justiție el este considerat chiar un agent al acestuia. Dar, procurorii nu contribuie atât la realizarea puterii executive, ci concură, prin mijloace specifice, la înfăptuirea justiției. Termenul de magistrat a fost folosit constant în legile noastre mai vechi de organizare judiciară. Și în Franța se face distincție clară între magistrații de scaun (magistrats du siège) și magistrații de parchet (magistrats du parquet), primii fiind însărcinați cu judecata, iar cei din urmă sunt abilitați să „ceară aplicarea legii”[2].

Un prestigios autor remarca, cu referire la reglementarea actuală, într-un impecabil Tratat privind profesia de magistrat în România, că: „îndepărtarea «magistratului» din cuprinsul legii este artificială și nejustificată. Termenul se impune a fi reintrodus ca atare, un numai pentru similitudinea (cu mici excepții, chiar identitatea) de statut între cele două categorii profesionale, dar și pentru a continua o pozitivă tradiție legislativă, începută în anul 1890 și care definea, cel puțin prin componență «corpul magistraților»”[3].

Intervenția legislativă propusă corespunde și unor realități constituționale incontestabile. Din păcate, nu s-a observat, nici în anul 2005, că soluția promovată inițial de lege avea și un suport constituțional semnificativ. Astfel, potrivit art. 40 alin. (3) din Constituție: „Nu pot face parte din partide politice judecătorii Curții Constituționale, avocații poporului, magistrații, membri activi ai armatei, polițiștii și alte categorii de funcționari publici stabilite prin lege organică”. În mod evident, intenția Constituantei nu a fost aceea de a-i omite pe procurori de la interdicția prevăzută de textul constituțional anterior citat[4]. De altfel, și Curtea Constituțională, prin una din deciziile sale, a considerat că procurorii, la fel ca și judecătorii, au „statut constituțional de magistrați, prevăzut expres în art. 133 și art. 134 din Legea fundamentală”[5].

Pe de altă parte, trebuie să avem în vedere și reglementarea instituției Consiliului Superior al Magistraturii (art. 133134 din Constituție), care este compus atât din judecători, cât și din procurori. Observăm, în acest sens, că art. 1 din Legea nr. 304/2004 face referire la magistratură, pe care o definește ca: „activitatea judiciară desfășurată de judecători în scopul înfăptuirii justiției și de procurori în scopul apărării intereselor generale ale societății, a ordinii de drept, precum și a drepturilor și libertăților cetățenilor”. Precizăm că Proiectul supus dezbaterii publice reia integral această definiție din reglementarea actuală. Pentru toate aceste considerente socotim binevenită soluția de a-i considera și pe procurori ca magistrați, fără ca o atare reglementare să poată conduce la concluzia că cele două categorii de profesioniști ai dreptului – judecători și procurori – îndeplinesc funcții identice.

 2. Observații punctuale asupra unora dintre reglementările propuse

Proiectul de lege privind statutul magistraților reia în foarte mare măsură reglementările actuale, ceea ce induce ideea că nu ni se propune o reglementare nouă, ci una „ameliorată”. Dar, în mod incontestabil, Proiectul de Lege aduce și soluții inovatoare și benefice pentru magistratura românească.

O primă observație punctuală este cea privitoare la unele dispoziții generale ale Proiectului de Lege privind statutul magistraților. Astfel, constatăm că art. 2 alin. (3) din Proiectul de Lege nu mai conține nicio referire la obligația judecătorilor de a fi imparțiali, astfel cum o face reglementarea actuală [art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004]. Nu cunoaștem dacă această omisiune este întâmplătoare sau nu. Credem că formula actuală trebuia păstrată, căci imparțialitatea judecătorului este o calitate inerentă funcției judiciare și vizează raportul dintre judecător și părțile raportului procesual. În schimb, constatăm că art. 66 alin. (2) din Proiectul de Lege privind organizarea judiciară precizează că: „Procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiilor legalității, imparțialității și controlului ierarhic sub autoritatea ministrului justiției, în condițiile legii”. Soluția este preluată tale quale din art. 62 din Legea nr. 304/2004. Ea este, fără îndoială, judicioasă căci și judecătorii trebuie să fie imparțiali în activitățile procesuale pe care le desfășoară și în raport cu toate subiectele implicate în procesul penal. Proiectul cuprinde, totuși, și o altă dispoziție care sugerează, într-o anumită măsură, ideea de imparțialitate, anume art. 4 alin. (1), text ce obligă magistrații „să asigure supremația legii, să respecte drepturile și libertățile persoanelor, precum și egalitatea lor în fața legii și să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanților la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora…”.

A doua constatare ce se cuvine să fie subliniată este aceea că Proiectul nu mai reglementează în primul său Titlu incompatibilitățile și interdicțiile, astfel cum o face reglementarea actuală. Reglementarea propusă este superioară, din punct de vedere al tehnicii legislative, față de cea actuală, fiind firesc ca problema incompatibilităților și interdicțiilor să fie normativizată într-un Titlu distinct, după evocarea drepturilor și obligațiilor magistraților (Titlul III din Proiect).

Reglementarea propusă păstrează în mare măsură regulile prevăzute de actuala legislație în privința admiterii candidaților în magistratură. Proiectul ne propune o reglementare mai amplă, la nivel de lege, a soluțiilor actuale. Astfel, de pildă, se păstrează soluția de desfășurare a concursului de admitere la Institutul Național al Magistraturii (INM) în două etape: o etapă eliminatorie și un interviu. Prima etapă constă într-un test grilă și o probă scrisă de verificare a cunoștințelor teoretice și practice susținută la drept civil, și drept procesual civil, respectiv la drept penal și drept procesual penal (art. 12 din Proiectul de lege). Aceste soluții au fost preluate din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de admitere în magistratură (2019).

Soluția promovată în Proiectul de Lege privind statutul magistraților a fost necesară și ca urmare a unui control de constituționalitate concretizat în Decizia nr. 121/2020. Prin această decizie, Curtea a constatat că Legea nr. 303/2004 „nu prevede aspecte esențiale privind concursul pentru admiterea în magistratură, cum sunt etapele și probele de concurs, modalitatea de stabilire a rezultatelor și posibilitatea de contestare a fiecărei probe…”[6]. O reglementare mai detaliată, la nivel de lege, este de natură să confere materiei o anumită stabilitate, evitând schimbarea unor reguli esențiale privitoare la concursul de admitere în magistratură printr-un regulament. Iar acest lucru este valabil și în privința probelor de concurs, ceea ce oferă mai multă încredere candidaților la admiterea în magistratură, care nu se văd expuși, după o pregătire mai mult sau mai puțin îndelungată, la schimbarea intempestivă a regulilor și a probelor de concurs. De altfel, și Curtea Constituțională, în decizia menționată anterior, a observat că delegarea atribuției de a stabili asemenea norme Consiliului Superior al Magistraturii, prin emiterea unor acte cu caracter administrativ ce au caracter infralegal, determină „o stare de incertitudine juridică, acest gen de acte având, de obicei, un grad sporit de schimbări succesive în timp”.

Opțiunea actuală a legiuitorului privitoare la materiile de concurs este una temeinică, căci disciplinele vizate sunt fundamentale pentru sistemul nostru juridic. Exprimăm, totuși, o rezervă în ceea ce privește semnificația celor două probe de concurs din prima etapă eliminatorie. Potrivit art. 12 alin. (4) din Proiectul de lege nota obținută la prima etapă este media aritmetică a notelor obținute la cele două probe: testele grilă și proba scrisă. În opinia noastră, prima probă depinde, într-o anumită măsură, și de hazard, astfel că valoarea ei este redusă și o atare reglementare ar trebui reconsiderată. Este doar o opinie asupra căreia ar trebui reflectat mai mult. Studenții noștri sunt familiarizați cu sistemul testelor grile, dar acesta nu favorizează studiul aprofundat a instituțiilor juridice și nicio analiză de rigoare a normei juridice.

De asemenea, apreciem că testul psihologic ar trebui să premeargă probelor eliminatorii, pentru că el ar putea fi apreciat ca un simplu pretext pentru înlăturarea unor candidați cu rezultate bune sau foarte bune la probele eliminatorii. Obiecțiuni s-ar putea formula și în privința interviului final, dar este totuși de remarcat că Proiectul impune înregistrarea acestuia prin mijloace tehnice audio-video. De asemenea, este pozitiv și faptul că Proiectul recunoaște și posibilitatea candidaților de a contesta nota acordată la proba interviului [art. 18 alin. (11) și (12) din Proiect].

Proiectul ne propune și reducerea stagiului pentru judecători și procurori de la 2 ani la 1 an [art. 44 alin. (1) din Proiect]. Apreciem pozitivă această soluție ținând seama de perioada de pregătire în cadrul INM și de examenele susținute pentru ocuparea unei funcții în magistratură.

De asemenea, pentru considerentele arătate deja, apreciem pozitivă și augmentarea atribuțiilor judiciare ale judecătorilor stagiari. Credem că o atare propunere nu trebuie reputată ca exagerată. Menționăm, în acest context, că a fost lărgită competența de soluționare, de către judecătorii stagiari, a litigiilor patrimoniale având ca obiect plata unei sume de bani sau predarea unui bun. Această competență a fost sporită de la 10.00 lei la 100.000 de lei. Mai reținem, tot cu titlu de exemplu, și includerea în sfera de atribuții a judecătorilor stagiari a cererilor de revizuire și a contestațiilor în anulare în cauzele ce intră în competența lor.

Proiectul de Lege privind statutul magistraților păstrează multe din soluțiile promovate de legislația în vigoare și în privința promovării judecătorilor și procurorilor la instanțele, respectiv parchetele, superioare și în funcții de conducere. Dar, în același timp, remarcăm și unele abordări noi cu impact asupra modului de organizare a concursurilor pentru ocuparea unor asemenea funcții. Astfel, de pildă, s-a menținut principiul potrivit căruia ocuparea posturilor de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție se face „numai prin concurs organizat ori de câte ori este necesar, în limita posturilor vacante, de către Consiliul Superior al Magistraturii, prin Institutul Național al Magistraturii” [art. 109 alin. (1) din Proiect].

Condițiile de vechime pentru participarea la concurs au fost modificate în parte. Avem în vedere faptul că pentru ocuparea funcției de judecător la Înalta Curte de Casație și justiție Proiectul propune ca judecătorul să aibă o vechime de cel puțin 5 ani în funcția de judecător de Curte de apel [art. 109 alin. (3)]. În reglementarea actuală această condiție de vechime este mai redusă, respectiv de 3 ani. Observăm că a fost păstrată însă exigența de vechime în funcția de judecător sau procuror de 18 ani, soluție care ne apare firească pentru cel mai înalt for judiciar dintr-o țară democratică.

Din analiza prevederilor art. 109 alin. (3) din Proiect rezultă că pentru procuror nu este solicitată condiția de vechime de cel puțin 5 ani în funcția de judecător de Curte de apel. O atare exigență a fost considerată neconstituțională, motivat de faptul că procurorii au același statut constituțional ca și judecătorii. Totuși, soluția ne apare discutabilă cel puțin, dacă nu chiar discriminatorie față de judecători, întrucât Proiectul nu impune nicio condiție privitoare la gradul de parchet de la care provine candidatul la funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție. Litera textului – art. 109 alin. (3) – pare a sugera o atare interpretare, ceea ce semnifică că un procuror de la un parchet de pe lângă tribunal poate participa la concursul organizat pentru ocuparea unui post de judecător la instanța supremă. Soluția promovată de Proiectul de Lege supus analizei noastre reprezintă și o consecință a unei recente soluții de neconstituționalitate. Într-adevăr, prin Decizia Curții Constituționale nr. 866/2020 (citată mai sus), dispozițiile art. 52 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 au fost declarate neconstituționale, motivate de faptul că ele „nu țin seama de statutul de magistrat al procurorilor și încalcă principiul legalității în drepturi prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituție, prin tratamentul discriminator ce le este impus acestora la promovarea în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție”.

Ne putem întreba dacă soluția propusă nu este o simplă omisiune a Proiectului, anume, de a impune și o cerință de vechime la un anumit parchet? Oricum o atare abordare este inadmisibilă. S-ar cuveni să se impună și pentru procurori o condiție de vechime de cel puțin 5 la un parchet de pe lângă o Curte de Apel sau de pe lângă instanța supremă, situație în care o atare soluție ar trebui să fie considerată acceptabilă.

Legat de aserțiunea noastră, o îndoială ar putea fi provocată de dispozițiile art. 128 alin. (1) din Proiectul de lege, text conform căruia: „Promovarea judecătorilor și procurorilor la instanțe și parchete superioare, efectivă sau pe loc, se face potrivit prezentei secțiuni, la instanța sau parchetul imediat superior, respectiv în gradul imediat superior celui pe care îl deține judecătorul ori procurorul, până la nivelul curții de apel pentru judecători, respectiv până la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru procurori”. Limitarea impusă de text – până la nivelul de Curte de Apel – poate sugera concluzia evocată. Oricum o exigență de vechime, în calitate de procuror, la un parchet de pe lângă o Curte de Apel s-ar fi impus să fie precizată normativ, iar pentru similitudine ea ar trebui să fie de cel puțin 5 ani.



DOWNLOAD FULL ARTICLE

[1] A se vedea pentru unele critici privitoare la implicarea factorului politic în justiție: Proiectele de modificare a Legii privind organizarea judiciară și a Legii privind CSM conțin propuneri ce constituie un regres inacceptabil în materia independenței justiției, apud https://www.juridice.ro/699620/proiectele-de-modificare-a-legii-privind. Criticile au fost formulate de către Asociația Magistraților din România (AMR), Uniunea Națională a Judecătorilor din România (UNJR) și Asociația Judecătorilor pentru Apărarea Drepturilor Omului (AJADO).

[2] A se vedea R. Barillon-J.M. Bérard-M.H.Bérard- G. Dupuis A. Grangé Cabane – A.M. Le Bos Le Pourhiet – Y.Mény, Dictionnaire de la Constitution, 4eme édition, Cujas, Paris 1976, p. 291. De asemenea art. 1 din Ordonanța nr.58-1270 din 22 decembrie 1958 privind statutul magistraturii include, în mod expres, între membrii corpului magistraților atât pe magistrații de scaun, cât și pe cei ai parchetului.

[3] I. Popa, Tratat privind profesia de magistrat în România, Universul Juridic, București 2007, p. 17. A se vedea și T. C. Briciu, Cl. C. Dinu, P. Pop, Instituții judiciare, C. H. Beck, București 2016, p. 205. A se vedea de asemenea pentru critica soluției anterioare I. Leș, Instituții judiciare contemporane, București 2007, C. H. Beck, pp. 173-174.

[4] I. Deleanu, Tratat de procedură civilă, Ed. All Beck., vol. I, p. 93; I. Leș, Instituții judiciare contemporane,, București 2006, p. 93, p. 174.

[5] CCR, dec. nr. 866 din 28 noiembrie 2006, în M.O. Partea I, nr, 5 din 4 ianuarie 2007.

[6] CCR, dec. nr. 121 din 10 martie 2020, în M. O. Partea I, nr. 487 din 9 iunie 2020.

Reflecții sumare asupra Proiectului de Lege privind statutul magistraților was last modified: ianuarie 25th, 2021 by Ioan Leș

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii

Arhiva Revista