Reflecţii privind soluțiile codului civil în materia reparării prejudiciilor nepatrimoniale. Drept comparat
Sache Neculaescu - mai 1, 2017Abstract
The repair of moral damages is the subject of a classic civil law controversy, recording opinions
expressed in a comprehensive register, from the rejection of the idea of „repairing the irreparable” to
hostile reactions when the legal system admits the sanction of moral damages and further to ones of
the most pathetic pleas where the legal framework tolerates them.
Nevertheless, the regulation of reparation for these damages provided by the current Civil Code
is undoubtedly a sign of progress, which is considered, in our opinion, as being perfectible. The
present study aims at examining the solutions provided for non-patrimonial damages by the new
legal provisions and at making proposals on both the legal terminology and the solutions for this
matter, in harmony with other European codifications and independent of the legal protection of
non-patrimonial subjective rights.
Keywords: moral damages, non-patrimonial rights, moral values, personality
1. O temă mereu actuală
Reparabilitatea daunelor morale este una dintre controversele clasice ale oricărui sistem de drept, indiferent dacă o consacră, o respinge sau, de cele mai multe ori, nu-i oferă soluţii coerente, lăsând loc unor dispute doctrinare şi jurisprudenţiale nesfârşite.
Privită în evoluția sa, controversa a înregistrat opinii exprimate într-un registru amplu, de la reacţii ostile, motivate pe imposibilitatea de „reparare a ireparabilului”, la pledoarii dintre cele mai convingătoare, acolo unde jurisprudenţa s-a dovedit a fi reticentă. Progresele în elucidarea ei sunt relative, iar soluţiile legislative rămân mereu discutabile, pentru că discuţia priveşte o zonă delicată în substanţa ei, cea care priveşte valorile personalităţii umane, unde sensibilităţile omeneşti, prin definiţie subiective şi nesusceptibile de cuantificare, nu pot fi prinse în standardele obişnuite pe care le presupune normativitatea juridică. Pe de altă parte, dreptul civil al unui nou mileniu, dominat de mişcarea mondială de protecţie a drepturilor şi libertăţilor fundamenatele ale omului, nu poate rămâne indiferent în faţa agresiunilor morale tot mai rafinate, într-o societate din ce în ce mai complicată.
Dacă asimilarea prejudiciul moral celui patrimonial antrenează o serie de impedimente, legate de faptul că valorile morale ale persoanei nu pot fi preţuite şi nici compensate, un alt remediu pentru situaţia injustă în care este pusă victima, va trebui totuşi identificat.
2. Dreptul aplicabil
Până la apariţia actualului Cod civil, repararea daunelor morale s-a făcut prin raportare la art. 998 din Codul civil de la 1864, instanţele reţinând că principiul reparării prejudiciului nu distinge între natura acestuia, ceea ce face aplicabilă regula de interpretare ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus.
În ideea unificării celor două răspunderi civile (delictuală și contractuală), actualul Cod civil definește cele două răspunderi în cadrul unor dispoziții generale (art. 1349-1350 C. civ.), după modelul Codului civil din Quebec. Spre deosebire însă de reglementarea luată ca model, care, la art. 1457 CCQ dispune că „cel care răspunde de prejudiciul cauzat altuia prin fapta sa este ținut să repare orice prejudiciu, corporal, moral sau material” (s.n.), art. 1349 alin. (2) din Codul nostru civil prevede că „cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire (este vorba de îndatorirea de a nu aduce atingere drepturilor sau intereselor legitime ale altora, (imperativ moral exprimat de adagiul alterum non laedere) răspunde de toate prejudiciile” (s.n.)[1].
Aceeași lacună o regăsim în textul de la art. 1357 alin. (1) C. civ., potrivit căruia „cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare”.
În materia răspunderii contractuale însă, potrivit art. 1531 alin. (3) C. civ. „creditorul are dreptul şi la repararea prejudiciului nepatrimonial”. Concomitent, o serie de legi speciale trimit la răspunderea civilă pentru daune morale.
În aceste condiţii, o întrebare esenţială pentru materia prejudiciilor morale este aceea dacă, în noul context normativ, se va mai putea invoca răspunderea pentru fapta proprie prevăzută de art. 1357 raportat la art. 1349 C. civ. pentru celelale prejudicii morale, diferite de cele cauzate prin încălcarea drepturilor nepatrimoniale.
În tăcerea legii, s-ar putea susţine că şi sub actuala reglementare operează interpretarea tradiţională a art. 998 din vechiul Cod civil, şi că, drept urmare, art. 1357 C. civ. trebuie tot astfel aplicat, ca drept comun al răspunderii pentru fapta proprie, urmând să considerăm că cele două texte normative privind prejudiciile morale cauzate de încălcarea drepturilor nepatrimoniale, prejudiciile corporale şi cele prin ricoşeu privind pretium affectionis, să fie considerate reglementări speciale. Prin urmare, ori de câte ori este vorba de prejudicii cauzate într-un alt mod decât cele pentru care Codul civil prevede soluţiile speciale, ar urma să se aplice dispoziţiile de la art. 1357 C. civ.
Ce s-ar opune acestei interpretări a textelor?
Mai întâi, voinţa explicită a legiuitorului, a cărui tăcere, in casu, nu are a fi evaluată în alt sens decât cel literal. În condiţiile în care discuţia privitoare la distincţia dintre cele două feluri de prejudicii este una clasică, nu s-ar putea crede că noul legiuitor ar fi lăsat să opereze, prin inerţie, aceeaşi interpretare şi în cazul noului text. Altfel spus, dacă într-adevăr ar fi considerat că prevederile răspunderii delictuale pot fi aplicabile deopotrivă celor două feluri de prejudicii, nimic nu l-ar fi oprit s-o prevadă expres.
Dar, deosebit de apelul la logică în susţinerea acestei interpretări, avem în vedere şi două argumente de text:
– când în cadrul altor prevederi a fost nevoie să se distingă între cele două feluri de prejudicii, legiuitorul s-a referit la „despăgubirile sau, după caz, reparaţia patrimonială pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial” (art. 253 alin. 4), sugerând caracterul excepţional al unei astfel de despăgubiri;
– aceeași distincție este reluată la art. 1391 alin. 1 C. civ. potrivit căruia „în caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii, poate fi acordată şi o despăgubire pentru restrângerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială”, formulă care, deşi oarecum improprie, aşa cum o să arătăm în cele ce urmează, vizează despăgubirile pentru prejudiciile corporale.
Noile texte normative n-ar fi trebuit să lase locul unei astfel de întrebări, într-o chestiune esenţială pentru răspunderea civilă delictuală, atât de prezentă în doctrina şi jurisprudenţa de pretutindeni. Teoretic, două erau opţiunile legiuitorului român în această problemă: fie să admită principiul reparaţiei prejudiciului, indiferent de natura sa patrimonială sau morală, fie să prevadă că reparaţia prejudiciilor morale are loc doar în cazurile prevăzute de lege, aşa cum dispune, de exemplu, Codul civil italian[2]. Chiar dacă art. 1391 C. civ. este plasat în secţiunea privind „repararea prejudiciului în cazul răspunderii delictuale”, ceea ce înseamnă că este vorba de despăgubiri pentru vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii, precum şi pentru faptele prevăzute de art. 253 C. civ., era nevoie de o normă expresă care să facă explicită voinţa legiuitorului roman, aspect asupra căruia vom reveni când vom evalua noile reglementări.
3. Distincţii terminologice
Termenii prin care sunt desemnate leziunile morale în doctrina şi jurisprudenţa românească sunt diferiţi, de la „daune morale”[3], la „prejudicii extrapatrimoniale”[4], la „prejudiciile morale”[5] sau „prejudicii nepecuniare”, „imateriale” etc.
De cele mai multe ori, sintagma „daunele morale”, folosită mai ales în jurisprudenţă[6], desemnează despăgubirile civile pretinse de victimă. Alteori, termenul este folosit pentru a desemna atingerile pentru care se cer despăgubiri, în cadrul „răspunderii pentru daunele morale”[7]. Sunt şi situaţii în care, în cadrul aceleaşi lucrări, termenul este folosit în ambele accepţiuni[8], pentru a nu mai vorbi de formula total inadecvată de „prejudicii morale şi despăgubiri băneşti pentru repararea daunelor morale”[9].
În ce priveşte sintagma „prejudiciu nepatrimonial”, deşi frecvent folosită de doctrină şi jurisprudenţă, poate fi criticată prin aceea că implică o determinare per a contrario, opusă prejudiciului patrimonial. Or, potrivit unei exigenţe logice, orice noţiune trebuie definită prin ceea ce este, şi nu prin ceea ce nu este, mai ales în cadrul codificării. Apoi, determinarea unor asemenea daune ca fiind „nepatrimoniale”, este prea vagă, pentru că nu tot ce este în afara patrimoniului, este şi moral.
De aceea credem că noţiunea de „daune morale” este preferabilă, având o determinare afirmativă, dar şi pentru că este exprimarea de uz care evocă cel mai bine realitatea pe care o desemnează, şi anume afectarea valorilor morale care alcătuiesc personalitatea umană.
Etimologic, „daună” vine de la latinescul damnum, tradus îndeobşte ca pierdere, pagubă[10], deci un efect cuantificabil, măsurabil, ceea ce n-ar putea caracteriza decât prejudiciul patrimonial. Cum expresia „pagubă morală” ar fi total nepotrivită, s-a considerat a fi preferabilă noţiunea „daună morală”, diferită de cea patrimonială. Pentru a conserva aceeaşi tradiţie etimologică latină, termenul cel mai potrivit care să desemneze afectarea persoanei în valorile sale morale, ar fi „leziunea morală”, care vine de la latinescul laesio, care semnifică rănirea, efect care poate fi constatat efectiv, cum este cazul leziunilor corporale, dar şi numai resimţit, şi deci prezumat, fără a fi supus unei constatări şi probaţiuni privind existenţa sa, cum este cazul durerii sau afecţiunii.
Nici doctrina franceză nu este mai consecventă, utilizând termeni precum „préjudice extra-patrimonial”[11], „préjudice non économique à caractère extrapatromonial”[12], „prejudice moral”[13], „dommage moral” dommage corporel”[14] etc.
Mai mult, analizându-se condiţiile răspunderii civile, prima dintre ele este numită de unii autori, dauna sau prejudiciul”[15], considerându-se că cei doi termeni sunt sinonimi, în timp ce alţi autori, care analizează aceleaşi condiţii ale răspunderii civile, se referă exclusiv la daunele reparabile[16].
Pentru că termenii „daună”, „pagubă”, „prejudiciu” sunt folosiţi, de cele mai multe ori, cu acelaşi înţeles în limbajul juridic comun, doctrina franceză, sensibilă la nuanţe, a înregistrat câteva propuneri de a se marca distincţia dintre cei doi termeni atât de uzuali în materia răspunderii civile[17], urmând ca dauna, în înţeles de pagubă, să fie considerată „leziunea obiectivă, comună tuturor persoanelor, în timp ce prejudiciul să desemneze consecinţele juridice produse, de o manieră concretă, fiecărei persoane în parte, impactul leziunii cu situaţia personală a victimei”[18]. Într-o formula sintetică, „dauna relevă ordinea de fapt, în timp ce prejudiciul relevă situaţia de drept”[19].
Aceeaşi preocupare de a distinge între pagubă şi prejudiciu o regăsim şi în Anteproiectul francez de reformă a dreptului obligaţiilor şi al prescripţiei. În expunerea de motive la acest proiect, Geneviève Viney, autoarea textelor propuse, ne spune că „în măsura posibilului, Grupul de lucru a încercat să dea sens distincţiei dintre termenii „daună” şi „prejudiciu”, dauna desemnând atingerea persoanei sau a bunurilor victimei, iar prejudiciul, este leziunea intereselor patrimoniale sau extrapatrimoniale care rezultă”[20].
În ce ne priveşte, am propus această distincţie încă din anul 1994, în cadrul lucrării de doctorat dedicate fundamentului răspunderii civile delictuale[21]. Am propus atunci ca dauna să fie văzută ca „orice pierdere economică, fie ea damnum emergens sau lucrum cessans, fără să intereseze investigarea ei cauzală, pentru a o pune pe seama şi deci în sarcina cuiva, în timp ce prejudiciul, ar urma să desemneze „situaţia creată unui subiect de drept prin lezarea unor valori materiale sau morale”[22]. În aceeaşi lucrare am afirmat că, „dacă dauna este un rău, o pagubă, o pierdere provocată de o cauzalitate naturală ori socială, prejudiciul este o daună injustă încercată de o persoană în bunurile sale ori în individualitatea sa, nu doar damnum, distinctă de iniuria, ci amândouă, deopotrivă. În timp ce paguba este neutră, obiectivă, impersonală, fără autor şi victimă, prejudiciul capătă deja contururi care îl individualizează, pentru că are un subiect care îl suportă (victima), iar situaţia astfel creată ei este injustă, este contrară dreptului. Ea reprezintă o lezare în drepturile ori interesele acesteia imputabilă cuiva[23]”. Într-o exprimare sintetică, am spus că „prejudiciul urmează a fi considerat expresia juridică a daunei”. Sunt propuneri pe care ni le menţinem şi în noul context normativ.
[1] O posibilă explicație a acestei lacune o constituie faptul că, potrivit celor care au redactat textul, prejudiciul corporal nu ar fi o specie a prejudiciului reparabil, ceea ce, evident, este o eroare regretabilă. Așa se explică, poate, de ce, ori de câte ori este vorba de prejudiciul reparabil, se evită trimiteri la felurile acestuia (a se vedea, în acest sens, amendamentul la art. 1381 alin. (1) C. civ. din Proiectul Noului Cod civil). Pentru detalii, S. Neculaescu, Izvoarele obligațiilor în Codul civil (art. 1164-1395). Analiză critică și comparativă a noilor texte normative, Ed. C.H. Beck, București, 2013, pp. 733-734.
[2] „Art. 2059. Danni non patrimoniali. Il danno non patrimoniale deve essere risarcito solo nei casi determinati dalla lege”
[3] A. Ionaşcu, La réparation des dommages moraux en droit roumain, Revue roumaine des sciences sociales nr. 2/1966, Série juridique, p. 208, I. Dogaru, P. Drăghici, op. cit., p. 243; M. Boeru, Repararea bănească a daunelor morale în dreptul unor state vest-europene, în Dreptul nr. 8/1996, pp. 23-35.
[4] L. Pop, Drept civil român. Teoria generală a obligaţiilor, Ed. Lumina Lex, București, 1998, p. 208.
[5] C. Stătescu, C. Bîrsan, Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor, Ed. Hamangiu, București, 2008, p. 147.
[6] Pentru o sinteză a practicii judiciare în materie, a se vedea C. Turianu, Răspunderea civilă delictuală. Răspunderea civilă pentru daunele morale, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, Ed. Wolters Kluwer, București, 2009; D. G. Matei, Daunele morale. Practică judiciară, Ed. Hamangiu, București, 2007; Gh. Vintilă, C. Furtună, Daunele morale. Studiu de doctrină şi jurisprudenţă, Ed. All Beck, București, 2002.
[7] I. Albu, V. Ursa, op. cit.
[8] Gh. Vintilă, C. Furtună, op. cit., p. 84 şi respectiv, p. 19.
[9] I. Urs, Criterii de apreciere a prejudiciilor morale şi a despăgubirilor băneşti pentru repararea daunelor morale, Dreptul nr. 4/1998, pp. 24-33.
[10] Gh. Guţu, Dicţionar latin-român, Ed. Ştiinţifică, București, 1973, p. 156.
[11] Ph. Tourneau, L. Cadiet, Droit de la responsabilité et des contrats, Dalloz, Paris, 2000, p. 357.
[12] Y. Lambert-Faivre, Droit du dommage corporel. Systemes d’indemnisation, Dalloz, Paris, 2000, p. 210.
[13] G. Viney, P. Jourdain, Droit civil. Les conditions de la responsabilité, Librairie Générale de Droit et de Jurisprudence, 1998, p. 131; Ph. Malinvaud, Droit des obligations, Litec, 2007, p. 397, Fr. Terré, Ph. Simler, Y. Lequette, Droit civil. Les obligations, Dalloz, 1999, p. 643; B. Starck, H. Roland, L. Boyer, Droit civil. Les obligations. 2. Contrat, Litec, 1998, p. 577.
[14] Y. Lambert-Faivre, op. cit.
[15] Ph. Malinvaud, Droit des obligations, 10 éd. Litec, 2007, p. 391.
[16] Fr. Terré, op. cit., pp. 630-644.
[17] V.S Rouxel, Recherche sur la distinction du dommage et du prejudice, these, Grenoble, 1994, Y. Lambert-Faivre, op. cit., nr. 84; Ph. Tourneau, L. Cadiet, op. cit., nr. 1309, Aubry et Rau, t. VI-2, Responsabilité délictuelle, Litec, 1989, nr. 10; L. Cadiet, Les metamorphoses de la responsabilité, sixièmes journées René Savatier, PUF, 1998, p. 37.
[18] X. Pradel, Le prejudice dans le droit de la responsabilité, Librairie Générale de Droit et de Jurisprudence 2004, nr. 15.
[19] Y. Lambert-Faivre, op. cit., nr. 86.
[20] Geneviève Viney, Exposé des motifs, Avant-Projet de reforme du droit des obligations et du droit de la prescription, Rapport à Monsieur Pascal Clément, Garde de Sceaux, Ministre de la Justice, 22 sept. 2005, pp. 141-170, www.lexinter.net.
[21] S. Neculaescu, Răspunderea civilă delictuală. Examen critic al condiţiilor şi fundamentării răspunderii civile delictuale în dreptul civil român, Ed. Şansa, București, 1994, p. 49.
[22] S. Neculaescu, Răspunderea civilă delictuală. Examen critic al condiţiilor şi fundamentării răspunderii civile delictuale în dreptul civil român, Ed. Şansa, București, 1994, p. 49.
[23] Ibidem.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.