Protecţia persoanelor capabile. Regimul de Drept internaţional privat

6. Regimul asistenței sociale a persoanelor vârstnice

6.1. Calificarea noțiunii de „persoană vârstnică”

Asistența socială a persoanelor vârstnice este un mijloc suplimentar de ocrotire a capabilului, fără să aducă atingere capacității de exercițiu a celui protejat. Calificarea noțiunii de „persoană vârstnică” este operațiunea care va determina sfera persoanelor fizice care intră sub incidența prevederilor legale. Dreptul român, aplicabil ca lex fori, prevede că „persoana vârstnică” față de care pot fi luate măsurile specifice, este persoana care a împlinit vârsta de pensionare, conform legii (art.1 alin. 4 din Legea 17/2000[19] se referă la persoanele care au dreptul la asistență socială în raport cu situația socio-medicală și cu resursele economice).

6.2. Legea aplicabilă asistenței sociale a persoanelor vârstnice

6.2.1. Regula

Legea aplicabilă acestei măsuri de ocrotire este, potrivit art. 2578 alin. 1 C. civ., legea statului în care persoana vârstnică are reședința obișnuită la data la care se aprobă asistența persoanei majore respective.

6.2.2. Excepția

Codul civil permite ca, din rațiuni de ocrotire a persoanei vârstnice, autoritatea competentă să aplice ori să ia în considerare legea unui alt stat, cu care situația concretă prezintă cele mai strânse legături (art. 2578 alin. 2 C. civ.).

„Autoritatea competentă” care va lucra în situația de excepție, se determină în funcție de tipul măsurii de ocrotire. De exemplu, primarul – pentru serviciile de asistență socială organizate pe plan local, pentru îngrijiri acordate în căminele administrate pe plan local și pentru îngrijirea la domiciliu; directorul general al direcției județene de muncă – pentru asistența socială acordată de asociațiile și fundațiile române și de unitățile de cult recunoscute în România, care au primit transferuri gestionate de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice[20].

6.2.3. Domeniul de aplicare a legii aplicabile

Lex causae operează pentru identificarea situațiilor în care se acordă asistență socială, a actelor juridice pentru care se acordă consiliere gratuită și asistență, precum și a modalităților de îngrijire permanentă sau temporară a persoanelor vârstnice.

Nu toate statele dispun de o legislație de asistență socială a persoanelor vârstnice[21]; nu toate țările care reglementează situațiile ce conferă dreptul la asistență socială, prevăd aceeași gamă de măsuri. În ipoteza în care dreptul român este legea materială aplicabilă raportului juridic, situațiile care îndreptățesc la asistență socială sunt următoarele: persoana vârstnică nu are familie sau nu se află în întreținerea niciunei persoane care are obligația legală de a o întreține; vârstnicul nu are locuință și nu are posibilitatea de a-și asigura condițiile de locuit pe baza resurselor proprii; cel în cauză nu realizează venituri proprii ori, dacă are astfel de venituri, sunt insuficiente pentru asigurarea îngrijirii sale; persoana vârstnică nu se poate gospodări singură sau necesită îngrijiri specializate; se află în imposibilitate de a-și asigura nevoile socio-medicale, datorită bolii de care suferă sau din cauza stării fizice ori psihice.

Potrivit calificării legale, noțiunea de „asistență socială a persoanelor vârstnice” include servicii și prestații sociale. Termenul de „asistență socială” acoperă două modalități tehnice de concretizare: servicii la domiciliu și, atunci când legea prevede, servicii prestate persoanelor vârstnice aflate în cămine.

Enumerarea legală aduce în atenție servicii sociale (îngrijirea persoanei, prevenirea marginalizării sociale, sprijinirea pentru reintegrarea socială, consiliere juridică și administrativă, sprijin pentru plata unor servicii și obligații curente, îngrijirea locuinței, sprijin pentru menaj și pentru prepararea hranei), servicii socio-medicale (ajutor pentru realizarea igienei personale, readaptarea capacităților fizice și psihice, adaptarea locuinței la nevoile vârstnicului, antrenarea în activități economice, sociale și culturale, îngrijirea temporară în centre de zi, aziluri de noapte sau în alte centre specializate, sprijin pentru menținerea sau readaptarea capacităților fizice sau intelectuale) și servicii de natură medicală (îngrijiri și consultații medicale la domiciliu sau în instituții de sănătate, consultații și îngrijiri stomatologice, administrarea de medicamente, acordarea de materiale sanitare și de dispozitive medicale, servicii de îngrijire-infirmerie pentru persoanele vârstnice din cămine). Asistența socială se acordă în funcție de situația personală socio-medicală și în raport de resursele economice ale beneficiarilor.

Remarcăm, ca un plus legislativ, sprijinul la cererea vârstnicului sau din oficiu, după caz, constând în consiliere gratuită, la încheierea actelor juridice de înstrăinare, cu titlu oneros sau gratuit, a bunurilor care îi aparțin, în scopul întreținerii sale (art. 30 din lege).

Măsurile care definesc asistența socială a persoanelor vârstnice sunt calificate, în dreptul român, drept mijloace complementare măsurilor reglementate de sistemul asigurărilor sociale. Tot pe linia lămuririi terminologiei legale, dreptul vârstnicului la servicii comunitare de consiliere, menite prevenirii marginalizării sociale și reintegrării sociale (fără plata unei contribuții), este calificat ca un drept fundamental[22].

 

7. Dispoziții comune regimurilor de ocrotire a capabilului

În toate cazurile, măsurile de ocrotire a persoanei sau a bunurilor acesteia sunt supuse legii statului ale cărei autorități îndrumă sau supraveghează exercitarea regimului de ocrotire. Acesta este textul art. 2578 alin. 4 C. civ., care prevede aplicarea legii statului pe al cărui teritoriu se găsește autoritatea competentă (lex auctoris).

Doctrina a subliniat că, prin noțiunea de „măsuri care se iau cu privire la persoana ocrotită sau bunurile sale”, înțelegem nu măsurile propriu-zise de protecție, ci modul în care aceste măsuri sunt exercitate în concret, prin acte și fapte juridice, de către acea autoritate care este însărcinată cu supravegherea aplicării lor[23].

Soluția își găsește aplicarea pentru oricare dintre măsurile de ocrotire a persoanelor capabile, reglementate în legislațiile naționale. Reamintim că art. 2578 alin. 1 C. civ. face vorbire despre măsurile de ocrotire a persoanei cu capacitate deplină de exercițiu. La nivelul dreptului român, regimurile de ocrotire sunt cele trei menționate: curatela, măsurile destinate persoanelor cu tulburări psihice și asistența vârstnicilor. Norma de conflict este însă bilaterală, astfel că ea este aplicabilă și altor instituții (măsuri) de ocrotire a capabilului, reglementate de dreptul material străin identificat ca lex causae. Statele lumii au un inventar bogat de mijloace de protecție a majorului[24], motiv pentru care norma conflictuală enunță generic, alături de tutelă, „alte măsuri de ocrotire”.


[19] Legea 17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice a fost republicată în M. Of. nr. 157/6 martie 2007.

[20] A se vedea, pentru ocrotirea prin intermediul acestei măsuri, reglementate în dreptul român începând cu anul 2000, E. Lupan, S. Sztranyiczki, Persoanele în concepția noului Cod civil, Ed. C.H. Beck, București, 2012, p. 244-246.

[21] Dreptul francez reglementează, de asemenea, protecția vârstnicilor, prin lege specială. Specialiștii au subliniat utilitatea cadrului legal, întrucât această categorie de persoane este vulnerabilă. „Depuis toujours, la charge de la vieillesse pèse sur les générations plus jeunes, ce que parfois elles refusent, avec des effets pervers: au fur et à mesure de leur vieillessement, les parents, surtout lorqu’ils sont veufs, voient souvent à l’approche de leur fin de vie leurs enfants s’éloigner et se rapprocher de tiers, faisant naître de nouvelles affections, parfois intéressés: les enfants demandent alors la mise sous protection judiciare de leur auteur. Un exemplu actuel, très médiatisé, est l’affaire Liliane Bettencourt” ( Ph. Malaurie, Droit des personnes. La protection des mineurs et des majeurs, 8e édition, Librairie Générale de Droit et de Jurisprudence, Paris, 2015, p. 317).

[22] Conform art. 1 din Legea nr. 17/2000, persoanele vârstnice care beneficiază de asistență sociala au dreptul și la alte forme de protecție socială, în condițiile legii.

[23] D.-Al. Sitaru, Drept internațional privat. Partea generală. Partea specială – Normele conflictuale în diferite ramuri și instituții ale dreptului privat, Ed. C.H. Beck, București, 2013, p. 153. Cu privire la legea aplicabilă conform alineatului 4 al art. 2578, a se vedea și I. Macovei, Drept internațional privat. În reglementarea noului Cod civil și de procedură civilă, Ed. C.H. Beck, București, 2011, p. 165.

[24] Cu privire la protecția majorilor în sistemul dreptului internațional privat francez, a se vedea, Groupe d’information et de soutien des immigrés, Droit international des personnes et de la famille. Quel tribunal est compétent, quelle loi s’aplique?, material disponibil la adresa http://www.gisti.org/IMG/pdf/np_droit-int-personnes-et-famille.pdf, valabilă la data de 13 septembrie 2016.

Protecția persoanelor capabile. Regimul de Drept internațional privat was last modified: noiembrie 24th, 2016 by Călina Jugastru

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii