Probleme controversate din practica judiciară în legătură cu procedura camerei preliminare. Partea a II-a: Imposibilitatea judecătorului de cameră preliminară de a judeca fondul cauzei
Ioana Păcurariu - septembrie 28, 20221. Aspecte introductive
Obiectul procedurii de cameră preliminară este descris explicit în cuprinsul dispoziţiilor art. 342 C. pr. pen. care statuează neechivoc asupra prerogativelor judecătorului de a verifica, după trimiterea în judecată, chestiuni punctuale, enumerate limitativ: competenţa instanţei sesizate prin rechizitoriu, legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi legalitatea efectuării actelor de către organele de urmărire penală.
Examenul judecătorului de cameră preliminară este limitat la chestiuni ce ţin, în mod esenţial, de legalitatea sesizării intanței sau a actelor procesuale ori procedurale efectuate în faza de urmărire penală ori de legalitatea probelor în sine. Acest examen implică, cu necesitate, identificarea tuturor dispoziţiilor legale pertinente într-o cauză anume, urmată de examinarea conformităţii probelor/actelor de urmărire penală cu exigenţele acelor dispoziţii şi doar în cazurile expres prevăzute de lege, de aplicare corespunzătoare a sancţiunilor prevăzute de art. 281-282 Cod de procedură penală.
În cadrul procedurii reglementate de prevederile art. 342 şi următoarele din Codul procedură penală, judecătorul de cameră preliminară efectuează un control de legalitate, atât a actului de sesizare, cât şi a probelor pe care se bazează aceasta, astfel încât întreaga fază de urmărire penală să fie verificată, iar actele procesuale, procedurale, probele efectuate sau obţinute cu nesocotirea prevederilor legale să fie eliminate.
Judecătorul de cameră preliminară nu se poate substitui procurorului, ca suveran al fazei de urmărire penală, și prin urmare nu poate face personal acte de urmărire penală.
Mai mult, în această procedură intermediară, judecătorul de cameră preliminară nu judecă fondul, deoarece nu poate să stabilească vinovăţia sau nevinovăţia inculpatului și nici să soluţioneze acţiunea penală şi nici cea civilă. El are rolul important de a stabili, după caz, la finalul procedurii, dacă va permite trecerea cauzei în faza de judecată ori, în anumite situaţii, dacă va reîntoarce cauza în faza anterioară, cea de urmărire penală.
Totodată, cel mai important lucru pe care am urmărit să îl evidențiem este imposibilitatea judecătorului de cameră preliminară de a administra probe în stabilirea vinovăției sau nevinovăței inculpatului, în această procedură.
Descrierea și coroborarea mijloacelor de probă din rechizitoriu, precum și probele ce au fost administrate pe parcursul urmăririi penale, sunt argumente aduse de către Ministerul Public în sprijinul acuzației, acestea putând fi însușite sau înlăturate de către judecătorul de scaun în cursul cercetării judecătorești.
Încadrarea juridică dată de procuror faptelor sub aspectul cărora i se aduc acuze unui inculpat, este întotdeauna una provizorie, supusă cenzurii instanței și susceptibilă de a fi schimbată dacă se impune, chestiune ce constituie obiect al examenului judecătorului fondului. Așadar, este lipsit de relevanță dacă încadrarea juridică din rechizitoriu este eronată, fie ca urmare a menționării unui text de lege ce nu reglementează ca infracțiune fapta reținută în sarcina unui inculpat sau dacă respectiva eroare privește menționarea unei alte dispoziții legale decât cea aplicabilă cauzei.
2. Practică judiciară
2.1. Cereri și excepții invocate de inculpat privind: încălcarea dreptului său la apărare prin modalitatea în care a fost audiat martorul, cauza nu a fost lămurită sub toate aspectele și nu au fost administrate probe în favoarea inculpatului. Imposibilitatea judecătorului de CP de a statua asupra temeiniciei acuzațiilor aduse împotriva unui inculpat și lipsa posibilității de a ordona administrarea unor noi probe pentru stabilirea vinovăției sau nevinovăției[1].
Prin cererea introdusă inculpatul prin avocat a invocat nulitatea actelor de urmărire penală în temeiul dispozițiilor art. 280 C. proc. pen., solicitând excluderea probei testimoniale cu martorul CV motivat de faptul că aceasta a fost dată înainte de dispunerea efectuării în continuare a urmăririi penale față de suspect, prin modalitatea în care a fost audiat martorul a fost încălcat dreptul său la apărare.
A considerat că organul de urmărire penală trebuia să lămurească cauza sub toate aspectele, aducând, dacă este cazul, probe cu privire la existența tuturor elementelor constitutive ale infracțiunii (cele care compun conținutul legal al infracțiunii) dar și a elementelor favorabile poziției procesuale ale acuzatului-acestea fiind o probă pozitivă, precum și probe cu privire la existența unor elemente favorabile suspectului/inculpatului (cauze de înlăturare a caracterului penal al faptei sau de înlăturare a răspunderii penale ori a unei cauze de reducere a pedepsei)- acestea fiind o probă negativă.
Judecătorul de cameră preliminară de la instanța de fond a respins cererile și excepțiile invocate de apărătorul inculpatului și a constatat că în ceea ce privește cererea de excludere a declarației martorului, întrucât aceasta a fost dată înainte de dispunerea efectuării în continuare a urmăririi penale față de suspect, încălcându-se dreptul său la apărare, pentru a se dispune efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspect, este necesar ca organele de urmărire penală să caute și să administreze probe, în cadrul urmăririi penale in rem, și, în conformitate cu art. 305 alin. (3) C. proc. pen., numai în momentul în care constată că există probe din care rezultă bănuiala rezonabilă că o persoană a săvârșit fapta pentru care s-a început urmărirea penală și că nu există nici unul din cazurile prev. de art. 16 alin. (1) C. proc. pen., dispune ca urmărirea penală să se efectueze în continuare față de aceasta. Efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspect nu ar fi posibilă fără un minim de probe, din care să rezulte bănuiala rezonabilă că petentul inculpat a săvârșit fapta, simpla reclamație și declarație a persoanei vătămate, nu poate duce întotdeauna la bănuiala rezonabilă că făptuitorul a săvârșit o anumită faptă reclamată, fiind necesar ca acestea să se coroboreze și cu alte mijloace de probă administrate în cauză.
După dispunerea efectuării în continuare a urmăririi penale și respectiv punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpat, acesta avea posibilitatea să studieze dosarul cauzei și să ceară readministrarea acestei probe în cadrul urmăririi penale, cât și efectuarea unei confruntări cu acest martor, lucru pe care inculpatul nu l-a solicitat.
Împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară, inculpatul a formulat contestație.
Judecătorii de cameră preliminară de la instanța de controlul judiciar au respins contestația inculpatului, considerând că dintre atribuțiile care îi lipsesc judecătorului de cameră preliminară se amintește imposibilitatea de a statua asupra temeiniciei acuzațiilor aduse împotriva inculpatului și lipsa posibilității de a ordona administrarea unei noi probe. Aceste restricții vin să sublinieze caracterul limitat al controlului de legalitate exercitat de către judecător în această procedură preliminară, precum și lipsa funcției de instrucție. Este exprimat, astfel principiul separației funcțiilor judiciare în procesul penal, legiuitorul Codului de procedură penală statuând, așadar că prerogativa strângerii mijloacelor de probă și aprecierea asupra oportunității trimiterii în judecată aparțin exclusiv Ministerului Public.
Având în vedere că urmărirea penală în ansamblul ei, ca fază distinctă a procesului penal, este efectuată/coordonată nemijlocit de către procuror, acesta are o marjă largă de apreciere cu privire la toate măsurile ce se impun a fi efectuate, fiind suveran în conducerea anchetei și mult mai bine ancorat în realitățile cauzei, să aprecieze asupra probatoriului ce se impune a fi administrat în vederea clarificării situației sub toate aspectele de fapt și de drept. Prin urmare, caracterul complet sau incomplet al urmăririi penale, este lăsat aproape integral la aprecierea procurorului, altminteri ne-am afla în ipoteza în care, în procedura de cameră preliminară, judecătorul ar dispune restituirea cauzei la parchet pentru completarea urmăririi penale, deoarece probele administrate sunt insuficiente, soluție nepermisă de legislația procesual penală, cazurile de restituire fiind expres și limitativ reglementate în art. 346 alin. (3) C. proc. pen.
Se evidențiază în acest cadru că judecătorul de cameră preliminară este abilitat să sancționeze doar deciziile luate de procuror în măsura în care acestea sunt abuzive ori ilegale, ceea ce nu este cazul în speță, nu și pertinența ori concludența probelor administrate, acestea putând fi luate în considerare sau înlăturate de judecătorul fondului în procesul final de apreciere a valorii lor probatorii.
Actul de sesizare este legal întocmit prin simpla indicare a mijloacelor de probă care au fost administrate pe parcursul urmăririi penale. Descrierea și coroborarea mijloacelor de probă din rechizitoriu sunt argumente aduse de Ministerul Public în sprijinul acțiunii penale exercitate împotriva inculpatului, acestea putând fi însușite sau înlăturate de judecătorul de scaun în cursul cercetării judecătorești, care face propria analiză și evaluează întregul material probator pentru stabilirea temeiniciei acuzației penale.
Procurorul, în exercitarea funcției de acuzare, își întemeiază rechizitoriul pe probele considerate ca fiind apte să susțină învinuirea și, atâta timp cât întreg probatoriul este pus la dispoziția instanței acesta urmează a fi cenzurat efectuându-se controlul jurisdicțional. Probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege fiind supuse în cadrul cercetării judecătorești liberei aprecieri a judecătorului fondului care exercită în continuare funcția de judecată.
Obiectivul acestei proceduri este de a stabili dacă actele de urmărire penală și rechizitoriul sunt apte să declanșeze faza de judecată ori trebuie refăcute, iar în ipoteza începerii judecății, de a stabili care sunt actele asupra cărora aceasta va purta și pe care părți și ceilalți participanți își vor putea întemeia susținerile ori pe care trebuie să le combată. Așadar, legiuitorul a limitat la o fază distinctă de parcurs a procesului penal posibilitatea invocării excepțiilor referitoare la competența instanței, legalitatea sesizării, legalitatea administrării probelor sau legalitatea actelor efectuate de organul de urmărire penală, fază în care nu se stabilește vinovăția sau nevinovăția inculpatului.
Aprecierea cu privire la caracterul complet al probelor necesare pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei exced prin urmare competenței judecătorului de cameră preliminară, astfel cum este aceasta circumscrisă în raport de obiectul camerei preliminare.
Instituția procesuală a camerei preliminare nu aparține nici urmăririi penale, nici judecății, fiind echivalentă unei noi faze intermediare a procesului penal, iar din reglementarea atribuțiilor pe care funcția exercitată de judecătorul de cameră preliminară le presupune, activitatea acestuia nu privește fondul cauzei, actul procesual exercitat de către acesta neantamând și nedispunând, în sens pozitiv sau negativ, cu privire la elementele esențiale ale raportului de conflict: fapta, persoana și vinovăția.
2.2. Judecătorul de camera preliminară nu poate exercita atribuții de fond, în sensul reținerii sau înlăturării unor cereri ce vizează latura civilă a cauzei[2].
În procedura camerei preliminare, inculpații au formulat cereri și excepții. Inculpatul PCH a invocat drept neregularitate a actului de sesizare stabilirea eronată a prejudiciului în sarcina inculpaților, făcând referire la precizările din rechizitoriu unde sunt enumerate contractele de credit defalcate atât pe persoane fizice, cât și pe instituții bancare, situația necorespunzând realității. Solicită remedierea acestei neregularități sau restituirea cauzei la parchet pentru cuantificarea în mod clar a prejudiciului.
Inculpatul B.M. invocă, în esență, caracterul nefondat al pretențiilor civile și solicită efectuarea unei expertize financiar-contabile pentru stabilirea prejudiciului cauzat de fiecare inculpat.
Judecătorul de camera preliminară a constatat că criticile formulate de inculpați sunt neîntemeiate, deoarece vizează chestiuni de fond, iar nu de legalitate a administrării probelor ori de legalitate a efectuării actelor de urmărire penală. Ori, judecătorul de camera preliminară nu poate exercita atribuții de fond, în sensul reținerii sau înlăturării unor cereri ce vizează latura civilă a cauzei. Analiza temeiniciei pretențiilor civile formulate de părțile civile urmează a se efectua în cursul judecății. Contestarea din partea inculpaților a sumelor cu care unitățile bancare s-au constituit părți civile nu constituie o neregularitate a actului de sesizare.
2.3. Respingerea cererilor și excepțiilor invocate de inculpat care vizează temeinicia acuzației: cele două infracțiuni ce fac obiectul rechizitoriului nu au fost temeinic probate; lipsa mijloacelor materiale de probă ce ar fi fost folosite la săvârșirea infracțiunii; nu există nicio probă care să ateste existența prejudiciului și anumite probe nu au legătură cu prezenta cauză[3].
Prin cererea depusă, inculpatul a formulat cereri și excepții cu privire la probele administrate în cauză, precizând în esență următoarele:
− Cele două infracțiuni ce fac obiectul rechizitoriului nu au fost temeinic probate;
− Lipsa mijloacelor materiale de probă, ce ar fi fost folosite la săvârșirea infracțiunii, respectiv: girofar, claxon de poliție, legitimație, contract de asistență juridică, duce la neprobarea infracțiunii de înșelăciune, care nu poate fi probată doar pe baza declarațiilor martorilor;
− Nu există nicio probă care să ateste existența prejudiciului de 56.450 lei;
− Probele din coletul I nu sunt probe ce au legătură cu prezenta cauză;
− În baza art. 346 solicită trimiterea cauzei la parchet, pentru remedierea celor invocate.
În ceea ce privește excepțiile și cererile invocate de către inculpat, judecătorul de cameră preliminară, a constatat că, cererile și excepțiile invocate, se referă la temeinicia acuzației, astfel că nu a făcut o analiză a acestora, temeinicia căzând în sarcina instanței de judecată și le-a respins.
Împotriva încheierii, inculpatul a formulat contestație. Aceasta a fost respinsă ca nefondată, judecătorii de camera preliminară de la instanța de control judiciar arătând că în acest cadru procesual, se evidențiază că judecătorul de cameră preliminară este abilitat să sancționeze doar deciziile luate de procuror în măsura în care acestea sunt ilegale, ceea ce nu este cazul în prezenta speță, nu și pertinența ori concludența probelor administrate, acestea putând fi luate în considerare sau înlăturate de judecătorul fondului în procesul final de apreciere a valorii lor probatorii.
Competența funcțională a judecătorului de camera preliminară nu vizează verificarea aspectelor care țin de temeinicia acuzației ori de caracterul suficient al probelor propuse în acuzare.
În procedura camerei preliminare, circumscrisă conceptului de legalitate, criticile vizând veridicitatea, caracterul complet ori incomplet al declarațiilor unui martor sau inculpat audiat în cauză nu se subsumează conceptului de legalitate, ci celui de temeinicie și nu poate fi cenzurat de judecătorul de camera preliminară în cadrul acestei proceduri, obiectul camerei preliminare constituindu-l legalitatea probei și nu temeinicia acesteia.
Contestatorul inculpat a invocat că una dintre infracțiunile deduse judecății nu este susținută probator, or în această procedură nu se analizează temeinicia acuzației penale prin raportare la probatoriul administrat în susținerea acesteia.
2.4. Cereri și excepții respinse care vizează aprecierea procurorului asupra naturii infracţiunii (pe care a considerat-o ca şi infracţiune de pericol) şi insuficienţa probatoriului administrat, nu pot face obiectul procedurii în camera preliminară, deoarece prerogativa strângerii mijloacelor de probă şi aprecierea asupra oportunităţii trimiterii în judecată aparţin exclusiv procurorului[4].
Într-o cauză inculpatul a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 241/2005.
În actul de sesizare, în esenţă, s-a reţinut că, inculpatul la data de 12.04.2010, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, a înstrăinat autoutilitara marca IVECO Turbo Daily, deşi bunul era sechestrat de către AFP Tg. Mureș- Serviciul Colectare Executare Silită Persoane Juridice, care au încheiat în acest sens procesul verbal de sechestru pentru bunurile mobile.
În timpul procedurii de cameră preliminară, inculpatul a formulat o cerere în care a invocat neregularitatea rechizitoriului şi actelor de urmărire penală, solicitând restituirea cauzei la parchet, în temeiul art. 346 alin. (3) Cod procedură penală, apreciind că urmărirea penală nu este completă şi că rechizitoriul a fost emis cu încălcarea prevederilor art. 327 alin. (1) Cod procedură penală, nefiind respectate dispoziţiile legale care garantează aflarea adevărului şi că administrarea probatoriului este insuficientă.
În acest sens inculpatul a arătat că pe parcursul desfăşurării urmăririi penale a recunoscut înstrăinarea bunului mobil sechestrat legal de organul financiar, menţionând că fapta a fost comisă din cauza problemelor financiare şi de sănătate pe care le-a întâmpinat la vremea respectivă, fiind internat la spital unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale. Acesta a fost motivul pentru care a înstrăinat autovehiculul sechestrat şi nicidecum nu a comis fapta în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.
Totodată s-a mai menţionat şi faptul că procurorul de caz a respins cererea în probaţiune, referitoare la precizarea cuantumului prejudiciului cauzat, motivat de împrejurarea că infracţiunea pentru care este cercetat inculpatul este o infracţiune de pericol şi nu una de rezultat, context în care acuzatul nu a avut posibilitatea să achite prejudiciul cauzat şi prin urmare să beneficieze de clauza de nepedepsire prevăzută de art. 10 alin. (1) teza a III-a din Legea nr. 241/2005.
Judecătorul de cameră preliminară a constatat că rechizitoriul întocmit conţine toate datele prevăzute de art. 328 alin. (1) şi (2) Cod procedură penală, acesta se limitează la fapta şi persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală şi cuprinde, pe lângă menţiunile prevăzute de art. 286 alin. (2) Cod procedură penală, datele privitoare la persoana inculpatului, fapta reţinută în sarcina sa, încadrarea juridică, probele pe care se întemeiază învinuirea. Totodată actul de sesizare a fost verificat, sub aspectul temeiniciei şi legalităţii, de către prim procurorul parchetului, iar în aceste împrejurări, rechizitoriul a fost întocmit cu respectarea strictă a principiului legalităţii.
Referitor la cererile şi excepţiile formulate, sunt neîntemeiate, deoarece, în primul rând, rezolvarea aspectelor semnalate cad în sarcina instanţei de judecată.
În al doilea rând, aspectele menţionate de acuzat, referitoare la aprecierea procurorului asupra naturii infracţiunii (pe care a considerat-o ca şi infracţiune de pericol) şi insuficienţa probatoriului administrat, nu pot face obiectul acestei proceduri în camera preliminară, deoarece prerogativa strângerii mijloacelor de probă şi aprecierea asupra oportunităţii trimiterii în judecată aparţin exclusiv procurorului, iar asupra acestor aspecte eventual se va face o analiză pe parcursul desfăşurării etapei judecăţii.
2.5. Contestaţie respinsă ca nefondată, deoarece inculpatul contestator nu a formulat cereri şi excepţii cu privire la obiectul camerei preliminare şi nici nu a indicat care sunt motivele care au stat la baza promovării contestaţiei, solicitând doar schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată în una mai uşoară.
În procedura camerei preliminare, într-o cauză[5] având ca obiect infracțiunea de violență în familie, nu au fost formulate cereri sau excepţii de către inculpat sau de persoana vătămată în termenul de 20 de zile.
În acest sens, judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond a dispus prin încheiere legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul emis în dosarul respectiv privind pe inculpat, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, dispunând începerea judecății cauzei privind pe inculpat.
Împotriva încheierii, în termen legal, a formulat contestaţie inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, fără a indica motivele care au stat la baza promovării căii de atac.
La termenul de judecată, inculpatul contestator a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în una mai uşoară.
Analizând contestaţia formulată în cauză de inculpat potrivit art. 347 Cod procedură penală, judecătorii de cameră preliminară de la Tribunalul Suceava au constatat că aceasta este nefondată, deoarece inculpatul contestator nu a formulat cereri şi excepţii cu privire la obiectul camerei preliminare în faţa instanţei de fond şi nici nu a indicat care sunt motivele care au stat la baza promovării contestaţiei, solicitând doar schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată în una mai uşoară.
Totodată, încadrarea juridică a faptei, vizează fondul cauzei, urmând ca în cursul cercetării judecătoreşti, instanţa să stabilească temeinicia acuzaţiilor şi dacă probele administrate în cauză conduc sau nu la reţinerea în sarcina inculpatului a infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată.
2.6. Contestație respinsă ca neîntemeiată, deoarece nu au fost invocate cereri și excepții în fața judecătorului de cameră preliminară de la instanța de fond. Respingerea excepţiei de nelegalitate a rechizitoriului și a lipsei unor înscrisuri din dosarul penal deoarece constau în apărări de fond[6].
Într-o cauză, în etapa camerei preliminare, în fața completului de control judiciar, investit să judece contestația, inculpata, prin apărător, prin memoriul depus la dosar, a arătat în esenţă că judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond a dispus o soluţie netemeinică, întrucât pe de o parte fapta reţinută în sarcina inculpatei nu se circumscrie prevederilor art. 244 alin. (1) Cod pr.pen., în cauză fiind incident art. 16 alin. (1) lit. b) Cod pr.pen. „fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege”, iar pe de altă parte situaţia de fapt reţinută în rechizitoriu nu este corespunzătoare adevărului, astfel că a înţeles să invoce excepţia de nelegalitate a rechizitoriului. Din dosarul de urmărire penală lipsesc înscrisurile necesare cu privire la autoturism.
Judecătorii de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Suceava apreciază contestaţia promovată de inculpata, ca fiind neîntemeiată, aspectele invocate în scris vizează în esenţă apărări de fond, care nu pot fi analizate în procedura de cameră preliminară şi nici în calea de atac a contestaţiei.
2.7. Cereri și excepții în susținerea faptului că rechizitoriul întocmit nu este legal şi temeinic, deoarece nu s-au audiat martorii propuși de inculpată, iar martorii audiați nu au fost duşi la detectorul de minciuni și nu au fost luate înregistrările video de la camerele de supraveghere aflate la locul comiterii faptei[7].
În procedura camerei preliminare, prin memoriul depus la dosar la data de 13.09.2021, inculpata, a contestat rechizitoriul întocmit, arătând că nu este legal şi temeinic, nu s-au audiat martorii propuși de aceasta şi nici nu au fost duşi la detectorul de minciuni.
Analizând cererile şi excepţiile invocate, judecătorul de cameră preliminară de la prima instanţă a apreciat că se impune respingerea lor, pentru următoarele considerente:
– În ceea ce priveşte faptul că rechizitoriul „nu este temeinic”:
Obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie doar verificarea legalităţii administrării probelor, ceea ce înseamnă că judecătorul de cameră preliminară nu poate examina aptitudinea probelor de a conduce la pronunţarea unei hotărâri de condamnare sau lipsa de claritate a probelor.
Cu alte cuvinte, judecătorul de cameră preliminară nu evaluează pertinenţa, utilitatea sau concludenţa probelor, astfel cum este în cazul cercetării judecătoreşti, ci se limitează doar la a constata dacă probele au sau nu un caracter legal, dacă au fost administrate în condiţiile legii, iar atunci când constată o încălcare a dispoziţiilor legate de administrarea probelor, evaluează impactul acesteia asupra probatoriului.
− În ceea ce priveşte verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, aceasta presupune verificarea respectării dispoziţiilor legale cu privire la strângerea şi administrarea mijloacelor de probă, probele obţinute în mod nelegal, în conformitatea cu dispoziţiile art. 102 C. proc. pen., neputând fi folosite în cadrul procesului penal. În cauza de faţă, nu s-a identificat o astfel de situaţie.
De asemenea, în cursul urmăririi penale prerogativa strângerii mijloacelor de probă şi aprecierea asupra oportunităţii trimiterii în judecată, netrimiterii în judecată sau disjungerii cu privire la anumite fapte sau anumite persoane, în cazul în care această soluţie e necesară, aparţine Ministerului Public.
Astfel, aspectele semnalate de inculpată, exced obiectului camerei preliminare și nu pot fi analizate în această procedură.
În ceee ce priveşte faptul că „martorii nu au fost duşi la detectorul de minciuni”, „nu mi-a fost audiat niciun martor”, aspectele invocate nu sunt de natură să atragă neregularitatea actului de sesizare al instanţei, câtă vreme la dosarul de urmărire penală nu este înregistrată nicio cerere de încuviinţare a probei testimoniale cu martori, or, expertiza privind detectarea comportamentului simulat pentru a da naştere obligaţiei corelative a organului de cercetare penală de a dispune asupra acesteia prin ordonanţă.
Atât cu ocazia declaraţiilor numitei B., în calitate de suspect şi inculpat, cât şi cu ocazia cererilor formulate privind consultarea dosarului penal, nu s-a solicitat încuviinţarea acestor probe.
Aspectele ce pot fi verificate în procedura de cameră preliminară se referă la legalitatea dispunerii asupra probelor prin ordonanţă şi legalitatea administrării acestora. Analiza în această etapă a procesului fiind circumscrisă conceptului de legalitate, motivele ce vizează insuficienta susţinere a acuzaţiilor ori necesitatea suplimentării probatoriului nu se subsumează conceptului de legalitate, ci celui de temeinicie şi nu pot fi valorificate în faza de cameră preliminară, însă în faza judecăţii pot sta la baza solicitării unor probatorii.
Împotriva încheierii a formulat contestaţie inculpata, care în esenţă, solicită admiterea contestaţiei, desfiinţarea încheierii atacate şi trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni întrucât nu au fost administrate toate probele, în concret nu au fost luate înregistrările video de la camerele de supraveghere din faţa blocului unde locuieşte, loc în care persoana vătămată pretinte că ar fi împins-o, nu au fost admişi martori în apărare, iar cei audiaţi nu au fost duşi la detectorul de minciuni.
Judecătorii de cameră preliminară de la Tribunalul Suceava au constatat că aceasta este nefondată, deoarece în cauza de faţa, nu a identificat o astfel de situaţie, concluziile judecătorului de cameră preliminară de la instanţa de fond fiind juste.
Principiul legalităţii în administrarea probelor presupune administrarea numai a mijloacelor de probă prevăzute de lege, în condiţiile stabilite de noul Cod de procedură penală, legislaţia specială şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Dintre atribuţiile care îi lipsesc judecătorului de cameră preliminară se aminteşte imposibilitatea de a statua asupra temeiniciei acuzaţiilor aduse împotriva inculpatului. Aceste restricţii vin să sublinieze caracterul limitat al controlului de legalitate exercitat de către judecător în această procedură preliminară, precum şi lipsa funcţiei de instrucţie. Este exprimat, astfel, principiul separaţiei funcţiilor judiciare în procesul penal, legiuitorul Noului Cod de procedură penală statuând, aşadar, că prerogativa strângerii mijloacelor de probă şi aprecierea asupra oportunităţii trimiterii în judecată aparţin exclusiv Ministerului Public.
În acord cu voinţa legiuitorului, pe lângă prevederea că probele trebuie să fie obţinute din mijloacele prevăzute de lege, se impune ca acestea să fie obţinute în mod legal, altfel nu pot fi folosite nici în dovedirea învinuirii, nici a apărării (în procesul penal, la judecata în fond a cauzei). Când ne referim la obţinerea lor în mod „nelegal”, se impune a se face trimitere la dispoziţiile legale care prevăd cum sunt administrate aceste mijloace de probă şi care trebuie respectate întocmai. Prin urmare, pe de o parte, se dă efect procesual (art.101 Cod procedură penală) interdicţiei de a se întrebuinţa violenţe, ameninţări ori alte mijloace de constrângere, precum şi promisiuni sau îndemnuri în scopul de a se obţine probe, de a se folosi metode sau tehnici de ascultare care afectează capacitatea persoanei de a-şi aminti şi de a relata în mod conştient şi voluntar faptele care constituie obiectul probei şi ca organele judiciare penale sau alte persoane care acţionează pentru acestea să provoace o persoană să săvârşească ori să continue săvârşirea unei fapte penale, în scopul obţinerii unei probe. Pe de altă parte, se dă efect procesual şi altor situaţii în care devine ilegală obţinerea unor mijloace de probă, cum ar fi o percheziţie neautorizată, interceptarea neautorizată a unei convorbiri telefonice etc.
Se instituie, aşadar competenţa judecătorului de cameră preliminară în verificarea conformităţii probelor administrate în cursul urmăririi penale cu garanţiile de echitabilitate a procedurii. Sub acest aspect, legalitatea administrării probelor este strâns şi exclusiv legată de asigurarea caracterului echitabil al procesului penal. În acest context, dacă judecătorul va constata că se impune înlăturarea unui mijloc de probă, deoarece a produs o vătămare esenţială drepturilor procesuale ale unei părţi, îl va exclude.
În legătură cu cele invocate de inculpată, în sensul că nu au fost administrate toate probele, în mod corect judecătorul de cameră preliminară de la prima instanţă a reţinut că aspectul invocat nu este de natură să atragă neregularitatea actului de sesizare al instanţei, câtă vreme la dosarul de urmărire penală nu este înregistrată nicio cerere de încuviinţare a unor probe.
Practic, aspectele asupra cărora solicită a se apleca judecătorii de cameră preliminară de la instanţa de cenzură nu se circumscriu unor veritabile critici legate de neregularitatea şi nelegalitatea rechizitoriului, atâta timp cât judecătorii de cameră preliminară nu pot examina dacă urmărirea penală este completă şi dacă există probele necesare trimiterii în judecată, aceste elemente ţinând exclusiv de fondul cauzei.
În cursul urmăririi penale prerogativa strângerii mijloacelor de probă şi aprecierea asupra oportunităţii trimiterii în judecată, netrimiterii în judecată sau disjungerii cu privire la anumite fapte sau anumite persoane, în cazul în care această soluţie e necesară, aparţine Ministerului Public.
Aspectele semnalate de inculpat exced obiectului camerei preliminare, astfel că nu pot fi analizate în această procedură.
De altfel, în cursul cercetării judecătoreşti inculpata poate solicita oricând readministrarea probelor din cursul urmăririi penale sau poate solicita probe noi în apărare.
2.8. Contestații respinse ca nefondate pentru cereri și excepții ce constau în faptul că nu au fost administrate probe în favoarea lui B, precum și a inculpatului A care a susținut că nu avea calitatea de gestionar în momentul comiterii faptelor[8].
Într-o cauză având ca obiect infracțiunea de delapidare în formă continuată, infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, precum și infracțiunea de a prezenta, cu rea-credinţă, acţionarilor/asociaţilor o situaţie financiară inexactă sau cu date inexacte asupra condiţiilor economice sau juridice ale societăţii, în vederea ascunderii situaţiei ei reale în formă continuată, s-a început procedura camerei preliminare.
Inculpatul B., prin avocat ales a depus cereri şi excepţii privind rechizitoriul în cadrul camerei preliminare, arătând, în esenţă, că nu a fost respectat dreptul la apărare deoarece nu au fost administrate probe în favoarea sa. Acesta a fost audiat în calitate de martor, fiind necesar ca acea declaraţie dată de către acesta în faza de cercetare administrativă să fie înlăturată, potrivit art. 118 Cod procedură penală, fiind necesară şi îndepărtarea oricărei referiri la declaraţia contestată.
Și inculpatul A. a depus excepții, solicitând restituirea cauzei la procuror întrucât nu avea calitatea de gestionar în momentul comiterii faptelor.
Potrivit art. 342 din C. proc. pen., obiectul procedurii de cameră preliminară îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.
Raportându-ne la obiectul camerei preliminare, astfel cum acesta a fost enunţat mai sus, s-a constatat că judecătorul de cameră preliminară se pronunţă în această fază procesuală doar asupra legalităţii actelor de urmărire penală şi a probelor, iar nu asupra temeiniciei acestora, în sensul susţinerii unei situaţii de fapt de către acestea. Această apreciere, anume dacă anumite probe susţin o situaţie de fapt reţinută şi dacă acestea converg spre stabilirea săvârşirii unei infracţiuni, fac obiectul analizei pe fond a cauzei, iar nu a camerei preliminare, motiv pentru care judecătorul de cameră preliminară va respinge ca inadmisibile apărările inculpatului B. cu privire la faptul că nu au fost administrate probe în favoarea acestuia; urmând a fi respinse şi apărările inculpatului A., în sensul că nu există probe care să susţină încadrarea juridică reţinută în sarcina acestuia, aceste aspecte urmând a fi analizate de către judecătorul fondului cauzei, aceste chestiuni excedând camerei preliminare.
În continuare, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Timişoara a constatat că aprecierea probelor este guvernată de principiul liberei aprecieri a probelor, potrivit căruia organele judiciare au dreptul să aprecieze în mod liber, atât valoarea fiecărei probe administrate indiferent de faza procesuală în care au fost administrate, cât şi credibilitatea lor, cu atât mai mult cu cât, probele nu au o valoare dinainte stabilită de legiuitor.
Astfel, în virtutea acestui drept, organele judiciare, în speţă organele de urmărire penală au dreptul, şi chiar obligaţia, de a evalua şi de a analiza toate probele administrate în vederea aflării adevărului, context în care, modalitatea de apreciere a ansamblului probator administrat în mod legal nu poate reprezenta o cauză de nelegalitate a actului de sesizare.
Din analiza dosarului de urmărire penală, s-a reţinut faptul că organele de urmărire penală, pentru stabilirea, în concret, a faptelor şi împrejurărilor ce constituie temeiul de fapt al acţiunii penale, respectiv pentru determinarea existenţei infracţiunilor, a săvârşirii acestora de către inculpat, a împrejurărilor de fapt de care depinde aplicarea legii, precum şi a oricăror alte împrejurări necesare pentru justa soluţionare a cauzei, în raport de criteriul pertinenţei, al concludenţei şi al utilităţii, impus de dispoziţiile art.100 alin. (4) Cod procedură penală, au procedat la administrarea probelor considerate necesare pentru dovedirea, dincolo de orice dubiu rezonabil, a existenţei faptelor, a elementelor constitutive ale infracţiunilor, precum şi a lipsei vreunui impediment la punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale.
Declaraţiile de martor, în conformitate cu art. 118 Cod procedură penală, nu pot fi folosite ulterior în cursul procesului împotriva persoanei care ulterior a dobândit calitatea de suspect sau inculpat, aplicabilitatea textului de lege menţionat fiind în strânsă legătură cu efectuarea unei aprecieri asupra fondului celor eventual declarate, în sensul stabilirii dacă acestea sunt în favoarea inculpatului sau nu.
Împotriva încheierii de cameră preliminară, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Timişoara, au formulat contestaţie inculpaţii.
Examinând încheierea penală contestată atât prin prisma motivelor invocate, cât şi prin raportare la disp. art.343-346C.p.p., tribunalul constată că prezentele contestaţii sunt nefondate, încheierea penală pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Timişoara fiind temeinică şi legală.
În ceea ce priveşte apărările inculpatului B. cu privire la faptul că nu au fost administrate probe în favoarea acestuia sau că nu există probe care să susţină încadrarea juridică reţinută în sarcina inculpatului A., cu referire la calitatea de gestionar a acestuia, aceste aspecte ţin de fondului cauzei şi exced obiectului camerei preliminare.
Procurorul, deşi trebuie să strângă probe, atât în favoarea cât şi în defavoarea inculpatului în vederea aflării adevărului în cauză, este suveran în a aprecia utilitatea, pertinenţa şi concludenţa probelor propuse de apărare, astfel că, inculpatul nu a suferit o vătămare ce nu poate fi înlăturată altfel, acesta având posibilitatea de a solicita administrarea oricărui mijloc probatoriu, în condiţii de contradictorialitate, în faza de cercetare judecătorească.
Legat de solicitarea apărării inculpatului B,. de excludere a declaraţiei de martor dată în primă fază de inculpatul B. care a fost trimis ulterior în judecată, judecătorii de cameră preliminară de la instanţa de control judiciar notează, prin prisma art.118 C. proc. pen., a Deciziei Curţii Constituţionale nr.236 din 2 iunie 2020 şi a Deciziei Curţii Constituţionale nr.519 din 6 iulie 2017, faptul că, declaraţia dată ca martor de o persoană care ulterior a devenit suspect şi inculpat în aceeaşi cauză, nu poate fi folosită împotriva acestuia, dar ar putea fi folosită împotriva altor inculpaţi din aceeaşi cauză, pentru aflarea adevărului, legea neinterzicând o astfel de posibilitate. Declaraţia martorului dată în aceste condiţii nu se exclude din dosarul cauzei, putând fi utilizată pentru stabilirea unor împrejurări de fapt care nu au legătură cu persoana acestuia, în acest sens fiind reglementată în ultima teză a art. 118 C.proc.pen. obligaţia organului judiciar de a menţiona calitatea procesuală anterioară a martorului, cu ocazia consemnării declaraţiei.
3. Concluzii
În cadrul practicii judiciare indicate în prezentul articol, cererile și excepțiile invocate de inculpați sau de apărătorii lor au fost respinse. O parte dintre ele au fost respinse deoarece au vizat chestiuni de fond, în timp ce celelalte au constat în obiectul procedurii în camera preliminară, cu toate că nu sunt întemeiate.
Din studiul cauzelor, am identificat următoarele cereri și excepții care vizează chestiuni de fond sau temeinicia acuzației, respectiv:
1. Excluderea probei testimoniale cu martorul CV, prin audierea căruia s-a încălcat dreptul la apărare al inculpatului, cauza nu a fost lămurită sub toate aspectele și nu au fost administrate probe în favoarea inculpatului.
2. Stabilirea eronată a prejudiciului în sarcina inculpaților, caracterul nefondat al pretențiilor civile și solicitarea de a se efectua o expertiză financiar-contabilă pentru stabilirea prejudiciului cauzat de fiecare inculpat
3. Cele două infracțiuni ce fac obiectul rechizitoriului nu au fost temeinic probate; lipsa mijloacelor materiale de probă, ce ar fi fost folosite la săvârșirea infracțiunii; nu există nicio probă care să ateste existența prejudiciului de 56.450 lei și probele din coletul I nu sunt probe ce au legătură cu prezenta cauză;
4. Urmărirea penală este incompletă şi administrarea probatoriului este insuficientă;
5. Schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul în una mai uşoară;
6. În cauză este incident art. 16 (1) lit. b) Cod pr. pen. „fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege”, iar pe de altă parte situaţia de fapt, reţinută în rechizitoriu nu este corespunzătoare adevărului. Din dosarul de urmărire penală lipsesc înscrisurile necesare cu privire la autoturism;
7. Nu s-au audiat martorii propuși de inculpată, iar martorii ascultați nu au fost audiați prin tehnica poligraf și nu au fost luate înregistrările video de la camerele de supraveghere aflate la locul comiterii faptei.
8. Nu au fost administrate probe în favoarea inculpatului B., iar inculpatul A. nu avea calitatea de gestionar în momentul comiterii faptelor.
Aspectele semnalate de inculpați în cele 8 cauze, exced obiectului camerei preliminare, astfel că nu au fost analizate în această procedură.
În procedura camerei preliminare din procesul penal român majoritatea cererilor și excepțiilor invocate de persoana vătămată sau de părți, în special de inculpați, vizează chestiuni de fond și sunt respinse deoarece judecătorul de cameră preliminară se află în imposibilitatea de a statua asupra temeiniciei acuzațiilor aduse împotriva inculpatului și îi lipsește posibilitatea de a ordona administrarea unei noi probe pentru stabilirea vinovăției sau nevinovăției inculpatului. Aceste restricții vin să sublinieze caracterul limitat al controlului de legalitate exercitat de către judecător în procedura camerei preliminare.
Presupunem că intenția inculpaților care formulează genul acesta de cereri și excepții în fața judecătorului de cameră preliminară este de a obține ameliorarea situației lor din faza de urmărire penală, pentru ca ulterior în faza judecății să opteze pentru procedura simplificată a recunoașterii vinovăției, în speranța că vor obține o soluție mai blândă.
Principiului separației funcțiilor judiciare în procesul penal, este prevăzut în art. 3 C. proc. pen., iar alin. (4) din respectivul articol dispune că prerogativa strângerii mijloacelor de probă și aprecierea asupra oportunității trimiterii în judecată aparțin procurorului și organelor de cercetare penală.
În schimb, asupra legalității actului de trimitere în judecată și probelor pe care se bazează acesta, precum și asupra legalității soluțiilor de netrimitere în judecată se pronunță judecătorul de cameră preliminară, potrivit alin. 6 al art. 3 C. proc. pen.
Iar judecata se realizează de către instanță în completele legal constituite [alin. (7) al art. 3 C. proc. pen.].
Se impune să subliniem că examinarea din camera preliminară nu privește calitatea probei, legătura cu obiectul probațiunii (pertinență, concludență și utilitate) pentru că această evaluare se va face de judecătorul fondului care va administra în mod nemijlocit probele și va justifica soluția în cauza respectivă. În acest sens, obiectul procedurii vizează doar verificarea legalității probei.
Prin urmare, în cursul procedurii de cameră preliminară, nu va putea fi contestată temeinicia probelor şi aptitudinea lor de a conduce la o soluţie de condamnare.
În concluzie, competența funcțională a judecătorului de cameră preliminară este limitată. În cadrul camerei preliminare se efectuează doar un control de legalitate a posteriori atât a actului de trimitere în judecată, cât și a probelor pe care se bazează acesta, astfel încât întreaga fază de urmărire penală să fie curățată de actele procesuale sau procedurale ori de probele sau procedeele probatorii efectuate sau obținute prin încălcarea echitabilității procedurilor.
DOWNLOAD FULL ARTICLE
[1] Hot. pen. nr. 427/19.12.2018, Trib. Suceava, sursa www.lege5.ro.
[2] Înch. pen. din 09.04.2014, Trib. Ialomița, sursa www. lege5.ro.
[3] Înch. pen. nr. 208/01.07.2021, Trib. Suceava, sursa www. lege5.ro.
[4] Încheiere nr. 155/2014 din 10-iun-2014, Trib. Mureș, infracțiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005), sursa www.sintact.ro, preluată de pe www.rolii.ro.
[5] Încheiere nr. 401/2020 din 18-sept-2020, Trib. Suceava, sursa www.sintact.ro, preluată de pe www.rolii.ro.
[]6 Încheiere nr. 257/2018 din 31-aug-2018, Trib. Suceava, sursa www.sintact.ro, preluată de pe www.rolii.ro.
[6] Încheiere nr. 423/2021 din 16-dec-2021, Trib. Suceava, sursa www.sintact.ro, preluată de pe www.rolii.ro.
[7] Încheiere nr. 395/2021 din 5-apr-2021, Trib. Timiș, sursa www.sintact.ro, preluată de pe www.rolii.ro.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.