Procedura recunoașterii și executării hotărârilor arbitrale străine

Orice hotărâre arbitrală dintre cele prevăzute la art. 1125 C. proc. civ. este recunoscută și poate fi executată în România, dacă diferendul formând obiectul acesteia poate fi soluționat pe cale arbitrală în România și dacă hotărârea nu conține dispoziții contrare ordinii publicii de drept internațional privat român.

În privința regimului instanței competente, art. 1126 C. proc. civ. prevede la alin. (1) că solicitarea de recunoaștere și executare a hotărârii arbitrale străine se prezintă printr-o cerere adresata tribunalului în circumscripția căruia se află domiciliul sau, după caz, sediul celui căruia i se opune respectiva hotărâre arbitrală. În caz de imposibilitate de stabilire a tribunalului prevăzut la alin. (1), competența aparține Tribunalului București.

Competența teritorială a instanțelor arbitrale străine se determină în baza acordului dintre părți sau a unei convenții internaționale. Examinarea competenței implică astfel și verificarea validității convenției de arbitraj. În cazul în care convenția de arbitraj este nulă, hotărârea arbitrală străină nu poate fi executată.

Cel care se prevalează de o hotărâre arbitrală străină poate solicita numai recunoașterea acesteia pentru a invoca autoritatea de lucru judecat sau, când nu este adusă la îndeplinire în mod voluntar, încuviințarea executării silite pe teritoriul României (art. 1.127 C. proc. civ.).

Recunoașterea unei hotărâri arbitrale străine poate fi cerută și pe cale incidentală[9].

Cererea trebuie însoțită de hotărârea arbitrală și convenția de arbitraj, în original sau copie, care sunt supuse supralegalizării în condițiile prevăzute la art. 1093 C. pr. civ. Dacă aceste documente nu sunt redactate în limba română, solicitantul trebuie să prezinte și traducerea acestora în limba română, precum și certificate de conformitate.

Potrivit art. 1.100 C. pr. civ. actele care însoțesc cererea sunt: a) copia hotărârii străine; b) dovada caracterului definitiv a acesteia; c) copia dovezii de înmânare a citației și actului de sesizare, comunicat părții care a fost lipsă în instanța străină sau orice act oficial care să ateste că citația și actul de sesizare au fost cunoscute în timp util de către partea împotriva căreia s-a dat hotărârea; d) orice alt act completator de natură să probeze, că hotărârea străină îndeplinește toate condițiile prevăzute de art. 1096; actele vor fi supralegalizate și însoțite de traduceri autorizate.

În lumina textului art. 1.129 C. pr. civ., recunoașterea sau executarea hotărârii arbitrale străine este respinsă de tribunal dacă partea contra căreia hotărârea este invocată probează existența uneia dintre următoarele împrejurări:

a) părțile nu aveau capacitatea de a încheia convenția arbitrală conform legii aplicabile fiecăreia stabilită potrivit legii statului unde hotărârea a fost pronunțată;

b) convenția arbitrală nu era valabilă potrivit legii căreia părțile au supus-o sau, în lipsă de stabilire a acesteia, conform legii statului în care hotărârea arbitrală a fost pronunțată;

c) partea contra căreia hotărârea este invocată n-a fost cuvenit informată cu privire la desemnarea arbitrilor sau cu privire la procedura arbitrală ori a fost în imposibilitate de a-și valorifica propria apărare în procesul arbitral;

d) constituirea tribunalului arbitral sauprocedura arbitrală n-a fost conformă convenției părților ori, în lipsa unui acord al acestora, legii locului unde a avut loc arbitrajul;

e) hotărârea privește un diferend neprevăzut în convenția arbitrală sau în afara limitelor fixate de aceasta ori cuprinde dispoziții care excedează termenilor convenției arbitrale. Totuși, dacă dispozițiile din hotărâre care privesc aspecte supuse arbitrajului pot fi separate de cele privind chestiuni nesupuse arbitrajului, cele dintâi pot fi recunoscute și declarate executorii;

f) hotărârea arbitrală n-a devenit încă obligatorie pentru părți sau a fost anulată ori suspendată de o autoritate competentă din statul în care sau după legea căruia a fost pronunțată.

Procedura de soluționare a cererii de recunoaștere a hotărârii străine are un caracter contencios, ceea ce implică în mod obligatoriu citarea părților interesate atât a reclamantului, cât și a pârâtului, respectiv a celui care refuză această recunoaștere. Totuși, dacă din hotărârea străină rezultă că pârâtul a fost de acord cu admiterea acțiunii, legea permite soluționarea cererii fără citarea părților. În conformitate cu dispozițiile art. 1.131 C. pr. civ., cererea de recunoaștere sau de executare a hotărârii arbitrale străine poate fi atacată numai cu apel.

Tribunalul poate suspenda judecarea recunoașterii și executării hotărârii arbitrale străine, dacă anularea ori suspendarea acesteia este solicitată autorității competente din statul unde a fost pronunțată sau din statul după legea căruia a fost pronunțată.

Art. 1.130 alin. (2) C. pr. civ. stipulează că în situația prevăzută la alin. (1) tribunalul poate, la cererea părții care solicită recunoașterea și executarea hotărârii arbitrale străine, să dispună depunerea unei cauțiuni de către cealaltă parte.

Tribunalul sesizat poate suspenda judecarea cererii de recunoaștere și executării hotărârii arbitrale străine, dacă anularea ori suspendarea acesteia este solicitată autorității competente din statul unde a fost pronunțată sau din statul după legea căruia a fost pronunțată; în acest caz, la cererea reclamantului, tribunalul poate obliga cealaltă parte la depunerea cauțiuni. Proba contrară faptelor constatate de instanța străină poate fi făcută prin orice mijloace[10]. Forța probantă privește constatările pe care le face instanța, distinct de concluziile care derivă din aceste constatări referitor la drepturile și obligațiile părților. Luarea în considerare a judecăților reținute în cuprinsul hotărârii străine este condiționată de verificarea regularității ei în țara noastră.

În fața unei instanțe din România, hotărârea străină poate să fie invocată în ceea ce privește actele sau faptele relatate în cuprinsul acesteia (de exemplu, încheierea unui contract, depoziția unui martor, remiterea unui bun, rezultatul cercetării la fața locului, rezultatul unei expertize).

Corespunzător unui principiu larg acceptat în procedura civilă, hotărârea străină satisfăcând exigențele unui înscris autentic face dovada, până la declararea ei ca fals, referitor la actele și faptele pe care le arată ca fiind îndeplinite de instanță sau prin prezența acesteia.

Admisibilitatea mijloacelor de probă este guvernată de dispoziția legală prevăzută la art. 1.091 C. pr. civ. Totuși, legea română este aplicabilă în condițiile art. 1.091 alin. (3) C. pr. civ. Așadar, o hotărâre străină care reproduce o mărturie poate să fie avută în vedere în baza legii române, chiar dacă legea străină competentă nu admite acest mijloc de probă.

Existența unui act sau a unui fapt, reținut în cuprinsul hotărârii străine, nu ar trebui să fie susceptibilă de interpretări diferite, în funcție de intensitatea legăturii cauzei cu ordinea juridică română, mai ales că este vorba de un criteriu variabil și vulnerabil. De altminteri, în context, aflându-ne în materia probelor, ipoteza verificării de către instanța română a „intensității” legăturii cauzei cu ordinea juridică română ar putea degenera în aprecieri inadmisibile cu privire la însuși fondul litigiului. Întrucât proba contra faptelor constatate de instanța străină poate fi făcută prin orice mijloace, instanța română dispune de prerogative extinse în vederea aprecierii acestor constatări.

Hotărârea străină produce efecte în România și ca fapt juridic. Astfel, ea poate să fie luată în considerare în cadrul unei alte reglementări, îndeplinind condițiile de aplicare ale acesteia[3].

Hotărârile arbitrale străine pot beneficia de recunoașterea puterii de lucru judecat în România; hotărârile arbitrale străine au forță probantă în fața instanțelor din Romania.

Potrivit art. 1133 C. proc. civ. tribunalul nu poate examina hotărârea arbitrală pe fondul diferendului. Din punctul de vedere al efectului pe care îl produce ca și titlu, hotărârea străină evocă opozabilitatea erga omnes a situației juridice consacrate prin hotărâre.

În concluzie, prin recunoașterea unei hotărâri străine, se asigură practic o asimilare a acesteia cu hotărârile naționale, are loc naturalizarea ei, acceptarea ei cu aceeași valoare ca orice altă sentința națională.

O hotărâre judecătorească străină dobândește, în general, forță executorie, întocmai ca o hotărâre proprie a statului pe teritoriul căruia se cere executarea, prin procedura denumită exequatur care presupune examinarea regularității internaționale a hotărârilor străine în vederea recunoașterii și executării acestora.


[9] Potrivit art. 1126 (3) C. pr. civ., dispozițiile art. 1.100 C. pr. civ. se aplică în mod corespunzător.

[10] Dumitru Mazilu, Arbitrajul comercial internațional. Recunoașterea și executarea hotărârilor arbitrale străine, R.D.C. nr. 6/2003, p. 81;

[11] De pildă, o hotărâre străină care îl împiedică pe debitor să își execute obligațiile contractuale asumate ar putea constitui, potrivit dispozițiilor legii contractului, un eveniment de forță majoră.

Procedura recunoașterii și executării hotărârilor arbitrale străine was last modified: august 19th, 2016 by Gabriel Mihai

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii

Despre autor:

Gabriel Mihai

Gabriel Mihai

Este doctor în drept al Universității din București, avocat pledant definitiv în cadrul Baroului Constanța, arbitru comercial la Curtea de Arbitraj Comercial și Maritim Constanța și conf. univ. dr. al Facultății de Drept și Științe administrative a Universității „Ovidius” Constanța.
A mai scris: