Reflecţii privind soluțiile codului civil în materia reparării prejudiciilor nepatrimoniale. Drept comparat
Sache Neculaescu - mai 1, 2017Dacă o pagubă patrimonială este mereu aceeaşi, indiferent de victima care o suportă, o leziune morală este întotdeauna diferită, de la caz la caz, în raport de personalitatea afectată a victimei. Ceea ce, pentru anumite persoane, distrugerea unei amintiri de familie se poate constitui într-o traumă sufletească, pentru altele, incidentul poate trece neobservat. La fel, în timp ce o cicatrice produsă ca urmare a unui accident, poate constitui o tragedie pentru o actriţă celebră, a cărei înfăţişare fizică este esenţială, aceeaşi urmare poate fi ignorată de o altă persoană obişnuită, mai puţin interesată de aspectul său fizic[44]. Tocmai în aceasta constă de fapt întreaga problematică a prejudiciilor morale, ele însele având o configuraţie mereu alta, nefiind susceptibile de comparare sau de estimare pecuniară în aceeaşi manieră ca prejudiciile patrimoniale.
Pe de altă parte, nu există un consens doctrinar şi jurisprudenţial cu privire la noţiunea de „drepturi ale personalităţii”, unii autori tratându-le alături de libertăţi, precum libertatea de exprimare, libertatea conştiinţei etc.[45] În acest context, folosirea cu lejeritate a acestor sitagme nu profită eforturilor de clarificare terminologică, aşa cum ar impune o bună tehnică legislativă, într-o materie atât de importantă. În locul unor liste discutabile de drepturi care ar face parte din asemenea categorii, preferabilă ar fi fost formula de a le sugera doar, printr-o trimitere exempli gratia, şi nu inventariindu-le;
c) printre măsurile de restabilire a dreptului prevăzute de art. 253 alin. 3 C. civ. figurează la lit. b) „orice alte măsuri necesare pentru încetarea faptei ilicite sau pentru repararea prejudiciului cauzat (s.n.), în condiţiile în care la alin. 4 al aceluiaşi text se dispune că „persoana prejudiciată poate cere despăgubiri sau, după caz, o reparaţie patrimonială pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial, ce i-a fost cauzat …”.
Două comentarii sunt inevitabile:
– ambele prevederi mai sus evocate, au în vedere repararea prejudiciului suferit prin încălcarea dreptului nepatrimonial, ceea ce naşte întrebarea de ce s-a simţit nevoia ca prin alin. 4 să se reia prevederea de la lit b a alin. 3 din textul pe care îl analizăm?
Textele ar avea sens doar dacă prevederea de la art. 253 alin. 3 lit. b) C. civ. ar viza doar prejudiciul patrimonial, în timp ce dispoziţia de la alin. 4 ar avea în vedere prejudiciul moral. Numai că formula „prejudiciul, chiar nepatrimonial”, din primul text, vine să întărească înţelesul că alin. 4 de la art. 253 vizează ambele prejudicii. Este logic să se considere că dacă reparaţia este datorată până şi pentru prejudiciul moral, cu atât mai mult, ea este impusă de prejudiciul patrimonial (qui potest maius, potest et minus);
– al doilea comentariu priveşte concepţia greşită că repararea prejudiciului cauzat ar avea ca efect restabilirea dreptului nepatrimonial atins.
Dacă în privinţa drepturilor patrimoniale, se poate spune că repararea prejudiciului suferit poate conduce la restabilirea lor, în materia drepturilor nepatrimoniale, o astfel de restabilire nu se realizează printr-o „reparaţie”, imposibilă eo ipso. Demnitatea rănită, durerea provocată, nu pot fi regenerate prin indemnizare, ea având cu totul alt efect, acela de consolare, satisfacţie etc. Tocmai în aceasta constă dificultatea prejudiciilor morale care nu suportă acelaşi tratament juridic aplicat prejudiciilor patrimoniale. Restabilirea dreptului nepatrimonial este o problemă, iar repararea prejudiciului moral suferit de titular este o altă problemă;
d) o repetare la fel de supărătoare o întâlnim în acelaşi text al art. 253 alin. 3 lit. b) C. civ., vizând “orice măsuri necesare pentru încetarea faptei ilicite”, deşi dreptul victimei de a cere încetarea încălcării este prevăzut la lit. b) alin. 1 al aceluiaşi text;
e) distincţia dintre „despăgubiri sau, după caz, o reparaţie patrimonială”, operată de textul de la art. 253 alin. 4 C. civ., este şi ea, inacceptabilă, pentru că despăgubirea victimei nu poate avea un alt înţeles decât repararea prejudiciului suferit. Că este aşa, ne-o spune, in terminis, prevederea de la art. 1386 alin. 1 C. civ., potrivit căreia „repararea prejudiciului” se face, printre altele, „prin plata unei despăgubiri, stabilite prin acordul părţilor sau, în lipsă, prin hotărâre judecătorească” [46]. Exprimarea ar fi fost corectă doar dacă legiuitorul ar fi distins între despăgubiri, în sensul de indemnizare a victimei, şi repararea prejudiciului prin alte măsuri socotite necesare. Cum însă asemenea „alte măsuri” fac obiectul alin. 3 al art. 253 C. civ., iar reparaţia vizată este exclusiv patrimonială, enunţul normei este eronat.
5.2. Al doilea text privitor la repararea prejudiciile morale este art. 1391 C. civ. care, potrivit unei tendinţe general europene, acordă protecţie specială prejudiciilor corporale precum şi celor „prin ricoşeu” (pretium affectionis).
Nici acest text nu se află în afara oricărei critici:
1. formula marginală privind „repararea prejudiciului nepatrimonial” ar putea crea iluzia că normele celor cinci alineate reprezintă dreptul comun aplicabil prejudiciilor nepatrimoniale, şi că ele vin să dea răspuns unei îndelungate dezbateri doctrinare şi juriprudenţiale pe o temă fundamentală a dreptului civil.
În realitate, reglementarea priveşte doar două dintre prejudiciile nepatrimoniale circumscrise vătămării integrităţii corporale sau a sănătăţii. Prin urmare, nu poate fi vorba decât de repararea unor prejudicii nepatrimoniale şi nu a prejudiciului nepatrimonial în general. Şi mai corect ar trebui ca norma să fie denumită reguli speciale privind anumite categorii de prejudicii[47];
b) pentru că aceste două alineate ale art. 1391 C. civ. instituie două ipoteze noi de răspundere, locul lor firesc nu poate fi decât în cadrul dispoziţiilor-cadru, şi nu la efectele răspunderii delictuale, cele care privesc aspecte care ţin de acţiunea în justiţie întemeiată pe răspunderea delictuală.
Orice materie de drept civil trebuie unitar reglementată și nu supusă unor reglementări paralele[48]: unele amenajate de art. 253 C. civ., referitoare la prejudiciile cauzate prin încălcarea drepturilor nepatrimoniale, şi altele prevăzute de art. 1391 C. civ., care vizează doar prejudiciile cauzate prin vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii şi pe cele privind durerea cauzată de moarte victimei. Însăşi dispoziţia art. 1391 C. civ. distinge între „dreptul la despăgubire pentru atingerile aduse drepturilor interente personalităţii oricărui subiect de drept”[49] (alin. 3), drept care „va putea fi cedat …” şi „dreptul de despăgubire, recunoscut potrivit dispoziţiilor prezentului articol” (alin. 4), drept despre care ni se spune că „nu trece la moştenitori” [50]. Ba mai mult, alin. 5 al art. 1391 C. civ. ne avertizează, dacă mai era nevoie, că „dispoziţiile de la art. 253-256 rămân valabile”. Chiar dacă prejudiciile corporale aspiră la o reglementare mai atentă, fiind vorba de afectarea persoanei umane în valorile care ţin de fiinţarea ei, prevederile acesteia trebuie integrate într-un cadru normativ unitar;
c) „restrângerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială” este o exprimare mult prea generală şi nu poate fi o formulă magică pentru a cuprinde toate situaţiile injuste în care este adusă victima unei vătămări a integrităţii corporale sau a sănătăţii, chiar dacă o asemenea formulă a fost folosită de jurisprudență. Eforturile de determinare pe care le reclamă lămurirea în concret a sensului acestei sintagme, menite să interpreteze textul prin extensie, ar putea adăuga la lege, fiind de aşteptat o practică neunitară.
În această materie există consens european, Comitetul European de Asigurări întocmind un nomenclator[51], care, în materia prejudiciilor corporale distinge între următoarele categorii de leziuni morale: atingerile aduse integrităţii corporale, dureri psihice, fizice sau morale (pretium doloris), atingeri vizând calitatea vieţii şi plăcerilor acesteia, reprezentat de prejudiciul de agrement în sens larg (prejudiciul hedonist), atingeri aduse activităţilor specifice timpulul liber, în special sportul, prejudiciul estetic (pretium pulchritudinis), prejudiciul sexual;
d) dintr-o altă perspectivă, o asemenea sintagmă, deşi folosită şi de alte legislaţii europene[52], este şi echivocă pentru că de cele mai multe ori starea în care este adusă victima presupune, nu doar consecinţe pe plan moral, dar şi în plan patrimonial. Compensarea efortului fizic se face, cel mai frecvent, prin cheltuieli, care înseamnă, în primul rând pierderi patrimoniale. Bunăoară, faptul că, urmare a unui accident, victima este pusă în situaţia de a-şi procura un cărucior pentru a se deplasa, este o pierdere patrimonială.
În practică, jurisprudenţa s-a pronunţat că „întrucât repararea prejudiciului trebuie să-i asigure celui vătămat acoperirea integrală a daunelor suferite, restabilindu-se astfel situaţia anterioară faptei prejudiciabile, urmează ca, în cazul în care trebuie să depună un efort suplimentar de muncă, este necesar să primească un echivalent al acestui efort”[53].
Într-o altă speţă s-a decis că “în cazul în care, ca urmare a unui fapt ilicit, un copil a rămas cu infirmităţi care se răsfrâng direct asupra rezultatelor la învăţătură, ceea ce atrage nevoia de a fi sprijinit de o persoană calificată, de a i se da o îngrijire medicală specială şi de a fi alimentat în mod deosebit faţă de alţi copii, toate aceste consecinţe, având un echivalent patrimonial, trebuie considerate că dau loc unei situaţii prejudiciabile, care justifică acordarea de despăgubiri materiale”[54].
Prin urmare, dacă efortul suplimentar pe care îl depune cel vătămat n-ar fi plătit, victima ar suferi, în primul rând, un prejudiciu patrimonial, astfel că expresia pe care o analizăm poate include ambele categorii de prejudicii;
e) afirmându-se că „poate fi acordată „şi o despăgubire pentru restrângerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială”, se sugerează ideea că o astfel de despăgubire este suplimentară şi că deci, alături de ea, victima mai poate primi ceva despre care textul nu ne spune nimic. Fiind vorba doar de prejudiciul nepatrimonial, conjuncţia „şi” nu-şi găseşte utilitatea. Să fie vorba de reparaţia patrimonială, sau de alte reparaţii pentru posibile prejudicii morale, diferite de cele vizând restrângerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială?
f) concepţia Codului civil, potrivit căreia doar prejudiciile morale cauzate de încălcarea drepturilor nepatrimoniale sunt supuse reparaţiei, este contrazisă de o dispoziţie nouă, surprinzătoare, ce ar putea fi emblematică pentru repararea prejudiciului în cadrul răspunderii delictuale, cea de la art. 1381 alin. 1 care dispune că „orice prejudiciu dă dreptul la reparaţie”.
Acest enunţ, laconic şi temerar, pune cel puţin următoarele întrebări:
– să fie vorba de o replică modernă la viziunea clasică despre răspunderea delictuală potrivit căreia „orice faptă a omului cauzatoare de prejudicii trebuie sancţionată”, o răspundere orientată spre interesele victimei care aspiră la repararea prejudiciului şi nu la sancţionarea făptuitorului vinovat sau prezumat a fi vinovat?
Ar fi prea frumos să fie aşa. Chiar dacă acesta ar fi sensul dorit de autori, textul este oricum greşit, pentru că nu orice prejudiciu trebuie reparat, ci doar cel injust poate aspira la reparare. Prejudiciile suferite prin exercitarea dreptului de petiţionare, cele cauzate în cadrul competiţiilor sportive, sau, şi mai general, cele cauzate printr-o exercitare normală şi nu abuzivă a drepturilor subiective (alterum non laedere qui suo iure utitur), nu au vocaţia reparaţiunii, văzută ca finalitate a răspunderii delictuale. Doar în cadrul unei concepţii avansate despre repararea prejudiciilor, văzută ca un concept supraordonat răspunderii, ca un imperativ social slujit doar printre altele, de răspundere, dar şi de mecanisme moderne special amenajate, precum asigurările sau fondurile cu asemenea destinaţii, un astfel de enunţ ar putea fi exact. În starea actuală a dreptului o astfel de perspectivă ţine de un oarecare romantism juridic.
Dar dovada palpabilă că redactorii textului n-au avut în vedere o asemenea viziune, este că actualul Cod civil se referă la răspunderea „pentru fapta proprie” şi „pentru fapta altuia”, raportându-se la fapta ilicită ca izvor de obligaţii civile, şi nu la răspunderea „pentru prejudiciile” cauzate de fapta proprie sau de fapta altora, formulă tot mai des utilizată de doctrină[55];
– să însemne că, referindu-se la „orice prejudiciu”, autorii au vrut să desemneze ambele categorii de prejudicii, patrimoniale şi morale, drept prejudicii reparabile? Nici acest răspuns nu poate fi exact, de vreme ce actualul Cod civil are în vedere doar anumite prejudicii morale supuse reparaţiunii, anume cele cauzate prin încălcarea drepturilor nepatrimoniale.
Nu ne rămâne decât să apreciem că acest enunţ, deşi sună încurajator pentru evoluţia răspunderii civile delictuale, privit în economia generală a noilor texte, apare rupt de orice realitate normativă actuală, având mai mult aspectul unui mesaj pentru ceea ce va trebui să fie repararea prejudiciilor injuste – un imperativ social situat mai presus de regulile răspunderii delictuale, care se dovedeşte a fi încă obsedată de identificarea faptei ilicite şi, mai nou, „vinovate”, spre a fi sancţionată;
[44] O instanţă franceză a acordat, în anul 1937, despăgubiri unei doamne din societatea pariziană pentru că cicatricea care i-a fost produsă a obligat-o, timp de 2 ani, să nu poarte rochii decoltate, considerându-se că o astfel de afectare reprezintă un prejudiciu „monden” (Ph. Tourneau, L. Cadiet, op. cit., p. 357).
[45] E. Chelaru, Drept civil. Persoanele, ed. a 2-a, Ed. C.H. Beck, București, 2008, pp. 15-16.
[46] Din punct de vedere gramatical, textul este greşit, corect fiind „în lipsa acestuia” pentru a se înţelege mai bine că este vorba de lipsa acordului şi nu de orice lipsă.
[47] Este formula la care s-a oprit Anteproiectul francez de reformă a dreptului obligaţiilor şi prescripţiei în denumirea Secţiunii 2 din cadrul efectelor responsabilităţii.
[48] Potrivit art. 15 alin. 1 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative „în procesul de legiferare este interzisă instituirea aceloraşi reglementări în mai multe articole sau alineate din acelaşi act normativ ori în două sau mai multe acte normative.
[49] Acest text introduce noţiunea de „drepturi inerente personalităţii” pe care n-o întâlnim în Titlul V special rezervat apărării drepturilor nepatrimoniale iar art. 252 C.civ., referindu-se la „ocrotirea personalităţii umane” se referă, nu la „drepturi”, cum era de aşteptat, ci la „valori strâns legate de fiinţa umană, cum sunt viaţa, sănătatea, integritatea fizică, demnitatea, intimitatea vieţii private, creaţia ştiinţifică, artistică, literară, sau tehnică...” De altfel, ideea unui inventar al drepturilor personalităţii nici nu are a fi făcut, domeniul dovedindu-se impropriu pentru o atare operaţie de disecare a intimităţii individuale, atât de diferite de la un ins la altul.
[50] Într-o exprimare juridică, se spune că dreptul „se transmite la moştenitori” şi nu „trece la moştenitori …”.
[51] Classification européene des préjudices non économiques: C.E.A.-A.R.E.D.O.: „Les grands principes de l’indemnisation du dommage corporel en Europe”, p. 13-14, apud Y. Lamnbert-Faivre, op. cit., p. 200.
[52] Pentru detalii, a se vedea I Albu, op. cit., pp. 230-232.
[53] TS, s. civ., dec. nr. 1575/1984, I. Mihuţă, Repertoriul de practică judiciară pe anii 1980-1981, p. 141.
[54] C. Turianu, Răspunderea civilă delictuală. Practică judiciară comentată şi adnotată, Ed. Pinguin Book, 2004, p. 109.
[55] Doctrina franceză vorbeşte tor mai frecvent de „obligaţia de reparare a prejudiciului injust cauzat altuia”, Ph. Malinvaud, Droit des obligations, 10-e edition, Litec, 2007, p. 369. Aceeaşi nuanţă o înâlnim uneori şi în doctrina noastră de drept civil, care, referindu-se la răspunderea aşa-zisă indirectă, o numeşte „răspunderea pentru prejudiciile cauzate de,,” şi nu la „răspunderea pentru fapta altuia” (L. Pop, Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor, Ed. Lumina Lex, București, 1998, p. 262).
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.