Principiul egalităţii armelor în procesul penal român – O realitate sau o ficţiune?

Abstract

The principle of equality of arms in the Romanian criminal trial – reality or fiction?

In this article, the author examines the principle of equality of arms in the Romanian criminal trial, implicitly deduced from the provisions of art. 6 of ECHR, as a sine qua non requirement of the right to a fair trial.

The structure and the content of the article reveal the comments on the jurisdictional practice of the European Court, especially with reference to the equal treatment of the parties during the conduct of proceedings before a court, and none of them is favoured as compared to the other party to the trial, however, many times, the breach of the right to a fair trial in the Romanian criminal trial originates in the manner in which the criminal prosecution was conducted. Although the open nature of the court sessions, the oral and contradictory nature of the debates, the immediacy of producing evidence, the defence represent sufficient guarantees to ensure a fair trial by “the equality of arms”, respectively of the fair trial guarantees granted to the parties and to the prosecution, however, there were enough cases in which the European Court of Human Rights condemned Romania for breaching the right to a fair trial. Even if these decisions concerned certain cases settled according to the provisions of the previous Code of criminal procedure, this does not mean that such abuses cannot be repeated, as some of them may be favoured under the current procedural provisions.

In conclusion, the current criminal procedural system named “adversarial” (servile barbarism) is actually a mixt system, in which the inquisitorial elements (the secret and non-contradictory written nature) which prevailed during the criminal prosecution due to the use of special methods and techniques of supervision or research cause the elements of contradictoriality to fade into the background, overshadowing the principle of equality of arms, a fact which often cannot be bucked up during the proceedings. The use of the special methods and techniques of supervision and of the measure of provisional detention rather confers an authoritarian nature to the criminal trial, to the detriment of the right to a fair trial, according to the requirements of the rule of law.

Keywords: principle of equality of arms, Romanian criminal trial, provisions of the ECHR, procedural guarantees, measure of provisional detention, judgment, fair trial.

1. Premise

Invocat aproape în orice luare de cuvânt, articol sau studiu, principiul egalității armelor, deși nu are o enunțare expresă în Constituție, este dedus implicit din prevederile art. 6 CEDO ca o cerință sine qua non a dreptului la un proces echitabil. Principiul egalității armelor constituie numai un element component al noțiunii mai largi de „proces echitabil”, alături de principul contradictorialității și cel al nemijlocirii administrării probelor.

În materia respectării drepturilor fundamentale art. 6 CEDO este integrat în ordinea constituțională prin prevederile art. 20 din Constituție potrivit cărora dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.

Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile”.

Dacă procesul se desfășoară prin avantajarea uneia dintre părțile participante în raport cu cealaltă parte, dreptul pus în discuție în cadrul litigiului este prejudiciat, un proces inechitabil conducând chiar la negarea dreptului. Dreptul la un proces echitabil trebuie să se regăsească pe toată durata derulării procesului penal, inclusiv în cursul urmăririi penale, ca o sumă de garanții procedurale acordate persoanelor implicate, fie în calitate de învinuit sau inculpat, fie de parte vătămată, parte civilă sau responsabilă civilmente.

În cursul urmăririi penale necesitatea respectării egalității armelor între procuror și parte e cu atât mai imperioasă cu cât Ministerul Public se sesizează de regulă din oficiu și administrează în mod obișnuit probe în faza urmăririi penale in rem, la care suspectul nu poate participa, iar apoi procurorul, liber în aprecierea probelor, intervine activ în fața instanței penale pe care o sesizează prin rechizitoriu, descriind starea de fapt și de drept.

Principiul egalității armelor a fost dezvoltat în practica jurisdicțională a Curții Europene cu referire mai ales la tratarea egala a părților pe toata durata desfășurării procedurii în fața unui tribunal, fără ca una din ele să fie avantajată în raport cu cealaltă parte din proces, dar de cele mai multe ori încălcarea dreptului la un proces echitabil în procesul penal român își are sorgintea în modul în care s-a desfășurat urmărirea penală

Mai mult decât Codul său penal, Codul său de procedură penală este „hârtia de turnesol” a gradului său de democrație al unei țări. Doar acolo unde există un echilibru al mijloacelor folosite în acuzare și a celor folosite în apărare, unde există libertatea aprecierii probelor de către un tribunal imparțial și independent de puterea politică, putem vorbi de un stat de drept cu adevărat democratic.

Chiar și într-un stat de drept acest echilibru este fluctuant, în raport de politicile penale promovate la un moment dat de autoritățile statale. Politicile penale mai autoritare, justificate de o recrudescență a fenomenului infracțional sau a anumitor forme ale acestuia, se caracterizează, printre altele, și prin reglementari procesuale care tind să rupă echilibrul între armele acuzării și cele ale apărării în favoarea celor dintâi. Cu cât însă normele sistemului procesual penal tind să favorizeze sarcinile acuzării în detrimentul apărării, gradul de democrație al sistemului judiciar este mai redus, statul în întregul său tinzând spre un regim autoritar, de tip polițienesc, iar autoritarismul nu este altceva decât antecamera totalitarismului.

Am reveni asupra avertismentului lansat de Christopher L. Blakesley în Raportul general prezentat în cadrul Colocviului Preparator de la Alexandria al celui de-al XIV-lea Congres al Asociației Internaționale de Drept Penal: „este necesar să fim prudenți față de o reacție penală pripită care ar putea pune în pericol o parte a dreptului penal clasic sau a principiilor fundamentale precum cel al loialității, al procesului echitabil, al responsabilității individuale și al justiției. A înlocui aceste valori din simpla speranță a eficacității luptei împotriva criminalității organizate este o himeră care riscă să ducă la crearea unui regim autoritar, fără a crea un obstacol real în fața crimei organizate Mai rău încă, aceasta ar putea întări crima organizată, dând naștere unor responsabili oficiali foarte puternici și, ca atare, foarte coruptibili”[1].

Între altele, metodele concepute pentru a lupta împotriva criminalității organizate ar putea fi aplicate formelor de criminalitate neorganizată sau chiar cetățenilor inocenți, erodând astfel principiile fundamentale ale dreptului penal general și ale dreptului constituțional. Aceste măsuri procesuale destinate să eficientizeze procesul penal „par să afirme că eficiența trebuie să primeze asupra respectului principiilor juridice fundamentale”[2].

În jurisprudența Curții Europene s-a statuat în sensul că principiul egalității armelor – unul din elementele noțiunii mai largi de proces echitabil – „impune fiecărei părți să i se ofere posibilitatea rezonabilă de a-și susține cauza sa în condiții care să nu o plaseze într-o situație de net dezavantaj în raport cu adversarul” ei (cauza Ankerl contra Suediei, hotărârea din 18 februarie 1997; cauza Niderost – Huler contra Suediei, hotărârea 1997-I/24 noiembrie 1997)[3].

Este oare aplicabil principiul egalității armelor și în cursul urmăririi penale, câtă vreme art. 6 CEDO se referă doar la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public și în termen rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege?

Răspunsul nu poate fi decât afirmativ chiar dacă în faza urmăririi penale acest principiu suferă unele restricții decurgând din specificul acestei faze a procesului penal și din poziția care o are Ministerul Public

Chiar dacă Ministerul Public are un rol deosebit în protejarea ordinii publice, aceasta nu justifică crearea ab initio pentru procuror a unei poziții privilegiate în cadrul procedurilor, care să le plaseze pe celelalte părți într-un net dezavantaj în raport cu Ministerul Public[4].

În literatura juridică s-a susținut că trebuie întâlnite, cumulativ, trei condiții pentru a putea fi constatată nerespectarea principiului egalității armelor procedurale, și anume: parchetul să beneficieze de un drept suplimentar față de cel acuzat, acel drept să nu derive din natura funcției parchetului, dreptul respectiv să îi creeze procurorului, în concret, un avantaj în cursul procedurii[5].

Realitatea demonstrează că există multiple modalități faptice care duc la nerespectarea principiului egalității armelor

2. Între realitatea de drept și realitatea de fapt. Urmărirea penală și mimarea principiului egalități armelor

Aparent generoase prevederile noului Cod de procedură penală par a da o garanție deplină realizării echilibrului între acuzare și apărare și în cursul urmăririi penale.

Respectarea dreptului la un proces echitabil impune organelor de urmărire penală să administreze probe atât în favoarea, cât și în defavoarea suspectului ori inculpatului

Principiul loialității administrării probelor (art. 101 C. pr. pen.), excluderea probelor obținute în mod nelegal (art. 102 C. pr. pen.), obligația de a asigura exercitarea deplină și efectivă a dreptului la apărare de către părți și subiecții procesuali principali în tot cursul procesului penal. (art. 10 alin. 5 C. pr. pen.), dreptul avocatului suspectului sau inculpatului să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală; dreptul acestuia să beneficieze de timpul și înlesnirile necesare pentru pregătirea și realizarea unei apărări efective, dreptul de a solicita consultarea dosarului pe tot parcursul procesului penal, dreptul de a studia actele acestuia, dreptul de a nota date sau informații din dosar, precum și de a obține fotocopii pe cheltuiala clientului. (art. 92-94 C. pr. pen.) par să fi transformat urmărirea penală dintr-o fază preponderent secretă într-o fază procesuală cu puternice note de contradictorialitate.

Este doar o iluzie, deoarece modul de desfășurarea urmăririi preponderent în faza in rem și pe baza metodelor speciale de supraveghere sau cercetare transformă urmărirea penală într-o fază de la care suspectul sau inculpatul sau apărătorul acestora sunt excluși, putând fi pus sub învinuire și inculpat doar pe baza acestor acte la care dreptul la apărare, concretizat în dreptul de a solicita consultarea dosarului, deși realizabil post-factum, este golit de conținut.

Despre metodele speciale de supraveghere sau cercetare

Nu întâmplător metodele speciale de supraveghere sau cercetare (cap. IV) sunt reglementate înaintea mijloacelor și metodelor clasice de obținere a probelor, percheziția și ridicarea de obiecte și înscrisuri (cap. VI), expertiza și constatarea (cap. VII) și la urmă de tot cercetarea locului faptei și reconstituirea (Cap. VII), încât mă întreb (și nu retoric) daca mai știe vreun procuror să facă o cercetare la fața locului conform regulilor de cercetare criminalistică.

Se neglijează faptul că supravegherea tehnică se dispune de judecătorul de drepturi și libertăți atunci când sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții (art. 139 alin. 1 C. pr. pen.):

a) există o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni dintre cele prevăzute la alin. (2);
b) măsura să fie proporțională cu restrângerea drepturilor și libertăților fundamentale, date fiind particularitățile cauzei, importanța informațiilor ori a probelor ce urmează a fi obținute sau gravitatea infracțiunii;
c) probele nu ar putea fi obținute în alt mod sau obținerea lor ar presupune dificultăți deosebite ce ar prejudicia ancheta ori există un pericol pentru siguranța persoanelor sau a unor bunuri de valoare.

Supravegherea tehnică are un caracter de subsidiaritate față de administrarea celorlalte mijloace probatorii putând fi utilizată numai dacă probele nu ar putea fi obținute în alt mod sau obținerea lor ar presupune dificultăți deosebite ce ar prejudicia ancheta, ori există un pericol pentru siguranța persoanelor sau a unor bunuri de valoare.

În realitate extinderea acestor metode și în cazul altor infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare, a deschis un câmp de acțiune în cercetarea majorității infracțiunilor prevăzute în Codul penal și legile speciale ceea ce îndreptățește o cunoscută autoare să afirme că excepția a devenit regula[6].

Reglementarea tehnicilor speciale de supraveghere și cercetare nu a reușit să ne convingă de faptul că acestea „satisfac cerințele de accesibilitate, previzibilitate și proporționalitate” așa cum se dorea prin Expunerea de motive a Proiectului Codului de procedură penală.

După încetarea măsurii de supraveghere tehnică, procurorul informează, în scris, în cel mult 10 zile, pe fiecare subiect al unui mandat despre măsura de supraveghere tehnică ce a fost luată în privința sa. (art. 145 C. pr. pen.), aceasta înseamnă că termenul de 10 zile de la terminarea urmăririi penale sau de la clasarea cauzei deoarece amânarea comunicării măsurii de supravegherii tehnice poate fi dispusă doar până la acel moment.

Din Raport SRI trimis Parlamentului României în 15 mai 2014 rezulta că Centrului National de Interceptare a Comunicațiilor, integrat la acea dată structurilor SRI a pus în aplicare 38.884 de acte de autorizare pentru beneficiarii din sistemul de securitate națională față de 36.085 de acte de autorizare în anul precedent, reprezentând o creștere cu 7,76%.

Raportul de activitate al SRI pentru anul 2014, consemnează că numărul mandatelor de interceptare a crescut față de 2013 cu aproximativ 15% – ajungând la 44.759 acte de autorizare, față de 38.884, distribuția fiind următoarea:

– 2.496 mandate privind securitatea națională, date pentru SRI
– 42.263 mandate de supraveghere aparținând structurilor Ministerului Public și DNA[7].

Nu spune nimeni în câte cazuri (nici unu??) subiectul unui mandat despre măsura de supraveghere tehnică a fost informat cu privire la măsura ce a fost luată în privința sa și nici de ce apar interceptări efectuate în urmă cu 5-6 ani.

Despre subiecții procesuali principali și drepturile acestora

Probele reprezintă factori decisivi pentru soluționarea unui litigiu într-un anume sens, motiv pentru care ele trebuie administrate într-o manieră echitabilă și care să permită exercitarea dreptului la apărare.

Modul de administrare al probelor trebuie să respecte principiul egalității armelor și al contradictorialității. În acest context o procedură echitabilă presupune posibilitatea părților de a cunoaște și de a comenta orice probă administrată, precum și orice piesă a dosarului cauzei.

În realitate există defectuozități ale legislației care rup acest echilibru sau practici a de aplicare distorsionată a unor prevederi legale care în aparență ar oferi suficiente garanții pentru realizarea echilibrului necesar între apărare și acuzare.

Astfel comparând drepturile inculpatului (art. 83 C. pr. pen.) cu cele ale persoanei vătămate (art. 81C. pr. pen.) vom vede că partea vătămată are dreptul de a adresa întrebări inculpatului, martorilor și experților, pe când inculpatului nu-i este prevăzut un asemenea drept, contrar prevederilor art. 6 pct. 3 lit. d) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, conform cărora orice acuzat are dreptul să audieze sau să solicite audierea martorilor acuzării și să obțină citarea și audierea martorilor apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzării.

Noțiunea de martori ai acuzării are în acest context un sens mai larg, incluzând și partea vătămată.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat România pentru încălcarea principiului egalității armelor în procesul penal, prin faptul că inculpata nu a putut să adreseze întrebări persoanei care a depus plângerea penală aflată la originea condamnării sale[8].

În acest context prevederile art. 83 C. pr. pen. considerăm că sunt neconstituționale prin raportare la prevederile art. 20 din Constituție și art. 6 pct. 3 lit. d) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

DOWNLOAD FULL ARTICLE


[1] CH.L. Blaskesley, Christopher L. Blakesley, Les systèmes de justice criminelle face au défi du crime organisé, Revue internationale de droit penal, 1998, p. 59.

[2] Maria Luisa Cesoni, Criminalité organisée: des représentations sociales aux définitions juridiques, L.D.G.J., Paris, 2004, p. 694.

[3] www.jurisprudentacedo.com/dreptul-la-un-proces-echitabilla 5.06.2016.

[4] Radu Chiriță, Dreptul la un proces echitabil, Ed. Universul Juridic, București, 2008, p. 34.

[5] Mihail Udroiu, Ovidiu Predescu, Standardele Europene în materia dreptului de a dispune de timpul și de înlesnirile necesare pregătirii apărării, în Dreptul nr. 5/2009, p. 268.

[6] Luiza Maria Cesoni M. L. Cesoni, Nouvelle méthodes de lutte contre la criminalité: La normalisation de l’exception, Bruylant, Bruxelles, 2007, p. 23.

[7] www.stiripesurse.ro/raport-sri-zeci-de-mii-de-interceptari-in-2014-cate-a-cerut-dna.

[8] Cauza Bobeș versus România, publicată în M. Of. nr. 726 din data de 26 noiembrie 2013.

Principiul egalității armelor în procesul penal român – O realitate sau o ficțiune? was last modified: septembrie 8th, 2016 by Viorel Pașca

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii