Pierderea şansei în materie medicală. Câteva repere privind sursele prejudiciului corporal

Abstract

Abstract
The novelty regulation of the Romanian Civil Code places the loss of chance among the
components of the reparable damage. Compensation has particularities in medical matters because it
relates to the specificity of each medical act. The study examines malpractice issues in terms of losing
the chance of gaining an advantage or avoiding an unfavorable event when the origin of the injury is
the failure to meet the medical information and advice, erroneous diagnosis, faulty treatment
(including aesthetic surgery).
The practice of indemnity is unqualified, and difficult issues will multiply – on the new
regulation. Legal judgments are subject to interaction with the human factor, and the sensitivity of
the magistrate to evaluate (injury and compensation) is a variable that can impress a sinuous way to
compensate for the loss of opportunity in the medical field.
Keywords: loss of opportunity, bodily injury, Romanian Civil Code, malpractice issues

1. Preliminarii

Prejudiciu care caracterizează victima directă, prejudiciul corporal[1] construiește o jurisprudență specifică în materie medicală. Fără să fie nominalizat ca atare în istoricul legislativ național, prejudiciul rezultat din pierderea șansei a fost indemnizat uneori, sub titulatura prejudiciului corporal. Reglementările moderne au găsit de cuviință să distingă, între componentele pagubei corporale reparabile, pierderea șansei. Este și cazul dreptului român, care plasează pierderea șansei în secțiunea privind întinderea reparației (pentru delict[2]) și în cadrul prevederilor referitoare la evaluarea prejudiciului și repararea integrală (pentru contract[3]).

Importanța prejudiciului constând în pierderea șansei se relevă îndeosebi în domeniul medical, datorită importanței valorilor ocrotite prin intermediul dreptului la viață, a dreptului la sănătate și a dreptului la integritate. Particularizând, în acest domeniu, vorbim de pierderea șansei de vindecare; pierderea șansei de a avea un final al vieții lipsit de dureri, pierderea șansei de a evita o intervenție sau o terapie, evitarea unui risc. Indemnizarea prejudiciului cauzat prin pierderea șansei nu poate fi decât parțială, în proporție cu șansa pierdută și nu cu avantajul de care s-ar fi bucurat victima dacă șansa s-ar fi realizat. Se cuantifică daunele-interese, prin raportare la șansa pierdută în sine, separat de valoarea avantajului scontat ori de pagubele suferite. De pildă, pierderea șansei de a evita riscurile operației, datorită neîndeplinirii, de către medicul chirurg, a obligației de informare, cu privire la riscurile intervenției, este un prejudiciu distinct de daunele corporale suferite ca urmare a operației[4]. Părinții au fost indemnizați pentru pierderea șansei de a evita decesul fiului. Ca urmare a declanșării artificiale premature a nașterii, copilul a contractat o afecțiune a mamei, împrejurarea care ar fi putut fi evitată, dacă s-ar fi întârziat momentul nașterii[5].

Pierderea șansei se circumscrie, deopotrivă, prejudiciilor materiale și prejudiciilor extrapatrimoniale. În cazul prejudiciilor corporale, aspectul nepatrimonial este semnificativ. În materie medicală, este observabilă, precumpănitor, pierderea extrapatrimonială, atunci când „șansa” privește vindecarea bolnavului, evitarea unei infirmități sau supraviețuirea. Actele medicale care se pot solda cu pierderea unor astfel de șanse au fost evidențiate într-o jurisprudență receptivă și cu tradiție, în special în spațiul dreptului francez[6]: eroarea de diagnostic sau eroarea de tratament, care privează pacientul de un tratament corect, adecvat maladiei; neîndeplinirea, de către cadrele medicale, a obligației de informare și de consiliere, care lipsesc bolnavul de posibilitatea de exprimare a unui consimțământ în deplină cunoștință de cauză[7] etc. În practica instanțelor franceze, s-a decis că indemnizarea este posibilă numai dacă aspectele referitoare la pierderea șansei sunt puse în dezbaterea contradictorie a părților, chiar dacă instanța le-a invocat din oficiu[8].

În contextul riscurilor medicale asociate pierderii șansei, se impune o precizare. Acceptând riscul unei activități medicale, victima nu consimte, în niciun caz, să i se producă un prejudiciu. Ea acceptă desfășurarea activității – cu riscurile inerente acesteia – dar nu generarea pagubei. O atare acceptare nu are semnificația renunțării victimei la dreptul de a solicita despăgubiri pentru prejudiciul încercat[9]; ea semnifică expunerea, în cunoștință de cauză, unui pericol real, care rezultă din desfășurarea unei anumite activități[10]. Pacientul informat corespunzător asupra riscurilor potențiale ale unui act medical, acceptă riscurile, dându-și acordul informat pentru efectuarea procedurii respective.

Sursele prejudiciului sunt diverse[11] și se raportează la specificitatea fiecărui act medical. Exemplificarea ce urmează se circumscrie actelor medicale care, potrivit practicii judiciare, sunt frecvent generatoare de pierdere a șansei: informarea și consilierea; actele de diagnostic; actele terapeutice. Chirurgia estetică completează tabloul surselor prejudiciabile, fără ca, de această dată, victimele să fie bolnavii. Fără scop terapeutic, actele specifice chirurgiei estetice au rolul exclusiv de a contribui la îmbunătățirea aspectului fizic al pacientului. Domeniu cu (încă) multe necunoscute, palierul chirurgiei estetice alimentează solicitările de indemnizare, mai ales ca urmare a lipsei de informare/consiliere din partea specialistului.

2. Neîndeplinirea obligației de informare și de consiliere medicală

Informarea medicală – normă deontologică și obligație civilă[12]

Informarea și consilierea sunt premisa consimțământului pacientului[13]. Informarea este statuată ca îndatorire legală în sarcina cadrului medical. Este prealabilă oricărui act medical, indiferent de natura acestuia (act de terapie, chirurgie estetică, prelevare/transplant de țesuturi sau organe). Pe de altă parte, după efectuarea actului medical, medicul are obligația informării pacientului cu privire la natura și durata îngrijirilor necesare.

Actul normativ de referință este Carta europeană a drepturilor pacienților[14], care corelează dreptul la informare cu dreptul de a participa la decizii și cu dreptul la libertatea alegerii. Numai un pacient informat poate fi implicat în luarea hotărârilor cu privire la propria stare de sănătate. El este liber să aleagă între mai multe procedee de tratament, cu respectarea confidențialității datelor personale. Convenția privind drepturile omului și biomedicina (ratificată de țara noastră prin Legea nr. 17/2001) prevede că orice persoană are dreptul să cunoască informațiile cu privire la starea sa de sănătate. Va fi respectată dorința persoanei de a nu fi informată în legătura cu situația sănătății sale. Dreptul țărilor europene transpune exigența respectului față de corpul uman. Să menționăm doar exemplul Codului civil francez care, începând cu 2004, a inserat textul potrivit căruia „nu se poate aduce atingere integrității corpului uman decât în caz de necesitate medicală pentru persoana în cauză sau, cu titlu excepțional, în interesul terapeutic al altei persoane. Consimțământul celui interesat trebuie obținut în prealabil, în afara cazului când starea sa necesită o intervenție terapeutică la care nu a consimțit” (art. 16-3)[15]. Legea nr. 46/2003 se referă la dreptul la informație medicală[16]. O primă categorie de informații include tipurile de servicii medicale disponibile, furnizorii de sănătate (identitatea și statutul acestora), instituția în care bolnavul este internat – reguli și obiceiuri pe timpul spitalizării. O altă categorie de date are în vedere starea de sănătate, diagnosticul, intervenția medicală propusă – cu prezentarea riscurilor aferente fiecărei proceduri, alternativelor, consecințelor neefectuării tratamentului, inclusiv prognosticul bolii. Codul deontologic al Colegiului Medicilor din România[17] reglementează obligația de informare ce incumbă medicului. Potrivit art. 11 și art. 14, nicio intervenție în domeniul sănătății nu se poate efectua decât după ce persoana vizată și-a dat consimțământul liber și în cunoștință de cauză; consimțământul va putea fi solicitat doar după ce medicul a oferit informații adecvate în privința scopului și naturii intervenției, precum și în ce privește consecințele și a riscurile previzibile și, în general, acceptate de societatea medicală. După modelul țărilor europene, legiuitorul nostru a adoptat un mănunchi de norme pentru domeniul medical, reunite în Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății[18]. Generator de prejudicii asupra pacientului, malpraxisul (eroarea profesională în exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic) implică răspunderea civilă a personalului medical, a furnizorului de servicii medicale, sanitare și farmaceutice[19]. Se răspunde inclusiv pentru prejudiciile corporale săvârșite din imprudență, neglijență, lipsa cunoștințelor de specialitate în efectuarea actelor individuale de prevenție, diagnostic și tratament[20]. Cadrele medicale răspund și pentru pagube aduse integrității pacienților prin depășirea competențelor profesionale, cu excepția situațiilor de urgență, în care nu este disponibil personalul medical competent. Între cauzele exoneratoare de răspundere legea enumeră: infecțiile nosocomiale, dotarea insuficientă cu echipament de diagnostic și tratament, efectele adverse, complicațiile și riscurile, în general acceptate ale metodelor de investigație și tratament, echipamentelor, dispozitivelor și substanțelor medicale folosite. Răspunderea civilă se antrenează în sarcina personalului medical și pentru pagubele ce decurg din ignorarea dispozițiilor legale relative la obligativitatea acordării asistenței medicale, confidențialitate și informarea pacientului în vederea obținerii consimțământului acestuia la efectuarea oricărui act medical.


[1] Prejudiciile corporale sunt „acele prejudicii care constituie încălcarea drepturilor personale nepatrimoniale care definesc personalitatea fizică a unei persoane, cum sunt: dreptul la sănătate, dreptul la integritate corporală și dreptul la viață” (L. Pop, I.-F. Popa, S.I. Vidu, Tratat elementar de drept civil. Obligațiile, Editura Universul Juridic, București, 2012, p. 571).

[2] Art. 1385 alin. 4 C. civ. român obligă autorul faptei ilicite la o reparație proporțională cu probabilitatea obținerii avantajului ori, după caz, a evitării pagubei, ținând cont de împrejurări și de situația concretă a victimei.

[3] În materie contractuală, despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea efectiv suferită de creditor, câștigul pe care în condiții obișnuite el ar fi putut să îl realizeze și de care a fost lipsit, precum și cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului” (art. 1531 alin. 2 C. civ.). Se adaugă și prejudiciul cauzat prin pierderea șansei (de a obține un avantaj sau de a evita o pagubă), care se va evalua în raport de împrejurări și de situația concretă a creditorului. A se vedea și S. Neculaescu, Pierderea șansei văzută din perspectiva răspunderii delictuale, material disponibil pe portalul Universul Juridic, https://www.universuljuridic.ro/pierderea-sansei-vazuta-din-perspectiva-raspunderii-delictuale/, accesat la 30 septembrie 2017.

[4] În acest sens, M. Tomescu, Prejudiciul produs prin pierderea unei șanse, în Analele Universității din București, 2012 – Supliment, Conferința „Reglementări fundamentale în Noul Cod civil și în Noul Cod de procedură civilă”, 17-18 februarie 2012, Facultatea de Drept, Universitatea din București, p. 238.

[5] Curtea de casație franceză, camera penală, 20 martie 1996 (https://www.legifrance.gouv.fr/affichJuriJudi.do?oldAction=rechExpJuriJudi&idTexte=JURITEXT000007068152&fastReqId=1250173128&fastPos=3, pagină accesată la data de 20 septembrie 2017).

[6] A se vedea, selectiv, S. Hocquet-Berg, La perte d’une chance pour fixer la réparation à la mesure statistique du lien causal entre les fautes et le dommage, în Semaine Juridique, Édition générale, nr. 17/26 aprilie 2010, Notes, p. 878-880.

[7] S-a dispus indemnizarea prejudiciului moral constând în pierderea unei șanse, în favoarea pacientului care a rămas cu sechele postoperatorii, în condițiile în care s-a supus intervenției, fără ca medicul urolog să îi aducă la cunoștință riscurile acesteia (S. Porchy-Simon, Manquement d’un praticien à son obligation d’informer le patient des risques inhérents à l’intervention, în Semaine Juridique, Édition générale, nr. 24/14 iunie 2010, Actualités, p. 1227).

[8] A se vedea, S. Hocquet-Berg, La perte de chance et le principe du contradictoire, Note sous Cass. 1re civ., 15 juin 2016, n° 15-18.496, în Revue générale du droit on line, 2016, numéro 24226 (www.revuegeneraledudroit.eu/?p=24226).

[9] Art. 1355 alin. (4) C. civ. român prevede că „declarația de acceptare a riscului producerii unui prejudiciu nu constituie, prin ea însăși, renunțarea victimei la dreptul de a obține plata despăgubirilor”.

[10] G. Viney, P. Jourdain, Traité de droit civil. Les conditions de la responsabilité, 3e édition, Librairie Générale de Droit et de Jurisprudence, Paris, 2006, p. 586. Cu privire la clauza acceptării riscurilor, v. F.I. Mangu, Malpraxisul medical . Răspunderea civilă medicală, Editura Wolters Kluver, București, 2010, p. 612.

[11] A se vedea, Quelques aspects de la perte de chance en responsabilité médicale, p. 8-17 și p. 21-30 (http://www.aredoc.com/system/files/Perte%20de%20chance%202012_1.pdf, locație web valabilă la data de 3 iulie 2017).

[12] A se vedea, M. Bacache, Le défaut d’information sur les risques de l’intervention: quelles sanctions? Pour une indemnisation au-delà de la perte de chance, în Recueil Dalloz, 2008, p. 1908, material disponibil pe pagina http://actu.dalloz-etudiant.fr/fileadmin/actualites/pdfs/Cass_6dec2007_Bacache.pdf (consultată la 30 martie 2017).

[13] Cu privire la noțiunea și condițiile consimțământului, v. Gh. Beleiu, Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil, Ed. Universul Juridic, București, 2001, p. 146-149; I. Dogaru, S. Cercel, Drept civil. Partea generală, Ed. C.H. Beck, București, 2007, p. 115-117.

[14] Carta adoptată în 2002 cuprinde 14 drepturi ale pacienților și este un mijloc util de armonizare a sistemelor naționale de sănătate. Pentru studiul de detaliu al fiecăruia dintre drepturile afirmate de Cartă, v. I. Turcu, Noul Cod civil republicat. Cartea a V-a. Despre obligații, art. 1164-1649, Ed. C.H. Beck, București, 2011, p. 71-74.

[15] Code civil, 110e édition, Dalloz, Paris, 2010, p. 128. Pe baza acestui text, s-a considerat, într-un caz în care bolnavul a refuzat transfuzia, că obligația medicului de a salva viața nu prevalează față de voința pacientului (decizia aparține Consiliului de Stat francez, 26 octombrie 2001 și este citată după Code civil…, p. 129).

[16] Legea nr. 46/2003 cu privire la drepturile pacientului a fost publicată în M. Of. nr. 51 din 29 ianuarie 2003.

[17] Publicat în M. Of. nr. 981 din 7 decembrie 2016.

[18] M. Of. nr. 372/28 din 4 aprilie 2006. Din multitudinea legilor speciale anterioare textului normativ menționat, a rămas activă doar Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacientului. Aceasta conține câteva prevederi referitoare la consimțământul pacientului, unele reluate în Legea privind reforma în domeniul sănătății.

[19] Pentru un studiu documentat al răspunderii civile medicale, ca o nouă ipoteză de răspundere civilă pentru prejudicii, L.R. Boilă, Discuții privitoare la natura juridică a răspunderii civile a medicului față de pacientul său, în Dreptul, nr. 2/2011 p. 83-118.

[20] Pentru aspecte jurisprudențiale și doctrinare ale indemnizării cuvenite victimelor accidentelor medicale, a se vedea, G. Viney, P. Jourdain, L’indemnisation des accidents médicaux: que peut faire la Cour de Cassation?, în S. Carval, La construction de la responsabilité civile, Presses Universitaires de France, Paris, 2001, p. 394-398; C. Larroumet, L’indemnisation de l’aléa thérapeutique, în S. Carval, op. cit., p. 399-405.

 

DOWNLOAD FULL ARTICLE

Pierderea șansei în materie medicală. Câteva repere privind sursele prejudiciului corporal was last modified: decembrie 7th, 2017 by Călina Jugastru

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii