Opinii privind drepturile și îndatoririle părintești ale părintelui minor conform art. 490 C. Civ.

Abstract

Abstract
Art. 490 of the Civil Code regulates parental rights and obligations of minor parent with respect
to the child’s person by taking into consideration only his age (at least 14 years), and ignoring his
exercise capacity. Given that this normative solution generates unacceptable legal consequences and,
most likely, contrary to the will of the legislator, we consider it appropriate, by law ferenda, that the
art. 490 of the Civil Code to be amended accordingly.
Key-words: parental rights and duties; minor parent; age 14; exercise capacity 

 

Articolul 490 C. civ., fiind plasat în contextul dispozițiilor referitoare la autoritatea părintească (art. 483-502), prin excepție de la prevederile art. 483 alin. (1) C. civ., recunoaște părintelui minor, care a împlinit vârsta de 14 ani, doar drepturile și îndatoririle cu privire la persoana copilului [alin. (1)]. În schimb, drepturile și îndatoririle referitoare la bunurile copilului revin tutorelui sau, după caz, altei persoane prevăzute de lege [alin. (2)].

În ceea ce ne privește, apreciem că dispozițiile art. 490 C. civ. s-au dorit a fi, sub aspectul drepturilor și îndatoririlor părintești care privesc persoana copilului, o aplicație in concreto a prevederilor art. 48 alin. (1) din Constituție. Astfel, acest text dispune că „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor” (s.n. – T.B., A.D.)[1].

Facem precizarea că, în contextul reglementărilor consacrate autorității părintești, „creșterea, educația și instruirea copilului” sunt principalele drepturi și îndatoriri ce revin părinților cu privire la persoana copilului[2].

De fapt, așa cum am precizat cu alte ocazii[3], dreptul și îndatorirea părinților de a crește copilul are rol integrator, conform art. 487 și 488 C. civ. Astfel, creșterea, chiar dacă este un fenomen natural[4], concretizat într‑o dezvoltare fizică și psihică treptată a individului uman, urmare proceselor vitale din organism[5], presupune pentru părinții dreptul și îndatorirea de a asigura condiții optime de îngrijire, supraveghere, întreținere, educare, învățătură și pregătire profesională a copilului. După cum sugestiv s-au exprimat unii autori[6], „îndatorirea de a crește copilul este de esența autorității părintești”[7].

Acestui drept și îndatoriri părintești îi corespunde dreptul copilului de a trăi lângă părinți, prevăzut, în dreptul intern, de art. 35 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului[8] și, în dreptul internațional public, de art. 9 din Convenția cu privire la drepturile copilului[9].

Pe de altă parte, observăm că textul constituțional se referă la „dreptul și obligația părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor” fără să facă distincție în legătură cu vârsta părinților sau capacitatea lor de exercițiu. Date fiind exigențele principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, aceste drepturi și îndatoriri constituționale revin tuturor părinților, indiferent de vârsta sau nivelul capacității lor de exercițiu. Pe cale de consecință, admitem că sunt neconstituționale toate textele legale care restricționează dobândirea sau exercitarea acestor drepturi, respectiv instituirea ori îndeplinirea obligațiilor respective pe diverse criterii, cum ar fi, spre exemplu, vârsta sau capacitatea de exercițiu a părinților.

Fără să contestăm utilitatea practică a unor asemenea dispozițiilor legale, precum cele instituite de art. 490 C. civ., nu putem ignora faptul că, prin raportare la prevederile art. 48 alin. (1) din Constituție, acestea sunt neconstituționale.

În opinia noastră, pentru a le salva de la neconstituționalitate, se impune ca ultima parte a textului art. 48 alin. (1) din Constituție să fie revizuită, în sensul de a se referi la „… dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor, în condițiile legii”. Evident, trimiterea la „condițiile legii” oferă posibilitatea legiuitorului ordinar să instituie condiții speciale de dobândire și de exercitare a drepturilor sau de instituire și de îndeplinire a îndatoririlor părintești, impuse inclusiv de vârsta părinților sau nivelul capacității lor de exercițiu.

Pentru realizarea acestei modificări s-ar putea folosi prilejul revizuirii iminente a dispozițiilor art. 48 alin. (1) din Constituție sub aspectul redefinirii familiei.

Revenind la dispozițiile art. 490 C. civ., în doctrină[10] s-a apreciat că acestea prevăd, „în favoarea minorului între 14 și 18 ani, … o capacitate de exercițiu specială” (s.n.).

Fără să respingem in corpore teza exprimată de remarcabila doctrinară sibiană, observăm că dispozițiile art. 490 C. civ., în ambele aliniate, au o formulare specifică capacității de folosință. Într-adevăr, în alin. (1), acestea prevăd că „părintele minor care a împlinit vârsta de 14 ani are numai drepturile și îndatoririle părintești cu privire la persoana copilului” (s.n.) și, în alin. (2), că „drepturile și îndatoririle cu privire la bunurile copilului revin tutorelui sau, după caz, altei persoane, în condițiile legii” (s.n.). Facem precizarea că, potrivit art. 34 C. civ., „capacitatea de folosință este aptitudinea persoanei de a avea drepturi și obligații civile” (s.n. – T.B., A.D.)[11].

De fapt, și art. 48 alin. (1) din Constituție reglementează un aspect special al capacității de folosință a părinților în raport cu copiii lor.

Deci, prin raportare la dispozițiile art. 34 C. civ., este neîndoielnic faptul că prevederile art. 490 alin. (1) C. civ. țin, în primul rând, de capacitatea de folosință a părintelui minor care a împlinit vârsta de 14 ani[12] și, doar pe cale de consecință, privesc și capacitatea lui de exercițiu.

În opinia noastră, sub aspectul recunoașterii drepturilor și îndatoririlor părintești referitoare la persoana copilului (al capacității de folosință), acest text este inutil, întrucât dublează dispozițiile art. 483 alin. (1) C. civ. Astfel, în temeiul acestora, „autoritatea părintească este ansamblul de drepturi și îndatoriri care privesc atât persoana, cât și bunurile copilului și aparțin în mod egal ambilor părinți” (s.n. – T.B., A.D.)[13]. Evident, chiar dacă art. 483 alin. (1) C. civ. stabilește conținutul și un principiu al autorității părintești, are în vedere și un aspect al capacității de folosință a părinților în cadrul acesteia. De asemenea, acest text, referindu-se generic la părinți, vizează și părinții minori care au împlinit vârsta de 14 ani.

Pentru eliminarea inutilității semnalate și pentru a fi în acord cu teza doctrinară prezentată anterior, considerăm oportun ca, de lege ferenda, dispozițiile art. 490 alin. (1) C. civ. să fie modificate, în sensul de a se referi doar la „exercițiul drepturilor și îndatoririlor părintești”.

Oricum, este de netăgăduit faptul că, de principiu, persoana care, conform Constituției sau altor legi[14], este titulara unui anumit drept sau îndatorire, are și exercițiul acestora, însă în condițiile particulare prevăzute de legea care le instituie și, în lipsă, de dreptul comun.

În cazul părintelui minor care a împlinit vârsta de 14 ani, aspectele particulare referitoare la exercitarea tuturor drepturilor și îndeplinirea tuturor îndatoririlor părintești sunt prevăzute de art. 490 C. civ.

În schimb, aspectele particulare care țin de exercitarea fiecărui drept, respectiv de îndeplinirea fiecărei îndatoriri părintești se regăsesc în dispozițiile art. 487-489 și art. 491-502 C. civ., consacrate drepturilor și îndatoririlor părintești.

În context, observăm că prevederile art. 487-489 și art. 491-502 C. civ. se referă generic la părinți. Pe cale de consecință, la fel ca în cazul dispozițiilor art. 48 alin. (1) din Constituție, ar trebui să admitem că acestea sunt incidente față de toți părinții, indiferent de vârsta și nivelul capacității lor de exercițiu, conform incontestabilului principiu ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.

Cu toate acestea, în temeiul art. 490 C. civ., părintele minor, care a împlinit vârsta de 14 ani, fiind doar titularul drepturilor și îndatoririlor părintești cu privire la persoana copilului [alin. (1)], are numai exercițiul acestora, iar tutorele sau, după caz, o altă persoană prevăzută de lege, fiind titularele drepturilor și îndatoririlor cu privire la bunurile copilului [alin. (2)], au doar exercițiul lor.

Per a contrario, părintele care nu a împlinit vârsta de 14 ani, nefiind titularul vreunui drept sau îndatoriri părintești, nu are nici exercițiul lor[15]. Mai mult, acest părinte, fiind o persoană fără capacitate de exercițiu, conform art. 42 alin. (1) lit. a) C. civ., de principiu, nu are nici exercițiul altor drepturi, indiferent de natura lor.

Fără să intrăm în detalii în acest context, semnalăm că, în condițiile actualului Cod civil (de fapt, și ale Codului familiei), este posibil ca și persoana care nu a împlinit vârsta de 14 ani să dobândească capacitatea deplină de exercițiu.

În schimb, a fortiori, părintele care a împlinit vârsta de 18 ani, fiind titularul ambelor categorii de drepturi părintești, are și exercițiul lor, cu condiția de a nu fi pus sub interdicție judecătorească.

Revenind la dispozițiile art. 490 alin. (1) C. civ., observăm că acestea se referă la vârsta de 14 ani a părintelui minor, de asemenea, fără să facă distincție în legătură cu nivelul capacității lui de exercițiu. Drept urmare, admitem fără rezerve că acest text este incident, potrivit Codului civil, deopotrivă, în situația în care părintele este lipsit de capacitate de exercițiu [art. 43 alin. (1) lit. b)], are capacitate de exercițiu restrânsă (art. 41) sau a dobândit capacitatea de exercițiu deplină (art. 38). Pledează pentru această teză același principiu ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.

Prima ipoteză privește situația în care părintele minor, care a împlinit vârsta de 14 ani, este pus sub interdicție judecătorească, conform art. 43 alin. (1) lit. a) C. civ.

Acest părinte, chiar dacă este titularul drepturilor și îndatoririlor părintești care privesc persoana copilului, conform art. 490 alin. (1) C. civ., sub aspectul capacității de exercițiu, este supus dispozițiilor art. 43 alin. (2) teza I C. civ. Pe cale de consecință, în cazul acestui părinte, actele juridice privind exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor cu privire la persoana copilului se încheie, în numele copilului, de reprezentanții lui legali (ai părintelui), în condițiile prevăzute de lege.

Excepțiile prevăzute de dispozițiile art. 43 alin. (2) teza a II-a, care fac trimitere la prevederile art. 42 alin. (1) C. civ.[16], nu își găsesc aplicarea în cazul analizat, întrucât privesc exercitarea altor drepturi decât cele părintești.

În schimb, sunt incidente excepțiile prevăzute de art. 43 alin. (3) C. civ.[17], deoarece acestea se referă la încheierea unor acte juridice de către minorul lipsit de capacitate de exercițiu fără să facă distincție dacă sunt în exercitarea unor drepturi sau îndatoriri părintești ori a altor drepturi sau îndatoriri.

A doua ipoteză (clasică), are în vedere părintele minor, care a împlinit vârsta de 14 ani, cu capacitate restrânsă de exercițiu, conform art. 41 alin. (1) C. civ. Într-adevăr, în temeiul acestui text, „minorul care a împlinit vârsta de 14 ani are capacitate de exercițiu restrânsă”. Acest minor are capacitate de exercițiu restrânsă cu condiția de a nu fi pus sub interdicție judecătorească sau căsătorit ori să fi dobândit anticipat capacitatea deplină de exercițiu, conform 43 alin. (1) lit. b), respectiv art. 39 sau art. 40 C. civ., după caz.

Acest părinte, chiar dacă este titularul drepturilor și îndatoririlor cu privire la persoana copilului, conform art. 490 alin. (1) C. civ., sub aspectul capacității de exercițiu, este supus dispozițiilor art. 41 alin. (2) și alin. (3) C. civ. Deci, de principiu, acesta poate încheia acte juridice cu încuviințarea ocrotitorului legal sau autorizarea instanței de tutelă, după caz, pentru exercitarea drepturilor sau îndeplinirea obligațiilor respective.


[1] Pentru o analiză critică a dispozițiilor art. 48 alin. (1) din Constituție, v. T. Bodoașcă: Dreptul familiei, ed. a III-a, revăzută și adăugită, Ed. Universul Juridic, București, 2015, p. 8 și urm.; Contribuții la studiul normelor juridice interne și internaționale referitoare la diferențierea sexuală a soților, în Pandectele române nr. 1/2017, p. 71 și urm.; Discuții despre definiția familiei și conținutul acesteia, în Pandectele române nr. 3/2017, p. 18 și urm.

[2] V. art. 487-488 C. civ.

[3] A se vedea T. Bodoașcă, Dreptul familiei, cit. supra, p. 563.

[4] Idem, p. 136.

[5] A se vedea Dicționarul explicativ al limbii române (DEX), apărut sub egida Academiei Române – Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, ed. a II-a, Ed. Univers Enciclopedic, București, 1998, p. 239.

[6] A se vedea Al. Bacaci, V.-C. Dumitrache, C.-C. Hageanu, Dreptul familiei, ed. a 7-a, Ed. C.H. Beck, București, 2012, p. 313.

[7] În doctrină, o distinsă autoare consideră că „misiunii de creștere a copilului” îi pot fi subsumate următoarele drepturi: „dreptul și îndatorirea de a ține copilul, de a da întreținere, de a îndruma, precum și de a supraveghea minorul” (în acest sens, v. E. Florian, Dreptul familiei. Căsătoria. Regimuri matrimoniale. Filiația, ed. a 5-a, Ed. C.H. Beck, București, 2016, p. 526 și urm.). Remarcând ineditul acestei teze, observăm că sunt omise aspecte importante, pe care chiar legiuitorul le subsumează acestui drept și îndatorire. Avem în vedere dreptul și îndatorirea părinților de a se îngriji de sănătatea și dezvoltarea fizică, psihică și intelectuală a copilului, de educația, învățătura și pregătirea lui profesională, prevăzute de art. 487 C. civ. De fapt, educația și instruirea (sinonima pregătirii profesionale) sunt prevăzute și de art. 48 alin. (1) din Constituție.

[8] Legea nr. 272/2004 a fost publicată în M. Of. nr. 557 din 23 iunie 2004 și, apoi, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 159 din 5 martie 2014, fiind ulterior modificată și completată.

[9] Această Convenție a fost adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la data de 20 noiembrie 1989. România a ratificat Convenția prin Legea nr. 18/1990 (publicată în M. Of. nr. 109 din 28 septembrie 1990 și, apoi, republicată în M. Of. nr. 314 din 13 iunie 2001, urmare constatării unor diferențe de traducere din limba engleză în limba română a Convenției).

[10] A se vedea C.-C. Hageanu, Dreptul familiei și actele de stare civilă, Ed. Hamangiu, București, 2012, p. 288.

[11] Pentru detalii în legătură cu capacitatea de folosință a persoanei fizice, v. I. Reghini, Ș. Diaconescu, Persoana fizică – subiect al raporturilor de drept civil, în Introducere în dreptul civil, de I. Reghini, Ș. Diaconescu, P. Vasilescu, Ed. Hamangiu, București, 2013, p. 85 și urm.

[12] În sensul acestei interpretări, v. C. Irimia, Autoritatea părintească, în Noul Cod civil. Comentariu pe articole, de Fl. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), Ed. C.H. Beck, București, 2012, p. 536.

[13] În legătură cu înțelesul expresiei „autoritate părintească”, v. T. Bodoașcă, Opinii privind „autoritatea părintească” în reglementarea Codului civil, în Dreptul nr. 9/2014, p. 25 și urm.

[14] V. art. 15 alin. (1) din Constituție.

[15] Referitor la posibilele soluții juridice pentru ocrotirea copilului ai cărui părinți au vârsta sub 14 ani, v. C. Irimia, op. cit., p. 536.

[16] Art. 42 alin. (1) C. civ. dispune că „minorul poate să încheie acte juridice privind munca, îndeletnicirile artistice sau sportive ori referitoare la profesia sa, cu încuviințarea părinților sau a tutorelui, precum și cu respectarea dispozițiilor legii speciale, dacă este cazul”.

[17] Art. 43 alin. (3) C. civ. dispune că „… persoana lipsită de capacitate de exercițiu poate încheia actele de dispoziție anume prevăzute de lege, actele de conservare, precum și actele de dispoziție de mică valoare, cu caracter curent și care se execută la momentul încheierii lor”.

 

DOWNLOAD FULL ARTICLE

 

Opinii privind drepturile și îndatoririle părintești ale părintelui minor conform art. 490 C. Civ. was last modified: decembrie 18th, 2017 by Teodor Bodoașcă

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii