Recunoașterea incidentală a unei sentințe străine de adaptare a unei pedepse aplicate de o instanță română. Discuții pe marginea unei decizii recente a Curții de Apel Timișoara
Adrian Stan - mai 1, 20201. Aspecte preliminare
O cauză cu implicații în privința cooperării judiciare europene în materie penală, aflată recent pe rolul Curții de Apel Timișoara în calea de atac a contestației[1], a generat discuții aprinse cu privire la aplicarea legii penale unei situații atipice. Dosarul a avut ca obiect recunoașterea hotărârilor judecătorești străine în vederea contopirii și deducerii pedepsei aplicate de un stat străin.
Situația a fost una aparte, pentru că pedeapsa străină a cărei recunoaștere s-a pus în discuție nu a fost una cu caracter originar, ci ea a fost la rândul ei rezultatul adaptării de către statul străin, după transferul executării acesteia în străinătate, pedeapsa inițială fiind aplicată de instanțele române.
Mai exact, după ce instanța română a condamnat persoana în cauză la o pedeapsă de 7 ani închisoare (pentru fapte comise în Austria), a fost emis mandatul de executare. Condamnatul a fost depistat pe teritoriul statului austriac. Autoritățile austriece, observând legăturile persoanei cu acest stat, nu au dispus extrădarea în România, preluând executarea pedepsei și adaptând-o potrivit legii naționale, printr-o procedură specială, la 5 ani închisoare.
În paralel cu aceste proceduri, pentru o faptă concurentă, comisă în timpul judecății celui dintâi dosar, aceeași persoană a mai fost condamnată în Austria la o altă pedeapsă privativă de libertate (5 ani și 8 luni închisoare).
De punctat că, potrivit specificului legislativ al statului austriac, contopirea pedepselor efectuându-se doar în cazuri de excepție, cele două pedepse nu au fost contopite, urmând a fi executate succesiv[2], prima urmând a fi executată pedeapsa de 5 ani închisoare.
În apropierea finalului executării primei pedepse, condamnatul solicită, prin procedura specială prevăzută de legile privind cooperarea în materie penală și transferul persoanelor condamnate, transferul în România pentru executarea pedepsei emisă de statul austriac pentru cea de-a doua faptă (5 ani și 8 luni închisoare). Urmare a admiterii transferului de către Curtea de Apel Timișoara (pe a cărei rază teritorială condamnatul locuise înainte de mutarea în Austria), persoana este transferată în România.
Condamnatul este însă pus în România în fața executării integrale a mandatului de executare a pedepsei de 5 ani și 8 luni, deși pedeapsa pentru fapta concurentă fusese executată integral.
Dacă privitor la posibilitatea recunoașterii incidentale a hotărârii străine, aceasta este acceptată a se efectua pe cale accesorie, în dosarul cu obiect contopirea unor pedepse aplicate pentru fapte concurente[3], discuțiile contradictorii au purtat asupra obiectului cererii de recunoaștere a hotărârii străine.
Astfel, s-a pus în discuție:
– dacă statul român mai are posibilitatea de a recunoaște în vederea contopirii o hotărâre străină dată în adaptarea unei pedepse pronunțată de o instanță română sau o va recunoaște doar în vederea deducerii pedepsei deja executate;
– dacă, în caz afirmativ, pedeapsa ce se va avea în vedere la efectuarea operațiunii de contopire este pedeapsa inițială, pentru care instanța de executare română a emis mandatul de executare a pedepsei, sau este pedeapsa adaptată de statul străin, aceasta din urmă devenind, prin adaptare, pedeapsa finală, cea dintâi nemaiputând fi „reactivată”.
2. Pedeapsa pentru executarea căreia condamnatul a fost transferat
Prin Sentința nr. 30 Hv 73/15h-400 a Tribunalului de Land Salzburg, reformată parțial și rămasă definitivă, la data de 20.12.2016, prin Decizia nr. 7 Bs191/16m a Curții de Apel Linz, s-a dispus condamnarea la pedeapsa de 2.065 zile de închisoare (5 ani și 8 luni).
Prin Sentința penală nr. 190 din 20.06.2019 pronunțată în dosarul Curții de Apel Timișoara, instanța a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și a dispus următoarele:
a) în baza art. 141 alin. 6 lit. a) din Legea nr. 302/2004, executarea în România a pedepsei de 2065 zile închisoare;
b) recunoașterea sentinței nr. 30 Hv 73/15h-400 a Tribunalului de Land Salzburg din data de 12.04.2016, reformată parțial și rămasă definitivă la data de 20.12.2016, prin decizia nr. 7 Bs 191/16m a Curții de Apel Linz;
c) transferarea într-un penitenciar din România a persoanei condamnate în vederea executării pedepsei aplicate prin Sentința penală mai sus-menționată, astfel cum a fost modificată;
d) constatarea că persoana condamnată nu a executat nicio zi din pedeapsă, conform calculului efectuat la 14.01.2019;
e) dispunerea emiterii unui mandat de executare a pedepsei, la data rămânerii definitive a prezentei sentințe;
În noiembrie 2019, condamnatul a fost transferat într-un penitenciar din România (Penitenciarul Arad), urmând a executa cuantumul rămas de executat din pedeapsa de 2.065 zile (5 ani și 8 luni) închisoare.
3. Pedeapsa a cărei recunoaștere s-a solicitat pe cale incidentală
Prin Sentința penală nr. 125/11.04.2012 pronunțată de Tribunalul Timiș inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 7 ani.
Prin Sentința nr. 24B1 27/14t pronunțată de Landesgericht Wels, instanța austriacă a dispus următoarele:
a) preluarea punerii în executare a pedepsei privative de libertate dispusă împotriva condamnatului prin sentința penală nr. 125/11.04.2012 a Tribunalului Timiș;
b) prin luarea în considerare a pedepsei dispuse în statul care a dat sentința, România, pedeapsa privativă de libertate care va fi de ispășit în Austria va fi stabilită pe 5 ani, iar arestul din data de 18.03.2014, orele 13:15, până la data de 22.04.2014, orele 12:00, va fi dedus din pedeapsa privativă de libertate.
Executarea acestei pedepse adaptate la 5 ani închisoare a început la 18.03.2014 (data arestării în statul austriac) și a fost executată la zi în 18.03.2019. Ulterior acestei ultime date, condamnatul a început executarea celeilalte pedepse, anume aceea de 5 ani și 8 luni, din momentul în care a fost transferat în România.
4. Soluția primei instanțe învestită cu contopirea pedepselor și recunoașterea pedepsei străine
Instanța competentă material, de pe raza locului de detenție în care condamnatul a fost transferat (Tribunalul Arad), a dispus:
– „în baza art. 585 alin. (1) lit. a) Cod procedură penală, cu aplicarea art. 5 Cod penal, admiterea cererii de contopire a pedepselor şi de recunoaştere a hotărârilor străine;
– recunoaşterea pe cale incidentală în România, Sentinţa, nr. 24B1 27/14t, a Landesgericht Wels Republica Austria, din data de 22.04.2014, cu privire la contestator, prin care a fost condamnat la o pedeapsa de 5 ani închisoare.
Constatarea că infracţiunile pentru care a fost condamnat contestatorul, prin Sentinţa nr. 30 Hv 73/15h-400 a Tribunalului de Land Salzburg, din data de 12.04.2016, reformată parţial şi rămasă definitivă la data de 20.12.2016, prin Decizia nr. 7 Bs 191/16m a Curţii de Apel Linz, la pedeapsa de 5 ani şi 8 luni închisoare (2.065 zile), recunoscută în România prin Sentinţa penală nr. 190, din 20.06.2019, a Curţii de Apel Timişoara, definitivă la data de 09.07.2019, sunt concurente cu infracţiunile pentru care a fost condamnat acesta prin Sentinţa penală nr. 125, din 11.04.2012, a Tribunalului Timiş, recunoscută în Austria şi adaptată la 5 ani închisoare.
– în temeiul art. 36 alin. (2) din Codul penal 1968, cu aplicarea art. 5 Cod penal din Codul penal din 1968 contopirea pedepsei de 5 ani şi 8 luni închisoare (2.065 zile) stabilită prin Sentinţa nr. 30 Hv 73/15h-400 a Tribunalului de Land Salzburg, din data de 12.04.2016 reformată parţial şi rămasă definitivă la data de 20.12.2016, prin Decizia nr. 7 Bs 191/16m a Curţii de Apel Linz), recunoscută în România prin Sentinţa penală nr. 190, din 20.06.2019, în dosarul nr. 546/59/2019 al Curţii de Apel Timişoara, definitivă la data de 09.07.2019, cu pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 125, din 11.04.2012, a Tribunalului Timiş, recunoscută în Austria şi adaptată la 5 ani închisoare, prin Sentinţa nr. 24B1 27/14t a, din data de 22.04.2014, în pedeapsa cea mai grea de 5 ani şi 8 luni închisoare (2065 zile) pe care o sporeşte cu 1 an rezultând de executat o pedeapsă de 6 ani şi 8 luni închisoare.
– în baza art. 36 alin. (3) din Codul penal din 1968, cu aplicarea art. 5 Cod penal din Codul penal scade din pedeapsa rezultantă de 6 ani şi 8 luni închisoare durata executată în Austria până la transfer şi mai apoi în România, începând cu data de 18.03.2014, la zi.
– anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 210/PI/2019, din 09.07.2019, emis de Curtea de Apel Timişoara şi emiterea unui nou mandat după rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.ˮ
Două probleme s-au pus în discuție în calea de atac declarată de Parchet, aspect care, de altfel, a dus și la soluționarea cauzei în complet de divergență, cu opinie separată:
– dacă statul român mai are posibilitatea de a recunoaște în vederea contopirii o hotărâre străină dată în adaptarea unei pedepse pronunțată de o instanță română sau o va recunoaște doar în vederea deducerii pedepsei deja executate;
– dacă, în caz afirmativ, pedeapsa ce se va avea în vedere la efectuarea operațiunii de contopire este pedeapsa inițială, pentru care instanța de executare română a emis mandatul de executare a pedepsei, sau este pedeapsa adaptată de statul străin, aceasta din urmă devenind, prin adaptare, pedeapsa finală, cea dintâi nemaiputând fi reactivată.
5. Caracterul incidental al recunoașterii pedepsei adaptate de statul străin
Art. 147 alin. (2) din Legea nr. 302 din 2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală prevede că recunoașterea hotărârilor judecătorești străine, în vederea producerii de efecte juridice, altele decât executarea în regim de detenție a pedepsei, „se face și pe cale incidentală, în cadrul unui proces penal în curs, de către procuror, în faza de urmărire penală sau de către instanța de judecată pe rolul căreia se află cauza spre soluționare.”
Din interpretarea textelor legale cuprinse în Legea nr. 302 din 2004 rezultă că scopul urmărit prin procedura recunoașterii pe cale incidentală a hotărârilor judecătorești străine este acela al executării de către persoana care se află pe teritoriul României a pedepsei aplicate de autoritățile judiciare străine, sau scopul deducerii perioadei executate din aceasta, cum este cazul în speța de față.
Potrivit Deciziei nr. 1 din 22.01.2018 privind Recursul în interesul legii, pronunțată de ÎCCJ, solicitarea având ca obiect constatarea existenței concursului între infracțiunile pentru care s-a dispus condamnarea prin hotărâri pronunțate de instanțe din România și hotărârile pronunțate de autoritățile judiciare străine și contopirea pedepselor, pentru ca, în final, să se deducă din pedeapsa rezultantă, inclusiv perioada de timp executată în străinătate, se încadrează, în drept, în dispozițiile art. 585 alin. (1) lit. a din C. pr. pen.
Întrucât cererea de recunoaștere a unei hotărâri judecătorești străine are în vedere producerea de efecte juridice, altele decât executarea în regim de detenție a pedepsei, respectiv contopirea și deducerea din pedeapsa rezultantă și a perioadei executate în străinătate, aceasta are caracter incidental raportat la cererea principală care vizează modificarea pedepsei. Astfel că, temeiul de drept al solicitării condamnatului a fost în mod corect stabilit.
6. Posibilitatea recunoașterii de statul emitent a unei pedepse astfel cum aceasta a fost adaptată de alt stat
Întrebarea esențială și prioritară pentru a stabili posibilitatea efectuării operațiunii de contopire, cu care a fost de fapt învestită, pe cale principală, instanța de judecată, este dacă, statul român mai are posibilitatea de a recunoaște o hotărâre de adaptare a unei pedepse, pe care el însuși a pronunțat-o inițial.
Două opinii se pot contura, opinii ce au generat divergența completului instanței învestită cu soluționarea contestației.
Prima este în sensul că, această recunoaștere nu este posibilă în parte (în vederea contopirii, fiind posibilă doar pentru deducerea duratei executate), fiind interzisă de dispozițiile art. 163 alin. (1) din Legea nr. 302/2004. Cea de-a doua părere are la bază lipsa unui temei legal pentru blocarea accesului la recunoașterea pe cale accesorie, cu finalitatea contopirii pedepsei adaptate de statul străin.
6.1. Opinia în sensul imposibilității recunoașterii complete a hotărârii de adaptare și a contopirii pedepsei inițiale pronunțate de instanța română
În sensul primei opinii, minoritare, s-a argumentat că, potrivit art. 163 alin. (1) din Legea nr. 302/2004[4], „o hotărâre judecătorească dată în alt stat membru al Uniunii Europene nu va fi recunoscută şi pusă în executare în România, chiar dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 167, atunci când:
a) persoana a fost condamnată definitiv în România pentru aceleaşi fapte penale. În cazul în care hotărârea judecătorească străină a fost dată şi pentru alte fapte penale, instanţa poate dispune recunoaşterea parţială a acesteia, dacă sunt îndeplinite celelalte condiţii;”
Pe cale incidentală, s-a spus că recunoașterea hotărârii străine este supusă acelorași reguli ca și recunoașterea pe cale principală, respectiv, printre altele, ca persoana să nu fi fost condamnată definitiv în România pentru aceeași faptă penală. Totodată, recunoașterea hotărârilor judecătorești străine se poate face numai în vederea producerii de consecințe juridice, altele decât executarea în regim de detenție a pedepsei, respectiv în vederea deducerii perioadei executate în detenție pe teritoriul altui stat, sub condiția ca pedeapsa să fi fost executată în întregime sau considerată ca fiind executată pe teritoriul statului străin.
În acest sens, s-a mai argumentat în opinia divergentă că sentința penală a statului austriac, a cărei recunoaștere s-a solicitat, nu este o sentință de condamnare, prin aceasta fiind doar recunoscută și adaptată, în Austria, pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată de o instanță română
S-a susținut în opinia separată că în România condamnatul are de executat o pedeapsă de 7 ani, care, însă, se consideră executată în Austria. Ca urmare, dacă condamnatul nu ar mai fi săvârșit alte infracțiuni, la întoarcerea în România, pedeapsa de 7 ani nu ar mai putea fi pusă în executare, fiind executată integral în străinătate. Considerarea ca executată a pedepsei de 7 ani este astfel singurul efect pe teritoriul României al Sentinței străine prin care pedeapsa a fost adaptată la 5 ani.
Însă, în România, s-a mai arătat, nu se poate considera că persoana nu mai are condamnarea de 7 ani, aceasta producând, în continuare, consecințe juridice pe teritoriul României, sub aspectul angajării răspunderii penale a condamnatului în caz de contopire a pedepselor, termenului de reabilitare etc. Ca de exemplu, termenul de reabilitare în România se calculează la pedeapsa de 7 ani, însă se are în vedere ca dată de executare, data când condamnatul a executat pedeapsa de 5 ani, în Austria.
S-a argumentat că executarea unei pedepse în străinătate nu are ca efect modificarea pedepsei aplicate în România, mai ales că o astfel de consecinţă este expres respinsă de legiuitor, în contextul în care legea stipulează clar că o Hotărâre judecătorească dată în alt stat membru al Uniunii Europene, nu va fi recunoscută şi pusă în executare în România, atunci când persoana a fost condamnată definitiv în România pentru aceleaşi fapte penale (art. 163 din Legea nr. 302/2004, antereferit).
Dacă nu se poate recunoaşte o hotărâre de condamnare din alt stat UE, atunci când persoana a fost condamnată definitiv în România pentru aceleaşi fapte penale, cu atât mai puţin se poate recunoaşte o hotărâre de adaptare a unei hotărâri de condamnare din România, pentru alte efect decât deducerea perioadelor executate în străinătate. Împrejurarea că se consideră executată pedeapsa de 7 ani aplicată prin Sentinţa penală nr. 125/PI, din 11.04.2012, pronunţată de Tribunalul Timiş şi în România, urmare a executării a 5 ani în Austria de către condamnat, nu împiedică contopirea pedepsei de 7 ani cu alte pedepse aplicate condamnatului sau recunoscute pe teritoriul României; urmând a se scădea din pedeapsa rezultantă ce a executat condamnatul efectiv.
Prin acest demers, se mai arată că, nu s-ar naşte o inechitate în sarcina condamnatului, procesul de contopire a pedepselor fiind unul legal, reglementat de art. 585 C. pr. pen. și art. 33 alin. (1) lit. b) și art. 36 Cod penal din 1969, în cazul de față. Ca urmare a celor de mai sus, în procesul de contopire a pedepselor aplicate condamnatului se impune a se avea în vedere numai hotărârea de 7 ani închisoare aplicată în România şi pedeapsa de 5 ani şi 8 luni închisoare aplicată în Austria şi recunoscută în România, din care urmează să se scadă, după recunoaşterea pe cale incidentală a Sentinţei penale nr. 24B1 27/14t a Landesgericht Wels, cei 5 ani executaţi în baza acestei sentinţe, pentru că cei 5 ani s-au executat în aplicarea pedepsei din Sentinţa penală nr. 125/PI, din 11.04.2012, pronunţată de Tribunalul Timiş.
Opinia are la bază ideea conform căreia sentința austriacă poate fi recunoscută, exclusiv, în vederea deducerii perioadei executate în arest preventiv și detenție pe teritoriul statului străin, respectiv efectele acelei sentințe în România se vor produce numai sub aspectul perioadei executate în Austria, în baza acelei sentințe.
Se consideră, așadar, că sentința străină nu ar putea fi recunoscută și în vederea contopirii pedepsei așa cum a fost ea redusă, ci doar în vederea deducerii perioadei executate, la contopire ținându-se cont de pedeapsa pronunțată de instanța română. Statul român nu ar putea astfel să recunoască ceea ce el însuși, prin instanțele sale, a statuat.
6.2. Argumente în sensul recunoașterii și contopirii pedepsei, astfel cum aceasta a fost adaptată de statul străin
Considerăm, în acord cu opinia majoritară a instanței de control judiciar, în primul rând, că instanța română competentă poate recunoaște pe cale incidentală o sentință străină de adaptare a unei pedepse pronunțate de autoritățile române. Recunoaștere nu poate fi efectuată în vederea executării pedepsei, însă, aceasta își va produce eficiența referitor la alte instituții de drept penal, cum este cazul concursului de infracțiuni.
Apoi, în a doua etapă, apreciem că pedeapsa ce se va avea în vedere în operațiunea de contopire este cea adaptată și redusă de statul străin, ci nu pedeapsa originară, care nu mai poate produce niciun efect juridic.
În acest sens, credem că o parte a considerentelor Deciziei pronunțate[5]de Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, nr. 15/2015[6] este edificatoare.
Instanța supremă a arătat, cu referire la cauza soluționată de CEDO Szabo c. Suediei[7], că „posibilitatea executării unei pedepse mai lungi în statul de executare faţă de statul emitent contrazice principiul cooperării internaţionale în administrarea justiţiei, principiu reflectat de convenţiile europene în discuţie ce se bazează, în teorie, pe interesele persoanei condamnate; instanţa nu exclude posibilitatea ca o încălcare flagrantă de facto a duratei pedepsei în statul de executare faţă de statul emitent să conducă la o violare a art. 5 din Convenţie, angajând astfel răspunderea statului de executare.ˮ
Or, interpretând aceste argumente, credem că oferirea de efecte juridice pedepsei inițiale, mai întinse, chiar sub aspectul contopirii acesteia, însă, în privința unei pedepse ce nu mai poate fi integral executată, ar conduce la executarea, în statul român, a unei pedepse mai lungi decât cea stabilită de statul austriac.
Apoi, considerentele deciziei sus-amintite prezintă un alt argument pertinent în susținerea opiniei noastre, a imposibilității „reactivăriiˮ pedepsei aplicate de instanța română în vederea contopirii cu o alta.
Se arată astfel, că „începerea executării pedepsei pe teritoriul României are ca efect renunţarea statului străin la executarea pe teritoriul acestuia. Renunţându-se la dreptul de a supune condamnatul la executarea pedepsei pe teritoriul statului străin, se renunţă implicit şi la recunoaşterea acelor instituţii accesorii executării pedepsei, cum ar fi liberarea condiţionată (…).ˮ
Înlocuind statele la care se face referire, apare ca evident faptul că statul român a renunțat la executarea pe teritoriul său a pedepsei, a cărei executare a debutat în străinătate (fiind în realitate integral executată). Or, supunerea la executarea pedepsei nu poate fi privită distinct de alte instituții de drept penal ce-i dau acesteia eficiență, cum este liberarea condiționată în speța ce a generat dezlegarea de drept și cum este și contopirea pedepsei în speța prezentă.
A raționa altfel ar însemna, credem, a da o dublă valență pedepsei inițiale: pe de o parte, ea nu mai poate fi executată, însă, pe de altă parte, aceasta ar putea fi folosită în realizarea unei contopiri. Or, contopirea nu este altceva decât conferirea de efecte juridice unei pedepse, prin executarea sa sau prin executarea unei părți ce constituie sporul atașat alteia.
Un alt argument normativ, de această dată la nivel comunitar european, este Decizia-Cadru 2008/909/JAI a Consiliului UE[8]. Adoptat cu scopul intensificării cooperări între statele membre în materia recunoașterii reciproce a sentințelor penale și a transferului persoanelor condamnate, actul prevede, în primul rând cu privire la adaptarea pedepselor, că:
„Art. 8: (3) în cazul în care pedeapsa este incompatibilă cu legislaţia statului de executare în ceea ce priveşte natura acesteia, autoritatea competentă din statul de executare poate decide să o adapteze la pedeapsa sau măsura prevăzută pentru infracţiuni similare în legislaţia sa. O astfel de pedeapsă sau măsură trebuie să corespundă cât mai îndeaproape posibil sancţiunii pronunţate în statul emitent şi, prin urmare, pedeapsa nu poate fi transformată într-o sancţiune pecuniară.
(4)Sancţiunea adaptată nu este, prin natura sau durata sa, mai dură decât sancţiunea pronunţată în statul emitent.ˮ
Apoi, art. 22 din documentul comunitar nu mai permite executarea pedepsei în statul emitent, statul român în speță:
„(1)Sub rezerva alineatului (2), statul emitent nu poate proceda la executarea pedepsei după ce executarea acesteia a început în statul de executare.
(2)Dreptul de a executa sentinţa revine statului emitent din momentul în care este informat de către statul de executare cu privire la neexecutarea parţială a pedepsei în conformitate cu articolul 21 litera h).- (evadarea, n.n.)ˮ
În ceea ce privesc argumentele însușite de majoritatea membrilor completului de divergență, s-a apreciat că a accepta o contopire a pedepsei neexecutate cu pedeapsa originară de 7 ani, pronunțată de statul român și adaptată ulterior, este o opinie eronată, lipsită de fundament legal.
Curtea, cu opinia majoritară a membrilor completului de judecată, apreciază că o astfel de soluţie, practic una de reînviere a pedepsei de 7 ani închisoare aplicată iniţial de Tribunalul Timiş încalcă dispoziţiile comunitare privind recunoaşterea reciprocă, între statele UE a hotărârilor judecătoreşti în materie penală.
Instanța a reamintit dispoziţiile art. 22 din Decizia-Cadru 2008/909/JAI privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, prin care statul emitent nu mai poate proceda la executarea pedepsei după ce executarea acesteia a început în statul de executare, statul emitent dobândind, din nou, dreptul de a executa sentinţa de condamnare doar dacă este informat de statul de executare cu privire la neexecutarea parţială a pedepsei, ca urmare a evadării persoanei condamnate.
Prin urmare, se mai arată, prin preluarea executării pedepsei de 7 ani aplicată de Tribunalul Timiş, pedeapsă ce a fost adaptată şi executată integral în Austria, că statul român nu mai are dreptul de a solicita executarea diferenţei de 2 ani închisoare, pedeapsa de 7 ani închisoare fiind considerată executată în modalitatea adaptată de autorităţile judiciare din Austria.
În acelaşi sens, mai arată completul, pot fi observate şi dispoziţiile art. 3 alin. (3) din Decizia-Cadru nr.2008/675/JAI[9], în conformitate cu care luarea în considerare a condamnărilor anterioare pronunțate în alte state membre nu are efectul de a influența, de a revoca sau revizui condamnările anterioare sau orice hotărâri referitoare la executarea lor luate de către statul membru în care se desfășoară noul proces.
Prin urmare, s-a concluzionat, luând în considerare Hotărârea Tribunalului din Wels, că instanţa română, în faţa căreia se desfăşoară procedura de contopire a pedepselor, nu poate influenţa, revoca sau revizui hotărârea instanţei din Austria privind executarea pedepsei recunoscută şi executată la solicitarea statului român.
Pentru aceste considerente, Curtea, cu opinie majoritară, a apreciat că prin recunoaşterea, pe cale incidentală, a hotărârii pronunţate de Tribunalul din Wels, în vederea producerii altor efecte decât executarea pedepsei, nu poate fi „reînviatăˮ hotărârea de condamnare pronunţată de Tribunalul Timiş, hotărârea de contopire pronunţată de prima instanță fiind temeinică şi legală.
7. Concluzii
Prezentul studiu are caracteristicile prezentării și sintetizării unei soluții jurisprudențiale, însă credem că deopotrivă el este o contribuție teoretică adusă într-o materie de actualitate.
Combinând dispoziții de drept intern, drept străin, de drept comunitar și convențional, credem că speța prezentată prezintă unele particularități ce au făcut ca aceasta să se preteze pentru abordarea teoretică pe care am încercat să o realizăm.
Noutatea și caracterul complex al problemelor de drept pe care le generează, cu argumente nu lipsite de o anumită pertinență și ale opiniei separate, situația juridică expusă ne învederează limitele cooperării judiciare în materie penală, în care unele situații practice depășesc cadrul normativ, nefiind anticipate de legiuitor. Iar în aceste cazuri este menirea practicienilor ca, prin interpretarea textelor de lege, să deceleze soluția echitabilă.
DOWNLOAD FULL ARTICLE[1] Soluționată prin d.p. 53 din 30 martie 2020, nepublicată.
[2] Potrivit art. 31 Cod penal austriac, „persoana care a fost deja condamnată la o pedeapsă şi care este condamnată pentru o altă faptă care ar fi trebuit judecată după săvârşirea ei în cadrul procesului anterior, va fi condamnată la o pedeapsă suplimentară. Aceasta nu va putea depăşi limita maximă a pedepsei prevăzute pentru fapta dedusă acum judecăţii. Suma pedepselor nu poate depăşi pedeapsa care ar fi admisibilă conform criteriilor de individualizare judiciară a pedepsei în cazul concursului de infracţiuni şi conform cumulării valorilor şi cuantumurilor prejudiciilor.ˮ, accesat la http://codexpenal.just.ro/laws/Cod-Penal-Austria-RO.html.
[3] Prin Decizia HP nr. 1/2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 239 din 19 martie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că „Cererea de recunoaştere a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii pronunţată de o instanţă străină, formulată de persoana condamnată, aflată în România, în vederea contopirii cu pedepse aplicate de instanţele române şi deducerii duratei executate în străinătate, este o cerere incidentală de competenţa instanţei învestite cu soluţionarea cererii de contopire.ˮ
[4] Legea nr. 302 din 28 iunie 2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 993 din 14 decembrie 2017.
[5] Curtea a stabilit că „după transferarea persoanei condamnate de autorităţile judiciare străine, în vederea continuării executării pedepsei în România, durata de pedeapsă considerată ca executată de statul de condamnare pe baza muncii prestate şi a bunei conduite, acordată ca beneficiu în favoarea persoanei condamnate, de autoritatea judiciară străină, nu trebuie scăzută din pedeapsa ce se execută în România.ˮ
[6] Publicată în Monitorul Oficial nr. 455 din 24 iunie 2015.
[7] CEDO, Szabo c. Suediei, cererea 28578/03.
[8] DECIZIA-CADRU 2008/909/JAI A CONSILIULUI din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 327/27 din 5.12.2008.
[9] Decizia-Cadru nr.2008/675/JAI privind luarea în considerare a condamnărilor în statele membre ale Uniunii Europene în cadrul unui nou proces penal, Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 220/32 din 15.08.2008.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.