Patrimoniul soților și dreptul de urmărire al creditorilor

Secțiunea I. Noțiunea de „patrimoniu” al soților

Pornind de la definiția înscrisă în art. 31 alin. (1) C. civ., după care „orice persoană fizică sau juridică este titulară a unui patrimoniu care include toate drepturile și datoriile ce pot evaluate în bani și aparțin acesteia”, rezultă că patrimoniul fiecărui soț cuprinde un activ patrimonial constituit din totalitatea drepturilor și un pasiv patrimonial alcătuit din suma obligațiilor asumate. Întrucât calitatea de „soț” este dobândită odată cu încheierea căsătoriei, moment semnificativ pentru determinarea naturii bunurilor, ca fiind proprii sau comune, vorbim de un activ patrimonial ce include drepturile asupra bunurilor comune și a celor proprii și de un pasiv patrimonial constituit din datoriile comune și cele proprii.

Această componență a patrimoniului era generalizată de sistemul consacrat de Codul familiei (art. 30-34), însă în prezent este necesară raportarea la noile reglementări consacrate de Codul civil, privind regimurile matrimoniale, ce pot fi alese de soți, respectiv, al comunității legale, separației de bunuri sau al comunității convenționale (art. 312), regimuri care reprezintă tot atâtea modalități[1] ale patrimoniului fiecăruia dintre soți.

Soții sunt obligați să aleagă un regim matrimonial, însă indiferent de natura acestuia vorbim de un activ matrimonial, ce încorporează totalitatea drepturilor și de un pasiv matrimonial alcătuit din obligațiile care dau posibilitatea creditorilor de a urmări bunurile ce alcătuiesc activul matrimonial.

Activul matrimonial este determinat de regimul matrimonial ales și luând ca exemplu comunitatea legală, vom avea în structură două patrimonii ce include trei mase de bunuri, respectiv, masa bunurilor comune, dobândită de soți în timpul comunității (art. 339) și două mase a bunurilor proprii fiecărui soț[2], dobândite înainte ori în timpul acestui regim (art. 340).

Corelativ, vom fi în prezența unui pasiv patrimonial, compus din datoriile comune și proprii ale soților[3], această clasificare interesând, cum am arătat deja, instrumentele juridice puse la dispoziția creditorilor urmăritori pentru satisfacerea creanțelor ce le dețin față de soți și modul în care este atrasă răspunderea acestora.

În cazul regimului matrimonial al separației de bunuri, suntem în prezența a două patrimonii distincte, la care se poate adăuga un altul al coproprietății pe cote-părți dacă soții dobândesc bunuri împreună, iar dacă se optează pentru comunitatea convențională vom distinge asupra patrimoniilor funcție de clauzele convenției matrimoniale derogatorii de la regimul comunității legale, dar care nu pot depăși limitele aspectelor prevăzute în art. 367.

Este de precizat că patrimoniul soților constituie gajul general al creditorilor chirografari[4], garanția comună a acestora cum o spune art. 2324 alin. (1) C. civ. (fost art. 1718 C. civ. vechi), după care, „cel care este obligat personal răspunde cu toate bunurile sale mobile și imobile, prezente și viitoare. Ele servesc drept garanție comună creditorilor săi”, ce înseamnă că va putea fi urmărită și proprietatea devălmașă dacă ambii soți au calitatea de debitori (codebitori, coobligați), în compunerea de la data pornirii executării, dat fiind că acești creditori, de principiu, nu pot împiedica fluctuația bunurilor[5], dar vor beneficia de efectele subrogației[6].

În încheierea acestor scurte considerații, trebuie precizat că vor putea fi urmărite numai bunurile care sunt în circuitul civil și sunt apte de executare, întrucât bunurile care sunt, potrivit legii, inalienabile sunt și insesizabile [art. 2329 alin. (2)], aspect subliniat și în art. 2324 alin. (2) C. civ., care limitează obiectul garanției comune a creditorilor la bunurile sesizabile[7].

Secțiunea a II-a. Datoriile soților

1. Aspecte generale

Dreptul de urmărire al creditorilor se naște odată ce creanțele acestora îndeplinesc cumulativ condițiile certitudinii, lichidității și exigibilității[8], cum imperativ o impune art. 663 alin. (1) C. pr. civ. Aceasta înseamnă că în patrimoniul matrimonial să fie localizat un pasiv, o datorie rezultată și determinată sau determinabilă din înscrisul ce reprezintă titlu executoriu și care a ajuns la scadență, iar soții să nu-și fi executat obligația de plată.

Izvorul creanței creditorului se fundamentează pe răspunderea civilă, care poate fi antrenată pe motivul neexecutării unei obligații derivând dintr-un fapt licit (plata lucrului nedatorat, gestiunea de afaceri, îmbogățirea fără justă cauză), sau ilicit (când este atrasă răspunderea delictuală), dintr-un contract (situație în care vorbim de răspunderea contractuală) ori chiar dintr-un act unilateral[9].

2. Categorii ale datoriilor soților în comunitatea legală

Cum am menționat, datoriile soților se împart în două categorii, respectiv personale și comune. Dacă în cazul activului matrimonial al comunității legale, legiuitorul prezumă calitatea de bunuri comune (art. 339), excepția constituind-o bunurile proprii, care sunt expres și limitativ prevăzute de lege (art. 340), în situația pasivului regula se inversează, fiind prezumate datoriile personale și prin excepție datoriile comune, cum rezultă din interpretarea normei înscrisă în art. 353.

1. Datoriile comune ale soților sunt menționate expres și limitativ în art. 351 C. civ., conform cu care, soții răspund cu bunurile comune pentru:

a) obligațiile născute în legătură cu conservarea, administrarea sau dobândirea bunurilor comune;

b) obligațiile pe care le-au contractat împreună;

c) obligațiile asumate de oricare dintre soți pentru acoperirea cheltuielilor obișnuite ale căsătoriei;

d) repararea prejudiciului cauzat prin însușirea, de către unul dintre soți, a bunurilor aparținând unui terț, în măsura în care, prin aceasta, au sporit bunurile comune ale soților.

Fără a dezvolta fiecare caz în parte[10], amintim totuși că reglementarea actuală, deși în mare păstrează situațiile din art. 32 din Codul familiei, aduce și elemente de noutate:

– este lărgită aria obligațiilor de la lit. a), fiind incluse și cele născute în legătură cu conservarea și dobândirea bunurilor comune, spre deosebire de norma din art. 32 lit. a) din Codul familiei, care vorbea numai de cheltuielile de administrare. Extinderea acoperă practic toate obligațiile ce se circumscriu bunului comun, dat fiind că, după dobândirea lui, sunt necesar de efectuat acte de conservare și administrare, care să-i crească durabilitatea și utilitatea în timp;

– spre deosebire de art. 32 lit. d) din Codul familiei, care limita repararea prejudiciului doar la bunurile proprietate socialistă, devenită proprietate publică, actuala reglementare extinde obligația reparării prejudiciului și la bunurile proprietate privată, concluzie reieșită din interpretarea normei de la lit. d) de mai sus, care conține sintagma „a bunurilor aparținând unui terț (…)”, fără a distinge asupra caracterului proprietății, publică sau privată, ori a calității terțului, persoană fizică sau juridică. Soluția legiuitorului este în consonanță cu noile realități economico-sociale și propunerile doctrinei[11] fiind necesar de proteguit orice formă de proprietate.

2. Legea nu precizează care sunt datoriile proprii ale unui soț, dar pornind de la regula că datoriile comune sunt exprese și limitative, constituind excepția, înseamnă că toate celelalte obligații au caracter propriu, fiind practic infinite, încât ar fi greu de redat o enumerare, fie și exhaustivă a acestora.

3. Datoriile soților în comunitatea convențională

Dispozițiile din art. 351, ce reglementează datoriile comune sunt menționate numai în cazul comunității legale, însă art. 368 statuează că: „În măsura în care prin convenție matrimonială nu se prevede altfel, regimul juridic al comunității convenționale se completează cu dispozițiile legale privind regimul comunității legale”.

Prin convenția matrimonială, soții pot extinde pasivul matrimonial, prin includerea unor datorii proprii născute anterior ori după încheierea căsătoriei sau, dimpotrivă, restrângerea comunității la datoriile anume determinate prin convenția matrimonială, indiferent dacă sunt născute anterior sau ulterior momentului încheierii căsătoriei, cu excepția obligației asumate de oricare dintre soți pentru acoperirea cheltuielilor obișnuite ale căsătoriei [art. 367 lit. a) și b)]. Obligațiile menționate în convenția matrimonială sunt cele care permit creditorilor urmărirea bunurilor ce alcătuiesc activul matrimonial, iar în lipsa unei atare stipulații, soții vor fi urmăriți pentru datoriile prevăzute în art. 351, reglementate pentru comunitatea legală.

4. Datoriile soților în regimul separației de bunuri

Regimul matrimonial al separației de bunuri este incompatibil cu celelalte regimuri, dată fiind regula independenței patrimoniale, care, de principiu exclude formarea unei mase comune. Crearea unei atare independențe, ca și a celei financiare, determină că datoriile fiecărui soț să aibă caracter personal și fiecare va fi urmărit de creditorii personali potrivit dreptului comun și „niciunul dintre soți nu poate fi ținut de obligațiile născute din acte săvârșite de celălalt soț”, cum dispune art. 364 alin. (1) C. civ.

Totuși independența amintită nu este atât de categorică, căsătoria fiind o uniune în cadrul căreia soții își duc traiul domestic în comun, ce necesită cheltuieli și au obligația de a asigura o creștere și educare corespunzătoare a copiilor. Mai mult, soții au posibilitatea de a achiziționa împreună bunuri, situație în care se naște coproprietatea pe cote-părți și sunt aplicabile dispozițiile corespunzătoare din materia proprietății comune. În virtutea acestor considerații, se pune întrebarea asupra răspunderii soților, în materia separației de bunuri, codul rezolvând problema, statuând prin art. 364 alin. (2) asupra unei răspunderi solidare a soților pentru obligațiile asumate de oricare dintre ei pentru acoperirea cheltuielilor obișnuite ale căsătoriei și a celor legate de creșterea și educarea copiilor. Se observă reglementarea unui nou caz de solidaritate legală pasivă, creditorii având posibilitatea de a urmări bunurile oricăruia dintre soți pentru acoperirea creanțelor născute din aceste obligații.

În lipsa unei reglementări exprese privind dreptul de coproprietate al soților, considerăm că obligațiile derivate din acest drept vor putea fi urmărite potrivit dreptului comun.

Secțiunea a III-a. Dreptul de urmărire al creditorilor

Întrucât legea instituie trei modalități ale patrimoniului soților, vor fi analizate separat drepturile creditorilor în urmărirea bunurilor.

Preliminar, reiterăm că dreptul de urmărire al creditorilor se naște numai în prezența unui titlu executoriu ce constată o creanță certă, lichidă și exigibilă susceptibilă de executare silită, iar bunurile urmărite să fie sesizabile. Cum am arătat deja, patrimoniul soților constituie gajul general al creditorilor chirografari, însă, constituirea regimurilor matrimoniale, care permit divizări ale patrimoniului, implică o specializare a acestuia, sens în care legiuitorul a consacrat principiul specializării în materia privilegiilor și garanțiilor reale, în art. 2324 alin. (3) C. civ., potrivit căruia: „Creditorii ale căror creanțe s-au născut în legătură cu o anumită diviziune a patrimoniului, autorizată de lege, trebuie să urmărească mai întâi bunurile care fac obiectul acelei mase patrimoniale. Dacă acestea nu sunt suficiente pentru satisfacerea creanțelor, pot fi urmărite și celelalte bunuri ale debitorului”.

1. Urmărirea bunurilor în cadrul comunității legale

1. Răspunderea pentru datoriile comune

Conform art. 352 C. civ.:

„(1) În măsura în care obligațiile comune nu au fost acoperite prin urmărirea bunurilor comune, soții răspund solidar, cu bunurile proprii. În acest caz, cel care a plătit datoria comună se subrogă în drepturile creditorului pentru ceea ce a suportat peste cota-parte ce i-ar reveni din comunitate dacă lichidarea s-ar face la data plății datoriei.

(2) Soțul care a plătit datoria comună în condițiile alin. (1) are un drept de retenție asupra bunurilor celuilalt soț până la acoperirea integrală a creanțelor pe care acesta i le datorează”.

Din interpretarea normelor expuse, rezultă că, pentru datoriile comune menționate la art. 351, creditorii vor urmări mai întâi bunurile comune, adică cele achiziționate de soți în timpul regimului matrimonial, reamintind că această calificare este dată de art. 339, potrivit căruia „Bunurile dobândite în timpul regimului comunității legale de oricare dintre soți sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune în devălmășie ale soților”. Este o aplicație concretă a principiului specializării gajului general al creditorilor chirografari[12], obligați să urmărească mai întâi bunurile comune, chiar dacă s-ar părea că valoarea lor este insuficientă pentru acoperirea creanței. Cu alte cuvinte, pentru moment, bunurile proprii ale unui soț scapă urmăririi, iar dacă creditorul ar trece la urmărirea unui astfel de bun, soțul care deține proprietatea exclusivă poate[13] invoca beneficiul de discuțiune[14], în virtutea căruia creditorul este obligat să înceteze urmărirea până la executarea silită a bunurilor comune.

Chiar dacă veniturile din muncă și cele asimilate acestora, precum pensia din cadrul asigurărilor sociale ori veniturile provenite dintr-un drept de proprietate intelectuală sunt considerate ca fiind bunuri comune, în condițiile art. 341, totuși ele nu pot fi urmărite pentru datoriile comune asumate de celălalt soț, cu excepția obligațiilor asumate de soț pentru acoperirea cheltuielilor obișnuite ale căsătoriei (art. 354), fiind instituită o măsură de protecție care permite soților continuarea unui trai decent în lipsa bunurilor comune de care s-ar vedea lipsiți.

Insuficiența valorică a bunurilor comune nu determină încetarea urmăririi, legiuitorul dorind să asigure un echilibru juridic și să dea satisfacție și creditorului prin instituirea unei răspunderi solidare a soților cu bunurile proprii, ce înseamnă, că în măsura în care datoria nu a fost achitată integral, creditorul va putea urmări pe oricare dintre soți, iar executarea va purta asupra oricărui bun propriu al acestuia, desigur cu observarea regulilor speciale din materia privilegiilor și a garanțiilor reale, întrucât un creditor chirografar nu va putea trece la executarea silită asupra unui bun care este garantat în favoarea unui creditor preferat de lege, privilegiat, ipotecar ori gajist.

Odată efectuată urmărirea asupra unui bun propriu, se nasc raporturile specifice solidarității, soțul care a plătit datoria cu bunul propriu subrogându-se în drepturile creditorului pentru ceea ce a suportat peste cota-parte ce i-ar reveni din comunitate dacă lichidarea s-ar face la data plății datoriei. În acest sens, amintim doar că lichidarea comunității se va face prin partaj, stabilindu-se cota-parte ce-i revine pe baza contribuției sale la dobândirea bunurilor comune și îndeplinirea obligațiilor comune, încât achitarea datoriei dintr-un bun propriu, determină o imputare a creanței născute în favoarea sa, reprezentând valoarea plătită, din valoarea masei bunurilor comune, ce implică o modificare corespunzătoare a cotei-părți cuvenite.

În aplicarea normei generale înscrisă în art. 2495 alin. (1) C. civ., deși în mod atipic față de formularea textului, prin art. 352 alin. (2) se instituie un caz particular al dreptului de retenție, în favoarea soțului care a plătit datoria comună cu bunul propriu, asupra bunurilor celuilalt soț până la achitarea integrală a creanței născută prin plata creditorului, fiind cazul unui mijloc de protecție alături de modificarea cotei-părți în condițiile subliniate mai sus.


[1] Pentru această natură juridică, M. Avram, Drept civil. Familia, Ed. Hamangiu, București, 2016, p. 175.

[2] În acest sens, V. Stoica, Drept civil. Drepturile reale principale, vol. I, Ed. Humanitas, București, 2004, p. 63.

[3] I.P. Filipescu, Dreptul Familiei, București, 1986, p. 159.

[4] O. Ungureanu, C. Munteanu, Tratat de drept civil. Bunurile. Drepturile reale principale, Ed. Hamangiu, București, 2008, p. 14.

[5] E. Chelaru, Curs de drept civil. Drepturile reale principale, Ed. All Beck, București, 2001, p. 8.

[6] C. Stătescu, C. Bîrsan, Drept civil. Teoria generală a drepturilor reale, Universitatea din București, 1988, p. 15.

[7] Pentru exemple de bunuri insesizabile, E. Oprina, Participanții la procesul civil, Ed. Rosetti, București, 2005, p. 297.

[8] G. Boroi, D. Rădescu, Codul de procedură civilă, comentat și adnotat, Ed. All, București, 1994, p. 649; V.M. Ciobanu, G. Boroi, Drept procesual civil. Curs Selectiv. Teste grilă, ediția a 4-a, Ed. C.H. Beck, București, p. 473.

[9] M. Avram, op. cit., p. 276.

[10] Pentru ample dezvoltări, M. Avram, opcit., pp. 276 și 277; I.P. Filipescu, op. cit., pp. 167-172.

[11] I.P. Filipescu, A.I. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, ediția a VIII-a, revăzută și completată, Ed. Universul Juridic, București, 2006, p. 181.

[12] M. Avram, op. cit., p. 278.

[13] În reglementarea Codului familiei s-a susținut că beneficiul de discuțiune putea fi invocat și din oficiu. În acest sens, I.P. Filipescu, op. cit., p. 160; S. Zilberstein, V.M. Ciobanu, Tratat de executare silită, Ed. Lumina Lex, București, 2001, p. 245; R.M. Trif, Desfacerea căsătoriei prin divorț și partajul bunurilor comune ale soților, Ed. Hamangiu, București, 2007, p. 440.

[14] G. Boroi, D. Rădescu, op. cit., p. 662.

DOWNLOAD FULL ARTICLE

Patrimoniul soților și dreptul de urmărire al creditorilor was last modified: martie 27th, 2019 by Mihail Lohănel

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii