Probleme controversate din practica judiciară în legătură cu procedura camerei preliminare. Partea I ‒ Legalitatea sesizării instanței

1. Aspecte introductive vizând legalitatea sesizării instanței în procedura camerei preliminare

Camera preliminară este acea etapă procesuală intermediară plasată între urmărirea penală și judecată, ce constituie un filtru care urmărește verificarea modului în care s-a efectuat urmărirea penală, prin prevederea expresă a condițiilor în care se poate dispune începerea judecății.

Scopul procedurii de cameră preliminară este de a definitiva limitele învestirii instanței de judecată și de a furniza acesteia un material judiciar verificat și, eventual, asanat (ca urmare a excluderii unor probe sau a anulării unor acte de urmărire), considerat suficient pentru efectuarea judecății[1].

De esența acestei proceduri prealabile judecății este că, în cadrul ei, se verifică legalitatea dosarului întocmit de către procuror și aptitudinea lui de a declanșa judecata asupra fondului[2].

În procedura de cameră preliminară, ca urmare a verificărilor întreprinse de judecătorul de cameră preliminară, nu se va stabili vinovăția sau nevinovăția inculpatului, nu se va soluționa acțiunea penală (și nici cea civilă), ci, după caz, la finalul procedurii, va fi permisă trecerea cauzei în faza de judecată ori, în anumite situații, cauza va fi reîntoarsă în faza anterioară, cea de urmărire penală. Așadar, procedura în cameră preliminară este o etapă de parcurs a cauzei penale, niciodată punct de plecare și niciodată punctul terminus al acesteia[3].

În acest moment, dispozițiile Codului de procedură penală nu prevăd posibilitatea restituirii cauzei la procuror după începerea fazei judecății.

Obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenței și a legalității sesizării instanței, precum și verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

În cadrul acestui articol ne vom axa pe practica judiciară care vizează al doilea aspect al obiectului procedurii camerei preliminare, respectiv: legalitatea sesizării instanței care, potrivit doctrinei[4], constă în următoarele verificări:

  • dacă rechizitoriul cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de art. 328 C. pr. pen.;
  • dacă rechizitoriul a fost verificat sub aspectul legalității și temeiniciei de către procurorul ierarhic superior, în condițiile art. 328 alin. (1) C. pr. pen.;
  • dacă faptele imputate inculpatului sunt descrise în mod corespunzător, astfel încât să rezulte în mod neechivoc activitatea infracțională pentru care acesta a fost trimis în judecată;

Stabilirea unei încadrări juridice greșite de către organele de urmărire penală nu determină neregularitatea rechizitoriului.

Regularitatea sesizării privește, în principiu, exclusiv aspecte de fond și de formă intrinseci actului de investire; orice alte aspecte de legalitate privind modul de efectuare a urmăririi penale nu vizează regularitatea actului de sesizare, nulitatea actelor de urmărire penală urmând a fi analizate în mod distinct.

Indiferent că neregularitățile actului de sesizare sunt extrinseci (absența mențiunii verificate sub aspectul legalității, întocmirea rechizitoriului de un procuror necompetent etc.) sau intrinseci (neindicarea în concret a modalității materiale de săvârșire a faptei imputate, diferențe între faptele pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și cele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată), ele trebuie să aibă un caracter evident, în sensul că pot fi constatate fără a fi necesară administrarea de probe[5].

 

2. Practică judiciară cu privire la legalitatea sesizării instanței

2.1. Restituirea cauzei la procuror deoarece rechizitoriul nu are aptitudinea de a stabili limitele și obiectul judecății[6]

În cauza de față, judecătorul de camera preliminară a invocat din oficiu nelegala sesizare a instanței prin prisma neregularității rechizitoriului pentru următoarele considerente:

  • referitor la infracțiunea de conducere pe drumurile publice sub influența substanțelor psihoactive, se reține în actul de sesizare în sarcina inculpatului săvârșirea în mod repetat, în perioada 06.03.2016, ora 18:00-08.03.2016, ora 11.30 a infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. (2) C. pen., însă procurorul nu precizează în concret dacă este vorba de mai multe acte materiale [în încadrare nici nu se reține art. 35 alin. (2) C. pen.] sau dacă apreciază că este vorba de o infracțiune continuă ori un concurs de infracțiuni și nici nu descrie în concret fapta/faptele (pe ce drumuri publice se reține că a circulat inculpatul, când a circulat de exemplu pe data de 07.03.2016, în ce împrejurări) și nici nu sunt expuse argumentele de fapt care stau la baza reținerii unei singure infracțiuni, deși se referă la mai multe conduite infracționale;
  • referitor la cealaltă infracțiune care i se reține în sarcină, respectiv infracțiunea de șantaj, în dispozitivul rechizitoriului se menționează prevederile art. 207 C. pen., deși articolul cuprinde trei alienate, iar din cuprinsul expunerii situației de fapt nu reiese care a fost folosul urmărit de inculpat, în sensul că pe de-o parte se face referire la telefonul mobil pe care i l-ar fi pretins persoanei vătămate, în timp ce, la secțiunea în drept, procurorul face referire la un scop nepatrimonial, respectiv obținerea unui control asupra vieții persoanei vătămate. Așadar, nu rezultă din actul de sesizare pentru ce infracțiune a fost inculpatul trimis în judecată și care este fapta ce i se impută.

În legătură cu excepția invocată din oficiu, procurorul redactor al rechizitoriului a depus note prin care a arătat că remediază neregularitățile sesizate, menținând dispoziția de trimitere în judecată.

Procurorul precizează în legătură cu infracțiunea de șantaj că este vorba de varianta prevăzută de art. 207 alin. (1) C. pen., arătând în ce constă.

Cât despre infracțiunea prevăzută de art. 336 alin. (2) C. pen., arată că este vorba de săvârșirea infracțiunii în formă continuată, respectiv trei acte materiale pe care le indică.

Ulterior, judecătorul de camera preliminară a admis în parte excepția invocată din oficiu și a constatat neregularitatea rechizitoriului.

În încheiere, judecătorul arată că fapta de șantaj este descrisă suficient pentru a putea învesti instanța de judecată.

În schimb, chiar și după emiterea actului prin care procurorul a înțeles să remedieze neregularitățile sesizate cu privire la infracțiunea prev. de art. 336 alin. (2) C. pen., instanța nu se poate considera legal sesizată, fiind în imposibilitatea de a stabili limitele judecății și în același timp riscul să se pronunțe cu privire la o învinuire în raport de care nici nu este începută urmărirea penală.

Nici după actul prin care procurorul a înțeles să remedieze situația de fapt, instanța nu este lămurită cu privire la circumstanțele în care procurorul consideră că s-au săvârșit cele două acte materiale.

Pentru a putea fi legal sesizată, instanța trebuie să cunoască în mod rezonabil acțiunile/inacțiunile ce i se rețin în sarcină unei persoane și care să fie descrise în mod clar, aspect deosebit de important și pentru acuzat care ar putea fi pus în situația de a nu putea să își facă apărarea din moment ce învinuirile i s-ar aduce la cunoștință într-o manieră precum cea din actul de sesizare.

Deși rechizitoriul îndeplinește formal condițiile prevăzute de lege, cuprinzând mențiuni la fapta reținută în sarcina inculpatului, încadrarea juridică a acesteia, probele și mijloacele de probă, cheltuieli judiciare, mențiunile prevăzute la art. 330 și 331, dispoziția de trimitere în judecată, totuși, în obiectul judecății a fost inclusă de procuror o faptă pentru care nu s-a început urmărirea penală (actul material din 07.03.2016), faptă care nu este descrisă suficient de clar, asemenea faptei din 08.03.2016 ce i se reține în sarcină inculpatului.

Astfel, instanța este învestită cu o altă infracțiune (act material), decât cele în raport de care s-a început și ulterior s-a pus în mișcare acțiunea penală și s-a extins, faptă descrisă abia în notele scrise și care nu poate face obiectul judecății. În consecință, instanța nu se poate considera legal sesizată cu rechizitoriul, impunându-se remedierea de către procuror a neregularității constatate în măsura în care este posibil ori să solicite restituirea cauzei.

Procurorul nu a înțeles să remedieze neregularitățile constatate, înaintând, după împlinirea termenului de 5 zile, o adresă prin care învederează că rechizitoriul este legal întocmit, probele au fost legal administrate, obiectul și limitele judecății fiind clar stabilite, insistând în dispoziția de trimitere în judecată.

Judecătorul de camera preliminară a dispus restituirea cauzei la procuror prin încheiere. Împotriva încheierii, procurorul a formulat contestație.

Judecătorii de cameră preliminară de la instanța ierarhic superioară au respins contestația ca neîntemeiată din aceleași considerente susținute și de judecătorul de camera preliminară de la judecătorie.
DOWNLOAD FULL ARTICLE


[1] A. Zarafiu, Procedură penală. Partea generală. Partea specială, ediția 2, Ed. C.H. Beck, București, 2015, p. 380.

[2] M. Udroiu (coord.), I. Kuglay, Codul de procedură penală, Comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, București, 2015, p. 904.

[3] N. Volonciu, A.S. Uzlău (coord.), C. Voicu, D. Atasiei, Noul Cod de procedură penală comentat, Ed. Hamangiu, București, 2014, pp. 876-877.

[4] I. Neagu (coord.), M. Damaschin, A.V. Iugan, Drept procesual penal. Parte specială. Mapă de seminar, Ed. Universul Juridic, București, 2016, pp. 93-94.

[5] A. Zarafiu, op. cit., p. 384.

[6] Sent. pen. nr. 409/02.06.2016 a Tribunalului Constanța, sursa www. lege5.ro.

Probleme controversate din practica judiciară în legătură cu procedura camerei preliminare. Partea I ‒ Legalitatea sesizării instanței was last modified: October 26th, 2022 by Ioana Păcurariu

Only registered users can comment.

Arhiva Revista