Procesul identificării criminalistice

Abstract

Abstract
The forensic identification represents a complex process, carried out based on certain rules and
methodologies, at the end of which it is obtained the recognition of a concrete object, which contains
specific items or features.
Keywords: forensic identification; creative factor of the impress; objects to be identified; objects
as means of identification

 

Prin importanța sa practică, procesul identificării criminalistice reprezintă „problema centrală a investigațiilor criminalistice”[1], întrucât identificarea unor persoane sau obiecte constituie elementul principal al investigațiilor criminalistice, iar această activitate este „indisolubil legată de actul de justiție”[2].

Se impune să precizam faptul că identificarea criminalistică nu se reduce numai la activitatea de laborator, după cum nici Criminalistica nu se confundă cu componenta sa tehnică, confuzie făcută chiar și de mulți juriști.

Identificarea unei persoane se realizează prin intermediul unor metode tehnice, pe baza declarațiilor unui martor ocular, ale persoanei vătămate sau în cadrul unor activități procedurale, efectuate în conformitate cu reguli tactice criminalistice.

Potrivit teoriei generale a identificării criminalistice, acest proces este posibil datorită perceperii realității obiective și sesizării proprietăților, a trăsăturilor caracteristice unei persoane sau unui obiect, ce se individualizează în raport cu alte ființe sau lucruri asemănătoare.

Identificarea persoanelor sau obiectelor reprezintă rezultatul final al unui proces de gândire prin care s-au comparat caracteristicile mai multor obiecte, în vederea stabilirii identității sau neidentității lor[3].

Identificarea criminalistică reprezintă recunoașterea unui obiect concret, ce are elemente sau însușiri de natură să-l apropie de alte obiecte asemănătoare, de același gen sau specie, dar care se deosebește de toate acestea prin trăsături ce-l fac să fie identic numai cu sine însuși.

Prin identitate se înțelege însușirea unei persoane, a unui obiect sau fenomen de a-și manifesta individualitatea în timp și spațiu, prin caracteristicile fundamentale, neschimbătoare, ce le deosebesc de toate celelalte și le determină să rămână ele însele pe întreaga durată a existenței lor[4].

Menționăm faptul că prin noțiunea de „identic” trebuie înțeles un concept aplicabil la ceea ce este unic, raportat la o persoană, un obiect sau chiar un fenomen, inclusiv la obiecte de gândire[5].

Persoana sau obiectul trebuie să prezinte o serie de caracteristici fundamentale de individualizare, care să îndeplinească următoarele condiții:

a. Pentru stabilirea identității sunt suficiente și necesare caracteristicile esențiale prin care acestea se individualizează și se distanțează de celelalte obiecte.

b. Trăsăturile particulare trebuie să prezinte o existență în timp, dublată de relativa lor stabilitate, dar există cazuri de identificare, chiar pe baza unor caracteristici temporare.

În practica judiciară, într-o speță care privea investigarea unei infracțiuni de omor, autorul a fost identificat datorită unui fragment de urmă de cizmă de cauciuc, descoperit lângă cadavru, întrucât în urmă s-a observat, în afara caracteristicilor generale, urma unui corp dur fixat între nervurile tocului cizmei, iar după cercetarea încălțămintei persoanelor suspecte, s-a ajuns la o cizmă în al cărei toc se afla prinsă întâmplător o piatră[6].

c. Identificarea trebuie interpretată într-un mod dialectic, întrucât orice lucru, orice element caracteristic al acestuia se află în permanentă mișcare și transformare și este supus acțiunii și influenței unor factori externi sau interni, iar acest proces este propriu atât ființelor, cât și obiectelor, inclusiv urmelor acestora.

Chiar și în cazul elementelor de strictă individualitate pentru o persoană, respectiv desenele papilare, caracterizate prin fixitate și unicitate, putem întâlni situații de modificare a unor detalii, fără intervenția unor agenți externi[7].

Într-o opinie, prin identificare criminalistică „se înțelege stabilirea obiectului care are legătură cauzală cu fapta cercetată, în scopul obținerii de probe judiciare”[8].

Identificarea criminalistică reprezintă un proces de stabilire, cu ajutorul mijloacelor și metodelor proprii științei criminalistice, a factorului creator al urmei, pe baza caracteristicilor acestuia, constituite într-un sistem unitar și individualizat, conținute, transmise sau reflectate în urmă.

Potrivit unei alte opinii, identificarea criminalistică se constituie ca o metodă de cunoaștere științifică a obiectelor, relevante din punct de vedere al probațiunii, și de creare a posibilităților descoperirii relațiilor ce leagă obiectele unele de altele[9].

În concluzie, se poate afirma faptul că identificarea criminalistică reprezintă un proces de stabilire a persoanei sau obiectului material, aflat în legătură cauzală directă cu fapta penală, în urma analizei prin metode și mijloace științifice, proprii Criminalisticii, a trăsăturilor caracteristice sau particularităților persoanei sau obiectului.

Identificarea criminalistică reprezintă un proces de constatare a identității unor persoane, obiecte sau fenomene aflate în legătură cauzală directă cu fapta penală, prin metode științifice și procedee criminalistice, în scopul stabilirii adevărului judiciar în procesul penal.

În legătură cu noțiunea de „obiect al identificării criminalistice”, în literatura de specialitate au fost exprimate diverse opinii, fără a se ajunge, până în prezent, la un punct de vedere unanim admis.

Astfel, unii autori atribuie noțiunii de „obiect al identificării criminalistice” un înțeles foarte larg, începând cu obiecte, fenomene, calități, intervale de timp sau de spațiu și terminând cu însușirile fizice sau acțiunile psihice ale omului, iar alți autori limitează acest obiect doar la elemente solide ale lumii materiale, cu volum și caracteristici relativ constante[10].

În raport de opiniile formulate, a existat o preocupare sporită de delimitare mai riguroasă a obiectului identificării, în sfera căruia nu mai sunt incluse elemente de natură ideală[11].

Rezervele exprimate față de acestea au drept argument esențial imposibilitatea unei identificări riguroase sub raport științific, orice eroare fiind de natură să știrbească obiectivitatea și seriozitatea unui asemenea proces.

Obiectul identificării criminalistice prezintă următoarele două trăsături:

– obiectul identificării criminalistice este întotdeauna un obiect concret, prin natura sa și prin raportul de cauzalitate directă cu fapta cercetată;
– obiect material al identificării criminalistice poate fi orice persoană, ființă sau lucru, practic orice element al lumii materiale care se manifestă în timp și spațiu, susceptibil de a fi identificat după urmele create în câmpul infracțional.

De exemplu, în ipoteza unui omor săvârșit prin împușcare, interesează să fie identificată arma care a fost folosită în săvârșirea infracțiunii, iar pentru soluționarea cauzei este absolut necesar să fie individualizată această armă, cu o anumită serie, pe baza caracteristicilor țevii sau mecanismului de tragere.

În literatura de specialitate s-a consacrat sistemul dual de clasificare al obiectelor supuse identificării, în funcție de mai multe criterii, după cum urmează:

Potrivit criteriului privind scopul identificării[12], obiectele examinate în procesul identificării se împart în:

– obiecte ce urmează a fi identificate, denumite și obiecte scop (instrumentele folosite în săvârșirea infracțiunii sau orice obiect care a format o urmă în împrejurările săvârșirii faptei penale);
– obiecte ce servesc la identificarea obiectelor scop, denumite și obiecte mijloc de identificare.

Precizam faptul că între cele două categorii de obiecte există o delimitare netă, astfel încât acestea nu trebuie confundate.

În legătură cu acest criteriu și clasificarea obiectelor, este util să precizăm că în literatura de specialitate se mai utilizează termenii obiecte de identificat și obiecte identificatoare sau de identificare[13].

Potrivit criteriului căutării și identificării[14], obiectele examinate în procesul identificării se împart în:

obiectele căutate – reprezintă obiecte ale căror urme sau reflectări materiale au fost descoperite în câmpul infracțional;
obiecte verificate – reprezintă obiecte presupuse că au creat urmele sau reflectările materiale descoperite la locul faptei și includ în sfera lor doar obiectele suspecte.

În literatura de specialitate este utilizată mai des clasificarea pe baza primului criteriu, respectiv în obiecte scop și obiecte mijloc sau în obiecte de identificat și obiecte mijloc de identificare.

DOWNLOAD FULL ARTICLE


[1] P.L. Kirk, Crime Investigation, Physical Evidence and the Police Laboratory, Interscience Publishers, New York, 1966, p. 12, apud E. Stancu, op. cit., p. 46.

[2] L. Ionescu, D. Sandu, Identificarea criminalistică, Ed. Științifică, București, 1990, p. 5.

[3] C. Suciu, Criminalistica, Ed.Didactică și Pedagogică, București, 1972, p. 16.

[4] A. Lalande, Vocabulaire technique et critique de Philosophie, Presses Universitaires de France, Paris, 1974, p. 454, apud E. Stancu, op. cit., p. 46.

[5] M. Constantinescu, Considerații privind conceptul de identificare în expertiza criminalistică, editată de Ministerul Justiției, București, 1979, p. 77.

[6] N. Pășescu, D. Culcea, Posibilități de identificare traseologică a obiectelor pe baza unor caracteristici temporare, în lucrarea 20 de ani de expertiză criminalistică, pp. 171-172.

[7] John I. Thoronton, La doctrine de la dissimilitude unique dans l’identification dactyloscopique, în R.I.P.C. nr. 306, martie 1977, pp. 89-95. Autorul pornește de la teza potrivit căreia, dacă două amprente diferă dintr-un singur punct, ele nu pot fi atribuite aceluiași deget sau aceleiași persoane, ceea ce demonstrează, pe baza unor cazuri reale, apariția unor modificări de detaliu în desenul papilar al aceleiași persoane, la un interval de 18 luni, apud E. Stancu, op. cit., p. 47.

[8] N. Dan, Tratat practic de criminalistică, vol. II, Ed. Ministerului de Interne, București, 1979, p. 10.

[9] K. Geza, Cercetarea de identificare a urmelor în procedura penală, Budapesta, 1965, p. 20, apud E. Stancu, op. cit., p. 47.

[10] S.M. Potapov, Introducere în criminalistică, Moscova, 1949, p. 1, apud E. Stancu, op. cit., p. 48; K. Geza, op. cit., p. 27.

[11] E. Stelzer, Criminalistica. Vol. I. Teoria și metodologia criminalistică generală, Ed. Științifică germană, 1977, pp. 20-21, apud E. Stancu, op. cit., p. 48.

[12] C. Suciu, Criminalistica, op. cit., p. 17; I. Mircea, Criminalistica, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1990, p. 18.

[13] L. Ionescu, D. Sandu, op. cit., p. 90; K. Geza, op. cit., p. 37; E. Stelzer, op. cit., p. 241.

[14] V.I. Keldin, Identificarea și rolul ei în stabilirea adevărului în cauzele penale, Ed. Universității din Moscova, 1969, p. 15, apud E. Stancu, op. cit., p. 48; N. Dan, op. cit., vol. II, p. 11; E. Stelzer, op. cit., p. 241.

Procesul identificării criminalistice was last modified: iunie 20th, 2017 by Petruț Ciobanu

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii