Punctul de întâlnire între acceptarea forţată a moștenirii și nedemnitatea judiciară
Ioana Nicolae - februarie 5, 2017Nici sustragerea sau ascunderea altor bunuri decât cele care fac obiectul legatului său, nu vor atrage acceptarea forțată a moștenirii de către legatarul cu titlu particular, el având calitatea de terț. Legatarului cu titlu particular nu îi este recunoscută nici prerogativa de a solicita aplicarea sancțiunii acceptării forțate a moștenirii față de ceilalți moștenitori care se fac vinovați de faptele prevăzute în art. 1119 C. civ., nejustificând nici un interes. Cu alte cuvinte, legatarul cu titlu particular nu poate nici săvârși fapta ce generează acceptarea forțată, și nici nu se poate prevala de săvârșirea ei pentru a pretinde aplicarea sancțiunilor[12].
În ceea ce privește discernământul, precizăm următoarele: cei lipsiți de capacitatea de exercițiu sunt prezumați a nu avea discernământ, minorii între 14-18 ani au discernământul în curs de formare iar persoanele cu deplină capacitate de exercițiu sunt prezumate a avea discernământ[13]. Sancțiunea acceptării forțate a moștenirii se aplică succesibililor care au capacitate delictuală la momentul săvârșirii faptelor, ceea ce se va analiza după distincțiile enumerate anterior, astfel:
– minorii sub 14 ani și persoanele puse sub interdicție vor accepta forțat moștenirea, dacă se dovedește că la momentul săvârșirii faptei au avut discernământ
– minorii între 14-18 ani vor accepta forțat moștenirea, cu excepția situației în care se dovedește că la momentul săvârșirii faptei nu au avut discernământ
– persoanele peste 18 ani, care nu sunt puse sub interdicție, vor accepta forțat moștenirea, cu excepția situației în care se dovedește că la momentul săvârșirii faptei nu au avut discernământ.
Este de precizat că săvârșirea faptelor prevăzute de art. 1119 C. civ. de către mai mulți succesibili împreună, va atrage sancțiuni împotriva tuturor participanților, iar în ceea ce privește obligația de restituire a bunurilor către moștenire, aceasta este o obligație solidară[14].
În ipoteza decesului autorului faptelor incriminate de art. 1119 C. civ., înainte de exercitarea dreptului de opțiune succesorală, operează retransmiterea, ceea ce înseamnă că aceștia din urmă vor fi considerați că au acceptat moștenirea forțat, neputând renunța la ea. În acest caz retransmiterea se face fără beneficiul dreptului de a opta. Din patrimoniul astfel retransmis nu vor face parte bunurile sustrase sau ascunse, iar donația tăinuită va fi supusă, după caz, raportului sau reducțiunii. În privința sarcinilor și datoriilor moștenirii, operează prevederile art. 1119 alin. 2 C. civ., deci moștenitorii vor plăti aceste datorii și sarcini proporțional cu cotele de moștenire, inclusiv cu bunurile proprii ale lor. Cele menționate anterior se referă la moștenirea autorului succesibilului decedat înainte de exercitarea dreptului de opțiune succesorală, ce se face vinovat de săvârșirea faptelor prevăzute de art. 1119 C. civ. (moștenirea retransmisă), pentru că în privința moștenirii autorului direct, ei vor avea drept de opțiune succesorală, putând opta cum vor crede de cuviință (să accepte ori să repudieze moștenirea).
3. În concluzie
Acceptarea forțată a moștenirii reprezintă o sancțiune civilă aplicată moștenitorului care se face vinovat de săvârșirea, cu rea-credință, a faptelor enumerate în cuprinsul art. 1119 alin. 1 C. civ., și care constă în înlăturarea dreptului său de a opta în privința moștenirii respective, acesta fiind considerat acceptant. Cu alte cuvinte, acceptarea forțată a moștenirii reprezintă, în esență, o excepție de la caracterul voluntar al opțiunii succesorale iar săvârșirea faptelor menționate atrage de drept sancțiunea acceptării forțate a moștenirii. Deși acceptarea forțată a moștenirii se produce de drept, se pot ivi situații în care aceasta este desființată, cum se întâmplă spre exemplu în ipoteza declarării nedemnității judiciare.
Bibliografie:
1. M.Eliescu, Transmisiunea și împărțirea moștenirii în dreptul Republicii Socialiste România, Ed. Academiei RSR, București, 1966;
2. DEX, Ed. Univers Enciclopedic, București, 1998;
3. Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, ed. a II-a actualizată și completată, Ed. Universul Juridic, București, 2002;
4. I.G. Mihuță, Repertoriu de practică judiciară în materie civilă a Tribunalului Suprem și a altor instanțe judecătorești pe anii 1969-1975, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1982;
5. A. Bacaci, Gh. Comăniță, Drept civil. Succesiunile, Ed. Universul Juridic, București, 2013;
6. T. Prescure, R. Matefi, Drept civil. Partea generală. Persoanele, Ed. Hamangiu, București, 2012;
7. R. Matefi, Sinteze și aplicații de drept civil. Partea generală, Ed. Hamangiu, București, 2015.
[12] M. Eliescu, op. cit., p.129.
[13] A se vedea T. Prescure, R. Matefi, Drept civil. Partea generală. Persoanele, Ed. Hamangiu, București, 2012, p. 293 și urm. și R. Matefi, Sinteze și aplicații de drept civil. Partea generală, Ed. Hamangiu, București, 2015, p. 62 și urm.
[14] Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, ed.a II-a actualizată și completată, Ed. Universul Juridic, București, 2002, p.427.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.