Particularităţi privind efectuarea percheziţiei corporale
Maria Murgescu - august 1, 2018 Abstract
The following study describes the provisions of the Criminal Procedure Code related to bodily
search activities. It aims to analyse the tactical and specifical procedural rules concerning the
procedural act of bodily search in accordance with ethical and professional standards and with
fundamental rights.
Keywords : bodily search, tactical rules, evidence, offense traces, fundamental rights
1. Consideraţii preliminare
Percheziţia este o activitate cu pondere deosebită în instrumentarea cauzelor penale. Aproape nu există cauză în care organele de urmărire penală să nu recurgă la această activitate pentru descoperirea de obiecte, înscrisuri sau valori necesare probării activităţii infracţionale şi, implicit, a vinovăţiei făptuitorului. De modul cum este organizată şi desfăşurată percheziţia, depinde soluţionarea temeinică şi legală a cauzei, de multe ori rezultatul acesteia constituindu-se în probe unice pentru dovedirea vinovăţiei. Nerespectarea dispoziţiilor legale şi a regulilor de tactică criminalistică are repercusiune directă în finalitatea juridică.
Instituţia juridică a percheziţiei, vizând exercitarea unor drepturi şi libertăţi, îşi are temeiul fundamental în art. 29 pct. 2 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului[1], în art. 8 pct. 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului[2] şi în art. 53 din Constituţia României revizuită[3].
Percheziția corporală este o formă de percheziție ce presupune examinarea corporală externă a unei persoane, a cavităţii bucale, a nasului, a urechilor, a părului, a îmbrăcămintei, a obiectelor pe care o persoana le are asupra sa sau sub controlul său, la momentul efectuării percheziţiei. Aceasta are ca scop căutarea de obiecte şi înscrisuri presupuse a se afla sau a fi ascunse în îmbrăcămintea ori asupra corpului unei persoane, inclusiv în bagajele şi mijloacele de transport cu care călătoreşte.
„Organele judiciare sau orice autoritate cu atribuţii în asigurarea ordinii şi securităţii publice procedează la efectuarea percheziţiei corporale, în cazul în care există o suspiciune rezonabilă că prin efectuarea unei percheziţii corporale vor fi descoperite urme ale infracţiunii, corpuri delicte ori alte obiecte ce prezintă importanţă pentru aflarea adevărului în cauză”.
Uneori, percheziţia se extinde şi asupra corpului persoanei pentru a se vedea dacă nu există urme de violenţă, de luptă, alte semne relevante ori obiecte mici, pelicule, înscrisuri şi altele, care au fost ascunse în cavităţile naturale ale corpului sau alte ascunzişuri (păr, coroane dentare, unghii aplicate etc.).
Percheziţia corporală se efectuează în toate cazurile de reţinere sau arestare a persoanei care a săvârşit o infracţiune. De asemenea, este necesară şi cu prilejul percheziţiei efectuate în încăperi, dacă de faţă sunt şi persoanele bănuite că ascund obiectele căutate.
Percheziţia corporală se poate continua cu o verificare asupra lucrurilor pe care făptuitorul le are cu sine. Uneori, procedarea de asemenea manieră este prevazută expres chiar de norma legală, ca în cazul actelor încheiate de comandanţii de nave şi aeronave (art. 62 C. pr. pen.)[4].
Se face distincţie între percheziţiile cu caracter judiciar, folosite ca procedee probatorii în cauzele penale care sunt reglementate de Codul de procedură penală, şi activităţile extrajudiciare supuse unor reglementări speciale, cum ar fi percheziţia vamală.
2. Reguli tactice la efectuarea percheziției
Efectuarea unei percheziţii se raportează la natura şi particularităţile locului. Indiferent, însă, de aceste particularităţi, percheziţiilor le sunt comune câteva reguli cu caracter tactic. Dintre acestea, ne vom referi, în primul rând, la regulile de bază ale percheziţiei domiciliare[5], privite în sensul său larg, reguli care, într-un mod specific, pot fi adaptate şi percheziţiei corporale.
• percheziţia se efectuează cu minuţiozitate, întinderea şi profunzimea cercetării fiind în funcţie de natura obiectelor care trebuie descoperite: într-un fel se procedează în ipoteza căutării unor obiecte furate, de genul autoturismelor, motocicletelor, radiocasetofoanelor, hainelor de blană etc., şi altfel în ipoteza căutării unor obiecte de valoare cu volum mic (bijuterii, valută) sau a unor înscrisuri; în acest sens, se va avea în vedere şi posibilitatea dezmembrării sau fragmentării obiectelor furate;
• percheziţia se desfăşoară metodic, sistematic, ceea ce presupune cercetarea detaliată a fiecărei încăperi, a fiecărei piese de mobilier, instalaţii sanitare sau obiect casnic, care ar putea servi ca ascunzătoare, potrivit particularităţilor corpurilor căutate;
• va fi observat în permanenţă comportamentul persoanei percheziţionate. Observarea va fi făcută, de regulă, de organul de urmărire penală care conduce percheziţia sau de către cineva cu experienţă în materie. Dacă se constată accentuarea tensiunii emoţionale în momentul examinării unei încăperi, a unui anumit obiect sau deconectare după trecerea de un anumit spaţiu, se va insista asupra locurilor respective, persoanei percheziţionate cerându-i-se cât mai multe detalii referitoare la acestea, pentru a se vedea modul în care reacţionează;
Amintim, în acest context, că supravegherea este necesară şi pentru prevenirea unor acţiuni neaşteptate, cu caracter violent, ale celui la care se efectuează percheziţia.
• percheziţia trebuie efectuată în strictă conformitate cu dispoziţiile legale. Astfel, pe întreaga durată a percheziţiei, începând cu pătrunderea la faţa locului şi terminând cu ridicarea obiectelor, cu fixarea rezultatelor percheziţiei, organul de urmărire penală va urmări efectuarea acesteia în conformitate strictă cu dispoziţiile legale, cu atât mai mult cu cât nicio probă obţinută în mod nelegal nu este luată în considerare la judecarea cauzei.
3. Procedura efectuării percheziției corporale
Spre deosebire de percheziţia domiciliară, pentru efectuarea percheziţiei corporale nu este necesară existența unui mandat de percheziție, existând posibilitatea recurgerii la acest procedeu de fiecare dată când este necesar în interesul urmăririi penale. Percheziția corporală poate fi dispusă atât în cursul urmăririi penale, cât și înainte de începerea acesteia, în cazul infracţiunilor flagrante, când o persoană este prinsă în momentul săvârşirii infracţiunii sau imediat după aceasta, pentru a nu fi îndepartate obiectele şi înscrisurile aflate asupra sa[6].
Și instanţa de judecată poate dispune efectuarea percheziţiei corporale prin încheiere.
Percheziţia corporală se efectuează de organul judiciar care a dispus-o sau de orice autoritate cu atribuții în asigurarea ordinii și siguranței publice, care trebuie să fie de acelaşi sex cu cea percheziţionată [art. 166 alin. (2) C. pr. pen.].
În cadrul procedurii de efectuare a percheziţiei şi de ridicare a obiectelor şi înscrisurilor, pot exista dispoziţii speciale privind identificarea şi păstrarea obiectelor (art. 160 C. pr. pen.). În cazul în care sunt obiecte care nu pot fi însemnate ori pe care nu se pot aplica etichete şi sigilii, acestea se împachetează şi se închid pe cât posibil împreună, după care se aplică sigiliile. Obiectele care nu pot fi ridicate se lasă în păstrare fie celui la care se află, fie unui custode. Probele pentru analiză se iau cel puţin în dublu şi se sigilează, una dintre probe lăsându-se aceluia de la care se ridică.
Mijlocul de probă rezultat în urma actului procedural al percheziţiei corporale este procesul-verbal ale cărui mențiuni sunt precizate la art. 166 alin. (4) C. pr. pen.; o copie a procesului-verbal se lasă persoanei percheziţionate.
În art. 162 C. pr. pen. sunt prevăzute anumite măsuri ce trebuie luate cu privire la obiectele şi înscrisurile ridicate, pentru ca acestea să poată fi folosite la rezolvarea cauzei.
Spre deosebire de percheziţia corporală, procedeul probatoriu al examinării fizice a unei persoane presupune examinarea externă şi internă a corpului acesteia, precum şi prelevarea de probe biologice. Organul de urmărire penală trebuie să solicite, în prealabil, consimțământul scris al persoanei care urmează a fi examinată; examinarea fizică poate fi efectuată fie cu consimţământul prealabil scris al celui examinat, iar în lipsa acestuia, judecătorul de drepturi şi libertăţi dispune, prin încheiere, la cererea motivată a procurorului, examinarea fizică a persoanei, dacă această măsură este necesară cauzei penale.
Spre deosebire de percheziția domiciliară, percheziţia corporală poate fi efectuată și noaptea, indiferent dacă infracţiunea a fost sau nu flagrantă.
Deosebit de minuţioasă trebuie să fie percheziţia corporală efectuată în momentul reţinerii sau a arestării. În asemenea cazuri, la percheziţia corporală trebuie să se ridice, în afară de obiectele care prezintă o importanţă nemijlocită pentru cauza respectivă, toate obiectele metalice şi alte obiecte de înţepat şi tăioase, precum şi acte, agende, creioane, stilouri, bani şi alte valori. În toate cazurile, se ridică armele de foc şi muniţiile acestora.
Dacă percheziţia corporală nu se efectuează în legătură cu cauza care implică reţinerea sau arestarea, se va ridica numai arma, precum şi actele şi obiectele care au vreo legătură cu cauza.
Percheziţia corporală trebuie executată în prezenţa martorilor asistenţi, cărora li se prezintă toate obiectele ridicate în cursul percheziţiei. Numai în cazuri excepţionale se poate efectua o percheziţie parţială, în lipsa martorilor asistenţi, în scopul ridicării armei, în cazul reţinerii unui infractor periculos într-un loc sau la o oră la care nu pot fi chemaţi martorii asistenţi. În aceste cazuri, este necesar ca percheziţia corporală minuţioasă a celui reţinut să se efectueze după procedeul obişnuit, în prezenţa martorilor asistenţi, îndată după ce acesta a fost condus la secţia de poliţie, la locul de arest ori în cabinetul anchetatorului penal. Avocatul suspectului sau inculpatului nu are dreptul să asiste la efectuarea percheziţiei corporale în cazul infracţiunilor flagrante.
Înainte de a se efectua percheziţia corporală a celui reţinut, ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni grave (omor, tâlhărie etc.), de regulă, trebuie să se propună persoanei percheziţionate să ridice mâinile şi să se întoarcă cu spatele pentru a nu îi da posibilitatea să atace prin surprindere persoana care efectuează percheziţia. După aceea, prin palparea buzunarelor şi a altor locuri (în regiunea mijlocului, a mânecii, a carâmbilor cizmelor etc.), se verifică dacă arma nu este ascunsă undeva. În timpul palpării îmbrăcămintei, este necesar să se aibă grijă ca persoana percheziţionată să nu lase mâinile în jos.
După ce s-a stabilit cu certitudine că persoana percheziţionată nu are armă asupra sa sau după ce aceasta a fost ridicată, se trece la examinarea amănunţită a îmbrăcămintei, pentru a se descoperi obiectele ce se află în ea. Se recomandă ca cercetarea să se înceapă cu buzunarele, palpându-se apoi întreaga îmbrăcăminte, pentru a se stabili dacă obiectul căutat nu a fost ascuns între stofă şi căptuşeală. Nu trebuie să se desfacă cusăturile îmbrăcămintei, dacă acest lucru nu este absolut necesar. Cu toate acestea însă, acest lucru poate fi uneori necesar, în special în cazul în care se percheziţionează o îmbrăcăminte vătuită sau îmblănită.
În asemenea împrejurări, trebuie să se examineze amănunţit toate cusăturile şi să se stabilească dacă nu cumva există locuri în care ele au fost recent rupte şi apoi recusute. Uneori, lucrurile mici de valoare se pot ascunde, de exemplu, în tocul încălţămintei, între talpă şi căptuşeală. Dacă există bănuiala că obiectele furate au fost ascunse printr-un asemenea procedeu, lucrurile în care pot exista ascunzători trebuie ridicate şi examinate, cu ajutorul razelor röentgen sau gamma, la cel mai apropiat laborator sau instituţie medicală. Nu trebuie să se piardă din vedere faptul că unele obiecte mici pot fi ascunse în nas, în gură etc., iar uneori pot fi înghiţite. Când există indicii în acest sens, la efectuarea percheziţiei trebuie invitat medicul judiciar, iar, în caz de necesitate, persoana percheziţionată trebuie examinată cu ajutorul razelor röentgen.
În mod detaliat trebuie examinate şi obiectele accesorii găsite asupra persoanei: portofele, cutii de chibrituri, pachete de ţigări, portţigarete, tocul ochelarilor, stilouri, ceasuri, pipe, bastoane, aparate foto ş.a.
În cazul când se caută şi urme în afară de lucruri, pentru a nu risca a distruge sau şterge integral sau parţial urmele, se va omite, la început, pipăitul de orientare. Deoarece urmele, care pot fi pete de sânge, de vopsea, cerneală, grăsime, uleiuri şi alte substanţe îmbibate sau lipite pe dinafară sau pe dinăuntrul îmbrăcămintei şi putând fi uscate şi fragile sau rămase în dungile buzunarelor, îndoiturilor sau a cusăturilor sub formă de rămăşiţe sau praf de la alte substanţe, în ambele cazuri putând fi mai mult sau mai puţin şterse sau diminuate intenţionat de către purtătorul îmbrăcămintei, sau, fără ştirea acestuia, prin uzura simplă a purtatului, prin pipăitul de la început, s-ar şterge şi mai mult sau chiar ar dispărea de tot aceste urme de o valoare capitală, poate[7]. În consecinţă, în acest caz sau când există bănuieli că pot exista şi urme indicative, se va căuta, mai întâi, cu toată atenţia şi minuţiozitatea, după aceste urme, examinând stofa îmbrăcămintei în mod sistematic şi, în cazul în care se vor găsi, se va proceda la asigurarea acestora şi numai după aceea se va continua cu căutarea după existenţa obiectelor. Dacă s-a constatat neîndoielnic că nu există nici o urmă pe îmbrăcăminte, atunci se poate recurge la palparea indicată[8].
Indiferent de condiţiile în care se efectuează percheziţia – prin modul de plasare, prin felul în care se face examinarea şi prin modul de supraveghere -, cei ce percheziţionează trebuie să prevină orice fel de incident, respectiv atacul sau fuga percheziţionatului, distrugerea sau aruncarea bunurilor şi valorilor căutate[9].
4. Ocrotirea drepturilor şi libertăţiilor constituţionale în cazul percheziţiei corporale
Percheziţia se prezintă ca o activitate deosebit de complexă şi de dificilă, una dintre cele mai preţioase pe care le execută organele de urmărire penală. Nicio altă activitate nu implică pătrunderea în cele mai intime detalii ale vieţii personale şi familiale, în drepturile de proprietate asupra imobilelor, terenurilor etc., ca percheziţia[10].
Constrângerile la care este supusă persoana în timpul efectuării percheziţiei şi care privesc drepturile şi libertăţile ei, îşi găsesc justificarea în interesul major al înfăptuirii justiţiei şi, implicit, în rolul pe care îl pot avea aceste procedee în realizarea justiţiei penale.
Întrucât percheziţia implică restrângerea unor drepturi şi libertăţi fundamentale, înscrise în Constituţia României – inviolabilitatea persoanei (art. 23), inviolabilitatea vieţii intime, familiale şi private (art. 26), inviolabilitatea corespondenţei (art. 28), inviolabilitatea domiciliului (art. 27), inviolabilitatea proprietăţii (art. 41) -, dispunerea şi efectuarea acesteia sunt amplu reglementate prin Legea fundamentală, Legea de procedură penală şi alte dispoziţii legale.
Astfel, Constituţia României consacră următoarele dispoziţii:
Art. 23 precizează în alin. (2), între altele, că „percheziţionarea unei persoane se face numai în cazurile și cu procedura prevăzute de lege”.
Art. 27 înscrie în alin. (3) şi (4) următoarele reguli cu caracter imperativ:
„Percheziţiile pot fi ordonate exclusiv de magistrat şi pot fi efectuate numai în formele prevăzute de lege; percheziţiile în timpul nopţii sunt interzise, afară de cazul delictului flagrant”.
Aplicarea concretă a acestor dispoziţii cu valoare de principii constituţionale se realizează prin intermediul Legii de procedură penală, deoarece Constituţia nu poate intra în problemele de detaliu.
Dispoziţii privind organele care pot încuviinţa percheziţia corporală sunt reglementate şi în art. 23 alin. (2) şi art. 27 alin. (3) din Constituţie, precum şi în art. 165 și art. 166. Normele constituţionale grupate în instituţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale, conţinând formulări de largă generalitate, reprezintă reglementări de principiu.
Ca atare, dispoziţiile art. 23 alin. (2) din Constituţie, referitoare la percheziţionarea persoanei, trebuie interpretate şi aplicate în corelaţie cu dispoziţiile art. 27 alin. (3) şi (4) din Constituţie privitoare la autoritatea competentă să ordone percheziţiile şi la timpul de efectuare.
În Hotărârea din 17 ianuarie 2017, în cauza Cacuci şi S.C. Virra & Cont Pad S.R.L. împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea dispoziţiilor art. 8 din Convenție în ceea ce privește percheziția genții reclamantei. Potrivit jurisprudenței Curții, utilizarea puterilor coercitive conferite de legislație pentru percheziția unei persoane, a hainelor și a lucrurilor sale personale reprezintă o ingerință a dreptului la respectarea vieții private. O astfel de ingerință este justificată prin prisma alin. (2) al art. 8, numai în cazul în care aceasta este prevăzută de lege, urmărește scopuri legitime și este necesar într-o societate democratică.
Art. 26 alin. (1) din Constituţie obligă autorităţile publice să respecte şi să ocrotească viaţa intimă şi privată a persoanei.
Pentru a garanta inviolabilitatea vieţii intime şi private a persoanei, în art. 156 C. pr. pen. au fost înscrise dispoziţii speciale privitoare la efectuarea percheziţiei.
Astfel, percheziția se efectuează cu respectarea demnității umane, fără a se constitui ingerință disproporționată în viața privată.
Reamintim că art. 159 C. pr. pen. cuprinde, ca normă generală, obligaţia organului judiciar de a se limita la ridicarea numai a obiectelor şi înscrisurilor care au legătură cu fapta pentru care se efectuează urmărirea penală.
5. Concluzii
Percheziţia se prezintă ca o activitate deosebit de complexă şi de dificilă, fiind una dintre cele mai valoroase pe care le execută organele de urmărire penală.
Indiferent de felul percheziţiei, aceasta trebuie să se desfăşoare în strictă conformitate cu dispoziţiile legale, organele de urmărire penală având grijă să nu se restrângă drepturile şi libertăţile persoanei, decât în măsura în care este necesar.
6. Referințe bibliografice
1. Constituţia României.
2. Codul de procedură penală.
3. Codul penal.
4. Alexandru Ţuculean, Revista Dreptul nr. 1/1999.
5. E. Bianu, Tactica şi tehnica percheziţionării, Ed. Cartea Românească, București, 1941.
6. C. Aioniţoaie, V. Bercheşan, I. Boţoc, Percheziţia, în Tratat de tactică criminalistică, Ed. Carpaţi, Craiova, 1992, p. 207.
7. E. Stancu, Tratat de criminalistică, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2002.
8. V. Pavaleanu, Drept procesual penal. Partea generală, Ed. Lumina Lex, Bucureşti.
9. N. Volonciu, Tratat de Procedură penală. Partea generală, Ed. Paidea, 1996.
[1] „2. În exercitarea drepturilor şi libertăţilor sale, fiecare persoană este supusă numai îngrădirilor stabilite de lege, în scopul exclusiv al asigurării recunoaşterii şi respectului drepturilor şi libertăţilor celorlalţi şi în vederea satisfacerii cerinţelor juste ale moralei, ordinii publice şi bunăstării generale, într-o societate democratică”.
[2] „1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale. 2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept, decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii şi a moralei ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora”.
[3] „(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. (2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii”.
[4] N. Volonciu, Tratat de Procedură penală. Partea generală, Ed. Paidea, 1996, p. 381.
[5] E. Stancu, op. cit., p. 191.
[6] V. Pavaleanu, Drept procesual penal. Partea generală, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2001, p. 333.
[7] E. Bianu, Tactica şi tehnica percheziţionării, Ed. Cartea Românească, București, 1941, p. 81.
[8] E. Bianu, op. cit., p. 82.
[9] C. Aioniţoaie, V. Bercheşan, I. Boţoc, op. cit., p. 225.
[10] C. Aioniţoaie, V. Bercheşan, I. Boţoc, Percheziţia, în Tratat de tactică criminalistică, Ed. Carpaţi, Craiova, 1992, p. 207.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.