O.U.G. nr. 14/2017 privind abrogarea O.U.G. nr. 13/2017 pentru modificarea şi completarea Codului penal şi Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea Codului de procedură penală
Redacția ProLege - februarie 5, 2017În Monitorul Oficial nr. 101 din data de 5 februarie 2017 a fost publicată O.U.G. nr. 14/2017, prin care Guvernul României motivează necesitatea abrogării O.U.G. nr. 13/2017 prin adoptarea celei dintâi.
Vă redăm mai jos preamubului respectivei ordonanțe:
„Având în vedere faptul că, de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 1 februarie 2017 a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 13/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi până în prezent au existat foarte multe reacţii, nu numai în ceea ce priveşte fondul actului normativ, dar şi în ceea ce priveşte modalitatea de adoptare a acestuia,
având în vedere faptul că aceste reacţii vin atât din partea instituţiilor sistemului judiciar – Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ministerul Public, cât şi din partea altor autorităţi ale statului – Preşedintele României, Avocatul Poporului,
constatând faptul că actul normativ menţionat a suscitat un real interes în rândul cetăţenilor României, aceştia înţelegând să se implice activ nu numai prin participarea la dezbaterea publică efectuată în perioada prealabilă adoptării lui, dar şi prin susţinerea ideilor în cadrul unor manifestări publice care au fost prezente pe întreg teritoriul ţării şi în unele oraşe din străinătate,
observând că puternica reacţie a cetăţenilor români a vizat în special insuficienta dezbatere a soluţiilor de interes pentru întreaga comunitate, solicitând, pe cale de consecinţă, o dezbatere mai amplă a soluţiilor în cadrul Parlamentului,
constatând că, în acest moment, pe fondul tensiunilor create ca urmare a adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 13/2017 există un pericol real de dezbinare a societăţii, în contextul general de neînţelegere, cu consecinţe asupra climatului general de stabilitate a societăţii şi recunoscând şi respectând în egală măsură exercitarea democraţiei în toate formele sale,
observând că tensiunile existente pot fi înlăturate prin abrogarea expresă şi imediată a acelor texte care au suscitat reacţiile masive menţionate, ceea ce presupune, din punct de vedere tehnic, o intervenţie expresă asupra textelor din Codul de procedură penală care intraseră deja în vigoare, astfel încât acestea să revină la forma avută înainte de adoptarea ordonanţei menţionate, urmând ca ele să se aplice, din nou, ţinându-se seama de deciziile Curţii Constituţionale nr. 586/2016 şi nr. 614/2016,
apreciind că doar o abrogare expresă şi de urgenţă a textelor, în special cele privind Codul penal, intens criticate, este de natură a readuce starea de echilibru în societatea românească şi de a permite reinstalarea unui dialog constant şi constructiv,
considerând că toate acestea constituie o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu mai poate fi amânată, în sensul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată, din cauza efectelor negative ce ar putea fi generate de o interpretare neunitară a legii, considerăm că o eventuală legiferare pe altă cale decât delegarea legislativă, chiar în procedură de urgenţă, nu ar fi de natură să înlăture de îndată aceste consecinţă negative”.
De asemenea, potrivit unui comunicat dat publicității, Ministerul Justiției face următoarele precizări:
„Prin Ordonanța de urgență emisă de Guvernul României și publicată în Monitorul Oficial a fost abrogată în totalitate Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 13/2017. Prin acest demers s-a revenit la textele legale anterioare, respectiv prevederile Legii nr. 286/2009 privind Codul penal și a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală. Subliniem că, Ordonanța emisă nu modifica prevederile legale anterioare, asupra cărora Curtea Constituțională s-a pronunțat în cursul anului 2016”.
În continuare, vom prezenta dispozițiile respectivei ordonanțe.
„Art. I
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 1 februarie 2017, se abrogă.
Art. II
Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 5 iulie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. Alineatul (5) al articolului 25 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(5) În caz de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi, lit. e), f), i) şi j), în caz de încetare a procesului penal ca urmare a retragerii plângerii prealabile, precum şi în cazul prevăzut de art. 486 alin. (2), instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă”.
2. Alineatul (2) al articolului 2151 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(2) În cursul urmăririi penale, controlul judiciar poate fi prelungit de către procuror, prin ordonanţă, dacă se menţin temeiurile care au determinat luarea măsurii sau au apărut temeiuri noi care să justifice prelungirea acestuia, fiecare prelungire neputând să depăşească 60 de zile”.
3. Alineatul (3) al articolului 290 se abrogă.
4. Alineatul (11) al articolului 557 se abrogă.
Art. III
Prezenta ordonanţă de urgenţă intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I”.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.