O.U.G. nr. 174/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative care reglementează activitatea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, în contextul crizei provocate de COVID-19

Actul modificat Actul modificator Sumar
O.U.G. nr. 130 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operațional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, precum și alte măsuri în domeniul fondurilor europene

(M. Of. nr. 705 din 6 august 2020)

 

O.U.G.nr. 84/2020 pentru stabilirea unor măsuri necesare în vederea implementării Programului operațional Ajutorarea persoanelor defavorizate – POAD

(M. Of. nr. 453 din 29 mai 2020

 

O.U.G.nr. 133/2020 privind unele măsuri pentru sprijinirea categoriilor de elevi cei mai defavorizați care beneficiază de sprijin educațional pe bază de tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional acordate din fonduri externe nerambursabile, precum și unele măsuri de distribuire a acestora

(M. Of. nr. 726 din 12 august 2020)

 

O.U.G.nr. 43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, pe perioada stării de urgență

(M. Of. nr. 292 din 7 aprilie 2020)

 

O.U.G.nr. 156/2020 privind unele măsuri pentru susținerea dezvoltării teritoriale a localităților urbane și rurale din România cu finanțare din fonduri externe nerambursabile

(M. Of. nr. 820 din 7 septembrie 2020)

 

O.U.G. nr. 115/2020 privind unele măsuri pentru sprijinirea categoriilor de persoane cele mai defavorizate care beneficiază de mese calde pe bază de tichete sociale pe suport electronic pentru mese calde, acordate din fonduri externe nerambursabile, precum și unele măsuri de distribuire a acestora

(M. Of. nr. 632 din 17 iulie 2020)

 

O.U.G. nr. 144/2020 privind unele măsuri pentru alocarea de fonduri externe nerambursabile necesare desfășurării în condiții de prevenție a activităților didactice aferente anului școlar 2020/2021 în contextul riscului de infecție cu coronavirus SARS-CoV-2

(M. Of. nr. 772 din 25 august 2020)

 

 

 

O.U.G. nr. 174/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative care reglementează activitatea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, în contextul crizei provocate de COVID-19

 

(M. Of. nr. 954 din data de 16 octombrie 2020)

 

 

– modifică: O.U.G. nr. 130/2020: art. 9 alin. (1) lit. i) și k), art. 11 alin. (2), art. 18 alin. (2), anexa nr. 4 lit. a) și c);

O.U.G. nr. 84/2020: anexa nr. 1 art. 3 lit. a) pct. 3:

O.U.G. nr. 133/2020: art. 3 lit. a) pct. 3; O.U.G. nr. 43/2020: art. 6 alin. (2);

O.U.G. nr. 156/2020: art. 6; 

O.U.G. nr. 115/2020: art. 3 alin. (2) lit. a), art. 4 alin. (3), (4), (6), (7), (17), art. 6 alin. (8) , anexa nr. 1 rt. 3 lit. a) pct 3, anexa nr. 2 lit. B, lit. b);

O.U.G. nr. 144/2020: titlul, art. 1 alin. (1), art. 1 alin. (2)-(5), art. 2 alin. (2)-(11), art. 4;

introduce: O.U.G. nr. 130/2020:art. 11 alin. (5)-(7), art. 27 alin. (2);

O.U.G. nr. 84/2020: art. 2 lit. h);

O.U.G. nr. 144/2020: art. 1 alin. (2)-(5), art. 2 alin. (1) lit. a ind. 1), art. 2 alin. (13), art. 3 alin. (3).

 

În M. Of. nr. 954 din data de 16 octombrie 2020 s-a publicat O.U.G. nr. 174/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative care reglementează activitatea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, în contextul crizei provocate de COVID-19. 

Vă prezentăm, în continuare, modificările și completările aduse unor acte normative prin respectiva ordonanță.

O.U.G. nr. 130/2020

Art. 9 alin. (1) lit. i) și k)

Vechea reglementare

„(1) Pentru microgranturi, mecanismul financiar prin care se asigură finanțarea proiectelor și rambursarea cheltuielilor se va derula prin parcurgerea următoarelor etape: (…)

i) băncile efectuează plățile către beneficiari în temeiul contractului de acordare a ajutorului de stat și transmit lunar prin aplicația electronică ordinele de plată către MEEMA, împreună cu raportul de progres al beneficiarului, întocmit lunar; (…)

k) MEEMA verifică îndeplinirea condiției privind menținerea activității timp de 6 luni, prin interogarea automată a bazelor de date, inclusiv utilizarea fondurilor potrivit destinațiilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență pe perioada de durabilitate a schemei, dar nu mai mult de 3 ani.(2) Microgranturile se acordă după regimul de sumă forfetară prevăzut de art. 67 alin. (1) lit. c) din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului, cu condiția depunerii raportului de progres în termenul prevăzut în cadrul mecanismului financiar de acordare a microgranturilor.

Noua reglementare

La articolul 9 alineatul (1), literele i) și k) se modifică și vor avea următorul cuprins:

i) băncile efectuează plățile către beneficiari în temeiul contractului de acordare a ajutorului de stat și încarcă în aplicația electronică extrasele de cont; (…)

k) MEEMA verifică îndeplinirea condiției privind menținerea activității timp de 6 luni, prin interogarea automată a bazelor de date. Verificarea utilizării fondurilor potrivit destinațiilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență se face pe bază de eșantion de 1%, pe perioada de durabilitate a schemei, dar nu mai mult de 3 ani.

 

Art. 11 alin. (2)

Vechea reglementare

(2) Dacă un beneficiar de ajutor de stat prevăzut la art. 12 face parte din categoria întreprinderilor legate și a depus mai multe cereri de finanțare pentru obținerea grantului necesar capitalului de lucru, valoarea cumulată a grantului pentru capital de lucru care urmează a fi acordat nu poate depăși 250.000 euro echivalent în lei la data plății grantului pentru capital de lucru. În situația în care un beneficiar de ajutor de stat cu statut de întreprindere legată nu se încadrează în categoria IMM-urilor și a depus o singură cerere de finanțare, valoarea grantului pentru capital de lucru nu poate depăși 150.000 de euro la data plății grantului.

Noua reglementare

La articolul 11, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

(2) Dacă un beneficiar de ajutor de stat prevăzut la art. 12 face parte din categoria întreprinderilor legate și a depus mai multe cereri de finanțare pentru obținerea grantului necesar capitalului de lucru, valoarea cumulată a grantului pentru capital de lucru care urmează a fi acordat nu poate depăși 250.000 euro echivalent în lei la data plății grantului pentru capital de lucru”.

 

Art. 11 alin. (5)-(7)

Noua reglementare

La articolul 11, după alineatul (4) se introduc trei noi alineate, alineatele (5)-(7), cu următorul cuprins:

(5) În situația în care un beneficiar de ajutor de stat cu statut de întreprindere legată care nu se încadrează în categoria IMM-urilor a depus o singură cerere de finanțare în condițiile prevăzute la alin. (7), valoarea grantului pentru capital de lucru nu poate depăși 150.000 de euro la data plății grantului.

(6) Fondurile pentru granturile destinate capitalului de lucru pentru beneficiarii prevăzuți la alin. (5) se vor aloca de la bugetul de stat și nu includ cofinanțarea beneficiarilor prevăzută la alin. (3).

(7) Termenele și condițiile de acordare a ajutorului de stat pentru întreprinderile prevăzute la alin. (5) se aprobă prin ordin al ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri, în calitate de furnizor de ajutor de stat, ulterior autorizării schemei în condițiile legii”.

 

Art. 18 alin. (2)

Vechea reglementare

(2) Granturile pentru investiții prevăzute la alin. (1) nu includ cofinanțarea proprie a beneficiarilor stabilită în procent de minimum 15% din valoarea grantului solicitat de către beneficiarii din regiunile mai puțin dezvoltate și 30% din valoarea grantului solicitat de către beneficiarii din regiunea București-Ilfov.

Noua reglementare

La articolul 18, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

(2) Granturile pentru investiții prevăzute la alin. (1) nu includ cofinanțarea proprie a beneficiarilor stabilită în procent de minimum 15% din valoarea proiectului de investiții solicitat pentru finanțare de către beneficiarii din regiunile mai puțin dezvoltate și 30% din valoarea proiectului de investiții solicitat pentru finanțare de către beneficiarii din regiunea București-Ilfov”.

 

Art. 27 alin. (2)

Noua reglementare

La articolul 27, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:

(2) Pentru finalizarea implementării schemei de ajutor de stat aferente, cheltuielile realizate de MEEMA în parteneriat cu AIMMAIPE și STS sunt eligibile pentru sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente perioadei de programare 2021-2027, în condițiile legii, pentru asigurarea resurselor umane și materiale necesare activității de monitorizare a durabilității proiectelor derulate și a investițiilor realizate de beneficiari, implicit a realizării indicatorilor de proiect, în perioada 1 ianuarie 2024-30 iunie 2025”.

 

Anexa nr. 4 lit. a) și c)

Vechea reglementare

a) Criterii de evaluare a rentabilității proiectelor de investiții (RIR) – 25 puncteIndicatori economico-financiari:• RIR: < 5% – 10 puncte• RIR: ≥ 5,01% și < 7,5% – 15 puncte• RIR: ≥ 7,51% – 25 puncte (…)

c) Raportul dintre cuantumul grantului solicitat și profitul operațional înregistrat în anul fiscal anterior depunerii cererii de finanțare – 30 puncte• ≤ 3 – 30 puncte• > 3 și ≤ 4 – 15 puncte• > 4 – 5 puncte”.

Noua reglementare

La anexa nr. 4, literele a) și c) se modifică și vor avea următorul cuprins:

a) Criterii de evaluare a rentabilității proiectelor de investiții (RIR) – 25 puncte

Indicatori tehnico-economici:

– RIR: < 5% – 25 puncte

– RIR: > = 5,00% și < 7,5% – 15 puncte

– RIR: > = 7,50% – 10 puncte(…)

c) Raportul dintre cuantumul grantului solicitat și profitul operațional înregistrat în anul fiscal anterior depunerii cererii de finanțare – 30 puncte

– < = 3 – 30 puncte

– > 3 și < = 4 – 15 puncte

– > 4 – 5 puncte

În cazul în care aplicantul nu a înregistrat profit operațional în anul fiscal anterior, va fi punctat cu zero puncte”.

 

O.U.G. nr. 84/2020

Art. 2 lit. h)

Noua reglementare

La articolul 2, după litera g) se introduce o nouă literă, litera h), cu următorul cuprins:

h) organizație parteneră – instituția prefectului și unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale”.

 

Anexa nr. 1 art. 3 lit. a) pct. 3

Vechea reglementare

În cadrul asistenței tehnice sunt eligibile următoarele cheltuieli:

În condițiile respectării unui plafon de 5% din sumele alocate din fond, prin POAD se pot finanța cheltuieli privind pregătirea, gestionarea, monitorizarea, asistența tehnică, auditul, informarea, măsurile de control și evaluare: a) cheltuieli pentru întărirea capacității administrative a diferitelor autorități cu responsabilități în gestionarea, controlul și implementarea POAD: (…) 3.  cheltuieli de deplasare și cazare pentru personalul angajat în structura care asigură gestionarea, controlul și auditul POAD și pentru personalul din cadrul beneficiarului de la nivelul Ministerului Fondurilor Europene, potrivit prevederilor legale în vigoare privind drepturile și obligațiile personalului autorităților și instituțiilor publice pe perioada delegării și detașării în altă localitate, precum și în cazul deplasării în interesul serviciului.

Noua reglementare

La anexa nr. 1 articolul 3 litera a), punctul 3 se modifică și va avea următorul cuprins:

3. cheltuieli de deplasare și cazare pentru personalul angajat în structura care asigură gestionarea, controlul și auditul programului și pentru personalul angajat în cadrul instituției beneficiarului și al organizațiilor partenere, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 714/2018 privind drepturile și obligațiile personalului autorităților și instituțiilor publice pe perioada delegării și detașării în altă localitate, precum și în cazul deplasării în interesul serviciului, cu evitarea dublei finanțări.

 

O.U.G. nr. 133/2020

Anexa nr. 1 art. 3 lit. a) pct. 3

Vechea reglementare

În cadrul asistenței tehnice care vizează măsura de acordare de sprijin educațional prin tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional sunt eligibile următoarele cheltuieli:În condițiile respectării unui plafon de 5% din sumele alocate din fond, prin programul operațional se pot finanța cheltuieli privind pregătirea, gestionarea, monitorizarea, asistența tehnică, auditul, informarea, măsurile de control și evaluare:a) cheltuieli pentru întărirea capacității administrative a diferitelor autorități cu responsabilități în gestionarea, controlul și implementarea acestui program operațional:(…) 3. cheltuieli de deplasare și cazare pentru personalul angajat în structura care asigură gestionarea, controlul și auditul programului și pentru personalul angajat in cadrul instituției beneficiarului și al organizațiilor partenere, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 714/2018 privind drepturile și obligațiile personalului autorităților și instituțiilor publice pe perioada delegării și detașării în altă localitate, precum și în cazul deplasării în interesul serviciului, cu evitarea dublei finanțări.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, Anexa nr. 1 art. 3 lit. a) pct. 3 se modifică și va avea următorul conținut:

3. cheltuieli de deplasare și cazare pentru personalul angajat în structura care asigură gestionarea, controlul și auditul programului și pentru personalul angajat în cadrul instituției beneficiarului și al organizațiilor partenere, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 714/2018 privind drepturile și obligațiile personalului autorităților și instituțiilor publice pe perioada delegării și detașării în altă localitate, precum și în cazul deplasării în interesul serviciului, cu evitarea dublei finanțări”.

 

O.U.G. nr. 43/2020

Art. 6 alin. (2)

Vechea reglementare

(2) Decontarea prevăzută la alin. (1) se face în limita sumelor alocate în acest scop în cadrul Programului operațional «Infrastructură mare».

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 6 alin. (2) se modifică șiva avea următorul cuprins:

(2) Decontarea prevăzută la alin. (1) se face în limita a 350.000.000 euro din Programul operațional «Infrastructură mare», echivalentul în lei la cursul de schimb InforEuro din luna mai 2020, iar diferența de până la 1.200.000.000 euro se asigură din fonduri externe nerambursabile alocate României prin facilitate de finanțare REACT-EU, în cadrul Programului operațional «Infrastructură mare»”.

 

O.U.G. nr. 156/2020

Art. 6

Vechea reglementare

(1) Autoritățile de management alocă fondurile în cadrul programelor operaționale regionale destinate dezvoltării urbane între unitățile administrativ-teritoriale cu statut de municipii reședință de județ, municipii, sectoarele municipiului București și orașe, astfel:

a) la nivelul fiecărei regiuni de dezvoltare, din categoria regiunilor mai puțin dezvoltate ale României, conform clasificării din Nomenclatorul comun al unităților teritoriale de statistică (NUTS), aprobat prin Regulamentul (CE) nr. 1.059/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 mai 2003, se stabilesc alocările destinate dezvoltării urbane în baza strategiilor integrate de dezvoltare urbană, în cadrul obiectivului „Investiții pentru ocuparea forței de muncă și creștere economică”, altele decât cele pentru asistența tehnică;

b) la nivelul fiecărei regiuni de dezvoltare a României, din categoria regiunilor mai puțin dezvoltate ale României, conform clasificării prevăzute în Nomenclatorul comun al unităților teritoriale de statistică (NUTS), aprobat prin Regulamentul (CE) nr. 1.059/2003, se calculează proporția dintre numărul populației de la nivelul municipiilor reședință de județ, numărul populației de la nivelul unităților administrativ-teritoriale cu statut de municipii care nu sunt reședințe de județ și numărul populației de la nivelul unităților administrativ-teritoriale cu statut de orașe prin raportare la numărul total al populației de la nivelul județelor din regiunea respectivă pentru anul 2019. Procentul de populație specific municipiilor reședință de județ se înmulțește cu fondurile totale alocate pentru dezvoltare urbană pentru a stabili fondurile alocate municipiilor reședințe de județ. Procentul de populație specific municipiilor se înmulțește cu fondurile totale alocate pentru dezvoltare urbană pentru a stabili fondurile alocate municipiilor reședințe de județ. Procentul de populație specific orașelor se înmulțește cu fondurile totale alocate pentru dezvoltare urbană pentru a stabili fondurile alocate municipiilor reședințe de județ. Procentul specific de populație pentru municipii reședință de județ împreună cu procentul specific de populație pentru municipii și procentul specific de populație pentru orașe este egal cu 100.

(2) Fondurile alocate municipiilor reședință de județ conform alin. (1) lit. a) se repartizează pe fiecare municipiu reședință de județ de la nivelul unei regiuni din categoria regiunilor mai puțin dezvoltate după cum urmează:

a) 35% din fondurile totale se repartizează în mod egal pentru toate municipiile reședință de județ;

b) 65% din fondurile totale se repartizează în funcție de numărul total al populației de la nivelul municipiilor reședință de județ.

(3) Fondurile alocate municipiilor, altele decât municipiile reședință de județ, conform alin. (1) lit. b) se repartizează pe fiecare municipiu de la nivelul unei regiuni din categoria regiunilor mai puțin dezvoltate după cum urmează:

a) 35% din fondurile totale se repartizează în mod egal pentru toate municipiile din regiune, altele decât municipiile reședință de județ;

b) 65% din fondurile totale se repartizează în funcție de numărul total al populației de la nivelul municipiilor din regiune, altele decât municipiile reședință de județ.

(4) La nivel regional, fiecare unitate administrativ-teritorială cu statut de municipiu reședință de județ și fiecare unitate administrativ-teritorială cu statut de municipiu are obligația să încheie contracte de achiziție publică în condițiile legii pentru cel puțin 70% din valoarea granturilor alocate prin bugetele aprobate cu această destinație, pe o perioadă de 3 ani de la data încheierii contractelor de finanțare conform procedurilor legale. În situația în care unitățile administrativ-teritoriale cu statut de municipiu reședință de județ și unitățile administrativ- teritoriale cu statut de municipiu nu încheie contracte de achiziție publică în termenul stabilit, diferențele de sume rămase necontractate se constituie într-un buget destinat acestei măsuri pentru toate unitățile administrativ-teritoriale eligibile destinat unui apel de proiecte de tip competitiv.

(5) Pentru a beneficia de alocarea totală stabilită pentru această măsură, fiecare unitate administrativ-teritorială cu statut de municipiu reședință de județ și fiecare unitate administrativ- teritorială cu statut de municipiu trebuie să propună în cadrul strategiei integrate de dezvoltare și să angajeze din bugetul local sume de cel puțin 10% din alocarea primită în cadrul POR pentru proiecte complementare în logica strategiei integrate de dezvoltare urbană.

(6) Fondurile alocate orașelor conform alin. (1) lit. b) se repartizează pe bază de apel de proiecte de tip competitiv între acestea, la nivelul fiecărei regiuni din categoria regiunilor mai puțin dezvoltate.

(7) Pentru regiunea București-Ilfov repartizarea fondurilor destinate pentru dezvoltare urbană în cadrul programului operațional se face după următoarele reguli:

a) 40% din fondurile alocate pentru dezvoltare urbană se repartizează pentru Primăria Generală a Municipiului București;

b) 40% din fondurile alocate pentru dezvoltare urbană se repartizează pentru primăriile de sector în funcție de numărul populației, cu condiția corelării proiectelor care fac obiectul prezentei ordonanțe de urgență cu strategia municipiului;

c) 20% din fondurile alocate pentru dezvoltare urbană se repartizează pentru cele 8 orașe din județul Ilfov, pe bază de apel de proiecte de tip competitiv.

Noua reglementare

Conform noii reglementări, art. 6 se modifică și va avea următorul conținut:

(1) Autoritățile de management alocă fondurile în cadrul programelor operaționale regionale destinate dezvoltării urbane între unitățile administrativ-teritoriale cu statut de municipii reședință de județ, municipii, sectoarele municipiului București și orașe, astfel:

a) la nivelul fiecărei regiuni de dezvoltare, din categoria regiunilor mai puțin dezvoltate ale României, conform clasificării din Nomenclatorul comun al unităților teritoriale de statistică (NUTS), aprobat prin Regulamentul (CE) nr. 059/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 mai 2003, se stabilesc alocările destinate dezvoltării urbane în baza strategiilor integrate de dezvoltare urbană, în cadrul obiectivului «Investiții pentru ocuparea forței de muncă și creștere economică», altele decât cele pentru asistența tehnică;

b) la nivelul fiecărei regiuni de dezvoltare a României, din categoria regiunilor mai puțin dezvoltate ale României, conform clasificării prevăzute în Nomenclatorul comun al unităților teritoriale de statistică (NUTS), aprobat prin Regulamentul (CE) nr. 059/2003, se calculează proporția dintre numărul populației de la nivelul municipiilor reședință de județ, numărul populației de la nivelul unităților administrativ-teritoriale cu statut de municipii care nu sunt reședințe de județ și numărul populației de la nivelul unităților administrativ-teritoriale cu statut de orașe prin raportare la numărul total al populației de la nivelul județelor din regiunea respectivă pentru anul 2019. Procentul de populație specific municipiilor reședință de județ se înmulțește cu fondurile totale alocate pentru dezvoltare urbană pentru a stabili fondurile alocate municipiilor reședințe de județ. Procentul de populație specific municipiilor se înmulțește cu fondurile totale alocate pentru dezvoltare urbană pentru a stabili fondurile alocate municipiilor reședințe de județ. Procentul de populație specific orașelor se înmulțește cu fondurile totale alocate pentru dezvoltare urbană pentru a stabili fondurile alocate municipiilor reședințe de județ. Procentul specific de populație pentru municipii reședință de județ împreună cu procentul specific de populație pentru municipii și procentul specific de populație pentru orașe este egal cu 100.

(2) Fondurile alocate municipiilor reședință de județ conform alin. (1) lit. b) se repartizează, prin hotărâre a consiliului pentru dezvoltare regională, reglementată prin regulamentul-cadru de organizare și funcționare a consiliilor pentru dezvoltare regională, aprobat prin Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a consiliilor pentru dezvoltare regională, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.256/2004, pe fiecare municipiu reședință de județ de la nivelul unei regiuni din categoria regiunilor mai puțin dezvoltate.

(3) În cazul în care consiliul pentru dezvoltare regională nu adoptă, conform prevederilor art. 6 alin. (5) din Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a consiliilor pentru dezvoltare regională, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.256/2004, în două întâlniri succesive hotărârea prevăzută la alin. (2), fondurile alocate municipiilor reședință de județ conform alin. (1) lit. b) se repartizează pe fiecare municipiu reședință de județ de la nivelul unei regiuni din categoria regiunilor mai puțin dezvoltate, după cum urmează:

a) 35% din fondurile totale se repartizează în mod egal pentru toate municipiile reședință de județ;

b) 65% din fondurile totale se repartizează în funcție de numărul total al populației de la nivelul municipiilor reședință de județ.

(4) Fondurile alocate municipiilor, altele decât municipiile reședință de județ, conform alin. (1) lit. b) se repartizează prin hotărâre a consiliului pentru dezvoltare regională pe fiecare municipiu de la nivelul unei regiuni din categoria regiunilor mai puțin dezvoltate, conform Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a consiliilor pentru dezvoltare regională, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.256/2004.

(5) În cazul în care consiliul pentru dezvoltare regională nu adoptă, conform prevederilor art. 6 alin. (5) din Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a consiliilor pentru dezvoltare regională, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.256/2004, în două întâlniri succesive hotărârea prevăzută la alin. (4), fondurile alocate municipiilor, altele decât municipiile reședință de județ, conform alin. (1) lit. b) se repartizează după cum urmează:

a) 35% din fondurile totale se repartizează în mod egal pentru toate municipiile din regiune, altele decât municipiile reședință de județ;

b) 65% din fondurile totale se repartizează în funcție de numărul total al populației de la nivelul municipiilor din regiune, altele decât municipiile reședință de județ.

(6) La nivel regional, fiecare unitate administrativ-teritorială cu statut de municipiu reședință de județ și fiecare unitate administrativ-teritorială cu statut de municipiu are obligația să încheie contracte de achiziție publică în condițiile legii pentru cel puțin 70% din valoarea granturilor alocate prin bugetele aprobate cu această destinație, pe o perioadă de 3 ani de la data încheierii contractelor de finanțare conform procedurilor legale. În situația în care unitățile administrativ-teritoriale cu statut de municipiu reședință de județ și unitățile administrativ-teritoriale cu statut de municipiu nu încheie contracte de achiziție publică în termenul stabilit, diferențele de sume rămase necontractate se constituie într-un buget destinat acestei măsuri pentru toate unitățile administrativ-teritoriale eligibile, destinat unui apel de proiecte de tip competitiv.

(7) Pentru a beneficia de alocarea totală stabilită pentru această măsură, fiecare unitate administrativ-teritorială cu statut de municipiu reședință de județ și fiecare unitate administrativ-teritorială cu statut de municipiu trebuie să propună în cadrul strategiei integrate de dezvoltare și să angajeze din bugetul local sume de cel puțin 10% din alocarea primită în cadrul POR pentru proiecte complementare în logica strategiei integrate de dezvoltare urbană.

(8) Fondurile alocate orașelor conform alin. (1) lit. b) se repartizează pe bază de apel de proiecte de tip competitiv între acestea, la nivelul fiecărei regiuni din categoria regiunilor mai puțin dezvoltate.

(9) Pentru regiunea București-Ilfov repartizarea fondurilor destinate pentru dezvoltare urbană în cadrul programului operațional regional se face prin hotărâre a consiliului pentru dezvoltare regională Regiunea București-Ilfov, prevăzută în Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a consiliilor pentru dezvoltare regională, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.256/2004.

(10) În cazul în care consiliul pentru dezvoltare regională Regiunea București-Ilfov nu adoptă, conform prevederilor art. 6 alin. (5) din Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a consiliilor pentru dezvoltare regională, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.256/2004, în două întâlniri succesive hotărârea prevăzută la alin. (9), repartizarea fondurilor destinate pentru dezvoltare urbană în cadrul programului operațional regional se face după cum urmează:

a) 40% din fondurile alocate pentru dezvoltare urbană se repartizează pentru Primăria Generală a Municipiului București;

b) 40% din fondurile alocate pentru dezvoltare urbană se repartizează pentru primăriile de sector în funcție de numărul populației, cu condiția corelării proiectelor care fac obiectul prezentei ordonanțe de urgență cu strategia municipiului;

c) 20% din fondurile alocate pentru dezvoltare urbană se repartizează pentru cele 8 orașe din județul Ilfov, pe bază de apel de proiecte de tip competitiv”.

O.U.G. nr. 174/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative care reglementează activitatea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, în contextul crizei provocate de COVID-19 was last modified: noiembrie 9th, 2020 by Redacția ProLege

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.