Problema calității aerului în România – de la monitorizare la sancționare. Hotărârea C.J.U.E. în cauza C-638/18 Comisia versus România

1. Considerații introductive

Perioada pe care o parcurgem este caracterizată de numeroase provocări care vin din zona protecției mediului, ca urmare a prejudiciilor aduse de către om principalelor componente ale mediului (aer, apă, sol, subsol). Poluarea reprezintă o problemă contemporană majoră, cu atât mai mult cu cât de poluare nu a scăpat niciuna din componentele mediului.

Echilibrul ecologic s-a pierdut treptat; mediul a reacționat față de toate prejudiciile pe care i le-a adus omenirea prin numeroase activități, iar consecințele le resimțim zi de zi în noua stare a mediului.

Una dintre cele mai importante probleme care preocupă omenirea a devenit politica de mediu care trebuie să găsească soluții împotriva efectelor distructive ale crizei ecologice.

Politica de mediu[1] reprezintă totalitatea obiectivelor și priorităților de mediu, a metodelor de reglementare și a instrumentelor de implementare a acestora, concepute pentru asigurarea utilizării durabile a resurselor naturale și prevenirea degradării calității mediului.

Determinarea Uniunii Europene în ceea ce privește măsurile de protejare a mediului și promovarea dezvoltării durabile la nivel mondial este de necontestat[2].

Uniunea Europeană aplică unele dintre cele mai avansate standarde de protecție a mediului din lume, elaborate de-a lungul anilor. Politica europeană de mediu încurajează întreprinderile să „ecologizeze” economia și să contribuie la protejarea patrimoniului natural european, a sănătății și bunăstării cetățenilor U.E.[3].

În România, procesul consacrării și garantării dreptului la mediu „a cunoscut o evoluție asemănătoare cu cea din celelalte state europene: o emergență progresivă la nivel legislativ, potențată de ratificarea documentelor internaționale în materie și pregătirea aderării la Uniunea Europeană, precum și de recunoașterea sa, cu valoare supralegislativă, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) și încununarea sa prin recunoașterea constituțională”[4].

Prin Legea de revizuire a Constituției nr. 429/2003 a fost introdus art. 35 „Dreptul la mediu sănătos”[5], în capitolul consacrat drepturilor si libertăților fundamentale.

România a trebuit să includă între prioritățile sale alinierea la standardele Uniunii Europene de protecție a mediului. Procesul de aderare la Uniunea Europeană a fost tutelat în domeniul protecției mediului de capitolul 21 din aquis-ul comunitar, referitor la sectorul protecției mediului. Acest domeniu a fost unul dintre cele mai complexe, conținând o serie de obligații cu privire la principalele domenii acoperite de sistem: aer, apă, deșeuri, schimbări climatice etc.

În considerarea disppozițiilor art. 35 alin. (2) din Legea fundamentală a fost adoptată legislația infraconstituțională, relevante fiind următoarele acte normative:

– O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului[6] – aprobată prin Legea nr. 265/2006[7];

– Legea nr. 101/2011 pentru prevenirea și sancționarea unor fapte privind degradarea mediului[8];

– Legea nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător[9];

– Legea nr. 278/2013 privind emisiile industriale[10].

Reala provocare pentru țara noastră nu a reprezentat-o însă transpunerea directivelor privind mediul, ci aplicarea efectivă a dreptului comunitar al mediului.

2. Legislația europeană și națională privind calitatea aerului

2.1. Legislația europeană relevantă

– Directiva 2001/81/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2001 privind plafoanele naționale de emisie pentru anumiți poluanți atmosferici, denumită în continuare (Directiva NEC)[11], pune în aplicare la nivelul Uniunii Europene prevederile Protocolului de la Gothenburg;

– Directiva 2004/107/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 decembrie 2004 privind arsenicul, cadmiul, mercurul, nichelul și hidrocarburile aromatice policiclice în aerul înconjurător[12];

– Directiva 2008/50/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 mai 2008 privind calitatea aerului înconjurător și un aer mai curat pentru Europa[13];

– Decizia 2011/850/CE de stabilire a normelor pentru Directivele 2004/107/CE și 2008/50/CE ale Parlamentului European și ale Consiliului în ceea ce privește schimbul reciproc de informații și raportarea privind calitatea aerului înconjurător;

– Directiva 2015/1480 a Comisiei din 28 august 2015 de modificare a mai multor anexe la Directivele 2004/107/CE și 2008/50/CE ale Parlamentului European și ale Comisiei prin care se stabilesc normele privind metodele de referință, validarea datelor și amplasarea punctelor de prelevare pentru evaluarea calității aerului înconjurător;

– Directiva 2016/2284 a Parlamentului European și a Consiliului privind reducerea emisiilor naționale de anumiți poluanți atmosferici (Directiva PNE)[14].

2.2. Legislația națională relevantă

În România, domeniul „calitatea aerului” este reglementat prin Legea nr. 104/15.06.2011 privind calitatea aerului înconjurător[15] și legislația secundară adoptată în aplicarea legii-cadru[16].

Prin Legea nr. 104/2011 – care a abrogat O.U.G. nr. 243/2000 privind protecția atmosferei[17], au fost transpuse în legislația națională prevederile Directivei 2008/50/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 mai 2008 privind calitatea aerului înconjurător și un aer mai curat pentru Europa și ale Directivei 2004/107/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind arseniul, cadmiul, mercurul, nichelul și hidrocarburile aromatice policiclice în aerul înconjurător.

Din economia legii, se desprind următoarele:

Legea calității aerului are ca scop protejarea sănătății umane și a mediului ca întreg prin reglementarea măsurilor destinate menținerii calității aerului înconjurător acolo unde aceasta corespunde obiectivelor pentru calitatea aerului înconjurător stabilite prin prezenta lege și îmbunătățirea acesteia în celelalte cazuri.

Măsurile prevăzute de lege pentru protejarea sănătății umane și a mediului ca întreg sunt prevăzute în art. 2 al Legii nr. 104/2011[18].

Pentru punerea în aplicare a legii calității aerului înconjurător a fost înființat Sistemul Național de Evaluare și Gestionare Integrată a Calității Aerului (SNEGICA)[19] care asigură cadrul organizatoric, instituțional și legal de cooperare a autorităților și instituțiilor publice cu competențe în domeniu, în scopul evaluării și gestionării calității aerului înconjurător în mod unitar pe întreg teritoriul României, precum și pentru informarea populației și a organismelor europene și internaționale privind calitatea aerului înconjurător.

Atribuțiile și responsabilitășile autorităților și instituțiilor publice cu competențe în realizarea atribuțiilor SNEGICA sunt prevăzute în art. 7-23 din Legea nr. 104/2011.

Autoritatea publică centrală pentru protecția mediului este autoritatea cu rol de reglementare, decizie și control în domeniul evaluării și gestionării calității aerului înconjurător pe întreg teritoriul țării.

Regimul juridic al evaluării și gestionării calității aerului înconjurător este reglementat în cuprinsul Capitolului III al Legii (evaluarea calității aerului înconjurător: art. 25-41; gestionarea calității aerului înconjurător: art. 42-51).

Respectând criteriile de clasificare impuse de Uniunea Europeană, în scopul evaluării calității aerului, pe teritoriul României, au fost stabilite, conform prevederilor Anexei nr. 2 din Lege:

– 13 aglomerări: Bacău, Baia Mare, Brașov, Brăila, București, Cluj Napoca, Constanța, Craiova, Galați, Iași, Pitești, Ploiești și Timișoara;

– 41 zone, identificate la nivel de județ.

În scopul evaluării calității aerului[20], în fiecare zonă sau aglomerare, se delimitează arii care se clasifică în regimuri de gestionare (A, B sau C) în funcție de pragurile superior și inferior de evaluare.

În scopul gestionării calității aerului[21], în fiecare zonă sau aglomerare, se delimitează arii care se clasifică în regimuri de gestionare (I sau II) în funcție de rezultatul evaluării calității aerului înconjurător. Regimurile de gestionare sunt prevăzute în art. 42 din Legea nr. 104/2011.

Art. 43 din Legea nr. 104/2011 instituie obligativitatea ca în ariile din zonele și aglomerările clasificate în regim de gestionare I să se elaboreze planuri de calitate a aerului pentru atingerea valorilor limită sau, respectiv, a valorilor țintă corespunzătoare, iar în ariile din zonele și aglomerările clasificate în regim de gestionare II să se elaboreze planuri de menținere a calității aerului[22].

În conformitatea cu prevederile art. 54 din Legea nr. 104/2011, metodologia de elaborare a planurilor de calitate a aerului, a planurilor de acțiune pe termen scurt și a planurilor de menținere a calității aerului se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

Metodologia de elaborare a planurilor de calitate a aerului, a planurilor de acțiune pe termen scurt și a planurilor de menținere a calității aerului a fost aprobată prin H.G. nr. 257/2015[23].

În conformitate cu prevederile legii (art.43) și ale Metodologiei aprobată prin H.G. nr. 257/2015 se întocmesc următoarele tipuri de planuri: a) planuri de calitate a aerului; b) planuri de menținere a calității aerului; c) planuri de acțiune pe termen scurt.

Potrivit art. 4 alin. (3)-(5) din Metodologie:

În ariile din aglomerările și zonele clasificate în regim de gestionare I[24], așa cum este definit la art. 42 lit. a) din lege, se elaborează planuri de calitate a aerului.

În ariile din aglomerările și zonele clasificate în regim de gestionare II[25], așa cum este definit la art. 42 lit. b) din lege, se elaborează planuri de menținere a calității aerului.

În zonele și aglomerările în care există riscul de depășire a pragurilor de alertă, prevăzute la lit. E din anexa nr. 3 la lege[26], se elaborează planuri de acțiune pe termen scurt.

În situația în care doar pentru un singur poluant se depășește valoarea limită prevăzută în Legea nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător se întocmește un plan de calitate, iar în cazul în care pentru același areal se depășesc valorile limită pentru doi sau mai mulți poluanți, atunci se va întocmi un plan integrat de calitatea aerului[27].

DOWNLOAD FULL ARTICLE

[1]  Bazele politicii globale de mediu au fost puse la cele două întâlniri care au avut loc la nivel internațional, respectiv Conferința de la Stockholm (1972) și Conferința de la Rio De Janeiro (1992).
[2] Temeiul juridic al acțiunii comunitare în materie de mediu a fost instituit prin Actul Unic European (1986) care în introduce un nou capitol „Mediul” (Titlul VII) în Tratatul Comunității Europene; prin Tratatele de la Amsterdam (1997) și Nisa (2000), protecția mediului și dezvoltarea durabilă au fost înscrise printre misiunile Uniunii Europene.
[3]  Politici UE. Politica de mediu, document disponibil pe site-ul: https://www.mae.ro/node/35846.
[4]  Mircea Duțu, Tratat de dreptul mediului, Ed. C.H.Beck, București, 2007, p. 306.
[5]  Art. 35: 1) Statul recunoaște dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos si echilibrat ecologic. 2) Statul asigură cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept. 3) Persoanele fizice si juridice au îndatorirea de a proteja si a ameliora mediu înconjurător.
[6]  Publicată în M. Of. nr. 1196 din 30 decembrie 2005.
[7]  Publicată în M. Of. nr. 586 din 6 iulie 2006.
[8] Publicată în M. Of. nr. 449 din 28 iunie 2011, republicată în M. Of. nr. 223 din 28 martie 2014.
[9]  Publicată în M. Of. nr. 452 din 28 iuie 2011.
[10] Publicată în M. Of. 671 din 1 noiembrie 2011.
[11] Directiva NEC pune în aplicare la nivelul Uniunii Europene prevederile Protocolului de la Gothenburg al Convenției privind poluarea atmosferică transfrontalieră pe distanțe lungi (LRTAP) a Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite.
[12]  Publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L23 din 26.01.2005.
[13]  Publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) nr. L 152 din 11 iunie 2008 . Potrivit articolul 1 – cu denumirea marginală „Obiectul” din Directiva 2008/50/CE: „Prezenta directivă stabilește măsuri care urmăresc: 1) definirea și stabilirea obiectivelor pentru calitatea aerului înconjurător destinate să evite, să prevină sau să reducă efectele dăunătoare asupra sănătății umane și a mediului ca întreg; 2) evaluarea calității aerului înconjurător în statele membre pe baza unor metode și criterii comune; 3) obținerea de informații privind calitatea aerului înconjurător pentru a ajuta la combaterea poluării aerului și a neplăcerilor cauzate de aceasta și pentru a monitoriza pe termen lung tendințele și îmbunătățirile care rezultă în urma măsurilor luate la nivel național și comunitar”.
[14] Publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 344 din 17.12.2016.
[15]  Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 452 din 28 iunie 2011.
[16]  Hotărârea Guvernului nr. 336/2015 pentru modificarea anexelor nr. 4 și 5 la Legea nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător; – Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 1206/2015 pentru aprobarea listelor cu unitățile administrativ-teritoriale întocmite în urma încadrării în regimuri de gestionare a ariilor din zonele și aglomerările prevăzute în anexa nr. 2 la Legea nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător; – Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 36/2016 pentru aprobarea listelor cu unitățile administrativ-teritoriale întocmite în urma încadrării în regimurile de evaluare a ariilor din zonele și aglomerările prevăzute în anexa nr. 2 la Legea nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător; – Hotărârea Guvernului nr. 806/2016 pentru modificarea anexelor nr. 4, 5, 6 și 7 la Legea nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător; – Ordinul 598/2018 privind privind aprobarea listelor cu unitățile administrativ-teritoriale întocmite în urma încadrării în regimuri de gestionare a ariilor din zonele și aglomerările prevăzute în anexa nr. 2 la Legea nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător.
[17]  Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 633 din 6 decembrie 2000, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 655/2001.
[18]  Art. 2. – „Prezenta lege prevede măsuri la nivel național privind: a) definirea și stabilirea obiectivelor pentru calitatea aerului înconjurător destinate evite și să prevină producerea unor evenimente dăunătoare și să reducă efectele acestora asupra sănătății umane și a mediului ca întreg; b) evaluarea calității aerului înconjurător pe întreg teritoriul țării pe baza unor metode și criterii comune, stabilite la nivel european; c) obținerea informațiilor privind calitatea aerului înconjurător pentru a sprijini procesul de combatere a poluării aerului și a disconfortului cauzat de aceasta, precum și pentru a monitoriza pe termen lung tendințele și îmbunătățirile rezultate în urma măsurilor luate la nivel național și european; d) garantarea faptului că informațiile privind calitatea aerului înconjurător sunt puse la dispoziția publicului; e) menținerea calității aerului înconjurător acolo unde aceasta este corespunzătoare și/sau îmbunătățirea acesteia în celelalte cazuri; f) promovarea unei cooperări crescute cu celelalte state membre ale Uniunii Europene în vederea reducerii poluării aerului; g) îndeplinirea obligațiilor asumate prin acordurile, convențiile și tratatele internaționale la care România este parte”.
[19]  Potrivit art. 4 alin. (2) al Legii nr. 104/2011, SNEGICA cuprinde, ca părți integrante, următoarele două sisteme:
a) Sistemul Național de Monitorizare a Calității Aerului, care asigură cadrul organizatoric, instituțional și legal pentru desfășurarea activităților de monitorizare a calității aerului înconjurător, în mod unitar, pe teritoriul României;
b) Sistemul Național de Inventariere a Emisiilor de Poluanți Atmosferici, care asigură cadrul organizatoric, instituțional și legal pentru realizarea inventarelor privind emisiile de poluanți în atmosferă, în mod unitar, pe întreg teritoriul țării.
[20]  Regimurile de evaluare sunt prevăzute în art. 25 din Legea nr. 104/2011.
[21]  Regimurile de gestionare sunt prevăzute în art. 42 din Legea nr. 104/2011.
[22]  Ministerul Mediului – prin Reteaua Nationala de Monitorizare a Calitatii Aerului (RNMCA) asigură monitorizarea calității aerului înconjurător prin cele 148 de stații distribuite pe toată suprafața României, iar informarea publicului se face pe site-ul www.calitateaer.ro.
[23]  Publicată în M. Of. nr. 280 din 27.04.2015.
[24]  Regim de gestionare I – reprezintă ariile din zonele și aglomerările în care nivelurile pentru dioxid de sulf, dioxid de azot, oxizi de azot, particule în suspensie PM10 și PM2,5, plumb, benzen, monoxid de carbon sunt mai mari sau egale cu valorilelimită plus marja de toleranță, acolo unde este aplicabilă, prevăzute la lit. B și poziția G.5 din anexa nr. 3, respectiv pentru arsen, cadmiu, nichel, benzo(a)piren, particule în suspensie PM2,5 sunt mai mari decât valorile-țintă prevăzute la lit. C și poziția G.4 din anexa nr. 3.
[25]  Regim de gestionare II – reprezintă ariile din zonele și aglomerările în care nivelurile pentru dioxid de sulf, dioxid de azot, oxizi de azot, particule în suspensie PM10 și PM2,5, plumb, benzen, monoxid de carbon sunt mai mici decât valorile-limită, prevăzute la lit. B și poziția G.5 din anexa nr. 3, respectiv pentru arsen, cadmiu, nichel, benzo(a)piren, particule în suspensie PM2,5 sunt mai mici decât valorile-țintă prevăzute la lit. C și poziția G.4 din anexa nr. 3.
[26]  Anexa nr. 3: E. Praguri de informare și alertă: E.1. Praguri de alertă pentru alți poluanți în afara ozonului; E. 2. Prag de informare și alertă pentru ozon.
[27]  Planul/planul integrat de calitatea aerului reprezintă setul de măsuri cuantificabile din punct de vedere al eficienței lor, pe care titularul/titularii de activitate trebuie să le ia astfel încât, pentru poluanții atmosferici considerați în evaluarea calității aerului, să fie atinse valorile limită sau, după caz, valorile țintă, astfel cum sunt stabilite în anexa nr. 3 din Legea nr. 104/2011.

Problema calității aerului în România – de la monitorizare la sancționare. Hotărârea C.J.U.E. în cauza C-638/18 Comisia versus România was last modified: august 19th, 2020 by Anca Niță

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii