Reflecții privind violenţa ca viciu de consimţământ. Drept comparat
Sache Neculaescu - august 1, 2017Distincţia dintre just şi injust, în această materie, ar trebui să privească exclusiv constrângerea exercitată asupra părţii care încheie contractul, şi nu temerea provocată acesteia. Temerea trebuie doar caracterizată sub aspectul gravităţii ei, a aptitudinii pe care a avut-o în provocarea emoţiei sub care partea ameninţată a încheiat contractul. Or, în condiţiile în care prevederea de la alin. 2 al art. 1216 C. civ. este suficient de lămuritoare privind valorile supuse ameninţării, „justificarea” temerii este implicit evidenţiată, făcând inutilă caracterizarea ei din cadrul definiţiei[16].
Caracterul determinant al violenţei este legat de gravitatea temerii insuflate părţii care încheie contractul. Potrivit noii reglementări, anularea contractului este posibilă doar dacă „temerea insuflată este de aşa natură încât partea ameninţată putea să creadă, după împrejurări, că, în lipsa consimţământului său, viaţa, persoana, onoarea sau bunurile sale ar fi expuse unui pericol grav şi iminent”.
Ca în multe alte cazuri, asistăm la un exces de limbaj care afectează concizia exprimării normative. Bunăoară, condiţia ca temerea să fie „de aşa natură” este nepotrivită pentru că în discuţie nu este natura acesteia, ci doar gravitatea ei. Aprecierea gravităţii temerii insuflate se face in concreto, adică „ţinând seama de vârsta, starea socială, sănătatea şi caracterul celui asupra căruia s-a exercitat violenţa, precum şi de orice altă împrejurare ce a putut influenţa starea acestuia la momentul încheierii contractului”, criterii oferite de alin. 3 al art. 1219 C. civ.
Cât priveşte obiectul ameninţării, alin. 2 al art. 1216 preia tale quale enumerarea valorilor de la art. 30 din Codul elveţian al obligaţiilor: „viaţa, persoana, onoarea sau bunurile”, ceea ce n-o face mai puţin criticabilă. Această enumerare este, în egală măsură, inadecvată şi inexactă. Este inadecvată, pentru că termenul „persoană” subsumează toate valorile personale ale acesteia, făcând inutil orice trimitere la „viața sau onoarea” acesteia. Enumerarea, care nu este doar exemplificativă, cum s-ar fi cuvenit, este şi inexactă, pentru că nu doar valorile menţionate pot fi afectate prin violenţă, ci şi multe altele, cum ar fi demnitatea, imaginea, credibilitatea etc. Orice inventariere a acestor valori nu poate fi decât incompletă. Spaţiul de vulnerabilitate al oricărui subiect de drept poate fi acoperit prin sintagma „persoana şi averea sa”, exprimare însuşită de Ordonanța franceză privind reforma dreptului contractelor din 10 februarie 2016. Aceeaşi formulă generică este avută în vedere și de doctrina de drept civil, fiind preluată de Codul civil din Quebec, la art. 1402, care are în vedere temerea unui prejudiciu serios ce poate aduce atingere „persoanei şi bunurilor uneia dintre părţi”.
În contrast cu această listă a valorilor care, potrivit art. 1216 alin. 2 C. civ., pot fi expuse unui pericol grav, alin. 3 al aceluiaşi text prevede că „violenţa poate atrage anularea contractului şi atunci când este îndreptată împotriva unei persoane apropiate, precum soţul, soţia, ascendenţii ori descendenţii părţii al cărei consimţământ a fost viciat”, fără alte trimiteri la valorile mai sus menționate.
O primă discuţie priveşte cercul persoanelor apropiate, anume dacă trebuie să avem în vedere doar pe cele enumerate de lege, respectiv soţul şi rudele apropiate nominalizate, sau dacă soluţia anulării contractului ar trebui admisă şi în situaţia ameninţării altor persoane apropiate celui care încheie contractul sub imperiul temerii.
Sub vechiul Cod civil, doctrina noastră de drept civil s-a pronunţat în favoarea extinderii persoanelor vizate prin includerea celor pentru care partea care încheie contractul nutreşte afecţiune[17], tendinţă însuşită de Proiectul Codului civil din anul 1971 prin art. 110, potrivit căruia contractul este anulabil dacă „violenţa folosită a putut să-i inspire teama hotărâtoare că persoana sa ori bunurile sale, sau o altă persoană apropiată lui ori bunurile acesteia… sunt ameninţate, în mod licit, de un rău imediat şi însemnat”. Faptul că, spre deosebire de vechea reglementare, Codul civil introduce sintagma „persoane apropiate” într-o enumerare, de această dată exemplificativă, ar putea fi argument al unei interpretări extensive a textului. Numai că exemplele oferite de Cod, privind persoanele apropiate vizează aceleaşi categorii clasice, pe soţ, soţie şi rudele nominalizate, astfel că, unei eventuale interpretări extensive a textului, i s-ar putea opune regula de interpretare in claris non fit interpretatio. Şi totuşi, sunt opinii care citesc noul text în sensul lărgirii cercului de persoane avute în vedere. Astfel, pronunţându-se favorabil acestei interpretări, autori consacraţi de drept civil avansează doar supoziţii privind intenţia redactorilor, exprimându-se în termeni dubitativi, „se pare că aceasta este şi soluţia pentru care au optat redactorii Proiectului Noului Cod civil”[18]. Asemenea presupuneri ar fi fost evitate dacă textul normativ s-ar fi limitat la nominalizarea persoanelor apropiate, renunţând la exemple. Astfel, ar putea fi incluse printre persoanele apropiate, atât pe logodnici, partenerii unei instituţii consacrate de Codul civil, persoanele întreţinute în fapt, pe concubini, faţă de care reacţia dreptului a suferit modificări substanţiale, în Franţa făcând obiectul Pactului civil de solidaritate (Pacs) ş.a.
Aceleaşi discuţii s-au făcut şi în doctrina franceză în raport de prevederea de la art. 1113 C. civ. fr. similară celei de la art. 957 C. civ. din vechiul Cod civil. Autorii au militat împotriva limitării persoanelor asupra cărora ar putea fi exercitată violenţa, argumentându-se că, deosebit de persoanele nominalizate, pot exista şi altele, aflate într-o relaţie specială cu victima, care să fi determinat sensibilizarea celui care a acceptat să încheie contractul în condiţiile impuse de autorul violenţei[19]. Jurisprudenţa franceză a admis acţiunea în anulare pentru violenţă a unui contract încheiat cu o societate comercială, avându-se în vedere relaţia dintre persoana al cărui consimţământ a fost viciat cu reprezentantul acelei societăţi[20]. Ceea ce însă se cere, este ca aceste relaţii speciale să fie probate.
Codul civil italian prevede la art. 1436 alin. 1 că „violenţa este cauză de anulare a contractului şi atunci când răul care face obiectul ameninţării priveşte persoana sau bunurile unuia dintre soţi sau ale unui descendent sau ascendent al lui”. Alin. 2 însă dispune însă că „dacă răul care face obiectul ameninţării priveşte alte persoane, anularea contractului este condiţionată de o prudentă evaluare a circumstanţelor de către judecător”.
În raport de toate acestea, credem că formula adoptată de Ordonanța franceză de reformă a dreptului contractelor la art. 1140 este suplă şi preferabilă, fiind vizate „persoana, averea sa, ori cele ale apropiaților săi”.
O altă problemă de interpretare pe care o pune, de această dată, prevederea de la art. 1216 alin. 3 C. civ., este dacă noua reglementare are în vedere doar persoana apropiată supusă violenţei sau şi bunurile acesteia. Cum, spre deosebire de prevederea de la alin. 2, cea care are în vedere atât persoana cât şi bunurile, textul alin. 3 priveşte doar persoanele apropiate, s-ar părea că ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus. Discuţia nu este nouă, având în vedere că şi art. 956 din vechiul Cod civil avea în vedere violenţa exercitată asupra persoanei sau averii sale, în timp ce, art. 957 C. civ. privea doar violenţa exercitată asupra „soţului sau a soţiei, asupra descendenţilor şi ascendenţilor”, nu şi asupra averii acestora.
Deşi au fost şi autori care au interpretat restrictiv art. 957 din vechiul Cod civil, potrivit căruia victima violenţei este „persoana, şi nu averea ei”[21], tendinţa doctrinei şi a jurisprudenţei este de a include în obiectul ameninţării nu doar persoanele apropiate celui care încheie contractual, ci şi bunurile acestora, soluţie de altfel consacrată de art. 1402 alin. 2 din Codul civil al Quebec și de prevederea de la art. 1140 din Ordonanța franceză mai sus evocată.
2.3. Caracterul injust al ameninţării. Dreptul nu tolerează violenţa decât atunci când este folosită pentru apărarea proprie, a altora sau a unui interes legitim al comunităţii. Simpla exercitare a unui drept sau a mijloacelor procesuale menite să restabilească dreptul încălcat nu are a fi de nimic suspectată. Dimpotrivă, legea oferă titularului dreptului subiectiv încălcat mijloace juridice de restabilire a acestuia. Contractul este anulabil doar când asemenea mijloace, deşi legitime, au fost direcţionate în vederea încheierii acestuia prin constrângere, procurându-i autorului un avantaj injust. Astfel, formularea plângerii penale pentru săvârşirea unei infracţiuni este un demers legal. Când însă o asemenea procedură are ca finalitate obţinerea de la cel împotriva căruia s-a depus plângerea un avantaj, persoana reclamată va putea cere anularea acestui angajament, dacă el a fost dat sub presiunea temerii privind consecinţele penale ale plângerii depuse. Fapta constituie infracţiunea de şantaj prevăzută şi pedepsită de art. 194 alin. 1 C. pen.[22].
Pentru ca ameninţarea să poată fi invocată drept temei al anulării contractului, trebuie ca ea să aibă caracter injust. În timp ce violenţa fizică nu poate fi decât nelegitimă, în dreptul civil, violenţa morală poate fi şi legitimă. Astfel, notificarea pe care o face creditorul debitorului, deşi constituie o ameninţare de natură să-i provoace acestuia o stare de temere, ea reprezintă o constrângere morală legitimă, în timp ce ameninţarea prin care se urmăreşte un avantaj, cum ar fi dublul sumei datorate, este nelegitimă.
Referindu-se la ameninţarea iminentă şi gravă sub care a fost încheiat contractul, atunci când se referă la folosirea injustă a acesteia, art. 4:108 din Principiile Lando (PECL) distinge între ameninţarea iminentă şi gravă printr-un act care este nelegitim în sine şi ameninţarea care este nelegitim folosită pentru a obţine încheierea contractului, exceptând situaţia în care partea, în raport de circumstanţele cauzei, ar fi avut la îndemână o altă soluţie rezonabilă. Credem că asemenea distincţii erau binevenite şi în contextul normativ propus de Codul civil, menit a delimita cât mai sever exerciţiul legal al unui drept de cel abuziv.
2.4. Ameninţarea cu exerciţiul unui drept. Într-o primă variantă a textului normativ de la art. 1217 C. civ., contractul era anulabil pentru motive de violenţă doar când exerciţiul unui drept s-a făcut cu scopul de a obţine „avantaje în mod vădit excesive”, corespondentul sintagmei „avantage manifestement excessif” folosită de recenta Ordonanță franceză de reformă a dreptului contractelor la art. 1141.
Noua formulă a textului nu mai are în vedere dimensiunea avantajelor astfel obținute de autorul amenințării. Privită din perspectiva principiului potrivit căruia nimeni nu poate obţine beneficii folosindu-se de violenţă, noul text este preferabil, pentru că nu se putea înţelege de ce ar fi agreate simplele avantaje doar pentru că n-ar fi „vădit excesive”. Dacă în ce priveşte leziunea, ea face anulabil contractul doar când una dintre părţi, profitând de circumstanţe, precum starea de nevoie, lipsa de experienţă ori lipsa de cunoştinţe a celeilalte părţi, stipulează o prestaţie de o valoare considerabil mai mare, este pentru că libertatea de voinţă oferă părţilor o marjă de apreciere, putând încheia contracte în condiţii mai puţin avantajoase. Pe de altă parte, securitatea circuitului civil cere ca desfiinţarea unui contract să fie făcută doar în cazul în care prestaţiile sunt vădit disproporţionate. Când însă contractul este încheiat prin violenţă, o asemenea toleranţă nu mai poate fi justificată, nefiind aplicabil principiul de minimis non curat praetor.
Deşi reformulată, noua prevedere legală nu se află în afara oricărei critici. Orice drept subiectiv trebuie exercitat cu bună-credinţă şi în conformitate cu finalitatea socială în vederea căreia a fost instituit. Aceasta înseamnă că ori de câte ori dreptul este deturnat de la această finalitate şi direcţionat spre obţinerea unor avantaje injuste, titularul acestuia săvârşeşte un abuz de drept. De aceea, în loc de a condiţiona anularea contractului pentru violenţă de obţinerea unor avantaje injuste, preferabilă era formula de la art. 1403 CCQ, care se referă la „teama inspirată prin exerciţiul abuziv al unui drept”.
Sub un alt aspect, exercitarea unui drept este abuzivă, nu doar când se obţine un avantaj injust, cum este definită în textul propus pe care îl analizăm, dar şi când mijloacele juridice folosite sunt, fie imaginare, fie deturnate de la finalitatea lor legală[23]. Potrivit art. 3.9, teza a doua din Principiile Unidroit, „o ameninţare este nelegitimă, mai ales, dacă acţiunea sau omisiunea care a format obiectul ameninţării este ilegală în sine ori este ilegală utilizarea acesteia ca mijloc de încheiere a contractului”.
2.5. Violenţa săvârşită de un terţ. Spre deosebire de dol, care poate proveni doar de la una dintre părţi, de la reprezentantul, prepusul ori gerantul afacerilor acesteia, violenţa poate proveni şi de la un terţ. Soluţia este conformă concepţiei moştenite din dreptul roman potrivit căreia actele de violenţe trebuie sancţionate întotdeauna mai sever, potrivit regulii malitiis non indulgendum est.
Prevederea de la alin. 2, potrivit căreia autorul violenţei răspunde pentru prejudiciile ce ar rezulta, independent de anularea contractului, este cât se poate de firească, în condiţiile în care violenţa este un concept bivalent, putând constitui atât cauză de anulabilitate cât şi delict civil, care va fi analizat din perspectiva art. 1357 şi urm. C. civ.
[16] În loc să prevadă ce este violenţa, noţiune care este definită în alin. 1, enunţul de la alin. 2 al normei ar fi trebuit să se refere exclusiv la temerea sub care a fost încheiat contractul, condiţiile în care ea ar putea fi calificată drept „justificată”, după modelul de la art. 30 din Codul elveţian al obligaţiilor care poartă ca denumire marginală „temerea fundată” (întemeiată).
[17] C. Hamangiu, I. Rosetti Bălănescu, Al. Băicoianu, Tratat de drept civil român,
vol. II, Ed. All, Bucureşti, 1998, p. 817; Gh. Beleiu, op. cit., p. 159.
[18] L. Pop, Tratat de drept civil. Obligaţiile, vol. II, Contractul, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2009, p. 272, nota de subsol nr. 4. Deşi, între timp, textul de la art. 935 alin. 2 din Proiect a fost modificat, actuala prevedere având în vedere nu doar o „altă persoană” ci „persoane apropiate”, noua reglementare continuă să se raporteze la soţ, soţie, descendenţi şi ascendenţi, ceea ce întreţine aceeaşi incertitudine privind intenţia reală a redactorilor.
[19] B. Starck, H. Roland, L. Boyer, Droit civil. Les obligations. 2. Contrat, sixième édition, Ed. Litec, Paris, 1998, pp. 205-206.
[20] Ibidem.
[21] L. Pop, op. cit., p. 272; A. Hurbean, op. cit., p. 211; H. Diaconescu, Violenţa – viciu al voinţei juridice şi efectele ei în dreptul civil şi penal, cu privire specială la sancţiunea juridică a acesteia, în Dreptul nr. 6/2003, p. 68.
[22] Potrivit acestei prevederi „constrângerea unei persoane prin violenţă sau ameninţare, să dea, să facă sau să nu facă sau să sufere ceva, dacă fapta este comisă spre a dobândi în mod injust un folos, pentru sine sau pentru altul, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani”.
[23] Ph. Malinvaut, Droit des obligations, Ed. Litec, Paris, 2007, p. 140.
Arhive
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | ||||
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.