Noul Cod civil. Plata – principalul mod de stingere a obligației
Gabriel Tița-Nicolescu - aprilie 1, 20174. Reguli de executare a diferitelor tipuri de obligații. Dacă obligația contractuală este de a da o sumă de bani, debitorul este liberat doar prin remiterea către creditor a sumei nominale datorate. Plata se poate face prin orice mijloc folosit în mod obișnuit în locul unde aceasta trebuie efectuată. Cu toate acestea, creditorul care acceptă un cec ori un alt instrument de plată este prezumat că o face numai cu condiția ca acesta să fie onorat. Dobânda este cea convenită de părți sau, în lipsă, cea stabilită de lege. Dobânzile scadente produc ele însele dobânzi numai atunci când legea sau contractul, în limitele permise de lege, o prevăd ori, în lipsă, atunci când sunt cerute în instanță (în acest din urmă caz, dobânzile curg de la data punerii în întârziere sau de la data cererii de chemare în judecată).
Dacă obligația contractuală este de a preda un bun individual determinat, debitorul este liberat prin predarea acestuia în starea în care se afla la momentul nașterii obligației. Dacă însă, la data executării, debitorul nu este titularul dreptului ce trebuia transmis ori cedat sau, după caz, nu poate dispune de acesta în mod liber, obligația debitorului nu se stinge, el fiind obligat să procure acest bun și să îl transmită creditorului sau, după caz, să obțină acordul terțului proprietar al bunului; în cazul neexecutării obligației, debitorul răspunde pentru prejudiciile cauzate. Atunci când, în executarea obligației sale, debitorul predă un bun care nu îi aparține sau de care nu poate dispune, el nu poate cere creditorului restituirea bunului predat decât dacă se angajează să execute prestația datorată cu un alt bun de care acesta poate dispune. Creditorul de bună-credință poate însă restitui bunul primit și poate solicita, dacă este cazul, daune-interese pentru repararea prejudiciului suferit.
Dacă obligația are ca obiect bunuri de gen, debitorul are dreptul să aleagă bunurile ce vor fi predate; el nu este însă liberat decât prin predarea unor bunuri de calitate cel puțin medie. Debitorul nu poate invoca niciun motiv, în acest caz, pentru neexecutare, întrucât, potrivit regulii generale, genera non pereunt (bunurile de gen nu pier niciodată).
Dacă obligația contractuală constă în a strămuta proprietatea asupra unui bun, obligația principală a debitorului (de a da) implică și obligațiile de a preda bunul și de a-l conserva până la predare (dacă obligația asumată constă doar în predarea bunului, această obligație implică și conservarea bunului până la predare). În ceea ce privește imobilele înscrise în cartea funciară, obligația de a strămuta proprietatea o cuprinde și pe aceea de a preda înscrisurile necesare pentru efectuarea înscrierii. Dacă bunul a pierit, s-a pierdut sau a fost scos din circuitul civil, fără culpa debitorului, acesta este dator să cedeze creditorului drepturile sau acțiunile în despăgubire pe care le are cu privire la bunul respectiv.
Obligația de a constitui o garanție este, de asemenea, clarificată de Codul civil, în cazul în care această obligație a fost asumată de către o parte contractantă, însă în mod generic, fără ca garanția să fi fost determinată exact prin contract și fără să fi fost încheiat un contract de garanție separat. Într-un astfel de caz, cel care este ținut să constituie o garanție poate oferi, la alegerea sa, o garanție reală sau personală ori o altă garanție suficientă.
5. Plata parțială. Principiul fundamental în materie de executare a obligațiilor este stabilit prin dispozițiile art. 1.516 NCC, potrivit cărora creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației. Prin urmare, obligația corelativă și firească a debitorului este de a executa plata integral. Creditorul poate refuza să primească o executare parțială, chiar dacă, prin natura sa, prestația ar fi divizibilă. Mai mult, orice cheltuieli suplimentare cauzate creditorului de faptul executării parțiale sunt în sarcina debitorului, chiar și atunci când creditorul acceptă o asemenea executare.
La rândul său, în cazul în care se face plata, creditorul este obligat să îl libereze pe debitor nu doar de obligația principală, cât și de garanțiile aferente. Astfel, dacă părțile nu au convenit că garanțiile vor asigura executarea unei alte obligații, creditorul care a primit plata trebuie să consimtă la liberarea bunurilor afectate de garanțiile reale constituite pentru satisfacerea creanței sale, precum și să restituie bunurile deținute în garanție, dacă este cazul.
6. Darea în plată. Debitorul nu se poate libera executând o altă prestație în afara celei datorate, chiar dacă valoarea prestației oferite ar fi egală sau mai mare, decât dacă creditorul consimte la aceasta. În acest din urmă caz, obligația se stinge atunci când noua prestație este efectuată.
Dacă prestația oferită în schimb constă în transferul proprietății sau al unui alt drept, debitorul este ținut de garanția contra evicțiunii lucrului dat în schimb (în plată), dar și de garanția contra viciilor lucrului dat în schimb. Cu toate acestea, creditorul poate alege – în cazul în care este evins de bunul dat în plată sau în cazul în care acest bun are vicii grave –, să ceară prestația inițială și repararea prejudiciului; cu alte cuvinte, în acest caz, obligația inițială (iar nu cea oferită ca dare în plată) va fi cea pe care trebuie să o îndeplinească debitorul, cu precizarea că garanțiile oferite de terți pentru executarea obligației inițiale nu vor mai fi valabile (ele stingându-se în momentul în care creditorul a acceptat darea în plată).
Tot o dare în plată se produce și în cazul în care plata este făcută de către debitor prin cesiunea unei creanțe către creditor. În acest caz, în principiu, obligația de plată a debitorului se stinge în momentul satisfacerii creanței cedate, adică doar atunci creditorul care a preluat creanța în contul plății va fi și încasat această creanță de la terțul datornic[2]. Părțile pot însă conveni ca obligația (în locul căreia debitorul își cedează propria creanță) să se stingă încă de la data cesiunii, caz în care debitorul este liberat chiar dacă nu s-a încasat creanța, cu excepția evicțiunii din propria faptă a debitorului; și în acest caz, dacă creditorul este evins în creanța preluată în schimbul plății, el va avea posibilitatea de a cere executarea prestației inițiale.
7. Locul plății. Locul plății (ca și data plății, așa cum vom vedea), urmează a fi determinat în funcție de anumite criterii prevăzute de lege. În primul rând, în mod firesc, locul executării obligației este cel convenit de părți prin contract, acestea fiind cele care pot stabili, așadar, locul plății, potrivit voinței lor. Dacă părțile nu au prevăzut locul plății, acesta urmează a fi determinat potrivit naturii prestației, în funcție de practicile statornicite între părți sau în funcție de uzanțe.
În lipsa unei stipulații contrare ori dacă locul plății nu se poate stabili potrivit naturii prestației sau în temeiul contractului, al practicilor statornicite între părți ori al uzanțelor, legea stabilește o regulă, și anume că obligațiile se execută la domiciliul sau, după caz, sediul debitorului la data încheierii contractului, ceea ce înseamnă că plata este cherabilă[3]. De la regula instituită de lege potrivit căreia plata este cherabilă există două excepții:
– obligațiile bănești trebuie executate la domiciliul sau, după caz, sediul creditorului de la data plății, ceea ce înseamnă că, în acest caz, plata este portabilă;
– obligația de a preda un lucru individual determinat trebuie executată în locul în care bunul se afla la data încheierii contractului.
Partea care, după încheierea contractului, își schimbă domiciliul sau, după caz, sediul determinat, potrivit regulilor menționate, ca loc al plății, suportă cheltuielile suplimentare pe care această schimbare le cauzează.
8. Data plății. Două aspecte importante trebuie dezbătute, în opinia noastră, la secțiunea referitoare la data plății, și anume determinarea datei scadenței plății și plata anticipată a obligației.
Prima chestiune ce trebuie lămurită este modul de stabilire a momentului la care plata trebuie efectuată. Din acest punct de vedere, trebuie arătat, încă de la început, faptul că plata trebuie efectuată la scadență, acesta fiind un principiu fundamental ce trebuie reținut în materia teoriei generale a obligațiilor, el rezultând implicit, dar neechivoc, din noile reglementări legale. Plata se va face de către debitor sau de către terțul plătitor astfel încât data scadenței, așa cum a fost aceasta determinată (potrivit regulilor pe care le vom dezvolta mai jos) să fie respectată întocmai. Trebuie avute în vedere, astfel, toate elementele care pot afecta termenul de plată, cum ar fi, de pildă, în cazul plății portabile, când debitorul va trebui să țină cont de timpul necesar până la livrarea efectivă a bunului către creditor (dacă plata se face prin virament bancar, data plății este aceea la care contul creditorului a fost alimentat cu suma de bani care a făcut obiectul plății). Orice depășire a acestei date reprezintă o plată cu întârziere, cu consecințele de rigoare prevăzute de lege. Dar cum se determină, în concret, scadența plății?
Scadența plății este, sau ar trebui stabilită, în primul rând, de către părți prin contract, contract în care se inserează, de regulă, o clauză expresă referitoare la termenul de plată (este de preferat o astfel de situație, pentru a fi înlăturate orice fel de dubii și neînțelegeri cu privire la scadență); de pildă, termenul de plată a sumei de bani reprezentând prețul bunului vândut, sau, dimpotrivă, termenul de predare efectivă a bunului vândut, termene care, de regulă, sunt prevăzute expres în contract. Dar termenul de plată poate fi și determinat, implicit, în temeiul dispozițiilor contractuale, chiar dacă nu este expres prevăzut; de pildă, vânzarea unei recolte atrage obligația firească a vânzătorului de a preda cumpărătorului recolta după ce aceasta este realizată sau, mai simplu, în contractul de vânzare a unor bunuri generic individualizate, obligația de predare (plata) se va efectua la data individualizării (dată la care se transmite, în principiu, și proprietatea). Data plății poate fi determinată și în temeiul practicilor statornicite între părți sau al uzanțelor, chiar dacă acestea nu sunt stipulate în contract; de pildă, în contractul de furnizare (în care furnizorul se obligă să transmită proprietatea asupra unei cantități determinate de bunuri și să le predea sau să presteze anumite servicii), dacă acesta continuă și după expirarea termenului contractual, părțile se pot prevala de practicile statornicite între ele în temeiul contractului care le-a reglementat raporturile contractuale. Uzanțele (cutuma) dintre două persoane care au raporturi contractuale îndelungate, fără existența unui contract scris (instrumentum), pot sta la baza determinării unui termen de plată, desigur, dacă aceste uzanțe sunt dovedite, potrivit regulilor generale. Acestea sunt criteriile legale stabilite cu privire la determinarea datei plății, însă este posibil ca termenul de plată să nu poată fi stabilit în funcție de niciunul dintre aceste elemente. Potrivit legii, în lipsa unui termen stipulat de părți sau determinat în temeiul contractului, al practicilor statornicite între acestea ori al uzanțelor, obligația trebuie executată de îndată, ceea ce înseamnă că obligația devine scadentă de la momentul încheierii contractului.
Dar data plății poate fi stabilită și pe cale judecătorească. Instanța poate stabili un termen atunci când natura prestației sau locul unde urmează să se facă plata o impune. Stabilirea judiciară a termenului executării obligației se face potrivit dispozițiilor art. 1.415 NCC, astfel că cererea pentru stabilirea termenului se soluționează potrivit regulilor aplicabile ordonanței președințiale, fiind supusă prescripției, care începe să curgă de la data încheierii contractului.
Cea de-a doua chestiune ce trebuie lămurită este cea legată de plata anticipată, adică de plata efectuată înainte de scadență. Pentru a înțelege mai bine problematica în discuție, trebuie să ne reamintim câteva aspecte legate de termenul contractual, ca modalitate a obligației.
Așa cum am văzut deja, dacă nu se poate determina un termen de plată, plata se va face de îndată, iar dacă s-a stipulat un termen de plată, plata se va face la acest termen. Ca orice termen, și termenul de plată a obligației, în funcție de care se stabilește și data plății, este considerat ca fiind stipulat în favoarea debitorului (întrucât termenul de executare a plății stipulat într-un contract are, fără îndoială, natura juridică a unui termen suspensiv, așa cum este reglementat de 1.412 NCC, termen care, în principiu, profită debitorului, adică celui care este obligat la plată). Acest lucru înseamnă că plata nu se poate cere înainte de împlinirea termenului, dar ceea ce s-a executat de bunăvoie și în cunoștință de cauză înainte de împlinirea termenului nu este supus restituirii. Sunt aplicabile însă dispozițiile legale referitoare la decăderea din beneficiul termenului[4] și la renunțarea la beneficiul termenului, cazuri în care obligația devine exigibilă de îndată.
Plata efectuată înainte de termenul convenit în acest scop este considerată o plată anticipată. De principiu, așa cum am arătat deja, debitorul este liber să execute obligația chiar înaintea scadenței, adică poate efectua plata anticipat, desigur, orice cheltuieli suplimentare cauzate creditorului de faptul executării anticipate a obligației fiind în sarcina debitorului. Esențial de reținut, sub acest aspect, față de prezumția legală potrivit căreia termenul este stabilit în favoarea debitorului, este că, în cazul plății anticipate, creditorul este obligat să o primească. Cu toate acestea, creditorul poate refuza executarea anticipată a obligației contractuale atunci când părțile au convenit expres că plata se poate face numai la scadență, atunci când din natura contractului sau din împrejurările în care a fost încheiat rezultă că plata poate fi efectuată numai la scadență, precum și atunci când creditorul are un interes legitim ca plata să fie făcută la scadență.
[2] Aceasta ar fi singura derogare mai importantă; toate celelalte dispoziții legale referitoare la cesiunea de creanță (și anume, prevederile art. 1.568-1.584 NCC) sunt aplicabile în mod corespunzător.
[3] Regula de principiu cu privire la locul plății, dar și excepțiile sunt preluate, mutatis mutandis, din prevederile PECL. Ceea ce reglementează însă în plus PECL și nu regăsim în noul nostru Cod civil este situația în care creditorul sau debitorul are mai multe puncte de lucru, caz în care locul plății se determină în funcție de locația care are cea mai apropiată legătură cu contractul, ținând cont de circumstanțele cunoscute sau preconizate de părți la data încheierii contractului, iar în cazul în care nu există puncte de lucru, locul plății este sediul obișnuit (art. 7:101 PECL). Credem că aceste criterii pot fi reținute și în dreptul nostru civil.
[4] Reamintim că debitorul este decăzut din beneficiul termenului, potrivit art. 1.417 NCC, atunci când se află în stare de insolvabilitate sau, după caz, de insolvență declarată în condițiile legii, atunci când, cu intenție sau dintr-o culpă gravă, diminuează prin fapta sa garanțiile constituite în favoarea creditorului sau nu constituie garanțiile promise, precum și atunci când debitorul ajunge în situația de a nu mai satisface o condiție considerată esențială de creditor la data încheierii contractului. Orice altă clauză contractuală referitoare la decăderea din beneficiul termenului este considerată o clauză neuzuală, potrivit art. 1.203 NCC, astfel că ea trebuie acceptată expres, în scris, de către debitor, pentru a produce efecte juridice.
Arhive
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | ||||
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.