Reflecţii şi consideraţii privind accidentele de muncă
Eufemia Vieriu - mai 2, 2019Noţiune
La nivel european, EUROSTAT defineşte accidentul de muncă drept un eveniment de scurtă durată care survine în cursul unei activităţi profesionale şi care determină un prejudiciu fizic sau psihologic[1].
Accidentul de muncă reprezintă vătămarea violentă a organismului, precum și intoxicația acută profesională, care au loc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, indiferent de natura juridică a contractului în baza căruia se desfășoară activitatea și care provoacă incapacitate temporară de muncă de cel puțin 3 zile, invaliditate ori deces[2].
Primul element al definiţiei accidentului de muncă este locul producerii acestuia[3]. Al doilea element important este rezultatul medical al accidentului, respectiv vătămarea violentă a organismului, cum ar fi: o leziune acută asupra corpului uman (arsură, contuzie, plagă, entorsă, luxaţie, fractură, inflamaţii, ȋnţepături etc.) Al treilea element important ȋl constituie calitatea de angajat pe care o deţine subiectul accidentului. În ceea ce priveşte calitatea persoanei vătămate, aceasta trebuie să fie, după caz, lucrător; persoană aflată în vizită în întreprindere şi/sau unitate, cu permisiunea angajatorului; persoană care îndeplineşte sarcini de stat sau de interes public; persoană care acţionează, din proprie iniţiativă, pentru salvarea de vieţi omeneşti sau pentru prevenirea ori înlăturarea unui pericol care ameninţă avutul public şi privat; persoană care urmează cursuri de calificare, recalificare sau perfecţionare a pregătirii profesionale[4].
Clasificare
Accidentele de muncă se pot clasifica după mai multe criterii, axate în special pe consecințele generale sau numărul persoanelor afectate:
1. În raport cu urmările produse, accidentele de muncă se clasifică în:
– accidente care produc incapacitate temporară de muncă de cel puțin 3 zile calendaristice consecutive – acest tip de accident este definit în sensul întreruperii activității lucrătorului pe o anumită perioadă, cu o durată de cel puțin 3 zile calendaristice consecutive, confirmată prin certificatul medical ca fiind umare a accidentului produs. În cazul în care accidentatul și-a reluat activitatea după o perioadă de incapacitate temporară de muncă și, ulterior, apar consecințe asupra stării victimei, confirmate prin act medical ca fiind urmare a accidentului suferit, accidentatul va beneficia în continuare de drepturile ce decurg dintr-un accident de muncă[5];
– accidente care produc invaliditate – sunt definite prin pierderea totală sau parțială a capacității de muncă, confirmată prin decizia de încadrare într-un grad de invaliditate, emisă de organele medicale în drept. Accidentul va fi declarat cu invaliditate numai după emiterea deciziei de către organele medicale, chiar dacă infirmitatea este evidentă din momentul producerii;
– accidente mortale (inclusiv când decesul intervine după un interval de timp, dacă acesta este confirmat, în baza unui act medico-legal, ca fiind sub aspect cauzal urmării accidentului suferit).
2. În raport cu numărul persoanelor accidentate:
– accidente care afectează una sau două persoane;
– accident colectiv – când sunt accidentate cel puțin 3 persoane în același timp și din aceeași cauză, în cadrul aceluiași eveniment.
3. În funcție de caracterul accidentului se disting:
– accident de muncă;
– accident în afara muncii – când nu se încadrează în dispozițiile legele spre a fi considerat accident de muncă.
Dintr-o altă perspectivă, sub aspectul gravității, se distinge între un accident propriu-zis și un accident ușor, respectiv cel din urmă se referă la evenimentul survenit în condițiile prevăzute de normele legale pentru accidentele de muncă, dar care are drept consecință numai leziuni superficiale[6].
Potrivit legii, sunt considerate accidente de muncă şi accidentele produse în următoarele împrejurări[7]:
– accidentul suferit de persoane aflate în vizită în întreprindere şi/sau unitate, cu permisiunea angajatorului;
– accidentul suferit de persoanele care îndeplinesc sarcini de stat sau de interes public, în ţară sau în afara graniţelor ţării, în timpul şi din cauza îndeplinirii acestor sarcini;
– accidentul survenit în cadrul activităţilor cultural-sportive organizate în timpul şi din cauza îndeplinirii acestor activităţi;
– accidentul suferit de orice persoană, ca urmare a unei acţiuni întreprinse din proprie iniţiativă pentru salvarea de vieţi omeneşti;
– accidentul suferit de orice persoană, ca urmare a unei acţiuni întreprinse din proprie iniţiativă pentru prevenirea ori înlăturarea unui pericol care ameninţă avutul public şi privat;
– accidentul cauzat de activităţi care nu au legătură cu procesul muncii, dacă se produce la sediul persoanei juridice sau la adresa persoanei fizice, în calitate de angajator, ori în alt loc de muncă organizat de acetia, în timpul programului de muncă, şi nu se datorează culpei exclusive a accidentatului;
– accidentul de traseu, dacă deplasarea s-a făcut în timpul şi pe traseul normal de la domiciliul lucrătorului la locul de muncă organizat de angajator şi invers;
– accidentul suferit în timpul deplasării de la sediul persoanei juridice sau de la adresa persoanei fizice la locul de muncă sau de la un loc de muncă la altul, pentru îndeplinirea unei sarcini de muncă;
– accidentul suferit în timpul deplasării de la sediul persoanei juridice sau de la adresa persoanei fizice la care este încadrată victima, ori de la orice alt loc de muncă organizat de acestea, la o altă persoană juridică sau fizică, pentru îndeplinirea sarcinilor de muncă, pe durata normală de deplasare;
– accidentul suferit înainte sau după încetarea lucrului, dacă victima prelua sau preda uneltele de lucru, locul de muncă, utilajul ori materialele, dacă schimba îmbrăcămintea personală, echipamentul individual de protecţie sau orice alt echipament pus la dispoziţie de angajator, dacă se afla în baie ori în spălător sau dacă se deplasa de la locul de muncă la ieşirea din întreprindere sau unitate şi invers;
– accidentul suferit în timpul pauzelor regulamentare, dacă acesta a avut loc în locuri organizate de angajator, precum şi în timpul şi pe traseul normal spre şi de la aceste locuri;
– accidentul suferit de lucrători ai angajatorilor români sau de persoane fizice române, delegaţi pentru îndeplinirea îndatoririlor de serviciu în afara graniţelor ţării, pe durata şi traseul prevăzute în documentul de deplasare;
– accidentul suferit de personalul român care efectuează lucrări şi servicii pe teritoriul altor ţări, în baza unor contracte, convenţii sau în alte condiţii prevăzute de lege, încheiate de persoane juridice române cu parteneri străini în timpul şi din cauza îndeplinirii îndatoririlor de serviciu;
– accidentul suferit de cei care urmează cursuri de calificare, recalificare sau perfecţionare a pregătirii profesionale, în timpul şi din cauza efectuării activităţilor aferente stagiului de practică;
– accidentul determinat de fenomene sau calamităţi naturale, cum ar fi furtună, viscol, cutremur, inundaţie, alunecări de teren, trăsnet (electrocutare), dacă victima se afla în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu;
– dispariţia unei persoane, în condiţiile unui accident de muncă şi în împrejurări care îndreptăţesc presupunerea decesului acesteia;
– accidentul suferit de o persoană aflată în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, ca urmare a unei agresiuni.
Cauzele accidentelor în procesul de muncă
La producerea accidentelor de muncă pot contribui și cauze umane, precum inadaptarea funcțională la nivelul mecanismelor psiho-fiziologice datorită unei reactivități deficitare a organelor de simț, unor maladii sau datorită inadaptării profesionale.
De asemenea, pregătirea profesională necorespunzătoare şi neinstruirea temeinică pe linie de protecţie a muncii pot duce la necunoaşterea suficientă a pericolului de accidentare şi în sfârşit, dacă se mai adaugă aşa-zisa inadaptare socială, în care caz executantul cunoaşte pericolul de accident, dar nu ia măsuri pentru a-l evita, se epuizează cele mai importante cauze umane de producere a accidentelor de muncă.
Acest ultim grup de cauze face parte din aşa-numita motivare negativă a accidentului, care poate fi înţeleasă astfel: cum se explică accidentul, cum poate fi motivat faptul că, în condiţiile existente de tehnică a securităţii muncii, lucrătorul alege între metoda de lucru permisă de normele de protecţie a muncii şi cea interzisă, pe cea din urmă, deşi este conştient de pericolul la care se expune[8].
Deci, cauzele acestea motivale, care conduc la o acţiune cu conţinut negativ, sunt în cazul protecţiei muncii contrare prevederilor normale de protecţie a muncii, cunoscute fiind de personalul muncitor prin instruirea sistematică făcută în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Stabilirea acestor cauze poate contribui la găsirea celor mai adecvate mijloace de combatere a actelor de indisciplină, aceasta fiind cea mai frecventă cauză umană de accident de muncă.
Ea stă la baza unui capitol special al etimologiei accidentului de muncă, care are o structură complexă, constând dintr-o situaţie externă, care a dus la încălcarea prevederilor normelor de protecţie a muncii şi din factorul intern legat de conduita nedisciplinată.
Pentru a traduce în concret investigaţiile acestor factori de motivare în cadrul întreprinderilor, organele ce desfăşoară activitatea de protecţie a muncii trebuie să aplice cu mare răspundere o serie de procedee, cum sunt: anchetele tehnice, convorbiri şi observaţii directe asupra comportării lucrătorilor la locul de muncă, judecarea factorilor de situaţie consideraţi ca factori care condiţionează adaptarea conduitei permise sau a celei interzise în procesul muncii, factori absolut necesari atât pentru luarea măsurilor de prevenire a accidentelor de muncă, cât şi pentru stabilirea răspunderilor în caz de nerespectare[9].
Raportarea accidentelor de muncă
Orice accident care a antrenat decesul sau vătămări ale organismului, produs în timpul procesului de muncă ori în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, situaţia de persoană dată disparută sau accidentul de traseu ori de circulaţie, în condiţiile în care au fost implicate persoane angajate, incidentul periculos, precum şi cazul susceptibil de boala profesională sau legată de profesiuneva fi comunicat de îndată conducerii persoanei juridice sau persoanei fizice de către conducătorul locului de muncă sau de orice altă persoană care are cunoștință despre producerea accidentului[10].
Angajatorul are obligaţia să comunice evenimentele, de îndată, după cum urmează:
– inspectoratelor teritoriale de muncă;
– asiguratorului, evenimentele urmate de incapacitate temporară de muncă, invaliditate sau deces, la confirmarea acestora[11];
– organelor de urmărire penală, după caz.
Comunicarea făcută va trebui să se refere obligatoriu la următoarele date:
– denumirea persoanei juridice sau fizice la care s-a produs accidentul;
– adresa şi numerele de telefon;
– locul ȋn care s-a produs accidentul;
– data şi ora producerii accidentului, iar ȋn caz de accident mortal, ora decesului;
– datele personale ale victimei;
– ȋmprejurările producerii accidentului şi cauzele prezumtive;
– consecinţele accidentului;
– unitatea medicală cu paturi ȋn care a fost internat accidentatul;
– datele personale şi funcţia persoanei care face comunicarea;
– data exactă a comunicării[12].
În cazul în care accidentatul sau unul dintre accidentați este încadrat în muncă în altă unitate, conducătorul unității unde a survenit accidentul trebuie să-l anunțe și pe conducătorul respectivei unități.
Când accidentul de muncă s-a produs în afara unității, în timpul îndeplinirii îndatoririlor de serviciu de către conducătorii mijloacelor de transport și de însoțitorii acestora sau în timpul deplasării pe drumurile publice, de la un loc de muncă la altul, organele Ministerului de Interne au obligația să anunțe Inspectoratul de Stat pentru Protecția Muncii, organele procuraturii și pe conducătorul unității în care este încadrat în muncă cel accidentat.
Conducătorii unităților, precum și cei ai proceselor de muncă, au obligația să asigure menținerea stării de fapt rezultată din producerea accidentului de muncă (colectiv, mortal, cauzator de invaliditate), exceptând cazurile în care menținerea acestei stări poate cauza alte accidente, poate periclita viața sau sănătatea accidentaților sau securitatea organizației.
În astfel de situații starea de fapt poate fi modificată, dar doar după ce au fost făcute schițe ale locului unde s-a produs accidentul și fotografii sub supravegherea conducătorului unității sau a înlocuitorului său, aceștia urmând să le predea Inspectoratului de Stat pentru Protecția Muncii[13].
Potrivit dispozițiilor legale, declararea, precum și cercetarea și evidența accidentelor de muncă, au caracter obligatoriu[14].
Întrucât în lege nu se face referire la modalitatea în care se poate face comunicarea producerii accidentului, se poate utiliza orice mijloc, important este doar ca aceasta să fie concomitentă momentului în care s-a produs accidentul. Doar așa angajatorul va putea lua măsurile necesare urgente ce se impun în funcție de gravitatea accidentului, precum chemarea medicului, anunțarea salvării, trimiterea unei echipe specializate în salvări, etc., limitând în acest fel proporția sau efectele accidentului de muncă[15].
Inspectoratul Teritorial de Muncă pe raza căruia a avut loc evenimentul va comunica Inspecţiei Muncii[16]:
– incidentul periculos;
– evenimentul care a avut ca urmare un deces;
– evenimentul care a avut ca urmare un accident colectiv;
– evenimentul care a avut ca urmare un accident urmat de invaliditate evidentă;
– evenimentul care a avut ca urmare un accident urmat de invaliditate;
– evenimentul care a avut ca urmare dispariţia unei/unor persoane.
Cercetarea accidentelor de muncă
După declararea lor, accidentele de muncă sunt supuse cercetării. Cercetarea accidentelor de muncă are ca scop stabilirea împrejurărilor și a cauzelor care au determinat producerea acestora, a reglementărilor legale care nu au fost respectate, a răspunderilor și a măsurilor ce se impun a fi luate pentru prevenirea producerii altor cazuri similare[17].
Cercetarea accidentelor se efectuează de anumite persoane sau de un anumit organ:
– de persoana juridică la care a avut loc accidentul care a antrenat incapacitatea temporară de muncă – în cazul în care accidentul a produs vătămări grave cercetarea se face de către persoana juridică, sub supravegherea Inspectoratului Teritorial de Muncă. Accidentele ușoare, adică cele care necesită doar acordarea primelor îngrijiri medicale sau cele care au produs incapacitate temporară de muncă mai mică de 3 zile, sunt, de asemenea, cercetate în unitate;
– de Inspectoratul Teritorial de Muncă din județul pe teritoriul căruia s-a produs evenimentul – în cazul accidentelor mortale, al situațiilor cu persoane dispărute, al accidentelor care produc invaliditate, al celor colective, în cazul incidentelor periculoase, precum și în cazul accidentelor care au produs invaliditate temporară de muncă;
– de Inspecția Muncii – în cazul accidentelor colective și al incidentelor periculoase, care prezintă un grad ridicat de complexitate[18].
În cazul în care un accident de muncă, apreciat inițial ca determinând incapacitate temporară de muncă, are drept consecință finală o invaliditate, organul de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă, constatând acest lucru în urma expertizei, are obligația să anunțe Inspectoratul Teritorial de Muncă în raza căruia s-a produs accidentul, care va face o nouă cercetare în vederea stabilirii dreptului la o pensie de invaliditate.
În situația în care personalul medical care acordă primul ajutor victimei unui accident de muncă consideră că aceasta ar putea deceda ulterior sau constată decesul trebuie să comunice constatarea sa unității unde era încadrat, precum și Inspectoratul Teritorial de Muncă, care la rândul său va efectua o nouă cercetare.
Dacă decesul a survenit chiar la locul de muncă, constatarea lui va fi făcută de medicul legist, care are obligația să înainteze raportul de constatare medico-legală Inspectoratul Teritorial de Muncă care cercetează accidentul.
Conducătorul unității are obligația să numească prin decizie scrisă comisia de cercetare, comisie compusă din trei persoane, din care face parte o persoană cu atribuții în domeniul protecției muncii. Dacă în accident sunt implicate victime angajate la unități diferite, la cercetare pot participa și delegați ai acestora.
De cercetarea accidentului de traseu, urmat de incapacitate temporară de muncă, răspunde conducătorul unității la care este angajată victima.
Persoana juridică sau persoana fizică care nu dispune de personal competent în vederea efectuării cercetării trebuie să apeleze la Inspectoratul Teritorial de Muncă sau la un agent autorizat să desfășoare activități în domeniul protecției muncii.
Dosarul de cercetare va cuprinde[19]:
– opisul actelor aflate în dosar;
– procesul-verbal de cercetare;
– nota de constatare la faţa locului, încheiată imediat după producerea evenimentului de către inspectorul de muncă, în cazul evenimentelor care se cercetează de către inspectorul teritorial de muncă /Inspecţia Muncii, conform competenţelor, sau de către lucrătorul desemnat/serviciile de prevenire şi protecţie, în cazul evenimentelor a căror cercetare intră în competenţa angajatorului, şi semnată de către angajator/reprezentantul său legal, care va cuprinde precizări cum ar fi poziţia victimei, existenţa sau inexistenţa echipamentului individual de protecţie, starea echipamentelor de muncă, modul în care funcţionau dispozitivele de protecţie, închiderea fişei individuale de instructaj prin barare şi semnătură, ridicarea de documente sau prelevarea de probe;
– schiţe şi fotografii referitoare la eveniment;
– declaraţiile accidentaţilor, în cazul evenimentului urmat de incapacitate temporară de muncă sau de invaliditate;
– declaraţiile martorilor şi ale oricăror persoane care pot contribui la elucidarea împrejurărilor şi a cauzelor reale producerii evenimentului;
– copii ale actelor şi documentelor necesare pentru elucidarea împrejurărilor şi a cauzelor reale ale evenimentului;
– copii ale fişei de expunere la riscuri profesionale şi ale fişei de aptitudine, întocmite conform legii;
– copii ale contractelor individuale de muncă ale victimelor;
– copii ale fişelor de instruire individuală din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă ale victimelor, în caz de deces aceste fişe se vor anexa în original;
– concluziile raportului de constatare medico-legală, în cazul accidentului mortal;
– copie a hotărârii judecătoreşti prin care se declară decesul, în cazul persoanelor date dispărute;
– copie a deciziei de încadrare într-un grad de invaliditate, în cazul accidentului urmat de invaliditate;
– copie a certificatelor de concediu medical, în cazul accidentului urmat de incapacitate temporară de muncă;
– actul emis de unitatea sanitară care a acordat asistenţa medicală de urgenţă, din care să rezulte data, ora când accidentatul s-a prezentat pentru consultaţie şi diagnosticul, în cazul accidentelor de traseu;
– copie a procesului-verbal de cercetare la faţa locului, încheiat de serviciile poliţiei rutiere, în cazul accidentelor de circulaţie pe drumurile publice.
[1] E. Vieriu, D. Vieriu, Dreptul muncii, Ed. Pro Universitaria, București, 2010, p. 610.
[2] Legea nr. 319/2006, Legea securității și sănătății în muncă, art. 5 lit. g).
[3] E. Vieriu, D. Vieriu, Dreptul muncii, Ed. Lucman, București, 2004, p. 417.
[4] E. Vieriu, Tratat de dreptul muncii, Ed. Pro Universitaria, București, 2016, p. 354.
[5] Ș.V. Stănoiu, Accidentele de muncă și bolile profesionale în legislația R.S. în România, Ed. Academiei R.S. România, București, 1977, p. 147.
[6] I.T. Ștefănescu, Tratat de dreptul muncii volumul II, Ed. Lumina Lex, București, 2003, pp. 196-198.
[7] E. Vieriu, D. Vieriu, Dreptul muncii…, op. cit., pp. 611-612.
[8] Sănătatea și securitatea în muncă ediție completă, ed. a V-a, Ed. Best Publishing, 2008, p. 28.
[9] Idem, p. 29.
[10] Legea nr. 319/2006, Legea securității și sănătății în muncă, art. 26 lit. g).
[11] Legea nr. 346/2002, privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale, art. 50.
[12] E. Vieriu, D. Vieriu, Dreptul muncii, Ed. Lucman, București, 2004, p. 419.
[13] Ș.V. Stănoiu, op. cit., p. 34.
[14] Idem, p. 33.
[15] A. Țiclea, C. Tufan, Protecția muncii în România, Ed. Lumina Lex, București 1997, p. 148.
[16] Legea nr. 319/2006, Legea securității și sănătății în muncă, art. 112 alin. (1).
[17] A. Ţiclea, A. Popescu, C. Tufan, M. Ţichindelean, O. Ţinca, Dreptul muncii, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2007, p. 636.
[18] Idem, p. 637.
[19] E. Vieriu, Tratat de dreptul muncii…, op. cit., p. 357.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.