Neconstituționalitate (M. Of. nr. 1000/18.12.2017): Art. 434 alin. (2) lit. f) din NCPP referitor la hotărârile supuse recursului în casaţie
Redacția ProLege - decembrie 10, 2017Decizia CCR | Actul normativ | Sumar |
D.C.C. nr. 651/2017 (M. Of. nr. 1000 din 18 decembrie 2017) |
Art. 434 alin. (2) lit. f) din NCPP | Dispoziţiile art. 434 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale. |
Art. 439 alin. (4^1) din NCPP | Dispoziţiile art. 439 alin. (4^1) teza a doua din Codul de procedură penală, în redactarea anterioară modificării prin O.U.G. nr. 70/2016 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală şi a Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. |
În M. Of. nr. 1000 din 18 decembrie 2017, a fost publicată Decizia nr. 651/2017 din 17 octombrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 434 alin. (2) lit. f) şi ale art. 439 alin. (4^1) din Codul de procedură penală.
Obiectul excepției de neconstituționalitateCodul de procedură penală
„Art. 434 („Hotărârile supuse recursului în casaţie”)
(2) Nu pot fi atacate cu recurs în casaţie:
f) soluţiile pronunţate ca urmare a aplicării procedurii privind recunoaşterea învinuirii;”.
„Art. 439 („Procedura de comunicare”)
(4^1) În cazul în care cererea de recurs în casaţie este formulată împotriva unei hotărâri prevăzute la art. 434 alin. (2), preşedintele instanţei sau judecătorul delegat de către acesta restituie părţii, pe cale administrativă, cererea de recurs în casaţie”.
Prin Decizia nr. 651/2017, Curtea Constituțională a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată în Dosarul nr. 821/325/2015, în Dosarul nr. 37.499/3/2014, de procuror în Dosarul nr. 3.229/1/2016, în Dosarul nr. 3.606/281/2015 şi, din oficiu, de instanţa de judecată în Dosarul nr. 1.775/180/2015, toate fiind dosare ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală şi a constatat că: dispoziţiile art. 434 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale.
De asemenea, a respins, ca neîntemeiată, o altă excepţia de neconstituţionalitate ridicată în Dosarul nr. 821/325/2015 şi constată că: dispoziţiile art. 439 alin. (4^1) teza a doua din Codul de procedură penală, în redactarea anterioară modificării prin O.U.G. nr. 70/2016 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală şi a Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
În plus, a fost exprimată și următoarea opinie concurentă:
1. În acord cu soluţia adoptată – cu majoritate de voturi – prin Decizia nr. 651 din 17 octombrie 2017, considerăm că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 434 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură penală este întemeiată. Totuşi, deşi suntem de acord cu motivarea Curţii Constituţionale în raport cu art. 131 din Constituţie, apreciem că altele erau considerentele care trebuiau să fundamenteze decizia de admitere în raport cu art. 21 alin. (3) din Constituţie, în timp ce criticile de neconstituţionalitate care vizau încălcarea art. 16 din Constituţie trebuiau respinse ca neîntemeiate.
2. În accepţiunea Codului de procedură penală, procesul penal parcurge trei faze: urmărirea penală, camera preliminară şi judecata. În urma încheierii fazei de urmărire penală, procurorul emite actul de sesizare a instanţei judecătoreşti, declanşând, astfel, faza de cameră preliminară în care, potrivit art. 342 din acelaşi cod, se verifică competenţa şi legalitatea sesizării instanţei, precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Începerea judecăţii propriu-zise se dispune de judecătorul de cameră preliminară prin încheiere, conform art. 346 alin. (1) şi (7) din cod. Faza de judecată se desfăşoară după regulile procedurale stabilite de legiuitor, care a stabilit două proceduri distincte de derulare a acesteia, respectiv o procedură simplificată, în care inculpatul recunoaşte învinuirea adusă, ceea ce implică o diminuare a garanţiilor procesuale prin voinţa expres exprimată de inculpat, şi o procedură generală, care se desfăşoară cu toate garanţiile prevăzute de cod.
3. În privinţa procedurii simplificate se constată că, potrivit art. 374 alin. (4) şi art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, inculpatul poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi şi de persoana vătămată, dacă recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa, caz în care limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar, în cazul amenzii, cu o pătrime. Recunoscând învinuirea, inculpatul, pe de o parte, recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa, mai exact situaţia de fapt, şi, pe de altă parte, consimte la judecarea sa pe baza probelor deja administrate în faza de urmărire penală şi a înscrisurilor prezentate de părţi şi de persoana vătămată ulterior momentului în care instanţa judecătorească a admis cererea inculpatului de recunoaştere a învinuirii. Instanţa judecătorească nu este ţinută de încadrarea juridică dată faptei recunoscute, aceasta putând-o schimba. Cele de mai sus duc la concluzia că inculpatul confirmă şi validează starea de fapt reţinută în actul de sesizare al instanţei şi relevă din partea inculpatului o conduită de recunoaştere şi conlucrare cu instanţa judecătorească. Atitudinea sinceră a acestuia cu privire la situaţia de fapt duce la soluţionarea cu celeritate a cauzei, dar şi la diminuarea efortului statului de a continua o procedură judiciară de natură penală, ceea ce se exprimă prin reglementarea unei proceduri judiciare speciale în privinţa acestuia, diferită faţă de cea de drept comun. Prin urmare, recunoaşterea învinuirii pune persoana respectivă într-o situaţie juridică diferită de cea care nu recunoaşte învinuirea şi faţă de care urmează a se desfăşura procedura generală, cu toate exigenţele şi condiţiile pe care aceasta le cunoaşte.
4. Din cele de mai sus rezultă că în privinţa celor două categorii de persoane nu poate fi invocat principiul egalităţii în drepturi, acestea neaflându-se în aceeaşi situaţie juridică. Faptul că ambele categorii de persoane se află în faza de judecată nu înseamnă ab initio că în privinţa lor sunt aplicabile aceleaşi proceduri judiciare. Dimpotrivă, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, ca şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale; cu alte cuvinte, situaţia juridică diferită a acestora implică, sub aspect procedural, un tratament juridic diferenţiat. Drept pentru care legiuitorul, în privinţa procedurii recunoaşterii învinuirii, a reglementat o procedură judiciară aparte; aceasta, în sine, nu poate fi considerată ca fiind contrară egalităţii în drepturi raportat la procedura aplicabilă persoanelor care nu şi-au recunoscut învinuirea. De aceea, se constată că o comparaţie între aceste categorii de persoane nu poate fi realizată, drept pentru care critica de neconstituţionalitate raportată la art. 16 din Constituţie trebuia respinsă ca neîntemeiată.
5. În schimb, reglementând o procedură aparte, specială, faţă de persoanele care au recunoscut învinuirea, legiuitorul nu poate să încalce exigenţele rezultate din art. 21 alin. (3) din Constituţie atât faţă de acestea, cât şi faţă de partea civilă/partea responsabilă civilmente. Există garanţii procesuale asociate dreptului la un proces echitabil, care, indiferent de procedura uzitată, cea simplificată sau cea generală, trebuie să îşi găsească o expresie legislativă.
6. Este adevărat că art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu obligă statele contractante să înfiinţeze instanţe de casaţie [a se vedea Hotărârea din 26 iulie 2002, pronunţată în Cauza Meftah şi alţii împotriva Franţei, paragraful 41], însă, dacă statul reglementează astfel de instanţe, acesta are obligaţia de a se asigura că justiţiabilii se bucură de garanţiile fundamentale prevăzute la articolul 6 [Hotărârea din 17 ianuarie 1970, pronunţată în Cauza Delcourt împotriva Belgiei, paragraful 25, sau Hotărârea din 3 noiembrie 2009, pronunţată în Cauza Davran împotriva Turciei, paragraful 38]. Totuşi, în materie penală, principiul securităţii juridice nu este absolut [Hotărârea din 11 iulie 2017, pronunţată în Cauza Moreira Ferreira (2) împotriva Portugaliei, paragraful 62], dar nu există un drept de a redeschide o cauză soluţionată printr-o hotărâre definitivă, reglementarea unei asemenea căi de atac fiind lăsată în marja de apreciere a statelor [a se vedea, mutatis mutandis, paragraful 91, dar şi discuţiile în legătură cu posibilitatea redeschiderii cauzei motivate de încălcările art. 6 din Convenţie, paragrafele 92-94]. Dacă, însă, o asemenea cale extraordinară a fost recunoscută, garanţiile art. 6 din Convenţie sunt aplicabile procedurilor judiciare extraordinare în care instanţa naţională este chemată să stabilească acuzaţia în materie penală [paragraful 65].
7. În schimb, Curtea, în jurisprudenţa sa [Decizia nr. 872 din 25 iunie 2010, publicată în M. Of. nr. 433 din 28 iunie 2010, Decizia nr. 395 din 1 octombrie 2013, publicată în M. Of. nr. 685 din 7 noiembrie 2013, Decizia nr. 64 din 24 februarie 2015, publicată în M. Of. nr. 286 din 28 aprilie 2015, paragraful 23, Decizia nr. 24 din 20 ianuarie 2016, publicată în M. Of. nr. 276 din 12 aprilie 2016, paragraful 27], a stabilit că exigenţele rezultate din Convenţie reprezintă un standard minim de protecţie a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, astfel încât nimic nu împiedică asigurarea unui nivel de protecţie superior în privinţa acestora. În consecinţă, în condiţiile în care, în materie penală, principiul securităţii juridice nu este absolut, acesta poate fi limitat dacă în discuţie este libertatea individuală, astfel încât nimic nu împiedică reglementarea unor căi extraordinare de atac care să corecteze erorile de drept din cadrul hotărârilor judecătoreşti definitive.
8. Astfel, se constată că dreptul la un proces echitabil presupune o evaluare în ansamblu a procedurii de judecată, care sub aspectul normelor juridice, înseamnă reglementarea de către legiuitor a unei proceduri judiciare care să cuprindă suficiente garanţii şi remedii împotriva arbitrariului.
9. Recursul în casaţie are ca scop controlul legalităţii hotărârilor judecătoreşti definitive, finalitatea acestuia fiind aceea de a înlătura erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazuri de casare expres şi limitativ prevăzute de lege [Decizia nr. 424 din 9 iunie 2015, publicată în M. Of. nr. 636 din 21 august 2015, paragraful 12]. Motivele de recurs în casaţie vizează în principal libertatea individuală a persoanei, ceea ce duce la concluzia că, fiind în prezenţa limitării dreptului la libertate individuală, dreptul la un proces echitabil trebuie valorizat într-un mod diferit faţă de alte situaţii. Aceasta se datorează faptului că, prin limitarea dreptului antereferit, intensitatea afectării libertăţii de acţiune a persoanei este atât de importantă încât se impune acordarea unui complex de garanţii care să încredinţeze persoana în cauză cu privire la caracterul legal al condamnării sale.
10. Astfel, chiar dacă, în principiu, reglementarea hotărârilor ce pot face obiectul recursului în casaţie ţine de marja de apreciere a legiuitorului, se constată că această marjă de apreciere, deşi largă, nu este una absolută. În consecinţă, prin intermediul controlului de constituţionalitate se poate determina dacă excluderea expresă de la această cale extraordinară de atac a unor categorii de hotărâri care statuează asupra libertăţii individuale a persoanei afectează dreptul la un proces echitabil al persoanei privit în ansamblu.
11. Raportat la cauza de faţă se constată că nu există nicio raţiune pentru care această categorie de hotărâri să fie exclusă de la controlul de legalitate realizat prin intermediul recursului în casaţie. Dreptul la un proces echitabil conţine o serie de garanţii, pe care legiuitorul, în configurarea procedurii de judecată, nu le poate îndepărta. În cadrul procedurii privind recunoaşterea învinuirii, inculpatul se confruntă cu o acuzaţie în materie penală care are o incidenţă directă asupra libertăţii sale individuale. Prin urmare, erorile de drept strecurate în hotărârea judecătorească pot avea efecte iremediabile asupra sa, drept pentru care, având în vedere că procedura de judecată se evaluează în ansamblu, dreptul la un proces echitabil impune posibilitatea acordată acestuia de a formula o cerere prin care să se corecteze aceste erori. Practic, o astfel de cerere reprezintă una dintre garanţiile dreptului la un proces echitabil; ea se impune pentru că posibilitatea comiterii unei erori de drept, chiar în ipoteza dublului grad de jurisdicţie, subzistă. De aceea, reglementarea unui mecanism apt să corecteze astfel de erori nu este o posibilitate acordată legiuitorului, ci o obligaţie a acestuia pentru a da substanţă dreptului la un proces echitabil.
12. Mai mult, se observă că dacă s-a reglementat această cale extraordinară de atac în privinţa persoanelor care nu au apelat la procedura simplificată, cu atât mai mult se impune reglementarea unui asemenea remediu judiciar în privinţa celor care au apelat la această procedură, având în vedere caracterul mult mai sumar al procedurii de judecată [lipsa cercetării judecătoreşti, nereadministrararea probelor]. Altfel, am asista la un paradox juridic, în sensul că se recunoaşte că în procedura generală, cu toate garanţiile sale procesuale, se pot comite erori de drept, în schimb, într-o procedură simplificată, în care garanţiile procesuale sunt mai reduse, având în vedere conduita inculpatului, nu s-ar putea comite astfel de erori.
13. Nu în ultimul rând, s-ar ajunge în situaţia, de asemenea paradoxală, ca atitudinea de colaborare cu instanţa judecătorească să se constituie ea însăşi într-un handicap procesual pentru inculpatul din procedura recunoaşterii învinuirii, vulnerabilizându-l. Or, dreptul la un proces echitabil nu înseamnă ca, în funcţie de atitudinea sa procesuală, cooperantă, să fie exclus de la garanţiile asociate dreptului la un proces echitabil.
14. Având în vedere cele expuse, apreciem că, în speţă, excepţia de neconstituţionalitate trebuia admisă numai prin raportare la dispoziţiile art. 21 alin. (3) şi art. 131 din Constituţie, cu motivarea anterior prezentată.
Arhive
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | ||||
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.