Reflecții privind noţiunea răspunderii penale din perspectiva legislației Republicii Moldova
Boris Glavan - noiembrie 7, 2021Introducere
Instituția răspunderii penale a fost studiată de nenumărate ori, în diferite perioade de timp, de către un număr impunător de cercetători, și s-ar părea că actualitatea ei demult a rămas în istorie, iar noile discuții pe marginea acestui subiect nu-și mai au rostul. Dar imediat ce încercăm să rezolvăm alte probleme cu caracter mai îngust, ce par extrem de complicate ori chiar imposibil de soluționat, ne dăm seama că rădăcinile lor pornesc de la temelie, adică de la instituțiile fundamentale ale dreptului penal: infracțiunea, răspunderea penală și pedeapsa. Prin urmare, actualitatea studierii acestor instituții va rămâne vie atâta timp cât vor exista probleme nerezolvate.
Definiția legală a răspunderii penale din Codul penal al Republicii Moldova (art. 50) generează mai multe întrebări, soluționarea cărora contravin conținutului acesteia. Prin urmare, nu este clară legătura dintre infracțiune și răspunderea penală, deoarece temeiul răspunderii penale, conform art. 51 CP, este „fapta prejudiciabilă” și „componența de infracțiune” dar nu însăși „infracțiunea”. Având în vedere prevederile art. 50 CP, conform cărora răspunderea penală poate fi precedată de măsurile de constrângere prevăzute de lege, devine inexplicabil de ce momentul apariției răspunderii penale nu coincide cu momentul comiterii faptei prejudiciabile? Cum componența de infracțiune, fiind o categorie juridică, poate să îndeplinească funcția de temei al răspunderii penale? Dacă admitem că răspunderea penală este condamnarea publică, în numele legii, a faptelor infracţionale şi a persoanelor care le-au săvârșit (art. 50 CP) atunci de la ce anume este liberată persoana prin sentința de condamnare care se pronunță în mod public și în numele legii (art. 389 CPP)?
În cele ce urmează, autorul va urmări geneza problemei, pe de o parte, și diferitele opinii ale cercetătorilor expuse pe marginea subiectului investigat, pe de altă parte, încercând să stabilească noțiunea veridică a răspunderii penale.
Conținut de bază
Necesitatea elaborării ştiinţifice şi definirii răspunderii penale ca noţiune juridico-penală independentă a apărut în 1959, când noţiunea răspunderii penale a început să fie considerată ca ceva distinct față de noţiunea de pedeapsă penală. Inițial această distincție s-a făcut în bazele legislaţiei penale ale fostei URSS, ulterior aceiași formulă a fost inclusă și în Codurile penale ale tuturor republicilor exsovietice, inclusiv în cel al Republicii Moldova [art. 48 alin. (1) și (2) CP al RSSM din 1961].
Mai târziu, mulți cercetători s-au inclus activ în elucidarea noțiunii și conținutului răspunderii penale. Unii au susținut că răspunderea penală şi pedeapsa penală sunt laturi diferite ale aceluiaşi fenomen[1]. Alții au identificat răspundere penală cu obligaţia (îndatorirea) persoanei de a răspunde pentru infracţiunea comisă[2]. Într-o altă viziune răspunderea penală a însemnat reacţia statului la infracţiunea comisă[3]. Conform altei opinii răspunderea penală ar include măsurile procesual-penale aplicate de către stat asupra persoanei care a comis o infracţiune[4]. A existat și părerea potrivit căreia răspunderea penală ar fi identică cu raportul juridico-penal[5]. O altă opinie a fost că răspunderea penală înseamnă condamnarea publică a faptelor social periculoase şi a persoanelor care le comit[6]. Această opinie şi-a găsit reflectare şi în doctrina penală autohtonă[7], iar mai târziu și în legislația națională (art. 50 CP al RM).
Multitudinea opiniilor expuse privind definirea răspunderii penale mărturiseşte importanța și dificultatea problemei. În legătură cu acest fapt Santalov A.I. susţinea că „conţinutul răspunderii penale era unanim înţeles atunci când aceasta se exprima doar prin pedeapsă şi executarea ei. Faptul că legislaţia penală a admis răspunderea penală şi fără pedeapsă a generat deosebirea dintre acestea şi căutarea unui nou conţinut al răspunderii penale”[8].
Conform art. 50 CP al RM, prin răspundere penală se înţelege „condamnarea publică, în numele legii, a faptelor infracţionale şi a persoanelor care le-au săvârşit, condamnare ce poate fi precedată de măsurile de constrângere prevăzute de lege”.
În partea introductivă a acestei lucrări am arătat problemele pe care le generează această noțiune, respectiv cercetătorii naționali interpretând aceeaşi definiţie legală a răspunderii penale au păreri împărțite referitor la limitele ei de realizare. Astfel, unii experți consideră că realizarea răspunderii penale începe din momentul aplicării măsurilor de constrângere şi se epuizează odată cu condamnarea infracţiunii comise şi a persoanei care a săvârşit-o, exprimată în sentinţa de condamnare[9], alţii sunt de părere că realizarea răspunderii penale este exprimată în hotărârea de condamnare şi de aplicare a pedepsei penale corespunzătoare[10], a treia opinie este că cel mai des răspunderea penală se realizează în pedeapsă şi executarea ei[11], iar a patra opinie este că realizarea răspunderii penale începe cu pornirea urmăririi penale şi se finalizează cu expirarea termenului antecedentului penal[12].
Lipsa de consens în privința limitelor de realizare a răspunderii penale dovedește în mod indirect faptul că cercetătorii naționali nu împărtășesc conceptul legal al răspunderii penale. Acestea fiind spuse ne întrebăm din nou: Ce este totuşi răspunderea penală şi care este conţinutul ei? Se pare că răspunsul la această întrebare nu este atât de simplu și ar trebui formulat nu unilateral, ci universal, ca să răspundă tuturor întrebărilor legate de această instituție. Dar să le luăm pe rând, pas cu pas.
Răspunderea penală fiind o formă a răspunderii juridice, alături de răspunderea civilă, cea administrativă ori disciplinară are la bază semnificaţia termenului „răspundere”, care, potrivit afirmaţiilor experţilor români G. Vrabie şi S. Popescu, a derivat din verbul latin „respondere” şi însemna a răspunde, dar în acelaşi timp, a plăti, la rândul său[13].
Potrivit DEX-lui, termenul „răspundere” semnifică ‒ „obligaţia de a răspunde pentru consecinţele unei acţiuni”[14]. Atribuind aceste explicaţii la dreptul penal, se poate spune că prin răspundere penală se înţelege obligaţia persoanei care a comis o infracţiune de a răspunde pentru fapta comisă, adică de a suporta măsurile de constrângere prevăzută de lege, mai exact spus prevăzută de norma de incriminare a legii penale. O interpretare similară a răspunderii penale a fost făcută de majoritatea autorilor care au încercat să definească această noţiune pornind de la originea termenului „răspundere”.
Majoritatea experților[15] admit faptul că răspunderea penală poate să existe şi să se realizeze doar în limitele raportului de drept penal dintre stat, pe de o parte, şi persoana care a comis infracţiunea, pe de cealaltă parte. În cadrul acestui raport, persoana vinovată este obligată să suporte constrângerea prevăzută de legea penală, iar statul este obligat să supună vinovatul să suporte această constrângere. Astfel raportul de drept penal este orientat spre reglementarea drepturilor şi obligaţiilor dintre părţi, apărute ca rezultat al comiterii infracţiunii. Conţinutul acestui raport îl formează corespondenţa dintre drepturile şi obligaţiile părţilor. Cu puțină atenție putem observa că obligaţia statului de a cere delicventului să răspundă nu face parte din conţinutul răspunderii penale, deoarece aceasta duce la îndeplinirea răspunderii şi deci rămâne în afara limitelor ei. Raportul de drept penal nu trebuie identificat cu răspunderea penală, deoarece el însuşi reglementează procesul juridic de tragere la răspundere penală a persoanei, astfel fiind doar un mediu în care răspunderea penală apare, se realizează şi respectiv apoi se stinge. Prin urmare, doar obligaţia de a suporta constrângerea penală poate face parte din conţinutul răspunderii penale, iar supunerea (obligarea) persoanei care a săvârşit o infracţiune la o anumită constrângere (pedeapsă) constituie un element important în vederea realizării răspunderii penale.
Cuvântul „realizare”, potrivit dicţionarului, semnifică „înfăptuire, îndeplinire, împlinire, traducere în viaţă”[16]. Astfel prin realizarea răspunderii penale se cuvine să înţelegem îndeplinirea obligaţiei persoanei care a săvârşit infracţiunea de a suporta constrângerea penală.
În teoria dreptului penal, termenul „realizare a răspunderii penale” este folosit cu acelaşi sens ‒ de a îndeplini, traduce în viaţă răspunderea, însă, tratarea în mod diferit a conţinutului răspunderii penale a generat şi opinii diferite cu privire la realizarea însăşi a răspunderi penale.
Unii autori, spre exemplu, considerând că realizarea răspunderii penale înseamnă realizarea drepturilor şi obligaţiilor corelative raportului juridic penal prin intermediul raportului juridic procesual penal, şi-au format opinia despre existenţa mai multor etape de realizare a răspunderii penale, susţinând până şi faptul că începutul realizării răspunderii penale este legat de acţiunile întreprinse de către organele competente în vederea identificării faptei şi a făptuitorului[17].
Răspunderea penală, ca şi raportul de drept penal, apare odată cu comiterea infracţiunii. Anume din acest moment apare obligaţia persoanei de a răspunde în faţa statului pentru ignorarea respectării benevole a ordinii de drept asigurată de legea penală. Din momentul constatării faptului infracţiunii apare raportul procesual penal în limitele căruia se realizează activitatea procesuală (demascarea persoanei bănuite, învinuite de comiterea infracţiunii) adică urmărirea penală. Această activitate procesuală parcurge câteva etape reglementate de dreptul procesual penal în cadrul cărora este prevăzută posibilitatea de a aplica asupra persoanei bănuite (învinuite) de comiterea infracţiunii măsurile de constrângere procesuale (reţinerea bănuitului, arestarea la domiciliu, arestarea preventivă etc. (art. 165-210 CPP al RM). Aceasta, probabil, permite unor autori să tragă concluzia că momentul constatării faptului comiterii infracţiunii este începutul realizării răspunderii penale, apariţiei raportului de drept penal şi a celui de procedură penală în cadrul cărora cel care a comis infracţiunea este obligat să fie supus unor îngrădiri în drepturi şi să suporte măsurile de constrângere[18]. O astfel de concluzie însă contravine faptului că raportul de drept penal apare obiectiv şi nu depinde de momentul începerii desfăşurării acţiunilor procesuale.
Soluţionarea problemei privind stabilirea corectă a limitelor realizării răspunderii penale impune și considerarea scopului acestei instituţii. Legiuitorul nu a prevăzut în mod expres care ar fi acesta şi nici nu era nevoie, fiindcă coincide cu cel al pedepsei penale: restabilirea echităţii sociale, corectarea condamnatului, precum şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni atât din partea condamnaţilor, cât şi a altor persoane [alin. (2) art. 61 CP][19].
Dovadă că scopurile răspunderii penale coincid cu cele ale pedepsei poate servi şi prezenţa în legea penală a instituţiei liberării de răspundere penală. Practic unanim se recunoaște faptul că atunci când scopurile pedepsei pot fi atinse fără răspunderea penală persoana care a săvârşit infracţiunea este liberată de această răspundere.
Prin urmare, observăm că limitele de realizare a răspunderii penale trebuie să cuprindă totalitatea elementelor de constrângere ce se aplică în mod exclusiv în realizarea scopurilor menţionate mai sus.
În cadrul acestor limite nu trebuie incluse măsurile procesuale de constrângere, deoarece acestea urmăresc alt scop decât cele vizate. Potrivit legii procesual penale, măsurile preventive prevăzute în art. 275 CPP al RM (transmiterea sub supraveghere a minorului, arestarea la domiciliu, arestarea preventivă etc.), au menirea să asigure buna desfăşurare a urmăririi penale, iar urmărirea penală, la rândul ei, are drept scop acumularea probelor privind existenţa sau inexistenţa infracţiunii, identificarea făptuitorului şi transmiterea cauzei penale în judecată pentru a fi stabilită răspunderea penală (art. 252 CPP al RM). Astfel este evident că, la etapa urmăririi penale, răspunderea penală nu este stabilită, acest fapt urmând să aibă loc în momentul pronunţării sentinţei de condamnare sau mai bine zis în momentul intrării acesteia în vigoare. Subliniem că la etapa urmăririi penale răspunderea penală se stabileşte, se identifică de către organul de urmărire penală însă decizia finală este luată de către instanţa de judecată.
Pentru soluționarea corectă a problemei cercetate mai trebuie luat în calcul și noțiunea de „tragere la răspundere penală” folosită în art. 306 CP al RM. Legea penală nu descoperă conținutul acestui termen, iar în literatura juridică există păreri împărțite la acest subiect. Unii cercetători consideră că acest termen se referă la „realizarea raportului procesual penal”, exprimat prin tragerea la răspundere a persoanei în calitate de învinuit[20]. Alţi autori consideră că, prin tragerea la răspundere penală, se înţelege pornirea procesului penal, punerea sub învinuire, dispunerea aplicării măsurii preventive şi trimiterea cauzei penale în instanţa de judecată[21].
Astfel, observăm că acest termen se referă la legea procesual penală şi nu are nimic comun cu realizarea răspunderii penale. În susţinerea acestei opinii, Filimonov V.D. consideră, pe bună dreptate, că „tragerea la răspundere penală în calitate de învinuit nu poate fi considerată realizarea răspunderii penale, deoarece nu aduce nicio schimbare situaţiei de drept material a persoanei, pentru că nu urmăreşte acele scopuri ce stau în faţa răspunderii penale”[22].
Penalistul rus Pavlov N.E[23], în același context, a observat foarte corect că răspunsul la această întrebare se află în însăşi dispoziţia art. 306 CP al RM. În alineatul întâi al acestuia se prevede „tragerea cu bună-ştiinţă la răspundere penală a unei persoane nevinovate”. Alineatul doi prevede răspunderea penală pentru aceleaşi acţiuni legate de învinuirea persoanei în săvârşirea unei infracţiuni grave, deosebit de grave sau excepţional de grave. Astfel, observăm că prin tragerea la răspundere penală se înțelege învinuirea persoanei în săvârşirea unei infracţiuni.
DOWNLOAD FULL ARTICLE
[1] Bagriy-Shakhmatov L.V., Răspunderea penală și pedeapsa, Ministerul Afacerilor Interne al URSS, 1969 N-24, pp. 79-80; Cherdanțev A.F., Kojevnicov S.N., Despre conceptul și conținutul răspunderii juridice/Jurisprudență, 1976, nr. 5, pp. 43-44.
[2] Brainin Ya.M., Răspunderea penală și temeiul acesteia în dreptul penal sovietic, Moscova, 1963, р. 25; Kurleadskii V.I., Răspunderea penală și măsura influenței publice, Moseva, 1965, р. 19.
[3] Volkov B.S., Natura deterministă a comportamentului criminal, Kahani, 1975, p. 61; Eleonskii V.A., Pedeapsa penală și educarea responsabilității pozitive a individului, Ryazan, 1979, p. 19; Kudreavțev V.N., Drept și comportament, Moscova, 1978, p. 103.
[4] Naumov A.V., Aplicarea normelor de drept penal, Volgograd, 1973, p. 246; Ogurtsov N.A., Raportul juridic și răspunderea în dreptul penal sovietic, Ryazan, 1976, p. 162.
[5] Drept penal. Partea generală. Manual universitar, responsabil de ediție Kozacenko I. Ya. și Neznamova Z.A. – M., 1998, p. 69; Nisoreanu Gh., Boroi A., Drept penal. Partea generală, Ed. ALL Beck, Bucureşti, 2002, p. 233; Dobrinoiu V. și alții., Drept penal. Partea generală, Ed. ATLAS LEX, Bucureşti, 1994, p. 316.
[6] Osipov P.P., Bazele teoretice pentru construirea și aplicarea sancțiunilor penale, Leningrad, 1976, p. 51.
[7] Borodac A. ş.a., Drept penal. Partea generală, Ed. „Știința”, Moscova, 1994, p. 24.
[8] Santalov A.I., Despre răspunderea penală și exprimarea ei procesuală, Universitatea din Leningrad, 1972 N23, pp. 125-126.
[9] Borodac A. și alții, Manual de drept penal. Partea generală, Chişinău, 2005, p. 342.
[10] Comentariu la Codul Penal al Republicii Moldova, sub redarea dr. Alexei Barbăneagră, Chişinău, 2003, p. 141.
[11] Barbăneagră A. și alții, Codul Penal comentat şi adnotat, Ed. Cartier, Chişinău, 2005, p. 96.
[12] Macari I., Dreptul penal al Republicii Moldova. Partea generală, Chişinău, 2002, p. 222.
[13] Vrabie G., Popescu S., Teoria generală a dreptului, Ed. Ştefan Procopiu, Iaşi, 1993, p. 141.
[14] Dicţionarul explicativ al limbii române, Bucureşti, Univers Enciclopedic, 1998, p. 898.
[15] Kelina S.G., Probleme teoretice privind liberarea de răspundere penală, Ed. „Știința”, Moscova, 1974, p. 25.
[16] Dicţionarul explicativ al limbii române, Bucureşti, Univers Enciclopedic, 1998, p. 898.
[17] Botnaru S. şi alţii, Drept penal. Partea generală, Ed. „Cartier”, Chişinău, 2005, p. 237.
[18] Pustovaya I.N., Încetarea dosarului penal în etapa cercetării prealabile, cu eliberarea de răspundere penală a persoanei (art. 6-9 din Codul de procedură penală al RSFSR), Teză de doctor în drept, Ekaterinburg, 2001, pp. 17-18; Jalinskii A.E. și alții, Dreptul penal al Rusiei. Manual universitar, în 2 volume, Vol. 1. Partea generală, grupul de edituri NORMA-INFRA, Moscova,1999, pp. 74-75.
[19] Barbăneagră A. și alții, op. cit., p. 96.
[20] Zagorodnikov N.I., Drept penal sovietic, Ed. „Literatura juridică”, Moscova, 1976, p. 453.
[21] Brânză S. și alții, Drept penal. Partea specială, vol. II, Ed. „Cartier”, Chişinău, 2005, p. 601.
[22] Filimonov V.D., Răspunderea penală și constrângerea socială. Culegere de lucrări a Facultății de Drept, Ed. Universitatea din Tomsk, Tomsk, 1965, p. 114.
[23] Pavlov N.E., Legislația procesual-penală și dreptul penal (corelare și probleme de aplicare). Monografie, Moscova, 1999, pp. 56-57.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.