Procedura recunoașterii și executării hotărârilor arbitrale străine

Abstract

Procedure of recognition and enforcement of foreign arbitral awards

 

In this article, the author examines the procedure of recognition and enforcement of foreign arbitral awards.

The structure and the content of the study reveal the comments on the concept of recognition, which includes in its scope, any effects of a court order or arbitral award except the enforceable power. As regards its legal nature, the recognition of foreign arbitral awards represents a contentious procedure whose primary purpose is to verify the fulfilment of the regularity conditions of these awards.

Finally, the author formulates brief considerations regarding the fact that a foreign court order generally acquires binding effect, just as an own decision of the State within which territory the enforcement is required, according to the procedure referred to as exequatur which involves the examination of international regularity of foreign resolutions for the purpose of their recognition and enforcement, considering, for the purpose of the above, the doctrine developed by famous names in the matter of law (Marin Voicu, Daniel Matei, Ion Deleanu, Sergiu Deleanu, Dumitru Mazilu).

Keywords: procedure; recognition of foreign arbitral awards; enforceable power; contentious procedure; exequatur; regularity conditions.

Hotărârile arbitrale pronunțate pe teritoriul unui stat și invocate în alt stat devin hotărâri arbitrale străine. Convențiile internaționale în materia arbitrajului reglementează efectele hotărârilor arbitrale străine.

În art. 1 al Convenției pentru recunoașterea și executarea sentințelor arbitrale străine, adoptată la New York 1958 (la care România a aderat prin Decretul nr. 186 din 24 iulie 1961) se arată că fiecare din statele contractante recunoaște convenția scrisă prin care părțile se obligă să supună unui arbitraj toate diferendele sau anumite diferende care s-au ivit sau ar putea să se ivească între ele privind un raport de drept determinat, contractual sau necontractual, referitor la o problemă susceptibilă a fi reglementată prin arbitraj.[1]

Potrivit art. III din Convenția de la New York din 1958 fiecare din statele contractante va recunoaște autoritatea unei sentințe arbitrale și va acorda executarea acestei sentințe conform regulilor de procedură în vigoare pe teritoriul unde sentința este invocată în condițiile stabilite de reglementarea uniformă. În acest sens, pentru egalitate de tratament, Convenția de la New York din anul1958 stabilește că „nu vor fi impuse condiții oneroase substanțiale sau taxe mai mari pentru recunoașterea sau executarea sentințelor arbitrale decât cele percepute în cazul recunoașterii sau aplicării sentințelor arbitrale naționale”.

În absența unor dispoziții contrare, sentințele arbitrale străine sunt asimilate hotărârilor judecătorești pronunțate în alte țări.[2] Urmare a recunoașterii unei hotărâri străine, situația juridică pe care aceasta o consacră este acceptată în cadrul statului luat în considerare, ceea ce înseamnă că autoritățile respectivului stat vor ține seama de drepturile și obligațiile părților similar împrejurării în care ele ar fi constatate sau stabilite de o autoritate națională.

În accepțiunea sa clasică, noțiunea de recunoaștere include în sfera sa orice efecte ale unei hotărâri judecătorești sau arbitrale în afară de puterea executorie. Ca natură juridică, recunoașterea hotărârilor arbitrale străine este o procedură contencioasă care are ca și scop verificarea îndeplinirii condițiilor de regularitate ale acestor hotărâri. [3]

Caracteristica esențială a hotărârilor străine o reprezintă intangibilitatea, ceea ce înseamnă că acestea au ca efecte principale autoritatea de lucru judecat și forța executorie.[4]

În comparație cu forța executorie care prezintă un caracter teritorial, recunoașterea operează de plin drept, nefiind condiționată de obținerea unei autorizări în statul solicitat. Executarea sentinței arbitrale străine implică prealabila ei recunoaștere[5].

Pentru punerea în executare silită, hotărârile arbitrale străine trebuie să întrunească condițiile de regularitate internațională și să fie susceptibile de realizare[6].

În art. V din Convenția de la New York sunt enumerate atât condițiile care trebuie îndeplinite pentru recunoașterea și executarea sentințelor arbitrale străine, cât și cazurile în care recunoașterea și executarea pot fi refuzate. Documentele pe care trebuie să le producă partea care solicită recunoașterea și executarea sentinței sunt, conform art. IV din Convenția de la New York, următoarele:

a) originalul autentificat al sentinței sau o copie a acestui original care întrunește condițiile cerute pentru autenticitatea sa;

b) originalul convenției de arbitraj ori o copie care întrunește condițiile cerute pentru autenticitatea sa.

În cuprinsul Convenției nu sunt arătate autoritățile competente să îndeplinească formalitățile solicitate, nici legea după care vor fi autentificate sau certificate documentele menționate anterior. Instanța de judecată din statul unde se cere recunoașterea și executarea va opta între legea țării de origine a documentelor și legea statului primitor. În mod corespunzător, va fi determinată autoritatea competentă să autentifice documentele solicitate. Art. IV din Convenție mai cere, imperativ, ca sentința sau convenția de arbitraj care nu este redactată într-o limbă originală a țării în care sentința este invocată să fie tradusă, prin grija părții care solicită recunoașterea și executarea sentinței, în limba respectivă. Traducerea va trebui să fie certificată de un traducător oficial ori de un agent diplomatic sau consular. Convenția nu precizează statul căruia îi vor aparține aceste persoane în ideea interpretării în mod flexibil a cerinței instituite[7].

Prevederile Convenției de la New York instituie o condiție de regularitate a sentinței arbitrale străine. Prin art. V se prevede că recunoașterea și executarea sentinței nu vor fi refuzate, la cererea părții contra căreia este invocată, decât dacă aceasta face dovada în fața autorității competente a țării solicitante că există vreuna din cauzele de nevaliditatea enumerate în mod expres. Din formularea textului rezultă că sentința arbitrală străină constituie prin ea însăși un titlu care prezintă deplină încredere. Sarcina probei fiind răsturnată, numai partea adversă trebuie să probeze că cerințele de regularitate ale sentinței arbitrale nu sunt îndeplinite. Această măsură permite eficacitatea extrateritorială a efectelor sentinței arbitrale străine.

Prin recunoaștere, sentința arbitrală devine un act juridic intern, iar executarea ei este supusă legislației privind executarea hotărârilor judecătorești în vigoare în statul pe teritoriul căruia se aplică hotărârea.

Condițiile de regularitate ale sentințelor arbitrale străine se desprind, implicit, din menționarea cazurilor în care recunoașterea și executarea pot fi refuzate. Enumerate limitativ de art. V al Convenției de la New York, cazurile de nevaliditate a sentinței arbitrale străine sunt următoarele: părțile la convenția de arbitraj erau în virtutea legii aplicabile lor lovite de incapacitate sau că înțelegerea menționată nu este valabilă în virtutea legii căreia părțile au subordonat-o ori, în lipsa unor indicații în acest sens, în virtutea legii țării în care sentința a fost dată [par. 1, lit. a)]; partea împotriva căreia este invocată sentința nu a fost informată în mod cuvenit despre desemnarea arbitrilor ori i-a fost imposibil, pentru un alt motiv, să-și pună în valoare mijloacele sale de apărare [par.1, lit. b)]; sentința se referă la un diferend nemenționat în compromis sau care să intre în prevederile clauzei sau ele conțin hotărâri care depășesc prevederile compromisului sau ale clauzei compromisorii [par. 1, lit. c)]; constituirea tribunalului arbitral sau procedura de arbitraj nu a fost conformă cu acordul părților sau, în lipsă de convenție, ea nu a fost conformă cu legea țării în care a avut loc arbitrajul [par. 1, lit. d)]; sentința nu a devenit obligatorie pentru părți sau a fost anulată sau suspendată de o autoritate competentă țării în care sau după legea căreia fost dată sentința [par. 1, lit. e)]. De asemenea, recunoașterea și executarea unei sentințe arbitrale străine vor putea fi refuzate dacă autoritatea competentă a țării unde se cere exequaturul constată următoarele: obiectul diferendului nu este susceptibil de a fi reglementat pe calea arbitrajului în conformitate cu legea acestei țări [par. 2, lit. a)]; sentința este contrară ordinii publice a acestei țări [par. 2, lit. b)].

Prin prisma cazurilor de nevaliditate stabilite de Convenția de la New York, rezultă că pentru recunoașterea și executarea unei sentințe arbitrale străine trebuie întrunite următoarele condiții: competența organului arbitral care a pronunțat sentința să fie conformă cu acordul părților exprimat în compromis sau clauza compromisorie, în ceea ce privește valabila sa învestire și limitele acestei învestiri; constituirea organului arbitral și procedura urmată să fi fost conformă cu acordul părților sau cu legea țării unde a avut loc arbitrajul; sentința arbitrală să fi devenit obligatorie pentru părți, adică susceptibilă de executare de îndată ce a fost pronunțată și să nu fie anulată sau suspendată; respectarea dreptului de apărare al părții împotriva căreia este invocată sentința arbitrală; între părți să existe reciprocitate; sentința arbitrală să nu fie contrară ordinii publice din statul unde se cere recunoașterea și executarea. În cazul în care condițiile de regularitate nu sunt îndeplinite, sancțiunea constă în refuzul recunoașterii și executării sentinței arbitrale străine în întregul ei. Recunoașterea și executarea sentinței arbitrale străine poate fi și parțial respinsă dacă instanța arbitrală a depășit prevederile convenției de arbitraj.

Prin intermediul disjungerii, refuzul se va limita numai la dispozițiile sentinței privind problemele care nu au fost supuse arbitrajului.

Convenția de la Geneva din 1961 cuprinde unele prevederi referitoare la regularitatea sentințelor arbitrale străine. Potrivit art. IX, anularea într-unul dintre statele contractante a unei sentințe arbitrale care cade sub prevederile Convenției nu va constitui un motiv de refuz de recunoaștere sau de executare într-un alt stat contractant decât dacă anularea a fost pronunțată în statul în care, sau după legea căruia, sentința fost dată.

Spre deosebire de Convenția de la New York din 1958, textul art. IX limitează cauzele de natură să determine anularea sentinței arbitrale străine, la următoarele motive: nevaliditatea convenției de arbitraj [par. 1, lit. a)]; nerespectarea dreptului de apărare [par. 1, lit. b)]; depășirea dispozițiilor convenției de arbitraj [par. 1, lit. c)]; constituirea nevalabilă a tribunalului arbitral sau nerespectarea procedurii de arbitraj stabilită prin acordul părților ori, în lipsa unei înțelegeri, prin dispozițiile acestei Convenții [par. 1 lit. d)]. Între cauzele de refuz ale recunoașterii și executării sentinței arbitrale, art. IX nu menționează și ordinea publică, în consecință, anularea sentinței de arbitraj, în statul de origine, pentru nesocotirea regulilor sale de ordine publică, nu este de natură să împiedice recunoașterea și executarea ei într-o altă țară, în care ordinea publică nu ar fi încălcată. Cu toate acestea, invocarea ordinii publice va depinde de interpretarea dată textului de instanțele de executare naționale. Limitarea cauzelor de anulare a sentințelor arbitrale străine se aplică numai între statele care sunt părți la Convenția de la Geneva, precum și la Convenția de la New York din 1958.

În legislația românească, materia efectelor hotărârilor arbitrale străine își găsește expresia în dispozițiile Codul de procedură civilă, Cartea a VII-a. Procesul civil internațional/Titlul IV. Arbitrajul internațional și efectele hotărârilor arbitrale străine[8] este cârmuită de principiile și condițiile regularității internaționale.


[1] Prin „sentința arbitrală”, Convenția înțelege nu numai hotărârile date de organele de arbitraj permanente, ci și pe cele date de arbitrii numiți pentru cazuri determinate;

[2] Procedura privind recunoașterea și punerea în executare a hotărârilor judecătorești pronunțate în state membre ale UE este prevăzută de reglementări cu aplicabilitate directă în statele membre, și anume, Regulamentul nr. 44/2001 privind competența, recunoașterea și punerea în executare a hotărârilor în materie civilă și comercială și Regulamentul nr. 805/2004 privind stabilirea unui titlu executoriu european pentru creanțele necontestate;

[3] Marin Voicu, Arbitraj comercial – jurisprudență adnotată și comentată 2004-2014, ÎCCJ, secția a II-a civilă, Decizia nr. 4613/21.11.2012 – Ed. Universul Juridic, București, 2014, p. 538;

[4] Daniel Matei, Efectele hotărârii judecătorești civile și ale hotărârii arbitrale, monografie, Ed. Universul Juridic, București, pp. 155 si urm.;

[5] Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1136 din 1 martie 2012

[6] Executarea lor în România este supusă reglementărilor prevăzute de dreptul comun și de convențiile internaționale. Hotărârile arbitrale străine se pot executa în termen de doi ani. Termenul de prescripție al dreptului de a cere executarea silită începe să curgă din ziua în care hotărârea arbitrală a fost înmânată părții care cere executarea, iar în cazul comunicării prin poștă, din ziua primirii spre expediere a scrisorii recomandate, menționate în ștampila poștei (art. IV, pct. 5 din Convenția de la New York ).

[7] Ion Deleanu, Sergiu Deleanu, Arbitraj intern și internațional, Ed. Rosetti, București, 2005, p. 503;

[8] În domeniul comerțului internațional, dispozițiile Codului de procedură civilă (legea generală) se completează cu Regulile de procedură ale Curții de arbitraj comercial internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României (legea specială) în baza principiului specialia generalibus derogant și generalia specialibus non derogant, corelație stabilită de art. 52 din Reguli: „Prevederile prezentelor Reguli se completează cu dispozițiile de drept comun de procedură civilă română, în măsura în care acestea sunt aplicabile, ținând seama de caracterul internațional al competenței Curții de Arbitraj și de natura comercială a litigiilor arbitrale”.

DOWNLOAD FULL ARTICLE

Procedura recunoașterii și executării hotărârilor arbitrale străine was last modified: august 19th, 2016 by Gabriel Mihai

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii