Principiul nemo auditor propriam turpitudinem allegans și nulitatea actului juridic civil

În cea mai bună formă a sa, omul este cel mai nobil dintre animale; detașat de lege și justiție el este cel mai rău.”

                                                           Aristotel

I. Elemente introductive

Asemănător oricărui organism viu și actul juridic civil este supus anumitor „maladii” care îl pot afecta în cele mai diferite moduri, până la culminantul tragic final al paralizării efectelor avute în vedere la încheierea sa, deci până la moartea simptomatic-juridică a operațiunii juridice.

Una dintre cele mai dinamice și influente „maladii juridice” care conduc la ineficacitatea unui act juridic este nulitatea. O analiză exhaustivă a acestei instituții de drept civil presupune, cel mai probabil, o lucrare extrem de complexă și laborioasă; de aceea, scopul acestei lucrări se rezumă la prezentarea schematică a celor mai importante elemente componente ale nulității, pentru a observa impactul acestei instituții asupra principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans, conexiunea cu sfera de aplicare a acestui principiu, precum și zonele de complementaritate și de simbioză dintre acestea două.

Este important a fi înțelese vulnerabilitățile ce amenință eficacitatea operațiunilor juridice, pe de o parte, și conduita morală a participanților la circuitul civil, pe de altă parte. Diferitele nereguli care se pot strecura în legătură cu o operațiune juridică anume, fie la momentul formării sale, fie ulterior, poate conduce la multiple disimetrii si anomalii atrăgând ineficacitatea actului juridic respectiv, deci sabotarea acelei operațiunii juridice.

Este, deci, important de determinat din ce categorii fac parte aceste nereguli, modul în care ele afectează contractul, principiile de drept încălcate, sancțiunile aplicabile și efectele care se propagă în planul circuitului respectivei operațiuni juridice.

La o primă vedere, s-ar putea considera că o analiză comparativă a principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans cu nulitatea actului juridic civil poate fi lesne tranșată, însă detaliile care urmează a fi prezentate vor sublinia importanța demarcației analitice dintre cele două instituții de drept.

Așadar, scopul principal al acestei lucrări este acela de a trasa cadrul relaționării dintre nulitatea actului și adagiul nemo auditur, mai ales prin punctarea zonelor de tangență dintre acestea, evidențierea aplicabilității complementare, precum și a impactului acestora asupra actului juridic civil.

II. Privire generală asupra noțiunii de nulitate a actului juridic civil

1.Nulitatea actului juridic civil: noțiuni generale și definiție

Nulitatea ca instituție de drept civil este reglementată în Cod Civil[1] român în Cartea a V -a (Despre obligații), Titlul II (Izvoarele obligațiilor), Capitolul I (Contractul), Secțiunea a 4 -a (Nulitatea contractului), art. 1246[2] – 1265.

În concepția juridică modernă, noțiunea de nulitate este majoritar privită ca sancțiune de drept civil; aceasta este și una din trăsăturile instituției juridice ce se reliefează încă de la nivelul cadrului de reglementare.

„Observând maniera de redactare a art. 1246, deducem că legiuitorul nu a fost preocupat de oferirea unei definiții legale a nulității, ci a unui regim general, complet, al acesteia. Atât art. 1246, cât și dispozițiile legale următoare, reflectă concepția modernă asupra nulității, de a fi o sancțiune îndreptată nu împotriva contractului în sine, ci împotriva acelor efecte ale contractului care contravin finalității dispoziției legale încălcate […]. Consecințele acestei concepții sunt evidențiate de caracteristicile nulității de a fi, în principiu, parțială (art. 1255) și remediabilă (art. 1255, art. 1259, art. 1261), posibil virtuală (art. 1253) și prezumtiv relativă (art. 1252) […].

Din interpretarea alineatului (1) putem defini nulitatea ca fiind (doar) una dintre sancțiunile de drept civil care afectează un contract încheiat cu încălcarea dispozițiilor legale reglementând condițiile de formă și/sau de fond ale valabilității acestuia. Noul Cod civil prevede expres și alte sancțiuni care pot interveni pentru nerespectarea cerințelor de valabilitate ale unui contract, și care, spre deosebire de nulitate, se caracterizează prin menținerea sau, mai exact, prin salvgardarea relației contractuale: adaptarea contractului în caz de eroare (art. 1213 NCC), reducerea prestațiilor în caz de leziune, daune-interese și reducerea prestațiilor în caz de violență și dol (art. 1222 și art. 1257 NCC). Până la apariția noului Cod civil era doar implicit recunoscută opțiunea victimei erorii sau dolului între acțiunea în anulare sau în despăgubiri, fără să fie consacrat, în mod expres, domeniul sancțiunilor permițând prezervarea contractului[3].” 

Convenția care cristalizează operațiunea juridică ca manifestare a consimțământului părților trebuie să atingă și să întrunească condițiile de fond și de formă stabilite de lege pentru validitatea sa. Această validitate a contractului trebuie să urmărească o dublă perspectivă.

Mai exact, pe de o parte, este necesar ca operațiunea juridică să se configureze într-o manieră validă din punct de vedere structural, astfel încât să se identifice cu ușurință conformitatea cu rigorile de formare validă a contractului.

Pe de altă parte, pentru actul juridic ce urmează a se încheia, respectarea condițiilor de validitate impuse de lege va reprezenta un indicator important al funcționalității juridice[4].

Consecința îmbinării celor două perspective, respectiv încheierea unui contract care respectă o structură validă și are capacitatea legală de a fi funcțional, echivalează cu existența unei convenții eficiente din punct de vedere legal, apte de a produce efectele avute în vedere de părți.

Deci definiția nulității ca sancțiune de drept civil antamează consecințele nerespectării dispozițiilor legale ce fac referire la condițiile de validitate ale unui act juridic la momentul încheierii lui, anume inaptitudinea acelui act de a mai produce efecte juridice, fie în tot, fie numai în parte.

2.Trăsăturile nulității

Urmărind firul definiției nulității actului juridic civil, pot fi observate trăsăturile caracteristice ale acestei instituții juridice, respectiv:

a. astfel cum am menționat anterior, nulitatea actului juridic civil îndeplinește în principal o funcție sancționatorie, fiind deci o sancțiune de drept civil;

b. operează în cadrul actelor juridice încheiate cu nerespectarea sau încălcarea normelor juridice care reglementează condițiile necesare pentru încheierea valabilă a acestora;

c. ținta nulității o constituie acele efecte ale actului juridic civil care contravin normelor juridice care reglementează încheierea sa valabilă, având scopul de a le înlătura. În consecință, nulitatea poate interveni cu privire la actul juridic în integralitatea sa sau numai cu privire la anumite elemente ale acestuia, dacă actul juridic nu a fost „contaminat” în întregul lui;

d. momentul încheierii actului juridic[5] reprezintă punctul determinant în funcție de care este stabilită concordanța actului juridic cu rigorile stabilite de lege[6];

e. privește majoritar actele juridice, fără a fi aplicabilă faptelor juridice în sens restrâns[7];

f. conformitatea efectelor actului juridic cu normele legale se analizează prin raportare la scopul urmărit de lege. Cu alte cuvinte, vor fi sancționate cu nulitatea numai acele efecte care vin în dezacord sau încalcă finalitatea dispoziției legale aplicabile.

g. există situații în care o normă specială poate dispune menținerea sau adaptarea[[8] efectelor juridice ale unui act juridic încheiat cu încălcarea condițiilor de validitate.

3.Funcțiile nulității 

Dacă funcția represivă a nulității se conturează evident atât la nivelul definiției, cât și în redactarea normei de reglementare, rolul său preventiv poate fi dedus din analiza trăsăturilor nulității, însă fără ca importanța acestei din urmă funcții să fie astfel redusă.

Așadar, nulitatea, ca instituție de drept civil, îndeplinește două funcții, respectiv o funcție preventivă și o funcție sancționatorie.

Funcția preventivă sau disuasivă a nulității contractului se concretizează prin semnalul de alarmă pe care aceasta îl exercită asupra participanților la circuitul civil, respectiv subiectelor de drept civil care urmăresc să formeze o operațiune juridică cu nerespectarea condițiilor de formă și de fond, deci a condițiilor de valabilitate edictate de lege pentru încheierea unui act juridic valid.

Funcția preventivă a nulității operează în plan psihologic, prin avertizarea subiectelor de drept asupra consecințelor ce vor fi înregistrate de către o operațiune juridice configurată cu nerespectarea dispozițiilor legale. Astfel, iminența sancționării actului juridic încheiat cu nerespectarea condițiilor impuse de lege cu paralizarea și desființarea efectelor acestuia ar trebui să reprezinte un factor descurajator pentru participanții la încheierea unui contract „vătămat”.

Funcția sancționatorie devine activă în momentul în care funcția disuasivă a încetat a mai fi eficientă, deci atunci când operațiunea juridică ce urma să se formeze a primit cadrul unui act juridic invalid, la încheierea căruia au fost încălcate normele legale care reglementează condițiile de valabilitate ale actului. În această variantă a rolului său, nulitatea privește actul juridic devenit ineficient, inapt a mai produce efectele vizate sau, în eventualitatea producerii anumitor efecte „contaminate”, nulitatea-sancționatorie intervine prin desființarea retroactivă a acestor efecte, încă de la momentul încheierii actului juridic.

„Funcția sancționatorie este de esența nulității, deoarece prin aceasta se asigură atât respectul legii, cât și garantarea libertății contractuale. Cauza de nulitate este întotdeauna încălcarea unei norme juridice imperative sau – mai cuprinzător, a sfidării ordinii juridice existente. Din aceasta nu trebuie dedus că nulitatea apără doar interesul public, deci, interesul care privește esențial funcționarea instituției statului. Sancțiunea nulității se va abate și asupra actului juridic care nesocotește interesul privat, înțeles și apărat ca element al ordinii juridice generale. Aceasta, deoarece ordinea juridică nu trebuie redusă doar la organizarea etatică, circuitul civil fiind și el demn de a fi inclus în această ordine juridică, chiar dacă circuitul civil este animat eminamente de interesul particularilor. Consecința este că interesul particular va fi ocrotit și el, dar prin nulitatea relativă (art. 1248 alin. (1) N.C.C.). Altfel nici nu s-ar putea, deoarece contractul este rezultatul întâlnirii unor voințe particulare, animat de interese private, care concretizează circuitul civil, care – la rândul lui, constituie parte componentă a ordinii juridice generale[9].”    

III. Scurte considerații asupra cauzelor de nulitate, regimului juridic al nulității și efectelor nulității

1. Cauzele de nulitate

Sancțiunea nulității poate avea efecte remediabile, prin nulitatea relativă sau, efecte dinamic-paralizante, respectiv efectele nulității absolute. Privite în ansamblul lor, cauzele de nulitate care pot afecta un act juridic civil sunt:

– afectarea consimțământului, fie prin lipsa valabilității acestuia, fie prin inexistența consimțământului;

– inexistența sau lipsa valabilității cauzei actului juridic civil;

– omiterea regulilor privitoare la forma actului, atunci când aceasta este reglementată ad validitatem;

– nesocotirea prevederilor legale privind capacitatea civilă;

– infirmarea obiectului unui act juridic civil;

– invalidarea limitelor stabilite pentru buna desfășurare a principiului libertății de a contracta;

– invalidarea sau încălcarea oricăror altor reguli sau condiții edictate/stabilite  pentru încheierea valabilă a unor acte juridice civile.

Cauzele principale de nulitate absolută[10], precum și cauzele specifice nulității relative[11] sunt reglementate în Codul civil român, iar aplicațiile specifice ale diferitor cauze de nulitate în situația anumitor contexte faptice particulare vin a fi analizate de la caz la caz, în măsura în care nu sunt reglementate expres cauzele de nulitate incidente în speță.

2.Efectele nulității actului juridic civil pe scurt

Efectele nulității actului juridic civil au fost definite doctrinar ca fiind „consecințele juridice ale aplicării sancțiunii nulității, adică urmările datorate desființării în întregime sau în parte a unui act juridic civil care a fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor legale referitoare la condițiile sale de validitate[12].”

Există trei principii care compun triumviratul regulilor privind efectele nulității, reguli de la care există, evident, anumite excepții.

Așadar, principiile efectelor nulității actului juridic civil sunt următoarele:

1. principiul retroactivității efectelor nulității, respectiv regulile aferente principiului conform căruia efectele nulității sunt aplicabile începând cu și de la momentul formării actului juridic.

2. principiul repunerii părților/contractanților în situația anterioară încheierii contractului, cunoscut și sub denumirea de restitutio in integrum.

3. principul resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis sau principiul potrivit căruia se va anula atât actul juridic principal, cât și actele juridice subsecvente.

Așadar, fără a intra într-o analiză amănunțită a acestor principii și a excepțiilor acestor, urmează să punctăm elementele definitorii ale principiilor care trasează planul efectelor nulității actului juridic civil.

a. Retroactivitatea efectelor nulității reprezintă acea regulă care stabilește că nulitatea va produce efecte atât pentru viitor, cât și pentru trecut. Cu alte cuvinte, principiul retroactivității efectelor nulității, consacrat la nivel legislativ, dar și analizat doctrinar și de către practica instanțelor judecătorești, evidențiază faptul că sancțiunea va opera anihilând efectele actului juridic de la momentul depistării cauzei care a declanșat ineficacitatea și urcând în timp până la momentul formării respectivului act juridic civil.

b. Repunerea în situația anterioară descrie acel principiu potrivit căruia se va restitui (obligatoriu) tot ce a fost executat având ca temei un act juridic nul; cu alte cuvinte, părțile contractante, în cazul unui act juridic sancționat cu nulitatea, se vor regăsi, ca urmare a aplicării principiului restabilirii situației anterioare, în aceeași situație în care acele părți s-ar fi aflat dacă respectivul act juridic nu ar fi fost niciodată încheiat.

c. Adagiul resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis se referă la principiul potrivit căruia anularea actului juridic principal va atrage în mod necesar și anularea în lanț a tuturor (dacă este cazul) actelor juridice subsecvente care au o legătură juridică cu primul sau care au fost încheiate în vederea acestuia.

Desigur, ca orice principii de drept, și cele definite mai sus comportă diferite excepții și pot forma obiectul unor analize complexe, dar care nu vor face obiectul prezentei lucrări.

IV. Delimitarea nulității de alte cauza de ineficacitate

Actul juridic civil neconform poate fi sancționat și prin aplicarea altor cauze de ineficiență, respectiv alte instituții de drept civil care au, la rândul lor, calitatea de sancțiuni de drept civil.

Principalul element de asemănare între nulitate și celelalte cauze de ineficiență constă în consecința cu care toate aceste sancțiuni intervin asupra actului juridic „contaminat”, respectiv paralizarea efectelor acestuia, actul juridic fiind în imposibilitatea juridică de a mai produce efectele avute în vedere de părți.

a.Nulitatea și rezoluțiunea sau rezilierea

Rezoluțiunea reprezintă sancțiunea care se aplică unui contract sinalagmatic cu executare uno ictu, în situația în care, în mod culpabil, una dintre părțile contractante nu își execută obligațiile ce derivă din contract, având drept consecință desființarea contractului cu efect retroactiv.

Rezilierea, spre deosebire de rezoluțiune, a cărei specie este considerată a fi, reprezintă acea sancțiune de drept civil care intervine în caz de neexecutare culpabilă a unui contract sinalagmatic cu executare succesivă și constă în stoparea efectelor acestuia numai pentru viitor.

Prim urmare, în ceea ce privește asemănările dintre nulitate și rezoluțiune, respectiv reziliere, cea mai evidentă asemănare este legată de finalitatea funcției acestor sancțiuni, respectiv toate atrag ineficacitatea contractului sinalagmatic. Într-adevăr, dacă rezoluțiunea și rezilierea operează numai cu privire la contractele sinalagmatice, nulitatea poate sancționa orice act juridic civil.

Atât nulitatea, cât și rezoluțiunea produc efecte retroactive, putând interveni ca urmare a voinței declarate a părților sau în temeiul unei hotărâri a organului jurisdicțional competent.

În ceea ce privește diferențele dintre aceste instituții de drept civil, reiterăm faptul că, în cazul nulității, motivul care a determinat ineficacitatea actului este întotdeauna contemporan momentului încheierii sale, deci momentului formării contractului. În mod diferit, atât în cazul rezoluțiunii, cât și al rezilierii, cauza ineficacității este ulterioară încheierii contractului, fiind intim legată de neexecutarea acestuia, deci nu avem în discuție o cauză care să țină de „organismul” contractului, ca în situația nulității.

Cu alte cuvinte, în situația rezoluțiunii sau rezilierii, se presupune că s-au respectat condițiile de formare valabilă a contractului, însă acesta a devenit inoperant din cauza neexecutării. În cazul nulității, pe de altă parte, cauza care paralizează efectele contractului rezidă chiar în nerespectarea condițiilor de formă și fond edictate de lege pentru formarea valabilă a unui act juridic.

Se mai poate menționa că, în situația rezoluțiunii și rezilierii, co-contractantul inocent are facultatea invocării sancțiunii sau executării silite a contractului. În materia nulității, de principiu, această facultate nu ar trebui să opereze.[13]

Prin raportare la specificul contractului, respectiv executarea succesivă a prestațiilor, deși rezoluțiunea și rezilierea sunt specii similare, efectele celei din urmă se vor produce numai pentru viitor.

DOWNLOAD FULL ARTICLE

[1] Noul Cod civil – Legea nr. 287/2009 – Rep. M. Of. nr. 505 din 15 iulie 2011 în temeiul art. 218 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a noului cod civil (M. Of. nr. 409 din 10 iunie 2011); în vigoare de la 1 octombrie 2011.

[2] Art. 1246  – Nulitatea

(1) Orice contract încheiat cu încălcarea condițiilor cerute de lege pentru încheierea sa valabilă este supus nulității, dacă prin lege nu se prevede o altă sancțiune.

(2) Nulitatea poate fi absolută sau relativă.

(3) Dacă prin lege nu se prevede altfel, nulitatea contractului poate fi constatată sau declarată prin acordul părților.

(4) Prin acordul părților nu pot fi instituite și nici suprimate cauze de nulitate. Orice convenție sau clauză contrară este considerată nescrisă.

[3]Sancțiunile menționate în art. 1213, art. 1222 și art. 1257 NCC apar ca măsuri alternative nulității, prevăzute în cazul vicierii consimțământului și care nu trebuie confundate cu acele mecanisme ținând de însuși regimul nulității: refacerea contractului nul, validarea nulității, confirmarea anulării. Totuși, sub aspectul tehnicii de reglementare nu există întotdeauna o demarcație netă între toate măsurile alternative nulității și efectele nulității, întrucât reducerea prestațiilor în caz de violență și dol este reglementată în art. 1257 – alături de posibilitatea adăugării daunelor-interese la cererea de anulare – în cadrul secțiunii «Efectele nulității».

Explicația constă în conținutul complex al art. 1257, stipulând atât dreptul la daune-interese în caz de anulare, cât și dreptul de opțiune între acțiunea în anulare și menținerea contractului. În celelalte cazuri de sancțiuni alternative nulității, demarcația respectivă a fost posibilă, ele fiind reglementate independent de efectele nulității permițând menținerea contractului (refacerea contractului nul, validarea nulității, confirmarea anulării) și anume, în secțiunile aferente viciilor de consimțământ.” –  C. Zamșa Comentariu la art. 1246 în (Coord.) F.-A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei, Noul Cod Civil Comentat pe articole, Ed. C.H. Beck, București, 2012, pag. 1305 – 1306.

[4] Paul Vasilescu – Drept civil. Obligații, Ed. Hamangiu, București, 2012, 411.

[5]Nulitatea va urca în timp, până la momentul nașterii elementului care trebuie să fie desființat, pentru a asigura astfel eficiența sancțiunii, dar și pentru a întemeia astfel nulitatea pe cauzele care sunt contemporane încheierii contractului.” –  Paul Vasilescu – op. cit., 412.

[6]Și în cazul la care se referă art. 1662 alin. (3) C.civ. cauza de nulitate există la momentul încheierii contractului, însă aplicarea sancțiunii este condiționată de nedeterminarea prețului vânzării în termen de un an de la încheierea contractului.

De asemenea, în ipoteza constituirii rentei viagere cu titlu oneros pe durata vieții unei persoane afectate, la data încheierii contractului, de o boală letală, din cauza căreia a murit în interval de cel mult 30 de zile de la această dată [art. 2247 C.civ., care, conform art. 2256 alin. (1) C.civ. se aplică și în cazul contractului de întreținere], cauza de nulitate există la data încheierii contractului și constă în lipsa elementului aleatoriu.” – G. Boroi, Carla Alexandra Anghelescu – Curs de drept civil. Partea generală, Ediția a 2 -a revizuită și adăugită, Ed. Hamangiu, 2012, București, pag. 237.

[7] Există opinii conform căror nulitatea nu privește exclusiv actele juridice, un exemplu în acest sens fiind dispozițiile art. 196 – 199 C.civ. care reglementează nulitatea persoanelor juridice.

[8][spre exemplu, art. 1213 C.civ. care permite adaptarea contractului lovit de nulitate relativă pentru eroare, art. 1221 alin. (1) care prevede sancțiunea alternativă a reducerii obligației în caz de leziune, etc.].” – G. Boroi, Carla Alexandra Anghelescu – Curs de drept civil. Partea generală, Ediția a 2 -a revizuită și adăugită, Ed. Hamangiu, 2012, București, pag. 237.

[9] Paul Vasilescu – op. cit., 414.

[10] Art. 1250 C. civ.:

Contractul este lovit de nulitate absolută în cazurile anume prevăzute de lege, precum și atunci când rezultă neîndoielnic din lege că interesul ocrotit este unul general.

[11] Art. 1251 C. civ.:

Contractul este anulabil când au fost nesocotite dispozițiile legale privitoare la capacitatea de exercițiu, când consimțământul uneia dintre părți a fost viciat, precum și în alte cazuri anume prevăzute de lege.

[12] G. Boroi, Carla Alexandra Anghelescu –  op. cit., pag. 272.

[13]Spre exemplu, dacă la încheierea unui contract de vânzare cumpărătorul a fost în eroare cu privire la calitățile substanțiale ale bunului, atunci el va putea solicita anularea contractului respectiv; dacă, însă, contractul a fost încheiat în mod valabil, dar vânzătorul nu predă lucrul vândut sau cumpărătorul nu plătește prețul, atunci cel interesat va putea să ceară rezoluțiunea contractului respectiv (cel interesat poate să solicite și executarea silită a obligației ce revine celeilalte părți contractante).” – G. Boroi, Carla Alexandra Anghelescu, op. cit., pag. 238.

Principiul nemo auditor propriam turpitudinem allegans și nulitatea actului juridic civil was last modified: august 19th, 2020 by Alexandra-Luiza Ionescu

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii

Despre autor:

Alexandra-Luiza Ionescu

Este student doctorand, anul III, în cadrul școlii doctorale a Facultății de Drept, Universitatea din București, consilier juridic și avocat în Baroul București.