Recunoașterea hotărârilor străine în România
Oana Tănăsică - mai 1, 2017Abstract
The article deals with the procedure for the recognition of foreign judgments in Romania, in the
light of international regulations and domestic legislation applicable in the field. Starting from the
definition of foreign judgments, according to the provisions of art. 1094 C. pr. civ., both foreign
judgments pronounced in a non-member state of the European Union and those pronounced in a
Member State, as well as foreign arbitral awards as defined in art. 1124 C. pr. civ.
Internal legislation complements the Community rules on the subject of the recognition
procedure by Regulation (EU) No. 1215/2012 of the European Parliament and of the Council of 12
December 2012 on jurisdiction and the recognition and enforcement of judgments in civil and
commercial matters. The recognition and enforcement of foreign arbitral decisions shall also be
carried out in accordance with the provisions of the Convention adopted at New York on 10 June
1958, which shall apply both to the recognition and to the enforcement of arbitral awards rendered in
the territory of a State other than the State where there is requested the recognition and enforcement
of sentences.
At the same time, on the basis of the mandatory condition of the international regularity of the
judgments, the refusal to recognize foreign judgments will intervene in case of non-fulfillment of the
conditions stipulated by the law for producing the effects, so that the judgments will not be
enforceable in Romania. On the other hand, for the recognition of foreign judgments, although this
involves analyzing the conditions of validity provided for by the aforementioned legal regulations, the
court in which the application for recognition is granted does not have jurisdiction to adjudicate on
the dispute between the parties, and in no way modify the content of the judgment.
Keywords: foreign judgments, non-member state of the European Union, Internal legislation,
conditions of validity, content of the judgment
În urma extinderii comerțului pe plan internațional și a relațiilor contractuale între societăți străine sau persoane fizice sau juridice din state diferite, s-a ivit necesitatea creării unor mecanisme juridice de natură să asigure ca efectele hotărârilor sa fie recunoscute în mai multe state în afara celui de pronunțare. Acest lucru s-a considerat că este determinat de interesul executării hotărârii, favorizată de prezența debitorului sau a bunurilor acestuia în alte state. În astfel de cazuri se vorbește despre circulația internațională a hotărârilor[1].
S-a arătat în jurisprudența română că hotărârile judecătorești nu produc de regulă efecte în mod automat în alte state decât cel de pronunțare. Fiind vorba de un act care poate aduce atingere suveranității unui alt stat, a fost necesară instituirea unui „filtru”. Dacă inițial hotărârile străine nu se bucurau de eficacitate în străinătate, ulterior s-a trecut la o procedură judiciară de recunoaștere și încuviințare a executării și chiar la deplina încredere în hotărârile străine, așa cum este cazul în prezent între statele membre ale Uniunii Europene[2].
Procedura recunoașterii. Condiții. Instanță competentă. S-a arătat că recunoașterea hotărârii străine reprezintă operațiunea de constatare a existenței și de acceptare a efectelor unei hotărâri pronunțate într-un alt stat[3].
În ceea ce privește procedura recunoașterii hotărârilor străine trebuie să facem distincție între hotărârile străine dintr-un stat nemembru al Uniunii Europene și cele pronunțate într-un stat membru. De asemenea, reguli diferite există și în cazul hotărârilor arbitrale străine.
Legislația internă prin dispozițiile art. 1095-1102 C. pr. civ.[4] reglementează, în principiu, procedura recunoașterii hotărârilor străine dintr-un stat nemembru al Uniunii Europene.
Hotărârile străine, în conformitate cu dispozițiile art. 1094 C. pr. civ., reprezintă acea categorie de hotărâri din care fac parte actele de jurisdicție contencioasă sau necontencioasă ale instanțelor judecătorești, precum și cele notariale, cât și actele oricăror altor autorități competente, emise într-un stat nemembru al Uniunii Europene. În completarea dispozițiilor art. 1065 C. pr. civ., prevederile art. 1094 C. pr. civ. stabilesc domeniul de aplicare al Titlului III al Cărții a VII-a. În doctrina de specialitate s-a apreciat că redactarea textului de lege este defectuoasă, întrucât prin aceasta se elimină hotărârile provenind dintr-un stat membru al Uniunii Europene, dar care sunt excluse de la domeniul de aplicare al dreptului Uniunii Europene. În acest sens, s-au avut în vedere hotărârile pronunțate în cauzele privind adopția, filiația etc., hotărâri care nu au fost incluse în sfera domeniului de aplicare al R2201/03. În mod evident, s-a pus întrebarea dacă prin excluderea acestor hotărâri intenția legiuitorului a fost de scutire a acestora de la procedura recunoașterii și, respectiv, a încuviințării executării. Urmând aceeași interpretare sistematică, se observă faptul că norma de față, potrivit art. 1065, se aplică în măsura în care prin tratatele internaționale la care România este parte, prin dreptul Uniunii Europene sau prin legi speciale nu se prevede altfel. Pe cale de consecință, s-a apreciat că procedurile reglementate prin dispozițiile art. 1095 și urm. C. pr. civ. s-ar aplica și hotărârilor din statele membre amintite anterior[5]. În același timp, această procedura nu se aplică hotărârilor provenind din statele nemembre, în condițiile în care prin convenții internaționale este prevăzută în mod expres o procedură de recunoaștere și de executare[6].
În ceea ce privește hotărârile arbitrale străine, art. 1124 C. pr. civ. le definește ca fiind acele sentințe arbitrale de arbitraj intern sau internațional care sunt pronunțate într-un stat străin și care, în același timp, nu sunt considerate hotărâri naționale în România. Acestea sunt recunoscute în România în situația în care diferendul ce constituie obiectul acestora poate fi soluționat pe cale arbitrală în România, precum și dacă hotărârea nu conține dispoziții contrare ordinii publice de drept internațional privat român, în conformitate cu dispozițiile art. 1125 C. pr. civ.
Potrivit Convenţiei pentru recunoaşterea şi executarea sentinţelor arbitrale străine, adoptată la New York, la 10 iunie 1958, prin „sentinţe arbitrale” se înţeleg nu numai sentinţele date de către arbitrii numiţi pentru cazuri determinate, ci, de asemenea, şi acelea care sunt date de către organele de arbitraj permanente cărora părţile li s-au supus. Convenţia se aplică atât recunoaşterii, cât şi executării sentinţelor arbitrale pronunțate pe teritoriul unui alt Stat, decât Statul unde se cere recunoaşterea şi executarea sentinţelor. Sentințele arbitrale pot fi pronunțate în cazul litigiilor şi între persoanele fizice sau juridice. Dispozițiile Convenției se aplică, de asemenea, inclusiv sentinţelor arbitrale care nu sunt considerate ca sentinţe naţionale în Statul unde este cerută recunoaşterea şi executarea lor.
De asemenea, legislația comunitară reglementează în prezent procedura recunoașterii prin Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială. Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 a înlocuit Regulamentului (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, având în vedere Raportul Comisiei Europene care a concluzionat că este de dorit să se îmbunătățească aplicarea anumitor dispoziții ale acestuia, să se faciliteze și mai mult libera circulație a hotărârilor și să se îmbunătățească în continuare accesul la justiție. Întrucât s-a considerat că este necesar să se aducă o serie de modificări regulamentului respectiv, s-a apreciat că acesta ar trebui reformat, din motive de claritate[7]. De asemenea, s-a avut în vedere și faptul că buna funcționare a pieței interne este împiedicată de anumite diferențe existente între normele interne care reglementează competența judiciară și cele recunoașterea hotărârilor împiedică. Prin urmare, se impunea implementarea unei proceduri care să asigure recunoașterea și executarea rapidă și simplă a hotărârilor pronunțate într-un stat membru, prin adoptarea de dispoziții care să unifice printre altele și normele referitoare la conflictele de competență în materie civilă și comercială[8].
În conformitate cu dispozițiile art. 1 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012, acesta se aplică în materie civilă și comercială, indiferent de natura instanței. Acesta nu se aplică, însă, în litigiile ce au ca obiect stabilirea răspunderii statului pentru actele sau omisiunile sale în exercitarea autorității publice, și nici în materie fiscală, vamală sau administrativă. De asemenea, potrivit alin. 2, dispozițiile Regulamentului nu se aplică nici în ceea ce privește: arbitrajul; procedurile privind lichidarea societăților, acordurile amiabile, concordatele, falimentele sau alte proceduri similare; starea civilă și capacitatea persoanelor fizice, drepturile patrimoniale rezultate din regimurile matrimoniale sau din legăturile considerate prin legea aplicabilă acestora ca având efecte comparabile căsătoriei; securitatea socială; obligațiile de întreținere care decurg dintr-o relație de familie, de rudenie, de căsătorie sau de alianță; testamentele și succesiunile, inclusiv obligațiile de întreținere rezultate ca urmare a unui deces.
În accepțiunea Regulamentului, acesta vizează hotărârile astfel cum sunt definite prin art. 2, respectiv: „hotărâre” înseamnă o hotărâre, indiferent de denumirea acesteia, pronunțată de o instanță dintr-un stat membru. În noțiunea de „hotărâre”, potrivit Regulamentului, sunt asimilate și ordonanțele sau mandatele, decretele și ordinele, inclusiv deciziile grefierilor din cadrul instanțelor prin care se stabilesc cheltuielile de judecată.
După cum s-a reținut în doctrina de specialitate, Codul de procedură civilă vorbește despre două tipuri de recunoaștere, despre recunoașterea de plin drept și, respectiv, despre recunoașterea condiționată[9].
Regula o reprezintă recunoașterea de plin drept, fiind reglementată inclusiv în legislația internă, art. 1095 C. pr. civ. prevăzând că în România sunt recunoscute de plin drept acele hotărâri străine care se referă la statutul personal al cetăţenilor statului unde au fost pronunţate sau dacă au fost recunoscute inițial în statul de cetăţenie al fiecărei părţi, în situația în care au fost pronunțate într-un stat terț. De asemenea, sunt recunoscute de plin drept și hotărârile care au fost pronunţate în baza legii determinate ca aplicabilă conform dreptului internaţional privat roman și care nu sunt contrarii ordinii publice de drept internaţional privat roman, iar în cadrul litigiului respectiv a fost respectat dreptul la apărare.
De asemenea, art. 36 din Regulamentul (UE) 1215/2012 instituie regula potrivit căreia sunt recunoscute în celelalte state membre, de plin drept, fără a fi necesară vreo procedură specială, hotărârile judecătorești pronunțate într-un alt stat membru.
Recunoașterea condiționată este prevăzută în dispozițiile art. 1.096 C. pr. civ., care enumeră condiţiile recunoaşterii. Astfel, în conformitate cu textul de lege mai sus indicat, pentru a beneficia de autoritatea lucrului judecat, pot fi recunoscute în România și alte hotărâri decât cele prevăzute la art. 1.095 C. pr. civ., cu îndeplinirea cumulativă a anumitor condiţii, respectiv: în primul rând, în ceea ce priveşte efectele hotărârilor străine, trebuie să existe reciprocitate între statul instanţei care a pronunţat hotărârea și Statul Român; în al doilea rând, potrivit legii statului în care a fost pronunțată hotărârea, instanța care a pronunțat-o trebuie să fi fost competentă să judece procesul în cauză – criteriile de stabilire a competenței avute în vedere de legiuitor nu se referă în mod exclusiv la prezenţa pârâtului în statul respectiv sau la existența unor bunuri ale pârâtului în acel stat, care nu au legătură directă cu litigiul; nu în ultimul rând, cea de-a treia condiție care trebuie îndeplinită vizează împrejurarea potrivit căreia hotărârea astfel pronunțată trebuie să fie definitivă în conformitate cu legislația statului unde a fost pronunțată.
În plus, o condiție suplimentară este impusă în situația în care hotărârea a fost pronunţată în lipsa părţii care a pierdut procesul. În acest caz, instanța investită cu soluționarea cererii de recunoaștere trebuie să constate că au fost comunicate în timp util părţii în cauză atât actul prin care a fost sesizată instanța cu litigiul respectiv, cât și citaţia pentru termenul la care au avut loc dezbaterile pe fondul cauzei. Instanța trebuie, de asemenea, să verifice și dacă acelei părți i s-a dat posibilitatea efectivă de a se apăra şi de a exercita calea de atac împotriva acelei hotărâri. Neregularitatea privind omisiunea citării părții care nu a participat la proces în faţa instanţei străine nu poate fi invocată decât de către acea parte.
Procedura recunoașterii prevăzute de Codul de procedură civilă, atât pentru hotărârile străine, cât și pentru hotărârile arbitrale străine, reglementează o procedură pe cale principală și o procedură pe cale incidentală. Astfel, art. 1102 C. pr. civ., arată că în situația în care cererea de recunoaştere a hotărârii străine se soluţionează pe cale principală, instanța pronunță o hotărâre, iar în cazul soluționării pe cale incidentă, se pronunță prin încheiere interlocutorie. Instanța dispune asupra cererii de recunoaștere numai după citarea părţilor, în ambele cazuri. Pe cale de excepție, numai în situația în care pârâtul a fost de acord cu admiterea acţiunii, aspect ce rezultă din cuprinsul hotărârii străine, instanța poate soluționa cererea și fără citarea părţilor.
În ceea ce privește competența instanței, art. 1099 C. pr. civ. distinge după cum cererea este formulată pe cale principală sau pe cale incidentală. Astfel, pe cale principală este competent să soluționeze cererea de recunoaştere tribunalul în circumscripţia căruia cel care a refuzat recunoaşterea hotărârii străine îşi are domiciliul sau, după caz, sediul, și doar în caz de imposibilitate de stabilire a tribunalului, competenţa aparţine Tribunalului Bucureşti. În situația cererii de recunoaştere formulată pe cale incidentală, competentă a se pronunța asupra acesteia este instanţa sesizată cu litigiul în cadrul căruia se invocă excepţia autorităţii lucrului judecat ori altă chestiune prealabilă întemeiată pe hotărârea străină.
Cererea de recunoaştere a hotărârii străine se depune la instanța competentă împreună cu înscrisurile doveditoare ce stau la baza acesteia. În primul rând, anexat cererii de recunoaștere trebuie depusă hotărârea străină în copie. Prin celelalte înscrisuri depuse, petentul trebuie să facă dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 1096 C. pr. civ., anterior menționate. Astfel, textul de lege, art. 1100 C. pr. civ. impune petentului să facă dovada caracterului definitiv al hotărârii străine. În situația în care hotărârea a fost pronunţată în lipsa părţii care a pierdut procesul, trebuie făcută și dovada că partea care a fost lipsă în instanța străină i-au fost înmânate citaţia şi actul de sesizare, ori că a avut cunoștință despre acestea în timp util.
De asemenea, și în ceea ce privește recunoașterea sentinței arbitrale străine, trebuie respectate legislația aplicabilă în materie și regulile de procedură din dreptul intern al statului solicitat. Însă, în același timp, acestea se vor aplica și ținând cont de condițiile prevăzute de Convenția de la New York[10].
[1] F.G. Păncescu, Drept procesual civil internațional, Ed. Hamangiu, București, 2014, p. 1-2.
[2] Ibidem, p. 196.
[3] D. Lupașcu, D. Ungureanu, Drept internațional privat (actualizat în raport de noul Cod civil, noul Cod de procedură civilă și Regulamentele Uniunii Europene), Ed. Universul Juridic, București, 2012, p. 309.
[4] Adoptat prin Legea nr. 134 din 1 iulie 2010, republicat în temeiul art. XIV din Legea nr. 138/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative conexe, publicată în M. Of. nr. 753 din 16 octombrie 2014, dându-se textelor o nouă numerotare. Legea nr. 134/2010 a fost republicată în M. Of. nr. 545 din 3 august 2012, şi ulterior a fost modificată şi completată, ultima modificare fiind adusa prin O.U.G. nr. 1/2016 publicată în M. Of. nr. 85 din 4 februarie 2016.
[5] În acest sens, hotărârea pronunțată la 24 aprilie 2014 de Tribunalul București, s. a IV-a civ., dosar nr. 5868/3/2014; hotărârea pronunțată la 20 august 2013 de Tribunalul București, s. a III-a civ., dosar nr. 20317/3/2013.
[6] F.G. Păncescu, Drept procesual civil internațional, Ed. Hamangiu, București, 2014, p. 197.
[7] Paragraful 1 din Preambul la Regulamentul nr. 1215/2012.
[8] Paragraful 4 din Preambul la Regulamentul nr. 1215/2012.
[9] C.P. Buglea, Dreptul internațional privat român – din perspectiva reglementărilor europene aplicabile în domeniu și a noului Cod civil român, Ed. Universul Juridic, București, 2013, p. 216.
[10] I. Macovei, Tratat de drept al comerțului internațional, Ed. Universul Juridic, București, 2014, p. 662.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.