Neexecutarea hotărârilor privind exercitarea dreptului de a avea legături personale cu minorul, cauză a alienării parentale. Câteva repere din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului
Georgeta-Bianca Spîrchez - martie 5, 20221. Argument în favoarea cercetării subiectului
Prezentul studiu este prilejuit de pronunțarea recentă a Curții Europene a Drepturilor Omului într-o cauză ce vizează încălcarea dreptului la viață privată și de familie, urmare a neîndeplinirii de către autoritățile naționale din Bulgaria a măsurilor necesare pentru realizarea dreptului de a menține legături personale cu minorul[1].
Într-un asemenea cadru de analiză, Curtea de la Strasbourg a reținut înstrăinarea copilului de membrii apropiați ai familiei (tatăl și bunicii săi), readucând astfel în atenție acutizarea sindromului de alienare parentală, ce reprezintă, în esență, o interacțiune patologică intra-familială, mai des întâlnită în cazul divorțurilor non-consensuale[2].
La nivel introductiv, amintim că alienarea parentală a fost sistematizată, pentru prima dată la nivel științific de Richard Gardner, în cartea sa The Parental Alienation Syndrome, a Guide for Mental Health and Legal Professionals, prin intermediul căreia erau descrise cazuri în care, pe fondul tensiunilor acumulate la divorț, unul dintre foștii soți proiecta o imagine negativă a celuilalt părinte, în mintea copilului lor comun, scopul fiind distrugerea treptată a relației dintre copil și părintele nerezident[3].
Actualmente sindromul alienării parentale este recunoscut și în țara noastră, prin intermediul Protocolului privind recunoașterea alienării parentale, încheiat de Institutul de Psihologie Judiciară, fiind definit ca o formă de abuz emoțional deosebit exercitată asupra copilului.
Dat fiind impactul distructiv al acestor tehnici psihologice de denigrare, este lesne de înțeles că trebuie intervenit rapid, pentru ca relația cu minorul să nu se deterioreze, uneori ireversibil. De pildă, în cauza Bordeianu v. Moldova[4], alienarea parentală a fiicei atinsese un nivel de severitate care amenința punerea în executare a programului de vizitare, astfel că autoritățile ar fi trebuit să implementeze principala soluție de contracarare care implică o abordare complexă, cu participarea experților în domeniu, fiind blamată „toleranța de facto” a autorităților responsabile de executare.
Așadar, gravitatea acestui fenomen și a situațiilor conflictuale pe care le generează, dar mai cu seamă faptul că și în societatea românească acest sindrom se manifestă pregnant, nefiind, deci, o problemă ocazională, ne determină să întreprindem un atare demers de cercetare, fiind de interes practic și de actualitate modul în care sistemul juridic se raportează la această problemă, prin stabilirea soluțiilor punctuale ce sunt menite să restabilească relația minor-părinte nerezident.
Pentru obiectivul pe care ni l-am propus, mai întâi vom exemplifica, prin intermediul principiilor extrase din hotărârea pronunțată recent în cauza Pavlovi v. Bulgaria, făcând referire și la alte cazuri în care a fost examinată problema alienării parentale de către CEDO, pentru ca apoi să concluzionăm asupra soluțiilor de avut în vedere, respectiv să urmărim modul în care acestea au fost receptate în legislația și practica judiciară românească.
2. Problema sistemică a absenței măsurilor menite să permită contactul efectiv între părintele nerezident și minor. Eșecul autorităților în a adopta măsuri pregătitoarea adecvate
Alienarea parentală poate fi cauzată de unul dintre părinți sau de către o altă rudă apropiată a copilului, dar de multe ori este înlesnită și de o soluționare deficitară a acestei probleme, la nivel național, și anume avem în vedere lipsa adoptării prompte a acelor măsuri susceptibile de a pune în aplicare dreptul părintelui nerezident de menținere a legăturilor personale cu minorul.
În acest sens arătăm că în cauza Pavlovi v. Bulgaria tatăl copilului a solicitat în repetate rânduri intervenția serviciilor de asistență socială și chiar a poliției, respectiv reprezentanților procuraturii pentru a-și realiza dreptul său de vizită consfințit în hotărâri definitive ale instanțelor, una dintre acestea dispunând chiar extinderea respectivului drept[5]. În cele din urmă s-a adresat, alături de bunicii paterni ai copilului, Curții de la Strasbourg, plângându-se de lipsa prelungită de punere în executare a hotărârilor judecătorești care-i recunoșteau dreptul de a avea legături personale cu minorul.
În acest dosar, ca și în celelalte ce s-au aflat pe rolul Curții europene a drepturilor omului, cu obiect similar, Curtea a reamintit principiile generale privind punerea în executare a titlurilor ce vizează legăturile dintre copii și părinții lor, principii dezvoltate de-a lungul vremii în cauze precum: Ignaccolo-Zenide v. România[6], Prizzia v. Ungaria[7], Vyshnyakov v. Ucraina[8], precum și cele ce vizează relațiile dintre bunici și nepoți, ce se regăsesc în Marckx v. Belgia[9], Kruškić v. Croația[10].
Astfel, în cauza Ignaccolo-Zenide v. România, Curtea a stabilit că art. 8 din Convenție impune autorităților atât obligații negative, dar și pozitive, inerente respectării efective a vieții de familie. În ceea ce privește obligațiile pozitive, acestea implică dreptul părintelui de a beneficia de măsuri adecvate din partea statului, pentru a fi alături de copilul său, obligația fiind una de mijloace, astfel cum se afirmă și în cauzele Prizzia v. Ungaria (paragraful 35) și Vyshnyakov v. Ucraina (paragraful 36). Important de menționat este că, după cum s-a stabilit, tot în jurisprudența CEDO, „obligațiile statului nu se limitează la a veghea în sensul de a permite copilului să i se poată alătura tatălui său, ci ele cuprind și totalitatea măsurilor pregătitoare ce permit atingerea acestui rezultat”[11].
Curtea a mai statuat, prin intermediul hotărârii pronunțate în cauza Ignaccolo-Zenide v. România, că obligația autorităților naționale de a lua măsuri în scopul reunirii copilului cu părintele său nu este absolută, „deoarece este posibil ca reluarea conviețuirii cu minorii care au locuit un timp cu celălalt părinte să nu se realizeze atât de ușor, să nu se poată face imediat și să necesite unele măsuri pregătitoare. Natura și anvergura acestora depind de circumstanțele fiecărei cauze, dar înțelegerea și cooperarea din partea tuturor persoanelor vizate constituie întotdeauna un factor important. Dacă autoritățile naționale trebuie să se străduiască să faciliteze o astfel de colaborare în acest domeniu, obligația lor de a recurge la coerciție nu poate fi decât limitată: acestea trebuie să țină seama de interesele și de drepturile și libertățile acelor persoane și în special de interesele superioare ale copilului și de drepturile sale, stipulate în art. 8 din convenție. În ipoteza în care contactele cu părinții riscă să amenințe aceste interese sau să încalce drepturile respective, autoritățile naționale trebuie să vegheze la stabilirea unui raport de proporționalitate între ele” (par. 94).
Înțelegem din cele citate mai sus că este misiunea judecătorului național de a asigura justul echilibru între drepturile aflate în conflict, astfel cum sunt stabilite raportat la particularitățile fiecărui caz în parte[12], aplicând standardele convenționale, îndeosebi cel al principiului proporționalității.
Referitor la adecvarea măsurilor adoptate de autorități, principalul criteriu de apreciere al lor este rapiditatea implementării acestora, întrucât trecerea timpului poate avea consecințe iremediabile asupra relației dintre copil și părintele care nu locuiește cu acesta, nefiind exclusă utilizarea sancțiunilor împotriva comportamentului ilegal al părintelui la care locuiește copilul, astfel cum se reține în cauza Vyshnyakov v. Ucraina (par. 37).
Așadar, prin raportare și la factorul timp, se poate susține că o neexecutare corespunzătoare a acestei categorii de hotărâri judecătorești poate pune în discuție și încălcarea art. 6 al Convenției europene a drepturilor omului, prin prisma exigenței termenului rezonabil de soluționare și a tuturor celorlalte garanții procedurale, după cum poate fi vorba și despre invocarea art. 13 al Convenției, atunci când Statul nu asigură un remediu efectiv pentru punerea în executare a hotărârilor judecătorești în această materie[13].
Suplimentar, în privința legăturilor cu bunicii, respectiv cu alte rude apropriate, amintim că aprecierea Curții este că „viața de familie”, în sensul art. 8 al Convenției, include cel puțin legăturile dintre rudele apropiate, de exemplu cele dintre bunici și nepoți, întrucât și astfel de rude pot juca un rol considerabil în viața de familie (hotărârea în cauza Marckx v. Belgia, par. 45). Pe cale de consecință și în astfel de cazuri obligația Statului, prin organele sale responsabile, este de acționa de asemenea manieră încât să permită dezvoltarea normală și sănătoasă a acestor relații (hotărârea în cauza Kruškić v. Croația, par. 111).
Revenind la cauza recentă Pavlovi v. Bulgaria, Curtea a constatat că deși tatăl și bunicii paterni au susținut în mod activ procedurile de executare, solicitând asistență din partea diferitelor autorități responsabile, cooperând răbdători cu acestea, totuși măsurile adoptate, în plan intern, nu au fost suficiente sau adecvate/oportune pentru restabilirea relației acestora cu minorul.
Așadar, Curtea a ajuns la concluzia că autoritățile competente au acționat defectuos, anume, în concret: în privința măsurilor coercitive asupra debitorului obligației (mama), s-a reținut că executorul judecătoresc nu a amendat-o în mod regulat pe mama copilului pentru nerespectarea titlurilor executorii din cauză, poliția s-a rezumat doar la a o avertiza pe mamă cu privire la obligațiile sale legale, iar procurorii sesizați au refuzat deschiderea urmăririi penale, în majoritatea cazurilor, iar în acele dosare finalizate cu trimitere în judecată penală, instanțele au achitat-o pe mamă. Nici serviciile de asistență social nu au acționat cum s-ar fi cuvenit în aceste circumstanțe speciale, relevante, în acest sens, fiind concluziile unei comisii a Agenției de Stat pentru Protecția Copilului în care s-a consemnat utilizarea ineficientă și de durată a serviciilor de asistență socială, omisiuni care au însemnat încălcări atât ale drepturilor părintelui nerezident, ale bunicilor paterni, cât și ale copilului.
Astfel, Curtea a considerat că luarea unor măsuri pregătitoare adecvate ar fi fost indispensabilă pentru a asigura implicarea autonomă a copilului, independent de influența decisivă a mamei, mai cu seamă la începutul întregii proceduri, înainte ca alienarea să se instaleze, sau chiar accentueze. Aceste măsuri complexe ar fi trebuit, în mod util, să o implice, la nivel de consiliere și pe mamă, alături de copil.
DOWNLOAD FULL ARTICLE[1] CEDO, Cauza Pavlovi v. Bulgaria (cererea nr. 72059/16), 1 februarie 2022,
ECLI:CE:ECHR:2022:0201JUD007205916.
[2] A se vedea, în acest sens, Margit Gaffal, Parental Alienation in Divorce Judgments, InDret, vol. 4, 2012, p. 2: http://dx.doi.org/10.2139/ssrn.2182523.
[3] Ibidem, p. 7.
[4] CEDO, Cauza Bordeianu v. Moldova (cererea nr. 49868/08), 11 ianuarie 2011, par. 60, 69, ECLI:CE:ECHR:2011:0111JUD004986808.
[5] Subliniem că în optica Curții de la Strasbourg participarea activă a părinților în acțiunile care îi privesc pe copii este obligatorie în temeiul art. 8 din Convenție, pentru a asigura protecția intereselor acestora și că, în cazul în care un reclamant solicită punerea în executare a unei hotărâri judecătorești, atât comportamentul acestuia, cât și cel al instanțelor, reprezintă un factor relevant ce trebuie luat în considerare (CEDO, cauza Cristescu v. România, cererea nr.13589/07, 10 ianuarie 2012, ECLI:CE:ECHR:2012:0110JUD001358907, par. 59 și CEDO, cauza Pascal v. România, cererea nr.805/09, 17 aprilie 2012, ECLI:CE:ECHR:2012:0417JUD000080509, par.71). Astfel, de exemplu, în această ultimă cauză, Pascal v. România, Curtea a constatat că „reclamantul nu a solicitat asistența serviciilor sociale sau a unui psiholog pentru a explora alte posibilități de a se apropia de fiica sa înstrăinată și atunci când a avut ocazia de a participa la ședințe de consiliere psihologică împreună cu fosta lui soție […], acesta a încetat să mai participe la ele după patru ședințe […]” (par.84). În continuare, Curtea arată că în situații dificile precum cea din respectivul dosar, având în vedere problemele nerezolvate dintre părinți „trebuie să treacă o anumită perioadă de timp pentru ca părinții să poată să depășească dificultățile emoționale și să stabilească o relație matură bazată pe interesul superior al copilului […]”. În lumina acestor considerente concluzia a fost că „restabilirea unei relații cu un copil în astfel de circumstanțe delicate necesită eforturi pe termen lung din partea tuturor celor implicați, în ciuda obligațiilor pozitive ale autorităților publice de a asigura executarea dreptului de vizită […]” (par. 85).
[6] CEDO, Cauza Ignaccolo-Zenide v. România (cererea nr. 31679/96), 25 ianuarie 2000, ECLI:CE:ECHR:2000:0125JUD003167996.
[7] CEDO, Prizzia v. Ungaria (cererea nr. 20255/12), 11 iunie 2013, ECLI:CE:ECHR:2013:0611JUD002025512
[8] CEDO, Vyshnyakov v. Ucraina (cererea nr. 25612/12), 24 iulie 2018, ECLI:CE:ECHR:2018:0724JUD002561212.
[9] CEDO, Marckx v. Belgia (cererea nr. 6833/74), 13 iunie 1979, ECLI:CE:ECHR:1979:0613JUD000683374
[10] CEDO, Kruškić v. Croația (cererea nr. 10140/13), 25 noiembrie 2014, ECLI:CE:ECHR:2014:1125DEC001014013.
[11] CEDO, Amănălăchioai v. România, (cererea nr. 4023/04), 26 mai 2009,
ECLI:CE:ECHR:2009:0526JUD000402304, par. 97.
[12] Stela Stoicescu, Obligații pozitive ale statelor sub aspectul punerii în executare a hotărârilor judecătorești privitoare la minori din perspectiva Convenției europene a drepturilor omului, în Revista Română de Drept Privat nr. 3/2018, accesat în biblioteca virtuală www.sintact.ro.
[13] Această interpretare se desprinde și din consultarea literaturii de specialitate: Stela Stoicescu, op. cit., accesată în biblioteca virtuală www.sintact.ro.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.