Răspunderea juridică a arbitrilor
Gabriel Mihai - mai 1, 2016IV. Incidente privitoare la activitatea arbitrilor
În activitatea lor jurisdicţională, arbitrii se situează pe poziţia unor judecători şi, în consecinţă, trebuie să prezinte aceleaşi garanţii de independenţă imparţialitate şi obiectivitate.
Arbitrii sunt independenţi şi nu sunt reprezentanţii părţilor. Ca atare, ei trebuie să fie străini de cauza care se judecă, pentru că numai astfel părţile au garanţia că hotărârea arbitrală ce se va pronunţa va fi dreaptă şi în cazul în care arbitrii judecă în echitate, va fi echitabilă.
În cazul în care nu sunt respectate aceste cerinţe, pe parcursul arbitrajului pot apărea incidente, surmontate printr-o serie de mijloace procedurale, cu caracter sancționatoriu, care conduc la pierdea calităţii de arbitru în acea cauză: recuzarea, revocarea și înlocuirea arbitrilor.
Recuzarea arbitrilor. Recuzarea este dreptul pe care îl au părţile din litigiul arbitral de a cere, în condițiile determinate de lege sau de convenţia arbitrală, ca persoana numită ca arbitru să nu fie numită în această calitate de către instanţă.
Arbitrul poate fi recuzat pentru cauze care pun la îndoială independenţa şi imparţialitatea sa. Pentru motive de neobstrucţionare cu rea-credinţă a desfășurării arbitrajului, partea nu poate recuza arbitrul pe care l-a numit ea, decât pentru cauze survenite după numire.
De pildă, o cauza de recuzare o constituie nerespectarea obligaţiei de informare care poate avea trei importante: desfiinţarea hotărârii arbitrale, răspunderea pentru daune a arbitrilor, recuzarea şi revocarea acestora.
Revocarea arbitrilor. Revocarea arbitrului are semnificaţia desărcinării acestuia de atribuţia conferită, anume aceea de a soluţiona litigiul dintre părţi. Revocarea este actul de dispoziţie al părţilor, discreţionar şi necenzurabil. Revocarea poate fi rezultatul voinţei părţilor de a pune capăt litigiului ca urmare a renunţării la judecată sau la drept, al nemulţumirii părţilor faţă de prestaţia arbitrului etc.[11]
Arbitrul revocat nu se poate plânge de revocarea intervenită decât dacă se întemeiază pe un motiv ce poate fi ofensator pentru el, inexact sau nefondat şi pe aceste temeiuri, există pentru arbitrul lezat dreptul la o acţiune în despăgubire. Revocarea produce efecte ad nutum, aşa încât arbitrul este îndreptăţit la o remuneraţie proporţională cu activitatea depusă până la data când aceasta s-a produs.
Înlocuirea arbitrilor. Renunţarea presupune încetarea calităţii de arbitru din voinţa persoanei care a acceptat o astfel de însărcinare. Dacă renunţarea este nejustificată, ea dă dreptul părţilor la o acțiune în daune împotriva arbitrului, conform art. 565 C. pr. civ. Dacă este justificată de dobândirea unei incompatibilităţi, aceasta poate constitui motiv de revocare, iniţiativa acestui demers aparţinând în acest caz părţilor sau părţii interesate.
V. Protecţia arbitrilor
Desemnarea unui arbitru intră în obligaţia fiecărei părţi din litigiul supus soluţionării prin procedura arbitrală, de a nomina un arbitru; însă, prin sintagma „numirea unui arbitru al părţii” nu se va înţelege că acel arbitru va fi subiectiv în ceea ce priveşte drepturile şi îndatoririle părţii ce l-a propus. Mai mult decât atât, orice arbitru desemnat să accepte această funcţie trebuie să fie obiectiv şi imparţial, iar părţile, după ce au în mod oficial confirmarea acceptării de arbitru a respectivei persoane desemnate, nu mai pot lua legătura şi transmite arbitrului numit de ele nicio informaţie în legătură cu situaţia lor sau cu calitatea lor de parte în proces, decât cu înştiinţarea scrisă şi a celeilalte părţi sau a reprezentantului său legal. Se transmite astfel, părţii adverse, o copie după scrisoarea, faxul ori telegrama trimisă arbitrului sau o înregistrare a convorbirii telefonice care a avut loc între partea respectivă şi arbitru, iar dacă este posibil, această transmitere este de dorit să aibă loc în acelaşi timp către arbitru şi cealaltă parte a conflictului.
Chiar dacă a fost numit ca arbitru de către o parte, acestuia îi este interzis să consilieze partea în pricina respectivă sau oricare dintre cele două părţi aflate în litigiu ori să adopte părerea părţii ce l-a numit ca arbitru, având falsa impresie a unei îndatoriri faţă de nominarea făcută de către parte. În acest sens, acţiunile arbitrilor trebuie să fie publice, adică să nu se angajeze în discuţii private cu părţile. Dacă nu-şi păstrează imparţialitatea, independenţa şi obiectivitatea sa, arbitrul poate fi înlocuit din funcţia ce îi revine.
Ideea de imunitate a arbitrilor este o creaţie a doctrinei şi jurisprudenţei din ţările de Common Law, având semnificaţia că, în principiu, arbitrii nu pot fi răspunzători pentru modul în care şi-au îndeplinit misiunea jurisdicţională. Asimilaţi judecătorilor, prin misiunea jurisdicţională pe care o îndeplinesc, arbitrii ar trebui să se bucure nu de imunitatea acestora, ci de o protecţie[12] menită a le asigura îndeplinirea misiunii şi liniştea după pronunţarea sentinţei; o protecţie care să îi pună la adăpost de ranchiuna părţii nemulţumite de hotărâre, de acţiunile abuzive în justiţie contra lor.
Imunitatea nu poate fi recunoscută decât de autoritatea publică, prin lege şi într-un scop general şi nu se poate confunda cu o clauză limitativă de responsabilitate.
Convenţiile internaţionale şi regulamentele instituţiilor permanente de arbitraj nu şi-au însuşit conceptul de imunitate a arbitrilor, astfel încât, în prezent, numai legile naţionale ar putea conferi arbitrilor imunitate.
Principalul argument împotriva imunităţii este acela că nu se justifică exonerarea de răspundere a arbitrilor în caz de neglijenţă, în timp ce alţi profesionişti sunt supuşi unui asemenea risc.
În favoarea imunităţii arbitrilor sunt invocate mai multe argumente. Primul ar fi acela că ar putea deveni extrem de dificil să se găsească persoane calificate, dispuse să accepte o însărcinare de arbitru, dacă există riscul de a fi expuse unei responsabilităţi personale nelimitate. Al doilea argument ar fi că partea care a pierdut într-un proces arbitral poate supune hotărârea arbitrală controlului instanţelor statale. Al treilea argument este că arbitrii, văzându-se expuşi riscului angajării răspunderii personale, nu vor accepta să fie desemnați decât dacă vor obţine, în temeiul contractului de arbitraj şi al convenţiei arbitrale, o indemnizaţie şi o imunitate pe care nu o pot obţine prin efectul legii.
VI. Răspunderea arbitrilor
Instituţia răspunderii arbitrilor este strâns legată de temeiul şi natura activităţii acestora, de soluţionare a litigiilor, care are ca izvor „contractul de arbitraj”[13].
Arbitrul şi părţile sunt legate prin contractul de arbitraj, dar o răspundere a arbitrilor în termeni exclusivi contractuali este incompatibilă cu natura jurisdicţională a misiunii arbitrilor.
Un aspect important care diferenţiază procedurile judiciare desfăşurate în faţa instanţelor de drept comun de procedura arbitrală este acela referitor la răspunderea arbitrilor. Părţile care au supus o dispută spre soluţionare unui tribunal arbitral au posibilitatea, în anumite cazuri şi condiţii, de a trage la răspundere arbitrii numiţi, dacă aceştia nu îşi îndeplinesc obligaţiile ce le revin în această calitate.
În noua reglementare românească privind arbitrajul, Cartea a IV-a a Codului de procedură civilă, adoptat prin Legea nr. 134/2010, republicată, se manifestă o anumită nuanţare a răspunderii arbitrilor, de natură să contribuie la o mai bună protecţie a statutului acestora.
Arbitrii sunt răspunzători pentru prejudiciul cauzat, în condițiile legii, dacă:
- după acceptare renunță în mod nejustificat la însărcinarea lor [art. 565 C. pr. civ. lit. a)];
- fără motiv justificat, nu participă la judecarea litigiului ori nu pronunță hotărârea în termenul stabilit de convenția arbitrală sau de lege [art. 565 C. pr. civ. lit. b)];
- nu respectă caracterul confidențial al arbitrajului, publicând sau divulgând date de care iau cunoștință în calitate de arbitrii, fără a avea autorizația părților [art. 565 C. pr. civ. lit. c)];
- încalcă cu rea-credință sau gravă neglijență alte îndatoriri ce-i revin [art. 565 C. pr. civ. lit. d)].
În funcţie de natura abaterilor de care se face vinovat în îndeplinirea mandatului său, arbitrul poate fi obligat la plata de daune-interese compensatorii sau moratorii (de exemplu, când nu a pronunţat hotărârea în termenul convenit de părţi sau stabilit de lege). Unele sancţiuni pot conduce şi la revocarea arbitrului vinovat.
Conform art. 5 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, pentru cauze de incompatibilitate în legătură cu calitatea de arbitru, survenite ulterior înscrierii în lista de arbitri, se dispune suspendarea acestuia de către Colegiul Curţii de Arbitraj; în cazul încălcării deosebit de grave a obligaţiilor ce incumbă misiunii de arbitru sancțiunea aplicabilă este radierea arbitrului vinovat din lista de arbitri, efectuată de către Biroul de conducere al Camerei de Comerţ şi Industrie a României, ca urmare a deciziei motivate a Colegiului Curţii de Arbitraj.
Calificarea corectă a contractului de mandat dintre arbitru şi parte ca fiind de natură civilă sau comercială are importanţă în determinarea naturii acţiunii judecătoreşti pe care partea interesată ar intenta-o arbitrului în vederea angajării răspunderii sale, şi în stabilirea instanţei competente material să o soluţioneze.
În literatura franceză[14] s-a formulat opinia potrivit căreia contractul analizat este unul civil şi nu comercial. Învestirea arbitrilor este una complexă, unde se înlănţuie mai multe contracte, începând cu convenţia arbitrală şi continuând cu cel dintre arbitrii şi părţi, care presupune desemnarea urmată de acceptarea misiunii de către respectivul arbitru. Spre deosebire de judecători, arbitrii nu au în mod obligatoriu o calificare juridică; ei pot fi specialişti în diferite domenii, cu o conduită morală şi probitate profesională ireproşabile.
Este general acceptat că un arbitru nu este responsabil pentru tot ce face sau a omis să facă în îndeplinirea îndatoririlor sale ca arbitru, doar dacă nu se dovedeşte ca a acţionat cu rea-credință.
În materie de răspundere juridică, arbitrii nu sunt răspunzători de daune, cum se prevedea în vechea reglementare (art. 353C. pr. civ.), ci răspund în condiţiile legii, dacă sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de lege (art. 565C. pr. civ.).
Ca sancţiune apare şi revocarea arbitrilor de către partea nemulţumită de modul de îndeplinire a mandatului încredinţat, soluţie oferită de natura juridică a contractului. Astfel, arbitrul poate fi recuzat în anumite condiții și atunci când apare o îndoială legitimă cu privire la imparțialitatea sa sau la capacitățile acestuia de a înțelege litigiul respectiv – de aici se nasc anumite exigențe particulare referitoare la domeniul de expertiză al arbitrilor și la specializarea acestora (pe de o parte, sunt necesari arbitri care să cunoască foarte bine domeniul economic sau operațiunile financiar-bancare, iar pe de altă parte, având în vedere că se dezbate un drept litigios, este necesar ca arbitri să cunoască foarte bine domeniul juridic).
Pe lângă atributele de competență, arbitrii trebuie să aibă o reputație neștirbită, iar selectarea acestora în alte sisteme juridice mai avansate se face într-un mod mai pretențios.
Cele mai multe sisteme juridice rezervă puterea instanței de judecată pentru a elimina arbitri care sunt improprii pentru a acționa sau nu sunt imparțiali.
Este general acceptat că nu se poate forța o persoană să continue ca arbitru împotriva voinței sale, și arbitrii pot demisiona în cazul în care nu sunt dispuși să continue cu arbitrajul.
Părțile sunt în general libere să convină cu arbitrul ceea ce trebuie să se întâmple cu privire la taxele arbitrilor, și orice răspundere a arbitrului (cum ar fi costurile irosite), dacă arbitrul ar trebui să demisioneze, cu sau fără motiv.
Părțile pot să prevadă taxele arbitrilor (deși, în unele jurisdicții, dacă părțile sunt de acord să prezinte un diferend existent la arbitraj, acestea nu pot prevedea că fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată).
Cu toate că părțile pot prevedea în mod diferit numirea arbitrului, regula este că părțile sunt responsabile individual și solidar pentru taxele arbitrilor. În cazul în care arbitrul nu este plătit, atunci el pot da în judecată una sau ambele părți pentru taxe neplătite. În multe jurisdicții, tribunalul poate dispune ca partea care pierde să plătească cheltuielile de judecată ale părții câștigătoare, iar acest lucru poate include taxa arbitrilor, fără a afecta răspunderea solidară a arbitrilor.
În situaţia în care arbitrii sunt supuşi obligaţiei de a fi independenţi şi imparţiali, trebuie să se abţină de la orice act sau fapt de natură a naşte suspiciuni înainte, în timpul sau după încheierea procedurii arbitrale. Având obligaţia de a trata în mod egal părţile, de a le respecta dreptul la apărare, de a le asigura un proces echitabil şi într-un termen rezonabil, arbitrii sunt îndreptăţiţi să pretindă părţilor nu numai informaţii corecte şi respect faţă de ei, dar pot să şi ceară chiar aplicarea de sancţiuni în cazul recuzării ori revocării abuzive ori pentru motive nejustificate şi ofensatoare, precum şi în alte cazuri în care părţile provoacă prejudicii arbitrilor.
[11] V. Roş, op. cit., p. 298.
[12] Ideea de imunitate a arbitrilor este o creaţie a doctrinei şi jurisprudenţei din ţările de Common Law, având semnificaţia că, în principiu, arbitrii nu pot fi răspunzători pentru modul în care şi-au îndeplinit misiunea jurisdicţională.
[13] Radu Bogdan Bobei, Arbitrajul intern şi internaţional, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2013, p. 92.
[14] Ph. Fouchard, E. Gaillard, B. Goldman, Traite de l’arbitrage commercial international, Ed. Litec, Paris, 1996, p. 607.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.