Procesele investigative de descoperire şi urmărire penală a infracţiunilor contra securităţii naţionale şi de terorism
Doru Ioan Cristescu - iunie 2, 2020[6] Definiții și trăsături caracteristice proprii şi elemente componente, prin care se diferenţiază procesul investigativ informativ – operativ de procesul investigativ penal sau urmărirea penală
6.1. Procesul investigativ informativ operativ este ansamblul activităţilor complexe, secrete, coordonate, dinamice, progresive şi succesive, caracterizate prin mobilitate şi supleţe, prevăzute de lege, de natură juridică administrativă, destinate culegerii de informaţii pentru realizarea securităţii naţionale, prin prevenirea, identificarea, contracararea şi combaterea ameninţărilor la adresa securităţii naţionale, precum şi descoperirii infracţiunilor contra securităţii naţionale şi de terorism, având ca obiect mijloacele, metodele şi procedeele investigativ informativ operative şi procedurile de utilizare a acestora.
6.2. Procesul investigativ penal sau urmărirea penală a infracţiunilor contra securităţii naţionale şi de terorism este faza procesului penal destinată strângerii probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea persoanelor care au săvârşit o infracţiune şi la stabilirea răspunderii penale a acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată.
6.3. Trăsături caracteristice proprii şi elemente componente, prin care se diferenţiază procesul investigativ informativ – operativ de procesul investigativ penal sau urmărirea penală
Fiecare dintre cele două procese investigative se particularizează:
– prin prevederile legale care le reglementează;
– prin natura juridică, principiile şi funcţiile caracteristice;
– prin organele şi subiecţii activi care asigură executarea;
– prin obiectul de activitate;
– prin formele de manifestare şi fazele pe care le parcurge;
– prin metodele, mijloacele şi procedeele avute la dispoziţie şi condiţiile de utilizare a acestora;
– prin modalitatea de materializare a rezultatelor activităţilor desfăşurate;
– prin modurile de interacţiune şi cooperare cu alte organe, organisme şi instituţii proprii fiecăruia dintre ele.
Partea a II-a. Particularitățile procesului investigativ informativ operativ în cazul amenințărilor la adresa securității naționale
[7] Enumerarea elementelor principale ale procesului investigativ informativ operativ.
7.1. Procesul investigativ informativ operativ este a activitate de natură administrativă care se desfăşoară prin mijlocirea organelor de stat răspunzătoare de aplicarea legii în domeniul securităţii naţionale.
7.2. Elementele principale ale procesului investigativ informativ – operativ în cazul ameninţărilor la adresa securităţii naţionale şi pentru descoperirea infracţiunilor contra securităţii naţionale şi de terorism constau în următoarele:
a) cadrul de reglementare este configurat de Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României, ale cărei prevederi se complinesc cu prevederile legilor organice de organizare şi funcţionare a serviciilor de informaţii, ale normelor interne, regulamentelor şi ordinelor interne, proprii fiecărui serviciu de informaţii;
b) procesul investigativ informativ operativ are o natură juridică administrativă, normele care reglementează această activitate, organele care o desfăşoară fiind configurate de raporturi de drept administrativ;
Natura juridică a activităţilor subsumate procesului investigativ informativ – operativ este administrativă, împrejurare ce rezultă din prevederile legale care le reglemenează, cadrul instituţional şi organizatoric, precum şi poziţionarea organelor care le execută în sistemul organelor statului, precum şi din modalităţile legale de finalizare a activităţilor proprii;
c) scopul procesului investigativ informativ operativ constă în identificarea dintre riscurile şi vulnerabilităţile posibile şi reale a ameninţărilor concrete la adresa securităţii naţionale;
d) trăsăturile caracteristice ale procesului investigativ informativ operativ constau în complexitatea activităţilor, caracterul eminamente secret al tuturor activităţilor desfăşurate de organele răspunzătoare cu aplicarea legii în domeniul securităţii naţionale, activităţile sunt coordonate, dinamice, progresive şi succesive, caracterizate prin mobilitate şi supleţe;
e) funcţiunea şi finalitatea constă în identificarea dintre riscurile şi vulnerabilităţile posibile şi virtuale la adresa securităţii naţionale a faptelor concrete şi reale enumerate ca ameninţări la adresa securităţii naţionale în art. 3 lit. a)-m) din Legea nr. 51/1991;
f) obiectul material al procesului investigativ informativ operativ este constituit de faptele ce constituie ameninţări la adresa securităţii naţionale, prin a căror comitere făptuitorii au dat naştere unui conflict de drept şi deci unui raport juridic de drept administrativ;
g) obiectul juridic al procesului investigativ informativ operativ îl constituie raportul juridic ce s – a format consecutiv naşterii conflictului de drept creat prin comiterea faptelor definite ca ameninţări la adresa securităţii naţionale;
h) obiectul procesului investigativ informativ operativ prezintă importanţă sub aspectul determinării competenţei, al regulilor referitoare la derularea sa, la regimul juridic al folosirii mijloacelor, metodelor şi procedeelor investigative informativ operative şi procedurile de utilizare a acestora puse la dispoziţie şi consacrate de legi, alte norme, regulamente şi ordine interne, pentru desfăşurarea activităţii de culegere de informaţii pentru realizarea securităţii naţionale de către subiecţii oficiali;
i) subiecţii procesului investigativ informativ operativ sunt subiecţii oficiali (organele de informaţii şi funcţionarii publici cu statut special – militari ori civili – angajaţi ai organelor respective şi angrenaţi în activitatea informaţii, cu regimul juridic conferit de legile de organizare şi funcţionare proprii serviciului de informaţii din care fac parte), subiecţii ocazionali, (în general sursele umane secrete, persoanele fizice aflate în raporturi de colaborare/conlucrare cu subiecţii oficiali, cu statut de colaboratori, informatori ori specialişti consultaţi de subiecţii oficiali), şi subiecţii activi, adică persoanele care sunt autorii sau participanţii la comiterea faptelor ce constituie ameninţări la adresa securităţii naţionale, faţă de care se desfăşoară procesul investigativ informativ operativ;
j) ca loc de desfăşurare, procesul investigativ informativ operativ se derulează în exclusivitate pe teritoriul României;
k) procesul investigativ informativ operativ este anticipat de etapa culegerii de informaţii generale, în legătură cu riscurile şi vulnerabilităţile la adresa securităţii naţionale, pentru a stabili dacă există sau nu ameninţări la adresa securităţii naţionale (în această etapă activitatea vizează prin excelenţă stări, situaţii, împrejurări, deci existenţa sau nu a unor fapte), fiind cu predilecţie o activitate informativ – operativă, iar, în consecutivitatea acesteia, se succede etapa culegerii de informaţii specifice, în legătură cu existenţa unei/unor ameninţări la adresa securităţii naţionale, identificate dintre riscurile şi vulnerabilităţile privind securitatea naţională [în această etapă activitatea vizează fapte concrete şi persoana/ele care au /le-au comis sau sunt pe cale (în curs de desfăşurare) să le săvârşească], devenind un proces investigativ informativ şi operativ;
l) fazele procesului investigativ informativ operativ sunt următoarele:
– planificarea culegerii de informaţii dintr-un anumit domeniu sau vizând o anume ţintă (obiectiv) ori pe o temă dată;
– acţiunea de a căuta în obiective, locuri şi medii care prezintă interesul operativ pentru organele de informaţii , adică acelea unde sunt susceptibile de tentat sau produs riscuri şi vulnerabilităţi la adresa securităţii naţionale
– acţiunea de a aduna informaţii, prin exploatarea surselor deschise şi umane ori utilizarea mijloacelor tehnice;
– verificarea informaţiilor adunate, ceea ce presupune activităţile de a) evaluare, b) analiză, c) sinteză şi interpretare;
– exploatarea / valorificarea informaţiilor;
– finalizarea procesului investigativ informativ operativ;
m) aria structurală a procesului investigativ informativ operativ este cuprinsă între momentul iniţial al declanşării investigaţiei informativ operative, care succede finalizării culegerii de informaţii generale (activitatea informativ operativă) şi momentul final al investigaţiei informativ operative, care se obiectivează, fie prin închiderea investigaţiei, fie prin solicitarea unor interdicţii legale faţă de cetăţenii străini autori ai unor manifestări care se circumscriu ameninţărilor la adresa securităţii naţionale, fie prin constatarea unei infracţiuni contra securităţii naţionale sau acte de terorism şi sesizarea organelor de urmărire penală, conform prevederilor art. 61 C. pr. pen., fie prin comunicarea cu caracter secret remisă organelor de urmărire penală, potrivit prevederilor art. 11 lit. d) din Legea nr. 51/1991, fie prin surprinderea în flagrant sau organizarea, împreună şi alături de organele de urmărire penală, a surprinderii în flagrant, conform art. 293 C. pr. pen.;
n) materialul procesului investigativ informativ operativ are caracter secret şi este configurat de complexul de scripte, materiale multimedia în care se materializează activităţile desfăşurate şi prin care se constată mersul şi rezultatele desfăşurării acţiunilor investigative informativ operative, ca urmare a ordinelor şi acţiunilor dispuse de subiecţii oficiali ai procesului;
[8] Obiectul material al procesului investigativ informativ operativ. Enumerarea faptelor ce constituie amenințări la adresa securității naționale.
8.1. Potrivit prevederilor art. 3 din Legea nr. 51/1991 constituie amenințări la adresa securității naționale și, pe cale de consecință, constituie obiectul de desfășurare a procesului investigativ informativ operativ mai multe fapte, situații, împrejurări[10].
8.2. Amenințarea/ile la adresa securității naționale semnifică actul/e exterior/oare de conduită comisiv/e sau omisiv/e, intenționat/e care se obiectivează în fapte, situații, împrejurări prin care se conturează o stare de pericol ori se aduce atingere valorilor care se circumscriu conceptului de securitate națională.
8.3. Amenințările la adresa securității naționale a statului român sunt susceptibile de a se comite în multiple modalități normative alternative, enumerate exhaustiv în conținutul textului art. 3 din Legea nr. 51/1991 și se caracterizează, de regulă, printr-o acțiune, descrisă prin verbum regens din conținutul textului, ce reflectă elementul material (actul exterior de conduită), care este însoțit de cerința esențială prevăzută de norma legală, condiție obligatorie pentru ca acțiunea să constituie amenințare la adresa securității naționale, fiind comisă întotdeuna cu intenție, ceea ce caracterizează elementul subiectiv al acestei fapte ilicite.
[10] 1. Planurile şi acţiunile care vizează suprimarea sau ştirbirea suveranităţii, unităţii, independenţei sau indivizibilităţii statului român [art. 3 lit. a) din Legea nr. 51/1991];
2. Acţiunile care au ca scop, direct sau indirect [art. 3 lit. b) din Legea nr. 51/1991]: provocarea de război contra ţării sau de război civil, înlesnirea ocupaţiei militare străine, aservirea faţă de o putere străină, ajutarea unei puteri sau organizaţii străine de a săvârşi oricare din aceste fapte;
3. Trădarea prin ajutarea inamicului [art. 3 lit. c) din Legea nr. 51/1991];
4. Acţiuni armate care urmăresc slăbirea puterii de stat [art. 3 lit. d), teza I din Legea nr. 51/1991] și orice alte acţiuni violente care urmăresc slăbirea puterii de stat [art. 3 lit. d), teza a II – a din Legea nr. 51/1991];
5. Spionaj, transmiterea secretelor de stat unei puteri sau organizaţii străine ori agenţilor acestora, procurarea de documente sau date secrete de stat, în vederea transmiterii lor unei puteri sau organizaţii străine ori agenţilor acestora sau în orice alt scop neautorizat de lege, deţinerea ilegală de documente sau date secrete de stat, în vederea transmiterii lor unei puteri sau organizaţii străine ori agenţilor acestora sau în orice alt scop neautorizat de lege, divulgarea secretelor de stat sau neglijenţa în păstrarea acestora [art. 3 lit. e) din Legea nr. 51/1991];
6. Subminarea, sabotajul sau orice alte acţiuni care au ca scop înlăturarea prin forţă a instituţiilor democratice ale statului ori care aduc atingere gravă drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor români sau pot aduce atingere capacităţii de apărare ori altor asemenea interese ale ţării [art. 3 lit. f), teza I din Legea nr. 51/1991];
7. Actele de distrugere, actele de degradare ori actele de aducere în stare de neîntrebuinţare a structurilor necesare bunei desfăşurări a vieţii social-economice sau apărării naţionale [art. 3 lit. f), teza a II – a din Legea nr. 51/1991];
8. Acţiunile prin care se atentează la viaţa, integritatea fizică sau sănătatea persoanelor care îndeplinesc funcţii importante în stat ori a reprezentanţilor altor state sau ai organizaţiilor internaţionale, a căror protecţie trebuie să fie asigurată pe timpul şederii în România, potrivit legii, tratatelor şi convenţiilor încheiate, precum şi practicii internaţionale [art. 3 lit. g) din Legea nr. 51/1991];
9. Iniţierea, organizarea, în orice mod a acţiunilor totalitariste sau extremiste de sorginte comunistă, fascistă, legionară sau de orice altă natură, rasiste, antisemite, revizioniste, separatist, săvârşirea în orice mod a acţiunilor totalitariste sau extremiste de sorginte comunistă, fascistă, legionară sau de orice altă natură, rasiste, antisemite, revizioniste, separatist, sprijinirea în orice mod a acţiunilor totalitariste sau extremiste de sorginte comunistă, fascistă, legionară sau de orice altă natură, rasiste, antisemite, revizioniste, separatiste care pot pune în pericol sub orice formă unitatea şi integritatea teritorială a României [art. 3 lit. h), teza I din Legea nr. 51/1991];
10. Incitarea la fapte ce pot periclita ordinea statului de drept [art. 3 lit. h), teza a II -a din Legea nr. 51/1991];
11. Actele teroriste, precum și iniţierea sau sprijinirea în orice mod a oricăror activităţi al căror scop îl constituie săvârşirea de asemenea fapte [art. 3 lit. i) din Legea nr. 51/1991];
12. Atentatele contra unei colectivităţi, săvârşite prin orice mijloace [art. 3 lit. j) din Legea nr. 51/1991];
13. Sustragerea de armament, muniţie, materii explozive sau radioactive, toxice sau biologice din unităţile autorizate să le deţină, contrabanda cu armament, muniţie, materii explozive sau radioactive, toxice sau biologice, producerea, deţinerea, înstrăinarea, transportul sau folosirea armament, muniţie, materii explozive sau radioactive, toxice sau biologice, în alte condiţii decât cele prevăzute de lege, portul de armament sau muniţie, fără drept, dacă prin acestea se pune în pericol securitatea naţională [art. 3 lit. k) din Legea nr. 51/1991];
14. Iniţierea de organizaţii sau grupări, constituirea de organizaţii sau grupări, aderarea la organizaţii sau grupări, sprijinirea sub orice formă a organizaţiilor sau grupărilor, precum și desfăşurarea în secret de activităţi din cele descrise la lit. a)-k) din Legea nr. 51/1991, de către organizaţii sau grupări constituite potrivit legii [art. 3 lit. l) din Legea nr. 51/1991];
15. Orice acţiuni sau inacţiuni care lezează interesele economice strategice ale României, cele care au ca efect periclitarea, gestionarea ilegală, degradarea ori distrugerea resurselor naturale, fondurilor forestier, cinegetic şi piscicol, apelor şi altor asemenea resurse, precum și monopolizarea ori blocarea accesului la resursele naturale, fondurilor forestier, cinegetic şi piscicol, apelor şi altor asemenea resurse acestea, cu consecinţe la nivel naţional sau regional [art. 3 lit. m) din Legea nr. 51/1991].
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.