Procedura sancționării disciplinare a magistraților. I. Etapa verificărilor prealabile

Abstract

In case of magistrates, the legislator regulated an extremely detailed procedure of investigation and disciplinary sanction, different from the common law, which includes the following: the preliminary check stage; the disciplinary investigation stage; the stage of hearing the disciplinary action and the remedy settlement stage. These stages, except the last one, are not optional, as it is absolutely mandatory to take them, in the indicated order, in the case where the person who initiates disciplinary action has some indications regarding the fact that the magistrate committed disciplinary offence. The first stage of the procedure of disciplinary sanction against magistrates, namely the preliminary check stage, refers to the referrals procedures of the Judicial Inspection, to the appointment of the judicial inspectors, as well as to the conduct and completion of these stages.

1. Considerații generale

În doctrină s-a arătat că sancționarea disciplinară presupune respectarea unor reguli procedurale „care au ca scop de a asigura, pe de o parte, eficiența combaterii unor acte și comportări dăunătoare procesului muncii, iar, pe de altă parte, de a garanta stabilirea exactă a faptelor și de a asigura dreptul la apărare al salariaților în cauză, evitându-se astfel sancțiuni nejuste”, fiind „o prerogativă a angajatorului, avându-și temeiul în contractul individual de muncă”[1].

Această opinie, raportată la categoria magistraților, a fost îmbrățișată în literatura de specialitate, cu trei observații: va trebui făcută o distincție între dreptul angajatorului de a declanșa acțiunea disciplinară și aplicarea sancțiunii disciplinare după declanșarea acțiunii; în cazul magistraților sancțiunea nu este aplicată de angajator, ci de o instanță independentă; temeiul aplicării sancțiunii disciplinare nu îl constituie contractul de muncă, ci dispozițiile legale și regulamentare care guvernează activitatea și statutul magistratului[2].

În cazul magistraților, legiuitorul a reglementat o procedură de cercetare și sancționare disciplinară extrem de elaborată, diferită de dreptul comun, pornind de la modalitățile de sesizare a Inspecției Judiciare, desemnarea inspectorilor judiciari, desfășurarea și finalizarea verificărilor prealabile, continuând apoi cu dispoziții privind cercetarea disciplinară și finalizarea acesteia și încheindu-se cu aspecte care vizează modalitatea de soluționare a acțiunii disciplinare de către secțiile Consiliul Superior al Magistraturii, inclusiv declararea căilor de atac.

Așadar, prin Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată cu modificările și completările ulterioare[3], Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii[4], Regulamentul de organizare și funcționare a Inspecției Judiciare[5] și Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție de către Inspecția Judiciară[6] s-au stabilit și detaliat etapele care trebuie parcurse atunci când există indicii cu privire la săvârșirea unor abateri disciplinare de către judecători sau procurori.

În opinia noastră aceste etape sunt următoarele:

– etapa verificărilor prealabile;
– etapa cercetării disciplinare;
– etapa judecării acțiunii disciplinare;
– etapa soluționării căii de atac.

Trebuie să precizăm faptul că aceste etape, cu excepția ultimei, nu au un caracter facultativ, fiind absolut obligatoriu a fi parcurse în situația în care titularul acțiunii disciplinare are indicii cu privire la săvârșirea unor abateri disciplinare de către un magistrat, în ordinea indicată, deoarece în fiecare dintre aceste etape inspectorul judiciar, respectiv secția care soluționează acțiunea disciplinară, are obligația întocmirii unor acte sau administrarea unor probe care trebuiesc comunicate sau aduse la cunoștința persoanei cercetate, toate acestea având o anumită succesiune logică și care apoi nu mai pot fi revocate.

În cuprinsul acestui studiu ne vom referi la prima etapă a sancționării disciplinare a unui magistrat, respectiv la procedura efectuării verificărilor prealabile, urmând ca ulterior, în cuprinsul altor articole științifice, să analizăm și celelalte etape la care am făcut referire mai sus.

2. Modalitățile de sesizare

Pentru a putea fi angajată răspunderea disciplinară a unui magistrat este necesară existența unei sesizări cu privire la conduita necorespunzătoare a acestuia.

Potrivit art. 45 alin. 1-3 din Legea nr. 317/2004, în cazurile în care ministrul justiției, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție sau, după caz, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt titulari ai acțiunii disciplinare, aceștia pot sesiza Inspecția Judiciară în legătură cu abaterile disciplinare săvârșite de judecători și procurori. În cazul în care Inspecția Judiciară este titulară a acțiunii disciplinare, aceasta se poate sesiza din oficiu sau poate fi sesizată în scris și motivat de orice persoană interesată, inclusiv de Consiliul Superior al Magistraturii, în legătură cu abaterile disciplinare săvârșite de judecători și procurori. Aspectele semnalate sunt supuse unei verificări prealabile efectuate de inspectorii judiciari din cadrul Inspecției Judiciare, în cadrul căreia se stabilește dacă există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare.

Dispoziții asemănătoare sunt cuprinse și în art. 10 alin. 1 din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție de către Inspecția Judiciară.

Așadar, conform dispozițiilor legale sus-menționate, singura în măsură să efectueze verificări prealabile în legătură cu abaterile disciplinare săvârșite de judecători sau procurori este Inspecția Judiciară, prin inspectorii judiciari, iar sesizarea acesteia se poate realiza:

– din oficiu;
– de către ministrul justiției;
– președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție;
– procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;
– Consiliul Superior al Magistraturii;
– orice persoană interesată.

Prin urmare, se poate lesne observa că alături de titularii acțiunii disciplinare și Consiliul Superior al Magistraturii, care potrivit Constituției României este garantul independenței justiției, sesizarea Inspecției Judiciare în legătură cu abaterile disciplinare săvârșite de către magistrați poate fi făcută de orice persoană interesată.

Legea nu definește ce se înțelege prin persoană interesată, astfel că, în opinia noastră, prin această sintagmă se înțelege orice persoană care are un interes legitim cu privire formularea unei sesizări împotriva unui magistrat.

Având în vedere că potrivit art. 1 din Legea nr. 303/2004, „magistratura este activitatea judiciară desfășurată de judecători în scopul înfăptuirii justiției și de procurori în scopul apărării intereselor generale ale societății, a ordinii de drept, precum și a drepturilor și libertăților cetățenilor”, interesul legitim în acest caz este public[7] deoarece vizează ordinea constituțională.

Așadar, orice persoană, indiferent dacă este sau nu este parte a unui proces, poate sesiza Inspecția Judiciară în legătură cu abaterile disciplinare săvârșite de judecători și procurori, inspectorul judiciar neputând cenzura interesul acesteia, deoarece în cazul magistraților interesul unei astfel de sesizări este unul public.

În acest context, trebuie să precizăm faptul că una dintre atribuțiile reglementate de Legea nr. 317/2004 în sarcina inspectorilor judiciari constă în aceea că „dispun și efectuează cercetarea disciplinară în vederea exercitării acțiunii disciplinare față de judecători, procurori, inclusiv față de cei care sunt membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, precum și față de magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție”.

Prin urmare, conform dispozițiilor legale în vigoare, sesizările adresate Inspecției Judiciare pot să vizeze următoarele categorii de persoane, care au calitatea de subiect activ al abaterii disciplinare[8]:

– judecătorii;
– procurorii;
– inspectorii judiciari[9];
– magistrații-asistenți ai Înaltei Curți de Casație și Justiție[10];
– membrii Consiliului Superior al Magistraturii[11];

În cazul asistenților judiciari[12], care au calitatea de subiect activ al abaterii disciplinare, cercetarea disciplinară și aplicarea sancțiunilor disciplinare este de competența ministrului justiției, chiar dacă acestora le sunt aplicabile o serie de dispoziții legale prevăzute pentru judecători și procurori.

Totodată, trebuie să precizăm faptul că auditorilor de justiție nu li se aplică dispozițiile legale privind judecătorii și procurorii, răspunderea disciplinară a acestora fiind reglementată în mod distinct, în art. 18 din Legea nr. 303/2004[13].

2.1. Condițiile sesizării

Înainte de a analiza care sunt condițiile generale de valabilitate a sesizării este absolut necesar să definim noțiunile de sesizare și sesizare din oficiu.

Sesizarea constituie mijlocul procedural prin care titularii acțiunii disciplinare, Consiliul Superior al Magistraturii sau orice persoană interesată se poate adresa Inspecției Judiciare în legătură cu abaterile disciplinare săvârșite de magistrați.

Sesizarea din oficiu este actul procedural prin care Inspecția Judiciară se autosesizează cu privire la abaterile disciplinare comise de către judecători sau procurori.

Sesizarea din oficiu a Inspecției Judiciare se realizează pe baza procesului-verbal întocmit de inspectorul-șef sau a procesului-verbal întocmit de inspectorul judiciar și avizat de șeful direcției corespunzătoare și de inspectorul-șef (art. 10 alin. 6 din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție de către Inspecția Judiciară).

Condițiile generale ale sesizării sunt prevăzute de art. 45 alin. 2 din Legea nr. 317/2004 coroborat cu art. 10 alin. 3 din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție de către Inspecția Judiciară. Acestea sunt următoarele:

forma scrisă

Această primă condiție rezultă în mod explicit din conținutul art. 45 alin. 2 din Legea nr. 317/2004, potrivit căruia „în cazul în care Inspecția Judiciară este titulară a acțiunii disciplinare, aceasta se poate sesiza din oficiu sau poate fi sesizată în scris și motivat de orice persoană interesată, inclusiv de Consiliul Superior al Magistraturii, în legătură cu abaterile disciplinare săvârșite de judecători și procurori”.

Așadar, forma scrisă reprezintă una din condițiile fundamentale ale sesizării, nefiind îngăduită nicio excepție în acest caz.

Prin urmare, o sesizare verbală nu îndeplinește condițiile de validitate, astfel că ea nu poate fi primită. Totuși, dacă în urma sesizării verbale, inspectorul judiciar efectuează unele verificări primare și întocmește un proces-verbal de sesizare din oficiu, nu mai vorbim de o sesizare verbală a unui petent, ci despre un alt mod de sesizare reglementat de lege.

Sub aspectul analizat, nu prezintă nicio relevanța modalitatea de transmitere a sesizării (prin poștă, fax, e-mail etc.), ceea ce este determinant, este forma scrisă a acesteia.

datele de identificare ale autorului

Cea de-a doua condiție a sesizării rezultă în mod explicit din conținutul art. 10 alin. 3 din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție de către Inspecția Judiciară: Sesizările care (…) nu conțin datele de identificare ale autorului (…)”

Reglementarea identificării persoanei fizice în dreptul civil se referă la următoarele atribute: numele, domiciliul și starea civilă.

Conform art. 83 C. civ., „numele cuprinde numele de familie și prenumele”.

Domiciliul persoanei fizice este acolo unde acesta declară că își are reședința principală, iar reședința este locul unde persoana fizică își are locuința secundară (art. 87 și 88 C. civ.).

Starea civilă este dreptul persoanei de a se individualiza, în familie și societate, prin calitățile strict personale care decurg din actele și faptele de stare civilă (art. 98 C. civ.). În componența stării civile intră: vârsta; sexul; căsătorit, necăsătorit, văduv, recăsătorit; născut din căsătorie, din afara căsătoriei sau din părinți necunoscuți etc.

Dintre toate aceste elemente, în sesizare este obligatoriu a fi indicate doar numele și domiciliul, și acest lucru din rațiuni strict practice, ce țin de comunicarea rezultatului verificărilor efectuate, datele de stare civilă neimpunându-se a fi comunicate.

Identificarea persoanei juridice este reglementată de art. 225-231 C. civ. și se referă, în principal, la naționalitatea, denumirea, sediul, numărul de înregistrare în registrul comerțului sau într-un alt registru public, codul unic de înregistrare etc.

Potrivit art. 231 C. civ., „toate documentele, indiferent de formă, care emană de la persoana juridică trebuie să cuprindă denumirea și sediul, precum și alte atribute de identificare, în cazurile prevăzute de lege, sub sancțiunea plății de daune-interese persoanei prejudiciate”.

În cazul sesizării adresate Inspecției judiciare este suficientă indicarea denumirii și sediului persoanei juridice, tot pentru considerente de ordin practic, celelalte elemente de identificare neavând relevanță în acest caz.

În practica disciplinară au existat numeroase situații în care autorul sesizării nu a indicat datele de identificare, aceste sesizării fiind clasate.

– indicii cu privire la identificarea situației de fapt care a determinat sesizarea

Cea de-a treia condiție a sesizării se referă la existența unor indicii cu privire la identificarea situației de fapt care a determinat sesizarea. Ea rezultă în mod explicit din conținutul art. 10 alin. 3 din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție de către Inspecția Judiciară: Sesizările care (…) nu conțin (…) indicii cu privire la identificarea situației de fapt care a determinat sesizarea (…)”.

De asemenea, potrivit art. 45 alin. 2 din Legea nr. 317/2004, sesizarea adresată Inspecției Judiciare trebuie motivată.

În limbajul comun, prin indicii se înțeleg acele fapte, împrejurări, situații, care, privite în legătură cu alte fapte, împrejurări sau situații, poate servi ca probă într-un proces[14].

În sensul analizat de noi, prin indicii se înțeleg acele elemente, împrejurări, fapte, situații etc. din care să se poată desprinde concluzia că un magistrat a avut o atitudine necorespunzătoare sau a încălcat normele legale sau regulamentare care se referă la desfășurarea unui proces.

Pot fi considerate astfel de indicii, numele judecătorilor care au soluționat cauza, dosarul în care s-a pronunțat hotărârea contestată, instanța care a soluționat cauza etc.

În practica disciplinară s-a apreciat că nu îndeplinește această condiție următoarele situații: nu au fost indicate instanța/instanțele la care se referă situațiile relatate și nici completele de judecată care refuză cererile de studiere a dosarelor în procedura prealabilă; din verificările efectuate în programul ECRIS nu s-a reușit identificarea dosarului indicat în sesizare; nu s-a indicat ce instanțe de judecată sau judecători i-au încălcat petentului drepturile reclamate, care sunt dosarele în care s-a judecat, precum și alte aspecte asemănătoare etc.

– semnătura

Cea de-a patra condiție pe care trebuie să o cuprindă sesizarea este semnătura petentului. Ea rezultă în mod explicit din conținutul art.10 alin. 3 din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție de către Inspecția Judiciară: Sesizările care nu sunt semnate de petenți (…)”

În limbajul comun, prin semnătură se înțelege semnarea unui text de către autorul lui sau de către cel care și-l însușește; numele cuiva scris de propria lui mână în josul unui text, ca o dovadă că redactarea îi aparține sau că este de acord cu ea[15].

Potrivit art. 4 pct. 3 și 4 din Legea nr. 445/2001 privind semnătura electronică republicată[16], semnătura electronică reprezintă date în formă electronică, care sunt atașate sau logic asociate cu alte date în formă electronică și care servesc ca metoda de identificare, iar semnătura electronică extinsă reprezintă acea semnătură electronică care îndeplinește cumulativ următoarele condiții: este legată în mod unic de semnatar; asigură identificarea semnatarului; este creată prin mijloace controlate exclusiv de semnatar; este legată de datele în formă electronică, la care se raportează în așa fel încât o orice modificare ulterioară a acestora este identificabilă.

DOWNLOAD FULL ARTICLE


[1] A se vedea, Al. Țiclea, Răspunderea disciplinară. Teorie și jurisprudență, Ed. Universul Juridic, București, 2014, p. 207.

[2] A se vedea I. Popa, Tratat privind profesia de magistrat în România, Ed. Universul Juridic, București, 2007, pp. 383-384.

[3] Republicată în temeiul art. 80 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în M. Of. nr. 365 din 30 mai 2012, dându-se textelor o nouă numerotare.

[4] Adoptat prin Hotărârea CSM nr. 326/24.08.2005, publicată în M. Of. nr. 867 din 27.09.2005.

[5] Publicat în M. Of. nr. 692 din 9 octombrie 2012.

[6] Adoptat prin Hotărârea C.S.M. nr. 1027 din 15.11.2012, publicată în M. Of. nr. 802 din 29 noiembrie 2012.

[7] Potrivit art. 2 alin. 1 lit. r) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, „interesul legitim public este interesul care vizează ordinea de drept și democrația constituțională, garantarea drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competentei autorităților publice”.

[8] Pentru amănunte, a se vedea I. Gârbuleț, Abaterile disciplinare ale magistraților, Ed. Universul Juridic, București, 2016.

[9] În conformitate cu dispozițiile art. 71 alin. 1 și 2 din Legea nr. 317/2004, „pe durata exercitării mandatului de inspector-șef, inspector-șef adjunct și inspector judiciar, judecătorii și procurorii sunt suspendați de drept din funcțiile pe care le ocupă la instanțe și parchete. Judecătorii și procurorii cu funcții de conducere sunt obligați să opteze între funcția de conducere și cea de inspector judiciar, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de a ocupa în continuare funcția de inspector judiciar. După cele 30 de zile, postul de conducere sau de inspector judiciar pentru care nu s-a făcut opțiunea devine vacant de drept. Dispozițiile referitoare la sancțiunile și abaterile disciplinare, precum și procedura disciplinară se aplică în mod corespunzător inspectorilor judiciari”.

[10] Potrivit art. 66 alin. 3 și 4 din Legea nr. 303/2004, „condițiile generale de numire a magistraților-asistenți sunt cele prevăzute pentru funcția de judecător și procuror. Dispozițiile prezentei legi privind incompatibilitățile și interdicțiile, formarea profesională continuă și evaluarea periodică, drepturile și îndatoririle, precum și răspunderea disciplinară a judecătorilor și procurorilor se aplică în mod corespunzător și magistraților-asistenți”.

[11] Conform art. 56 alin. 1 și 2 din Legea nr. 317/2004, „membrii Consiliului Superior al Magistraturii care au calitatea de judecător sau procuror răspund civil, disciplinar și penal, în condițiile legii. Prevederile art. 45-49 se aplică în mod corespunzător”.

[12] Art. 113 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, prevede că „asistenților judiciari li se aplică dispozițiile legale privind abaterile și sancțiunile disciplinare, precum și motivele de eliberare din funcție prevăzute de lege pentru judecători și procurori”.

[13] Art. 18 din Legea nr. 303/2004 are următorul conținut: „(1) Abaterile disciplinare ale auditorilor de justiție de la îndatoririle ce le revin potrivit legii sau Regulamentului Institutului Național al Magistraturii se sancționează disciplinar. (2) Constituie abateri disciplinare: a) desfășurarea de activități publice cu caracter politic sau manifestarea convingerilor politice în exercitarea atribuțiilor ce le revin; b) atitudinile ireverențioase față de colegi, personalul de instruire și de conducere al Institutului Național al Magistraturii, precum și față de persoanele cu care intră în contact în perioada efectuării stagiului; c) absențele nemotivate de la cursuri, dacă acestea depășesc 8 ore într-o lună. (3) Sancțiunile disciplinare aplicabile auditorilor de justiție sunt: a) avertismentul; b) diminuarea bursei cu până la 15% pe o perioadă de la o lună la 3 luni; c) diminuarea bursei proporțional cu numărul absențelor nemotivate, dacă acestea depășesc 8 ore într-o lună; d) exmatricularea din Institutul Național al Magistraturii. (4) Avertismentul se aplică, în scris, de directorul Institutului Național al Magistraturii și poate fi contestat la consiliul științific al institutului. (5) Sancțiunile prevăzute la alin. (3) lit. b), c) și d) se aplică de Consiliul științific al Institutului Național al Magistraturii. (6) Hotărârile consiliului științific prevăzute la alin. (5) pot fi atacate la instanța de contencios administrativ și fiscal competentă. (7) În cazul exmatriculării din Institutul Național al Magistraturii, cel sancționat este obligat să restituie indemnizația și cheltuielile de școlarizare. (8) Procedura de constatare a abaterilor și de aplicare a sancțiunilor disciplinare se stabilește prin Regulamentul Institutului Național al Magistraturii”.

[14] dexonline.ro.

[15] dexonline.ro.

[16] Republicată în M. Of. nr. 316 din 30 aprilie 2016.

Procedura sancționării disciplinare a magistraților. I. Etapa verificărilor prealabile was last modified: martie 20th, 2017 by Ioan Gârbuleț

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii