Procedura dezbaterii moștenirii cu elemente de extraneitate. Considerații referitoare la competența şi legea aplicabilă

Abstract

Succession with foreign elements: conflict of laws. Comments on jurisdiction and on applicable law

The author analysis the conflict of laws in cross-border succession, namely, jurisdiction and applicable law.

The structure and the content of the article reveal commentaries on succession, international succession, relevant provisions, procedure, jurisdiction, choice of law and judgment recognition.

The author concludes with brief considerations regarding international succession rules.

Keywords: succession; succession with foreign elements; jurisdiction; applicable law.

Noțiuni introductive

Instituția moștenirii, o instituție dominată de tradiție și conservatorism a suferit în ultima perioadă importante modificări generate de realitatea socială a momentului.

Pe lângă dezvoltarea sau chiar schimbarea unor abordări conceptuale a valorilor consacrate precum familia și dreptul de proprietate, crearea spațiului comunitar european a impus modernizarea unor norme juridice și identificarea unor proceduri acceptate și aplicate la nivelul întregii Uniuni Europene în materia succesiunilor cu elemente de extraneitate.

Libera circulație a cetățenilor europeni, dreptul de a locui și munci într-o altă țară decât în cea de origine, nevoia de predictibilitate și de transparență a procedurilor, au impus, în această materie, apariția Regulamentului (UE) nr. 650/2012.

Intrat în vigoare la data de 16 august 2012, Regulamentul (UE) nr. 650/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 iulie 2012 privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești și acceptarea și executarea actelor autentice în materie de succesiuni și privind crearea unui certificat european de moștenitor, provoacă pe cei interesați la identificarea dificultăților de interpretare inerentă în raport cu un text ce impune soluții și noțiuni de o noutate absolută.

Din această perspectivă, lucrarea de față dorește să abordeze în analiza propusă unele considerații referitoare la competența și legea aplicabilă.

 

1. Sediul materiei

Pentru identificarea sediului materiei privind procedura succesorală cu elemente de extraneitate va trebui să avem în vedere atât norma juridică națională, cât și dreptul Uniunii Europene, convenții și tratate bilaterale internaționale.

În privința legislației naționale identificăm sediul materiei în capitolul IV „Moștenirea”, titlul II „Conflictele de legi”, cartea a VII-a „Dispoziții de drept internațional privat” (art. 2633-2636 C. civ.).

La aceste texte de lege adăugăm Codul de procedură civilă, cartea a VII-a „Procesul Internațional civil” (art. 1064-1109).

În dreptul Uniunii Europene principalul instrument normativ este Regulamentul (UE) nr. 650/2012, instrumentul European în raport cu care vom analiza unele elemente privind competența și legea aplicabilă în materia succesiunilor internațional.

Fără aplicare directă în materia succesiunilor dar relevante în soluționarea unor probleme conexe acestora amintim Regulamentul (UE) nr. 1259/2010 al Consiliului din 20 decembrie 2010 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidate în domeniul legii aplicabile divorțului și separării de corp[1]; Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materiile matrimoniale și în materia răspunderii părintești, de abrogarea a Regulamentului (CE) nr. 137/2008[2]; Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială[3]; Regulamentul (CE) nr. 1206/2001 al Consiliului din 28 mai 2001 privind cooperarea între instanțele statelor membre în domeniul obținerii de probe în materia civilă sau comercială[4] și Regulamentul (CE) nr. 1393/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 noiembrie 2007 privind notificarea sau comunicarea în statele membre a actelor judiciare și extrajudiciare în materia civilă sau comercială și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1348/2000 al Consiliului[5]. În afara dreptului național și cel al Uniunii Europene statele au adoptat convenții internaționale ce conțin precizări în materie, precum și tratate bilaterale ce au precizări relevante din perspectiva demersului nostru.

Prezentăm în acest context unele tratate bilaterale încheiate de România ce cuprind unele precizări cu privire la procedura succesorală:

Tratatul dintre Republica Populară România și Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste în materia asistenței juridice în cauze civile, familiale și penale[6];

– Tratatul între Republica Populară România și Republica Federativă Iugoslavia privind  asistența juridică[7];

– Acordul între Republica Populara România și Republica Populara Bulgaria, privind asistența juridică în cauze civile, familiale și penale[8];

– Tratatul între Republica Populară România și Republica Populară Polonă, privind asistența juridică și relațiile juridice în cauze civile, familiale și penale[9];

– Tratatul între România și Republica Moldova privind asistența juridică în materie civilă și penală[10];

– Tratatul între Republica Populară România și Republica Populară Albania privind asistența juridică în cauze civile familiale și penale[11];

– Acordul între Republica Populara România și Republica Populara Mongolă cu privire la asistența juridică în cauzele civile, familiale și penale[12];

În privința convențiilor internaționale cu conținut care are impact în materia succesiunilor internaționale  amintim exemplificativ:

– Convenția de la Haga din 05.10.1961 cu privire la conflictele de legi în materia dispozițiilor testamentare;

– Convenția de la Washington din 26.10.1989 privind legea uniformă asupra formei testamentului internațional[13];

– Convenția de la Haga din 02.10.1973 privind administrarea succesiunilor,  ratificată de Cehia, Portugalia și Slovacia;

– Convenția de la Haga din 01.08.1989 privind legea aplicabilă succesiunilor pentru cauză de moarte[14];

– Convenția de la Haga din 01.08.1985 privind legea aplicabilă trustului și recunoașterii acestuia.

 

2. Raportul dintre norma internă și cea internațională în materia succesiunilor internaționale

Reglementarea art. 148 alin. (2) din Constituția României, republicată, și art. 5 și art. 2557 alin. (3) C. civ.[15] stabilesc că dreptul Uniunii Europene  are aplicabilitate prioritară față de dreptul național.

„În materiile reglementate de dreptul Uniunii Europene, reglementarea națională nu se aplică raportului juridic cu elemente de extraneitate, și, această regulă este valabilă și atunci când punctul de legătură este plasat într-un stat membru și atunci este plasat într-un stat terț”[16].

O precizare specială trebuie făcută cu privire la raportul dintre Regulamentul (UE) nr. 650/2012 și convențiile internaționale, tratatele și acordurile încheiate  și care au relevanță în materia succesiunilor.

Cu privire la acest subiect distingem conform art. 75 din Regulament că abordarea este diferită în funcție de mai multe elemente:

– Dacă statul în cauză a aderat la o Convenție internațională în materie, prevederile acestei convenții vă vor fi prioritare în raport cu Regulamentul (UE) nr. 650/2012;

– Dacă este vorba de un tratat bilateral încheiat cu un stat din afara Uniunii Europene, prevederile tratatului vor fi aplicate cu prioritate față de Reglementările Regulamentului;

– Dacă este vorba de un tratat bilateral semnat între state din cadrul comunitar și vizează o succesiune a cărui autor a decedat după data de 17.08.2015, vor fi aplicate dispozițiile Regulamentului (UE) nr. 650/2012;

– Dacă este cazul unui  tratat bilateral încheiat între statele Uniunii Europene și vizează succesiunea unei persoane decedate înainte de 17.08.2015 se vor aplica dispozițiile respectivului tratat.

 

3. Competența de aplicare a procedurii succesorale internaționale

În conformitate cu prevederile art. 1070 C. pr. civ.: „Instanța sesizată verifică din oficiu competența sa internațională, procedând conform regulilor interne privind competența, iar dacă stabilește că nu este competentă nici ea, nicio altă instanță română, respinge cererea ca nefiind de competența jurisdicției române, sub rezerva aplicării prevederilor art. 1069. Hotărârea instanței este supusă recursului la instanța ierarhic superioară”. În acest sens se vor avea în vedere și prevederile  art. 1079 C. pr. civ.  privind cazurile în care autoritatea din România beneficiază de competența preferențială.

În cazul procedurii succesorale notariale, chiar dacă sunt elemente de extraneitate, în situația în care nu se solicită eliberarea unui certificat european de moștenitor, notarul va emite certificatul național de moștenitor în conformitate cu legislația națională în vigoare, competența fiind determinată de art. 102 din Legea nr. 36/1995. În situația în care se solicită eliberarea unui certificat european de moștenitor, se vor aplica regulile de competență prevăzute de art. 64, art. 4, art. 7, art. 10 și art. 11  din Regulamentul (UE) nr. 650/2012 respectiv.

Dacă defunctul este cetățean român și a ales ca lege aplicabilă propriei succesiuni și moștenitorii săi sunt de acord, conform art. 64, art. 7 lit. (b) și (c) și art. 5 din Regulament procedura va fi aplicată de către notarul public din România.

În cazul în care autorul succesiunii nu are ultima reședință nici pe teritoriul României, nici într-un alt stat comunitar, dar are bunuri pe teritoriul României, competența conform art. 64, art. 10 din Regulament, aparține notarului public din România cu condiția ca defunctul să fi avut cetățenia română la data deschiderii succesiunii sau a fost cetățean al unui alt stat, dar avea reședința obișnuită în România[17].

În situația în care autorul succesiunii la data deschiderii succesiunii nu aveau reședința obișnuită în niciun stat membru, nu au avut reședința în România, dar au bunurile situate pe teritoriul României, competența aparține notarului român conform art. 64 și art. 10 alin. (2) din Regulamentul (EU) nr. 650/2012[18].

Precizăm că situațiile expuse mai sus sunt cele mai uzuale, existând totuși posibilitatea unor situații speciale determinate de reglementările prevăzute în acorduri și tratate bilaterale care sunt opozabile țărilor semnatare.

 

4. Unele precizări privind legea aplicabilă succesiunii internaționale

 În materia succesiunilor cu elemente de extraneitate este folosită procedura retrimiterii.

Conform art. 2559 C. civ., retrimiterea este reglementată după cum urmează: „(1) Legea străină cuprinde dispozițiile de drept material, inclusiv normele conflictuale, cu excepția unor dispoziții contrare.

(2) Dacă legea străină retrimite la dreptul român sau la dreptul altui stat, se aplică legea română, dacă nu se prevede în mod expres altfel.

(3) Prin excepție de la prevederile alin. (1), legea străină nu cuprinde și normele ei conflictuale în cazul în care părțile au ales legea străină aplicabilă, în cazul legii străine aplicabile formei actelor juridice și obligațiilor extracontractuale, precum și în alte cazuri speciale prevăzute de convențiile internaționale la care România este parte, de dreptul Uniunii Europene sau de lege.”

În cazul autorilor succesiunilor deschise după data de 17.08.2015, procedura retrimiterii este reglementată de art. 34 din Regulamentul 650/2012.

Precizăm că procedura retrimiterii este aplicabilă doar în situația în care este vorba de o moștenire a cărui autor nu a avut reședința într-un stat comunitar sau în care statul respectiv este exclus de la aplicarea Regulamentului.

Conform art. 2633 și art. 2599 C. civ., dacă persoana a decedat înainte de data de 17.08.2015, moștenirea este supusă legii statului pe teritoriul căruia defunctul a avut,  la data morții, reședința obișnuită.

Dacă autorul succesiunii a decedat după data de 17.08.2015 și a ales legea sub imperiul căreia să se dezbată succesiunea în conformitate cu regulile dreptului internațional privat în vigoare la data opțiunii, această alegere va fi considerată valabilă[19].

Precizăm că moștenitorii nu pot, după decesul autorului succesiunii să opteze pentru legea aplicabilă procedurii succesorale.

În situația în care aplicarea legii străine în procedura succesiunilor internaționale contravine ordinii publice de drept internațional privat, aceasta poate fi înlăturată.

Excepțiile de ordine publică în materia moștenirii sunt prevăzute de art. 35 din Regulamentul (UE) nr. 650/2012 iar art. 2.564 C. civ. consacră procedura înlăturării aplicării legii străine.

În situația în care succesiunea privește un defunct decedat după data de 17.08.2015, legea aplicabilă se stabilește în conformitate cu art. 21 din Regulament, care în alin. (1) se instituie regula generală în determinarea legii aplicabile succesiunii, respectiv legea statului unde defunctul îți avea reședința obișnuită în momentul decesului.

„O persoană poate să aleagă doar legea cetățeniei sale ca lege aplicabilă succesiunii. Este valabilă și o alegere a legii aplicabile succesiunii care aparține unui stat a cărei cetățenie autorul nu o avea la data alegerii, dar pe care autorul o avea la data decesului”[20].

 

Concluzii

Prezenta lucrare expune doar câteva elemente ce țin de competența și legea aplicabilă unei succesiuni internaționale. Rămâne în continuare o provocare pentru specialiștii dreptului să găsească soluții la problemele ridicate de reglementările succesiunilor cu elemente de extraneitate și a raportului dintre normele aplicabile, utilizarea documentelor străine în procedura internațională a moștenirii sau eliberarea, efectele sau procedura rectificării, modificării și retragerii certificatului european de moștenitor. Toate aceste provocări vor trebui să-și găsească soluțiile într-o practică unitară la nivel european, în soluții procedurale, nediscriminatorii, utile și transparente.


[1] Publicat în JO L 343, din 29.12.2010, p. 10-16.
[2] Publicat în JO L 338, din 23.12.2003, p. 1-29.
[3] Publicat în JO L 12, din 16.01.2001, p. 1.
[4] Publicat în JO L 174, din 27.06.2001, p. 1-24.
[5] Publicat în JO L 160, din 30.06.2000, p. 37-52.
[6] Ratificat prin  Decretul nr. 334/1958 publicat în B. Of. nr. 30 din 4 august 1958.
[7] Ratificat prin Decretul nr. 24/1961, publicat în B. Of. nr. 6 din 6 februarie 1961.
[8] Ratificat prin Decretul nr. 109/1959 publicat în B. Of. nr. 11 din 31 martie 1960.
[9] Ratificat prin Decretul  nr. 323/1962 publicat în B. Of. nr. 13 din 04 iunie 1962.
[10] Ratificat prin Legea  nr. 177/1997, publicată în M. Of. nr. 310 din 13 noiembrie 1997.
[11] Ratificat prin Decretul nr. 463/1960 publicat în B. Of. nr.4 din 18 ianuarie 1961.
[12] Ratificat prin Decretul nr. 415/1973 publicat în B. Of. nr.116 din 31 iulie 1973.
[13] Ratificată de statele pe care le regăsim la adresa http://www.unidroit.org/fr/etat-successions.
[14] Ratificată numai de Olanda la 27.09.1996.
[15] Art. 5 C. civ.
Aplicarea prioritară a dreptului Uniunii Europene
În materiile reglementate de prezentul cod, normele dreptului Uniunii Europene se aplică în mod prioritar, indiferent de calitatea sau statutul părților.
Art. 2557
Obiectul reglementării
(3) Dispozițiile prezentei cărți sunt aplicabile în măsura în care convențiile internaționale la care România este parte, dreptul Uniunii Europene sau dispozițiile din legile speciale nu stabilesc o altă reglementare.
[16] Ioana Olaru, Dreptul european al succesiunilor internaționale. Ghid practic, Editura Notarom, București, 2014, p. 17.
[17] A se vedea comentariul – Ioana Olaru,  Dreptul european al succesiunilor internaționale. Ghid practic, Editura Notarom, București, 2014, pag. 51 – „cu condiția ca între data formulării cererii de eliberare a certificatului european de moștenitor și schimbarea reședinței din România să nu fi trecut mai mult de 5 ani”.
[18] A se vedea comentariul Ioana Olaru, Dreptul european al succesiunilor internaționale. Ghid practic, Editura Notarom, București, 2014, p.. 52 – „dacă nicio altă instanță sau autoritate dintr-un stat membru nu este competentă, notarul român poate emite un certificat european de moștenitor numai pentru bunurile situate pe teritoriul său”.
[19] Art. 83 din Regulamentul (UE) nr. 650/2012.
[20] Ioana Olaru,  Dreptul european al succesiunilor internaționale. Ghid practic, Editura Notarom, București, 2014, p. 97.
Procedura dezbaterii moștenirii cu elemente de extraneitate. Considerații referitoare la competența și legea aplicabilă was last modified: iunie 18th, 2015 by Liviu-Bogdan Ciucă

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii