Punctul de întâlnire între acceptarea forţată a moștenirii și nedemnitatea judiciară

Abstract

The right of succession option confers the heir the right to choose between accepting or repudiating the legacy of his due (legal or testamentary). The freedom of succession option is in some cases paralyzed, as happens for example in the case of forced acceptance of the inheritance. This penalty is essentially an exception to the voluntary nature of the act of succession option, being applied to the heir for committing, with bad faith, of certain facts specifically limited listed by legislators. Making and presenting a forged will through which the heir is favored at the expense of others is a meeting point between the forced acceptance of inheritance and the judicial disqualification. In this study we aimed to analyze the incidence of the two penalties by reference to specific examples, although the focus is on analysing the forced acceptance of the inheritance.

1. Noțiunea și reglementarea acceptării forțate a moștenirii

Potrivit art. 1119 alin. 1 C. civ., succesibilul care, cu rea-credință, a sustras ori a ascuns bunuri din patrimoniul succesoral sau a ascuns o donație supusă raportului ori reducțiunii este considerat că a acceptat moștenirea, chiar dacă anterior renunțase la ea. El nu va avea însă niciun drept cu privire la bunurile sustrase sau ascunse și, după caz, va fi obligat să raporteze ori să reducă donația ascunsă fără a participa la distribuirea bunului donat.

Deși ca regulă succesibilul are deschisă posibilitatea de opțiune succesorală, potrivit propriei sale voințe, există însă situații în care dreptul său este anihilat. Astfel, în ipotezele reglementate de art. 1119 alin. 1 C. civ., succesibilii care se fac vinovați de săvârșirea faptelor acolo enumerate, sunt considerați acceptanți, chiar dacă anterior renunțaseră la moștenire.

Din textul legal rezultă că atrag acceptarea forțată a moștenirii următoarele fapte, săvârșite de succesibil cu rea-credință:

a) sustragerea ori ascunderea de bunuri care fac parte din patrimoniul succesoral;
b) ascunderea unei donații supusă raportului ori reducțiunii.

În ceea ce privește soarta bunurilor respective, legiuitorul a prevăzut că succesibilul care a săvârșit aceste fapte cu rea-credință, nu va avea niciun drept cu privire la bunurile sustrase sau ascunse și, după caz, va fi obligat să raporteze ori să reducă donația ascunsă fără a participa la distribuirea bunului donat.

De asemenea, moștenitorul aflat într-una din situațiile amintite anterior, este ținut să plătească datoriile și sarcinile moștenirii proporțional cu cota sa din moștenire, inclusiv cu propriile sale bunuri, potrivit art.1119 alin. 2 C. civ.

Putem conchide că acceptarea forțată a moștenirii reprezintă o sancțiune civilă aplicată moștenitorului ce se face vinovat de săvârșirea, cu rea-credință, a faptelor limitativ enumerate în art. 1119 alin. 1 C. civ., și care constă în înlăturarea dreptului său de a opta în privința moștenirii respective, acesta fiind considerat acceptant. Acceptarea forțată a moștenirii reprezintă în esență o excepție de la caracterul voluntar al opțiunii succesorale. Săvârșirea faptelor amintite atrage de drept acceptarea forțată a moștenirii. Fapta succesibilului poate avea și caracter penal, dacă întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni, însă pentru a opera acceptarea forțată a moștenirii nu trebuie întrunită condiția sancționării penale a succesibilului, aceste două sancțiuni operând independent. Acceptarea forțată a moștenirii se aplică atât în cazul moștenirii legale, cât și a celei testamentare.

Ceea ce caracterizează atitudinea succesibilului la momentul comiterii actelor enunțate, este reaua sa credință, adică el ascunde/sustrage anumite bunuri succesorale în scopul de a și le însuși în întregime pe nedrept și de a-i păgubi pe comoștenitorii săi sau pe creditorii moștenirii.

În ceea ce privește natura juridică, acceptarea forțată reprezintă o sancțiune civilă ce izvorăște din fapta dolosivă a succesibilului, adică dintr-un act juridic ilicit[1]. Aceasta înseamnă că actele succesibilului nu vor fi analizate și privite ca fiind acte juridice de opțiune succesorală cu valența acceptării tacite, ci ca fapte ilicite, sancționate de drept cu acceptarea forțată a moștenirii.

2. Condițiile acceptării forțate a moștenirii

Acceptarea forțată a moștenirii reclamă îndeplinirea următoarelor trei condiții:

a) elementul obiectiv constă fie în sustragerea ori ascunderea de bunuri care fac parte din patrimoniul succesoral, fie în ascunderea unei donații supusă raportului ori reducțiuni

Prin a sustrage, potrivit DEX, se înțelege a-și însuși, prin fraudă sau prin viclenie, un lucru care aparține altei persoane; a fura[2] iar a ascunde semnifică a face să nu fie cunoscut, știut, înțeles de alții; a tăinui[3]. Din punct de vedere juridic, în ceea ce privește înțelesul noțiunilor amintite, în practica judiciară și în doctrina anterioară[4] (dar cu aplicabilitate și în contextul actualului Cod civil), s-a apreciat că aceste noțiuni trebuie interpretate foarte larg, astfel:

– fapte comisive: ascunderea materială a unor bunuri succesorale, inclusiv a fructelor unor bunuri; confecționarea și prezentarea unui testament falsificat prin care moștenitorul este avantajat în dauna celorlalți; prezentarea unui înscris doveditor al unei creanțe nereale către succesiune
– fapte omisive: nemenționarea unor bunuri în inventar; nedeclararea unor datorii către moștenire; nedeclararea unei donații raportabile sau chiar neraportabile, dar care este supusă reducțiunii (menționăm că actualul Cod a reglementat separat acest aspect)
– indiferent dacă faptele săvârșite de succesibil sunt comisive ori omisive, este necesar a se face dovada existenței bunurilor respective în patrimoniul succesoral (bunurile pot fi atât mobile, cât și imobile)
– din punct de vedere temporal, faptele pot fi săvârșite ulterior deschiderii moștenirii, cât și înainte de deschiderea moștenirii, chiar și cu complicitatea defunctului (spre exemplu, se încheie un act de vânzare între defunct și unul dintre moștenitori, care în realitate este o donație deghizată, urmărind a se înlătura astfel reducțiunea)
– nu prezintă relevanță nici dacă dreptul de opțiune succesorală a fost exercitat de succesibil sau încă nu
– faptele săvârșite de succesibil trebuie să fie caracterizate de clandestinitate, pentru că în ipoteza în care comoștenitorii săi cunosc despre existența bunurilor respective, nu se mai aplică sancțiunea acceptării forțate a moștenirii

În privința confecționării și prezentării unui testament falsificat prin care moștenitorul este avantajat în dauna celorlalți, sunt de făcut câteva mențiuni.

Astfel, textul art. 959 alin. 1 lit. b) C. civ., dispune că, poate fi declarată nedemnă de a moșteni, persoana care, cu rea-credință, a ascuns, a alterat, a distrus sau a falsificat testamentul defunctului. Pronunțarea nedemnității judiciare în temeiul textului legal indicat are drept efect, așa cum dispune art. 960 alin. 1 C. civ., înlăturarea nedemnului atât de la moștenirea legală, cât și de la cea testamentară.

Dacă privim problema din punct de vedere al acceptării forțate a moștenirii, situația se prezintă diferit. Aplicând dispozițiile art. 1119 C. civ., succesibilului care confecționează și prezintă un testament falsificat, prin care acesta este avantajat în dauna celorlalți comoștenitori, el este considerat că a acceptat moștenirea, chiar dacă anterior renunțase la ea. În același timp el nu va avea niciun drept cu privire la bunurile ce fac obiectul testamentului fals. În schimb, în acest caz el va avea drept de moștenire cu privire la celelalte bunuri aflate în patrimoniul succesoral, textul legal excluzându-l de la moștenire doar cu privire la bunurile în privința cărora acesta a acționat fraudulos. Practic, în acest caz el își va prelua cota succesorală cuvenită însă dintr-o masă succesorală din care vor fi scăzute bunurile respective, acestea urmând a profita celorlalți moștenitori cu care vine în concurs. Spre exemplu, defunctul are două fiice și lasă o masă succesorală în valoare de 70.000 de lei. Una dintre fiice falsifică testamentul prin care este gratificată cu un tablou în valoare de 10.000 de lei. Fiica în privința căreia intervine acceptarea forțată a moștenirii va prelua cota de 1/2 din masa succesorală de 60.000 de lei (70.000 de lei-10.000 de lei valoarea tabloului), adică 30.000 de lei, iar cealaltă fiică va moșteni 40.000 de lei (30.000 de lei, plus tabloul în valoare de 10.000 de lei, în natură). De asemenea, moștenitorul acceptant forțat, este ținut să plătească datoriile și sarcinile moștenirii proporțional cu cota sa din moștenire, inclusiv cu propriile sale bunuri.

Este de precizat că acceptarea forțată a moștenirii se produce de drept, la momentul la care succesibilul săvârșește fapta incriminată de art. 1119 C. civ., însă raportat la exemplul anterior, sora comoștenitoare va putea invoca[5] nedemnitatea judiciară, iar în ipoteza admiterii acțiunii, fiica nedemnă va fi înlăturată în totalitate de la moștenire, ea moștenind întreaga masă succesorală în valoare de 70.000 de lei. Așadar, acceptarea forțată a moștenirii este înlăturată în ipoteza pronunțării nedemnității judiciare. Dispozițiile ce reglementează acceptarea forțată a moștenirii sunt norme imperative a căror aplicare nu este lăsată la latitudinea comoștenitorilor, efectele producându-se de drept, și constând în excluderea bunurilor respective de la moștenirea acceptantului forțat, în vreme ce în cazul nedemnității, deși ne găsim în prezența unor norme dispozitive permisive, efectele juridice sunt mai energice, în acest caz excluderea nedemnului de la moștenire fiind totală, și nu doar cu privire la anumite bunuri. Cu alte cuvinte, opțiunea comoștenitorilor intervine doar prin posibilitatea recunoscută de lege de invoca și obține declararea nedemnității judiciare, iar dacă este pronunțată, ca efect al acesteia va fi desființată acceptarea forțată (declararea nedemnității acționează ca o condiție rezolutorie în privința acceptării forțate a moștenirii, aceasta fiind astfel desființată) Dacă nu vor invoca nedemnitatea judiciară, acceptarea forțată a moștenirii se consolidează.

Întrebarea care s-ar putea naște ar fi următoarea, dacă testamentul falsificat se referă la întreaga avere a defunctului, și nu doar la anumite bunuri singulare, ca în exemplul anterior iar datoriile și sarcinile moștenirii exced activului? În această situație moștenitorul acceptant forțat nu va putea prelua nici un bun din masa succesorală și în același timp ar răspunde proporțional cu cota sa și de datoriile și sarcinile moștenirii, adică în acest caz le va achita din propriul patrimoniu. În concret, în această ipoteză, pentru cel în cauză ar fi mai avantajoasă declararea nedemnității judiciare, care l-ar exonera pe acesta de plata părții sale din datoriile și sarcinile moștenirii.

b) elementul subiectiv este reprezentat de reaua credință a succesibilului, acesta urmărind să fraudeze alți moștenitori ori pe creditorii succesiunii

La nivel volițional succesibilul trebuie să acționeze cu rea-credință, cu intenția de a frauda pe comoștenitorii săi ori pe creditorii succesiunii. Ca să poată frauda pe comoștenitorii săi, este necesar să existe cel puțin un astfel de comoștenitor sau mai mulți. Pentru ipoteza fraudării creditorilor moștenirii, nu se cere existența mai multor comoștenitori, succesibilul putând să fie unicul moștenitor al defunctului, iar în acest caz el acționează cu scopul de a zădărnici posibilitatea creditorilor de a se îndestula din bunurile respective. S-a apreciat în doctrină[6], că în acest caz, unicului moștenitor i se poate aplica doar pedeapsa decăderii din dreptul de a renunța la moștenire dar nu i se poate aplica sancțiunea de a nu primi partea sa din bunurile sustrase sau ascunse. De asemenea, sancțiunea acceptării forțate nu se aplică nici soțului supraviețuitor care a sustras sau ascuns bunuri din gospodăria casnică, care îi reveneau acestuia în temeiul legii, pentru că venea în concurs la moștenire cu alți moștenitori decât descendenții, iar aceștia nu ar putea fi fraudați de vreme ce nu aveau drepturi în privința bunurilor respective[7]. Reaua credință a succesibilului trebuie dovedită de cei care o invocă, așadar atât comoștenitorii, cât și creditorii fraudați, după caz, vor trebui să facă această dovadă. Este de precizat că potrivit art. 1214 alin. 4 C. civ., dolul nu se presupune, precum și faptul că potrivit art. 14 alin. 2 C. civ., buna-credință se prezumă până la proba contrară. În acest s-a sens, în practica judiciară[8], s-a decis că simpla omisiune a succesibilului de a declara anumite bunuri ale moștenirii, săvârșită din eroare, sau faptul că acesta a avut reprezentarea greșită că anumite bunuri îi aparțin, nu vor atrage sancțiunea acceptării forțate a moștenirii. Astfel, este necesar ca succesibilul să acționeze cu rea-credință, cu intenția de a frauda, pentru a deveni incidentă sancțiunea acceptării forțate. Se apreciază în doctrină[9] că înapoierea din proprie inițiativă a bunurilor ascunse sau sustrase de către succesibil, anterior descoperii faptelor, va înlătura aplicarea sancțiunii. În schimb, dacă survine decesul celui care a ascuns sau sustras bunuri din moștenire, înainte de a le înapoia, aplicarea sancțiunilor nu poate fi înlăturată prin înapoierea bunurilor respective de către moștenitorii săi, aceștia suportând sancțiunea acceptării tacite[10].

c) autorul faptelor trebuie să aibă calitatea de succesibil (moștenitor legal, legatar universal sau cu titlu universal) și în același timp să acționeze cu discernământ

Autorul faptelor incriminate de art. 1119 C. civ. trebuie să aibă calitatea de succesibil cu vocație concretă la moștenirea defunctului. Astfel, faptele ce atrag sancțiunea acceptării forțate pot fi săvârșite de un moștenitor legal sau de un legatar universal ori cu titlu universal. Ascunderea sau sustragerea de către un legatar cu titlu particular a bunurilor ce fac obiectul legatului de care beneficiază, nu este în măsură să atragă sancțiunea acceptării forțate întrucât aceste bunuri îi revin în exclusivitate și nu aduc atingere drepturilor moștenitorilor universali sau titlu universal, și nici creditorilor succesiunii față de care nu are calitatea de debitor[11]. Cu toate acestea, potrivit art. 1114 alin. 3 teza II C. civ., prin excepție, legatarul cu titlu particular răspunde pentru pasivul moștenirii, însă numai cu bunul sau bunurile ce formează obiectul legatului, dacă:

a) testatorul a dispus în mod expres în acest sens;
b) dreptul lăsat prin legat are ca obiect o universalitate, cum ar fi o moștenire culeasă de către testator și nelichidată încă; în acest caz, legatarul răspunde pentru pasivul acelei universalități;
c) celelalte bunuri ale moștenirii sunt insuficiente pentru plata datoriilor și sarcinilor moștenirii.

DOWNLOAD FULL ARTICLE


[1] M. Eliescu, Transmisiunea și împărțirea moștenirii în dreptul Republicii Socialiste România, Ed. Academiei RSR, București, 1966, p. 130.

[2] DEX, Ed. Univers Enciclopedic, București, 1998, p. 1049.

[3] DEX, Ed. Univers Enciclopedic, București, 1998, p. 63.

[4] Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, ed. a II-a actualizată și completată, Ed. Universul Juridic, București, 2002, p. 424-425.

[5] Potrivit art. 959 alin. 2 C. civ., sub sancțiunea decăderii, orice succesibil poate cere instanței judecătorești să declare nedemnitatea în termen de un an de la data deschiderii moștenirii. Introducerea acțiunii constituie un act de acceptare tacită a moștenirii de către succesibilul reclamant.

[6] Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, ed. a II-a actualizată și completată, Ed. Universul Juridic, București, 2002, p. 425.

[7] M. Eliescu, op. cit., p. 129.

[8] TS, s. civ., dec. nr. 2903/1974 în I.G.Mihuță, Repertoriu de practică judiciară în materie civilă a Tribunalului Suprem și a altor instanțe judecătorești pe anii 1969-1975, Ed.Științifică și Enciclopedică, București, 1982, p. 199-200.

[9] M. Eliescu, op. cit., p. 131.

[10] A. Bacaci, Gh. Comăniță, Drept civil. Succesiunile, Ed. Universul Juridic, București, 2013, p. 213.

[11] Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, ed.a II-a actualizată și completată, Ed. Universul Juridic, București, 2002, p. 426-427.

Punctul de întâlnire între acceptarea forțată a moștenirii și nedemnitatea judiciară was last modified: martie 20th, 2017 by Ioana Nicolae

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii