Protecţia persoanelor capabile. Regimul de Drept internaţional privat

Abstract

Protection of the capable individuals. Private international law regime

Capable people enjoy an expressly regulated protection regime in the Romanian private international law. The provisions of the Book VII of the Civil Code (art. 2578) are applied to adult persons located in one of the three legal regimes of protection: the capable person’s curatorship, the protection of persons with mental disorders and social assistance for the elderly.

The international private law regime enjoys the contribution of the substantial Romanian law when it applies as lex fori. The Civil Code and special laws in matter contain the qualifications of the vocabulary terms. The law applicable to the protection regimes is determined by applying the rule or the strictly interpreted exceptions. The main liaison is the habitual residence, understood as the main residence of the capable individual, even if he did not fulfill the legal formalities of registration thereof.

Keywords: private international law, capable adults, protection measures, curatorship, protection of persons with mental disorders, the social care of the elderly

1. Ocrotirea persoanei fizice prin mijloace de drept civil

Elementul de extraneitate specific raporturilor juridice transfrontaliere impune norme conflictuale destinate protecției persoanelor fizice. Regimul juridic de ocrotire este adaptat, iar principiul priorității dreptului european față de prevederile dreptului intern se păstrează[1].

Cartea a VII-a, Titlul II (Conflicte de legi), Capitolul I (Persoane), secțiunea 1 (Persoana fizică) reglementează legea aplicabilă în materia statutului personal. Art. 2578 C. civ. este destinat persoanelor care au capacitate deplină de exercițiu, dar, din anumite motive – vârstă, situații speciale în care se află – nu pot să își reprezinte singure interesele.

Această categorie de persoane necesită ocrotire și în raporturile juridice de drept privat cu element de extraneitate, iar legea aplicabilă măsurii de ocrotire se determină după alte reguli decât cele care guvernează starea și capacitatea persoanei. Altfel spus, ocrotirea persoanelor majore implică determinarea lex causae prin derogare de la regula instituită de art. 2572 C. civ. (adică de la aplicarea legii naționale).

Identificarea legii aplicabile presupune operațiunea prealabilă de calificare a noțiunilor. Avem în vedere calificările conținute de dreptul român substanțial, aplicabil în calitate de lex fori, potrivit art. 2558 alin. 1 C. civ.

În accepțiune generală, „ocrotirea persoanei fizice prin mijloace de drept civil” este o noțiune care include „ansamblul mijloacelor de drept civil prin intermediul cărora se asigură recunoașterea și protecția drepturilor civile subiective și a intereselor legitime ale ocrotitului, precum și al mijloacelor de protecție a persoanelor fizice, ca participante în circuitul civil”[2].

Față de dispozițiile textului legal, intitulat „Legea aplicabilă ocrotirii majorului” excludem, din sfera art. 2578 C. civ., ocrotirea minorului. Autoritatea părintească, de exemplu, este supusă legii determinate conform Convenției privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea, executarea și cooperarea cu privire la răspunderea părintească și măsurile privind protecția copiilor, adoptată la Haga în anul 1996. În raport cu formularea celor patru alineate ale textului de lege, ce se referă exclusiv la persoanele majore care au capacitate deplină de exercițiu, excludem și situația majorului care nu se bucură de deplinătatea capacității de exercițiu. Așadar, nu intră sub incidența art. 2578 C. civ. persoanele majore care, datorită alienației ori debilității mintale, au fost puse sub interdicției judecătorească, actele juridice fiind încheiate de reprezentantul lor legal.

Interesează, în acest context, legea aplicabilă pentru două mari categorii de persoane: majori care, datorită unor tulburări psihice, necesită ocrotire (această diviziune include persoane cu discernământul[3] alterat, dar care nu sunt puse sub interdicție); majori care din cauza vârstei sau situațiilor speciale în care se află, nu se pot reprezenta singuri în raporturile juridice cu element străin (persoane care au discernământul nealterat).

 

2. Legea aplicabilă statutului personal

2.1. Legea aplicabilă statutului persoanei fizice (regula)

Dreptul ocrotește nu numai minorii (datorită lipsei discernământului ori discernământului insuficient format al acestora), dar și persoanele majore aflate în situațiile speciale prevăzute de lege. Alterarea facultăților mintale sau inaptitudinea fizică de exprimare a voinței, necesită măsuri anume destinate, supuse legii determinate conform art. 2578 C. civ. Textul de drept internațional privat se corelează cu prevederile dreptului substanțial, ce indică nu numai calificarea noțiunilor, ci și condițiile și procedurile de instituire a măsurilor (pentru ipoteza în care dreptul român este lex causae[4]).

Statutul personal relaționează îndeaproape cu legea națională a individului[5]. Principiul aplicării legii naționale este enunțat de primul text care deschide seria normelor conflictuale în materia persoanei fizice: „Starea civilă și capacitatea persoanei fizice sunt cârmuite de legea sa națională, dacă prin dispoziții speciale nu se prevede altfel” (art. 2572 alin. 1 C. civ.).

2.2. Excepțiile de la aplicarea legii naționale

Regula aplicării legii naționale suportă o serie de derogări, reglementate în prima secțiune, din capitolul referitor la prezența persoanelor în conflictele de legi.

  1. a. În cazul stabilirii numelui copilului la naștere, există posibilitatea de a alege legea aplicabilă, dintre variantele expres prevăzute (fie legea statului a cărui cetățenie comună o au părinții și copilul, fie legea statului pe al cărui teritoriu copilul s-a născut și locuiește de la naștere – art. 2576 alin. 2 C. civ.).
  2. b. În ipoteza ocrotirii împotriva actelor de încălcare a dreptului la nume, se aplică legea română, dacă actele de încălcare au fost săvârșite în țara noastră –art. 2576 alin. 3 C. civ.
  3. c. Ocrotirea persoanei majore cu capacitate deplină de exercițiu. Pentru facilitarea derulării procedeelor și operațiunilor pe care le presupun măsurile de ocrotire, dreptul internațional privat român statuează că ocrotirea majorului beneficiază de norme speciale în raporturile cu element străin. Scopul instituirii unei alte legi aplicabile, prin derogare de la regula legii naționale, este determinat de scopul și de conținutul măsurilor de protecție. Situațiile subsumate ocrotirii capabilului în raporturile cu element de extraneitate reprezintă ipoteza noastră de lucru.
  4. d. Ocrotirea terților este supusă regimului prevăzut de art. 2579 C. civ. și cuprinde două cazuri în care se derogă de la aplicarea legii naționale a ocrotitului.

Născută din rațiuni practice de protecție a cetățenilor de bună-credință față de străinii care acționează cu rea-credință în raporturile contractuale, prima situație de excepție este cunoscută sub denumirea „teoria interesului național” (alin. 1 al art. 2579 C. civ.)[6]. Este un caz în care legea locului încheierii actului juridic va lua locul legii naționale.

A doua situație de excepție (alin. 2 al art. 2579 C. civ.) vizează lipsa calității de reprezentant, ce nu poate fi opusă terțului de bună-credință la momentul perfectării actului. Nu se va aplica legea națională, care îndeobște guvernează capacitatea, ci legea statului pe al cărui teritoriu a fost încheiat actul juridic.

 

3. Regimurile de ocrotire a persoanelor majore

„Lumea incapabililor majori este numeroasă, diversă și tristă: nebunii (violenți sau melancolici), nevrozații, depresivii, schizofrenicii, psihopații, risipitorii, cei slabi cu duhul, drogații, alcoolicii, exaltații, comatoșii și bătrânii slăbiți, diminuați, solitari, atinși de decrepitudine în pragul destinului biologic implacabil”[7].

Cuvintele sunt suficiente pentru a zugrăvi actorii și cauzele. Dreptul român, aplicabil ca lex fori, cunoaște patru regimuri diferite de ocrotire a majorilor: tutela, curatela, tratamentul medical destinat celor cu tulburări psihice și asistența socială a persoanelor vârstnice[8].

În contextul verificării legii aplicabile protecției majorilor cu capacitate deplină de exercițiu (conform art. 2578 C. civ.), vom păstra în discuție doar ultimele trei dintre cele menționate („Măsurile de ocrotire a persoanei cu capacitate deplină de exercițiu, s.n., sunt supuse […] – alineatul 1 al art. 2578 C. civ.). Față de aceste considerente, facem o precizare, în ceea ce privește terminologia utilizată în dispozițiile de drept internațional privat român. Chiar dacă primul alineat al art. 2578 enumeră (pe primul loc) tutela, aceasta este exclusă din discuție atunci când dreptul român substanțial se aplică raportului juridic în calitate de lex causae. Rațiunea este aceea că, în dreptul român, tutela este o măsură de protecție care are ca destinatar – întotdeauna – persoana fizică ce nu se bucură de capacitate deplină de exercițiu. Tutela este calificată ca instituție care asigură protejarea civilă a minorului lipsit de ocrotire părintească, precum și a persoanei puse sub interdicție judecătorească[9]. Normele de natură imperativă care reglementează tutela interzisului[10] prevăd că aceasta este o măsură de ocrotire a incapabilului și constă în retragerea capacității, astfel că tutorele va prelua sarcina reprezentării în actele juridice[11]. Ca instituție de ocrotire a celui lipsit de capacitate deplină de exercițiu, tutela are două forme: tutela minorului și tutela interzisului. Ambele implică absența capacității de exercițiu și numirea tutorelui (reprezentant legal), care va înfăptui actele juridice în numele și pe seama celui ocrotit. Ambele tipuri de tutelă exced cadrului de discuție[12], astfel că măsura nominalizată de art. 2578 alin. 1 C. civ. (tutela) își va găsi rostul doar atunci când dreptul străin (lex causae) ocrotește prin tutelă persoana capabilă.

Dintre variantele de curatelă, ne vom referi doar la curatela instituită cu privire la persoanele care au capacitate de exercițiu deplină.

 

4. Lex causae în materia curatelei majorului

Prima instituție analizată este curatela persoanei majore, măsură de protecție care se dispune față de persoana fizică aflată în situațiile anume prevăzute de lege.

4.1. Calificarea curatelei majorului

Calificarea[13] noțiunii de „curatelă” aparține doctrinei: curatela este un mijloc de protecție a persoanei fizice, care, aflându-se în situații speciale, reglementate de lege, nu este în măsură să își apere interesele. Sediul materiei îl reprezintă art. 178-186, art. 58, art. 94 pct. 1 lit. a) C. pr. civ.[14]). Formele curatelei sunt curatela propriu-zisă și curatelele speciale. Acestea din urmă vizează persoanele care au capacitate de exercițiu restrânsă ori sunt lipsite de capacitate de exercițiu[15], astfel că nu interesează în contextul analizat[16].

4.2. Legea aplicabilă persoanelor capabile

Regula. Legea aplicabilă curatelei propriu-zise (curatela persoanelor capabile) este legea statului pe al cărui teritoriu se găsește reședința obișnuită a ocrotitului, la data instituirii curatelei, conform art. 2578 alin. 1 C. civ. Conflictul mobil are ca soluție aplicarea legii noi, adică a legii statului reședinței obișnuite la momentul instituirii măsurii de protecție.

Excepția. Atunci când interesul persoanei ocrotite impune, autoritatea competentă poate să aplice ori să ia în considerare legea altui stat, cu care situația juridică prezintă cele mai strânse legături (art. 2578 alin. 2 C. civ.). „Cele mai strânse legături” vor fi deduse, în situația de excepție, din alte elemente decât reședința obișnuită, întrucât aplicarea legii statului reședinței obișnuite este regula (de la care se derogă).

Aplicarea legii celor mai strânse legături nu este obligatorie (deci, aplicarea excepției nu este obligatorie) pentru autoritatea competentă, care poate să aplice sau să ia în considerare). Determinant pentru plasarea majorului în situația de excepție este aprecierea (evaluarea) interesului acestuia, în sensul că ocrotirea optimă prin curatelă se poate realiza conform dispozițiilor legale din statul celor mai strânse legături (legea altui stat decât statul reședinței obișnuite a majorului ocrotit).

DOWNLOAD FULL ARTICLE


[1] Una dintre convențiile adoptate sub egida Conferinței de drept internațional privat de la Haga are ca obiect protecția persoanelor majore (România nu este încă parte la convenție). Considerentele convenției menționează că prevederile acesteia sunt destinate persoanelor majore care, datorită alterării facultăților mintale sau discernământului insuficient format, nu pot să își apere singure interesele. Documentul furnizează reguli uniforme în materia competenței, legii aplicabile, recunoașterii internaționale și aplicării măsurilor de protecție (B. Audit, L. d’Avout, Droit international privé, 7e édition refondue, Economica, Paris, 2013, p. 614).

[2] G.Al. Ilie, Capacitatea civilă a persoanei fizice, în M. Nicolae (coordonator), V. Bîcu, G.-Al. Ilie, R. Rizoiu, Drept civil. Persoanele, Ed. Universul Juridic, București, 2016, p. 209. Autorul menționează că mai multe instituții ale dreptului civil concură la ocrotirea persoanei fizice, de pildă: nulitatea relativă – ce protejează interesul personal; suspendarea cursului prescripției extinctive și repunerea în termenul de prescripție extinctivă – care reflectă ocrotirea drepturile civile ale celor aflați în situațiile arătate de lege; capacitatea de folosință anticipată; lipsa capacității de exercițiu; capacitatea de exercițiu restrânsă; punerea sub interdicție judecătorească; reprezentarea sau asistarea individului, în condițiile legii, atunci când acesta participă în raporturi de drept civil concrete.

[3] Potrivit noului Cod civil, sunt anulabile actele juridice încheiate de persoana pusă sub interdicție, chiar dacă aceasta ar fi avut discernământ la data încheierii actului. Nulitatea este una relativă și are caracter de protecție a interzisului, fiind fondată pe lipsa capacității de exercițiu. Prin urmare, sancțiunea va putea fi invocată de către reprezentantul legal al ocrotitului (a se vedea, R. Szekely, Configurații generale ale discernământului în dreptul civil român, în volumul „In memoriam Mircea Mureșan”, Editura Universul Juridic, București, 2014, p. 189 și autorii citați la nota 13 de subsol).

[4] Cu privire la accepțiunile noțiunii de „lex causae”, a se vedea N.C. Aniței, Lecții de drept internațional privat, Editura Lumen, Iași, 2015, p. 117-118.

[5] Principalul punct de legătură la care se raportează legea națională este cetățenia; în secundar, este luată în calcul reședința obișnuită a persoanei fizice. Pentru problema cetățeniei în dreptul internațional privat, a se vedea, N. Diaconu, Teoria conflictelor de legi în materie civilă, Ed. Lumina Lex, București, 2005, p. 56-58.

[6] Speța Lizardi este expusă în B. Ancel, Y. Lequette, Grands arrêts de la jurisprudence française de droit international privé, 3e édition, Dalloz, Paris, 1998, p. 34-40; O. Ungureanu, C. Jugastru, A. Circa, Manual de drept internațional privat, Editura Hamangiu, București, 2008, p. 167. Instanțele franceze au validat contractul de vânzare-cumpărare a bijuteriilor, făcând aplicarea tezei potrivit căreia, atunci când incapacitatea unui străin dată de legea sa națională, duce la lezarea interesului național francez, prin prejudicierea unui cetățean francez, care a acționat de bună-credință, legea națională a străinului trebuie înlăturată și înlocuită cu legea locală, care îl declară capabil pe străinul în cauză.

[7] O. Ungureanu, C. Munteanu, Drept civil. Persoanele, în reglementarea noului Cod civil, ed. a 3-a revăzută și adăugită, Ed. Hamangiu, București, 2015, p. 381.

[8] Unele teze de doctrină amintesc și protecția intermitentă a majorilor, sintagmă care reunește situațiile de absență pasageră a discernământului, datorită consumului accidental și excesiv de băuturi alcoolice, care conduce la alterarea facultăților mintale. Sunt situații care, nefiind caracterizate de permanență, nu reclamă lipsirea persoanei de capacitate de exercițiu – de exemplu, prin punerea sub interdicție (B. Teyssié, Droit civil. Les personnes, 17e édition, LexisNexis, Paris, 2015, p. 391-399).

[9] M. Mureșan, Dicționar de drept civil (lucrare actualizată, îndreptată și dezvoltată în colectiv), Ed. Cordial Lex, Cluj-Napoca, 2009, p. 677.

[10] Punerea sub interdicție judecătorească este o măsură cu caracter de ocrotire care poate fi luată atât față de persoana majoră, cât și față de minorul cu capacitate restrânsă de exercițiu (art. 164 alin. 2 C. civ.). A se vedea, cu privire la noua reglementare a punerii sub interdicție, V. Lozneanu, Proceduri speciale conform Noului Cod de procedură civilă – punerea sub interdicție judecătorească și declararea morții, în Acta Universitatis Lucian Blaga, Seria Iurisprudentia, nr. 2/2015, p. 99-107.

[11] A se vedea, O. Ungureanu, C. Munteanu, Drept civil. Persoanele, în reglementarea noului Cod civil, op. și loc. cit.

[12] A se vedea și C. Dariescu, Fundamentele dreptului internațional privat, ed. a III-a revăzută și adăugită, Ed. Universul Juridic, București, 2014, p. 86.

[13] Calificarea în funcție de care se determină legea care se va aplica în cauză se numește calificare primară (a se vedea, cu privire la formele calificării, D.A. Popescu, M. Harosa, Drept internațional privat, Tratat elementar, vol. I, Ed. Lumina Lex, București, 1999, p. 339-342.

[14] Pentru comentariul textului art. 58, referitor la curatela specială, a se vedea, G. Boroi (coord.), Noul Cod de procedură civilă. Comentariu pe articole. Vol. I. Art. 1-527, Editura Hamangiu, București, 2013, p. 158-160.

[15] Dintre curatelele speciale, menționăm: curatela provizorie în cursul procesului privitor la punerea sub interdicție a majorului (art. 167 C. civ.); curatela instituită în cazul contrarietății de interese dintre tutore și interzisul major aflat sub ocrotirea sa (chiar dacă art. 159 C. civ. se referă la minor, prevederile se aplică, prin analogie și interzisului major); curatela instituită până la preluarea funcției de către noul tutore, pentru situațiile prevăzute de art. 157-158 C. civ. (moartea tutorelui majorului; îndepărtarea tutorelui majorului pentru abuz, neglijență gravă sau alte fapte care îl fac nedemn să fie tutore, precum și dacă nu își îndeplinește corespunzător sarcina).

[16] Pentru unele aspecte referitoare la curatelă, a se vedea, G. Lefter, Considerații privind validarea curatorului special de către instanța de tutelă, material disponibil pe site-ul http://www.juridice.ro/367946/consideratii-privind-validarea-curatorului-special-de-catre-instanta-de-tutela.html, consultat la data de 30 mai 2015.

Protecția persoanelor capabile. Regimul de Drept internațional privat was last modified: noiembrie 24th, 2016 by Călina Jugastru

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii